Evaziunea fiscala in Uniunea

Europeana

Proca Alexandru
EDA 2-1

Introducere

Sume mari de venituri fiscale potențiale se pierd anual ca urmare a

planificării fiscale, a evitării fiscale și a activităților de evaziune întreprinse de
sectorul privat, deseori susţinută activ de jurisdicţiile offshore care mențin sarcinile
fiscale și de reglementare artificial scăzute. 1 Jurisdicțiile fiscale cu sarcini fiscale
mai mari au introdus clauze de contracarare a construcțiilor de planificare fiscală
artificială. De asemenea, au încheiat un număr mare de acorduri bilaterale (fiscale
sau schimb de informații), care prevăd schimbul de informații la cerere, fără a ține
cont de regulile interne privind secretul bancar. 2 În cele din urmă, au dezvoltat
răspunsuri multilaterale în cadrul OECD și G20 pentru a facilita depistarea evazilor

1
Fuest and Riedel (2009) and Commission Communication COM (2006) 254 final, and Tax Justice Network (TJN,
2005), Tax Us If You Can: The True Story of a Global Failure, TJN Briefing Paper, www.taxjustice.net.
2
OECD (2010), The Global Forum on Transparency and Exchange of Information for Tax Purposes: A Background
Information Brief, 14 October 2010, Article 26(1) of the OECD Model Convention on Income and on Capital,
http://www.oecd.org.
fiscale și pentru a creşte presiunea asupra paradisurilor fiscale. 3 De la criza
financiară din 2008, în special, G20 și-a intensificat acțiunea colectivă împotriva
paradisuri fiscale prin declararea încetării secretului bancar la Summitul de la
Londra din aprilie 2009 și prin amenințări să folosească un set de instrumente de
contramăsuri împotriva „jurisdicțiilor fiscale necooperante” la summitul său de la
Pittsburgh din Septembrie 2009.4 Ca urmare a acestui nou impuls, jurisdicții fiscale
care au fost incluse pe lista neagră de OECD s-au luptat să convingă lumea că
acceptă standardul minim al OECD și că, astfel, au făcut imposibil ca evaziunea
fiscală să se ascundă în spatele secretului bancar.5

În Uniunea Europeană au aparut mai multe cadre juridice avansate sub titlul
„bună guvernanță în domeniul fiscal” care vizează combaterea evaziunii fiscale. 6 În
cadrul UE politica de bună guvernare acoperă reglementările recente acţiune
privind asistenţa administrativă între impozite si autorități (asistență pentru
recuperare și evaluare și impozit pe economii). Pe partea externă, buna guvernare
include diferitele eforturi legate de exportul UE, standarde privind transparența și
concurența fiscală loială, inclusiv prin intermediul impozitelor pe economii și
antifraudă, acestea fiind acorduri cu țările terțe.

3
e OECD (June 2000), Towards Global Tax Cooperation, and the 2010 update of the OECD/Council of Europe
Convention on Mutual Administrative Assistance in Tax Matters, http://www.oecd.org.
4
The G20 Summit in September 2009 “Leaders Statement”,
http://www.pittsburghsummit.gov/mediacenter/129639.htm
5
By the end of 2010 only 10 countries were still in the category: “jurisdictions that have committed to the
internationally agreed tax standard, but have not yet substantially implemented” (Belize, Liberia, Montserrat,
Nauru, Niue, Panama, Vanuatu, Costa Rica, Guatemala, Uruguay)
6
Promoting Good governance in Tax Matters, COM (2009) 201 final, Council Document 9281/09 of 29 April 2009,
http://register.consilium.europa.eu/.
 CAPITOLUL 1: Motivele din spatele evaziunii
fiscale

Majoritatea guvernelor încearcă să impoziteze profiturile corporative care

sunt create în jurisdicția lor. Aceasta este o sarcină relativ simplă pentru firmele
care operează într-o singură țară, insa este mult mai dificil atunci când companiile
operează peste granițe. În acest caz, profituri trebuie alocate diferitelor jurisdicții
fiscale.

Regulile folosite pentru a determina alocarea profitului provin dintr-un set

de principii care au fost puse în vigoare în anii 1920. De atunci, activitățile
firmelor s-au schimbat masiv. Acestea au devin mai globale: aproximativ 60% din
comerț se face cu bunuri intermediare și o mare parte din acestea au loc în cadrul
companiilor dincolo de granițele țării.7 A existat totusi și o creștere a digitalizarii și
o îndepărtare de la investițiile în mașini fizice față de active „intangibile”, cum ar fi
proprietatea intelectuală.

Aceste schimbări fac mai dificil de evaluat diferite activități și să identifice

unde ar trebui impozitate. Acest lucru la rândul său pune presiune privind regulile
fiscale și creează oportunități de evitare.

Profitul impozabil este egal cu veniturile din vânzări minus anumite

deduceri permise, inclusiv pentru costurile salariale, costurile materiale și unele
investiții de capital (prin alocații de capital). Atunci când o companie operează în
mai multe jurisdicții, se pot stabili in mai multe țări revendicarea profitului
impozabil.
7
Global Value Chains: Investment and Trade for Development, World Investment Report 2013,
http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/wir2013_en.pdf.
 De exemplu, dacă o companie din Marea Britanie realizează vânzări de un
produs nou printr-un sediu în Franța, atunci atât guvernele Marii Britanii, cât și
cele franceze ar putea dori să impoziteze cel puțin o parte din profiturile rezultate.
O metodă de alocare între țări este necesara pentru a se asigura că același profit nu
este impozitat de mai multe ori.

În exemplul dat, putem deduce ca profiturile rezultate din vânzările în Franța

ar trebui să fie parțial impozitate în Marea Britanie și parțial în Franța, în funcție de
importanța relativă a Regatului Unit de exemplu, proiectarea și producerea noului
produs și cele din Franța pentru activități de vânzări.

În linii mari, țările au convenit asupra noțiunii de alocare a profitului pe bază

de sursă, adică profiturile sunt impozitate acolo unde a fost creată valoarea
adăugată subiacentă.8

Aceasta poate, dar nu este necesar, să fie aceeași locație cu activitățile reale
care au creat activul. De exemplu, cazul cel mai discutat este cel al Starbucks.
Starbucks nu a plătit impozit pe profit în Regatul Unit în 2012, în parte, ca urmare
a plăților semnificative de redevențe pentru utilizarea marcii Starbucks, a cărei
proprietate intelectuală a fost deținută într-o filială olandeză, adică Starbucks a
susținut că majoritatea profiturilor pe care le-a câștigat nu provin din vânzarea
cafelei prin magazinele din Marea Britanie ci prin exploatarea mărcii sale. 9

Alocarea profiturilor poate fi dificilă din punct de vedere conceptual,

deoarece poate fi dificil de alocat profituri care sunt condiționate de activitățile din
mai multe țări.

8
H. Miller, ‘Corporate tax, revenues and avoidance’, in C. Emmerson, P. Johnson and H. Miller (eds), The IFS Green
Budget: February 2013, http://www.ifs.org.uk/budgets/gb2013/GB2013_Ch10.pdf.
9
‘Special report: how Starbucks avoids UK taxes’, Reuters, 15 October 2012, http://uk.reuters.com/article/us-
britain-starbucks-tax-idUKBRE89E0EX20121015
 În practică, alocarea profiturilor către diferite țări se realizează prin stabilirea
prețului tuturor tranzacțiilor care se întâmplă în cadrul unei companii (între părți
afiliate) peste graniță. Unul dintre eforturile OECD din anii 1970 a fost că țările au
convenit să stabilească aceste „prețuri de transfer” conform principiului de
concurență si anume prețurile trebuie stabilite ca și cum tranzacția ar fi avut loc
între părți neînrudite.

Putem spune ca evaziunea fiscală este o „încălcarea regulilor taxei” pentru a

obține un avantaj fiscal pe care Parlamentul nu l-a intenționat niciodată” și „care
operează în cadrul literal dar nu și spiritul al legii’. 10 Totuși, această definiție,
sprijinindu-se așa cum o face pe an interpretarea „spiritului legii”, este în mod
inerent dificil de aplicat în practică si anume in cazurile de evaziune fiscală.

Proiectul OECD ia în considerare două tipuri mari de evaziune fiscală

multinațională. Primul, Eroziunea bazei se referă la cazurile în care companiile
profită de diferențele dintre reguli în diferite jurisdicțiile să realizeze „neimpozitare
dublă” – o situație în care venitul nu este impozitat indiferent tara. Al doilea,
Schimbarea profitului se referă la transferul artificial al profitului din țările cu
impozite mai mari către cele mai mici.

Schimbarea profitului

Din punct de vedere conceptual, este posibil să nu existe un preț de transfer

„corect”, iar în practică poate să nu existe tranzacție comparabilă terță parte din
care să o estimăm. Unul dintre avantajele cheie de a opera ca multinaţională este
capacitatea de a face investiţii şi transferuri care nu s-ar întâmpla între părți
neînrudite deoarece, de exemplu, este dificil să redactezi contracte complete.

10
HM Revenue & Customs, Measuring Tax Gaps 2015 Edition, October 2015,
https://www.gov.uk/government/statistics/measuring-tax-gaps.
 Firmele se confruntă cu stimulente pentru a profita de ambiguitatea din jurul
alocarii „corecte” a drepturilor de impozitare și să-și raporteze activitățile în așa fel
încât sa isi minimizeze obligațiile lor fiscale. Mai exact, firmele pot încerca să
perceapă un preț mai mare pentru inputuri care provin din țări cu impozite scăzute
sau un preț mai mic pentru inputuri care provin din țări cu impozite mari, pentru a
reduce obligația fiscală globală a grupului multinațional.

Proprietatea intelectuală (IP), cum ar fi brevetele, mărcile comerciale,

drepturile de autor și numele comerciale pot fi deosebit de dificil de apreciat
deoarece nu au terti asemanatori. 11 O dificultate suplimentară este că locația IP-ul
este foarte mobil. De exemplu, firmele pot, să separe cercetarea și activitățile de
dezvoltare care creează un brevet din proprietate și care rezultă fluxuri de venit.
Spre deosebire de o mașină, utilizarea cunoștințelor încorporate într-un brevet sau
a unei mărci protejate de o marcă comercială nu depinde de locația IP: un brevet
ținut în Țările de Jos poate fi ușor utilizat simultan în multe țări. Firmele pot
localiza IP într-o țară cu impozite reduse din motive comerciale care nu sunt legate
de impozite sau în vederea reducerii obligațiilor lor fiscale iar distincția dintre cele
două motive poate fi imposibila.

Eroziunea bazei

Eroziunea bazei poate fi realizată în mai multe moduri. Sunt două zone care
au primit o atenție deosebită în rapoartele BEPS (eroziunea bazei si schimbarea
profitului): datorii intra-grup și entități hibride.

Dobânda plătită este deductibilă din profitul impozabil ca o cheltuială de

afaceri, în timp ce dobânda primită este impozabilă. Firmele pot transfera profitul
prin împrumuturi intragrup de la o filială într-o țară cu impozitare scăzută (unde

11
‘Charges for the use of intellectual property’, receipts and payments,
http://data.worldbank.org/indicator/BX.GSR.ROYL.CD.
plățile de dobândă primite vor fi impozabile) către una dintr-o țară cu impozite
mari (unde plățile de dobândă efectuate vor beneficia de scutiri de impozite). Acest
lucru reduce obligația fiscală generală. Într-o variantă a acesteia, companiile pot
reduce și total obligația fiscală prin contractarea de împrumuturi de la terți în țările
cu impozite mari, înainte de a transfera aceste fonduri către o companie într-o țară
cu impozitare mai scăzută.

O entitate hibridă este un concept similar – o companie care este privită

diferit de către diferite jurisdictii. Un exemplu folosit de multe multinaționale
britanice care investesc în SUA este un „turn”. Acest lucru ar putea funcționa după
cum urmează: o filială din Marea Britanie are o filială în SUA, care însăși are o
filială în Marea Britanie. Compania mama din Marea Britanie face un împrumut
filialei din Marea Britanie, iar acest lucru nu afectează obligația fiscală din Regatul
Unit: deducerea în filială anulează efectiv venitul suplimentar la compania mama.

Totuși, din perspectiva SUA, compania americană precizează că filiala sa

din Regatul Unit ar trebui tratată ca o sucursală. Regulile fiscale din SUA permit
sucursalelor să fie tratate ca parte a entității americane. Din perspectiva SUA,
Compania mama din Marea Britanie este irelevant. Prin urmare, plățile de dobânzi
efectuate de filiala din Regatul Unit pot să fie deduse din obligația fiscală a
companiei în SUA. Pentru că entitatea este tratată ca o companie din Regatul Unit
și o sucursală străină de SUA, dobânda este dedusă în ambele jurisdictii. Acest
lucru funcționează pentru a elimina obligația fiscală din SUA.
 Capitolul2: Metode de combatere a evaziunii fiscale

Din septembrie 2020, Parlamentul are o subcomisie permanentă pentru

probleme fiscale. Comitetul a fost înființat pentru a asista comisia de afaceri
economice și monetare în probleme de impozitare și sa se ocupe de lupta împotriva
evaziunii fiscale.

Pe parcursul legislaturii 2014-2019, Parlamentul a înființat comisii speciale

temporare, inclusiv o comisie specială pentru infracțiuni financiare si evaziune
fiscală precum și o comisie de anchetă privind evaziunea fiscală. Aceste comitete
au identificat o serie de defecte în prevederile fiscale.

Unele dintre principalele propuneri legislative din ultimii ani în materie de

taxe se referă la schimbul de informații privind cooperarea administrativă prin
anumite directive, care au fost modificate de mai multe ori pentru a prevedea:

- Schimb automat de informații referitoare la conturile financiare în care un

contribuabil activează în altă țară decât țara de reședință
- Schimb de decizii fiscale între statele membre pentru a le dezvălui altor țări
UE și Comisiei Europene, de exemplu „scheme de planificare fiscală”
oferite unor companii specific
- Informații de la țară la țară furnizate de marile întreprinderi multinaționale și
partajate între țările UE pentru a împiedica multinaționalele care sunt active
în diferite țări să se implice în practici agresive de planificare fiscală care nu
sunt disponibile pentru companiile naționale
- Informații despre spălarea banilor
 Alte propuneri se referă la impozitarea societăților și la evitarea impozitelor,
de exemplu:
- Baza comună consolidată de impozitare a societăților (CCCTB), care
abordează obstacolele fiscale care apar din diferitele sisteme fiscale
naționale pentru companiile care își desfășoară activitatea pe piața internă
pentru a evita riscurile dublei impuneri sau planificarea fiscală agresivă
- Impozitarea corporativă a unei prezențe digitale semnificative pentru a
permite statelor membre să impoziteze profiturile realizate pe teritoriul lor,
chiar dacă o companie nu este prezentă fizic acolo.
- Un sistem comun pentru o taxă pe serviciile digitale, o taxă pe veniturile
care decurg, de exemplu, din transmiterea datelor colectate despre utilizatori
pe interfețele digitale.

În plus, au existat numeroase propuneri de actualizare a cadrului TVA.

Subcomisia pentru probleme fiscale lucrează în continuare la un raport despre
cum să creeze o nouă bază pentru impozitarea profiturilor companiilor digitale
în țările în care își desfășoară activitatea, chiar și atunci când nu au o prezență
fizică.
 Concluzii
Tarile cu sarcini fiscale mai mari au introdus clauze de contracarare a
construcțiilor de planificare fiscală artificială, si au încheiat de asemenea un
număr mare de acorduri bilaterale, care prevăd schimbul de informații la cerere,
fără a ține cont de regulile interne privind secretul bancar,iar in cele din urmă,
au dezvoltat răspunsuri multilaterale în cadrul OECD și G20 pentru a facilita
depistarea evazilor fiscale și pentru a creşte presiunea asupra paradisurilor
fiscale.

Desi incercarile tarilor de a preveni evaziunea fiscala au cunoscut un

oarecare success in unele cazuri, evaziunea fiscala a ramas si va ramane mereu
o problema grea de rezolvat deoarece prin intermediul aparitiilor de noi
directive, apar automat si metode de combatere a acestora din dorinta
companiilor de a nu mai fi supuse impozitarii.
 Bibliografie:
www.taxjustice.net

https://www.oecd.org

http://www.pittsburghsummit.gov/mediacenter/129639.htm
http://register.consilium.europa.eu
http://unctad.org/en/PublicationsLibrary/wir2013_en.pdf
http://www.ifs.org.uk/budgets/gb2013/GB2013_Ch10.pdf
http://uk.reuters.com/article/us-britain-starbucks-tax-
idUKBRE89E0EX20121015

https://www.gov.uk/government/statistics/measuring-tax-gaps