LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific:
Asistent dr. Alina Raluca TURCULEȚ

Absolvent:
Andreea
BETERINGHE

BRAȘOV, 2020
 FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ
ADAPTAREA PREȘCOLARULUI LA
MEDIUL DIN GRĂDINIȚĂ

Conducător științific:
Asistent dr. Alina Raluca TURCULEȚ

Absolvent:
Andreea
BETERINGHE

BRAȘOV, 2020

INTRODUCERE 5
PARTEA I. FUNDAMENTE TEORETICE
CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA COPILULUI ÎN FAMILIE ȘI IMPORTANȚA
ACESTUI PROCES ÎN ADAPTAREA VIITOARE A COPILULUI ÎN MEDIUL
GRĂDINIȚEI
1.1 Conceptul de dezvoltare. Delimitare teoretică 7
2
1.2 Rolul familiei în dezvoltarea copilului 11
1.3 Stilurile parentale ale părinților și efectele lor asupra copilului 12
1.4 Poziția copilului în familie 14
CAPITOLUL 2. ROLUL EDUCAȚIEI TIMPURII ÎN ADAPTAREA COPILULUI
2.1 Relația dintre cadru didactic și preșcolar 16
2.2 Activitățile și responsabilitățile preșcolarului 18
PARTEA II. CERCETARE PRIVIND FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ
ADAPTAREA PROEȘCOLARULUI LA MEDIUL DIN GRĂDINIȚĂ
CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII
3.1 Tema și problema de cercetare 19
3.2 Variabile, obiectivele și ipotezele cercetării 19
3.3 Metode și instrumente de investigare 20
3.4 Descrierea lotului de subiecți 22
3.5 Prezentarea procedurii 24
CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII
CAPITOLUL 5. CONCLUZII
5.1 Limitele cercetării 45
5.2 Deschiderile lucrării 45
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

CUPRINS

LISTA TABELELOR:
Tabelul nr 1: Structura lotului de părinți în funcție de vârstă. (pag. 22)
Tabelul nr 2: Structura lotului total de părinți în funcție de gen. (pag. 23)
Tabelul nr 3: Structura subiecților în funcție de studii. (pag. 23)
Tabelul nr 4: Structura subiecților în funcție de recompense, atribuția de părinte perfect. (pag.

3
 25)
Tabelul nr 5: Structura subiecților în funcție de încălcarea pedepsei, aplicare reguli. (pag. 27)
Tabelul nr 6: Structura subiecților în funcție de manifestarea furiei în educația copilului. (pag.
28)
Tabelul nr 7: Structura subiecților în funcție de frustrare, creșterea copiilor. (pag. 29)
Tabelul nr 8: Structura subiecților în funcție de adaptare la mediul din grădiniță. (pag. 37)

LISTA FIGURILOR:
Figura nr 1: Structura lotului de părinți în funcție de vârstă. (pag. 22)
Figura nr 2: Structura lotului total de părinți în funcție de gen. (pag. 23)
Figura nr 3: Structura subiecților în funcție de studii. (pag. 23)
Figura nr 4: Structura subiecților în funcție de recompense, atribuția de părinte perfect.
Figura nr 5: Structura subiecților în funcție de încălcarea pedepsei, aplicare reguli. (pag. 27)
Figura nr 6: Structura subiecților în funcție de manifestarea furiei în educația copilului. (pag.
28)
Figura nr 7: Structura subiecților în funcție de frustrare, creșterea copiilor. (pag. 30)
Figura nr 8: Structura subiecților în funcție de stilurile parentale adoptate. (pag. 30)
Figura nr 9: Structura subiecților în funcție de stilul parental, tipul de adaptare. (pag. 42)
Figura nr 10: Structura subiecților în funcție de comportametele educatoarei, tipul de adaptare.
(pag. 43)

INTRODUCERE

Alegerea temei este determinată de dificultățile pe care le-am întâmpinat în meseria mea de
educator, în privința adaptării copiilor la mediul grădiniței, dar și de faptul că viitorul nostru este
strâns legat de etapa preșcolarității mici și modul în care copiii se adaptează noilor provocări.

4
 Procesul de adaptare este un subiect foarte dezbătut de numeroși autori și specialiști precum,
Jean Piaget, Maria Montessori, Tinca Crețu, Henri Wallon. Ei s-au axat pe metodele de adaptare a
copiilor la mediul educațional, pe recunoașterea și dezvoltarea factorilor socio-emoționali, precum și
pe pregătirea acestora pentru intrarea în colectivitate. Primul mediu organizat cu care copilul ia
contact este mediul educațional, care aduce cu el provocări pentru copil dar și pentru părintele
acestuia. Prima provocarea este cea de adaptare a preșcolarului la noul mediu, iar aceasta variază în
funcție de stilurile parentale, de mediul grădiniței și felul în care copilul a mai luat contact cu alte
grupuri (ateliere, parcuri, preteni, bunici, etc). Pentru a se putea dezvolta într-un mod cât mai
armonios, copilul trebuie să se desprindă de mediul familial pentru a-și putea dezvolta noi aptitudini,
pentru a-i crește stima de sine, a învata că nu poate fi mereu în centrul atenției, să învețe să fie cât
mai independent (să mănânce, să se îmbrace, etc) și să învețe să facă față frustrării și noilor
provocări apărute. Prima temere a preșcolarul este separarea de familie, aceasta având o influență
foarte puternică asupra stărilor emoționale care poate influența puternic procesul de adaptare.
Familia poate veni în sprijinul copilului pregătindu-l din timp, explicându-i că urmează să meargă
într-un loc unde o să își facă mulți prieteni, se va juca foarte mult și va face multe lucruri interesante
pe care apoi le va povesti acasa membrilor familiei. Familia este cea care impune primele norme de
comportament, care pune bazele valorilor morale, sociale și care ajută copilul să aibă o dezvoltare
cât mai sănătoasă.
Cel mai important factor de socializare în dezvoltarea armonioasă a copilului este reprezentat
de familie. Încă din primii ani de viață, familia trebuie să îndeplinească nevoile copilului de creștere
și dezvoltare atât pe plan psihologic cât și fiziologic, nevoi care sunt în strânsă legătură cu calitatea
achizițiilor psihocomportamentale.
Grădinița este cel mai important partener care vine în sprijinul familiei, iar Curriculum
pentru educația timpurie evidențiază importanța parteneriatului dintre familie și grădiniță. Relația
dintre familie și grădiniță este una benefică preșcolarului și implică o colaborare strânsă, pentru a
putea stabili un plan comun de abordare a educației, dar și pentru a veni în susținerea preșcolarului
de a avea o adaptare cât mai ușoară în grădiniță și în colectiv.

Prin prezența lucrare am dorit să abordăm factori care influențează adaptarea preșcolarului la
mediul din grădiniță, precum și comportamentul pe care acesta îl abordează în fața noilor provocări.
Pentru elaborarea acestei lucrari de licență am studiat cărți/articole întocmite de diverși scriitori atât
străini cât și români.

5
 Prezentarea lucrării de licență se realizează pe două părți: fundamentarea teoretică și
cercetarea psihopedagogică. În prima parte a lucrării ne-am focusat pe aspectele teoretice și
influența pe care mediul familial o are asupra adaptării preșcolarului la mediul din grădiniță,
incluzând lucrări și cercetări pentru acest scop, dar și pe rolul cadrului didactic. În partea a doua a
lucrării am investigat efectele pe care stilurile parentale le au asupra adaptării copilului în mediul din
gradiniță și metodele cadrelor didactice folosite în cadrul acestui proces de tranziție. În acest scop,
am folosit mijloace și tehnici de cercetare care au studiat efectele integrării preșcolarului în
grădiniță. Mijloacele de investigare utilizate au la bază un protocol de observație a gradului de
adaptabilitate, un chestionar aplicat părinților și un interviu adresat cadrelor didactice. Eșanționul pe
care va avea loc cercetarea este format din 15 copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani, grupa mică și
părinții acestora.

În urma aplicării mijloacelor de investigare, am obținut rezultate conform căruia stilurile

parentale influențează adaptarea copilului la grădiniță, majoritatea copiilor adaptați provin din
familii cu stil parental democratic/permisiv, dar și comportamentul pe care cadrul didactic îl adoptă
în acest proces de integrare a preșcolarului la mediul din grădiniță.

Adaptarea copilului reprezintă o problemă des întânită în societatea modernă, iar cercetarea
de față a scos în evidență anumiți factori care sau la baza acestui proces de adaptare, dar și
importanța lor.

PARTEA I. FUNDAMENTE TEORETICE

6
 CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA COPILULUI ÎN FAMILIE ȘI
IMPORTANȚA ACESTUI PROCES ÎN ADAPTAREA
VIITOARE A COPILULUI ÎN MEDIUL GRĂDINIȚEI

1.1 Conceptul de dezvoltare. Delimitare teoretică

Dezvoltarea copilului este definită ca un proces de schimbare care implică atât dezvoltarea
biologică, psihosocială, socioculturală dar și etapele vieții de-a lungul existenței sale, însă aceste
dezvoltări depinzând de caracteristicile de vârstă și mediul în care acesta crește. Acești factori pot fi
interni (emoționali, perceptivi și de personalitate), interpersonali (societal și etnici) și etapele vieții
(forțele biologice și psihologice care pot influența în mod diferit individul). Amplificarea acestor
procese se desfășoară în cadrul mediului în care copilul relaționează, unde putem observa
caracteristicile de vârstă dar și cele individuale.

Ann Birch (2000) definește dezvoltarea ca fiind modul în care copilul ,,biologic” se
transformă în adult ,,social”. De asemenea, J. Piaget (1968, p 3) caracterizează dezvoltarea copilului
ca fiind un proces de maturizare a psihicului copilului în cel de adult. Bideaud Houde, Pedinielli
(2002, p 3) susține dezvoltarea ca fiind un ,,ansamblu,, de modificări care influențează societatea,
implicând evoluția și finalitatea. În literatura de specialitate sunt descrise trei niveluri de dezvoltare,
între care există o relație interdependență variată și multiplă.

A) Biologică - datorându-se schimbărilor fizice, biochimice și morfologice ale organismului (Mielu

Zlate, Tinca Crețu); implică un proces de dezvoltare și maturizare fizică, în transformări ale
biochimismului intern al organismului, în schimbări cantitative ale activității nervoase superioare.
(T. Crețu, 2004, p 25)

B) Psihică - este o noțiune de bază în dezvoltarea psihologica a copilului, fiind în strânsă legătură
cu rezolvarea celorlalte probleme. Diverși psihologi din vremurile noastre cred că dezvoltarea fizică
este consecința unui proces multideterminat și multicondiționat. Cei mai importanți factori ai
dezvoltării psihice sunt ereditatea, mediul și educația. Fără ei, aceasta dezvoltare ar fi una dificilă
sau chiar imposibilă.

7
C) Socială - este modul prin care omul ca ființă socială parcurge niște schimbări treptate, printr-un
proces succesiv de interacțiuni care dă șansa unui individ să își dezvolte identitatea. Din punctul de
vedere a lui L. S. Vigotski și a lui J. Piaget, acest factor social este privit pentru copil ca fiind un
lucru primordial al dezvoltării (E. Albu, 2007).

Dezvoltarea psihică la copil este reprezentată de interacțiunea dintre factorii interni și

externi. Factorii externi sunt determinați de acțiunile și influențele celor din jur care ajută la
formarea personalității umane, reprezentați de mediul din jur și educația. Factorii interni sunt în
strânsă legătură cu dezvoltarea psihică. Aceștia includ factorii genetici care sunt transmiși ereditar,
precum și achizițiile pe care acesta le dobândește de-a lungul vieții. Factorii care duc la dezvoltarea
psihică a copilului sunt:

1. Ereditatea cuprinde zestrea nativă transmisă prin intermediul mecanismelor genetice. Numeroși
autori consideră că zestrea se manifestă la individ în două moduri, primul punând accent pe
trăsăturile genetice, iar cel de al doilea punând accent pe particularitățile individuale, ca de exemplu
culoarea pielii, a ochilor, amprente digitale etc. Multitudinea de fenomene psihice, pornind de la
inferioare și până la cele superioare au ca rezultat conlucrarea factorilor ereditari cu cei de mediu,
acestea diferând de la un moment la altul.

2. Mediul este format din majoritatea elementelor cu care omul relaționează într-un mod direct sau
indirect pe parcursul întregii sale dezvoltări. În strânsă legătură cu acesta, este și cel fizic și social:

 Mediul fizic conține toate condițiile bioclimatice unde individul trăiește. Aceste acțiuni au la
bază modificări ale corpului uman, cum ar fi înălțimea și culoarea pielii, dar și al stilului de
viață ( îmbrăcamintea, alimentația etc). Acest mediu este în strânsă legătură cu mediul social,
putând schimba acțiunea în funcție de nevoile corpului.
 Mediul social are la baza o multitudine de condiții politice, culturale și economice, precum
structura națională, conștiința socială, factorii materiali etc, influențând dezvoltarea psihică.
Acestea au ca rezultat schimbări asupra psihicului uman ce duc spre acțiunile educaționale.
Mediul are o influență importantă asupra indidivului, dar și acesta modifică și influențează
mediul.

3. Educația este în strânsă legătură cu mediul social, având o puternică influență asupra ei. Aceasta
reprezintă mai multe acțiuni care decurg în cadrul unor instituții de învățământ speciale, având ca
scop dezvoltarea și formarea unui individ. Este un proces continuu de îmbunătățire, cuprinzând toate
8
influențele care formează individul, nu doar individual, având în vedere o dezvoltare de
personalitate armonioasă.

Mulți dintre cercetătorii contemporani în tema dezvoltării umane, se bazează în special pe

studierea ecologiei dezvoltării, prin care se înțeleg condițiile în care o persoană trăiește și modul în
care acesta o afectează într-un mod direct sau indirect. Această teorie se bazează pe cercetările
făcute de psihologul american Urie Bronfenbrennerr și sustine că acest mediu are 4 sisteme
importante:

 Microsistemul - reprezintă experiențele individuale de care copilul are parte, de exemplu

mediul în care acesta crește, loc de joaca, școala, privindu-le ca pe niște modele.
 Mezosistemul - cuprinde dezvoltarea individului în diferite spații, locuri, de exemplu la un
copil legătura dintre mediul familial și cel școlar.
 Exosistemul - include situații în care copilul nu ia parte intr-un mod activ, însă este afectat,
de exemplu atunci când părinții se implică mai mult în rezolvarea de probleme personale
(serviciu, activități sociale) decât în creșterea copilului.
 Macrosistemul - constă în disponibilitatea și timpul pe care ți-l faci pentru îngrijirea
copilului, care au drept consecință afectarea microsistemelor copilului.

Aceste sisteme formulate de Bronfenbrennerr, ne arată cum mediul ecologic este în strânsă
legătură cu dezvoltarea copilului, iar evenimentele și schimbările la care un individ este pus indică
cel mai bine modul în care acesta se dezvoltă. Pe lângă sistemele mediului ecologic, dezvoltarea
umană cuprinde următoarele teorii importante: psihanalistică, a învățării, umanistă și cognitivă. ( E.
Albu 2007, p 18)

1. Teoria psihanalistică - inovatorul ei este Sigmund Freud și a interpretat în termeni biologici

mecanismul psihicului uman prin concordanță cu funcționarea somatică. Pregătit ca medic, acesta
observă la pacienții săi, că majoritatea din problemele de tulburări nevrotice sunt datorate trăirilor
din trecut și nu bolilor fizice. Freud creează un tratament în folosirea tulburărilor de personalitat e,
dar si emoționale. Acesta conține trei tehnici importante de personalitate: asociația liberă, analiza
viselor, interpretarea erorilor de vorbire. Fiecare tehnică pătrunde inconștient în psihicul
pacientului, descoperind gândurile și sentimentele de care ei nu sunt conștienți.

2. Teoria învățării - această teorie are la bază legătura dintre stimuli și răspunsul la aceștia, un
comportament și stimulul care a dus la acel comportament. Unele dintre raspunsuri sunt automate,
9
însă majoritatea sunt cele învățate, acesta având la baza teoria învățării, care consideră că întreaga
viață este un proces de învățare și condiționare.

3. Teoria umanistă - cei mai de bază adepți ai teoriei umaniste sunt Carl Rogers și Abraham
Maslow. Această teorie prezintă faptul că omul nu este doar un ansamblu de instincte, condiționări
sau tendințe, el se poate dezvolta prin cunoașterea și asigurarea nevoilor de bază. Conform lui Carl
Rogers (1959), o persoană dorește să se exprime, să simtă și să se comporte asemeni caracterului și
imaginii de sine. Dacă relația imaginii de sine și sinele sunt în concordanță, oamenii au mai multă
încredere în ei și valorile acestora. Maslow crede că oamenii se nasc cu diferite nevoi instinctive,
pentru a îi ajuta să se dezvolte, să crească și să își atingă potențialul. Cei doi autori subliniază ideea
propiilor alegeri, automotivarea de a fi întotdeauna cel mai bun.

4. Teoria cognitivă - această teorie este reprezentată de Jean Piaget (1896-1980). Procesul de
dezvoltare al inteligenței este observată ca un progres, având la bază urmatorii factori: interni (din
propia inițiativă) și externi (influențele mediului înconjurător). Acesta susține că dezvoltarea
intelectuală apare succesiv, iar pentru o dezvoltare cât mai sănătoasă este mai important cum
gândește copilul la momentul dat, decât ceea ce știe. Piaget împarte dezvoltarea intelectuală în patru
stadii, fiecare fiind unică printr-un anumit tip de gândire. Ele sunt:

 Stadiul senzorio-motor, între 0 si 24 de luni. În acest stadiu copilul descoperă lumea

folosindu-și abilitățile și simțurile motorii;
 Stadiul preoperațional, cuprins între 2 și 7 ani. Începe prin achizitionarea de limbaj, gândirea
este una egocentrică;
 Stadiul operațiilor concrete, este între 7 și 12 ani. În etapa asta, copilul deja poate înțelege și
rezolva probleme logice;
 Stadiul operațiilor formale, după vârsta de 12 ani. Devin adolescenți și au capacitatea de a
gândi rațional, pe baza unor ipoteze.

Toate cele patru teorii au ajutat la înțelegerea procesului de dezvoltare umană, însă niciuna
din ele nu a putut explica complexitatea și diferența experienței umane. Încă din copilărie se începe
un proces de inițiere și formare a comportamentului din grupul aparținător. Acest proces este
necesar, deoarece copilul nu are cunoștințe, scopuri sau atitudini. Cea mai importantă parte din
dezvoltarea unui copil este interacțiunea cu ceilalți, pentru o creștere sănătoasă și frumoasă, având
bazele unei dezvoltări pline de armonie.

10
1.2 Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Relația dintre părinte-copil a fost și este în continuare o temă de cercetare foarte importantă
pentru specialiștii contemporani, mai ales la jumătatea secolului XX, pentru a stimula practica
parentală educațională. În prezent, acest proces are la bază dorința și capacitatea tinerilor de a deveni
părinți (E. Bonchiș, 2011, p 65). Acest proces este explicabil luând în calcul poziția centrală pe care
o ocupă copilul în familie și rolul ei în dezvoltarea ,,candidatului la umanizare, la ucenicia
manifestărilor naturii umane” (Osterrieth, 1976). O noua generație sănătoasă atât psihic, cât și fizic,
se dezvoltă în cadrul unei familii potrivite. În primii ani ai copilului, părinții reprezintă cei mai
importanți și de bază dascăli, deoarece ei pun primele baze în dezvoltarea psiho-socială. Individul
nu poate să supravieșuiască de unul singur, el are nevoie de sprijinul familiei pentru a fi hrănit,
îmbrăcat, ascultat, iubit.

Perioada de vârstă cuprinsă între trei și șase ani este cea mai autentică a copilăriei. Această
etapă de dezvoltare are ca bază trezirea sentimentului de ,,personalitate,, pentru copil. Wallon
consideră că ,,atitudinea de poziție” pe care fiecare copil o adoptă este ,,stângace, dar plină de
farmec”, folosită cu scopul de a fi în centrul atenție, dar și jocul de rol pus în practică de către
individ care încearcă imitarea celor din jurul său, acesta dorind să se regăsească în persoanele din
familie pe care el le consideră niște modele. Una din activitățile cele mai importante ale aceastei
vârste fragede este jocul, exersând astfel și funcțiile psihice ale individului. E. Claparede afirmă
faptul că ,,copilăria este făcută pentru a te juca”. Jocul ajută la nevoile esențiale ale copilului în
dezvoltare (mișcare, imaginație, etc), iar acesta trebuie susținut de către părinți din primii ani de
viață ai acestuia. Asadar, familia reprezintă unul din esențialii factori de dezvoltare a copilului. În
interiorul familiei, individul asimiliează anumite norme și valori, devenind capabil pentru a
interacționa cu alte persoane. Acest proces de socializare din interiorul familiei are la bază
urmatoarele componente: normative, cognitive, creative și psihologice (S. Sankara, 2011).
Socializarea primară se întemeiază în mediul familial, iar aceasta este primordială pentru integrarea
copilului în societate. În unele cazuri, socializarea din mediul familiei poate duce la eșec, având
drept consecință întreaga societate, deoarece familiile ,,moderne”, în comparație cu cele
tradițioanale, se inspiră foarte des după mass-media, trăiesc din părerile celorlalți și au mereu nevoie
de ele. Majoritatea studiilor arată că lipsa de comunicare și afecțiune a părinților față de copil,
dezvoltă acestuia un comportament violent și tulburător față de cei din jurul său. Copilul are ca
model tot ceea ce părintele spune, acționează sau gândește ( S. Sankara, p 65).

11
 În trecut, autorii care studiau dezvoltarea copilului s-au concetrat mult timp pe relația dintre
copil și mamă. În prezent, au ajuns la un comun acord și anume că tatăl este cel care are cel mai
important rol în dezvoltarea și educarea copilului. Mulți cercetători cred că tatăl este la fel
de ,,sensibil ca un bebeluș” atunci când este vorba de copilul lui. Pe măsură ce cresc, tatăl se implică
la fel de mult ca și mamele în dezvoltarea socială și intelectuală a acestora. Chiar și atunci când
între ei este doar o joacă, acesta le alimentează dezvoltarea (S. Sankara, p 97). Din punctul de vedere
al lui P.Osterrieth (1973, p 164), tatăl reprezintă pentru copil, la început, o simplă dublare a mamei,
prezență care are rolul de a extinde gama de recompense și satisfacții oferite de mamă. Pe măsură ce
copilul devine conștient de prezența tatălui, acesta îi atribuie trăsături specifice și devine o persoană
importantă, așa cum afirmă S. Freud, ,,Un ingredient necesar al forțelor complexe care contribuie la
formarea caracterului său”. Mamele se bazează foarte mult pe implicarea tatălui în creșterea și
dezvoltarea copilului, ele focusându-se mai mult pe carierele și confortul lor. Mai presus de orice,
familia trebuie să aibă o stare emoțională bună, pentru a însuși copilului o atitudine pozitivă și o
dezvoltare sănătoasă. Copilul trebuie crescut cu toleranță, laude, încurajări, siguranță, prietenie,
urmând ca ei să se dezvolte cu încredere și credință în ei.

De asemenea, dacă copilul este crescut în violență și indiferență, aceștia își dezvoltă un
comportament identic, iar stima de sine este mult mai scăzută. Studiile facute de Anna Freud arată
diferența dintre un copil crescut în mediul familial și unul crescut în orfelinat. Un copil care este
crescut în familie se regăsește pe sine și are o dezvoltare a personalității, în schimb un copil care este
crescut într-un orfelinat nu ajunge să se dezvolte pe nici un plan, din cauza lipsei de dragostea
maternă. În acest caz, se observă rolu fundamental și de neînlocuit pe care familia îl are în
dezvoltarea socială și emoțională a copilului și diferențele între aceștia și copiii crescuți în orfelinat,
care poate duce la deprivare emoțională ( C. Ciofu, 1998, p 44).

1.3 Stilurile parentale ale părinților și efectele lor asupra dezvoltării copilului

Stilurile parentale sunt construcții psihologice care definesc o atitudine sau un comportament
al parinților în relația cu propriul copil. Stilul parental cuprinde un amalgam de emoții și
comportamente, acestea fiind însușite de părinți față de copil și modul în care părintele relaționează
cu acesta, care poate fi adaptativ sau dezadaptativ, având un impact esențial asupra formării
caracterului viitorului adult. Identificarea acestor stiluri se bazează pe cercetările Dianei Baumrind,

12
psiholog comportamental al Universității Berkley din California. În anul 1960, Baumrind a remarcat
la copii că prezintă diferite tipuri de comportament. Aceste tipuri au fost puternic corelate cu un tip
specific de parentalitate. Teoria lui Baumrind este aceea că există o legătură între stilurile parentale
și comportamentul copiilor, ceea ce duce la rezultate diferite în viața copiilor. Pe baza multor
observații, analize dar și interviuri, Baumrind (1991, pp. 746) identifică inițial trei stiluri diferite de
parenting: autoritar, permisiv și democratic.

Stilul parenting autoritar descrie familiile ca fiind bine organizate, fără a avea probleme de
comportament și cu un nivel de stres scăzut. Autoarea evidențiază faptul că acest tip de părinți sunt,
de cele mai multe ori, punitivi și își concentrează atenția mai degrabă pe câștigarea obedienței
copilului, și nu pe răspunsul la solicitările lui. Ei restricționează autonomia copilului și decid ce tip
de comprotament este potrivit pentru acesta (Khatoon, Hesari, Hajezi, 2011). Ca urmare a acestei
abordări parentale, copiii au tendința de a nu interacționa cu cei din jur, având dificultăți în stabilirea
relațiilor, de a fi depresivi și cu o stimă de sine foarte scăzută, de a avea un spirit de inițiativă de un
nivel redus și de a lua decizii cu dificultate ca și adult (Baumrind, 1991).

Prin stilul permisiv sau indulgent se caracterizează acei părinți care răspund într-o mare măsură la
solicitărie copilului, fără a impune limite în ceea ce privește comportamentul acestuia. Potrivit lui
Baumrind (1991), cuplul permisiv susține autonomia copilului, lâsându-l să ia decizii și să
întreprindă propiile activități. Mai mult, ei evită confruntările, fiind mai degrabă încurajați, calzi,
nedorind să se impună ca părinții autoritari (Khatoon,Hesari, Hejazi, 2011). În ciuda acestor lucruri
însă, Baumrind (1991) afirmă că ,,acești copii au stima de sine și abilitățile sociale reduse, ei fiind
percepuți de către cei din jur ca fiind egoiști, dependenți, iresponsabili” răsfățați, neascultători și
chiar antisociali (Khatoon, Hesari, Hejazi, 2011).

Stilul democratic se află undeva între modelul permisiv și cel autoritar. Concret, părinții își
controlează copiii la un nivel moderat, oferindu-le treptat un grad de autonomie din ce în ce mai
mare, pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă. Mai precis, părinții dau dovadă de flexibilitate și
răspund solicitărilor copilului, stabilindu-i totodată, anumite limite de comportare socială. Prin
urmare, copilul va căpăta o stimă de sine ridicată, se va transforma într-un adult de încredere,
responsabil, popular (Khatoon, Hesari, Hejazi, 2011).

Ulterior, Baumrind a mai propus un al patrulea stil, cel neglijent, caracterizat printr-o subimplicare
a părinților în ceea ce privește educația copilului, ei răspund minimal atât la nevoile, cât și la
13
comportamentul acestuia ( Brenner & Fox, 1999). Acest tip de familie este, de cele mai multe ori,
dezorganizată, cu părinți divorțați în 60% dintre cazuri, părinți care, la rândul lor, manifestă
probleme de comportament ( Baumrind, 1991).

Diverși cercetătoti precum Maccoby și Martin (1983), Baumrind (1971, 1989, 1981), au
evidențiat două dimensiuni principale ale stilului parental: solicitarea, respectiv responsabilitatea.
Solicitarea se referă la gradul în care părintele demonstrează în stilul său parental control,
maturitate în formularea cerințelor față de copil, supervizare. Responsivitatea se referă la măsura în
care părintele îi arată copilului afecțiune, expresivitate emoțională, indulgență și sprijin (Besharat,
Azizi & Poursharifi, 2011). Astfel, stilul democratic se definește prin cerere și responsivitate
crescută, cel autoritar prin solicitare crescută, dar responsivitate redusă, în timp ce stilul indulgent se
caracterizează prin responsivitate mare, dar o solicitare scăzută. Spre deosebire de acestea, în situații
în care părinții sunt neglijenți, ambele dimensiuni sunt reduse. (Besharat, Azizi & Poursharifi,
2011). Numeroase studii au relevat faptul că stilul parental influențează într-o măsura foarte mare
atitudinile, trăsăturile și mai ales stima de sine a copilul, lucruri care devin însă evidente la vârsta
adolescenței.

1.4 Poziția copilului în familie

Sosirea pe lume a unui copil în cadrul unei familii, în majoritatea cazurilor este un motiv de
bucurie. În cazul în care copilul apare accidental (părinții nu sunt pregătiti pentru creșterea copilului
sau situația financiară nu este una bună), venirea lui este considerată una dificilă, acesta necesitând
multe efort și sacrificii din partea familiei: un buget mai ridicat, grijă și atenție permanentă față de
copil, un mediu liniștit. Maria Montessori consideră venirea pe lume a unui prunc o ,,gingășie
extremă”, o ființă care de când s-a născut schimbă viața de familie, dar este în același timp și o
mare provocare. Ea subliniază ideea de libertate și independență a copilului încă din primele luni ale
vieții, astfel relaxarea părinților în creșterea lui este mult mai mare. Autorul Marin R. (2009)
delimitează poziția copilului în familie în cadrul a patru posturi importante: copilul unic în familie,
primul născut, al doilea născut, mezinul.
1. Copilul unic în familie - acesta este etichetat ca fiind micul D-l Goe: alintat, este obișnuit să
primească mereu ceea ce dorește și să i se facă pe plac, nu îi place să își împartă lucrurile cu ceilalți.

14
Îi place să lucreze singur, însă este mereu preocupat de el și de succes, vrea întotdeauna să reușească
tot ce își propune.

2. Primul născut - cu toate că este primul copil, nu mai are parte de toata atenția părinților cu venirea
pe lume al cel de-al doilea copil al familiei. Dacă părinții l-au pregătit emoțional, deși nu mai are
parte de foarte multă atenție, el o va împărți cu sora/fratele lui, maturizându-se în același timp și
devenind mult mai responsabil.

3. Copilul de mijloc - este foarte deschis și comunicativ, având atât frate mai mic cât și mai mare.
Acesta poate lucra în echipa, cooperează foarte bine, dar și individual. Nu îi place minciuna și
întotdeauna evită conflictele.

4. Mezinul - este răsfățat și o sa fie mereu considerat cel mai mic membru al familiei. El este foarte
sociabil crescând în jurul lui cu multe persoane (părinți, frati, bunici). Avându-i ca model pe frații
lui mai mari, este o persoană foarte creativă și câștigă foarte ușor tot ceea ce își dorește, profitând de
statutul său.

În orice poziție s-ar afla copilul, există atât avantaje, cât și dezavantaje, însă aici intervine
familia cu rolul său important și bine definit. Mediul familial trebuie să fie cât mai echilibrat și
armonios, care să nu afecteze într-un mod negativ comportamentul copilului și în care să evolueze
sănătos. Maria M. (2015, p 64) susține ideea de a ține la distanță copilul de viața de adult și
responsabilitățile acestuia, fără a-i grăbi maturizarea, proces care ar duce la scăderea stimei de sine.
Deseori, copiii se simt neglijați și marginalizați de către familie, iar acest lucru le afectează în mod
direct dezvoltarea psihică dar și fizică. Drept consecință, sunt predispuși la apariția unor boli psihice,
interiorizarea sau pot copia exemplele negative din jurul lor, considerându-le modele. Aceste tipuri
de situații le găsim de cele mai multe ori la familiile dezorganizate, dar si la cele organizate care au
mediu nepotrivit. Alteori, copiii favorizați și răsfățați atât acasă cât și la grădiniță, pot însuși o
atitudine de egoism și superioritate față de ceilalți. Atunci când îi formezi copilului o lume a lui
lipsită de griji, limite, reguli și îi oferi tot ce își dorește, riști ca atunci când o sa se lovească de
realitate, de regulile pe care obligatoriu și el trebuie să le respecte, acesta să sufere o dezamăgire ce
îl poate marca. Așadar, este foarte important ca atât părinții cât și educatorul să formeze un cadru
frumos și necesar pentru copil, încercând să evite răsfătul, dominarea, stresul.

15
 CAPITOLUL 2. ROLUL EDUCAȚIEI TIMPURII ÎN
ADAPTAREA COPILULUI

2.1 Relația dintre cadrul didactic și preșcolar

Copilul nou intrat în mediul din grădiniță percepe de cele mai multe ori educatoarea ca fiind
o persoană seminificativă în viața lui, pe care nu întotdeauna o acceptă ușor, și asta din cauza
dependenței față de familie, a mediului nou si prima experimentare a ,,sentimentului de abandon ’’.
Rolul cadrului didactic în adaptarea preșcolarului în grădiniță este baza acestui întreg proces,
educatoarea fiind principalul intermediar dintre preșcolar și grădiniță.

Studiile efectuate timp de mai mulți ani ne-au demonstrat că preșcolarii se dezvoltă în mare
parte sub îndrumarea educatoarei, aceasta având un rol fundamental în influențarea caracaterului,
psihicului și educației copilului. Întemeierea unor relații bune și corecte între cadru didactic și
preșcolar le transmit acestora un sentiment de siguranță în interiorul mediului în care aceștia își
petrec majoritatea timpului (Hristu Barbu 1994, p 90). Sunt multe situații în care educatoarea oferă
mai mult timp copiilor pe care ea îi îndrăgește, iar pe ceilalți îi tratează mai cu indiferență, sau
cazuri în care aceasta nu știe cum să-i impulsioneze pe copii să învețe, iar ei nu simt nevoia de a
descoperi și a învăța lucruri noi. Modul în care cadrul didactic interacționează cu elevii, știe cum să
lucreze cu ei și să îi stimuleze, deține cunoștințele și aptitudinile necesare preșcolarului, influențează
educația copilului într-un mod pozitiv sau negativ. Educatoarea trebuie să aibă la cunoștință nu doar
partea teoretică, ci și practică, pentru a ajuta la o dezvoltare cât mai sănătoasă a copilului și a-l
îndruma către o direcție potrivită a procesului de maturizare.

Cadrul didactic trebuie să fie un exemplu atât pentru preșcolar, cât și pentru parinți. Cu toate
că familia este cea care are cea mai mare influență asupra copilului, atunci când acesta intră în
colectivitate, aria socială se mărește (Dumitrana, 2000 cit.în E. Bonchiș 2011, p 104). De cele mai
multe ori pentru părinte este dificil să accepte faptul ca sunt mai respectate regulile de la grădiniță
decat cele făcute de ei acasă, astfel că relația dintre familie și grădiniță este una primordială. În
situația în care aceasta nu este una pozitivă, relația dintre cadru didactic și preșcolar este afectată în
mod direct, copilul refuzând să mai vină la grădiniță sau să mai respecte regulile acesteia, simțind
tensiunea dintre ei sau auzind discuții în familie pe acest subiect.

16
 Preșcolarul formează cu grupul de copii o mică societate, unde își formează atitudini și
experiențe emoționale, cu legături afective puternice, aceastea fiind suficiente pentru realizarea unui
echilibru afectiv. În cadrul grupului, copilul își satisface necesitatea de apartenență și se realizează o
maturizare afectivă și caractrială. Cercetările au demonstrat că imaturitatea afectivă conduce, mai
târziu, la stări de frustrare și conficte afective ce generează devianța (V. Preda, 1998 cit. în E.
Bonchiș 2000, p 208). Există cazuri în care copilul are parte de o adaptare bună la grădiniță, dar
uneori copiii se pot simți nervoși, fără poftă de mâncare și poate apărea instalarea unui somn mai
agitat. Psihologii au indentificat cinci tipuri de adaptare la grădiniță: adaptarea foarte bună, adaptare
bună, adaptare tensionată, adaptare dificilă și neadaptarea.

Adaptarea foarte bună se caracterizează prin stabilirea unor relații rapide între copil și educatoare,
copiii din grupă dar și dorința de a participa la activitățile propuse de educatoare. În adaptarea bună
preșcolarul se desparte relativ ușor de însoțitor, stabilește relații spontante cu educatoarea și restul
colegilor, este curios dar râmâne atent cu tot ceea ce se întâmplă în grădiniță.

Adaptarea tensionată se desfășoară prin separarea mai dificilă față de însoțitor, însă copilul
manifestă curiozitate față de jucării, mediul clasei și colegi. În cazul adaptarii dificile, copilul refuză
să rămână la grădiniță, nu manifestă curiozitate față de tot ce se petrece în grădiniță, uneori apar
cazuri de mutism selectiv. Neadaptarea se manifestă prin refuzul categoric al copilului de a rămâne
la grădiniță și de a se despărți de persoana care îl însoțește, uneori este violent față de colegii, de
grupă și cadru didactic.

Putem spune că un copil este adaptat la grădiniță după două săptămâni de la intrarea în
colectivitate și în funcție de interacțiunea acestuia cu colectivul de copii. Adaptarea se realizează
atât la nivelul deprinderilor, al curiozității, al afectivității și al sociabilității. Copilul se poate atașa
mai întâi de cadrul didactic și apoi treptat de ceilalți colegi, de aceea poate prefera să se joace singur.
Așadar, întreaga activitate din grădiniță are la bază educatoarea, comportamentul, personalitatea ei și
tot ceea ce înseamnă dragostea ei față de copii, abilitățile ei de a știi cum să se apropie de ei, cum să
îi trateze pe toți în egală măsură, să dețină informații în ceea ce privește pedagogia și să fie un model
demn de urmat pentru preșcolari.

17
2.2 Activitățile și responsabilitățile preșcolarului

După ce a împlinit vârsta de trei ani, grădinița îi oferă copilului situații noi de învățare,
comunicare, posibilitatea de a-și exprima gândurile și sentimentele. În interiorul grădiniței, copilul
este învățat cum să trăiască într-o bună armonie cu ceilalți colegi și îndrumat să coopereze cu ei prin
diverste activități în care trebuie să se raporteze unii la ceilalți. Obiectivele educaționale au ca scop
dezvoltarea socială a preșcolarului, dar și adaptarea la nou a acestui, având în vedere interesele lor și
ceea ce le stârnește interesul. Cel mai de bază și eficient mod de dezvoltare al copilului este jocul,
această activitate desfășurându-se într-un mod cât mai natural și plăcut pentru ei, fiind în strânsă
legătură cu definiția copilăriei susținută de E. Claparede ,,Copilăria este făcută pentru a te juca”. E.
Bonchiș (2014, p 16) susține că jocul este definit ca o activitate voluntară care are ca și scop pe el
însuși.

Importanța jocului în creșterea și dezvoltarea copilului a dus la multe teorii, cele de bază
fiind: teoria psihanalitică, teoria behavioristă și teoria cognitivă. Cele mai importante metode prin
care preșcolarul își dobândește noi cunoștințe în cadrul grădiniței, sunt sarcinile instructiv-educative,
ce asociază într-un mod plăcut partea distractivă cu cea practica. Întreaga organizare a activităților
trebuie să aibă în vedere nevoile fizice, sociale și psihice, dar să îl și ajute pe copil să își dezvolte
personalitatea într-un mod armonios. Prin realizarea unui cadru educațional adecvat acestor nevoi,
preșcolarul este motivat în permanență către o învățare naturală. Pe lângă aceste nevoi ale
preșcolarului, el are ca și responsabilități respectarea regulilor din interiorul grădiniței, să dea
dovadă de empatie și toleranță față de ceilalți colegi ai săi pentru o desfășurare cât mai sănătoasă și
armonioas. Principalele metode prin care copilul își însușește noi cunoștințe în cadru grădiniței sunt
sarcinile instructiv-educative, ce îmbina armonios latura distractivă cu cea practică. Modalitățile de
organizare a activităților trebuie să satisfacă nevoile fizice, sociale, intelectuale dar și să îl ajute pe
copil să își dezvolte armonios personalitatea. Prin crearea unui mediu educațional adecvat acestor
nevoi, copilul este în permanență stimulat către învățarea spontană.

Formarea preșcolarului desfășurată în cadrul grădiniței, pune baza pe elementele educative,

astfel încât la finalul grădiniței copilul să îsi însușească anumite valori sociale și morale, care duc la
o dezvoltare cât mai sănătoasă. Activitățiile didactice au valențe formative și astfel ele ajută la
dezvoltarea personalității copilului, lucru ce pe viitor îi va oferi șansa unei ușoare integrări și
capacitatea de a rezolva sarcini care necesită voință, cooperare și efort.

18
 PARTEA II. CERCETARE PRIVIND FACTORI CARE
INFLUENȚEAZĂ ADAPTAREA PROEȘCOLARULUI LA MEDIUL
DIN GRĂDINIȚĂ
CAPITOLUL 3. METODOLOGIA CERCETĂRII

Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său. Prima provocare este cea de
adaptare a preșcolarului la mediul din grădiniță, iar aceasta variază în funcție de diferiți factori care
intervin. Numeroși autori și specialiști precum Jean Piaget, Maria Montessori, s-au axat pe metodele
de adaptare a copilului, pe factorii care influențează acest proces și pregătirea acestora pentru
intrarea în colectivitate. De asemenea, pregătirea cadrului didactic și experiența lor în acest domeniu
constituie un avantaj în realizarea unei adaptări cu success.

Coordonatele cercetării

3.1. Tema și problema de cercetare

Tema cercetării de față este reprezentată de fenomenul de adaptare a copiilor preșcolari la

mediul din grădiniță, iar problema este caracterizată de anumiți factori care influențează
pozitiv/negativ acest proces.

3.2 Variabile, obiectivele și ipotezele cercetării

Această cercetare are ca scop identificarea importanței efortului depus de către persoanele
implicate în procesul de adaptare a copilului la grădiniță pentru realizarea cu succes a acestuia. Sunt
folosite următoarele variabile:

Variabile dependente: adaptarea preșcolarului la mediul din grădiniță;

Variabile independente: stilurile parentale exprimate de părinți și gradul de implicare al cadrelor

didactice în procesul adaptării copiilor;

În cadrul prezentei cercetări ne-am propus următoarele obiective:

19
Obiectiv general: Identificarea unor factori care intervin în adaptarea preșcolarilor la mediul din
grădiniță.

Obiective specifice:

O1. Identificarea măsurii în care stilurile parentale influențează adaptarea copilului la grădiniță;

O2. Identificarea barierelor pe care copilul le întâmpină în procesul de adaptare la grădiniță/ la grup;

O3. Identificarea modalităților de abordare a strategiilor pe care cadrele didactice le folosesc pentru
a facilita procesul de adaptare al copilului la mediul din grădiniță;

Întrebări la care cercetarea își propune să răspundă:

1. Care sunt factorii ce influențează adaptarea copilului la mediul din grădiniță?

2. Cât de importantă este comunicarea strânsă între părinte-copil, părinte-educator în acest
proces?

Ipotezele:

1. Există diferențe între copiii care beneficiază de sprijinul părinților în vederea unei adaptări
blânde la mediul grădiniței și aceeași categorie de subiecți care nu beneficiază de sprijinul
părinților.

2. Preșcolarii se adaptează normal mediului de grădiniță atunci când cadrul didactic respectă
etapele naturale ale acestui proces, în ceea ce privește copiii.

3.3 Metodele și instrumentele de investigare

Atunci când vrem să investigăm un anumit tip de fenomen sau relațiile dintre ele, problema
cea mai importantă la care trebuie să ne gândim în legătura cu metodologia este gradul de încadrare a
metodelor, procedeelor si cea a instrumentelor. Cu alte cuvinte, este necesară alegerea unor metode
și instrumente bune pentru a cerceta tema dorită. În cercetarea realizată, care este una cantitativă,
metodele folosite pentru colectarea datelor au fost observația și metoda anchetei, ce au avut ca
instrumente de investigare grila de observație, interviul și chestionarul. Grila de observație a fost
aplicată la grupa mică, pe un număr de 15 subiecți în demersul adaptării preșcolarilor la mediul din
grădiniță. Chestionarul a avut ca grup țintă 30 de părinții ai copiilor ce au fost implicați în procesul de
20
adaptare pe tot parcursul prezentei cercetări, iar interviul a fost aplicat pe un număr de 5 cadre
didactice, având 10 intrebări deschise. Se vor prezenta în continuare metodele utilizate:

 Metoda anchetei pe bază de chestionar și interviu a avut în vedere strângerea datelor de la un

număr mare de subiecți. Această metodă a fost folosită cu scopul identificării stilurilor parentale ale
părinților și comportamentul pe care cadrele didactice îl adoptă pe parcursul procesului de adaptare
a copilului.
 Metoda observației constă în culegerea datelor empirice cu referire la comportamentul
preșcolarilor în timpul procesului de adaptare la mediul din grădiniță. Observația s-a realizat pe
întregul parcurs al cercetării alături de restul metodelor, care a obținut date în plus asupra temei
investigate.

Instrumentele de cercetare sunt în număr de trei: chestionarul, interviul și fișa de observație

 Chestionarul prezintă o listă de întrebări care urmăresc un anumit aspect și așezare, care are
în vedere strângerea de informații de la un număr mare de subiecți. Ele trebuie să fie cât mai clar
formulate și în corelanță cu tema și ipoteza cercetării, iar obiectivul urmărit să reiasă din prelucrarea
datelor. Chestionarul cuprinde 18 întrebări, cu privire la stilul fiecărui părinte de a aborda diverse
situații în care sunt puși în legătură cu reacții și comportamente ale copilului, aplicat la grupa mică.
Întrebările au fost formulate cât mai simplu, având cuvinte ușor de înțeles, încercând să le evite pe
cele care ar indica anumite răspunsuri.
 Interviu este realizat pe baza unui dialog între cercetător și subiecții care sunt investigați (în
cazul acestei cercetări, cadrele didactice de la grupa mică), cu scopul culegerii de date în legătură
cu tema investigata. Se evită întrebările care ar putea pune în dificultate cadrul didactic, acesta
urmărind strict activitatea și opiniile celui interviat.
 Protocolul observației participative a fost realizată după ,,Fișa de cunoaștere și evaluare a
copilului,, elaborată de către E. Verza și F. E Verza 1994, p 271-303. Scopul aplicarii fișei de
observație psihopedagogică a preșcolarului, este de a arăta gradul de adaptare a acestuia la mediul
din grădiniță. Procedeele utilizate au fost realizate sub forma de tabel, capul acestuia reprezentând
itemii, iar pe linie sunt inserați subiecții care au fost supuși observației. Astfel, s-a notat gradul de
adaptabilitate a copilului prin bifare cu câte un x a unui comportament nou, pentru fiecare copil în
parte. Dimensiunile de observație ale protocolului au rolul de scala sumativă, întrucât vom avea
pentru fiecare scală totalul frecvențelor de apariție a comportamentelor indicate de itemii
respectivei dimensiuni. Fiecare item este tratat separat, deoarece nu se dorește superficialitatea
21
 măsurării, ci obținerea unui scor personalizat al adaptabilității. Fiecare item este măsurat astfel: 5
puncte pentru însușirea comportamentului în totalitate, 4 puncte pentru însușirea în mare parte a
comportamentului, 3 puncte pentru însușirea comportamentului într-o oarecare măsură, 2 puncte
pentru însușirea comportamentului în mică parte, 1 punct pentru însușirea comportamentului în cea
mai mică măsură;

3.4 Descrierea lotului de subiecți

La cercetare au participat 50 de subiecți, dintre care 15 copii și părinții acestora în număr de

30, care s-au aflat în procesul de adaptare pe durata realizării prezentei cercetări; 5 cadre didactice
implicate de-a lungul carierei didactice în facilitarea adaptării copiilor la grupă. Vârstele părinților
au fost variate ( de la 25 de ani și peste 35), iar copiii având între 3 și 4 ani.

Tabelul nr. 1: Structura lotului de părinți în funcție de vârstă

Vârsta Frecvența absolută Frecvența relativă

(numar persoane) Ponderea %
25 – 30 ani 6 20
31 – 35 ani 15 50
Peste 35 ani 9 30
Total 30 100 %

Structura lotului total de părinți în funcție de

vârstă
150
100
50
0
25 – 30 ani 31 – 35 ani Peste 35 ani Total

Figura nr. 1: Structura lotului total de părinți în funcție de vârstă

Se observă că ponderea cea mai ridicată o au părinții cu vârsta cuprinsă între 31 și 35 de ani,
urmată de cei peste 35 de ani, iar procentajul cel mai mic este urmat de părinții cei mai tineri cu
vârsta între 25-30 de ani. În continuare este prezentată strucura subiecților în funcție de gen. Așadar,

22
50 % dintre subiecții chestionați reprezintă genul masculin și 50 % feminin. În ceea ce privește
structura copiilor, avem 5 subiecți de gen feminin și 10 de gen masculin.

Tabelul nr. 2: Structura lotului total de părinți în funcție de gen

Masculin Feminin Total

50 50 100

Strucutra lotului total de părinți în funcție de gen

120
100
80
60
40
20
0
Masculin Feminin Total

Figura nr. 2: Structura lotului total de părinți în funcție de gen

În continuare este prezentată structura subiecților în funcție de studii:

Tabelul nr. 3: Structura subiecților în funcție de studii

Liceale Post-liceale Universitare Postuniversitar Total

e
6.7 13.3 73.3 6.7 100

Structura subiecților în funcție de studii, valori

procentuale

60
0
ale eale itare itare otal
ice ic rs rs T
L
ostl ive ive
P n n
U stu
Po

23
 Figura nr. 3: Structura subiecților în funcție de studii

3.5 Prezentarea procedurii

Prezenta cercetare a avut loc în perioada Octombrie 2019. Aceasta s-a desfășurat în cadrul
grădiniței în care eu lucrez ca și educator, Miles of Smiles, București, sectorul 4, grupa mică. În
desfășurarea cercetării am colaborat cu următorii subiecți: cadrele didactice și părinții copiilor din
cadrul grădiniței.

În vederea colectării datelor, am realizat un chestionar de 21 itemi cu ajutorul instrumentului

Google Forms, astfel l-am împărțit părinților prin intermediul rețelelor de socializare, răspunsurile
fiind sub formă de anonim. Au fost completate de către 30 de părinți (ambii). După primirea tuturor
chestionarelor completate, cu ajutorul programului de calcul Excel 2010 am identificat stilurile
parentale exprimate de părinți în legătura cu preșcolarii atât acasă, cât și în alte locuri deschise. S-a
analizat în primă parte vârsta, genul fiecăruia și studiile, după care interpretarea fiecărei întrebări și
compararea răspunsurilor. Lucrarea de față a presupus și un interviu adresat cadrelor didactice, cu
10 întrebări de tip deschis. Acesta a fost creat cu scopul de a identifica gradul de implicare în
procesul de adaptare al copiilor de către cadre și importanta lor în acest demers. Pentru obținerea
datelor, s-au interviat 5 cadre didactice din cadrul instituției menționate mai sus. Pe parcursul
cercetării, am ales să utilizez și metoda observației, pentru a vedea întregul proces de adaptare,
gradul de implicare al părinților, al cadrelor didactie și nu în ultimul rând, comportamentul copiilor
în această perioadă. A fost aplicată fișa de observație psihopedagogică a copilului. Întregul demers
în realizarea colectării de date a fost ușor și plăcut, deoarece lucram de un an în grădiniță, am
cunoscut întreaga echipa educațioanala, am asistat la adaptările realizate de cadrele didactice dar am
făcut și eu, practicând ceea ce ulterior am învățat. Eșantionul de cercetare a fost format din părinți,
educatori dar și copii, pentru a putea privi din mai multe puncte de vedere tema cercetată și pentru a
obține o viziune obiectivă asupra acesteia.

24
 CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII

În cercetarea de față s-a pus în evidență influența stilului parental și comportamente ale
cadrului didactic asupra adaptării copilului la mediul din grădiniță. Pentru realizarea primului
obiectiv al cercetării am aplicat metoda anchetei pe bază de chestionar și am înregistrat următoarele
rezultate:

Itemii pe care i-am construit în chestionar vor avea ca rezultat cele patru stiluri parentale pe
care le-am scris și în fundamentarea teoretică. Voi începe intepretarea itemilor 5, 7, 8, 11 și 19, pe
care i-am încadrat în stilul parental democratic. Așa cum am subliniat și în fundamentarea teoretică,
atunci când părinții dau dovadă de flexibilitate, răspund constant la solicitările copilului dar în
același timp îi și stabilesc anumite limite și comunică cu ei, au o colaborare bilaterală în care
deciziile se iau de comun acord, comportamentul evidențiază un stil parental democratic, conform
teoriei. Întrebările adresate părinților vor scoate în evidența acest tip de stil, răspunsurile fiind
următoarele:

Tabelul nr. 4: Structura subiecților în funcție de recompense, atribuția de părinte perfect

RASPUNSURI
ITEMII Da Nu
Itemul 5 ,,Copilul nu trebuie să încalce regulile niciodată?,, 13% 87%
Itemul 7 ,,Copilul trebuie să vă asculte mereu?,, 20% 80%
Itemul 8 ,,Părinții au întotdeauna dreptate, deci copilul nu trebuie să 37% 63%
îi contrazică niciodată?,,
Itemul 11 ,,Folosiți recompensa și lauda pentru a răsfăța copilul?,, 90% 10%
Itemul 19 ,,Considerați că sunteți un părinte perfect atunci când 13% 87%
copilul vă ascultă?,,

25
 Structura subiecților în funcție de
recompense, atribuția de părinte
perfect
Nu Da

Itemul 19 4 26
Itemul 11 3 27
Itemul 8 11 19
Itemul 7 6 24
Itemul 5 4 26

Figura nr. 4: Structura subiecților în funcție de recompense, atribuția de părinte perfect

Din câte putem observa din graficul de mai sus, la majoritatea itemilor părinții au răspuns
cu ,,Nu,, întrebărilor adresate, ceea ce relevă un comportament destul de relaxat și blând în ceea ce
privește creșterea copiilor. La itemul 5, 13% dintre părinți sunt de părere ca preșcolarii au nevoie de
reguli clare, iar 87% nu consider ca au nevoie de ele pentru a se comporta într-un anumit mod. La
întrebarea cu numărul 7, 20% dintre părinți consideră că trebuie să stabilească autoritatea în raport
cu copilul înca din primii ani de viață, fixând reguli, iar 80% din părinți sunt de părere ca preșcolarul
trebuie lăsat liber pentru a descoperii lumea în ritmu lui. Din itemul 8 reiese faptul că preșcolarii nu
au voie să îți contrazică părinții, asta cred cu tărie 37% dintre ei, iar restul de 63% nu se tem că își
pierd autoritatea în fața copiilor daca aceștia îi mai contrazic din când în când. Recompensa și lauda
sunt calea cea mai ușoară pentru a-l determina pe copil să facă ceva ce poate în mod obișnuit nu ar
face, asta cred 90% dintre părinți, iar 10% consider că l-ar răsfăța dacă ar folosi aceste metode.
Ultimul item scoate în evidență felul în care părintele se simte atunci când copiii îi ascultă, astfel că
87% dintre ei nu se consideră niște părinți perfecți atunci când sunt ascultați, însă 13% simt o mare
satisfacție atunci când copilul ascultă.

Spre deosebire de părinții care au un stil stilul democratic și le impun copiilor anumite
limite, cei cu stil permisiv sunt mai relaxați în ceea ce privește creșterea preșcolarilor, nu le impun
anumite limite de comportament, îi lasă să ia decizii și să întreprindă propiile activități. Ei evită
confruntările, fiind mai degrabă încurajați, calzi, nedorind să se impună ca părinții autoritari
(Khatoon,Hesari, Hejazi, 2011). Așadar, conform teoriei și studiilor care susțin acest tip de
comportament ca fiind unul permisiv, itemii care corespund acestui stil sunt 3, 4, 6 și 12.

26
 Tabelul nr 5: Structura subiecților în funcție de încălcarea pedepsei, aplicare reguli

RASPUNSURI
ITEMII Da Nu
Itemul 3 ,,Copilul meu trebuie să fie cuminte tot timpul?,, 0 100%
Itemul 4 ,,Copilul trebuie să fie pedepsit atunci când mă supără?,, 0 100%
Itemul 6 ,,Atunci când copilul încalcă regulile trebuie pedepsit 0 100%
sever?,,
Itemul 12 ,,Părinții au întotdeauna dreptate, deci copiii nu trebuie să 3% 97%
ii contrazica niciodată?,,

Structura subiecților în funcție de încălcarea pedepsei, aplicare

reguli
Nu Da

Itemul 12 29
1

Itemul 6 0 30

Itemul 4 0 30

Itemul 3 0 30

Figura nr.5 : Structura subiecților în funcție de încălcarea pedepsei, aplicare reguli

Din acest grafic reiese faptul că majoritatea părinților sunt de părere că încălcarea de reguli
ale copiilor sunt absolute normale și fac parte din creșterea și dezvoltarea lor, astfel ei explorează,
învață singuri din greșeli și devin mult mai responsabili. Itemul 12 evidențiază ceea ce am scris în
teorie și anume, modul în care părintele relaționează cu preșcolarul, libertatea pe care acesta i-o
oferă copilului și deciziile pe care îi permite să le ia. 97% din părinți cred că este în regulă atunci
când copilul are și el punctul său de vedere, iar restul de 3% cred că tot ceea ce spun ei este
adevărat, iar copilul trebuie să fie supus părintelui întotdeauna fără a-l contrazice.

Voi continua cu interpretarea itemilor 9, 10, 13, 15, 18 și 20, pe care i-am încadrat în stilul
părinților autoritari, deoarece întrebările adresate acestora evidențiază atitudinea lor față de copii,
modul în care aceștia reacționează în diverse situații mai puțin plăcute, dar și strategiile pe care le

27
adoptă pentru a schimba un comportament nedorit. Voi prezenta mai jos întrebările adresate
părinților dar și răspunsurile primite, pentru a pune în evidență acest stil dar și părinții care fac parte
din el.

Tabelul nr. 6: Structura subiecților în funcție de manifestarea furiei în educația copilului

RASPUNSURI
ITEMII Da Nu
Itemul 9 ,,Furia este o modalitate eficientă pentru a schimba 3% 97%
comportamentul copilului?,,
Itemul 10 ,,Părinții trebuie să agreseze copilul pentru a-l aduce într- 3% 97%
o forma civilizată?,,
Itemul 13 ,,Ca părinte, considerați că aveți puterea de a-l obliga pe 3% 97%
copil să facă întotdeauna precum spuneți?,,
Itemul 15 ,,Considerați că toate formele de pedeapsă sunt greșite?,, 50% 50%
Itemul 18 ,,Considerați că este groaznic când copilul nu este 13% 87%
cuminte?,,
Itemul 20 ,,Sunteți de părere că furia vă ajută să rezolvați 0 100%
problemele de educație ale copilului?,,

Structura subiecților în funcție de manifestarea furiei în educația

copilului
Nu Da

Itemul 20 0 30

Itemul 18 26
4

Itemul 15 15
15

Itemul 13 29
1

Itemul 10 29
1

Itemul 9 29
1

Figura nr. 6: Structura subiecților în funcție de manifestarea furiei în educația copilului,

28
 Așa cum am scris mai sus, întrebările vizează în mod direct atitudinea părinților față de copii
și felul în care aceștia își manifestă autoritatea în legătură cu creșterea și educarea copilului. Putem
observa din figura numărul 6 că mulți dintre părinți nu consideră furia o modalitate prin care pot
schimba atitudinea nedorită a copilului. La itemul 9, doar 3% din părinți spun că folosesc furia
pentru a schimba atitudinea copilului, restul de 97% nu o folosesc atunci când vor să schimbe
anumite comportamente ale preșcolarului. În ceea ce privește agresivitatea, doar 3% dintre părinți o
consideră o modalitate prin care poate corecta unele comportamente nepotrivite ale copilului, iar
97% dintre părinți nu o văd ca pe o soluție pentru a schimba atitudinea acestuia.

Limitele stabilite într-un mod sănătos stau la baza unei dezvoltări armonioase ale
preșcolarului, deoarece acestea îl învață pe copil disciplina, însă linia dintre aceasta și a-l obliga să
facă ce vrea părintele este foarte subțire. Astfel, 97% dintre părinți sunt conștienți de aplicarea unor
reguli într-o maniera echilibrată, iar 3% impun copilului reguli. La itemul 15 observăm că părerile
sunt egale. Un procent de 50% cred că pedeapsa este importantă pentru a-l învăța pe copil anumite
norme de comportament, iar cealalată jumătate este de părere că pedeapsa nu este o alegere bună în
ceea e privește educația copilului. Știm cu toții faptul că majoritatea copiilor testează limitele
părinților, dar 13% dintre aceștia consideră neascultarea ca fiind ceva groaznic. Restul procentului
de 87% au răsuns negativ, văzând neascultarea ca un mod a copilului de a învăța ceva nou. Așadar,
din răspunsurile pe care părinții le-au dat putem observa că furia nu este cea mai bună modalitate de
a rezolva problemele în ceea ce privește comportamentul și creșterea copiilor.

Ultimul stil parental, cu itemii 14,16 și 17, scot în evidență stilul părinților neglijenți. Diverși
autori au caracterizat acest tip de părinți ca fiind dezinteresați de nevoile copiilor, ei răspunzând
minimal atât la nevoile, cât și la comportamentul lui. Următoarele răspunsuri ne arăta câți dintre
părinții chestionați adoptă un stil neglijent, în care nevoile copilului nu sunt prioritare pentru ei.

Tabelul nr. 7: Structura subiecților în funcție de frustrare, creșterea copiilor

RASPUNSURI
ITEMII Da Nu
Itemul 14 ,,Copiii trebuie să fie frustrați?,, 30% 70%
Itemul 16 ,,Creșterea copiilor trebuie să fie distractivă și ușoară?,, 37% 63%
Itemul 17 ,,Luați decizii pe moment când vă simțiți depășit/ă de 50% 50%
situații?,,

29
 Structura subiecților în funcție de frustrare, creșterea
copiilor
Nu Da
15
Itemul 17
15

11
Itemul 16
19

21
Itemul 14
9

Figura nr. 7: Structura subiecților în funcție de frustrare, creșterea copiilor

Din figura de mai sus, observăm că multe dintre răspunsurile părinților sunt ,,Nu,, la
întrebările ce vizează un stil parental neglijent. Un procent de 30% din părinți percep frustrarea
copiilor ca lipsa unor repere interioare care nu-i permit o reglare optimă a trăirilor, iar 70% din ei o
confundă cu răsfățul și obrăznicia, tocmai de aceea nu pot accepta frustrarea copiilor lor. La itemul
16, 63% din părinți cred că a crește un copil nu este tocmai ușor și distractiv, iar restul de 37% sunt
mai relaxați. Ultimul item al acestui stil evidențiază atitudinea părinților atunci când sunt puși într-o
situație mai dificilă, astfel ca 50% din părinți au spus ca nu iau decizii pe moment în astfel de situații
limită, iar cealaltă jumatate au răspuns afirmativ în ceea ce privește atitudinea schimbătoare a lor în
funcție de situațiile în care se află. Stilul parental este important în susținerea creșterii și dezvoltării
sănătoase, deoarece modul în care interacționeaza parintele cu copilul și modul în care sunt
disciplinați îi va influența pentru tot restul vieții.

Stilul parental
Neglijent Autoritar Permisiv Democratic

4%
18%

56%
21%

Figura nr. 8: Structura subiecților în funcție de stilurile parentale adoptate

30
 După aplicarea chestionarul pentru a afla stilul parental, am obținut următorul rezultat: cea
mai pondere este de 57% care rezultă un stil parental democratic, urmați de cei cu stil permisiv cu
un procent de 21%. Părinții care adoptă un stil autoritar în creșterea copiilor sunt în procent de 18%,
iar ponderea cea mai mică o au cei neglijenți, cu un procent de 4%.

Pentru realizarea obiectivelor 2 și 3, am aplicat metoda anchetei pe bază de interviu. Acesta a

fost întocmit pe baza a 10 întrebări de tip deschis, care a fost aplicat subiecților în paralel cu
observația mea la clasă, în timpul procesului de adaptare a preșcolarilor. În urma răspunsurilor
primite, 3 cadre didactice au avut aproximativ aceleași răspunsuri, iar 2 dintre ele au avut opinii
diferite în ceea ce privește integrarea copilului la mediul din clasă.

În continuare, prezentarea răspunsurilor constituie mărturia cadrelor didactice intervievate despre

activitatea lor, în funcție de variabila de interpretat.

1. Considerați că atunci când în grădiniță apare un copil nou, este absolut necesar să i se acorde un
timp de adaptare? Dacă da, ce perioadă considerați a fi suficientă pentru o adaptare cu succes a
acestuia?

2. Cât de important este rolul Dvs. în procesul de adaptare a unui copil nou la mediul din grădiniță?

Întrebările cu numărul 1 și 2 din interviu au avut cel mai important rol, deoarece acestea au
vizat gradul de implicare al cadrelor didactice în procesul de implicare și opinia lor referitoare la
timpul pe care trebuie să îl aloce unui proces de adaptare cu succes. Majoritatea subiecților au avut
răspunsuri pozitive și au arătat disponibilitatea pe care o au cu privire la un rezultat cât mai bun al
acestui demers. Voi menționa un răspuns care este susținut și de restul cadrelor didactice, iar unul
care este total diferit, fiind și singurul de acest fel:

A.R: ,,Consider că este absolut necesar ca celui mic să i se acorde un timp în care să se
familiarizeze cu mediul, cu colegii, cu educatorul. În principiu, o perioadă de 2 saptămâni consider
a fi suficientă, însă depinde și de nevoile copilului și de alți factori care pot interveni pe parcurs,,

M.P: ,,Consider că preșcolarului nu trebuie să aibă un termen lung de adaptare, astfel nu am

neglija nici ceilalți elevi, el trebuie să fie învățat de către părinți ceea ce are de făcut la grădiniță,
rolul meu în adaptare nefiind așa important,,

31
Răspunsurile primite de către cadrele didactice ne confirmă exact ceea ce am scris în fundamentarea
teoretică de mai sus, și anume că diverși cercetători sunt de părere că educatorul are cel mai
fundamental rol în integrarea preșcolarului la mediul din grădiniță, un singur cadru didactic fiind de
părere că părintele are cel mai important rol în acest demers.

3. Cât de strânsă trebuie să fie comunicarea dintre educator și părinte în vederea unei adaptări cât
mai blânde?

4. Cât de implicați trebuie să fie părinții în acest proces? În ce sens aceștia pot ajuta?

7. Ce metode folosiți pentru ca adaptarea copilului să fie una ușoară și acesta să o privească ca pe un
proces normal şi echilibrat?

Întrebările 3,4 și 7 vizează colaborarea dintre cadru didactic și părinte în vederea unei
adaptări mai blânde, implicarea părinților în eficientizarea acestui proces dar și metodele folosite
pentru ca aceasta să se desfășoare într-un mod cât mai echilibrat. Răspunsurile acestor trei întrebări
spun foarte multe despre cadru didactic și deschiderea acestuia față de părinte, însă și de
disponibilitatea părinților și interesul pe care îl arată cu privire la o integrare cât mai ușoară si blândă
a copilului. Voi evidenția cele mai semnificative răspunsuri primite:

R.G: ,,Consider comunicarea dintre educator și părinte foarte importantă, nu doar în procesul de
adaptare ci pe toată perioada pe care copilul o petrece în grădiniță. Dar, în mod special, în
perioada de adaptare, educatorul trebuie să dea indicații clare părintelui și să îl informeze pe
acesta cu privire la cum va decurge procesul de adaptare și cam ce presupune,,

R.O: ,,Părinții trebuie să arate disponibilitate totală, să acorde timp suficient și răbdare pe
perioada procesului de adaptabilitate. Trebuie să se informeze cu grija cum se desfășoară procesul
de adaptare, ținând cont de recomandările Educatorului și întrebând unde simte că nu este lămurit
sau mai are nevoie de informații. Părinții trebuie să înțeleagă că fiecare copil are ritmul său
propriu de adaptare și să își adapteze disponibilitatea (de timp, răbdare, afecțiune) în funcție de
nevoile copilului. Un părinte agitat, anxios, nesigur pe el sau nehotărât va îngreuna adaptarea
copilului,,

M.P: ,,Părerea mea este că educatorul trebuie să păstreze o anumită distanță față de părinte, pentru
a nu se creea discuții ulterior. Educatorul trebuie să aibă răbdare și să dea dovadă de devotement,

32
însă nici prea multă afecțiune nu este recomandată, aceștia putând sta doar cu educatorul și
ignorând ceilalți colegi ,,

Așa cum s-a menționat și în cadrul fundamentării teoretice, relația dintre educator și părintre este
absolut esențială, deoarece rezultatul acesteia are la bază adaptarea preșcolarului încă din primele
zile, dar și întreaga perioadă pe care acesta o va petrece în cadrul acestei instituții. Răbdarea și
empatia la cadrul didactic sunt unele dintre cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă,
însă un cadru didactic este de părere că prea multă efecțiune din partea cadrului didactic poate duce
la ignorarea altor elevi.

5. Care este modalitatea de inserție a copilul aflat în procesul de adaptare în mediul de la clasă?

6. Cum încurajați interacțiunile dintre copilul nou și grupul clasei? În ce măsură considerați că este
necesar să existe interacțiuni între aceștia?

Întrebările 5 și 6 ale interviului au urmărit integrarea copilului în adaptare la mediul din

clasă și în grupul de colegi, precum și importanța interacțiunilor dintre ei. Din răspunsurile primite,
reiese faptul că interacțiunile dintre copilul în adaptare și restul colegilor este benefică și ajută la
consolidarea relației cu mediul. Subiecții sunt de părere că pentru început trebuie lucrat mai mult cu
el separat și conectat cu activitățile care îi plac, precum și cu restul copiilor care au în comun cu el
aceleași activități/jocuri. Sunt menționate mai jos câteva din răspunsurile primite.

I.N: ,,Consider că nu trebuie schimbat nimic în mediul grupei, copilul poate să observe cum lucrez
cu ceilalți și să intervină atunci când el dorește,,

A.R: ,,Interacțiunile cu ceilalți copii sunt foarte benefice și ajută la consolidarea relației copilului
cu mediul grădiniței. Într-o primă etapă, cred că e mai bine să fie încurajate interacțiunile la timpul
de joacă, la activitățile organizate în perechi sau grupuri mici, în cadrul unor jocuri distractive, cu
copii care au interese comun,,

8. Ce trăsături considerați că trebuie să aibă un educator pentru a reuși să creeze la clasă un climat de
încredere în care copiii să se simtă bine?

9. Considerați că grupul clasei este mai greu de gestionat atunci când există și un copil în adaptare?

10. Descrieți procesul de adaptare ideal? Ce etape sunt parcurse?

33
 La ultimile trei întrebări subiecții au avut păreri diferite în ceea ce privește trăsăturile pe care
trebuie să le aibă un educator, gestionarea la clasă atunci când există un copil în adaptare și etapele
unei adaptări ideale. La întrebarea numărul 8, s-a observat comportamentul pe care trebuie să îl aibă
un educator, astfel în urma întrebărilor am primit următoarele două tipuri de răspunsuri:

M.P: ,,Nu cred că există niște trăsături anume. Trebuie doar să iubești copiii și atât,,

A.R: ,,Să fie empatic și aplecat către nevoile copilului pentru a putea veni în întâmpinarea lui în
mod cât mai subtil și mai eficient. De asemenea, trebuie să fie foarte răbdător și pasionat, facând
totul cu multă dragoste și dăruire,,

Majoritatea dintre subiecți consideră că este nevoie de multă răbdare, dragoste și dăruire pentru
această meserie, însă unul dintre subiecți cred că este nevoie doar să iubești copiii și atat. Consider
că a iubi copiii este cel mai important lucru în meseria de educator, însă fără răbdare, dăruire și
empatia nu cred că acest drum ar fi unul cu succes.

La întrebarea cu numărul 9, s-a observat situația din grupă și părerea subiecților privind
modul de dificultate atunci când există un copil în adaptare. Majoritatea consideră că într-adevăr,
este mai greu de gestionat grupa atunci când este un copil nou, deoarece acesta are nevoie de mai
multă atenție din partea educatorului, însă un subiect consideră că este la fel și cu un alt preșcolar în
adaptare. Voi scrie răspunsurile cele mai semnificative pe care le-am primit:

M.P: ,,Depinde de mai mulți factori. În majoritatea situațiilor este mai greu de gestionat. Spre
exemplu, în cazul în care autonomia copiilor din grupul clasei este deficitară, aceștia se pot simți
neglijați când educatorul le acordă mai puțin timp, atenție,,

I.N: ,,Nu cred că este dificil, copilul se acomodează treptat, el intervine în activități și grup atunci
când simte, altfel ceilalți elevi se pot simți neglijați,,

Ultima întrebare, cea cu numărul 10 a vizat etapele pe care trebuie să le parcurgă un educator
pentru un proces de adaptare ideal. Doar un subiect a considerat că nu există niște etape pe care
trebuie să le urmeze, însă restul cred că etapa cea mai de bază a acestui proces este relația dintre
educator și părinte, urmată de altele, precum cunoașterea copilului, observarea lui și încurajarea
acestuia să stea cât mai mult în sala de clasă. Primul răspuns a fost cel mai relevant și susținut de
către restul subiecților, iar al doilea a fost susținut doar de un singur cadru didactic:

34
R.G: ,,Ideal este ca daptarea unui copil să dureze undeva la două săptămâni. Cunoașterea dintre
Educator și părinte apoi copil, introducerea treptată a copilului în mediul grădiniței și apoi în
mediul de la clasă (câte jumătate de oră, o oră, până ajunge să stea tot programul). În funcție de
copil, procesul se poate grăbi sau încetinii. Observarea copilului și încurajarea acestuia să stea cât
mai mult în clasă, cu ajutorul activităților. Comunicarea constantă și încurajatoare cu părintele,,

I.N: ,,Nu cred că exită un interval anume, adaptarea trebuie să fie cât mai rapidă, pentru a nu
rămâne în urmă cu activitățile și a nu se schimba autonomia grupei,,

Răspunsurile primite de către cadrele didactice interviate, susțin procesul de adaptare la

grădiniță într-un mod cât mai bland, dând timp fiecărui copil cât are nevoie pentru a se integra și a
se simți în siguranță. Comportamentul cadrului didactic este primordial în acest proces de adaptare,
cadrul didactic este puntea dintre casă și gradiniță, este important să creeze o legătură cât mai
armonioasă și naturală. Atitudinea educatorului rebuie să fie una înclinată spre a lega o conexiune
între el și copil doar așa se va simți în siguranță în acest mediu. Acesta trebuie să manifeste răbdare,
el trebuie să vină în sprijinul copilul dar și a părintelui, putem spune ca este un lanț al slabiciunilor,
dacă părintele este anxios și temător va transmite asta și copilului și se va simți la fel, dacă
educatorul lucrează în paralel și cu copilul și cu părintele, se va menține un echilibru și astfel
obiectivul ”suprem” este atins. De asemenea, copilul experimentează primul sentiment de abandon,
barierele pe care le poate întâmpina sunt generate din mediul familial și din cel de gradiniță, mai
specific din comportamentul celor doi ,,mentori”, din mediul de familie, părinții sunt cei care
dictează desprinderea și care pot gestiona într-o manieră constructivă acest prim sentiment de
abandom experimentat de copil, el poate crea copilului o viziune pozitivă asupra gradiniței, e
importantă abordarea, să fie una în care gradinița vine în întâmpinarea părintelui dar și a copilului
(un mediu propice de învățare, distracție și socializare). Având în vedere cele mai sus menționate,
atingem și obiectivele 2 și 3.

În urma observării preșcolarului la mediul din grădiniță, s-au remarcat comportamente care
denotă sau nu o o adaptare normlă, obținând următoarele rezultate:

1. T.N - Din grila de observație privind gradul de adaptabilitate a preșcolarului la mediul din
grădiniță am observat că acesta manifestă în mare măsura un comportament ce rezultă o adaptare
bună: nu plânge când intră în sala de clasă, interacționează ușor cu colegii, dimineața, desprinderea
de părinți este ușoara. – adaptare bună

35
 2. O.V - Din grila de observație reiese faptul că preșcolarul manifestă un comportament care
denotă o adaptare dificilă: refuză să rămână la grădiniță, plânge pe parcursul zilei, nu interacționează
cu ceilalți copii, nu participă la activități. – adaptare dificilă
3. A.V - Din grila de observație am remarcat faptul că preșcolarul manifestă în totalitate un
comportament ce semnifică o adaptare normală: nu plânge dimineața, interacționează cu educatoarea
și colegii, participă cu interes la activități – adaptare foarte bună
4. R.E - Din grila de observație am observat că preșcolarul manifestă într-o mare măsură un
comportament ce denotă o adaptare bună: desprinderea de părinți este una ușoară, stabilește relații
spontante cu educatoarea și restul colegilor – adaptare bună
5. E.A - Am observat în timpul observării că preșcolarul manifestă în totalitate un
comportament ce denotă o adaptare foarte bună: desprinderea de părinți este ușoară, interacționează
cu educatoarea și colegii, manifestă interes pentru activități – adaptare foarte bună
6. P.V - În urma observării am remarcat faptul că preșcolarul are un comportament specific
unei adaptări bune: nu plânge, vine cu o atitudine pozitivă la grădiniță, este curios dar râmâne atent
cu tot ceea ce se întâmplă în grădiniță – adaptare bună
7. P.R - Din grila de observație rezultă că preșcolarul manifestă un comportament care indică o
adaptare tensionată: separarea față de însoțitor este mai dificilă, manifestă curiozitate față de jucării,
colegi – adaptare tensionată
8. C.A - În urma completării grilei de observație, am remarcat că preșcolarul manifestă un
comportament care denotă o adaptare dificilă: plânge dimineața, nu interacționează cu colegii, nu
participă la activității – adaptare dificilă
9. G.T - Din grila de observație am remarcat faptul că preșcolarul manifestă în totalitate un
comportament ce semnifică o adaptare foarte bună: nu plânge dimineața, interacționează cu
educatoarea și colegii, participă cu interes la activități – adaptare foarte bună
10. T.T - Din grila de observare am constatat faptul că preșcolarul manifestă în mare parte un
comportament ce denotă o adaptare bună: nu plânge, participă cu interes la activități, interacționează
cu ceilalți copii, acceptă cadrul didactic – adaptare bună
11. V.R - Din grila de observație reiese faptul că preșcolarul manifestă un comportament care
denota o adaptare dificilă: refuză să rămână la grădiniță, plânge pe parcursul zilei, nu interacționează
cu ceilalți copii, nu participă la activități. – adaptare dificilă

36
 12. M.C - Din grila de observație am observat că preșcolarul manifestă un comportament care
rezultă o adaptare tensionată: separarea față de însoțitor este dificilă, manifestă interes față de jucării
și colegi – adaptare tensionată
13. M.P - În urma completării grilei de observație, reiese faptul că preșcolarul manifestă un
comportament care denotă o adaptare dificilă: refuză să rămână la grădiniță, nu manifestă interes
față de ce se întâmplă în grădiniță – adaptare dificilă
14. I.P - Din observația preșcolarului am remarcat faptul ca acesta manifestă în mare parte un
comportament specific unei adaptări bune: nu plânge, stabilește relații spontane cu educatoarea și
colegii, este curios, dar rămâne atent la tot ce se întâmplă – adaptare bună
15. S.A - Din grila de observare am constatat faptul că preșcolarul manifestă în mare măsură un
comportament ce rezultă o adaptare bună: vine cu o atitudine pozitivă la grădiniță, stabilește relații
spontane cu educatoarea și colegii – adaptare bună

Din cele patru stiluri parentale, comportamentele specifice predominant a două dintre ele
(stilul permisiv sau indulgent și stilul democratic), sunt benefice pentru acest proces de adaptare a
preșcolarului la mediul de grădiniță. 9 din cei 15 copii adaptați au părinți care au acest stil parental.
Având în vedere rezultatele obținute, atingem obiectivul numărul 1.

Tabelul nr. 8: Structura subiecților în funcție de adaptare la mediul din grădiniță

Adaptare foarte bună Adaptare bună Adaptare tensionată Adaptare dificilă

3 6 2 4

În continuare voi face analiza fiecare preșcolar cu părinții săi, pentru a vedea dacă există o
legătura între stilul parental și procesul de adaptare a copilului, pentru verificarea primei ipoteze:

1. T.N ( adaptare bună) : mama - stil permisiv;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 1 a manifestat comportament adaptat la mediul de gradinită. Părinții lui au stilul parental:
mama-stil permisiv, tata- stil democratic. Conform literaturii de specialitate, stilul parental permisiv
evită confruntările cu copilul și astfel evită impunerea limitelor. Acest stil parental fiind unul în
extremă nu este benefic pentru copil, un părinte cu acest stil poate permite copilului să se manifeste
cum dorește, în această pereche de părinți mama are acest stil parental și este echilibrată de tată care

37
are un stil democratic, dar vine la pachet cu o autoritate paternă. Stilul democratic oferă copilului
libertate, dar limitele impuse sunt respectate cu consecvență și perseverență, pe principiul faptă și
consecință. Acestă combinație de stiluri parentale observăm că are o influență benefică asupra
preșcolarului, în ceea ce privește integrarea la mediul de gradiniță, acesta din fișa de observație
reiese că este un preșcolar adaptat.

2. O.V (adaptare dificilă): mama - stil neglijent;

tatăl - stil neglijent;

Subiectul 2 a manifestat comportament neadaptat la mediul din grădiniță. Ambii părinți au un stil
neglijent. Conform fundamentării teoretice, acest stil parental este caracterizat printr-o subimplicare
a părinților în ceea ce privește educația, ei răspunzând minima la nevoie și cerințele preșcolarului.
Observăm că din această combinație de stiluri deloc benefice copilului, lipsește sprijinul părinților în
procesul de adaptare a acestuia, observând la el un comportament care denotă ca nu este un
preșcolar adaptat.

3. A.V ( adaptare foarte bună): mama - stil democratic;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 3 a manifestat un comportament adaptat la mediul din grădiniță. Atât mama cât si tatăl au
un stil parental democratic. Acest stil a avut cel mai mare procentaj la identificarea stilurilor, ceea ce
rezultă că majoritatea părinților îl adoptă. Conform specialiștilor, acest stil parental oferă copilului
libertatea de care el are nevoie, însă vine la pachet și cu limite și reguli, care să îl învețe pe copil
anumite norme comportamentale. Având același tip de stil, putem remarca faptul că preșcolarul are
o creștere frumoasă, armonioasă, beneficiind mereu de sprijinul părinților, astfel că el manifestă un
comportament ce rezultă în totalitate o adaptare cu succes.

4. R.E (adaptare bună): mama - stil permisiv;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 4 a manifestat un comportament adaptat la mediului din grădiniță. Mama adoptă stilul
parental permisiv, iar tatăl pe cel democratic. Așa cum am subliniat și în fundamentarea teoretică,
stilul parental permisiv permite copilului să facă orice își dorește fără a impune anumite reguli, ceea
ce rezultă ca nu este deloc unul benefic preșcolarului. Stilul democratic deși permite copilului să

38
facă ce simte, are limite și reguli pe care le aplica. Din cele două combinații de stiluri rezultă un
copil adaptat mediului din grădiniță, părintele permisiv fiind echilibrat de cel democratic.

5. E.A (adaptare foarte bună): mama - stil permisiv;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 5 a manifestat comportament adaptat mediului din grădiniță. Mama acestuia are un stil
permisiv, iar tatăl adoptă un stil democratic. Potrivit lui Baumrind (1991), părinții cu stil parental
permisiv răspund într-o mare măsură la solicitărie copilului, fără a impune limite în ceea ce privește
comportamentul acestuia, ceea ce rezultă că nu este benefic copilului, iar stilul democratic impune
limite și reguli pe care copilul trebuie să le respecte. Această combinație de stiluri este una potrivită
copilului, deoarece tatăl vine cu un echilibru și o autoritate paternă, ceea ce duce la un o creștere
frumoasă și benefică preșcolarului. Din fișa aplicată observăm că acesta manifestă un comportament
ce rezultă o adaptare cu succes.

6. P.V (adaptare bună): mama - stil permisivă;

tata - stil democratic;

Subiectul 6 a manifestat un comportament adaptat mediului din grădiniță. Așa cum am scris și în
fundamentarea teoretică, stilul parental permisiv adoptat de mama, susține autonomia copilului,
lâsându-l să ia decizii și să întreprindă propiile activități, fără reguli sau limite, ceea ce rezultă ca nu
este un stil benefic copilului, însă în această pereche tatăl vine cu un echilibru în ceea ce privește
creșterea și educarea preșcolarului, având un stil parental democratic. Acestei combinații de stiluri
parentale are ca rezultat un copil adoptat, în urma observării acestuia pe întreaga perioadă de
integrare la mediul din grădiniță.

7. P.R ( adaptare tensionată): mama - stil neglijent;

tatăl - stil autoritar;

Subiectul 7 a manifestat un comportament neadaptat mediului din grădiniță. Mama are un stil
parental neglijent, iar tatăl adoptă unul diferit, cel autoritar. Conform literaturii de specialitate, stilul
neglijent se caracterizează prin neimplicarea părinților în creșterea și nevoile preșcolarului, ceea ce
rezultă că nu este deloc un stil favorabil copilului. Stilul autoritar descrie părinții ca fiind punitivi,
concentrându-și atenția pe câștigarea obedienței copilului, și nu pe răspunsul la solicitările lui. Din
această combinație de stiluri deloc benefică preșcolarului, am observat în timpul precesului de
integrare a acestuia la grădiniță, un comportament neadaptat mediului.
39
 8. C.A (adaptare dificilă): mama- stil autoritar;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 8 a manifestat un comportament neadaptat mediului din grădiniță. Mama adoptă un stil
autoritar, care este caracterizat de către specialiști ca fiind un stil parental care se concetrează mai
mult pe obediența copilului, nu pe solicitările lui, iar tatăl are un stil democratic, care este total
opusul stilului mamei, tocmai de aceea rezultă o combinație de stiluri nepotrivită copilului, rezultând
astfel neadaptarea acestuia la mediul din grădiniță, fiind mereu în mijlocul unor schimbări de
comportament, reguli și atitudini.

9. G.T ( adaptare foarte bună): mama - stil permisiv;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 9 a manifestat un comportament adaptat mediului din grădiniță. Mama are un stil parental
permisiv, iar tatăl stilul democratic. Conform literaturii de specialitate, stilul parental permisiv evită
confruntările cu copilul și astfel evită și impunerea unor limitelor, ceea ce nu este benefic pentru
preșcolar, însă în această pereche de părinți tatăl vine cu stilul democratic care echilibrează. Acest
stil oferă libertate copilului, însă cu reguli și limite care trebuiesc respectate. Această combinație de
stiluri este una benefică copilului, rezultând astfel o adaptarea cu succes a preșcolarului la mediul
din grădiniță.

10. T.T (adaptare bună): mama - stil permisiv;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 10 manifestă un comportament care rezultă adaptarea la mediul din grădiniță. Stilurile pe
care părinții le au sunt: mama - stil permisiv, tata - stil democratic. Așa cum am subliniat și în
fundamentarea teoretică, stilul permisiv oferă copilului toată libertatea de care are nevoie fără a
impune reguli, iar stilul democratic oferă copilului tot ce are nevoie, însă cu respectarea anumitor
reguli și limite. Combinația de stiluri este una potrivită, deoarece tatăl având un stil parental
democratic o echilibreaza pe mamă, ceea ce rezultă o influență benefică asupra copilului și creșterii
lui. Potrivit completării fișei de observație pe întreg parcursul adaptării acestuia la mediu din
grădiniță, este un copil adaptat.

11. V.R (adaptare dificilă): mama - stil autoritar;

tatăl - stil democratic;

40
Subiectul 11 a manifestat un comportament neadaptat la mediul din grădiniță. Mama are un stil
autoritar, iar tatăl unul democratic. Stilul autoritar este caracterizat prin impunerea părinților în fața
copilului, prin reguli stricte și prea puțin concentrați pe solicitările lui. Acest stil nu este unul benefic
deoarece părintele nu îi oferă sprijin copilului, dar în această pereche tatăl adoptă un stil
democratic, lăsând copilul să facă ce își dorește. Această combinație de stiluri a avut un rezultat
negativ asupra copilului, acesta neadaptându-se la mediul din grădiniță.

12. M.C ( adaptare tensionată): mama - stil democratic;

tatăl - stil autoritar;

Subiectul 12 a manifestat un comportament neadaptat la mediul din grădiniță. Mama are un stil
parental democratic, care, conform literaturii de specialitate îi oferă copilului libertatea de care are
nevoie, alături de câteva reguli pe care acesta trebuie să le respecte. Acest stil este cel mai benefic
copilului, însă venind la pachet cu stilul autoritar al tatălui, rezultatul acestora este nefavorabil
preșcolaului, el manifestând un comprotament neadaptat mediului din grădiniță.

13. M.P ( adaptare dificilă) : mama - stil democratic;

tatăl- stil autoritar;

Subiectul 13 a manifestat un comportament care denotă neadaptarea la mediul din grădiniță. Părinții
acestuia au stiluri diferite, mama - stil democratic, tata - stil autoritar. Așa cum este menționat și în
fundamentarea teoretică, stilul democratic este caracterizat prin răspunderea părinților la solicitările
preșcolarului și nevoilor lui, iar stilul autoritar nu răspunde nevoilor acestuia, concentrându-se mai
mult pe obediența lui. Din această combinație de stiluri putem observa că rezultatul nu este unul
benefic copilului, acesta manifestând un comportament neadaptat la mediul din grădiniță,.

14. I.P (adaptare bună) : mama- stil democratic;

tatăl- stil democratic;

Subiectul 14 a manifestat un comportament adaptat la mediul din grădiniță. Ambii părinți au un stil
parental democratic. Mai mulți psihologi au caracterizat acest stil ca fiind unul benefic copilului,
părinții oferindu-i copilului libertatea de care are nevoie, răspund la solicitările și nevoile acestuia,
însă au și anumite reguli pe care ei trebuie să le respecte cu consecvență. Putem observa că și în

41
acest caz rezultatul este unul benefic, preșcolarul manifestând în totalitate un comportament ce
rezultă o adaptare cu succes mediului din grădiniță.

15. S.A (adaptare bună): mama - stil democratic;

tatăl - stil democratic;

Subiectul 15 a manifestat un comportament adaptat la mediul din grădiniță. Părinții au același stil
parental, cel democratic. Acest stil este caracterizat de diverși specialiști, ca fiind cel mai benefic stil
pentru preșcolar. Părinții sunt implicați în creșterea acestuia, răspund la solicitările și nevoile lui,
însă cu limite, având și anumite reguli pe care ei trebuie să le respecte. Această combinație de stiluri
are ca rezultat un preșcolar care a manifestat în totalitate o adaptare cu succes la grădiniță,
observând sprijinul părinților de care copilul a beneficiat pe tot procesul integrării.

Din următoarea analiză reiese faptul că cei 9 copii care menifestă comportament adaptat la
mediul de gradiniță au părinți din stilul permisiv si democratic, ceea ce rezultă că un comportament
blând dar cu limite bine stabilite care acordă autonomie copilului și înțelegere pe toate planurile în
special emoțională, fiind benefic pentru copil în ceea ce privește adaptarea la mediul de grădiniță.
Prima ipoteză se confirmă.

Structura subiecților în funcție de stilul parental, tipul de

adaptare
20
10
0 Copii
Părinți

Figura nr. 9: Structura subiecților în funcție de stilul parental, tipul de adaptare

În urma analizei interviului adresat Educatoarelor și a fișei de observație pentru copii, s-au
obținut următoarele:

Trei din cele cinci educatoare au toți copiii în tipul de adaptare foarte bună. Acest tip de
adaptare se caracterizează prin stabilirea unor relații rapide între copil și educatoare, din răspunsurile
interviurilor putem deduce acest lucru, toate cele trei educatoare pun accentul pe crearea unei
42
conexiuni între ele și copii pentru a-i oferi copilului sentimentul de siguranță de care are mare
nevoie deoarece copiii prin această situație experimentează primul sentiment de abandon.
Educatoarele au un comportament blând, ele consideră că este important să îi acordăm copilului
timpul necesar și să ne comportăm cu blândețe și dragoste cu ei. Acestea au un comportament blând,
și astfel atitudinea lor vizavi de acest aspect legat de adaptare este una pozitivă, totodată ele
conștientizează importanța pe care o au în acest proces.E important pentru copil intrarea în
colectivitate să fie o experiență care are loc natural, nu să devină o traumă.

Două din cele cinci educatoare au copii neadaptați, din interviul aplicat reiese faptul că ele
au un comportament dur, lipsit de răbadre și tact, am putea spune tranșant. Un astfel de
comportament nu este benefic pentru adaparea și integrarea copilului în colectivitate, deoarece
venirea în colectivitate este primul sentiment de abandon experimentat el are nevoie de dragoste și
susținere. Un astfel de comportament din partea educatoarei nu-l ajută pe copil, el va simți spațiul
grădiniței ca pe un loc în care nu-și dorește să fie rece și străin, și astfel tot procesul care este unul
dificil și sensibil de la sine devine și mai dificil.

În urma analizei făcute mai sus, reiese faptul că ipoteza 2 se confirmă. Cei nouă copii
adaptați au avut parte de susținea educatoarelor, ele au o atitudine blândă față de această situație și
respectă etapele de adaptare ale copilului oferindu-i sprijin și iubire. Nu grăbesc procesul
comportându-se cu rabdare, această atitudine este una construtivă și îi ajută pe copii să se adapteze
normal la mediul de grădinită în timpul pe care literatura îl susține, 2 saptămâni.

Structura subiecților în funcție de comportametele

educatoarei, tipul de adaptare
10
8
6
4
2
0 Educatoare
Copii

Figura nr. 10: Structura subiecților în funcție de comportametele educatoarei, tipul de adaptare

43
 CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Tema aleasă reprezintă un subiect important în zilele noastre, atât în ceea ce privește
preșcolarul, cât și părinții, cadrele didactice. Adaptarea constituie o problemă des întâlnită în
societatea modernă, iar cercetarea de față a scos în evidență anumiți factori care influențează acest
proces de adaptare al preșcolarului la mediul din grădiniță.

Partea teoretică sintetizează informații despre dezvoltarea și anume conceptul de dezvoltare

și delimitările conceptuale, teorii și rolul pe care familia îl are în dezvoltarea preșcolarului. Conform
teoriei, mediul familial și stilurile adoptate de acestea au legătură directă cu adaptarea copilului la
grădinița, de aceea conștientizarea acestui lucru de către părinți este vitală. Stilul parental este în
strânsă legătură și cu dezvoltarea creierului copilului. Până la vârsta de 3 ani are loc aproape 80%
din dezvoltarea acestuia, iar un climat propice din punct de vedere emoțional ajută copilul să
achiziționeze cunoștințe și abilități mult mai ușor. De asemenea, studiile efectuate timp de mai mulți
ani au demonstrat că preșcolarii se dezvoltă în mare parte sub îndrumarea educatoarei, aceasta având
un rol fundamental în influențarea caracaterului, psihicului și educației copilului. Așadar, din mediul
familial și din cel al gradiniței, mai specific din comportamentul celor doi ,,mentori’’, preșcolarul își
conturează personalitatea, se dezvoltă, de aceea este important ca acest proces al adaptării copilului
să fie unul cât mai natural și blând, pentru a se simți în siguranță.

Obiectivele cercetării au fost în număr de trei, acestea fiind: identificarea modului în care
stilurile parentale influențează adaptarea copilului la grădiniță, identificarea modalităților de
abordare a strategiilor pe care cadrele didactice le folosesc pentru a facilita procesul de adaptare al
copilului la mediul din grădiniță și identificarea barierelor pe care copilul le întâmpină în procesul
de adaptare la grădiniță/ la grup. Toate cele trei au fost atinse, s-a demonstrat că toți factorii
menționați mai sus influențează într-o mare măsură procesul adaptării. Din rezultatele obținute s-au
identificat stilurile parentale abordate de părinți și impactul acestora asupra preșcolarului. În ceea ce
privește comportamentul cadrelor didactice, s-a demonstrat că acesta este primordial în procesul de
adaptare, cadrul didactic este puntea dintre casă și gradiniță, este important să creeze o legătură cât
mai armonioasă și naturală. Legat de barierele pe care copilul le poate întâmpina, acestea sunt
generate din mediul familial și din cel de gradiniță, mai specific din comportamentul celor doi
”mentori”. Instrumentele folosite pentru identificarea unor factori ce influențează procesul adaptării
au fost: grila de observația care a fost aplicată pe un număr de 15 subiecți, chestionarul care a avut
44
ca grup țintă 30 de părinți și interviul, aplicat pe un număr de 5 cadre didactice. Dupa aplicarea și
interpretarea rezultatelor, s-au obținut următoarele:

Prima ipoteză a fost confirmată. Rezultatele arată că există diferențe între copiii care
beneficiază de sprijinul părinților în vederea unei adaptari blânde și cei care nu. Din cele patru
stiluri parentale, comportamentele specifice predominant două dintre ele: stilul democratic și cel
permisiv. Aceste stiluri sunt benefice preșcolarului, ei având parte de o adaptare normală și blândă.

A doua ipoteză a fost confirmată. Rezultatele arată că preșcolarii au parte de o adaptare mai
blândă atunci când cadrul didactic respectă etapele naturale ale acestui proces, în ceea ce privește
copiii.

5.3 Limitele cercetării

Cercetarea de față nu a avut în vedere aspecte precum: factori care țin de aspecte psihologice
ale copilului și pot interveni în procesul de adaptare, dezvoltarea cognitivă, emoțională, nivel IQ.
Lucrarea s-a axat pe investigarea măsurii în care stilurile parentale influențează adaptarea la
grădiniță, iar o viitoare cercetare ar putea detalia strategiile pe care educatoarele le adoptă în
relaționarea cu copiii. În ceea ce privește tipul de comportament al cadrului didactic, mai precis
infleunța lui asupra acestui proces, observarea unui număr mai mare de copii care aparțin aceluiași
educator ar fi fost mai indicat în ceea ce privește obținerea unor rezultate semnificativ statistic.

5.4 Deschiderile lucrării

Lucrarea de față deschide drumul spre o cercetare mai amplă în ceea ce privește factorii
care influențează pozitiv/negativ adaptarea copilului la mediul de grădiniță. Cercetarea se poate
relua cu un număr mai mare de subiecți, astfel rezultatele obținuite pot fi interpretare în programul
SPSS și devin semnificative statistic, rezultatele se pot generaliza. În urma rezultatelor obținute și a
factorilor identificați se pot întocmi ghiduri pentru cadrele didactice cu sugestii în ceea ce privește
abordarea în această perioadă de adaptare, perioadă care este una importantă atât pentru copii, cât și
pentru părinți.

45
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu, E. ( 2007). Psihologia vârstelor. Târgu-Mureş: Universitatea „Petru Maior”.

2. Allport, G. (1993). Structura și dezvoltarea personalității. București: Didactică și
Pedagogică.
3. Barbu, H.M. (1994). Activități de joc și recreativ-distractive. București: Didactică și
Pedagogică
4. Bonchiş, E. (2000). Dezvoltarea umană - aspecte psihosociale. Oradea: Imprimeriei de
Vest.
5. Bonchiș, E. (2011). Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Polirom.
6. Bonchiș, E. (1977). Studierea imaginii de sine în copilărie şi preadolescenţă. Oradea:
Imprimeriei de Vest.
7. C, Ciofu. (1998). Interacţiunea părinţi-copii. București: Medicală Amalteea.
8. Crețu, T. (2005). Psihologia vârstelor. București: Credis.
9. Debesse, M. (1981). Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă. București:
Didactică şi Pedagogică
10. Dumitrana, M. (2000). Copilul, familia şi grădiniţa. București: Compania.
11. Montessori, M. (2015). Copilul în familie. București:Vremea.
12. Osterrieth, P. (1973). Copilul şi familia. București: Editura Didactică şi Pedagogică.
13. Papalia, D.E. Olds, W.S. (1986). Han development. New York: McGraw Hill Book.
14. Piaget, J. Inhelder, B. (1968). Psihologia copilului. București: Didactică şi Pedagogică.
15. Piaget, J. (1980) . Judecata morală la copil. București: Didactică şi Pedagogică.
16. Siva Sankara Rao, B. (2013). The role of family in child development vis-a-vis child in
conflict with law. India: Acharya Nagarjuna University.
17. Wallon, H. (1975). Evoluţia psihologică a copilului. București: Didactică şi Pedagogică.
18. Zlate, M. (2000). Fundamentele psihologiei. București: Pro Humanitate.
19. *** Dicţionar de Psihologie.(1999). București: Humanitas.

46
 WEBOGRAFIE

 https://ro.thpanorama.com/blog/psicologia/la-teora-humanista-de-la-personalidad-de-carl-
rogers.html Accesat la data de 03.01.2020, ora 20:35
 https://parinti.acasa.ro/cresterea-copilului-365/ordinea-nasterii-influenteaza-caracterul-
copilului-10256.html Accesată la data de 04.01.2020, ora 14:18
 https://www.madalinagidiuta.ro/stiluri-de-parenting/ Accesată la data de 13.01.2020, ora
22:10

47
 ANEXE
Grila de observație

Nume, prenume:
Intervalul temporar al observării: octombrie - 2019, Cotare: scor 1-5;

Nr. crt Indicatorii observației Scor

1. Nu plânge când intră în sala de grupă
2. Nu manifestă un comportament neadecvat agresiv
3. Intră cu ușurință în sala de grupă
4. Interacționează cu ceilalți copii.
5. Desprinderea de părinte se realizează într-o manieră ușoară.
6. Comunică cu educatoarea și colegii la intrarea în sala de grupă.
7. Acceptă cu ușurință cadrul didactic.
8. Vine de plăcere la grădiniță, având o atitudine pozitivă față de colegi.
9. Manifestă interes și curiozitate în desfășurarea activităților.
10. Se alătură cu ușurință la activitățile instructiv-educative.
11. Nu reacționează impulsiv în diferite situații problemă.
12. Acceptă cu ulurare colaborarea cu alte grupe.
13. Participă la activități și jocuri din propia inițiativă.
14. Manifestă interes și plăcere privind decorul clasei.
15. Nu plânge pe parcursul zilei.
16. Preferă să se joace cu ceilalți copii din grupă.
17. Preferă să stea retras și să nu se implice în nicio activitate.

48
 Chestionar pentru părinți

Mă numesc Beteringhe Andreea, studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației

în cadrul Universității Transilvania din Brașov, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și
Preșcolar, iar prin intermediul răspunsurilor acestui chestionar doresc să identific stilurile
parentale și importanța acestora în procesul de adaptare al preșcolarului în grădiniță, care o să îmi
folosească în cadrul lucrării mele de licență ,,Factori care influențează adaptarea preșcolarului la
mediul din grădiniță,,.Chestionarul cuprinde două variante de raspuns, dumneavoastră alegând o
singură variantă. Vă mulțumesc!

1. Copilul trebuie să fie cuminte tot timpul?

o Da
o Nu

2. Copilul trebuie să fie pedepsit atunci când ma supără?

o Da
o Nu

3. Copilul nu trebuie să încalce regulile niciodată?

o Da
o Nu

4. Atunci când copilul încalcă regulile trebuie pedepsit sever?

o Da
o Nu

5. Copilul trebuie să vă asculte mereu?

o Da
o Nu

6. Copilul nu are voie să își contrazică părinții?

49
 o Da
o Nu

7. Furia este o modalitate eficientă de a schimba comportamentul copilului?

o Da
o Nu

8. Părinții trebuie să agreseze copilul pentru a-l aduce intr-o formă civilizată?

o Da
o Nu

9. Folosiți recompensa și lauda pentru a răsfăța copilul?

o Da
o Nu

10. Părinții au întotdeauna dreptate, deci copiii nu trebuie niciodată să îi contrazică?

o Da
o Nu

11. Ca părinte, aveți puterea de a-l obliga pe copil să facă ce vreți Dvs. ?

o Da
o Nu

12. Copiii nu trebuie să fie frustrați ?

o Da
o Nu

13. Toate formele de pedeapsă sunt greșite ?

o Da
o Nu

14. Creșterea copiilor trebuie să fie distractivă și ușoară ?

50
 o Da
o Nu

15. Luați decizii pe moment când vă simțiți depășit de situație ?

o Da
o Nu

16. Considerați că este groaznic când copilul nu este cuminte?

o Da
o Nu

17. Sunteți un părinte perfect atunci când copilul vă ascultă?

o Da
o Nu

18. Furia vă ajută să rezolvați problemele de educație ale copilului?

o Da
o Nu

51
 Interviul pentru cadrele didactice

1. Consideri că atunci când în grădiniță apare un copil nou, este absolut necesar să i se acorde
un timp de adaptare? Dacă da, ce perioadă considerați a fi suficienta pentru o adaptare cu
succes a acestuia?
2. Cât de important consideri a fi rolul tau în procesul de adaptare a unui copil nou la mediul.
din grădiniță?
3. Cât de strânsă trebuie să fie comunicarea dintre educator și părinte în vederea unei adaptări
cat mai blânde?
4. Cât de implicați trebuie să fie părinții în acest proces? În ce sens aceștia pot ajuta?
5. În ce mod introduci copilul aflat în procesul de adaptare în mediul de la clasă?
6. Cum încurajezi interacțiunile dintre copilul nou și grupul clasei? În ce măsură consideri că
este necesar să existe interacțiuni între aceștia?
7. Ce metode folosești pentru ca adaptarea copilului să fie una ușoară și acesta să o privească ca
pe un proces normal și echilibrat?
8. Ce trăsături consideri că trebuie să aibă un educator pentru a reuși să creeze la clasă un
climat de încredere în care copiii sa se simtă bine?
9. Consideri că grupul clasei este mai greu de gestionat atunci când există și un copil în
adaptare?
10. Cum vezi tu un proces de adaptare ideal? Ce etape sunt parcurse?

52
53