Curs SUINE nr 10 sem I

ŞEDINŢĂ DE INFORMARE-DEZBATERE PRIVIND

MODALITATEA DE ABORDARE A DISCIPLINEI
“MANAGEMENTUL CREŞTERII SUINELOR“

- ELEMENTE PRIVIND EXPLOATAREA SUINELOR ÎN

ÎNGRĂŞĂTORIE –

SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE 2023-2024

 TEHNOLOGIA DIN SECTORUL DE ÎNGRĂŞĂTORIE

Îngrăşarea suinelor reprezintă faza finală a procesului de producţie dintr-o unitate cu

circuit închis, sau a 4-a verigă din cadrul fluxului tehnologic din unităţile de tip industrial.
În acest sector are loc continuarea creşterii şi finisarea îngrăşării animalelor în vederea
livrării lor la tăiere, precum şi recondiţionarea reproducătorilor care au încheiat activitatea
economică de reproducţie.
Grăsunii sunt preluaţi din compartimentul sau sectorul de creşă la masa corporală de 25-
35 kg, se întreţin pe perioada îngrăşării în acest sector, de unde se livrează abatoarelor la
greutatea specificată prin metodologia de îngrăşare (porc pentru carne, pentru producţia de
bacon, pentru semiconserve sau pentru salamuri uscate).
Aceste metode de îngrăşare diferă în funcţie de scopul producţiei, având prioritate rasele
sau metişii utilizaţi, greutatea de pornire, alimentaţia aplicată, greutatea la sacrificare etc.
În general, prin tehnologia de îngrăşare aplicată, se urmăresc următoarele obiective:
 realizarea unor sporuri medii zilnice mari, cu consumuri specifice de furaje reduse;
 reducerea perioadei de îngrăşare şi utilizarea eficientă a spaţiului construit;
 obţinerea unor randamente ridicate la sacrificare şi a unor carcase de calitate superioară.
Avându-se în vedere că, în sectorul de îngrăşătorie, principalul factor care condiţionează
rezultatele de producţie (şi apoi economice) este alimentaţia, aceasta se va trata cu prioritate.

Alimentaţia suinelor la îngrăşat

Necesarul de energie şi de substanţe nutritive
Necesarul de energie la suinele supuse îngrăşării, variază în funcţie de vârsta şi greutatea
animalelor, fiind în general mai redus până la greutatea de 60 kg şi mai mare în partea a doua a
îngrăşării.
Necesarul mai ridicat, în partea a doua a îngrăşării, se justifică prin depunerile de grăsime
mai mari în această fază. Astfel, la tineretul suin până la greutatea de 60 kg necesarul mediu
zilnic de EM este de 6320 Kcal, iar la cel peste această greutate de 9480 Kcal.
De menţionat că, acest necesar energetic ridicat se acoperă prin consumarea de către
animal a unor cantităţi mari de concentrate şi mai puţin pe seama sporirii caloricităţii
amestecului, deoarece densitatea energetică ridicată depreciază calitatea carcasei. Densitatea
energetică este de cca. 2950 kcal EM/kg furaj între greutăţile animalelor de 25-60 kg şi de cca.
2750 kcal EM/kg în finisarea îngrăşării. În general, se urmăreşte ca în finisarea îngrăşării
amestecurile de furaje să conţină mai puţină energie pentru a se limita şi depunerile de grăsimi în
carcasă.
Necesarul de proteină este strâns legat de vârsta şi greutatea corporală, deoarece în
prima fază de creştere - îngrăşare predomină dezvoltarea proporţi- onală a ţesutului muscular,
care se bazează numai pe seama proteinelor din furaje, iar pe măsură ce animalul înaintează în
vârstă nivelul proteic scade proporţional, deoarece şi fibrele musculare îşi definitivează creşterea.
Aşa cum s-a mai menţionat, sporirea masei musculare se face pe seama dezvoltării fibrelor şi
fasciculelor musculare şi nu prin creşterea numărului acestora.
Hrana administrată porcilor graşi, care conţine un nivel proteic mai redus decât necesarul
organismului, influenţează negativ atât sporul de creştere în greutate cât şi consumul specific şi
calitatea carcasei.
 Pe de altă parte, excedentul de substanţe proteice constituie o risipă greu de explicat şi de
suportat, atât de animale cât şi de crescător. Desigur, excedentul de proteine se poate transforma
în grăsime, însă numai după parcurgerea unor etape intermediare, care angajează organismul la
eforturi în plus, iar unitatea de producţie la cheltuieli inutile.
Pentru tineretul porcin, majoritatea autorilor recomandă, în prima fază de creştere-
îngrăşare (între 25-30 kg şi 65-75 kg), un nivel proteic de 16% P.B., iar în faza a II-a, de finisare
a îngrăşării, până la greutatea de 90-110 kg, de 13-14% P.B. Conţinutul hranei în lizină va fi şi el
diferenţiat, de 0,70 % în faza I şi de 0,55% în faza a II-a.
După greutatea de 120 kg a suinelor, precum şi la cele care se recondiţionează, nivelul
proteic se poate reduce la 11-12% P.B. şi chiar la 10-11% P.B., dacă şi animalele sunt destinate
îngrăşării pentru grăsime.
Cantităţile zilnice de proteină variază între 280 g la tineretul suin supus îngrăşării cu
greutăţi între 35-60 kg, şi de 390 g la porcii graşi de peste 60 kg (tab. 1).
Necesarul de vitamine la această categorie este asigurat relativ uşor prin existenţa
naturală a acestora în furajele care intră în amestec. Numai în unităţile de tip industrial se impune
dozarea vitaminelor şi completarea acestora la nivelul cerinţelor. Condiţiile favorizante pentru
starea de avitaminoză sunt legate de introducerea în reţetă a cerealelor alterate şi, în special, a
porumbului mucegăit. Lipsa vitaminei A, ca urmare a utilizării de cereale de slabă calitate (în
special porumbul) se manifestă printr-un ritm de creştere încetinit, tulburări nervoase etc.
Lipsa de vitamina D se poate manifesta numai în creşterea industrială, unde animalele nu
au acces la razele solare. Dozarea acestei vitamine se face cu mare atenţie, deoarece excesul
determină efecte nedorite pentru organism şi apoi în alimentaţia umană.
Neasigurarea necesarului de vitamină E, alături de lipsa de seleniu, pot determina
dereglarea metabolismului, în general, şi apariţia de distrofii musculare, în special.
În cadrul complexului de vitamine B, mai frecvent poate apare carenţa în niacină, datorită
cantităţilor mari de porumb folosite în raţii şi care, aşa cum se ştie, nu este bogat în triptofan.
Necesarul în vitamine, îndeosebi în vitamina A, se poate asigura utilizând în raţie 2-3%
făină de lucernă deshidratată, alături de 1-3% drojdii furajere, care mai acoperă şi deficitele în
complexul B şi parţial în vitamina D.
Cerinţele de substanţe minerale. În prima parte a îngrăşării , în care are loc şi creşterea,
sunt necesare cantităţi însemnate de calciu şi fosfor în proporţii de 0,6% şi respectiv 0,5% din
amestecul de concentrate. Acest necesar se asigură prin amestecuri de concentrate utilizate şi
prin proporţiile de 1-1,5% de carbonat de calciu, sau fosfat dicalcic şi făină de oase. Sodiu şi
clorul se asigură prin conţinutul natural al componentelor şi adosul de NaCl, în proporţie de până
la 0,5%.

Asigurarea necesarului de apă. Necesarul de apă pentru consumul biologic este de circa
4 l pentru fiecare kg de furaj combinat (uscat la aer) consumat de către animal, fiind uşor
influenţat de sezon, natura furajelor, de starea de întreţinere şi de sănătate.
Cu privire la furajele indicate în îngrăşarea suinelor trebuie avute în vedere limitarea
utilizării a acelor furaje care influenţează defavorizant gustul şi mirosul cărnii şi grăsimii, pe
lângă proprietăţile de conservare.
 Tabelul 1
Necesarul zilnic de energie şi substanţe nutritive la tineretul suin
în creştere şi îngrăşare (după N.R.C.)

Categorii de greutate (kg)

Specificare UM
2-5 6-10 11-20 21-35 36-60 61-100
Consum furaj g 250 500 1000 1500 2000 3000
S.m.z.* scontat g 200 300 500 600 700 800
Consum specific kg 1,23 1,67 2,0 2,5 2,86 3,75
Energie metabolizabilă Kcal 900 1700 3160 4740 6320 9480
Proteină brută, din care: g 67,5 100 180 240 280 390
- lizină g 3,2 4,8 7,9 10,5 12,2 17,1
- arginină g 0,8 1,3 2,3 3,0 3,6 4,8
- histidină g 0,8 1,2 2,0 2,7 3,2 4,5
- izoleucină g 2,1 3,3 5,6 7,5 8,8 12,3
- leucină g 2,5 3,8 6,8 9,0 10,4 14,4
- metionină+cistină g 1,9 2,8 5,1 6,8 8,0 9,0
- fenilalanină+tirozină g 3,0 4,4 7,9 10,5 12,2 17,1
- treonină g 1,9 2,8 5,1 6,8 7,8 11,1
- triptofan g 0,5 0,8 1,3 1,8 2,2 3,0
- valină g 2,1 3,2 5,6 7,5 8,8 12,3
Substanţe minerale:
- calciu g 2,3 4,0 6,5 9,0 11,0 15,0
- fosfor g 1,8 3,0 5,5 7,5 9,0 12,0
- sodiu g 0,2 0,5 1,0 1,5 2,0 3,0
- clor g 0,3 0,7 1,3 2,0 2,6 3,9
- potasiu g 0,7 1,3 2,6 3,5 4,0 5,1
- magneziu g 0,1 0,2 0,4 0,6 0,8 1,2
- fier mg 38 70 80 90 100 120
- zinc mg 25 50 80 80 100 150
- mangan mg 1 2 3 3 4 6
- cupru mg 1,5 3 5 6 6 9
- iod mg 0,04 0,07 0,14 0,21 0,28 0,42
- seleniu mg 0,04 0,08 0,15 0,22 0,30 0,30
Vitamine:
- vitamina A UI 550 1100 1750 1900 2600 3900
- betacaroten mg 2,2 4,4 7 7,8 10,4 15,6
- vitamina D UI 55 110 200 300 300 375
- vitamina E UI 2,8 5,5 11 17 22 33
- vitamina K mg 0,5 1,1 2,0 3,0 4,0 6,0
- riboflavină mg 0,75 1,5 3,0 3,9 4,4 6,6
- niacină mg 5,5 11,0 18 21 24 30
- acid pantotenic mg 3,3 6,3 11 17 22 33
- vitamina B12 µg 5,5 11 15 17 22 33
- colină mg 275 550 900 1050 1100 1200
- tiamină mg 0,33 0,65 1,1 1,7 2,2 3,3
- vitamina B6 mg 0,38 0,75 1,5 1,7 2,2 3,3
- biotină mg 0,03 0,05 0,1 0,15 0,2 0,3
- acid folic mg 0,15 0,30 0,6 0,9 0,2 1,8
Notă: * spor mediu zilnic
 În general, făina de peşte şi făina de carne influenţează negativ gustul, iar cantităţile
sporite de zer, dovleci şi sfeclă contribuie la ridicarea proporţiei de apă din ţesuturi, scăzând
conservabilitatea cărnii.
Alături de acestea, mai sunt şi antibioticile care utilizate în finisare au efecte remanente,
precum şi unele substanţe biostimulatoare, hormonale etc.
Cu toate acestea, antibioticile s-au dovedit a fi eficiente, mai ales în prima parte a
îngrăşării, în condiţiile de igienă necorespunzătoare şi pe fondul unor raţii deficitare. Acestea
acţionează favorabil asupra florei din tubul digestiv, stimulând dezvoltarea microorganismelor
care produc vitamine şi chiar proteine, inhibând dezvoltarea microorganismelor nefavorabile,
care produc toxine sau alte stări de disconfort biologic.
Prin urmare, chiar dacă aceste furaje sau ingrediente sunt necesare pentru echilibrarea în
substanţe nutritive în prima parte a îngrăşării, ele se reduc şi chiar se înlătură în partea a doua.
În general, în structura nutreţurilor combinate, sau a amestecurilor de concentrate,
destinate îngrăşării pentru carne se utilizează cu preponderenţă porumbul (40-70%) şi orzul (15-
30%), ambele componente asigurând cu succes energia necesară, la care se mai adaugă mazărea,
şroturile de soia şi de floarea soarelui, făinurile de origine animală, drojdii furajere şi suplimente
minerale.
De menţionat că, la îngrăşarea pentru bacon, proporţia de porumb este mult redusă, de
până la 30%, însă în cazul îngrăşării pentru producţia mixtă aceasta poate atinge 80-90% din
amestecul de concentrate. Participarea procentuală a furajelor proteice în amestecuri este
condiţionată de asigurarea nivelului proteic şi de valoarea biologică a proteinelor, respectiv de
cantităţile şi raporturile aminoacizilor esenţiali (în special lizina, metionina şi triptofanul).
Sulfatul de cupru, introdus în nutreţurile combinate în doze de 100-200 ppm. stimulează
creşterea şi îngrăşarea suinelor. Alte elemente care influenţează valorificarea hranei, şi legat de
acesta sporul mediu zilnic şi calitatea carcasei, au fost prezentate la capitolul "Alimentaţia
suinelor".

Metodele de îngrăşare-finisare a suinelor

Îngrăşarea suinelor pentru carne proaspătă
La îngrăşarea pentru carne este utilizat tineretul suin de la greutatea de 25-35 kg, care
este supus creşterii şi îngrăşării până la greutatea de 110-120 kg, când este livrat pentru tăiere.
Această variantă mai este cunoscută sub denumirea de îngrăşare pentru carne “proaspătă”,
deoarece carcasele sunt dirijate pentru consumul imediat.
La sacrificarea acestor porci rezultă carcase în care predomină carnea, în timp ce
grăsimea nu depăşeşte 30-35% şi chiar mai puţin la hibirzii de mare productivitate. Este metoda
cea mai eficientă din punct de vedere economic, deoarece sunt utilizate animale tinere la care se
înregistrează cele mai reduse consumuri specifice de furaje şi cele mai ridicate sporuri de
creştere, iar piaţa solicită cantităţile cele mai mari.
Pe întrega perioadă de creştere-îngrăşare se înregistrează un spor mediu zilnic de cca. 600
g şi consumuri specifice între 2,1-3,0 kg nutreţuri combinate. În aceste condiţii, sacrificarea
animalelor se face la vârsta de 7-8 luni.
Factorii care influenţează această metodă de îngrăşare sunt numeroşi, însă predomină
rasa, greutatea de pornire, alimentaţia şi sistemul de întreţinere, toate racordate la condiţiile
concrete din teren.
 Rasele, metisul, hibridul care se pretează la acest tip de îngrăşare sunt: Landrace,
Marele alb, Hampshire, Duroc, Piétrain etc, însă cele mai bune rezultate se înregistrează la
metişii dintre aceste rase, în special între metişii F 1 (Landrace x Marele alb) şi rasa Duroc, sau
metişii F1 (Landrace x Marele alb) şi rasa Hampshire, precum şi unii hibrizi de mare
productivitate.
În mica gospodărie se cresc şi se îngraşă porcinele aparţinătoare la rase şi populaţii
locale, iar în unităţile de tip industrial se îngraşă numai metişi, avându-se în vedere
economicitatea acţiunii datorate efectului de heterozis.
Greutatea de pornire în procesul de îngrăşare are o influenţă hotărâtoare atât asupra
performanţelor cât şi a calităţii carcasei. În general, la vârsta de 90 de zile greutatea animalelor
variază între 20-30 kg, cu un plus de cca. 6-7 kg la metişi şi 8-11 kg la hibrizii de mare
productivitate. Dacă animalele sunt supuse îngrăşării de la aceste vârste şi greutăţi atunci şi
rezultatele economice şi de calitate a carcasei va fi superioară. Cu cât se depăşesc aceste valori
cu atât performanţele sunt mai slabe şi suntem nevoiţi să acceptăm alte variante sau metode de
îngrăşare cu costuri mai mari.
Alimentaţia aplicată tineretului suin supus îngrăşării influenţează în mare măsură
rezultate de producţie şi economice, inclusiv calitatea carcasei.
În general, pentru tineretul suin, între greutăţile corporale de 25-50 kg, sunt utilizate
amestecuri de concentrate cu un nivel proteic de 16% P.B., pentru cel între 51-70 kg nivelul
proteic este de 14% P.B., iar pentru porcii în finisare, între 71-115 kg, nivelul proteic poate varia
între 12-13% P.B.
Desigur, cerinţele de substanţe nutritive sunt aceleaşi, indiferent de tipul de exploataţie,
însă modurile de procurare de către animal, cel de administrare, tipul de alimentaţie, tehnica de
hrănire etc. sunt diferite în funcţie de sistemul de exploatare (industrial sau gospodăresc).
a) În unităţile de tip industrial din ţara noastră, tineretul suin supus îngrăşării se
hrăneşte cu nutreţuri combinate din reţetele R 0-3 între greutăţile de 25-50 kg şi din reţeta R 0-4
după greutatea de 50 kg, până la sacrificare.
În aceste reţete de fabricaţie, dintre cereale, predomină porumbul şi orzul, care totalizează
pentru R 0-3 între 55-70%, iar pentru R 0-4 între 70 şi 80%, fiind completate cu 5-6% tărâţe de
grâu, cu 4-8% şroturi de floarea soarelui, cca 2% carbonat de calciu şi sare, urmând ca făina de
peşte să participe în proporţie de 3-5% numai în reţeta R 0-3 (tabelul 2). Toate componentele
sunt măcinate la granulaţia medie şi apoi omogenizate în amestecătoare. Modul de prezentare cel
mai des întâlnit este sub formă de făinuri, dar şi sub formă granulată.

Tabelul 2
Structura şi caracteristicile nutritive ale nutreţurilor combinate R0-3 şi R0-4
R 0-3 (%) R 0-4 (%)
Specificare
a b c a b c
Structura:
Porumb 40,0 40,0 55,0 50,0 60,0 70,0
Orz 30,0 15,0 15,0 30,0 10,0 10,0
Grâu - 15,0 - - 10,0 -
Tărâţe de grâu 6,5 6,0 6,0 5,0 5,0 5,0
Şroturi floarea soarelui 7,0 8,0 9,0 3,5 4,4 4,0
Făină de carne 8,5 8,0 6,5 4,0 3,0 3,0
Făină de peşte 1,0 1,0 1,5 0,6 1,0 1,0
 Drojdie furajeră 1,5 1,5 1,5 1,0 1,0 0,5
Făină de lucernă 1,0 1,0 1,0 0,85 1,0 2,0
Carbonat de calciu 1,45 1,45 1,45 1,5 1,5 1,4
Sare (NaCl) 0,50 0,50 0,50 0,5 0,6 0,6
Sulfat de cupru 0,05 0,05 0,05 0,05 0,05 0,05
Zoofort P1 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0
TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 1,00
Caracteristici nutritive (%)
Umiditate 12-13 12-13 13-14 12-13 13-14 13-14
Proteină brută 16,0 16,0 16,0 12,0 13,0 12,0
Celuloză brută 5,5 5,5 5,5 6,5 5,5 5,5
Sare (maximum) 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9
Granulaţie, rest pe sita de 3,0 3,0 3,0 5,0 5,0 5,0
2,5 mm, (maximum)
Grăsime brută (minimum) 3,0 2,5 2,5 2,5 2,5 2,5

Furajele sunt deversate din buncărele hrănitoarelor în jgheaburi, care sunt împărţite cu
bare, din 30 în 30 cm, pentru a nu favoriza risipa. Nutreţurile combinate se administrează în 2
tainuri pe zi, sau la discreţie când se apelează la instalaţiile de tip TN-60. Conductele instalaţiilor
TN-60 sunt amplasate fie direct în jgheaburi (deversarea furajelor făcându-se prin orificiile
interioare, distanţate din 40 în 40 cm şi diametrul de 4 cm), fie în buncărele hrănitoarelor
semiautomate şi mai rar în dozatoare volumetrice, cu deversare pe pardoseală. Pentru deversarea
la paroseală boxele trebuie să fie mai lungi decât late, utilizându-se 2 dozatoare volumetrice
pentru fiecare boxă.
În unele unităţi, nutreţurile combinate se transportă cu cărucioarele zootehnice cu
capacităţi diferite, urmând ca distribuirea să se facă cu găleţile în buncăre sau în jgheaburi. În
alte situaţii, în unităţile cu efective mai mari, cărucioarele au buncărele mai mari şi sunt
deplasate pe linii de decovil, distribuirea făcându-se prin glisarea unor obloane laterale şi
înclinate, cu direcţionarea furajului în jgheab.
Consumurile zilnice de concentrate sunt de cca. 1,5 kg la vârsta de 95 de zile şi greutatea
de cca. 27 kg, de 2,5 kg la greutatea de 65 kg şi de 3,8 kg în apropierea sacrificării, iar
consumurile specifice sunt cuprinse între 3,3 kg şi 4,6 kg între aceleaşi greutăţi (tab. 3).
Tabelul 3

Norme de spor mediu zilnic şi consum specific pentru tineretul porcin

supus îngăşării pentru carne

Greutatea corporală Spor mediu zilnic Consum zilnic de Consum specific

(kg) (g) furaje (kg) (kg)
34 463 1,528 3,3
45 544 1,904 3,5
56 635 2,222 3,5
68 704 2,605 3,7
79 772 2,856 3,7
90 808 3,232 4,0
102 840 3,528 4,2
117 840 3,864 4,6
 b) În fermele gospodăreşti se realizează amestecuri de furaje combinate din cereale
cultivate (făinuri de porumb, orz, grâu etc), bine omogenizate cu subproduse de la industria de
panificaţie şi a uleiului (tărâţe de grâu, şroturi de soia şi floarea soarelui), precum şi cu P.V.M.
procurate din unităţile specializate. Proporţiile de participare sunt astfel calculate, încât
conţinuturile de substanţe nutritive şi de energie să fie adecvate vârstei şi greutăţii corporale, în
concordanţă cu sporurile medii zilnice planificate şi calitatea carcasei. Orientativ, se pot utiliza
datele din tabelul 74, având în vedere că nivelul energetic al amestecului este de cca. 2950 Kcal
EM/kg furaj.
În zonele bune cultivatoare de porumb, soia şi lucernă se poate institui o reţetă pe baza
acestor componente, cu condiţia ca soia să fie tratată (pentru anihilarea factorului antitriptic), iar
în procesul de omogenizare să se adauge microelementele şi vitaminele necesare (tab. 4). Se
recomandă pentru fiecare tonă de carne livrată (în viu) să se asigure cca. 60 kg de soia boabe, sau
la echivalent PB mazăre boabe, ambele tratate barotermic.
Pe timp de vară, în alimentaţia porcilor supuşi îngrăşării, în unităţile gospodăreşti, se
poate introduce lucerna verde în cantităţi zilnice de 0,5-1,0 kg la greutatea de 35 kg de 1,5-2,0 kg
la 50 kg şi de 2,5-3,0 kg la 80 kg.
Foarte bune rezultate se obţin prin administrarea de cartofi fierţi şi terciuiţi, în cantităţi
zilnice de 2-3 kg la tineretul în greutate de 25-40 kg, de 4-5 kg la cel între 41-60 kg şi de 7-9 kg
la cel peste 80 kg. În practica hrănirii pe bază de cartofi, amestecul se face din trei părţi pastă de
cartofi şi o parte nutreţ combinat de completare cu 16% P.B., în prima parte a îngrăşării şi cu
14% P.B. în parte a doua. În perioada de iarnă târzie sau primăvară, apa de fierbere a cartofilor
se îndepărtează obligatoriu, deoarece conţine solanină.
În exploataţiile gospodăreşti şi familiale, cu efective reduse, specializate în îngrăşarea
porcilor (11-15 exemplare/an), se indică utilizarea în hrană a unor amestecuri de concentrate cu
cartofi fierţi şi sfeclă furajeră produse pe plan local, care se concretizează în importante reduceri
ale cheltuielilor cu furajarea animalelor. În acest sens, se întocmesc raţii de hrană în funcţie de
specificul zonei de cultivare rentabilă a cartofului sau sfeclei.
Tabelul 4
Raţii pe bază de lucernă pentru porcii graşi
Cantităţi (kg)
Specificarea
a b c
Porumb măcinat 1165 1321 1501
Făină de soia 307 207 102
Făină de lucernă (17% P.B.) 471 412 353
Fosfat dicalcic 24 28 32
Sare (iodată) 10 10 10
Săruri minerale * 2 2 2
Premixuri vitamino-antibiotice** 20 20 20
TOTAL (kg) 2000 2000 2000
Analize calculate
- proteină 16,00 14,00 12,00
- calciu 0,65 0,66 0,65
- fosfor 0,51 0,53 0,55
Notă: * sărurile minerale conţin: 90 g zinc, 0,17 g iod, 90 g fier, 9 g cupru, 25 g mangan, 4,5 kg sare, la tona/furaj;
** adăugate pe tonă amestec: vitamina A-3 mil.UI, vitamina D-400 mii UI, riboflavină -2 g, niacină -16 g, acid
pantotenic -9,0 g, colină - 200 g, vitamina B12 - 20 mg, vitamina K - 2 g şi 50-100 g antibiotice.
 Se recomandă următoarele amestecuri:
 3,2-5,0 kg cartofi fierţi în amestec cu 2,0-2,5 kg concentrate şi 0,3-0,4 kg făină de fân de
lucernă în prima fază;
 4,0 kg cartofi fierţi şi 4,0 kg sfeclă tocată în amestec cu 1,0 kg concentrate în faza a II-a.
De menţionat că, în cele două variante, concentratele posedă următoarele proporţii: 30%
făină de porumb, 25% făină de orz, 25-30% tărâţe de grâu, 10% mazăre uruită şi 1-3% calciu
furajer şi sare de bucătărie.
În finisarea îngrăşării se elimină din hrană borhoturile, şroturile sau turtele de floarea
soarelui şi făina de ovăz, iar amestecul trebuie să posede o consistenţă tare (apa să fie la
discreţie) pentru prelungirea conservabilităţii. Hrănirea cu terciuri prea diluate nu sunt
recomandate, deoarece multe componente sunt consumate doar parţial, iar volumul sporit de
lichid afectează digestia.
FEVRIER, G. (1981) consideră că este mai avantajos să mărim conţinutul în celuloză a
raţiilor destinate porcilor de peste 70 kg prin utilizarea porumbului pastă, decât să încorporăm în
reţete alte componente celulozice, deoarece boabele conţin numai 2-3% celuloză, proporţie
insuficientă pentru această categorie de suine. Autorul recomandă 2,2 kg pastă de porumb zilnic
la categoria 31-60 kg şi 2,8 kg între 61-100 kg, cu menţiunea că după 60 kg se poate introduce în
hrană şi pasta de porumb cu tot cu pănuşi.
Atenţie deosebită se va acorda întreţinerii igienice a jgheaburilor deoarece resturile
neconsumate se alterează în timp scurt.
Întreţinerea suinelor pentru carne diferă în funcţie de sistemul de exploatare adoptat.
Tineretul suin supus îngrăşării se întreţine în grup, în boxe comune. Într-o boxă se cazează până
la 20 de animale, calculându-se 0,5-0,6 m2 pentru fiecare individ în prima parte a îngrăşării şi 0,8
m2 în parte a doua.
Hrănitorile semiautomate în unităţile industriale, sau jgheaburile în cele gospodăreşti,
sunt amplasate deasupra zonei compacte (pentru a preveni risipa de furaje) şi spre aleea de
serviciu, pentru a fi reîmprospătate uşor cu furaje.
În exploataţiile cu efective reduse şi unde se pune problema hrănirii porcilor graşi cu
furaje umectate şi/sau umede se pot fixa, pe pereţii despărţitori ai boxei, hrănitori tip BIG
DUTCHMAN, care posedă în jgheab şi adăpătoarea tip suzetă (fig. 2).

Fig. 2 Hrănitor tip BIG DUTCHMAN pentru furajare umedă

 Prin mişcarea unei bare metalice animalele îşi deversează singure furajele concentrate în
jgheab, care sunt apoi umectate cu apa de la suzetă şi omogenizate pe măsura consumului.
Aceste hrănitori sunt confecţionate din material plastic cu duritate sporită, ceea ce le prelungeşte
perioada de exploatare şi uşurează dezinfecţia lor perioadică. Condiţia principală este ca
reîmprospătarea cu furaje să se facă zilnic, pentru a se evita aglomerările la jgheab, înlăturând
apariţia conflictelor între indivizii din boxe.
În toate sistemele de întreţinere se recomandă ca zona cu grătar să reprezinte cca. 40%
din suprafaţa totală a pardoselei, având în cele două colţuri ale zonei grătarului amplasate câte
două adăpători, de obicei tip pipă.
De menţionat că, întreţinerea porcilor graşi în boxe cu grătar în proporţie de 30-40%,
sporeşte productivitatea muncii cu cca. 200%, asigură o bună igienizare, inclusiv încadrarea în
parametrii optimi a microclimatului, faţă de boxele colective fără grătar (tab. 5).
În aceste adăposturi nu sunt necesare surse de încălzire, cu excepţia primelor 3-5 zile la
populare când sunt utilizate electroaeroterme mobile, mai ales timp de iarnă.
Tabelul 5
Parametrii de microclimat şi rezultatele de producţie înregistrate
în funcţie de tehnologia de întreţinere (STAN Tr,. 1998, PASARIN, B. 2013)

Parametri de microclimat Rezultatele obţinute

Tehnologia de
întreţinere temp. umidit. CO2 NH3 s.m.z. c.s. pierd.
(°C) (%) (%) (%) (g) (kg) (cap)
Boxă colectivă
18-26 65-80 1,5-2,0 0,02-0,05 700 3,5 1,0
la sol
Boxă cu grătar
16-24 60-70 0,5-1,0 0,01-0,02 750 3,1 0,4
40%

Aşa după cum se poate constata, microclimatul este mult mai apropiat de cerinţele
specifice în varianta cu grătar, iar rezultatele de producţie sunt superioare, faţă de varianta fără
grătar.

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE ŞI

COLABORARE !