Metoda – FRISCO

Tehnică de învăţare aplicată în cadrul unor activităţi de grup, având ca finalitate dezvoltarea creativităţii
şi spiritului critic al participanţilor, în vederea tratării complexe a unui subiect supus analizei. Denumirea tehnicii
provine de la numele unui grup de cercetare creativă Four boys of Frisco (cei patru băieţi din San Francisco).
Este o manieră de învăţare în grup care impune implicarea tuturor membrilor grupului de participanţi. Tehnica se
bazează pe interacţiunea dintre aceştia şi are ca finalitate dezvoltarea abilităţilor de a analiza o situaţie prezentată
din mai multe puncte de vedere şi de a identifica o strategie de intervenţie sau chiar mai multe variante de
intervenţie. Urmăreşte identificarea de soluţii noi atunci când vechile strategii de rezolvare nu mai au eficienţă.
Tehnica prezintă patru modalităţi de analiză diferite: o poziţie conservatoare, o poziţie exuberantă, o
poziţie pesimistă şi o poziţie optimistă. Poziţia conservatoare pune accent pe ceea ce se cunoaşte deja, pe acţiuni
şi comportamente în plan profesional aplicate şi recunoscute. Poziţia exuberantă se defineşte prin entuziasm şi
dorinţa de a încerca şi alte modalităţi de lucru, creative, inovative cu scopul de a avea mai multe alternative de a
acţiona într-un anumit context. Poziţia pesimistă este axată pe identificarea şi analiza efectelor dezavantajelor
posibile care pot fi generate de strategiile de lucru noi în detrimetrul avantajelor. Poziţia optimistă presupune
identificarea oportunităţilor oferite de noile strategii de intervenţie pentru situaţia dată şi maximizarea efectelor
acestora. Elevii abordează situaţia supusă analizei de pe o anumită poziţie, în funcţie de indicaţiile primite şi sunt
învăţaţi să abordeze analiza unei situaţii din multiple perspective înainte de a lua o decizie finală. Ei gândesc şi
se comportă ca o persoană cu nişte trăsături de personalitate specifice conservatorilor, exuberanţilor, pesimiştilor,
optimiştilor.
Etapele de aplicare a tehnicii Frisco sunt:
- identificarea situaţiei care este supusă analizei;
- organizarea grupului (distribuirea rolurilor, care pot realizate individual/ echipă);
- dezbaterea colectivă când fiecare se comportă şi îşi susţine punctul de vedere /rol;
- sistematizarea ideilor emise şi formularea concluziilor. Analizată în acest mod de lucru, situaţia prezentată
este abordată de la început din mai multe puncte de vedere, ideile emise sunt mai numeroase şi mai bine
sistematizate.
Profesorul trebuie să identifice o situaţie cât mai apropiată de contextul real sau chiar una reală pentru a
putea fi discutată în grup, să faciliteze derularea discuţiilor la nivelul grupului, să creeze o atmosferă stimulativă
de lucru, să valorizeze implicarea elevilor în rezolvarea sarcinii primite şi să creeze un context de lucru favorabil
deschiderii spre comunicare, motivant astfel încât participanţii să dea frâu liber imaginaţiei şi să intre în pielea
personajului pe care îl reprezintă.
Avantajele aplicării tehnicii în contextul activităţii educaționale au în vedere facilitarea interacţiunii în
cadrul grupului, dezvoltarea gândirii critice, formarea obişnuiţei de a analiza o situaţie din mai multe perspective,
dezvoltarea capacităţii de a lua decizii, dezvoltarea abilităţii de a formula argumente şi contraargumente,
dezvoltarea abilităţilor de ascultare activă, acceptarea unor puncte de vedere diferite etc.