Ce este sociologia

1. Sociologia este studiul sistematic al societăților umane, punând

accent pe sistemele moderne industrializate
2. Sociologia a luat ființă din încercările oamenilor de a înțelege
schimbările extinse care au apărut în societățile umane în ultimele
2-3 secole. Schinbările luate în calcul nu sunt doar cele pe scară
largă, deoarece, modificări majore s-au produs și în cele mai intime
și personale trăsături ale vieții oamenilor. Un ex. Este punerea
accentului pe dragostea romantică, ca bază a căsătoria.
3. În cercetarea sociologică este imoprtant să se facă distincție între
rezultatele intenționale și rezultatele neintenționale ale acțiunilor
umane.
4. Practica sociologică implică capacitatea de a gândi imaginativ și
detașarea de ideile preconcepute asupra vieții sociale.
5. Printre fondatorii clasici se dinting 4 personalități: COMTE,
MARX,DURKAIM și WEBER. COMTE și MARX, care la mijlocul
secolului XIX, au stabilit unele dintre problemele de bază ale
sociologiei, elaborate mai târziu de DURKEIM și WEBER. Acestea se
referă la natura sociologiei și la impactul dezvoltării societăților
moderne asupra vieții sociale.
6. Focaul și Haberman sunt cei mai importanți gânditori sociologi
contemporani.
7. După aceștia, sociologia este o știință, în sensul că implică metode
sistematice de investigare și evaluarea teoriilor, necesare
evidențierii și argumentării logice. Aceasta însă nu putea fi modelată
direct după științele naturale, deoarece studierea
comportamentului uman este fundamental diferită, sub mai multe
aspecte, de studierea lumii naturale.
8. Sociologia are importante implicații practice. Ea poate contribuii la
critica socială și la practica reformei sociale în mai multe feluri.
Îmbunătățirea înțelegerii unui anumit complex de circumstanțe ne
poate ajuta să-l controlăm mai bine. Ne asigură mijloace de a ne
spori sensibilitatea culturală, permițând politicii să se bazeze pe
conștiința valorilor culturale divergente. Putem investiga
consecințele intenționale și neintenționale ale adoptării unui anumit
program politic. Sociologia produce conștiință de sine, oferiind
indivizilor și grupurilor o șansă sporită de a-și determina condițiile
proprilor lor vieți.

CULTURA, SOCIETATEA ȘI INDIVIDUL

1. Conceptul de cultură reprezintă unul dintre cele mai imoprtante

noțiuni în sociologie. Cultura se referă la modalitățile de viață ale
membrilor unei societăți sau a unui grup dintr-o societate. Ea
include arta, literatura și pictura, dar este mult mai extinsă. Alte
chestiuni culturale sunt portul, obiceiurile, planurile de muncă și
ceremoniile religioase.
2. Cultura reprezintă o parte importantă din ceea ce ne face umani.
În calitate de ființe umane, noi avem în comun și o moștenire
biologică. Specia umană și-a făcut apariția în urma unui lung
proces de evoluție genetică. Ființele umane fac parte din grupul
mamiferelor superioare, primatele cu care au foarte multe în
comun dpdv fiziologic.
3. Sociobiologia este importnantă în primul rând pt cum înțelege
comportamentul animal. Ideiile sociobiologice cu privință la viața
socială umană sunt însă speculative. Comportamentul nostru
este influențat dpdv genetic, dar înzestrarea noastră genetică
probabil, condiționează doar potențialitățile comportamentului
nostru, nu și conținutul efectiv al activităților noastre.
4. Ființele umane nu posedă instincte în sensul unor scheme de
comportament nestudiat. Un set de reflexe simple, plus un set de
nevoi organice sunt caracteristici înnăscute ale individului uman.
5. Formele de comportament găsite în toate culturile se numesc
UNIVERSALI CULTURALE- dar în cadrul acestor categorii generale
se găsesc multe variații ale valorilor și modalităților de
cmportament între diferite societăți.
6. Învățarea caracteristicilor culturii noastre se poate face prin
procesul de socializare. Socializarea este procesul prin care, un
bebeluș intrând în contact cu alte ființe umane, devine treptat o
ființă cunoscătoare, conștientă de sine, deprinsă cu modalitățile
respectivei culturi.
7. Opera lui Freud sugerează că, copilul învață să fie o ființă
autonomă, doar atunci când învață să echilibreze solicitările
mediului înconjurător cu dorințele presante care vin din
inconștient. Capacitatae noastră de a fi conștienți de sine se
bazează, în mod dureros pe reprimarea impulsurilor inconștiente.
8. După Mead, copilul înțelege că este un agent separat, văzându-i
pe ceilalți că se comportă cu el în manieră normală. Într-un stadiu
ulterior, atunci când începe să înțeleagă regulile jocului, copiulul
înțelege CELĂLALT GENERALIZAT- valori generale și reguli
culturale.
9. Piaget distinge mai multe stadii importante în dezvoltarea
capacității copilului de a înțelege lumea. Fiecare stadiu depinde
dobândirea unei aptitudini cognitive, și este posibilă doar după
dobândirea aptitudini precedentă. Aceste stadii de dezvoltare
cognitivă sunt trăsături universale de socializare.
10. Socializarea este un proces ce se desfășoară pe tot parcursul
vieții. În fiecrae fază a vieții sunt tranziții de realizat și crize de
depășit. Acestea includ ideea de moarte ca stadiul final al
existenței.
TIPURI DE SOCIETATE

1. Se pot distinge mai multe tipuri de societate premodernă-

forme de societate care preced dezvoltarea societățile
industrializate.
În societățile de culegători și vânători oameni trăiesc din vânat
și cules plante. Societățile pastorale sunt cele care cresc
animale domestice pt a-și asigura hrana. Societățile agrare
depind de cultivarea unor loturi bine determinate. Societățiile
agrare mai mari și mai dezvoltate formează state sau civulizații
tradiționale.
2. Dezvoltarea și expansiunea Occidentului au condus la
cucerirea mai multor zone ale lumii, schimbând în mod radical
sistemele sociale și cultura deja existente. Acest proces a fost
asociat cu colonialismul, impunerea guvernării occidentale și a
controlului occidentului.
3. În societățile industrializate, producția industrială devine baza
economiei. Țările industriale din lumea întâi includ țări din
Occident ca Japonia, Autralia și Noua Zelandă.
4. Țările din Lumea a Doua au fost țării industrializate din Europa
sub dominație comunistă. În uram revoluției din 1989 din
Europa de Est care a dus la căderea comunismului șu Uniuni
Sovietice, Țările din Lumea a Doua au dispărut.
5. Țările din Lumea a Treia sau care sunt în curs de dezvoltare în
care trăiește majoritatea populației globale, sunt aproape
toate foste colonii. Majoritatea populației trăiește din
agricultură. Deși cele mai multe țări din Lumea a Treia sunt
sărace în comparație cu națiunile industrializate, cele în curs
de dezvoltare TRD ( țările recent industrializate) au cunoscut în
ultima vreme o creștere economică rapidă.
 6. Țările lumii au devenit treptat tot mai intradependente, proces
cunoscut sub numele de globalizare. Dezvoltarea relațiilor
sociale mondiale presupune însă inegalități pe scară largă între
societățile industrializare și țările sărace din Lumea a Treia.
7. Globalizarea afectează azi, viața oamenilor din toate țările,
săraci și bogați, modificând nu doar sistemele globale ci și
viața cotidiană. Globalizarea nu a produs o lume unitară.
Dimpotrivă, ea a creat unele dintre principalele diviziuni
sociale și conflicte.

INTERACȚIUNEA SOCIALĂ ȘI VIAȚA COTIDIANĂ

1. Interacțiunea socială reprezintă procesul prin care acționăm și

reacționăm la cei din jurul nostru. Multe aspecte în apartență
simple ale comportamentului nostru zilnic se dovedesc a fi niște
aspecte atât complexe cât și importante ale interacțiunilor sociale.
Ex. Privirea țintă asupra unei persoane. În majoritatea
interacțiunilor, contactul vizual e trecător. A te uita insistent poate fi
considerat un semn de ostilitate sau de iubire în diferite
circumstanțe. Studiul interacțiunii sociale, reprezintă un domeniu
fundamental în sociologie, aruncând lumina asupra multor aspecte
ale vieții sociale.
2. Fața umană poate transmite diferite tipuri de expresii. Se consideră
că aspectele de bază ale expresiei faciale de emoție sunt înnăscute.
Studiile interculturarea arată mari asemănări între membri
diferitelor culturi atât în mimică cât și în interpretarea emoțiilor
înregistrate pe chipul uman. Fața poate fi înțeleasă și in sens larg,
drept stima de care se bucură individul din partea celorlalți. În
 cadrul interacțiunii noastre cu alții suntem preocupați să ne păstrăm
fața, adică stima de sine.
3. Studiul vorbirii și a conversației obișnuite este numită
etnometodologie- GARFINKEL. Este analiza modalităților în care
înțelegem în mod activ – de obicei într-o manieră de la sine
înțeleasă- ceea ce vor alții să transmită și ceea ce spun prin limbaj și
comportament.
4. Putem învăța foarte multe despre natura vorbirii prin strigătele de
răspuns, și prin studierea greșelilor de vorbire. Greșelile de vorbire
sunt deseori ilare, și sunt strâns legate dpdv psihologic cu gluma și
vorba de spirit.
5. Interacțiunea nefocalizată este conștiința reciprocă pe care o au
indivizii unii despre alții la întâlniri ample, atunci când nu discută în
mod direct unii cu alții. Interacțiunea focalizată, poate fi diviză în
întâlniri distincte sau episoade de interacțiune, are loc atunci când
doi sau mai mulți indivizi iau parte la ce fac, sau spun alții.
6. Interacțiunea socială poate fi studiată într-o formă deslușită prin
modelul dramaturgic- studierea interacțiunii sociale ca și cum cei
implicați ar fi actori pe o scenă cu decor și recuzită. Ca și în teatru, în
diferitele contexte ale vieții sociale exista deosebiri clare între
regiunile din față și cele din spate, unde actorii se pregătesc de
spectacol.
7. Rolurile sociale reprezintă așteptările definite, dpdv social ale unui
individ, în cadrul unui statut sau poziție socială date.
8. Toate interacțiunile sunt situate în timp și spațiu. Putem analiza felul
în care viețile noastre cotidiene sunt zonate în timp și spațiu,
combinate, studiind modul în care activitățiile au loc pe parcursul
unei perioade definite de timp și cum, în același timp, implică
mișcarea spațială.
 9. Studiul interacțiunii față-în-față este denumit macrosociologie și
cercetează grupurile mari, sistemele și instituțiile sociale. Analizele
micro și macro sunt strâns legate, completându-se reciproc.

GENUL ȘI SEXUALITATE

1. Termenul sex este insuficient definit. Așa cum este folosit de obicei,
el defineștele diferențele fizice și culturale între bărbați și femei, cât
și actul sexual. Trb să facem distincția dintre sex și gen, în sensul
fiziologic sau biologic, genul fiind un concept cultural ( ansamblu de
trăsături comportamentale dobândite).
2. Nu există o dovadă care să ateste că diferențele de comportament
dintre sexe sunt determinate genetic.
3. Socializarea genului începe imediat după naștere. Chiar părinții fără
să își dea seama au comportamente diferite față de băieți și fete.
Aceste diferențe sunt susținute de multe alte influențe culturale.
4. Cele 2 teorii principale asupra dezvoltării identității genului aparțin
lui Freud și Codorow. După Freud, prezența sau absența penisului,
simbol al masculinității sau feminilității, este hotărâtoare în
identificarea băiatului cu tatăl și fetei cu mama. Codorow pune
accent pe rolul mamei. Atât băieții cât și fetele se identifică la
început cu mamele, dar băieții se desprin pt a-și afirma
masculinitatea, în timp ce fetele rămân atașate de aceasta.
Masculinitatea și nu feminilitatea este percepută ca o pierdere,
susține Codorow, aceasta explică inexprisivitatea masculină-
dificultatea bărbațiilor de a-și exprima sentimentele.
5. Genul nu este un dat nativ. Este ceea ce noi practicăm zilnic în
acțiunile noastre. Experiențele trans-sexualilor arată dificultatea
instalării într-un gen sau altul.
6. În Occident, Creștinismul a avut o influență majoră în modelarea
atitudinii sexuale. În societățile cu norme sexuale rigide sunt
 comune standardele duble și ipocrizia. Prăpastia dintre norme și
standardele reale poate fi imensă. Practicile sexuale variază mult în
cadrul unei culturi dar și de la o cultură la alta. În Occident,
atitudinile represive față de sexualitatea homosexuală au cedat
locul unei mari permisivități în anii 60, ale cărei efecte se resimt și
astăzi.
7. Identitatea sexuală este o problemă complicată. Au fost distinse
pînă la zece identități sexuale diferite, printre care
heterosexualitatea, homosexualitatea, transsexualitatea și bisexuali.
8. Se pare că homosexualitatea a existat în toate culturile, chiar dacă
termenul e relativ nou. Abia în ultimul deceniu activitatea
homosexuală a fost considerată ca aparținând unui anumit tip de
persoane- categorie anormală a cărei deviere se consideră în
opoziție cu categoria heterosexualului normal.
9. Prostituția înseamnă oferirea de servicii sexuale în schimbul unor
sume de bani. Există prostituție inclusiv masculină și infantilă. Este
legalizată în unele țări de către guvernele naționale sau regionale,
chiar dacă în majoritatea țărilor este situată în afara legii.

FAMILIA, CĂSĂTORIA ȘI VIAȚA SOCIALĂ

1. Rudenia, familia și căsătoria sunt termeni îndeaproape legați, cu o

semnificație centrală pt sociologie și antropologie. Rudenia cuprinde
atât legături genetice cât și cele dobândite prin căsătorie. Familia
este un grup de persoane constituit, care are responsabilitatea
creșterii copiilor. Căsătoria reprezintă o legătură acceptată legal
între 2 persoane care locuiesc împreună, având o relație sexuală.
2. O familie nucleară este familia alcătuită dintr-un cuplu căsătorit ,
sau un părinte care trăiește împreună cu copii proprii sau adoptați.
 Dacă și alte rude locuiesc împreună cu familia sau sunt intr-o relație
strânsă și continuă cu aceștia, vorbim de familie lărgită.
3. În societățile occidentale căsătoria, deci familia, sunt asociate cu
monogamia. Multe alte culturi tolerează sau încurajează poligamia.
Poliginia este mai des întâlnită decât poliandria.
4. În Europa occidentală și Statele Unite, trăsăturile familie nucleare au
fost puternic implantate cu mult înaintea dezvoltării industrializării,
chiar dacă au fost profund influențate de aceasta. Schimbările
trăsăturilor familiei au fost determinate de factori pecum
dezvoltarea guvernării centralizate, expansiunea orașelor și
metropolelor, și serciciul din cadrul unei organizații din afara sferei
de influență a familie. Aceste schimbări tind să ducă la o evoluție pe
plan mondial către sistemele nucleare familiale, evadând formele de
familie lărgită și alte tipuri de grupuri constituite pe relații de
rudenie.
5. Majoritatea țărilor prezintă o diversitate de forme de familie. În
Anglia familiile de origine sud-asiatică și ameridiană diferă de
tipurile dominante de familie.
6. În perioada postbelică au avut loc schimbări majore în trăsăturile
vieții de familie în Occident. Un mare procent de femei sunt
salariate, rata divorțului este în creștere și o mare parte din
populație este compusă din familii cu un singur părinte sau care
locuiesc cu părinții vitrege. Concubinajul a devenit tot mai obișnuit
în țările industrializate.
7. Multe persoane trăiesc azi în familii vitrege. Părinte cu copii care se
căsătorește sau trăiește în concubinaj.
8. Viața de familie este departe de a fi un tablou al fericirii și armoniei.
Fața nevăzută a familiei constă în abuzul sexual și violența
domestică ce o însoțește adesea. Majoritatea abuzurilor pot fi
imputate bărbațiilor și par să fie legate de unele tipuri de
comportament violent de care unii bărbați se fac răspunzători.
 9. Căsătoria a încetat sa mai fie dacă a fost vreodată singurul mod de a
avea relații sexuale. Pentru ambele sexe ea nu mai constituie baza
activității economice. Varietatea formelor de relații sexuale și
sociale va înflori și mai mult. Căsătoria și familia rămân instituții bine
determinate, dar care trec prin frământări și presiuni majore.

DEVIANȚĂ ȘI DELICT

1. Comportamentul deviant se referă la acțiunile care trec dincolo de

normele acceptate în mod obișnuit. Ceea ce este onsiderat ca fiind
deviant se poate schimba pe alocuri: comportamentul normal într-
un într-un cadru social poate fi considerat deviant într-un altul.
2. Sancțiuni oficiale sau neoficiale, sunt aplicate de către societate pt a
aplica normele sociale. Legile sunt normele definite și aplicate de
către guven. Delictele sunt actele care nu sunt permise de către
aceste legi.
3. Teoriile biologice și psihologice au fost dezvoltate pt a arăta că
delictul și alte forme de devianță sunt determinate de genetică; dar
ele au fost discreditate în mare măsură. Sociologii susțin că devianța
și conformismul sunt definite diferit în contexte sociale diferite.
Deosebirile de bogatie si de putere în societate influenteaza
oportunitatile ce se ofera diferitelor grupuri de indivizi si maniera în
care anumite activitati sunt socotite delictuale. Activitățiile delictuale
sunt deprinse cam în același fel ca și cele care respectă legea, și în
general sunt direcționate către aceleași valori și nevoi.
4. Teoria etichetantă este importantă pt că pornește de la ideea că nici
un act nu este delictual sau normal în mod intrinsec. Ce anume a
provocat compotamentul care a ajuns să fie deviant?
5. Răspândirea delicvenței în orice societate este greu de evaluat, pt că
nu toate delictele sunt raportate.
 6. Delicvența variază de la o perioadă sau de la o cultură la alta, același
lucru se întâmplă cu formle de pedepsire. Închisorile s-au dezvoltat
parțial pt a proteja societatea și parția pt a-l reforma de delicvent.
Par a fi complet ineficiente în acest sens. Pedeapsa cu moartea a
fost abolită în majoritatea țărilor.
7. Închisorile nu par a descuraja delictele, iar gradul despre cum îi
reabilitează pe deținuți pt a se adapta în societate fără a recurge din
nou la delicvență este îndoielnic. Au fost sugerate diferite
alternatice, ca eliberarea condiționată, muncă în folosul comunității,
amenzi, plata unor sume către victime. Unele dintre acestea se
folosesc deja la scară largă.
8. Rețelele delicvenței sunt mult mai scăzute la femei decât la bărbați,
probabil din cauza diferenței de socializare generală dintre aceștia în
general, plus implicarea mai mare a bărbațiilor în sferele non-
domestice.
9. Violul este mult mai răspândit decât arată statisticile oficiale. Într-un
anumit sens toate femeile sunt victimele violului deoarece trebuie
să fie mereu atente să nu se întâmple.
10. Delicvența gulerelor albe și delictele celor puternici se referă la
delictele săvârșite de către cei din segmentele bogate ale societății.
Crima organizată se referă la formele instituționale ale activității
delictuale, în care apar multe dintre caracteristicile organizațiilor
normale, iar activitățiile respective sunt în mod ilegal sistematice.

APARTENENȚĂ ETNICĂ ȘI RASĂ

1. Unele segmente ale populației formează grupuri etnice în pofida

faptului că au în comun anumite caracteristici culturale care le
separă de altele din cadrul aceleași populații. Etnicitatea se referă la
diferențele culturale care deosebesc un grup de altul. Principalele
caracteristici care deosebesc un grup de altul sunt limba, strămoșii,
 istoria, portul sau podoabele și religia. Diferențele etnice sunt în
totalitate învățate.
2. Grupul minoritar este cel al cărui membri sunt discriminați de
majoritatea populației dintr-o societate. Membrii grupurilor
minoritare aua desea un sentiment puternic al solidarietății de grup
care derivă în parte din experiențele comune referitoare la
excludere.
3. Rasa se referă la caracteristicile fizica, cum ar fi culoarea pielii,
tratate de către membrii unei comunități sau societăți ca fiind
semntificative etnic întrucât semnalează caracteristici culturale
distincte. Multe credințe populare despre rasă au doar o bază
mitică. Nu există caracteristici clar determinate conform cărora
ființele umane pot fi repartizate într-o rasă.
4. Rasismul înseamnă atribuirea eronată a caracteristicilor moștenite
de personalitate sau comportamente ale individului aspectului său
fizic particular. O persoană rasistă este cea care crede că poate fi
dată o explicație biologică caracteristicilor de inferioritate presupuse
a fi deținute de către persoane dintr-un grup sau altul.
5. Substituirea sau folosirea țapului ispășitor sunt mecanisme
psihologice asociate cu prejudecăți și discriminare. În cadrul
substituirii, sentimentel de ostilitate sunt îndreptatea asupra unor
obiecte care nu sunt la originia reală a acelei anxietăți. Oamenii își
proiectează anxietățile și nesiguranțele asupra unor țapi ispășitori.
Prejudecățile presupun sunținerea de idei preconcepute despre un
grup sau un individ; discriminarea se referă la comportamentul
practic care refuză membrilor unui grup, șansele oferite altuia.
6. Atitudinile etnice sunt asimilate de către copii din fragedă vârstă.
7. Grupul închis și accentul privilegiat la resurse sunt o parte
importantă a multor situații de antagonism etnic. Unele dintre
aspectele fundamentale ale conflictelor etnice moderene, în special
 a atitudinilor rasiste ale albilor asupra negrilor, trebuie înțelese
ținând seama de istoria expansiuni Occidentului și al colonialismului.
8. Exemplele istorice arată variate moduri în care societățile au tratat
minoritățile etnice, de la sclavie și apartheid până la acceptarea
relativă, cât și modurile în care au reacționat aceste minorități.
9. Imigrația a dus la existența multor grupuri etnice în Marea Britanie,
USA și alte țări industrializate. Divizări etnice majore- USA- între albi
și negri.
10. Se pot distinge trei modele în evoluția posibilă a relațiilor
etnice: primul pune accent pe asimilare ( grupuri noi de imigranți
adoptă cultura majoritară), al doilea fiind oala ( diferitele trăsături
se contopesc), iar al treilea pluralism cultural ( diferitele grupuri
etnice există separat și participă la viața economică și politică).

STRATIFICAREA

1. Stratificarea socială se referă al divizarea societății în puteri sau

state. Când vb de stratificare socială atragem atenția asupra
pozițiilor inegale pe care le ocupă indivizii în societate. Stratificarea
conform genului și vârstei se întâlnește în toate societățiile. În
societățile tradițional dezvoltate și cele industrializate există o
stratificare în termeni de bogăție, proprietate și acces la bunurile
materiale și produsele culturale.
2. Sunt 4 tipuri majore de stratificare socială: sclavia, casta, starea și
clasa. Primele trei depind de inegalitățile sancționate dpdv religios
sau sau legal , în schimb diviziunile de clasă nu sunt recunoscute în
mod oficial, ele izvorăsc din factori economici care afectează
material circumstanțele existenței umane.
3. Teoriile cele mai importante sunt ale li Marx și Weber.
 Marx pune accentul principal pe clasă, pe care o consideră a fi o
caracteristică obiectivă a structurii economice a societății. Acesta
sesizează o desprindere fundamentală între cei care posedă capital
și muncitori care nu posedă capital.
Weber acceptă o opinie similară, daar distinge două alte aspecte ale
stratificării, statutul ( stima sau onoarea acordată indivizilor sau
gupurilor) și partidul (mobilizarea activă a grupurilor către același
țel).
4. Majoritatea oamenilor sunt mai bogați astăzi, cu toate că distribuția
averii și a venitului este una inegală. Averea= toate bunurile pe care
le stăpânesc indivizii, venitul= salari și venit pasiv.
5. Posedarea unor substanțiale sume de bani îndeosebi atunci când
averea este trecută de la o generație la alta reprezintă principala
caracteristică care deosebește clasa de sus de restul claselor. Clasa
de mijloc = gulere albe sau împărțită în vechea clasă de mijloc=
proprietari de afaceri, clasa mijlocie de sus= experți și managerii și
clasa mijlocie de jos = personal funcționăresc, profesori, infirmiere.
Clasa muncitorească = oameni care sunt angajați în slujbe de tip
gulere albastre sau manuale. Subclasa= săraci și fără ocupație.
Majoritatea celor din subclase provin din grupuri etnice minoritare.
6. Fiecare dintre aceste grupuri de clase sunt afectate de schimbare.
Ca urmare a schimbărilor în structura opțională, clasa muncitoare
se contractă în comparație cu celelalte. O controversă deosebit de
importantă se concentrează asupra gradului în care se dezvoltă o
subclasă dezafectată și fără rădăcini.
7. Analizele referitoare la stratificare au fost în mod tradițional
efectuate dpdv masculin. Acest lucru se datorează în parte
presupunerii că inegalitățile de gen reflectă diferența de clasă;
discutabilă. În societățile moderene, genul influențează stratificarea
într-o anumită măsură, independent de clasă.
 8. Poziția de clasă a unui individ este dobândită cel puțin parțial; nu
este pur și simplu dată la naștere. Mobilitatea socială in sus și în jos
în structura de clasă reprezintă o trăsătură comună.
9. Se poate face o distincție între mobilitatea intra-generațională
( mișcare înn sus și în jos pe scara socială al unui individ) și inter-
generațională ( mișcarea pe o scară socială de la o generație la alta).
Mișcarea socială are o aploare limitată. Majoritatea oamenilor
rămâm aproape de nivelul famililor din care provin, cu toate că în
ultimii ani expansiunea slujbelor de tip gulere albe a oferit o
oportunitatea unei considerabile mobilități ascebdente de mică
amploare.
10. Sărăcia rămâne răspândită în cadrul națiunior bogate. Există
două metode de evaluare a sărăciei: sărăcia de subzistență și sărăcia
relativă ( evaluări ale diferențelor de trai ale unor grupuri cu cele ale
majorității populației). Inegalitatea economică poate fi relevantă pt
competitivitatea unei țări în cadrul economiei globale.

MUNCA

1. Munca reprezintă efectuarea sarcinilor, implicând consum de efort

mental și fizic, care au ca obiectiv producerea unor bunuri și servicii
pt deservirea nevoilor umane. Tipuri imp de muncă- munca în
gospodărie și munca voluntară- sunt neplătite. Ocupația reprezintă
munca efectuată în schimbul unui salariu fix. În toate societățile
munca reprezintă baza sistemului economic.
2. O caracteristică distinctă a sistemului economic din societățile
moderne este dezvoltarea unei diviziuni a muncii extrem de
complexe și de diverse.
3. Diviziunea muncii înseamnă că aceasta este împărțită în diferite
ocupații, care necesită specializare. Un rezultate etse
 interdependența economică- cu toții depindem unii de alți pt a ne
câștiga existența.
4. Una dintre mmmanifestările acestui fapt este taylorismul sau
managmentul științific. El împarte munca în sarcini simple care sunt
cronometrate și organizate. Fordismul a extins principiile
managmentului stiințific la producția de masă legată de pețele de
masă. Fordismul și taylorismul sunt sisteme de trust la scară mică
care maximizează alienarea muncitorului. Un sistem de trust la scară
mare dă posibilitatea muncitorului de a controla ritmul și chiar
conținutul muncii sale.
5. Pe parcursul secolului, au intervenit schimbări majore în sistemul
ocupațional. Foarte importantă a fost relativa creștere a ocupatiilor
nemanuale în detrimentul celei manuale. Interpretarea acestor
descoperiri este disputată.
6. Organizațiile sindicale, împreună cu recunoașterea dreptului la
grevă, reprezintă principalele caracteristici ale vieții economice din
toate țările occidentale. Sindicatele au apărut ca organizații
defensive, preocupate de a le oferi muncitorilor un criteriu de
control a condițiilor de muncă. În prezent, liderii sindicali joacă un
rol foarte important în formulare politicii economiei naționale-
Marea Britanie mai puțin decât înainte.
7. Natura muncii femeilor a fost direct afectată de separarea
atelierului de casă. Multe femei căsătorite au devenit casnice și se
consideră că nu muncesc. Mult mai multe femei au acum slujbe
plătite decât înainte; dar sunt în mod disproporționat concentrate în
slujbe mai prost plătite.
8. Chiar dacă femeile au avut în mare măsură succes în depășirea
categorisirii după gen, ele au de luptat și cu presupunerea că își pun
preocupările familiei lor, înaintea carierei. Indiferent de procentajul
de femei care lucrează, marea parte a muncilor gospodărești,
 munca concentrată pe creșterea copiilor și îngrijirea căminului
revine femeii.
9. Șomajul a reprezentat o problemă recurentă în țările industrializate
în secolul XX. Datorită faptului că munca reprezenta un element
structurant în alcătuirea psihologică al unei persoane, experiența
șomajului deseori dezorienta oamenii. Impactul noii tehnologii pare
de a avea șansa de a spori și mai mult ratele șomajului.
10. Unii vorbesc despre apariția muncitorilor de portofoliu- un
muncitor care are duverse calificări și acre e mișcă de la o slujbă la
alta. Atari muncitori există deja, dar pt mulți oameni din cadrul
forței de muncă flexibilitatea are mai multe șanse de a fi asociată cu
slujbe slab plătite, cu reduse perspective de carieră.
11. Au loc schimbări majore în natura și organizarea muncii în
acest moment, considerând că vor deveni și mai importante în
viitor. Cu toate acestea munca plătită rămâne pt mulți oameni
modalitatea cheie de generare a resurselor necesare pt a trăi o viață
variată.

EDUCAȚIA

1. Educația, în forma ei modernă, implicând instrucția elevilor într-un

cadru școlar special construit, a apărut o dată cu răspândirea
materialelor tipărite și al nivelelor mai ridicate de alfabetizare.
Cunoștiințele puteau fi reținute, reproduse și consumate de mai
mulți oameni și în mai multe locuri. O dată cu industrializarea,
munca a devenit tot mai specializată, iar cunoștințele au început să
fie mai acumulate în moduri mai curând abstracte decât practice-
priceperea de a citi, de a scrie, de a socoti
2. Expansiunea educației în secolul XX a fost strâns legată de
perceperea nevoii de a dispune de o forță de muncă alfabetizată și
 disciplinată. Deși reformatorii au conceput folosirea educației
tuturor ca un mijloc de a reduce inegalitățile, impactul ei în acest
sens este foarte limitat. Educația tinde să exprime și să reafirme
inegalitățile inexistente în mai mare măsură decât acționează pt a le
schimba.
3. Ca urmare a legii educației din 1944- toți copii au avut acces la
învățământul gimnazial gratuit în Marea Britanie, iar vârsta de
absolvire a școlii s-a ridicat la 15 ani. Totuși școlile publice cu taxă au
continuant să ocupe un loc privilegiat și să joace un rol esențial în
societate. Educația secundară de stat s-a împărțit ăntre școli
elementare, școli secundare și un nr. Limitat de școli tehnice.
Examenul 11+ a devenit modalitatea de a separa elevii din diferite
tipuri de școli de stat după capacitatea fiecăruia.
4. În anii 60 a fost introdus sistemul de educație gimnazială generală.
Examenul 11+ a fost desfințat, o dată cu majoritatea gimnaziilor
teoretice și a celor profesionale.
5. Organizarea și predarea în școli au tins să susțină inegalitatea de
gen. În învățământul superior există deocamdată mai puține femei
în rândul elevilor și profesorilor, situație care nu se schimbă dacă nu
se schimbă și ceilalți factori.
6. Diferitele teorii sociologice au avut un anumit impact asupra
interpretării educației și a învățământului. Conform teoriei lui
Berstain, copii care au asimilat coduri de vorbire elaborate sunt mai
capabili să răspundă la cerințele educației școlare formale decât cei
limitați la coduri restructive. Testele de inteligență de tipul IQ, se
bazează pe concepția standardizată despre capacitățile și
priceperile folositoare; ele au o determinare strict culturală, fiind de
aceea limitate în aplicare.
7. Planul de studii formal este doar o parte dintr-un proces general de
reproducție culturală, influențat de multe aspecte informale ale
 învățăturii, educației și cadrului școlar. Planul de studii ascuns joacă
un rol important în reproducția culturală.
8. Deoarece inteligența este greu de definit, au existat numeroase
controverse în legătură cu acest subiect. Unii susțin că genele sunt
cele care determină IQ; alții cred că este determinată de influențele
sociale. Docezile îndreaptă atenția spre cei care susțin influențele
sociale și culturale. O controversă serioasă despre IQ s-a iscat la
aparăția cărții THE BELL CURVE. În carte se susține că rasele diferă și
după nivelul mediu al inteligenței moștenite. Criticii resping în
totalitate acest lucru.
9. David Goleman a susținut importanța inteligenței emoționale, care
se referă la modul în care oamenii își stăpânesc emoțiile și la
capacitatea lor de a se înțelege cu alții. El sugerează că inteligența
emoțională ar putea fi cel puțin la fel de importantă ca IQ în
determinarea gradului de succes pe care indivizii îl vor obține în
activitățiile lor.
10. Educația si învățământul pot fi substanțial modificate de
impactul tehnologiilor informaționale- computerele și multimedia.
E posibil ca școala însăși să își piardă din importanță , deoarece elevi
vor putea învăța prin terminalele de computer de acasă.

RELIGIA

1. Religia există în toate societățile cunoscute, chiar dacă credințele și

practicile religioase diferă de la o cultură la alta. Toate religiile
impică un set de simboluri, care presupun sentimente de venerație,
legate de rituale practicate de o comunitate de credincioși.
2. Totemismul și animismul sunt tipuri de religie comune în culturile
mai mici.
3. Cele trei religii monoteiste cele mai influente iudaismul,
creștinismul și islamismul. Politeismul este comun altor religii. În
unele religii, confucianismul nu există zei sau ființe supranaturale.
4. Abordările sociologice ale religiei au fost cele influențate de ideiile
celor 3 gânditori clasici Marx, Durkaim și Weber. Tăți trei au
considerat că religia este în mod fundamental o iluzie. Ei au crezut
că lumea de apoi este o imagine distorsionată a lumii văzută prin
prisma simbolismului religios.
Pt Marx, religia conține un puternic element ideologic: ea oferă
justificare pt inegalitățile de putere și avere existente în societate.
Pt Durkaim, religia este importantă datorită funcției de coeziune pe
care o îndeplinește. În special pt că asigură faptul că oamenii se
întâlnesc cu regularitate pt a-și afirma credințele și nevoile comune.
Pt Weber, religia este importantă datorită rolului pe care îl are în
schimbarea socială, mai ales în dezvoltarea capitalismului modern.
5. Există 4 tipuri de organizație religioasă: biserica (cele mai mari
recunoscute, o structură birocratică formală și o ierarhie alcătuită
din funcționari religioși), secta (grupuri de credincioși mai mici și mai
puțin firmale, construite pt a revigora biserica recunoscută, dacă
supraviețuiește mai mult timp și devine instituționalizată capătă
numele de confesiune), cultele ( se aseamănă cu sectele dar caută
să formeze o nouă religie).
6. Organizațiile religiose sunt în general dominate de bărbați. În
majoritatea religilor, in special în creștinism, imaginile și simbolurile
sunt mai ales masculine. Totuși zeitățile feminine sunt comune în
alte religii.
7. O mișcare milenaristă este aceea care anticipează mântuirea
imediată, colectivă- prin intermediul unor schimbări fundamentale
din prezent sau al regăsirii epocii de aur cu mult timp în urmă
pierdută. Practic toate mișcările de acest gen implică profeți-
interpreți sau inspirați al ideilor religiilor cunoscute.
 8. Fundamentalismul a devenit comun printre credincioșii diferitelor
grupuri religioase din lume. Sunt numiți așa deoarece cred în
întorcerea la fundamentele doctrinei lor religioase.
Fundamentalismul islamic a fost prima sursă a revoluției din Iran,
care a instalat la putere un guvern de inspirație religioasă în acea
țară.
9. Rata frecventării cu regularitate în Marea Britanie și a majorității
țărilor europene a bisericii este scăzută. În USA din potrivă, un
procent mult mai mare merge frecvent la bierică.
10. Laicizarea se referă la declinul influenței religiaose. Măsurarea
nivelului laicizării este dificilă, deoarece sunt implicate mai multe
dimensiuni ale credinței. Dar religia nu se află în pragul dispariției
continuând să unească dar și să despartă oameni în lumea modernă.
Religiile pot acționa în societate atât ca forțe conservatoare cât și ca
forțe revoluționare.

TEORII

1. În sociologie există o mare diversitate de abordări teoretice.

Disputele teoretice sunt greu de rezolvat, chiar și în cadrul științelor
naturale, iar în sociologie ne confruntăm cu dificultăți deosebite din
cauza complexității problemelor pe care le implică studiul propriului
nostru comportament.
2. Principile abordării teoretice în sociologie sunt funcționalismul,
structuralismul, interacționaismul simbolic și marxismul. Într-o
oarecare măsură aceste abordări sunt complementare. Dar există și
contraste majore care influențează modul de tratare a problemelor
teoretice, de către autorii care adoptă abordări diferite.
3. Prima dilemă teoretică importantă din sociologie se referă la
relacția dintre activitatea umană și structura socială. Suntem
creatorii societății sau creaturile ei? Alegerea între aceste
 alternative nu este atât de dificilă precum pare, iar adevărata
problemă este modul în care putem să punem în legătură două
aspecte diferite ale vieții sociale.
4. A doua dilemă se preocupă de modul în care ar trb înfățișate
societățile umane, ca fiind armonioase și ordonate sau marcate de
conflicte constante. Din nou, cele două puncte de vedere nu sunt
complet opuse și este necesar să arătăm interelația dintre consens
și conflict. În indeplinirea acestei sarcini ne sunt de folos și
conceptele de ideologie și putere.
5. A treia dilemă se referă la modul în care ar trb să tratăm problemele
de gen în analiza sociologică. Feministele au supus unei provocări
sociologia, căreia i se răspunde treptat la nivelul cercetării empirice:
în prezent sunt interprinse mult mai multe studii asupra
preocupărilor și opiinilor femeilor decât inainte. Dar aceasta nu
rezolvă de la sine și prin sine, problema modului cel mai potrivit în
care ar trb analizat genul, în contexul abordărilor și contextelor
teoriilor sociologice existente.
6. Al patrulea punct central al dezbaterilor continue din sociologie este
legat de analiza dezvoltării sociale moderne. Procesele schimbării
din lumea modernă sunt oare modelate în principal de dezvoltarea
economiei capitaliste sau de alți factori inclusiv neeconomici?
Pozițiile în această dezbatere sunt întrucâtva influențate de
convingerile și atitudinile politice ale diferiților sociologi.
7. Teza lui Weber despre influența puritanismului asupra dezvoltării
economiei moderne oferă un exemplu folositor, atunci când ne
gândim la ce anume face ca o teorie să fie valoroasă. Ideile lui
Weber rămân controversate dar în mai multe privințe teoria sa a
deschis drumuri noi. Stimulând un mare volum de cercetări
ulterioare.