Vrei să crești un copil rezilient?

Învață-l să se
împrietenească cu greșelile și eșecul!
n ultimii ani, cuvântul reziliență e pe buzele
tuturor. Cum să crești un
copil rezilient, care sunt atuurile în viață
dacă ești rezilient și cum facem, noi, părinții
să creăm un mediu care să cultive reziliența
în copilul/copiilor noștri și, eventual și pe a
noastră!
Reziliența din punct de vedere psihologic
este un termen împrumutat din limba
engleză (resilience) și face referire la
capacitatea de a trece peste acele clipe
neplăcute (tragedie, traumă etc.) din viața
unui individ, semnificând un psihic uman puternic care poate ține piept
sentimentelor și gândurilor situațiilor dificile prin care trece acesta.
Până la urmă… ce e reziliența și cu ce se mănâncă?
După cum sună, pare c-ar fi vorba de duritate, de rezistență, de a fi curajoși și de
a nu ne lăsa doborâți… Așa să fie oare?

În următoarele rânduri sper să reușesc să explic tuturor ce înseamnă reziliența,

atât de clar, încât puteți apoi s-o explicați și unui copil.
Conform dicționarului Webster, reziliența este „abilitatea de a-ți reveni sau a te
adapta ușor în urma unei schimbări”.
Dar asta nu e tot. O persoană rezilientă are ceva care o diferențiază din mulțime.
O mentalitate de reziliență care sună cam așa: „Eu nu sunt greșelile mele, pot
învăța din greșelile mele, pot încerca din nou, lucrurile se vor îmbunătăți, nu sunt
singurul în aceast situație.”
Beneficiile rezilienței

Pentru a te convinge că reziliența este una din abilitățile esențiale pe care să le

dețină la maturitate copilul tău, îți oferim mai jos o enumerare succintă a
beneficiilor. Nu trebuie să ne crezi pe cuvânt, acestea sunt rezultatele a sute de
studii efectuate de 50 de ani încoace.
Un copil rezilient va avea o încredere în sine crescută, va fi optimist și plin
de speranță, mai curajos și mai adaptabil față de orice provocări ar întâlni în viața
sa. Și, mai presus de toate, nu se va lăsa doborât de provocările vieții ci se va
ridica mai puternic.
Conform studiului Johnson et. al. din 2017 care a reunit date din 46 de studii și 38
de lucrări științifice, reziliența are 3 componente clare:
 o încredere în sine ridicată;
 tendința de a atribui succesul calităților personale și eșecul circumstanțelor
exterioare;
 doze scăzute de perfecționism.
Dacă ai fost contrariat de cea de-a doua componentă relevată de studiu, află că
și eu. Dar citind detalierea m-am liniștit. Aceasta nu înseamnă că oamenii
rezilienți nu sunt responsabili de greșelile lor sau nu și le asumă. Pur și simplu
scoate în evidență optimismul caracteristic oamenilor rezilienți, modul pozitiv de
a privi viața și, mai ales, faptul că nu se identifică cu greșelile lor.

Articolul de față este dedicat punctului 3. Vrem să vedem cum de perfecționismul

nu face casă bună cu reziliența și cum putem folosi joaca pentru a crește un copil
rezilient. Dar să începem cu începutul!

Relația între reziliență și greșeli

Foarte mulți părinți – și oameni, în general, își setează perfecțiunea ca țintă

finală atât pentru ei cât și pentru copiii lor. Cu toții suntem oameni deci, inevitabil
vom face greșeli, uneori învățăm din greșeală și n-o mai repetăm a doua oară,
alteori e nevoie să facem aceeași greșeală de 2/3 sau chiar de 50 de ori pentru a
ne învăța lecția și a merge mai departe.
Viața de părinte este plină de provocări, de bucurii și de supărări deopotrivă,
poate fi extenuantă, dar și plină de energie, poate fi plină de speranță și de
mândrie sau poate fi dezamăgitoare și fără ieșire… Viața de părinte poate fi
orice, dar perfectă n-o să fie niciodată.
Și nici tu nu ești. Nici copilul tău.
Și nici nu trebuie. Aici e frumusețea. În imperfecțiune ne găsim pe noi – cei autentici
– și învățăm să ne iubim așa cum suntem, să valorizăm diferențele dintre noi care ne
fac unici.
Care este relația ta cu greșeala?

Nu putem preveni eșecul în viața reală iar cheia de a trece peste greșelile tale
este să-ți construiești rezervele interioare cu mult înaintea eșecului. Fiind
conștient de iminența eșecului, indiferent cât de tare încerci să-l eviți, îți va oferi o
perspectivă mai bună în a-ți înțelege greșelile fără a te lăsa distrus de ele.
O greșeală poate fi neplăcută, stânjenitoare, poate chiar însoțită de consecințe
dureroase însă reziliența pe care ți-o dezvolți pentru a te pregăti de erorile
inevitabile, îți va permite să te bucuri cu atât mai mult de situațiile când reușești.

Dar ce simți tu, sincer, față de greșeli? Le eviți cu orice preț? Te simți mereu
presat să fii perfect? Să ai performanțe? Să nu greșești?

Sau le consideri o parte esențială a vieții, totodată o oportunitate de creștere și de

învățare?
Acei oameni care învață ( DA, se învață) să privească greșeala și eșecul ca pe o
componentă normală și chiar necesară a vieții, ca pe o metodă de învățare, de
descoperire, de încercare a diverselor variante de răspuns, aceia sunt cei care
vor deveni rezilienți.
Această perspectivă ține foarte mult și de mentalitatea flexibilă – „growth
mindset” în original – despre care puteți citi mai multe aici și aici și care este una
din pietrele de temelie ale rezilienței.
Pe scurt, persoanele care au convingerea că talentele lor pot fi dezvoltate –
prin muncă, strategii potrivite şi feedback din partea celorlalţi – au o mentalitate
flexibilă. Calităţi precum inteligenţa sau talentul sunt văzute ca puncte de
plecare, dar succesul vine ca urmare a efortului, a învăţării şi perseverenţei.

Cum creezi un mediu neperfecționist pentru copilul tău, dar care să-l ajute să-și
atingă potențialul și să devină rezilient
Ții minte cum a învățat să meargă copilul tău? De câte ori a căzut, de câte ori s-a
ridicat și a încercat din nou, poate s-a lovit, a plâns, s-a speriat…. însă nici unul
din aceste obstacole n-a stat în calea dorinței lui de a explora lumea, de a merge
pe propriile-i picioare.

Și acest proces se repetă din nou și din nou, ori de câte ori învață lucruri noi, au
nevoie să cadă, să se rănească, să încerce și să dea greș pentru ca, până la
urmă, să stăpânească o nouă abilitate. De aceea se numește proces de
învățare. Nu se întâmplă peste noapte, fără efort sau greșeli.
Copiii știu instinctual toate aceste lucruri, ei simt că e în regulă să greșească.
Când sunt mici și încearcă lucruri noi rar se simt stânjeniți sau vinovați pentru
greșelile lor. De abia în adolescență se instalează această tendință de a lua
greșelile ca pe lucruri grave, definitorii.

Așa că cei mici se pricep, în mod natural, să-și îmbrățișeze greșelile și nereușitele.
Aici intervin de cele mai multe ori adulții, adică noi. DA, așa am fost noi crescuți,
cu mentalitatea că greșeala nu este acceptată (nota 10 era singura bună, celelalte
erau surorile vitrege etc.) și dacă greșim, cumva noi suntem greșiți, noi suntem
de vină. Am fost învățați că greșeala costă, că trebuie să plătim pentru greșelile
noastre, eventual prin pedepse.
Iar noi acum venim și-ți spunem să-ți schimbi modul de gândire. Să
schimbi „greșelile trebuie evitate cu orice preț” în „din greșeli învățăm”.Să spargi
tiparele și să întrerupi acest ciclu dăunător. E greu. E groaznic de greu. Dar, ca și
mersul copilului tău, e un proces și nimic nu-ți poate sta în cale dacă ești convins
că îl înveți o abilitate care-i va folosi toată viața. Și-l va face mai fericit.
Reziliența și joaca

Pe terenul de joacă, copiii experimentează tot timpul. Își asumă riscuri, încearcă
diverse strategii și văd ce funcționează și ce nu.

De asemenea, joaca este foarte emoțională. Ea vine la pachet cu certuri,

conflicte, argumentări și chiar lacrimi. Din toate ei învață și cresc. Joaca implică
riscuri. Întotdeauna există riscul de a te răni, de a cădea, de a simți durere.
Totuși, ei merg mai departe. Astfel își construiesc acea determinare și reziliență
de a încerca din nou, în ciuda eșecurilor și obstacolelor.

De aceea este important ca noi, ca părinți, să prioritizăm joaca liberă și să

limităm intervenția noastră. Copiii întâmpină noile experiențe cu entuziasm,
bucurie și curiozitate. Și au toată deschiderea să învețe din ele… mai puțin în
condițiile în care un adult e tot timpul prezent să scoată în evidență riscurile,
greșelile, îngrijorările și temerile sale. Iar una din cele mai mari temeri ale
adulților este tocmai frica de a greși.