PSIHOLOGIE MEDICALA

CURS NR.5

Tipuri psihologice si boala

Tip de personalitate A

Multa vreme lumea medicala s-a intrebat daca exista o legatura intre tipul de personalitate si
diferite boli ale societatii moderne. Aceast lucru a interesat deopotriva medicii si psihologii care
in cele din urma au ajuns la concluzia ca personalitatea si tipul comportamental pot fi asociate cu
anumite afectiuni. Unele tipuri de personalitate sunt capabile sa reziste la imbolnaviri sau chiar
sa opreasca evolutia unor maladii grave. Exista si cealalta extrema - tipuri de personalitate
predispuse la anumite boli.

Psihologia ne influenteaza sensibilitatea si predispozitia fata de boala si stiind acest lucru,

putem gasi solutii pentru a ne pastra sanatatea. Optimismul si atitudinea pozitiva sunt
recomandari comune in diferite ghiduri de sanatate cand vine vorba de vindecarea unei boli. Se
spune insa ca oamenii permanent ingrijorati pot sa faca ulcer, ca durerile de cap pot fi cauzate de
un caracter ostil, ca bolnavii de cancer au tendinta sa-si reprime sentimentele si asta le dauneaza,
ca infarctul este cauzat de suprasolicitarea atat de caracteristica personalitatii „workaholice”.

Tipul A de personalitate desemneaza acei oameni pentru care cariera a devenit o obsesie.
Persoanele cu acest tip de personalitate sunt caracterizate de tendinta de a munci non-stop, de
dorinta de afirmare si promovare. Sunt persoane nelinistite, agresive, nerabdatoare, aflate in
permanenta sub presiunea timpului si sub stresul indatoririlor de servici. Pentru ca sufera de
boala numita "graba" sunt ingrijorate sa nu iroseasca timpul inutil. Oamenii cu aceast profil
psihologic sunt ostili in trafic, anxiosi atunci cand pierd autobuzul si agitati cand trebuie sa
astepte. Se rotesc fara noima si de multe ori se poarta ca si cum situatia cu care se confrunta ar fi
o problema de viata si de moarte.

Deseori viata personala trece pe locul doi, cariera fiind principala lor ingrijorare. Pentru
aceasta frecvent stau peste program sau isi iau de lucru acasa. Sunt persoane rapide si
perfectioniste pentru care viata se desfasoara intr-o singura directie: achitarea de sarcinile de
servici, obtinerea recunoasterii lor profesionale, promovarea in cariera. Sunt intr-o continua
competitie cu ei insisi si cu persoanele din jur iar succesele celorlalti sunt o sursa sigura de furie,
frustrare si stres.

Aceste tip de personalitate, desi poate face dintr-o persoana angajatul ideal, predispune la
grave probleme de sanatate. Tipul A de model psihologic si comportamental a fost descris de doi
medici cardiologi care nu au putut explica incidenta crescuta a bolilor coronariene prin factorii
de risc primari (fumat, hipertensiune, colesterol crescut) la persoanele pana in 50 de ani. Tipul A
de personalitate a fost desemnat ca fiind primul cu un factor major de risc pentru bolile
cardiovasculare de American Heart Association, National Heart si de Blood Institute. Cei care
apartin acestei categorii sunt primii pe lista bolilor cauzate de stres precum ulcerul, tensiunea
arteriala si atacurile de cord.

Progresul societatii moderne ne cere tuturor sa fim competitivi si eficienti astfel ca riscul de
a deveni obsedat de munca este foarte ridicat pentru fiecare dintre noi. Granita dintre normal si
patologic, dintre atitudinea corecta fata de munca, ambitie, devotament si comportamentul
obsesiv este foarte delicata iar trecerea in situatia extrema a persoanei “workaholice” poate fi
deseori insesizabila.

Iata cateva boli care sunt asociate cu anumite tipuri de personalitate:

1
Infarctul este, dupa cum am spus mai sus, caracteristic tipului de personalitate A, care
desemneaza persoane suprasolicitate intelectual, supuse in permanenta stresului.

Artrita se considera ca apare cel mai probabil la persoane deprimate sau care isi reprima
emotiile, perfectioniste si incapabile sa-si exprime furia. Studiile psihologice arata ca boala este
clar asociata cu depresia, anxietatea, ostilitatea si introversiunea.

Astmul - Multi astmatici afirma ca, adesea, crizele se produc in conditii de stres. Cercetarile au
confirmat ca astmul este clar asociat cu anxietatea si ca bolnavii au de asemenea tendinta sa fie
ostili si deprimati.

Migrenele - Aproape ca nu exista om pe care sa nu-l doara uneori capul, dar milioane de oameni
au dureri de cap insuportabile, paralizante. Analizele au scos la iveala ca migrenele sunt in
stransa legatura cu anxietatea si depresia, nu insa si cu ostilitatea. Desi multi specialisti sustin ca
durerile de cap au de-a face si cu furia excesiva, problema nu a fost studiata in amanunt
niciodata. Un lucru e cert: cei suferinzi de dureri de cap nu prea par sa fie oamenii cei mai
fericiti, relaxati si impliniti.

Ulcerul - S-a crezut multa vreme ca ulcerul apare mai ales la persoanele excesiv de energice si
care isi fac prea multe griji, dar descoperirile recente acuza mai ales ingrijorarea si mai putin
energia excesiva. Studiile de ultima ora sustin faptul ca ulcerul se asociaza cu anxietatea cronica,
cu depresia si cu o personalitate introvertita si apare mai degraba la persoanele melancolice sau
flegmatice, decat la cele colerice sau sangvine.

TIPOLOGIILE MORFOLOGICE

Criteriile de ordin morfologic, bioconstitutional au fost identificate si utilizate pentru prima data
de Hippocrate. El a folosit notiunea de tip corporal, determinat de:

-aspectul constitutional exterior -raportul dintre tesutul musculos si cel osos -dintre cutia
toracica si abdomen

A delimitat:

-tipul corporal ftizic -caracterizat prin aspect scheletic, fragil, alungit, temperamental rece,
calculat, tacut, reflexiv; medical predispus la tuberculoza

-tipul apoplectic -aspect musculos-obez, statura mijlocie sau mica, temperamental jovial,
afectuos, impulsiv, instabil, emotional, necontrolat; medical, predispus la tulburari circulatorii si
digestive.

Criteriile de ordin morfo-constitutional au revenit puternic la sfarsitul sec. 19, inceputul sec.
20 (primele 3 decenii) datorita dezvoltarii antropologiei fizice si a cercetarilor asupra raselor.
S-a pus in evidenta faptul ca, in interiorul unui tip rasial, exista o variabilitate notabila a
indivizilor, de unde s-a dedus posibilitatea de a determina morfotipurile. De sistematizarea si
inventarierea lor se ocupa morfotipologia. Autorii din perioada contemporana nu s-au oprit la
simpla identificare si clasificare a tipurilor morfologice, ci au procedat la stabilirea unei legi
corelative si chiar cauzale intre aceste morfotipuri si trasaturile (temperamentale) ale P,
realizandu-se astfel clasificarea temperamentelor dupa criterii bioconstitutionale.

2
 Punctul de plecare al acestor tipologii a fost observatia sistematica efectuata asupra sb. adulti
sanatosi, iar uneori si asupra celor care prezentau difetite tulburari patologice. In acest ultim caz,
s-a pornit de la ipoteza ca maladia realiza o exagerare a tipologiei normale si oferea posibilitati
de observatie privilegiate.

Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german)

Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen (1913-

1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:

-simptomatologia psihocomportamentala -aspectul bioconstitutional extern.

Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit
finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul" (1921)

Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.K. va ajunge in final sa cuprinda 3
tipuri principale ai un tip accesoriu, mai putin individualizat.

3 tipuri principale: 1. picnic-ciclotim

2. leptosom (astenic)-schizotim

3. atletic-vascos

ca accesoriu este mentionat tipul displastic -reuneste numeroase varietati dismorfice

1. Tipul picnic-ciclotim

D.p.d.v. morfologic se caracterizeaza prin: constitutie orizontala, abdomen voluminos,

obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil.

2. Tipul leptosom (sau astenic)-schizotim

- constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti,
cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei,
trasaturi feminine la barbati si masculine la femei.

3.Tipul atletic-vascos

constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si
bazin ingust

D.p.d.v. medical, tipurile delimitate se asociaza cu predispozitii psihopatologice diferite:

1. predispune la tulburari maniaco-depresive

2. tulburari de natura schizoida (schizofrenie)

3. epilepsie

Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic, el a obtinut 6 tipuri

temperamentale:

3
3 ciclotimice si 3 schizotimice.

T ciclotimice

1. Hipomaniac (dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata)

2. Sintonic (spirit realist, pragmatism, simtul umorului, toleranta)

3. Greoi (lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie mari)

T schizotimice

1. Hiperestezic (nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete, circumspectie)

2. Schizotimic (intermediar, rece, calm, energic)

3. Anestezic (rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, inaccesibil pasiunilor, indolent)

E.K. a incercat sa arate ca tipologia sa -care se definea initial prin structura morfologica si
predispozitia catre anumite psihoze -corespundea, de asemenea, diferentelor fiziologice (in
metabolism si functionarea endocrina) si diferentelor psihologice in diverse alte sfere decat cea
emotionala.

Toate verificarile experimentale au confirmat diferentele intre picnic si leptosomi, dar au clasat
atleticii intr-o pozitie intermediara.

Multe alte clasificari ale temperamentelor facute inainte sau dupa E.K. pornesc de la aceleasi
criterii morfologice.

· SHELDON, dupa gradul de dezvoltare a celor 3 foite embrionare:

-endoderm constitutia endomorfa T. visceroton

-mezoderm constitutia mezomorfa T. somatoton

-ectoderm constitutia ectomorfa T. cerebroton

Pavlov a pus in corespondenta tipurile generale de sistem nervos, comune omului si animalelor,
cu cele 4 temperamente stabilite in antichitate. Astfel:

1. T sangvinic (vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat)

2.T flegmatic (calm, tacut, nesociabil, lent, adaptabil la situatii noi, rezistent la stres si frustratii)

3. T coleric (rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, tendinta de dominare in relatile

interpersonale,

saturatie si plictiseala rapida la monotonie, imprudent)

4. T melancolic (interiorizat, retras, sensibil, delicat)

4
 Clasificarea potrivit grupelor sanguine

Medicul francez Bernard Montain (1992) a elaborat o noua tipologie fiziologica a T, bazata pe
grupele sanguine. Clasificarea pune in corespondenta fiecare grupa sanguina cu un tip
temperamental distinct. Astfel:

gr. sang. A ii corespunde T armonic (cautarea permanenta a armoniei cu anturajul lor,

neputandu-se dezvolta si realiza decat in aceste conditii)

gr. sang. O -T melancolic (se afla intotdeauna in ,,consonanta" cu mediul extern, adaptativi)

gr. sang. B -T ritmic (slab sensibili la mediu, traind in ritmul propriu, independenti de variatiile
ambiantei)

gr. sang. AB -T complex (dificultati in gasirea unui echilibru satisfacator, reuneste trasaturile
celorlalte 3

Carl G. Iung a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea

preponderenta inspre lume sau inspre sine, delimitand astfel extrovertitul si introvertitul.

• Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este
sociabil, comunicativ, cu initiativa.Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unor noi
conditii de viata.
• Introvertitul: isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica, construindu-si
un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si profunda,
hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile sociale,
este o fire contemplativam, rezervata, lipsita de incredere de sine.
• Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la
extrovertit si de la introvertit.

Atentia psihologilor asupra modului cum oamenii pot fi comparati intre ei si de aici grupati in
anumite clase cu caracteristici commune a conturat un gen aparte de abordare a personalitatii:
abordarea nometetica. Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai acestui gen este Hans J. Eysenck,
despre care aminteam mai sus. El a adoptat varianta prelevarii de esantioane din diferite aspecte ale
comportamentului unei personae, punand intrebari despre comportamentul obisnuit. Eysenck a stabilit
ca exista doua dimensiuni fundamentale ale personalitatii, extroversiunea si nevrozismul.

Distinctia intre introversiune si extroversiune o facuse inca Jung, doar ca Eysenck a aratat ca
indivizii se distribuie de-a lungul unei axe introversie-extroversie, cei mai multi avand atat tendinte
introverte cat si extroverte.

Extroversiunea este determinata de starea generala de excitatie a cortexului cerebral.

Extrovertitii mostenesc un system nervos puternic, iar introvertitii au un sistem nervos delicat.

A doua axa corespunde nevrozismului desemnand atat instabilitatea emotica cat si

hiperactivitatea.

Nevrozismul se explica pe baza modului in care sistemul nervos raspunde la stres, unele
persoane reactionand mai puternic la evenimentele stresante decat altele. Persoanele cu reactii mai

5
lente si mai slabe tind spre stabilitate.

Fiecare factor principal este compus din cativa factori secundari. Pentru extrovertit, factorii
secundari sunt: dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea,
expresivitatea, chibzuinta si responsabilitatea. Pentru nevrotic, factorii secundari sunt: respectul de
sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia.

Extroversiunea si nevrozismul sunt interdependente. Pot exista introvertiti nevrotici sau

extrovertiti nevrotici; introvertiti stabili sau extrovertiti stabili. Mai tarziu, Eysenck a adaugat o a treia
dimensiune, psihoza, ca un factor distinct, care are drept caracteristici: singuratatea, insensibilitatea,
indiferenta fata de altii, nonconformismul, opozitia fata de practicile sociale si lipsa de constiinta.

Eysenck a incercat sa puna in relatie factorii din teoria sa cu tipologiile vechi, ale lui
Hippocrate si Galen.

Estimarile asupra temperamentului sunt de multe ori realizate in functie de gradul de

impresionabilitate pe care il au anumite situatii asupra noastra. Daca de pilda, o persoana s-a lasat la
un moment dat prada maniei,imediat apare tendinta de a o eticheta drept colerica. Dispozitiile
nostalgice sunt atribuite firilor melancolice. Un om rabdator va fi considerat flegamtic, iar activismul
optimist va fi pus pe seama sangvinicului. Se pierde din vedere, de asemenea, intr-un mod
simplificator, aportul socialului in modelarea temperamentului.

Personalitatea demonstrativă (sau isterică) se distinge prin capacitatea de a uita tot ce nu îşi
doreşte să îşi amintească, deci de a minţi cu seninătate. Ei refulează (inhibă) tot ce nu corespunde
cu proiecţia lor despre sine, astfel încât ajung să performeze un rol cu totul străin de ceea ce sunt
ei de fapt. Lauda de sine se conjugă cu activitatea în sprijinul modului în care ar dori să se
definească, astfel încât pe termen scurt ei pot convinge anturajul despre autenticitatea rolului pe
care îl joacă. Adaptabilitatea excesivă precum şi tendinţa de autocompătimire sunt alte trăsături
ale personalităţii de acest tip.

Personalitatea hiperexactă (acum denumirea cunoscută este obsesiv-compulsivă) este

reprezentativă pentru persoanele care doresc ca totul să se desfăşoare după o ordine anume. Ei
doresc ca totul să fie previzibil, logic, viaţa să nu aducă surprize. Sunt incapabili de a lua decizii
pentru că vor ca cele mai mici amănunte să fie luate în calcul (este metoda acestor indivizi de a
controla anxietatea). Dezvoltă adesea obsesii (exemplu: praful ca “inamic”, firele de păr ca
primejdii potenţiale pentru sănătate, microbii ca agenţi patogeni etc.). Meticulozitatea şi
ataşamentul faţă de rutină, care în mediul casnic pot deveni o povară, în organizaţii pot fi
benefice pe anumite poziţii: hiperexacţii nu agreează schimbarea locului de muncă, deci vor fi
angajaţi fideli.

Personalitatea hiperperseverentă se distinge prin perseverenţa anormală a afectelor. La

personalităţile medii, afectele odată declanşate se estompează: la hiperperseverenţi, ele se
estompează mult mai încet iar ecoul lor este mai profund.Consecinţele vor fi susceptibilitatea
extremă, capacitatea de a se simţi vizat sau jignit extrem de uşor. Ei vor fi definiţi de cei din jur
drept “ranchiunoşi”, “oameni care nu iartă şi nu uită”. Hiperperseverenţii sunt dornici de
prestigiu personal (prestigiul sau realizările grupului nu înseamnă mare lucru pentru ei, oricum
nu sunt personalităţi de grup). Afectele care persistă timp îndelungat pot ajunge să domine
gândirea, astfel încât duc la idei fixe obsesive.

6
 Personalitatea nestăpânită se manifestă prin dominarea anormală a comportamentelor de
către impulsuri. Aceasta determină o capacitate scăzută de adaptare la situaţiile sociale, o
intensificare a conflictelor interpersonale (atunci când apar) şi deci o istorie fluctuantă la locul de
muncă. Gândirea lentă şi uşor greoaie, asociată cu vorbirea scăzută, face să nu fie găsiţi des în
funcţii înalte sau în poziţie socială bună. Totuşi, chiar dacă dispoziţiile sunt schimbătoare,
relaţiile de cuplu tind să fie constante.

Persoanalitate hipertimica , prin caracteristicile sale descriptive(„un surplus de energie; o combinaţie de

veselie,optimism, cu dorinţa de a acţiona”; e şi prin configuraţia de corelaţii pe care le stabileşte cu
celelalte dimensiuni analizate, pare a fidimensiunea cea mai benigăca manifestare.Corelaţiile pozitive
cu sociabilitatea (extraversiune), ambiţia (conştiinciozitate) şiexplorarea (deschidereala nou) par a
face din hipertimic angajatul şi coechipieru lideal.
Demonstrativ, orientat spre inovare şi comunicare, hipertimicul este plin de energie, pe care o
investeşte aparent în îmbunătăţirea permanentă a relaţiei cu ceilalţi, fiind un generator de dinamism
îngrupul din care face parte. Cu toate acestea, lăsat pradă entuziasmului său debordant,este uşor captivat
de obiective noi şi interesante, care îl poate deturna de la obiectivele iniţiale. Hipertimicul este o
prezenţă benefică, atât timp cât este tempera tşi ajutat să stabileascăîn mod realist priorităţile, fiind un bun sprijin
în motivarea şi dinamizarea angajaţilor.

Personalitate exaltata Principalii doi factori subsumaţi acestei dimensiuni sunt impresionabilitatea
tendinţa de a reactiona intens atât la evenimente pozitive, câ tşi negative şi exteriorizarea
comportamentelor vizibile a trairilor afective. Exaltatul îşi manifestă zgomotos reacţiile afective,
f ăra intenţia de teatralitate a demonstrativului. Fiind un individ al extremelor, cu reacţii hipersensibile la
orice eveniment la care participă, cu o capacitate de control emoţional mult mai slabă,exaltatul oscilează între
explozii de bucurie şi adevărate drame provocate de incidente minore Aceastăcapacitate de a tr ăi emoţii
atât de diverseşi deintense îl pot obosi. În ce priveşte stima de sine, încazul exaltatului întâlnim în
exclusivitatesituaţiaambivalentăa coincidenţei corelaţiilor pozitive atât cu infatuarea, cât şi cu
autodeprecierea.

Personalitatea dependenta cel mai adesea se supune opiniei generale, delegându-şi responsabilitatea în
decizii pentru a se simţi acceptat,deşi interiorizarea valorilor grupului de care apar ţine o face în mod artificial,
din nevoia de conformare. Aşacum era aşteptat, această dimensiune prezintăcorelaţii puternice, pozitive,
cu factorul autodepreciere şi negative cu factorul stima de sine.Dependentul are mai degrabă tendinţe
defensive (nevrozism) este mai puţin sociabil (extraversiune)mai puţin ambiţios (conştiinciozitate)şi mai
puţin deschis spre experimentare şi explorare(deschidere).

7
 ABORDARE IN CAZUL PACIENTILOR PSIHICI

TULBURARILE NEVROTICE ANXIOASE

Ai grijă să rămâi calm şi să nu pari ameninţător: frica poate fi transmisă
u ş o r ( e “contagioasă”).
- Nu lăsa pacienţii deosebit de anxioşi singuri: prezenţa ta poate da
p a c i e n ţ i l o r u n sentiment de siguranţă
.- Limitează-te la comunicarea cea mai elementară: clară şi concisă, fără ocolişuri,
cu cuvinte simple şi mesaje scurte, deci fără poveşti lungi.
- Limitează pe cât posibil factorii excitanţi din jur care ar putea amplifica teama.
- Dacă pacientului i se dau medicamente administrează -le după prescripţii şi
urmăreşte cum reacţionează pacientul şi în ce măsură observi efecte secundare.
- Încearcă să stabileşti împreună cu pacientul cauza care îi provoacă teama şi cum
ar putea să o stăpânească într-o manieră pozitivă.
- Vorbeşte cu pacientul despre experienţele sal e şi stimulează-l să-şi exprime
emoţiile,creează pentru aceasta un mediu liniştit şi confortabil şi oferă-ţi sprijinul la nevoie.
- Discută împreună cu pacientul despre momentul de apariţie a fricii şi cum poţi
opri temporar acest sentiment, de exemplu cu ajutorul exerciţiilor de relaxare, efort corporal,sau
discutând cu el despre posibilitatea apariţiei acestui sentiment, din timp.

ASPECTELE UNUI PLAN DE ÎNGRIJIRE PENTRU

PACIENŢII CU UN COMPORTAMENTUL NEVROTIC
- Nu te considera răspunzător pentru comportamentul pacientului:
e l e s t e s i n g u r răspunzător pentru faptele sale.Ia pacientul în serios.
- Dacă ai probleme cu anumite comportamente ale pacientului, spune-i-o sub forma unui mesaj
personal.
- Nu începe lupta despre cine are dreptate.
- Încearcă să câştigi încrederea pacientului.
- Ascultă-l, şi dacă nu ai timp în acel moment spune-i când o să ai timp şi ai grijă să
fi prezent atunci.
- Exprimă-ţi clar dorinţa şi posibilităţile: stimulează-l să participe la activităţile de
grup pentru a preveni izolarea.
- Discută cu ceilalţi în sensul unei abordări comune, pe care fiecare membru al echipei să o
respecte

.- O b s e r v a ţ i i l e f ă c u t e c u a t e n t i e t r e b u i e s ă f i e d i s c u t a t e r e g u l a t c u
m e m b r i i e c h i p e i multidisciplinare.
- Nu lăsa partenerul să-ţi observe prejudecăţile ci discută -le cu colegii:
d i s c u t a ţ i ş i nereuşitele cu colegii
- În cazul în care nu te împaci prea bine cu un pacient, cere unui alt
asistent să preiaîngrijirea respectivului pacient: analizează împreunună cu
c o l e g i i c o m p o r t a m e n t u l pacientului şi vezi în ce măsură şi în ce mod se poate realiza o
schimbare

.A S P E C T E L E U N U I P L A N D E Î N G R I J I R E P E N T R U
P A C I E N Ţ I I C U U N COMPORTAMENT DEPRESIV
Problema de îngrijire
1.Consumă pacientul suficient lichid şi hrană? În caz contrar situaţia ar putea duce
la deshidratare sau pierdere în greutate.
Scopurile îngrijirii Pacientul să consume suficient lichid şi hrană, greutatea corpului devenind
stabilă.
Acţiunea de îngrijire

8
- Să se ofere pacientului cantităţi mici de lichid şi hrană, de mai multe ori pe zi.- Să serveşti pe
cât posibil mesele împreună cu pacientul.- Să menţii pe cât posibil echilibrul între mâncare şi
băutură.- Să inventariezi dorinţele pacientului.- Să se controleze săpămânal greutatea corporală.-
Să se apeleze la nevoie la o dieteticiană.- Totul să se organizeze structurat, într-un program
zilnic.
Problema de îngrijire
2.Pacientul este constipat. Scopurile îngrijirii Reglarea tranzitului intestinal
Acţiunea de îngrijire
- Să întrebi pacientul despre urină, scaun.- Să menţii o listă a satisfacerii nevoilor fiziologice
(defecare).- Să oferi pacientului destulă mişcare, să nu -l laşi să stea toată ziua în pat,
să se facă o plimbare zilnică (introdusă în planul zilnic, structurat).- Să se ofere un laxativ de
comun acord cu o dieteticiană.- Să se ofere un laxativ de comun acord cu un medic.
Problema de îngrijire
3.Pacientul are gura uscată şi o senzaţie de sete. Scopurile îngrijirii Bolnavul să consume
suficient lichid şi să-şi clătească gura regulat , ceea ce face să numai aibe senzaţia de guraăuscată
şi de sete
Acţiunea de îngrijire
- Să se creeze condiţii ca pacientul să poată să-şi clătească gura şi să bea (să se ofere
celenecesare de băut, băuturi în frigider, să se ceară familiei să aducă băuturi suplimentatre).- Să
se ofere pacientului în mod regiulat de băut şi să fie stimulat să bea.
Problema de îngrijire
4.Pacientul nu este deloc sau aproape deloc în stare să se îngrijească igienic. Scopurile îngrijirii
Bolnavul devine capabil să se îngrijească, adică să se spele (zilnic) şi să se îmbrace
cuhaine curate.
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul să fie stimulat zilnic să se spele / îmbrace .- S ă s e f o l o s e a s c ă t i m p s u f i c i e n t
pentru aceasta, pentru că funcţionarea globală este î n c e a t ă ş i d ă
posibilitatea de a se lega un contact mai strâns cu pacientul, să
s e programeze timp suplimentar în programul zilnic structurat.- Dă-i posibilitatea pacientului
să-şi dea seama că poate să facă ceva.- P r e î n t â m p i n ă t e n s i u n i l e o f e r i n d o
s t r u c t u r ă c l a r ă ( l a s ă - l s ă t e r m i n e s i s t e m a t i c activitatea, ia-ţi timp suficient,
ţine cont de posibilităţile pacientului în acel moment).- În caz extrem preia activităţile de
îngrijire.
Problema de îngrijire
5.Pacientul are probleme cu somnul (adoarme greu, doarme agitat, se scoală
devreme) pentru că stă mult în pat în timpul zilei sau este “prizonierul” propriilor stări
depresive.
Scopurile îngrijirii Normalizarea ritmului somn/veghe
Acţiunea de îngrijire
- Nu-l lăsa pe pacient să stea mult în pat în timpul zilei.- O f e r ă - i a c t i v i t ă ţ i , s t i m u l e a z ă -
l s ă s e r i d i c e d i n p a t ( s ă f i e i n c l u s î n t r - u n p r o g r a m structurat de zi).- A p e l e a z ă
eventual şi la alte terapii prin act ivitate (terapie creativă, terapie
p r i n mişcare, terapie prin muzică etc)- Pacientil primeşte deseori somnifere, ai grijă ca să le ia,
şi observă efectul .
Problema de îngrijire
6.Pacientul este agitat pentru că este “hărţuit” de gânduri şi sentimente depresive
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil să se concentreze asupra activităţilor sale
şi să-şi manifeste(exprime) sentimentele şi ideile (chiar şi pe cele cu caracter depresiv
Acţiunea de îngrijire
- Să se însoţească pacientul în activităţile sale zilnice, structurate (acestea să fie incluseîntr-un
programorganizat).- Să se stabilească un contact cu pacientul prin întreprinderea unor activităţi
împreună cuacesta, să se încerce a se lega neforţat o discuţie, doar dacă bolnavul simte nevoia.-

9
Apreciază care este efectul discuţiei despre idei/sentimente. Dacă pacientul se cufundăşi mai
mult prin aceasta în depresia lui nu continua discuţia ci stimulează -lîn
activităţiconcrete.
Problema de îngrijire
7.Bolnavul are idei de sinucidere spunând (sau nu) că vrea să-şi ia viaţa..
Scopurile îngrijirii - Bolnavul trebuie să devină capabil să-şi exprime ideile/sentimentele
suicidare.- Trebuie create condiţii care să împiedice încercarea de sinucidere.
Acţiunea de îngrijire
- Să se facă discutabile ideile şi sentimentele suicidare ale pacientului.- În cazul pericolului
acut de sinucidere să se ia măsurile adecvate, îngrijire în secţia închisă şi să te
informezi regulat despre starea acestuia.- Controlează dacă se iau medicamentele.- Să se consulte
doctorul dacă se dau sedative, să se observe efectul acestora.- Să se discute sinuciderea cu
pacientul, să nu existe nimic secret despre asta.- Dacă pacientul nu se exprimă în legătursă
cu sinuciderea se urmărească activitatea sa nonverbală, de exemplu tendinţa de a se izola
etc.- Să se ţină contact regulat cu pacientul, să nu fie evitat.- D a c ă b o l n a v u l i a
a n t i d e p r e s i v e s ă f i e ţ i n u t s u b o b s e r v a ţ i e p e n t r u c ă a t u n c i c â n d activitatea sa
se intensifică (primul simptom care cedează în depresie) dar dispoziţia esteîncă melancolocă
pericolul de sinucidere este mare.- Vezi mai departe capitolul despre sinucidere.
Problema de îngrijire
8.Bolnavul nu este în stare să lege sau să întreţ ină relaţii pentru că nu se
m a i s i m t e valoros şi nu vrea să fie o povară pentru altul.
Scopurile îngrijirii Pacientul trebuie să devină capabil de a întreţine relaţii şi contacte
cu alţii şi de a-şiconsidera contribuţia ca fiind valoroasă.
Acţiunea de îngrijire
- Preantampină ca pacientul să se izoleze complet de activitatea (socială) de grup, lasă-lsă
participe la mese, orele de ceai/cafea, implică eventual ceilalţi pacienţi în îngrijirea lui(să se
includă aceste lucruri într-un program structurat de zi).- Să se asiste vizitele familiei şi să se
observe atăt reacţiile pacientului căt şi ale familiei.- S ă s e r ă s p u n d ă l a î n t r e b ă r i l e
f a m i l i e i , ş i s ă s e î n c u r a j e z e c o n t a c t u l f a m i l i e i c u pacientul..- Familia să
fie implicată pe cât posibil în îngrijirea directă, să se creeze condiţii pentruaceasta

- Să nu se confirme sentimentele pacientului prin a -l evita, chiar prezenţa ta poate fi

un s e m n a l , r e c u n o a ş t e p r o p r i u l s e n t i m e n t d e n e p u t u n ţ ă d a r n u - l
l ă s a s ă t e a t r a g ă î n sentimentele sale depresive sau către contactului , sprijiniţi-vă în
cadrul echipei..

ASPECTELE UNUI PLAN DE ÎNGRIJIRE ÎN FAVOAREA UNUI

P A C I E N T C U COMPORTAMENT MANIACAL
Problema de îngrijire
1.Pacientul nu-şi acordă timp suficient să bea lichide şi să mănânce ceea ce face să
fieslăbit fizic.
Scopurile îngrijirii Bolnavul dobândeşte un comportament alimentar normal şi consumă hrană
suficientă şivariată precum şi lichide, ceea ce face să nu se mai simtă epuizat fizic.
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul să fie supravegheat consecvent la mese şi să bea ceai şi cafea.- Să se ofere hrană şi
lichide de mai multe ori pe zi: aceasta pentru a preveni iritabilitateaşi manifestările agresive în
caz de insistenţă.- Să se noteze balanţa hidrică şi hrana ingerată.- La nevoie să se ceară sfatul
unei dieteticiene în legătură cu o dietă consistentă.- În cazul sensibilităţii exagerate la excitanţi să
se ia mesele împreună cu pacietul în afaragrupului (în cazul îngrijirii separate )
Problema de îngrijire
2.Pacientul bea şi mâncă cintinuu, nu se poate înfrîna , mânîncă din lada de gunoi etc

10
Scopurile îngrijirii Bolnavul îşi ameliorează comportamentil alimentar, consumă cantităţi
normale de hranăşi lichide şi într-o manieră adecvată.
Acţiunea de îngrijire
- Observarea continuă a schemei de hrănire.- Să se mănânce şi să se consume lichide împreună
cu pacientul.- Să se mănânce cu el într-un mediu lipsit de factori iritanţi (separat).- Să se prezinte
porţii adaptate şi adecvate.- S ă s e s u p r a v e g h e z e p a c i e n t u l a t u n c i c â n d s e
m ă n â n c ă î n g r u p , p e n t r u a p r e v e n i eventualele situaţii nedorite, cum ar fi
consumarea mâncării celorlalţi bolnavi.
Problema de îngrijire
3.Pacientul nu-şi acordă timp suficient pentru a se îngriji sub aspect igienic şi neglijeazăacest
lucru
Scopurile îngrijirii Bolnavul îşi modifică în bine comportamentul legat de îngrijirea igienică.
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul trebuie îndrumat zilnic la spălat etc. într -un mediu lipsit de factori
excitanţi(un loc de spălat separat).- Să se preia eventual gestionarea acestei probleme.-
Pacientul să fie stimulat de a lua parte activ la activitatea de îngrijire.- A se supraveghea
pacientul pentru ca să nu fugă .- În cazul încare bolnavul este izolat să i se dea ocazia de a se
duce regulat la WC.- În caz că transpiră excesiv să i se ofere posibilitatea de a se spăla de mai
multe ori.
Problema de îngrijire
4.Pacientul este haotic în comportament şi turbulent.
Scopurile îngrijirii - Bolnavul trebuie să devină capabil să se controleze, să nu mai fie turbulent
şi să aibe uncomportament organizat.
Acţiunea de îngrijire
- Să i se ofere un program structurat de activităţi, conceput în mod răspunzător.- Să fie îndrumat
direct în executarea programului respectiv.- Să i se explice clar ceea ce trebuie să facă.- A-l
lăsa pe pacient să participe treptat şi dozat la activitatea în grup şi să se
observeefectul.- Să se ofere un program zilnic clar structurat şi în cazul îngriji rii
neizolate, observândefectul.- A se administra medicamentele la nevoie.- A se noteza
mijloacele şi măsurile luate.- Să i se acorde îngrijiri izolat în situaţiile de nelinişte extremă..
Problema de îngrijire
5.Pacientul are un ritm de zi/noapte tulburat, doarme puţin sau de loc şi-i deranjează
peceilalţi bolnavi.
Scopurile îngrijirii Reglarea ritmului zi/noapte, astfel încât să nu-i mai deranjeazăepe ceilalţi
bolnavi.
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul să fie lăsat să doarmă separat, eventual îngrijire izolată.- Preîntâmpinaă ca pacientul
să se odihnească prea mult în timpul zilei, ţinânându-se contde acest lucru în programul zilei.-
Să se afle motivul neliniştii de pe timpul nopţii, eventual să se discute cu
pacientul pentru a afla temerile/tensiunile sale. A se administra eventual medicamente, a se
observaefectul acestora.
Problema de îngrijire
6.Pacientul nu-şi poate menţine firul gândirii (prezintă “fugă de idei”), reacţi onează
latoate excitaţiile şi este haotic în contactele cu ceilalţi.
Scopurile îngrijirii Bolnavul se poate concentra şi poate menţine contactul cu ceilalţi .
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul să fie îngrijit iziolat într-un mediu lipsit de excitanţi.- Să-l atenţionezi când are “fuga
de idei” şi să încerci să-l readuci la subiectul discuţiei.- Corectează pacientul în ce priveşte
atitudinile sale din viaţa de zi cu zi.- Oferă-i activităţi concrete (programul de zi ).- Nu negocia
cu pacientul abordarea aleasă.- Dacă e cazul, mustră-l pe pacient.- Observă comportamentul
pacientului în grup, ia-l separat dacă se creează tensiune înrelaţie cu ceilalţi pacienţi.-

11
Observă cum decurge vizitafăcută de alţii, îndrumă vizitatorul atunci când
e x i s t ă tensiuni.- Observă dispoziţia, semnalează eventuala trecere spre comportament depresiv.
Problema de îngrijire
7.Pacientul prezinta manifestări necuvenite(umblă gol, înjură, are un
c o m p o r t a m e n t asocial etc)
Scopurile îngrijirii Pacientul işî modifică în bine comportamentul astfel încât relaţia
lui cu persoanele dinmediu se ameliorează.
Acţiunea de îngrijire
- Protejează pacientul vorbind despre comportamentul său , indică-i clar graniţele.- Îndepărtează-
l pe pacient din grup dacă nu poate fi corectat (îngrijire izolată)- C a u t ă s ă a f l i c a r e
este cauza comportamentului său , ce vrea să spună prin
a s t a ? (întreabă-l , observă ceea ce spune şi face)- Verifică reacţia pacientului la acest
comportament , vorbeşte cu el, dacă este posibil, despre sentimente de ruşine)-
Înformează-i (la nevoie) pe ceilalţ pacienţi despre comportamentul
b o l n a v u l u i , d ă explicaţii.
Problema de îngrijire
8.Pacientul reacţionează agresiv la cei din jur; el are sentimentul că este împiedicat
deceilalţi
Scopurile îngrijirii Bolnavul se linişteşte, nu mai reacţionează agresiv şi devin capabil să
discute civilizatnemulţumirile sale
Acţiunea de îngrijire
- Observă situaţiile în care pacientul este agresiv şi discută cu el. Este posibil ca a
douaoară să ţină cont de aceasta.- Preîntâmpină escaladarea comportamentului pacientului
distrăgându-i atenţia la timp- Ia pacientul în serios, explică-i ceea ce faci, dă-i ocazia seă
reacţioneze.- Fixează graniţe clare , spune ce este tolerat şi ce nu.- P o a t e c ă i z o l a r e a
t e m p o r a r ă e s t e n e c e s a r ă d a c ă s i t u a ţ a d e v i n e p e r i c u l o a s ă p e n t r u pacient şi cei
din jur, observă bine efectul , dacă izolarea duce numai la mai multă frică şitensiune, nu o
continua.- Discută cu pacientul motivele agresiunii sale, menţine contactul cu bolnavul.-
Apreciază-ţi propria forţă de stăpânire de sine, la nevoie predă îndrumarea
pacientuluiunui coleg.- Crează reguli clare despre vizită, dozează vizita şi vezi da-că trebuie
însoţit vizitatorul.- Însoţeşte vizitatorul, mai ales dacă există o şansă de ascaladare a
conflictului, oferăfamiliei informaţii despre abordarea aleasă şi adu argumente.
Problema de îngrijire
9.Pacientul intreprinde acţiuni cu urmări negative pentru
e x i s t e n ţ a s a ş i c e a a familiei/relaţiei sale (de exemplu tranzacţii financiare).
Scopurile îngrijirii Bolnavul trebuie să devină capabil excesele sale şi consecinţele acestora.
Acţiunea de îngrijire
- Observă comportamentul pacientului şi vezi cu ce se ocupă.- Sondează-i gândurile şi planurile
prin discuţii.- Discută cu el consecinţele unor astfel de acţiuni .- Preîntâmpină ca el să intreprindă
astfel de acţiuni (nu numai în secţie, satabileşte regulidespre telefon etc.) .- Stabileşte reguli cu
familia despre administrarea banilor etc.- Să se ia eventual măsuri juridice (punereasub
interdicţie).
Problema de îngrijire
10.Pacientul nu poate să discute problemele (din trecut) într-o manieră realistă.
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil de discuta problemele sale într-o manieră realistă şi
contribuie lacăutarea unei soluţii pentru respectivele probleme probleme.
Acţiunea de îngrijire
- Leagăşi întreţine o relaţie jovială cu pacientul în timpul îngrijirii intensive .- Dă-i pacientului
posibilitatea da a-şi exterioriza ideile/sentimentele, dozează acest lucrudupă starea în care se
află.- Caută contact, nu-l irita din cauza comportamentului său neclar/bizar

12
- Semnalează ideile şi sentimentele pe care le exptimă, raportează -le pe
m ă s u r ă c e bolnavul capătă mai mult simţ al realităţii, inventarizează împreună cu el
problemele dintrecut şi implică pacientul direct în alegerea unui tratament ulterior.
Problema de îngrijire
11.Pacientul este/se manifestă suicidar.
Scopurile îngrijirii Bolnavul renunţă la încercările de sinucidere şi devine capabil să vorbească
despre ideileşi gândurile sale suicidare .
Acţiunea de îngrijire
- Vezi prelucrarea planului de îngrijire din cap.2 al acestui modul- A se observa suplimentar
a pacientul în faza de trecere de la comportamentul maniacalla cel depresiv şi
invers , dacă dispoziţia este depresivă şi pacientul este activ , atunci pericolul de
sinucidere este mare.- Observă dacă bolnavul ia într-adevăr medicamentele şi efectul acestora .

A S P E C T E L E U N U I P L A N D E Î N G R I J I R E P E N T R U
P A C I E N Ţ I I C U COMPORTAMENT PSIHOTIC
Problema de îngrijire
1.Pacientul bea şi/sau mănâncă puţin sau deloc ca urmate a trăirii psihotice.
Scopurile îngrijirii Bolnavul are un comportament alimntar satisfăcător.
Acţiunea de îngrijire-
A se observa/motivele pentru care nu bea/mănâncă.- Să se implice pacienul la alcătuiraea
meniului .- A se oferi în mod regulat mâncare şi băutură.- Să nu se insiste cu mâncarea dacă
pacientul este suspicios.- La nevoie să se mănânce cu pacientul în caz ce surescitare (iritabilitate)
a acestuia.
Problema de îngrijire
2.Pacientul are gura uscată şi senzaţie de sete ca urmare a med icaţiei
p s i h o t r o p e , a epuizării şi aerului pre uscat .
Scopurile îngrijirii Bolnavul nu mai are senzaţia neplăcută de sete şi gură uscată permanent.
Acţiunea de îngrijire
- Să se controleze care este cauza senzaţiei de sete.- Observarea evntualei apariţii a unor efecte
secundare ale medicaţiei psihotro
- Pacientul să fie stimulat să-şi clătească gura şi să consume mai multe lichide.- La nevoie să se
ofere bolnavului mai multe lichide .- S ă s e i n f o r m e z e d o c t o r u l d e s p r e
e v e n t u a l e l e e f e c t e s e c u n d a r e a l e m e d i c a ţ i e i psihotrope .observate.- Să se facă
plimbări cu pacientul.
Problema de îngrijire
3.Pacientul prezintă constipaţie sau o cantitate redusă de scaun.
Scopurile îngrijirii Normalizarea tranzitului intestinal.
Acţiunea de îngrijire
- Să se afle cauza problemei prin observare sau printr-o discuţie cu pacientul.- Să se ofere hrană
variată.- Să nu se insiste prea mult dacă prin aceasta se creează o stare de tensiune .- Pacientul să
fie stimulat să facă nai multă mişcare (sport, plimbări etc).- Să se consulte eventual doctorul.
Problema de îngrijire
4.Bolnavul nu se îngrijeşte suficient de bine din punct de vedere igienic sau deloc.
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine mai atent în c priveşte igiena sa.
Acţiunea de îngrijire
- Să se îndrume pacientul în ce priveşte întreţinerea propriei stări de igienă.- Oferă-i timp
sificient, nu-l goni.- Lasă bolnavul să facă,, pe cât posibil, totul singur.- Implică poacientul direct
la realitatea activităţii.- Semnalează din timp tensiunile, dozează numărul acţiunilor ce trebuie
întreprinse.- Poate este nevoie să se dea atenţie îngrijirii de mai multe ori pe zi.
Problema de îngrijire
5.Pacientul are tremurături şi tonusul muscular este crescut dând impresia de rigiditate caurmare
a medicaţiei psihotrope.

13
Scopurile îngrijirii Dispariţia simptomelor extrapiramidale neuroleptice.
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul să fie informat despre eventuale efecte secundare ale medicaţiei psihotrope.- S ă s e
observe efectele secundare ale folosirii medicaţiei psihotrope, urmărindu -
s e atitudinea şi mişcarea pacientului .- Să se raporteze doctorului, să se caute
pasibilităţile prin care efectele secundare ale medicamentelor psihotrope pot fi înlăturate.-
Să se ofere eventual medicamente împotriva efectelor secundare şi să se observe efectul.- S ă
se propună evntual modificarea terapiei medicamentoase ( altă
d o z a r e , a l t e medicamente)
Problema de îngrijire
6.Pacientul este hiperactiv şi manifestă un comportament haotic ca urmare a fricii şi
aneliniştii interne.El nu este în stare să se controleze sau manifestă tendinţa de izolare .
Scopurile îngrijirii Bolnavul se linişteşte şidevine capabil să intreprindă activităţi într-un mod
ordonat.
Acţiunea de îngrijire
- Să se ofere îngrijire într-o secţie cu pacienţi puţini.- Să se înceapă eventual îngrijirea într-o
cameră de izolare.- Îndrumarea să fie făcută de o singură persoană.- S ă s e î n t o c m e a s c ă
un program structurat de zi în concordanţă cu
p o s i b i l i t ă ţ i l e pacientului, acest program fiind orintat spre activităţi legate de viaţa reală.-
Să se implice eventual un îndrumător de activităţi .- Să sesupravegheze administrarea medicaţiei
ş să se observe efectele acesteia.- Pacientul să nu meargă la culcare neliniştit.- În caz de nelinişte
pe timpul nopţi încearcă să afli cauza, nu evita o discuţie.- Este importantă o evaluare
permanentă a activităţii asistentului şi efectul acesteia asupra pacientului .- Consultă doctorul în
legătură cu efectele terapiei şi eventuala adaptare a acesteia.
Problema de îngrijire
7.Pacientul nu este în stare să stabilească o relaţie în mod real, cauza constând
dintr-oc o m u n i c a r e d e f e c t u o a s ă c a u r m a r e a t u l b u r ă r i l o r d e p e r c e p ţ i e
ş i g â n d i r e ( d e l i r ş i halucinaţii).
Scopurile îngrijirii Ameliorarea comunicării cu cei din jur.
Acţiunea de îngrijire
- Caută contactul cu pacientul şi nu-l evita.- Caută puncte de legătură pentru o discuţie în
probleme concrete.- Îi sugerăm pacientului cum tar rebui să se simtă sau să gândească.- Trebuie
să rămâi corect în această relaţie.- Nu continua să vorbeşti cu pacientul pănă devine confuz,
caută să-i distragi atenţia.- Nu încerca să-l convingi că ai drepate sau că el nu are dreptate .
Problema de îngrijire
8.Pacientul provoacă în timpul vizitei tensiuni şi sentimentul că nu este înţeles, familia nuştie
prea bine cum să se comporte în astfel de situaţII
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil să relaţioneze cu familia într-o manieră degajată,
firească.
Acţiunea de îngrijire
- Să conştientizezi efectul contactelor dintre vizitatori şi pacient pentru tine însuţi, să aigrijă de
propriile tale limite.- Primeşte vizitatorii într-un loc liniştit.- Asistă comunicarea dintre pacient şi
familie.- Observă modul în care decurge vizita.- Îndrumă familia.
Problema de îngrijire
9.Pacientul se manifestă agresiv pentru că se simte ameninţat şi/sau anxios.
Scopurile îngrijirii
Bolnavul devine capabil să-şi stăpânească sentimentele de agresiune.
Acţiunea de îngrijire
- Să se afle cauza tendinţelor agresive şi să nu se evite contactul cu pacientul pe motivulcă este
agresiv.- Să se spună clar pacientului care sunt limitele.- Să se acţioneze clar şi sever în caz
de violenţă fizică; pacientul să nu fie abordat cândaşti singur.- Să fie separat la nevoie.-

14
Să se ţină sub observaţie comportamentul pacientului; să se identifice din timp
ivireaintenţiilor lui de agresivitate, să se prevină escaladarea

ASPECTE ALE PLANULUI DE ÎNGRIJIRE ÎN FOLOSUL PACIENŢ ILOR

C U DEMENŢA
Problema de îngrijire
1.Modelul de hrănire al pacientului este perturbat.
Scopurile îngrijirii Bolnavul are un comportament alimentar adecvat..
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul să fie ajutat să bea şi să mănânce dacă el nu (mai) poate.- În cazul în care uită, să se
indice pacientului orele de masă/ceai sau cafea .
- Să se însoţească pacientul la sala de mese.- Să se consulte un doctor în cazul în care problema
alimentaţiei este rezultatul efectului secundare al medicamentelor.- Să se adapteza hrana de
comun acord cu o dieteticiană (dietă, fracvenţa meselor etc.).
Problema de îngrijire
2.Pacientul este incontinent pentru urină/scaun.
Scopurile îngrijirii Pacientul devine continent.
Acţiunea de îngrijire
- Să se consulte un doctor pentru a se stabi li o eventuală cauză fizică, să se
administrezeeventual medicamente.- Î n l e g ă t u r ă c u t u l b u r ă r i l e d e m e m o r i e ş i
d e z o r i e n t a r e , t r e b u i e s ă s e a t r a g ă a t e ţ i a pacientului să meargă la WC.- Pacientul
să fie însoţit eventual la WC şi să se ofere sprijinul necesar pentru a -l puteafolosi.-
Să se utilizeze la nevoie mijloace de ajutorare (WC adaptat, scutece etc.).
Problema de îngrijire
3.Pacientul nu mai este în stare să se îngrijească pe sine deloc sau parţial .
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil ( eventual cu îndrumare permanenetă) să
se îngrijeasă total sau parţial.
Acţiunea de îngrijire
- Şă se îndrume pacientul în îngrijirea sa zilnică.- Pacientul să fie stimulat să se îngrijească.- Ţine
cont de obiceiurile pacientului ( să facă duş sau nu).- Observă reacţiile pacientului ,
încearcă să afli motivul sau cauza ca re se află la baza(in)activităţii unui pacient.
Problema de îngrijire
4.Pacientul are un ritm de zi/noapte deranjat, deoarece noaptea este agitat neputând
sădoarmă din cauza fricii şi a confuziei.
Scopurile îngrijirii Reglementarea ritmului vefge/somn.
Acţiunea de îngrijire
- Oferă pacientului ziua destule activităţi ( după posibilităţile sale ).- Întrabă referotor la motivele
neliniştii şi încearcă să calmezi pacientul printr-o discuţie.- Rămâi lângă pacient când este în pat,
prezenţa ta il poate calma .- C o n s u l t ă d o c t o r u l p e n t r u e v e n t u a l a
a d m i n i s t r a r e d e m e d i c a m e n t e ( s e d a t i v e s a u somnifere).Explică pacientului
clar despre acţiunea medicamentelo
Problema de îngrijire
5.Pacientul nu este în stare să îşi asigure de unul singur un regim suficient de
mişcarefizică şi folosire utilă a timpului.
Scopurile îngrijirii Pacientul intreprinde diverse şi multiple activitaţi, face sufici entă
mişcare fizică şi-şifoloseşte timpul util.
Acţiunea de îngrijire
- Pacientul trebuie stimulat să facă mişcare , să se ofere activităţi: gimnastică
pentru bătrâni, plimbări , implicare în gospodărie etc.- Să i se reamintească mereu
pacientului posibilităţile de mişcare, având în vedere faptil că uită şi este dezorientat.-
Să se intreprindă la nevoie activităţi împreună cu pacientul.- Să se implice un îndrumător de
activitate .- Să se ofere ACR/terapie de validare ( vezi paragraful 10).- In cazul tulburărilor de

15
activitate să se introducă fizioterapia. Orice acţiune ai alege, săţi cont de modul de viată/stilul de
viaţă specific al pacientului .
Problema de îngrijire
6.Pacientului îi este greu să lege şi să întreţină contacte, din cauza
p r o b l e m e l o r d e comunicare cauzate de starea de confuzie şi de tulburările de memorie.
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil, în limitele salae, să lege şi să întreţină contacte .
Acţiunea de îngrijire
- Oferă pacientului ocazia să se exprime , răspunde la nevoia lui de contact.- Ia în serios lumea
trăirilor pacientului, lasă-l să spună ce-l preocupă.- Observă şi reţine reacţiile pacientului .-
Dacă pacientul este tensionat atunci e bine să -i distragem atenţia
i m p l i c â n d u - l î n activităţi (vezi activităţile la 5).- Îndrumă pacientul în contactele cu
ceilalţi bolnavi,; informează-i pe ceilalţi la nevoiedespre situaţia lui.- În caz de tensiuni
serioase poate fi necesar să se evite contactele cu ceilalţi pacienţi.
Problema de îngrijire
7.Pacientul are pierdere de décor
Scopurile îngrijirii Pacientul este protejat în asemenea năsură încât poate trăi cu ceilalţi în
situaţia sa
Acţiunea de îngrijire
- Fi conştient de faptul că pacientul nu este în stare să se îngrijească în toate privinţele.-
Intreprinde la timp activităţi de îngrijire (atât din punct de vedere fizic, psihic cât
şisocia
Problema de îngrijire
8.În relaţia dintre pacient şi familie apare neînţelegere şi tensiune.
Scopurile îngrijirii În limitele posibilităţilor (impuse de patologia sa), bolnavul devine
capabil să menţinărelaţia cu familia.
Acţiunea de îngrijire.
- Observă cum decurg contactele dintre pacient şi familia sa .- Asistă contactul atunci când este
vorba de întrebări/tensiuni.- Informează familia despre situaţia pacientului şi despre consecinţele
acesteia.- Dă familiei indicaţii privitoare la contactul cu pacientul (vezi 6).- Ascultă întrebările şi
sentimentele familiei.- Recomandă eventual familiei să ia legătura cu doctorul.
Problema de îngrijire
9.Pacientul nu-şi poate exprima uşor/sau deloc sentimentele legate de situaţia sa .
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil de a discuta pe tema sentimentelor legate de situaţia
sa .
Acţiunea de îngrijire
- Caută contactul cu pacientul , arată-i că-i dai atenţie.- Întreabă-l dacă vrea să vorbească despre
situaţia sa.- Nu forţa discuţia .- Încearcă să clădeşti contactul, prin acţiuni făcute împreună cu
pacientul.- Inventariază întrebările şi problemele bolmavului, nu porni de la ideea că oricum nu
se poate face nimic, multe dintre probleme pot fi totuşi soluţionate .- Este bine să asculţi cu
atenţie.
Problema de îngrijire
10.Pacientul nu este în stare să garanteze propria sa securitate şi cea a altora.
Scopurile îngrijirii Bolnavul nu este un pericol pentru sine şi ceilalţi.
Acţiunea de îngrijire
- Vezi ce consecinţe periculoase poate avea comportamentul pacientului .- Nu-l lăsa pe pacient
să aibe articole de fumat (se pot produce incendii).- Contenţionează pacientul în cazul în care
poate să cadă de pe scaun sau din pat .- Gestionează eventualul comportament agresiv (vezi
capitolul despre agresiune).- Dacă există pericol de cădere nu lăsa pacientul să facă duş sau baie
singur.- Fi conştient de pericolul de sinucidere (mai ales în faza incipientă a demenţei).
Problema de îngrijire
11.Pacientul este dezorientat şi amnez

16
Scopurile îngrijirii În limitele posibilităţilor, bolnavul devine capabil să-şi amintească
diverse situaţii deviaţă sau să se orienteze.
Acţiunea de îngrijire
- Antrenamente de orientare spre realitate (ACR)- Terapie de validare

.P U N C T E L E S P E C I F I C E D E A T E N Ţ I E Î N Î N G R I J I R E A
P A C I E N Ţ I L O R PSIHIATRICI CRONICI (SCHIZOFRENI)- Atitudinea pasivă,
neutrală, prietenoasa este cel mai puţin ameninţătoare.- F i a l e r t l a s e m n e d e
h a l u c i n a r e , c u m a r f i r â s u l s a u v o r b i t u l î n s i n e s a u o p r i r e a î n mijlocul
propoziţiei. Acest lucru poate indica trăirea halucinaţiilor având ca urmare o reacţie
agresivă. Încearcă să previi acest lucru.- N u c o n t r a z i c e i d e i l e d e l i r a n t e ş i n u
d i s c u t a d e s p r e e l e . P r i n a c e a s t a d e l i r u l n u s e spulberă şi contactul va deveni mai
dificil.Foloseşte tehnicile terapeutice cum ar fi “Mi-e greu să-mi imaginez”.-
Preântâmpină un element de competiţie în activităti.Şi
a c e s t a p o a t e m ă r i suspiciunea. Îndrumă spre activităţi orientate spre o relaţie.-
Exprimă-ti aprecierea pentru comportamentul poziti v.Acest lucru măreşte
sentimentul propriei valori şi este un stimulent pentru a-l repeta.- Dacă pacientul este
supărat pe tine, nu te apăra.Manifestarea sentimentelor sale îl pot ajuta să-si rezolve
propria problemă.- Fixează scopuri care se pot realiza în termen scurt. Prin asta previi frustrarea
ca urmarea nereuşitei sau a scopurilor prea pretenţioase şi In acelaşi timp îl stimulezi să
continue.- Lasă-ţi prejudecăţile la o parte, discută-le cu un coleg şi reformulează-
le.Prejudecăţile sunt o barieră între tine şi pacient.- Caută contact regulat, oferă-I atenţie
pozitivă şi arată-I că-l accepţi şi-l apreciezi.Prin asta măreşti sentimentul propriei sale
valori.- Sprijină pacientul în activităţile pentru care se teme sau care-i par dificile. Încrederea îl
va ajuta să-şi învingă frica.- Fă ce spui şi respectă promisiunile, acesta este un început
pentru a câştiga încrederea cuiva.

- Ajută-l la nevoie să se orienteze, spunându-i cât e ora, unde se află şi cine eşti. Prin asta îl aduci
în “realitate”.- Nu-l atinge fără motiv, fii precaut cu asta. Pacienţii anxioşi şi
suspicioşi, pot simţi atingerea ca pe o ameninţare.- Vorbeşte clar şi tare ca să te poată
înţelege, nu fi misterios, nu râde fără rost. Pe scurt preântâmpină suspiciunea.

APECTELE UNUI PLAN GENERIC ÎN FOLOSUL

P A C I E N Ţ I L O R C U U N COMPORTAMENT DE DEPENDENŢA
Problema de îngrijire
1.Pacientul bagatelizează problemele legate de băut ură sau folosirea
s u b s t a n ţ e l o r psihotrope, încearcă să transfere vina problemei sale asupra altora.,
manipulează.
Scopurile îngrijirii Pacientul înţelege gravitatea situaţiei sale.
Acţiunile de îngrijire
- Poartă discuţii.- Ascultă activ.- Fă distincţie între fapte şi sentimente.- Pune întrebări în caz de
neânţelegere.- Confruntă-l cu contradicţiile la nivel de conţinut şi la nivel de implicare.-
Confruntă cu comportament patologic (bagatelizare/raţionalizare).- Lasă-l pe pacient să găsească
soluţii pentru problemele sale.- Fă-l răspunzător pentru problemele sale, nu te lăsa
înşelat şi nu admite aspecte pe carenu le poţi respecta; pacientul este răspunzător pentru elşi
deci şi pentru vindecarea sa..- Să se discute despre pacient în cadru multidisciplinar şi să se
stabileasă înţelegeri clare,unanime.- Să se aranjeze terapii de sprijin, cum ar fi sport,
antrenament de muncă şi dezvoltare profesională.- Să se întocmească o schemă de zi
structurată.
Problema de îngrijire
2.Pacientului îi este sete ca urmare a folosirii alcoo lului sau are gura uscată ca
urmare afolosirii substanţelor psihotrope.

17
Scopurile îngrijirii Dacă este posibil pacientul să fie lăsat să rezolve singur problema. Ea dispare
de la sinedupă un timp.
Acţiunile de îngrijire
- Pacienţilor care stau în pat să li se ofere apă.- Pacienţii care pot merge,. să-şi rezolve singuri
problema, eventual să li se ofere apă.
Problema de îngrijire
3.Pacientul mănâncă puţin sau deloc şi/sau consumă hrană nesănătoasă purile îngrijirii
Bolnavul consumă suficientă hrană consistentă.
Acţiunile de îngrijire
- Observaţii/întrebări referitoare la motivul pentru care nu mănâncă.- Să se implice bolnavul în
alcătuirea hranei “consistente”- Să se ofere mâncare şi băutură la ore regulate.- S ă s e r e d u c ă
sau să se înlăture factori care der amjează, cum ar fi neliniştea,
f r i c a , durerea etc.- Să se implice la orele de masă ceai/cafea.- Uneori situaţia pacientului
este aşa de gravă încât acesta este alimentat prin perfuzie (parenteral) sau sondă gastrică;
şi în acest caz se notează balanţa hidrică.
Problema de îngrijire
4.Pacientului îi este greaţă şi trerbuie să vomite.
Scopurile îngrijirii Dispariţia senzaţiei de greaţă şi a nevoii de a vomita.
Acţiunile de îngrijire
- Să se ia eventual măsuri de protejare a hainelor şi lenjeriei de pat.- Să se dea pacientului un vas
în care să poată vomita.- De comun acord cu doctorul să se dea medicam ente pentru a
se limita simptomele dedezintoxicare (abstinenţă, sevraj).
Problema de îngrijire
5.Pacientul transpiră abundent.
Scopurile îngrijirii Dispariţia transpiraţiilor
Acţiunile de îngrijire
- De comun acord cu doctorul să se dea medicam ente pentru a se limita simptomele
desevraj.- Să se dea pacientului ocazia să se spele, la nevoie ajutat.- Pacientul trebuie să-şi
achimbe hainele; la nevoie ajutat.
Problema de îngrijire
6.Pacientul are diaree
Scopurile îngrijirii Reglarea tranzitului intestinal
Acţiunile de îngrijire
- De comun acord cu doctorul să se dea medicam ente pentru a se limita simptomele
desevraj.- La nevoie pacientul să fie Insoţit la WC
Să se stimuleze igiena dând atenţie spălării mâinilor, îngrijirii igienice a
c o r p u l u i , schimbării hainelor etc.- De comun acord cu o dieteticiană să se ofere hrană care
constipă.- Să se ofere destule lichide sub formă de ceai, suc de mere, supă.- Să se noteze balanţa
hidrică în cazul pierderii serioase de lichid şi să se ofere lichid prin perfuzie.- Să se raporteze
doctorului modificările patologice legate de emisia de urină sau scaun.
Problema de îngrijire
7.Pacientul este constipat.
Scopurile îngrijirii Reglarea tranzitului intestinal.
Acţiunile de îngrijire
- Să se observe bine scaunul (să se ţină o evidenţă).- Să se ofere hrană laxativă, de exemplu pâine
neagră cu brânză, legume, tărăţe.- Să se dea la nevoie laxative.- Pacientul trebuie stimulat să facă
mişcare, de exemplu exerciţii fizice.- Să se raporteze doctorului modificările de scaun şi urină.
Problema de îngrijire
8.Pacientul are o stare generală alterată din cauza sevrajului .
Scopurile îngrijirii Starea bolnavului se ameliorează
Acţiunile de îngrijire

18
- De comun acord cu doctorul să se dea medicam ente pentru a se limita simptomele
desevraj..- Să se ţină sub abservaţie din cauza riscurilor ce însoţesc simptomele de sevraj.
Problema de îngrijire
9.Pacientul are un ritm deranjat de veghe/somn.
Scopurile îngrijiriiNormalizarea ritmului nictemeral.Acţiunile de îngrijire
- De comun acord cu doctorul să se dea medicam ente pentru a se limita simptomele
desevraj.- S ă s e s t i m u l e z e a c t i v i t ă ţ i l e d i n t i m p u l z i l e i p r i n t r - u n p r o g r a m d e
z i s t r u c t u r a t , c u :respectarea orelor de odihnă/activitate.- Întreabă-l ce-l preocupă, la nevoie
discută puţin despre asta.- Lasă-l să scrie sau să deseneze gândurile/emoţiile dinainte de a
adormi; lasă-l să facă unduş fierbinte înainte de a se culca.- Oferă-i un pahar cu lapte cald.-
Înlătură lumina supărătoare sau zgomotul iritant
- Dacă anxietatea nu încetează, consultă-l pe cel care tratează şi de comun acord dă -
imedicamente anxiolitice.(vezi şi capitolul despre anxietate)
Problema de îngrijire
13.Pacientul se simte singur.
Scopurile îngrijirii Bolnavul devine capabil să-ş exprime sentimentele.
Acţiunile de îngrijire
- Ascultă-l pasiv şi activ.- Ia-ţi timp suficient pentru o disciţie.- Foloseşte cele spuse de el.- În
caz de neclaritate pune întrebări până afli ce vrea să spună.(vezi capitolul despre singurătate)
Problema de îngrijire
15.Pacientul manifestă comportament suicidar.
Scopurile îngrijirii Bolnavul îşi schimbă comportamentul.
Acţiunile de îngrijire
- Arată-te regulat, stai lângă el şi leagă o discuţie.- Ascultă ce spune.- Vorbeşte cu el despre
ideile de sinucidere, întreabă-l la ce se gândeşte.- Continuă întrebările: cum vrei să o faci,unde,
cum etc.- Dacă nu vrea să vorbească oferă-i un alt moment.- Discută la nevoie sentimentele tale
de neputinţă.(vezi si capitolul despre sinucidere)
Problema de îngrijire
16.Pacientul este psihotic., confuz.
Scopurile îngrijirii Dispariţia simptomelor psihotice.
Acţiunile de îngrijire
- Caută contactul cu pacientul, nu-l evita.- Discută numai lucruri concrete şi fi sincer în contactul
cu el.- Nu vorbi prea mult, ai grijă să nu intre şi mai mult în confuzie.- Pune-l într-un mediu
lipsit de excitanţi.
Problema de îngrijire
17.Pacientul face crize de epilepsie.
Scopurile îngrijirii Crizele de epilepsie dispar.
Acţiunile de îngrijire
- Ai grijă să fie supravegheat de un asistent.- Lasă-l să urmeze un program structurat de zi.
Problema de îngrijire
18.Pacientul prezintă frecvent crize epileptice.
Scopurile îngrijirii Pacientul ştie ce s-a întâmplat
Acţiunile de îngrijire
- Se iau măsuri pentru ca bolnavul să nu se rănească..- Se instituie, decomun acord cu medicul,
un tratament antiepileptic..- Să se observe pacientul (înainte şi după criză).- Elimină stimulanţii
puternici (lumină, zgomot).- Mută bolnavul întrun mediu liniştit.- Cere curioşilor să plece.-
Eliberează căile respiratorii (pentru a preveni asfixia, aspiraţia).- Împiedică muşcarea limbii.-
Pune-i capul într-o parte.- Desfă-i hainele strânse.- Împiedică pacientul să se rănească în timpul
contr.acţiilor punând u pernă între membre,sau materiale solide.- Lasă pacientul să doarmă.-
Spune-i ce s-a întâmplat când se trezeşte.- În caz de incontinenţă ajută-l să se spele şi să se
schimbe. De comun acord cu doctorulsă i se dea medicamente pentru a se limita simptomele de
sevraj.- Fă legătura dintre criză şi împrejurările de apariţie.- Întreabă doctorul eventual dacă

19
trebuie administrate şi alte medicamente .- Ai grijă ca pacientul să se odihnească suficient, să
doarmă şi să mănânce.- Evită folosirea substanţelor dăunătoare cum ar fi alcoolul şi
psihotropele.- Ajută pacientul să-şi descarce tensiunilu întro manieră nedăunătoare.

Abordarea pacientului cu schizofrenie este una dintre cele mai complexe probleme, deoarece:

• schizofrenia afecteaza pacientul pentru intreaga lui viata, perturbandu-i existenta, atat in
timpul puseului, prin simptomele pozitive, cat si in remisiune, prin simptome negative si
defectuale;
• boala debuteaza ades in adolescenta sau in perioada adultului tanar, interferand cu
formarea personalitatii, cu desavarsirea pregatirii scolare si profesionale, cu formarea
familiei, a relatiilor de grup social;
• boala are in marea majoritate a cazurilor o evolutie cronica, marcata de recidive, pe un
fond de deteriorare functionala graduala;
• boala afecteaza indirect viata familiilor pacientilor ;
• este o boala costisitoare pentru pacient, pentru familia sa, pentru sistemul de asigurare a
sanatatii:
• aceasta boala duce la o degradare socio–profesionala.

In vederea obtinerii compliantei terapeutice in schizofrenie, asistenta trebuie sa colaboreze cu

pacientul, sa-i arate incredere, sa-l trateze ca pe o persoana nu ca pe un bolnav, sa aiba o
atitudine prietenoasa, sa lase la o parte prejudecatile, care sunt o bariera intre ea si pacient, sa
caute un contact regulat cu pacientul oferindu-i atentie pozitiva si aratandu-i ca-l accepta si-l
apreciaza.

Bolnavilor schizofreni, la internarea in spital, asistenta de psihiatrie le intocmeste foaia de

nursing in care consemneaza cu mare atentie nevoile speciale ale acestor bolnavi in functie de
prioritati. Ea stabileste diagnosticul de nursing, isi alege obiectivul pe care il urmareste,
interventiile la care recurge si face evaluarea rezultatelor obtinute.

La pacientul schizofren, perturbarea stimei de sine, asociata cu incapacitatea de a avea incredere

in altii si de a avea relatii cu ei, constituie o problema de importanta majora.

Obiectivele pe care le urmarim la acesti pacienti sunt:

• modul in care acestia vor incerca sa aiba contact cu ceilalti si sa tolereze apropierea
aratata de asistenta;
• modul in care vor incerca sa discute despre neincrederea ce o au in celelalte persoane.

Interventii :

• stabilirea unui dialog cu pacientul, observand mecanismele de interactiune sociala si

participarea pacientilor la diferite activitati;
• sustinerea pacientului cu ajutorul cuvintelor si a prezentei noastre in timpul activitatilor;
• oferirea unei sperante pacientului prin cresterea increderii lui fata de ceilalti;
• la iesirea din spital, incurajam pacientul sa urmareasca situatiile sociale in care el se simte
bine.

Evaluare:

• la evaluarea rezultatelor obtinute, observam ca pacientul tolereaza prezenta asistentei si

discuta despre dificultatile de neincredere in ceilalti.

20
O alta problema majora a acestor bolnavi o constituie deficitul de igiena personala (baie,
imbracat, pieptanat) .

Obiectivul urmarit este ca pacientul sa aiba o igiena corporala corespunzatoare si o alimentatie

adecvata.

Interventie:

• asiguram baia pacientului si imbracamintea curata in fiecare zi, invatam bolnavul sa aiba
o dieta corespunzatoare.

Evaluare

• la evaluarea rezultatelor pacientul are o igiena corespunzatoare si dieta adaptata

necesitatii lui.

La bolnavii schizofreni, afectarea interactiunilor sociale legate de alterarea proceselor gandirii au

drept rezultat, gandiri incoerente, ilogice, precum si incapacitatea exprimarii clare a gandurilor.

Obiectivul nostru este ca pacientul sa incerce sa se faca inteles de ceilalti, sa inceapa o

conversatie cu membrii echipei terapeutice si cu ceilalti. Comunicarea cu pacientul este clara,
vorbim de realitati concrete.

Evaluare:

• observam ca pacientul discuta clar, reuseste sa comunice gandurile si sentimentele de o

maniera clara si logica.

Lipsa de cunostinte in ceea ce priveste reteta de medicamente, planul de tratament, felul in care
este urmarit si simptomele care apar trebuie raportate medicului sau comunitatii.

Obiectiv:

• pacientul si familia vor discuta planuri de tratament, efectele secundare ale acestuia.

Interventie:

• vom determina familia si pacientul de a se conforma planului de tratament, vom invata

pacientul despre importanta luarii medicatiei, gasim persoane dispuse sa ajute pacientul.

Evaluare:

• pacientul reuseste sa discute despre planul de tratament, cunoaste importanta lui si

efectele medicamentelor

Foaia de nursing, intocmita de asistenta, va reflecta evolutia starii pacientului pe toata perioada
internarii lui in spital si va veni in intampinarea medicului in vederea orientarii conduitei
terapeutice.

Schizofrenia, avand tendinta la cronicizare, in perioadele de remisie se recurge la terapia

suportiva care ajuta la prevenirea sau amanarea recaderilor.

21
La nivelul sectiilor de Psihiatrie I-II Brasov, se desfasoara activitati de terapie suportiva a
pacientilor cu schizofrenie, care constau in :

• activitati in grupuri de suport

• activitati recreative (jocuri, vizionari filme)
• activitati de antrenare a abilitatilor sociale si vocationale.

La grupurile de suport sunt admisi toti pacientii cu diagnosticul generic de "schizofrenie", care
au mai mult de o internare intr-o sectie de psihiatrie. Nu exista limitari in ceea ce priveste sexul,
categoria de varsta sau evolutia afectiunii pacientului.

Pacientilor li se explica ca participarea la grupuri face parte din tratamentul de care beneficiaza
in spital.

• Numarul participantilor la grup este de 6-7 pacienti.

• Ritmul de intalnire este de doua ori pe saptamana.

• Durata intalnirii fiind de 60 minute.

Grupul se sprijina pe comunicare verbala, agentul terapeutic principal fiind grupul insusi.

Activitatea suportiva de grup, indiferent de metoda si tehnica folosita, este eficienta si activa
numai daca exista o opinie de grup si daca grupul are un anumit grad de autonomie fata de
terapeut sau echipa terapeutica.

Rezultatele obtinute de pacient constau in :

• inocularea sperantei in viitor, in fortele proprii, in ceilalti, etc.

• dezvoltarea capacitatii de a se ajuta pe sine si pe ceilalti (pacientul nu este singur, sunt
altii sa-l ajute),
• obtinerea de informatii cu privire la modalitatile de tratament,
• dezvoltarea capacitatii de a stabili raporturi sociale
• castigarea de experiente emotionale, corective.

In grupul de suport, asistenta urmareste: atmosfera, ambianta, participarea fiecaruia,

comunicarea, cooperarea, ascultarea, posibilitatea de cunfruntare, respectul fata de ceilalti.

Scopul terapiei suportive este :

• redobandirea abilitatilor sociale (relationare interumana mai usoara)

• dobandirea unui sentiment de participare la viata colectiva
• intelegerea situatiei pe care o traverseaza, mobilizandu-si fortele adaptative, intr-o
atmosfera de acceptare si securitate.

Participantilor la grupul de sustinere li se intocmeste o fisa "sinteza-caz", unde sunt inregistrate

rezultatele activitatii de grup, starea pacientului la sfarsitul activitatii de grup, feed-back-ul
pacientului.

La externare, pacientul cu schizofrenie, trebuie supravegheat in continuare. In acest sens

asistenta are rolul de a instrui familia si pe cei apropiati pacientului, in legatura cu tratamentul de
sustinere si pasii necesari in urmarirea comportamentului acestuia.

22
In ciuda eforturilor depuse de echipa terapeutica, familie, persoanele apropiate, schizofrenia
ramane boala psihica care produce cele mai mari perturbari in viata pacientului si a celor
apropiati. Acest subiect ramane deschis pentru cercetarile ulterioare, tocmai pentru a putea gasi o
cale de a ajuta acest gen de pacienti redandu-i societatii.

23