Sunteți pe pagina 1din 106

Tulburările de personalitate

 Nu se conformează modelului medical al bolii


 Nu corespund accepțiunii comune de boală
 Nu prezintă:
 Un debut care să poată fi delimitat în timp
 O perioadă de “stare”, maximă manifestare
clinică
 O remisiune sau vindecare
Tulburările de personalitate
 Au fost denumite “dezvoltări” – le apropie
de structura psihică a persoanei în cauză

 Structurări ale personalității, dizarmonice:


 Pot fi observate din copilărie
 Se cristalizează la adolescență
 Însoțesc individul de-a lungul întregii existențe
 Structurarea și relativa constanță în evoluție
le menține alături de bolile psihice propriu-
zise
 Tulburarea de personalitate poate fi situată
în această zonă incertă între patologia
psihică și normalitatea psihică
 Influențe culturale, sociale, educaționale
 Experiența de viață individuală
Istoria tulburărilor de personalitate
 Personalitatea – obiect de studiu pentru
psihologie, fiziologie, pedagogie,
sociologie, etică, drept.
 Problemă centrală a psihologiei: “nu există
personalitate fără psihic şi cu atât mai
puţin fără conştiinţă” (Leites)
Istoria tulburărilor de personalitate
 Autorii celor mai interesante teorii ale
personalității – P. Janet, S. Freud, C.G.
Jung, Mc. Dougall, I.P. Pavlov – au avut
instrucție de bază medicală
 Noțiunea de “personalitate anormală”
aparține întemeietorului psihiatriei clasice
franceze Philippe Pinel – “Mania fără delir”
(1801)
Istoria tulburărilor de personalitate
 Termenul de personalitate anormală era
atribuit acelor pacienți cu “funcții
intelectuale, de percepție, judecată,
memorie și imaginație intacte”, dar care
prezentau “anumite izbucniri nervoase”,
comiteau “acte impulsive”, a căror amploare
atingea uneori “o furie criminală”.
Istoria tulburărilor de personalitate
 Influențat probabil de Pinel, medicul american
Benjamin Rush, care a pus bazele Psihologiei
Medicale americane a descris în 1812
“Deranjamentul facultăților morale” în care
erau prezentați oameni cu “rațiune sănătoasă
și intelect bun” dar “neschimbați ca afect”,
“fără rușine” și cu o “iresponsabilitate
înnăscută”.
*noțiunea de moral se referea mai mult la
manifestări afective
Istoria tulburărilor de personalitate
 Jean Etienne Dominique Esquirol – clasic al
psihopatologiei franceze – descrie în 1837
pacienți nonpsihotici dar cu mod de gândire și
comportament distorsionate
 Istoria propriu-zisă începe în Anglia, odată cu
James Cowles Prichard, autor al lucrării
“Tratat asupra demenței și a altor tulburări ale
minții” (1835) – lansează termenul de
“nebunie morală” (Moral Insanity)
Istoria tulburărilor de personalitate
 Prin acest termen Prichard definește
“persoana cu o perversiune morbidă a
sentimentelor, afectelor, înclinațiilor,
dispoziției, obiceiurilor naturale, a
disponibilităților morale și a impulsurilor...fără
nici o tulburare sau defect remarcabil al
intelectului...fără nici o idee delirantă sau
halucinație”.
(J.C.Prichard, 1835, p. 6, cf M. Gelder et. Al., 1989,
p. 126)
Istoria tulburărilor de personalitate
 De la acest moment de clarificare şi delimitare a
tulburărilor de personalitate, istoria lor cunoaşte un
declin până la sfârşitul secolului trecut.
 După o jumătate de secol, Henri Maudsley (1885)
preia ideile lui J.C. Prichard insistând asupra
caracterului delictual al acestor persoane care nu au
niciun sentiment moral adevărat...impulsurile și
dorințele lor sunt egoiste...iar comportarea lor pare a
fi guvernată de motive imorale
(H. Maudsley, 1885, p. 171, cf. M Gelder et. Al.,
1989, p. 127)
Istoria tulburărilor de personalitate
 În anul 1891, J. A. Koch conferă acestor condiții
termenul de Inferioritate psihopatică, precum și pe
acela de Psihopatie, care a fost larg adoptat pe
plan internațional și menținut timp de un secol
 În această noțiune, Koch înscria “toate tulburările
mintale, dobândite sau congenitale, care
influențează viața personală a insului, tulburări care
nu se ridică însă până la gradul de boală mintală”.
(J.A. Koch, 1891, cf. C.P. Freeman, 1983, p. 368)
Istoria tulburărilor de personalitate
 Emil Kraepelin, fondatorul nosografiei psihiatrice
moderne, a elaborat, în anul 1921, în ediția a opta a
Manualului de Psihiatrie, o concepție proprie asupra
tulburărilor de personalitate, considerându-le ca:
 Anomalii constituționale ale personalității
 Psihoze nedezvoltate
 Dezvoltă noțiunea de “Spectru al tulburărilor de
personalitate”
 În 1927 elaborează tipurile de personalitate pe care
le denumește: schizoid, cicloid, epileptoid și senzitiv
Istoria tulburărilor de personalitate
 Kraepelin alcătuiește prima clasificare
modernă a tulburărilor de personalitate, în
șapte grupe: instabili, impulsivi, excentrici,
mincinoși, escroci, antisociali și cverulenți
 Folosește pentru prima dată noțiunea de
Personalitate Psihopatică, preluată ca atare
de Kurt Schneider – psihiatru german –
Lucrarea “Personalități Psihopatice” (1950)
Istoria tulburărilor de personalitate
 În mod independent, sau inspirat de Schneider,
psihiatrul scoțian David Henderson, în lucrarea
intitulată Stări Psihopatice (1939) clasifică psihopații
în trei categorii:
 Predominant agresivi – heteroagresivi sau
suicidari
 Predominant pasivi sau inadecvați – insensibili,
schizoizi, hipocondriaci, instabili
 Predominant creativi – cu aptitudini, dar intens
individualiști, își croiesc drum în viață indiferent
de mijloace
Istoria tulburărilor de personalitate
 Karl Leonhard - Profesor de psihiatrie la
Universitatea Humbold, Berlin
 A scris “Personalităţi accentuate în viaţă şi
literatură” – citează personaje din întreaga
literatură universală.
Definirea tulburărilor de
personalitate
Tulburarea de personalitate:
 Deviaţie cantitativă în raport cu personalitatea
considerată normală
 Trăsăturile care formează o personalitate
patologică sunt inflexibile şi maladaptative,
cauzând probleme în funcţionarea socială a
persoanei respective.
 Sunt grupate în trei categorii care reunesc
caracteristici clinice comune.
Epidemiologie:
 Există puţine informaţii despre frecvenţa
tulburărilor de personalitate
 Prevalența este de 6 – 9%, posibil chiar până la
15%
 După însumarea tuturor tipurilor, femeile și
bărbații sunt egal afectați
 Există o anumită transmisie genetică parțială
Etiologie:

 Se ştie puţin despre factorii răspunzători de


variaţiile normale ale personalităţii –
cunoştinţele despre cauzele tulburărilor de
personalitate sunt incomplete.
 Există mai multe informaţii despre tulburarea
personalităţii de tip antisocial
 Se consideră că etiologia este plurifactorială
Date de heritabilitate în etiologia tulburărilor
de personalitate
 Studiile pe gemeni – rate de concordanță
de 36% pentru monozigoți și de 12%
pentru dizigoți
 Studiile de adopție – în viața adultă, copii
proveniți din părinți cu tulburări de
personalitate (în special de tip antisocial)
prezentau tulburări asemănătoare cu ale
părinților biologici
Rolul leziunii cerebrale minore
 Corelații mai evidente între atingeri
neuronale din copilărie și tulburările
antisocială și borderline ale personalității
 Investigarea bioelectrică – prezența
undelor teta, și grupări de unde rapide de
3 – 5 cicli pe secundă în zonele temporale
posterioare
 Semnele neurologice soft – tulb.
Antisocială și borderline
Date biologice implicate în tulburările de
personalitate:
 Creșterea endorfinelor endogene
 Mișcări sacadate ale globilor oculari la proba de
urmărire a unui obiect în mișcare
 Activarea sistemelor dopaminergice și serotoninergice
 Reducerea concentrației acidului 5 hidroxiindolacetic
(metabolit al serotoninei) – tulb. Evitantă, schizoidă,
schizotipală
 Creșterea testosteronului și estrogenilor – antisocial,
borderline
Rolul mediului – istoricul dezvoltării
 Dificultăți interpersonale, probleme
familiale, uneori severe (abuz, incest,
neglijare, boală, deces parental)
 “Potrivirea” dintre părinte și copil este de
asemenea importantă
Caracteristici și diagnostic
 Trăsăturile sunt pervazive (extensive) și
persistente. Dg. Necesită un istoric de
dificultăți îndelungate în diferite domenii ale vieții
(afectiv și de muncă)
 Trăsăturile sunt ego-sintonice (acceptabile
pentru ego) și nu ego –distonice sau
străine egoului
 Trăsăturile sunt alloplastice, și nu
autoplastice (pacientul caută să schimbe
mediul, nu să se schimbe el însuși)
Caracteristici și diagnostic
 Trăsăturile sunt menținute cu rigiditate
 Pacientul manifestă fixație în dezvoltare și
imaturitate
 Prezintă dificultăți interpersonale în
relațiile afective și de muncă și,
caracteristic, nu apreciază impactul pe
care îl are asupra altora
 Toleranța față de stres este deficitară
Metodele de cercetare ale
personalităţii:
Metodele de cercetare ale
personalităţii:
 Observaţia
 Experimentul
 Testele şi chestionarele
 Analiza rezultatelor activităţii
 Biografia
 Observarea directă a conduitei, în
condiţiile normale de viaţă şi activitate a
individului – metoda cea mai eficientă
Întrebări referitoare la:
 Constanţa în viaţă, pasiuni,
conştiinciozitate şi seriozitate
 Anumite înclinaţii şi tendinţe pentru ordine,
dreptate, reuşită socială
 Modul de reacţie afectivă în diferite situaţii
şi împrejurări
 Sinceritatea , simularea sau disimularea în
atitudinile adoptate, etc.
Testele psihologice
 Pot să evidențieze organicitate
 Testele proiective: Inventarul Multifazic de
Personalitate Minnesota -2 (MMPI-2),
Testul de Apercepție Tematică (TAT),
testul Rorschach, Desenează –un –om
 Pot fi utile: EEG, tomografia
computerizată, hărțile electofiziologice
Clasificări actuale ale tulburărilor
de personalitate
Competiție între cele două sisteme
taxinomice:
 Sistemul taxinomic european – ICD X
 Sistemul taxinomic american – DSM V

 Există deosebiri semnificative – numărul,


selecția și denumirea tulburărilor
Clasificarea bazată pe clustere
Categoria A:

 Personalitatea paranoidă
 Personalitatea schizoidă
 Personalitatea schizotipală
Fac parte de obicei din familii cu încărcătură
genetică, în special schizofrenie.
Clinic se caracterizează prin ciudăţenie,
bizarerie, excentricitate.
Categoria B:

 Personalitatea antisocială
 Personalitatea borderline
 Personalitatea histrionică
 Personalitatea narcisistă
Se asociază mai mult cu depresia, alcoolismul sau
tulburările de somatizare.
Se caracterizează prin teatralism, instabilitate
emoţională şi impulsivitate.
Categoria C:

 Personalitatea obsesiv – compulsivă


(anancastă)
 Personalitatea anxioasă (evitantă)
 Personalitatea dependentă
Caracteristic – nesiguranţă, anxietate
Tulburarea de personalitate
paranoidă
 Termenul de paranoia (para = alături,
nous = minte) era folosit în antichitatea
greacă pentru a desemna o boală mintală
severă
 Cea mai autentică descriere clinică –
Schneider (1960) care a denumit-o
“Psihopatie fanatică”, subliniindu-i
trăsătura esențială
 Se caracterizează printr-o triadă
comportamentală – suspiciozitate,
neîncredere și interpretativitate
 Adult tânăr, cu logică fermă, argumentativă și
persuasivă
Date epidemiologice
 Are o frecvență mai înaltă decât era
expectată:
 0,5 – 2,5% din populația generală
 10 – 30% din pacienții internați în clinicile de
psihiatrie
 2 – 10% din pacienții tratați ambulator
Trăsături caracteristice:
 Suspiciozitate exagerată, neîncredere generală
 Sensibilitate excesivă la insulte pe care refuză
să le ierte
 Ostilitate şi tendinţă la conflictualitate
 Suspectează pe cei din jur că ar dori să-l
exploateze sau să-I producă anumite daune
 Este bănuitor în ceea ce priveşte loialitatea şi
bunele intenţii ale partenerului, amicilor sau
colegilor
 Nu face confidenţe
Trăsături caracteristice:
 Complimentele sau remarcile pozitive sunt
interpretate ca încercări de a obţine ceva
 Tendinţa supraevaluării propriei importanţe
 Dacă o persoană îi oferă ajutorul, consideră că
acest lucru de fapt îl critică şi îl desconsideră
Trăsături asociative sau facultative:
 Rațional, obiectiv, non-emoțional
 Grad semnificativ de rigoare logică
 Este limpede în exprimare, coerent,
argumentativ
 Combativitate și tenacitate
 Nevoia de a fi recunoscut, stimat, prețuit
 Slabă toleranță la pierdere, eșec sau
frustrare
Trăsături asociative sau facultative:
 Heteroatribuirea insucceselor, ceilalți fiind
acuzați și culpabilizați pentru acestea
 Rezonanță afectivă redusă – conduită
rece, distantă
 Incapacitate de cooperare, tendință la
autonomie
 Exigență și intransigență
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 4 din:
 Suspectează fără bază reală faptul că ceilalți
îl exploatează, rănesc sau disprețuiesc
 Neîncredere acordată prietenilor sau
asociaților
 Este refractar în a se confesa celorlalți de
teamă că informațiile ar fi folosite în mod
malițios împotriva sa
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 4 din:
 “Citește” motive ascunse și înțelesuri
amenințătoare în evenimente și remarci benigne
 Este neiertător în privința insultelor, injuriilor sau
ofenselor
 Percepe atacuri asupra caracterului sau
reputației proprii pe care ceilalți nu le percep și
reacționează repede, agresiv, sau răspunde la
fel (“cu aceeași monedă”)
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 4 din:
 Manifestă suspiciune recurentă, fără justificare,
în privința fidelității partenerului sexual
Diagnostic diferențial:
 Tulburări psihotice – tulburarea delirantă,
schizofrenia paranoidă
 Alte tulburări de personalitate
Abordarea terapeutică
Psihoterapia
 Tratament de elecție
 Nu suportă terapia de grup
 Psihoterapia individuală se bazează pe
încredere și intimitate
 Se recomandă evitarea interpretării sau
chiar abordării psihanalitice
 Tolerează cu dificultate terapiile
comportamentale
Farmacoterapia
 Se recomandă doar în anumite situații, pe
termen scurt
 Reducerea anxietății, agitației
psihomotorii, sau eventual a incidentelor
psihotice
 Neuroleptice în doze mici, sedative
 Benzodiazepine
 Anxiolitice
Tulburarea schizoidă a
personalității
 Istoria tulburării schizoide este corelată cu
istoria schizofreniei
 A fost descrisă de Krepelin (1897), care a
prezentat-o ca personalitate premorbidă a
schizofreniei
 Bleuler (1911) a pus accentul pe slaba
rezonanță afectivă față de cei din jur, pe
incapacitatea de a se bucura, de a trăi
satisfacția sau succesul
 Se caracterizează clinic printr-un grad
semnificativ de introversie, detașare de
realitate, sociofobie, non-implicare și slabă
rezonanță afectivă
Epidemiologie
 Prevalența – puține date, 0,5 – 7% din
populația generală
 Prevalență mai înaltă la bărbați, raportul
bărbați / femei = 2/1
 Debutul – de obicei în prima copilărie
Trăsături caracteristice:
 Tendinţă la izolare şi relativ dezinteres faţă de
lumea exterioară
 Contactele sociale şi afective se restrâng în
favoarea unor activităţi solitare
 Viaţă imaginară destul de intensă dar bizară, cu
preocupări filosofice, ştiinţifice şi teologice,
idealism doctrinar
 Un anumit grad de pierdere al contactului cu
realitatea, sociofobie
Trăsături caracteristice:
 Persoana pare timidă şi rece, indiferentă
 Indiferent faţă de activităţile plăcute, distractive,
sau faţă de experienţele sexuale
 Evoluţia – nu foarte favorabilă, din cauza
adaptării sociale din ce în ce mai reduse –
desocializare – poate conduce spre depresie
atipică şi tentative de suicid
 Agravarea trasăturilor bolii poate anunţa chiar
debutul unei schizofrenii
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 4 din:
 Nici dorință, nici plăcere din relațiile personale
apropiate
 Preferă activitățile solitare
 Manifestă interes scăzut în a întreține relații
sexuale
 Găsește plăcere în puține activități
 Îi lipsesc prietenii apropiați, alții decât rudele
de gradul I
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 4 din:
 Este indiferent la admirația sau critica
celorlalți
 Demonstrează răceală și detașare emoțională
ori afectivitate tocită
Diagnostic diferențial
 Tulburarea schizotipală
 Schizofrenia
 Tulburararea depresivă cu simptome
psihotice
 Tulburarea de personalitate paranoidă,
obsesiv-compulsivă, evitantă
Complicații:
 Se consideră că poate apare ca un
antecedent morbid al tulburării delirante,
schizofreniei sau tulburării depresive
majore
 Pot apare episoade psihotice scurte
Abordarea terapeutică
Psihoterapia
 Psihoterapia individuală
 Pacienții prezintă disponibilități pentru
dezvoltarea unei relații terapeutice
 Obiectivul terapeutic esențial este teama de
dependență a pacientului
 Psihoterapia de grup
Farmacoterapia
 Doze reduse de antidepresive și
antipsihotice
 În perioadele de decompensare –
tratament asemănător schizofreniei
 Flufenazina – de elecție – doze sedative
de 0,25mg – 0,50 mg, câteva săptămâni
Tulburarea schizotipală a
personalității
 Se caracterizează prin comportament
excentric și anomalii de gândire și de
afectivitate asemănătoare schizofreniei
 Prezintă o prevalență înaltă printre rudele
biologice ale pacienților cu schizofrenie,
fiind considerată ca parte a spectrului
genetic al schizofreniei
Epidemiologie
 Prevalență de 3% din populația generală,
la o evaluare clinică globală
 Evaluările simptomatice, bazate pe criterii
standardizate indică o prevalență de 10 –
20% din populația generală
Trăsături caracteristice:
 Capacitate scăzută de a lega relaţii mai strânse cu
ceilalţi, anxietate socială excesivă (datorată mai mult
unor temeri paranoide, decât fobiei sociale)
 Rezonanță afectivă redusă
 Relaționare slabă, cu sociofobie, absența prietenilor
 Comportament bizar şi excentric
 Introvertiți, cu viață interioară bogată, cu un grad de
detașare față de lumea reală
Trăsături caracteristice:
 Prezintă idei de referinţă, convingeri ciudate cu
influenţe paranormale (superstiţii, telepatie, clarviziuni)
 Poate fi convinsă că deţine un control magic asupra
celorlalţi – direct, prin gândire sau indirect, prin
intermediul unor obiecte în cadrul executării unor
ritualuri
Trăsături caracteristice:
 Pot apare tulburări de percepţie, în special
diferite iluzii corporale
 Răspunsurile pot fi cu conţinut abstract sau cu
înţeles neobişnuit, fără a ajunge la incoerenţă
 Comportamentul este considerat excentric prin:
 Maniera de a se îmbrăca – obiecte de vestimentaţie
care nu se potrivesc în ansamblu
 Gestica manierată
 Neglijarea convenienţelor sociale obişnuite
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 5 din:
 Idei de referință
 Credințe ciudate sau magice care îi
influențează comportamentul, necongruente
cu normele subculturale
 Experiențe perceptive neobișnuite, incluzând
iluzii corporale
 Gândire și vorbire ciudată (metaforică,
excesiv elaborată)
Criterii diagnostice (conform DSM IV)
 Cel puțin 5 din:
 Ideații paranoide
 Comportament sau înfățișare ciudate,
excentrică sau stranie
 Lipsa prietenilor apropiați sau confidenților,
exceptând rudele de gradul I
 Anxietate socială excesivă
Diagnostic diferențial
 Schizofrenia
 Tulburarea delirantă
 Distimia
 Depresia majoră
 Depresia cu manifestări psihotice
 Tulburări de personalitate – schizoidă,
evitantă, paranoidă, borderline
Abordarea terapeutică
Psihoterapia
 Asemănătoare tulburării schizoide, cu
mențiunea că
 Ideile și credințele pacientului, fără a fi
delirante sunt structurate în personalitatea sa
și nu pot fi ușor schimbate
 Scopul – estomparea și destructurarea
acestora
Farmacoterapia
 Neuroleptice
 Comorbiditatea cu distimia sau depresia –
antidepresive, anxiolitice
Personalitatea antisocială:
(“sociopatie”, “psihopatie”)
 Dispreţ total faţă de drepturile celorlalţi, pe care
adesea le şi încalcă
 Manifestările încep din copilărie sau
adolescenţă şi continuă în perioada adultă
 Impulsivitate, instabilitate, până la devianţă
socială
 Nu se conformează normelor legale şi sociale
 Pot să acţioneze repetat împotriva legii,
prezentând numeroase arestări
Personalitatea antisocială:
(“sociopatie”, “psihopatie”)
 Acţiunile antisociale se datorează şi unei
impulsivităţi crescute, reacţii colerice de
moment, fără elaborări mintale şi fără a ţine
cont de consecinţele actului săvârşit
 Comit acte de violenţă corporală, inclusiv faţă
de membrii familiei
 Pot fi agresivi şi faţă de propria persoană –
automutilări (acte favorizate de o hipoestezie
senzorială caracteristică)
Personalitatea antisocială:
(“sociopatie”, “psihopatie”)
 Scăderea instinctului de conservare –
manifestă comportamente periculoase – viteză
excesivă de conducere, eventual sub influenţa
alcoolului, consum de droguri, practicarea unor
“sporturi” riscante.
 Instabilitatea comportamentală se poate
manifesta şi mai puţin grav d.p.d.v. legal, dar cu
influenţe negative asupra vieţii cotidiene –
abandonează locurile de muncă, părăseşte
brusc domiciliul, îşi schimbă des rezidenţa
Personalitatea antisocială:
(“sociopatie”, “psihopatie”)
 Lipsă de responsabilitate pe plan financiar
 Nu se simt niciodată vinovaţi de necazurile
provocate celorlalţi sau de situaţiile dificile,
conflictuale, pe care le creează
 Răceală afectivă, imaturitate, reacţii disforice
Personalitatea antisocială:
(“sociopatie”, “psihopatie”)
 Evoluţia – marcată de:
 Acte de delicvenţă pedepsite prin lege
(discernământ păstrat)
 Stări depresive majore cu tentative sau echivalenţe
suicidare
 Supradozări de droguri, accidente, infecţii HIV
(comportament sexual riscant)
 Conjugopatii care duc la destrămarea familiei
 Vagabondaj şi cerşetorie
Personalitatea “borderline”:

 Instabilitatea relaţiilor interpesonale, a propriei


imagini despre sine
 Instabilitatea afectelor
 Impulsivitate crescută
 Sensibili faţă de circumstanţele exterioare
 Subiecţii experimentează o teamă excesivă de
abandon, de rejecţie, neîncredere în sine
Personalitatea “borderline”:

 Reacţionează cu furie chiar şi când se află în


faţa unei situaţii justificate de separare, clar
limitate în timp, sau a unor schimbări de plan
 Datorită sentimentului de abandon – adevărate
crize de panică sau mânie, până la automutilări
şi tentative sau echivalenţe suicidare
 Afectarea relaţiilor personale, prin tendinţa
idealizării potenţialului lor încă de la primele
întâlniri
Personalitatea “borderline”:

 Solicită petrecerea unui timp prea îndelungat de


la început
 Sunt împărtăşite multe detalii intime
 De la idealizare – trec foarte uşor la
nemulţumire şi devalorizare, care se exprimă
de multe ori dramatic
 Viaţa afectivă este marcată de sentimente de
“vid interior”, dar şi de o reactivitate crescută a
dispoziţiei, cu accese necontrolate de furie
Personalitatea histrionică:
 Labilitate emoţională excesivă
 Comportament direcţionat spre atragerea atenţiei
(atitudini dramatice şi teatralism)
 Nu se simt confortabil dacă nu sunt în centrul atenţiei,
“sufletul petrecerii”
 Solicită în mod continuu atenţia celor din jur, în caz
contrar – crează scene dramatice
 Atitudini cu conotaţii sexuale nepotrivite, cu scop
provocator şi seductiv – erotizarea raporturilor sociale
(chiar şi în context profesional)
Personalitatea histrionică:
 În acelaşi timp, pot exista o serie de modificări
sexuale – frigiditate, nimfomanie,
homosexualism
 Aparenţa fizică prezintă mare importanţă –
cheltuie energie şi bani pentru haine şi diverse
accesorii
 Utilizează detaliile fizice şi vestimentare pentru
a “vâna complimente”
 Manifestă o supărare exagerată faţă de un
comentariu critic
Personalitatea histrionică:
 Discusul – expuneri dramatice, fară suport
faptic, cu utilizarea de adjective, fabulaţii,
producţii imaginare
 Sunt uşor sugestionabile – opiniile lor sunt uşor
influenţate de alţii
 Consideră orice relaţie interpersonală,
indiferent de contextul ei, mai intimă decât este,
atitudine cu atât mai evident exprimată, cu cât
este vorba despre o relaţie socială importantă.
Personalitatea narcisistă:

 Nevoia de a fi admirat, pattern de grandoare


 Lipsa empatiei
 Acordă multă importanţă propriei persoane
 Îşi supraestimează capacităţile şi realizările
 Devalorizare a acţiunilor şi contribuţiei celorlalţi
 Preocupaţi de fantezii referitoare la mari
succese, putere, strălucire în societate,
frumuseţe admirată de toată lumea şi iubiri
ideale
Personalitatea narcisistă:
 Se consideră persoane “speciale”, unice,
superioare
 Caută relaţii cu persoane făcând parte din
categorii sociale privilegiate
 Insistă ca în anumite situaţii să beneficieze de
serviciile celor mai buni avocaţi, doctori, stilişti,
instructori
 Nu pot aprecia meritele celorlalţi
 Nu manifestă empatie pentru problemele sau
sentimentele celorlalţi
Personalitatea narcisistă:

 Nu au răbdare şi nici interes să asculte


problemele personale ale interlocutorilor
 Fac remarci nepotrivite, fiind indiferenţi faţă de
anumite situaţii speciale în care se află celălalt
 Invidie faţă de realizările altora
 Comportament arogant, superior şi snob
Personalitatea evitantă (anxioasă):

 Sentiment de inferioritate, teamă şi insecuritate


 Inhibiţie socială
 Hipersensibilitate la evaluări negative din partea
celorlalţi
 Evită orice implicare socială sau profesională
care presupune relaţii interpersonale
semnificative
 Se tem de critică, dezaprobare, rejecţie
 Reticenţă faţă de promovările profesionale
Personalitatea evitantă (anxioasă):

 Nu se implică în activităţi de grup


 Relaţiile intime sunt cu greu acceptate, din
teama de a nu se expune şi de a fi ridiculizate
 Acceptă o relaţie numai când au siguranţa de a
fi plăcuţi şi aprobaţi fără criticism
 În societate sunt tăcuţi, timizi, retraşi
 Participă rar la conversaţii din teama de a nu
spune ceva nepotrivit
Personalitatea evitantă (anxioasă):

 Preferă un stil de viaţă simplu, cu rutină, fără


expuneri la situaţii şi relaţii noi, din nevoia de
siguranţă
 Comportamente compensatorii: sfidarea unor
situaţii riscante – sporturi periculoase, sau
înfruntarea unor situaţii redutabile
 Preferă prezenţa unei persoane contrafobice
sau a unui obiect
Personalitatea dependentă:

 Tendinţa sistematică de a lăsa în mod pasiv pe


altul să ia deciziile, importante sau minore
 Teama de abandon
 Atitudine de supunere pasivă
 Dificultăţi chiar şi în abordarea unor decizii
zilnice, de rutină
 Solicită exces de asigurări şi avizări din partea
celorlalţi
Personalitatea dependentă:
 Îl urmează în totalitate pe celălalt, care îşi va
asuma responsabilitatea pentru toate domeniile
vieţii
 Dependenţa se manifestă de obicei faţă de unul
dintre părinţi sau soţi, se datorează unei
importante lipse a încrederii în sine, în propria
judecată şi abilităţi
 Pot accepta anumite lucruri agreate de celălalt
chiar dacă lor le sunt neplăcute
 Nu îşi exprimă preferinţele, pentru a nu-şi
pierde suportul
Personalitatea dependentă:
 Aceste persoane, în consecinţă, pot fi expuse
deseori abuzurilor verbale, fizice sau sexuale.
 În momentul sfârşirii unei relaţii, prin despărţire,
moarte, persoana “dependentă” caută rapid pe
altcineva care să-i asigure suportul necesar
 Se ataşează uneori nediscriminativ şi în mare
grabă de altă persoană, datorită convingerii că
nu ar putea funcţiona în afara unei relaţii
strânse
Personalitatea obsesiv – compulsivă:
(anancastă)
 Preocupare faţă de ordine, detalii, perfecţionism,
verificare, scrupulozitate, încăpăţânare, rigiditate
 Încearcă să deţină controlul asupra activităţii zilnice
 Acordă o prea mare atenţie detaliilor nesemnificative,
regulilor, procedurilor, listelor – cu epuizarea activităţii
până la obţinerea esenţialului
 Timpul este risipit şi problemele importante mereu
amânate
Personalitatea obsesiv – compulsivă:
(anancastă)
 Perfecţionismul şi standardele de performanţă
autoimpuse determină disfuncţionalitate
 Sunt atât de preocupaţi de verificarea fiecărui
detaliu al unui proiect, indiferent cât de bun,
încât acesta riscă să nu fie îndeplinit niciodată
 Sunt devotaţi muncii, profesiei
 Neglijează activităţile plăcute şi petrecerea
timpului cu prietenii
Personalitatea obsesiv – compulsivă:
(anancastă)
 Chiar şi atunci când îşi acordă scurte vacanţe
timpul nu este irosit, luându-şi întotdeauna cu ei
şi “ceva de lucru”
 Activitatea de recreere este considerată o
sarcină foarte serioasă – totul trebuie să fie
performant şi perfect
 Manifestă conştiinciozitate, scrupulozitate şi
inflexibilitate şi faţă de valori morale şi etice
Personalitatea obsesiv – compulsivă:
(anancastă)
 Manifestă tendinţa de a păstra orice fel de
obiect, chiar dacă acesta nu prezintă o “valoare
sentimentală” – motivaţia – acel obiect poate fi
cândva util (se supără dacă îi sunt aruncate,
face eforturi pentru a le recupera)
 Acceptă cu dificultate să delege pe cineva
pentru unele activităţi sau să lucreze cu alte
persoane – condiţionează respectarea exactă a
detaliilor planului lor de activitate
Personalitatea obsesiv – compulsivă:
(anancastă)

 În domeniul financiar – aceeaşi scrupulozitate a


planificării banilor – care nu trebuie irosiţi, ci
păstraţi, pentru eventuale “catastrofe”
Organizarea tratamentului:

 Oamenii nu pot să-şi schimbe firea, pot însă să


modifice situaţiile
 Terapia constă în ajutarea persoanei să
găsească un mod de viaţă care să creeze mai
puţine conflicte cu caracterul său.
 Evaluarea completă este primul pas în
organizarea tratamentului
 Informaţia obţinută de la persoane
independente – deosebit de importantă
Organizarea tratamentului:
 Obiectivele tratamentului, deşi modeste,
necesită timp pentru a le atinge
 Medicaţia ocupă un loc restrâns în tratament –
anxiolitice şi tranchilizante în situaţii stresante
neobişnuite, pe perioade scurte
 Tratament cu normotimizante
 Psihoterapia – tineri – dificultăţi în formarea
relaţiilor, nesiguri asupra direcţiei lor în viaţă
Organizarea tratamentului:
 Supravegherea şi susţinerea aduc beneficii
 Urmărim susţinerea posibilităţii de a dezvolta
părţile bune ale personalităţii
 Este esenţială crearea unei relaţii de încredere
– pacientul să poată vorbi deschis şi să înveţe
din greşelile sale. Pacientul va avea cu
certitudine perioade de recul – terapeutul va
evita să sugereze nereuşita. Progresul va putea
fi realizat prin paşi mici, prin care pacientul se
va apropia de o adaptare satisfăcătoare.

S-ar putea să vă placă și