Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie

Anul I

PROIECT
Tema :

Realizaţi o paralelă
între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice
asupra emoţiilor

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 1
Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie

CUPRINS :

Pagina de titlu ................................................................................................................ pag. 1

Cuprins ............................................................................................................................ pag. 2
Definirea și caracterizarea conceptelor cheie ...................................................... pag. 3
Stadiul actual al cercetării ................................................................................... pag. 4
Implicațiile și utilitatea practică a rezultatelor cercetărilor ................................. pag. 5
Ipoteză de cercetare viitoare ................................................................................ pag. 5
Bibliografie ..................................................................................................................... pag. 6
Anexa 1 ........................................................................................................................... pag. 7

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 2
Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie
DEFINIREA ȘI CARACTERIZAREA CONCEPTELOR CHEIE ÎN
PROCESELE EMOȚIONALE

E. Claparede observa: ,,Emoţia apare când adaptarea este împiedicată din diferite motive". În funcţie
de aceste relaţii iau naştere anumite procese afective sau emoţii, în sensul larg al cuvântului.
Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificări fiziologice mai mult
sau mai puţin extinse, printr-o conduită marcată de expresii emoţionale (gesturi, mimică etc.) şi printr-o
trăire subiectivă.
S-au conturat trei moduri de abordare a procesului emoţional :
În prima cale de studiu s-a pornit de la ceea ce individul “simte” în chip nemijlocit, mai precis de la
raportul său introspectiv pus în relaţie cu o anumită situaţie concretă. S-au identificat astfel un set de 11 stări
emoţionale distincte: bucurie, surpriză, curiozitate, dezgust mânie, teamă, ruşine, dispreţ, vină oboseală,
stres.
A doua cale de studiu a fost aceea a corelării trăirii subiective a raportului introspectiv, cu expresia
emoţională a individului (mimica, gesturi etc.). S-au identificat şase emoţii de bază: mânie, dezgust, bucurie,
tristeţe, frică şi surpriză.
O abordare mai completă a procesului afectiv impune şi considerarea componentei cognitive. S-a
propus în această privinţă un model tridimensional, potrivit căruia emoţia ar reprezenta o combinaţie de trei
factori: atenţia, nivelul de activare fiziologică şi nota de plăcere/neplăcere. Potrivit teoriei cognitive,
subiectul interpretează această combinaţie unică drept o emoţie particulară. Numărul stărilor afective ar fi
practic nelimitat, întrucât combinaţiile celor trei factori, precum şi valorile acestora ar fi nenumărate.

TEORII FIZIOLOGICE PERIFERICE :

Versiunea clasicä : succesiunea cauzală în determinismul emoţiei ar fi: stimulul (situaţia) →

percepţia situaţiei → emoţia → expresia emoţiilor (mimică, modificări fiziologice etc.).
W. James, fiziologic succesiunea evenimentelor apare astfel : stimulul (S) → perceperea stimulului
(PS) → excitaţia reflexă a organelor interne şi a musculaturii striate (EO) → percepţia reacţiilor viscerale şi
somatice (= emoţia E). Sursa emoţiei o constituie - după James - excitaţiile, semnalele provenite de la
viscere, muşchi etc. ANEXA 1 , fig. 1 ; Teoria lui James a fost numită periferică, întrucât reduce conţinutul
emoţional la senzaţii de ordin periferic şi în acelaşi timp, fiziologică, pentru că reacţiile fiziologice apar ca
fiind determinante în constituirea semnificaţiei afective conştiente.
Medicul fiziolog danez Lange reducea emoţia la modificările vasomotorii, adică la ceea ce simte
individul ca efect al dilatării şi constricţiei vaselor sanguine, a modificării afluxului sanguin în organe.
“Schimbările corporale sunt emoţii” - spunea Lange. ANEXA 1, fig. 1.
Dacă la James, emoţia era cauzată de feed-back-ul modificărilor organice (somatice şi vegetative) -
fiind trăirea subiectivă a acestor modificări -la K. Lange acest feed-back era doar vascular, vasomotor.
Din experienţe făcute pe animale reiese că reacţiile emoţionale nu se suprimă. În consecinţă, emoţia
nu poate fi redusă la conştiinţa reacţiilor viscerale şi glandulare periferice. De asemenea, ea nu poate fi
redusă la conştiinţa expresiilor motorii (mimică, gesturi). În clinici se poate observa că bolnavii
parkinsonieni, care au pierdut capacitatea de expresie mimică, păstrează viaţa emotivă nuanţată.
Teoria fiziologică periferică include totuşi o parte de adevăr. Având în vedere caracterul procesual al
emoţiei, feed-back-ul vegetativ al organelor efectoare joacă un anumit rol: acesta întreţine şi uneori
exagerează într-o anumită măsură emoţia. Este cunoscut, de pildă, fenomenul de ereutotofobie (teama de a
roşi) la adolescenţi. Faptul că tânărul roşeşte uşor - ceea ce devine perceptibil pentru alţii - creează un
sentiment negativ care, adăugându-se la şocul emotiv iniţial, intensifică emoţia inclusiv sensibilitatea
organică.
Chiar dacă activarea vegetativă este un element de diferențiere pentru unele emoții, ea nu poate
diferenția toate emoțiile; diferența între satisfacție și mândrie, de exemplu , nu se reflectă în reacții viscerale.
De asemenea, primele două argumente aduse de Cannon împotriva teoriei James-Lange sunt valabile :
activitatea vegetativă este prea lentă pentru a putea diferenția experiențele emoționale, iar inducerea
artificială a activării nu echivalează cu o emoție veritabilă.

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 3
Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie

TEORII COGNITIVE FIZIOLOGIGE :

Teoriile cognitiv-fiziologice care domină scena psihologiei emoţiei în ultimii 20 de ani, se bazează
pe datele unor experienţe - efectuate mai ales cu subiecţi umani - în care se manipulează doi factori:
componenta neurovegetativă şi contextul cognitiv-social. Se urmăreşte modul în care un anumit dublaj
informaţional ce însoţeşte modificări fiziologice controlate, determină tipul de evaluare subiectivă în
procesul emoţional.
Teoriile cognitiv-fiziologice susţin că o stare emoţională este produsul interacţiunii între două
componente: o activare fiziologică (marcată de o activare simpatică ridicată) şi o cunoaştere asupra cauzei
activării. În timp ce prima componentă este privită ca emoţional nespecifică - ea determină numai
intensitatea procesului emoţional - informaţia, cunoaşterea este aceea care determină calitatea stării afective.

Atunci când trăim un eveniment sau când acționăm, interpretăm situația raportându-ne la propriile
scopuri și standarde ; rezultatul acestei evaluări este o părere, o opinie, care poate fi pozitivă sau negativă
(``Am câștigat meciul și sunt fericit`` sau ``Nu am trecut testul și mă simt deprimat``). Această interpretare
este cunoscută ca evaluare cognitivă, care are două părți distincte : procesul de evaluare și părerea rezultată.
Evaluarea cognitivă a situației determină intensitatea experienței emoționale pe care o trăim
(Lazarus, Kanner, Folkman 1980; Lazarus 1991).
Evaluarea cognitivă poate fi responsabilă, în mare măsură, și pentru diferențierea emoțiilor. De
asemenea, ne exprimăm deseori părerile când descriem calitatea unei emoții. Aceste păreri sunt rezultate în
mod clar în urma unui proces cognitiv. (``Mă simt furios pentru că a fost nedreaptă``)

Spre deosebire de activarea vegetativă, părerile formulate în urma evaluării sunt suficient de
complexe pentru a putea distinge între diferite tipuri de sentimente, iar procesul de evaluare, în sine, este
suficient de rapid pentru a putea explica viteza cu care intervin unele emoții. Deși unele cercetări au arătat că
activarea diferențiază emoțiile, se pare că ea joacă un rol mai puțin important decât evaluarea în această
privință. Activarea vegetativă și evaluarea cognitivă sunt, la rândul lor, complexe, implicând subcomponente
care nu sunt simultane. De exemplu, să presupunem că ați fost insultat. Mai întâi, deveniți conștient de
aspectul neplăcut al remarcii, apoi începeți să resimțiți activarea; evaluați remarca în totalitate, trăind o
activare din ce în ce mai puternică. Astfel, activarea vegetativă și evaluarea cognitivă sunt componente
relativ simultane, dar subcomponentele lor se desfășoară în paralel (Ellsworth, 1991). Exemplul poate fi
vizualizat în ANEXA 1 fig.2 .

În procesele afective fuzionează aşadar informaţia despre situaţia care produce emoţia, relaţia
persoanei faţă de situaţie şi modificările vegetative şi comportamentale care apar în organism.

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII :

De ce este util să studiem teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor ?

Paralela între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor este deosebit de relevantă
datorită faptului că poate să ne ajute pe de o parte să înţelegem mai bine cum percem noi ca ființe umane
emoțiile, cauza acestora, ce le provoacă și cum acționează. Cu ajutorul acestor teorii ajungem să înțelegem
pe deplin emoțiile și astfel să ne autocontrolăm mai bine.

Aceste lucruri sunt susţinute în următoarele studii :

Un continuum al perspectivelor asupra emoţiilor - apariţia şi autoreglarea emoţiilor
A Continuum of Perspectives on Emotions – The Emergence and Self-Regulating of Emotions
Author(s): Marinela Rusu, Subject(s): Psychology, Published by: Editura Lumen, Asociatia Lumen

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 4
Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie

IMPLICAȚIILE ȘI UTILITATEA PRACTICĂ A REZULTATELOR CERCETĂRILOR :

Ideea că minciuna produce efecte fiziologice colaterale este cunoscută din cele mai vechi timpuri.
Spre exemplu, în Africa de Vest persoanele suspectate de crimă erau obligate să dea din mână în mână
un ou în cadrul unui ritual. Acea persoană care spărgea oul era considerată vinovată pornind de la premiza
că nervozitatea era cauza spargerii oului.
Poligraful (denumit impropriu, dar în mod obișnuit, și detector de minciuni) este un dispozitiv care
măsoară și înregistrează un număr de parametri fiziologici ai unui subiect uman, așa cum ar fi tensiunea
arterială, pulsul, respirația și conductivitatea pielii, în timp ce acestuia i se pun o serie de întrebări. Se
presupune că aceste măsurători sunt indicatori ai unei stări de anxietate care s-ar manifesta odată cu
spunerea unui neadevăr. Cu toate acestea, dacă subiectul manifestă anxietate din alte motive sau își poate
controla în mod voluntar nivelul anxietății, atunci măsurătoarea poate duce la rezultate total neconcludente
sau chiar diametral opuse. Deoarece majoritatea celor specializați în domeniul științific de care ar aparține
nu au putut fi convinși de faptul că ar avea întemeiere științifică, poligraful nu este considerat ca fiind
un instrument științific, ci este considerat ca fiind parte a pseudoștiinței fiind „bazat pe premize naive și
implauzibile”.
Acuratețea poligrafului a fost contestată încă din primele momente ale folosirii sale. În
2003, National Academy of Sciences (NAS) a redactat un raport intitulat Poligraful și detectarea
minciunilor. NAS a arătat în acest raport că majoritatea studiilor legate de poligraf sunt de slabă calitate.
Este semnificativ de remarcat că până în prezent nu s-a publicat nici un studiu științific care să prezinte
dovezi convingătoare legate de validitatea testului poligraf. După ce au fost studiate și analizate numeroase
studii despre acest subiect, NAS a identificat 57 dintre ele care „respectau rigoarea științifică”. Aceste studii
concluzionau în esență că testarea cu un poligraf, legată de un anumit incident, „poate să recunoască
adevărul cu o acuratețe mai bună decât norocul pur, dar totuși departe de perfecțiune”. Raportul mai
concluzionează, de asemenea, că nivelul de acuratețe prezentat în aceste studii a fost probabil supraestimat,
nivelul real întâlnit în condiții reale fiind sensibil mai mic.
Conform unui raport către Congres al Comisiei Moynihan asupra secretului de stat, poligrafia în
evaluarea informativă a lucrătorilor nu are valoarea de a detecta neadevărurile, ci în a-i face să se confeseze,
pe post de instrument de recuzită folosit în cadrul procesului de interogare.
Curtea Federală de Justiție din Germania a hotărât că dovezile bazate pe poligraf sunt în mod inerent
neconvingătoare și nu pot fi admise în tribunale. Cererile acuzării și/sau apărării de a efectua teste poligraf
vor fi respinse în toate situațiile.
Dar, conform unor articole ca : Polygraph admissibility, Changes and challenges by Charles R.
Honts & Mary V. Perry :
``Testele poligrafice sunt teste psihologice care sunt aplicate pe scară largă în sistemul de justiție
penală, dar ele sunt rareori administrate sau studiate de psihologi. Două decizii recente ale Curții Federale de
Apel pot fi deschise ușa la admisibilitatea testelor poligrafice prin deplasarea standardului de control lung.
Cu toate acestea, aceste instanțe au ridicat, de asemenea, o serie de provocări care trebuie depășite înainte ca
testele poligrafice să fie admise în mod regulat în evidență. Am examinat logica acestor două decizii recente
și provocările pe care le ridică și am constatat că aceste provocări sunt semnificative și, probabil,
descurajatoare. Multe dintre provocările cu care se confruntă poligraful apar de la o pregătire slabă și o lipsă
de standardizare în profesia de poligrafie. Considerăm un potențial, soluții, dar perspectivele schimbării
comunității poligrafie sunt diminuate, cu excepția cazului în care sunt forțate de instanțe sau de legislație.
Testele poligrafice sunt, de asemenea, provocate de contramăsuri potențial eficiente, iar în prezent nu există
soluții ușoare la aceste probleme. Creșterea activității și a interesului sunt necesare din partea comunității
științifice dacă situația generală se vrea îmbunătățită.``

IPOTEZĂ DE CERCETARE VIITOARE :

Scopul unei noi cercetări este să testeze un poligraf care să culeagă și să compare date de la mai
mulți senzori simultan : unul ptr presiunea sanguină, unul pentru umezeala pielii, unul pentru plămâni , unul
pentru bătăile inimii și de ce nu unul chiar pentru voce .

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 5
Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie

BIBLIOGRAFIE :

Atkinson, R. L., Atkinson, R. C., Smith, E. E., Bem, D. J. (2002). Introducere în psihologie. Editura
Tehnică, Bucureşti

Radu, I. (coord., 1993). Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron, Cluj-Napoca

Charles R. Honts & Mary V. Perry (1992) : Law and Human Behavior , pages 357–379 Polygraph
admissibility, Changes and challenges

Marinela Rusu, Editura Lumen, Asociatia Lumen :

Un continuum al perspectivelor asupra emoţiilor - apariţia şi autoreglarea emoţiilor / A
Continuum of Perspectives on Emotions – The Emergence and Self-Regulating of
Emotions

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 6
Baciu Mirela-Cristina Introducere în psihologie

ANEXA 1

Fig. 1

K. LANGE W: JAMES

Fig. 2

Paralelă între teoriile periferice şi cele cognitiv fiziologice asupra emoţiilor Pagina 7