Plumb

de George Bacovia

• Viziunea despre lume intr-o poezie simbolista

Simbolismul este un curent literar care se manifesta in prima perioada a

secolului XX. Acesta ia naștere in cadrul literaturii franceze și se manifesta ca o
reactie impotriva romantismului.

Poezia “Plumb” deschide volumul omonim din 1916, fiind percepută drept o
artă poetică datorită strategiei poetului de a abandona lumea exterioară în favoarea
privirii în sine. Poezia ilustrează estetica simbolistă asupra lumii și viziunea tragică
asupra existenței, având ca temă moartea și condiția individului într-un univers
care limitează și constrânge, susținute de motive precum :sicriul, cavoul, somnul,
iar ca simbol central “plumbul”.

Titlul operei reprezinta un substantiv comun, care in sens denotativ inseamna un

metal greu de culoare gri inchis. Sensul conotativ este dat de valoarea de motiv
literar central și simbol al titlului. Titlul arata astfel apasarea sufleteasca, golul
interior, melancolia și jalea eului poetic.

Lirismul subiectiv este redat prin marcile lexico-gramaticale ale eului liric:
verbele la persoana I: ,,Stam" ,,am inceput" ,,Sa strig" și forma pronominala la
persoana I: ,,meu" (amorul meu).

Din punct de vedere structural, discursul liric este organizat în două catrene,
corespunzătoare celor două planuri poetice:cel exterior, al naturii si cel interior, al
eului poetic. Lirismul acestei creatii este de natura subiectiva, pus in evidenta de
verbe si adjective pronominale la persoana I, precum “am ineput”, “stam”, “meu”.

Primul catren sta sub semnul funebrului si debuteaza cu versul “Dormeau adanc
sicriele de plumb” care accentueaza idea somnului vesnic.Spatiul este incremenit
in timp si inchis, ca imagine a unei singuratati totale si eterne: “Stam singur in
cavou”. Singurul element de miscare este reprezentat de vant, dar si acesta este
resimtit ca rece si ostil. Toate elementele acestui décor sunt asociate cu “plumbul”,
a carui repetitive obsedanta sugereaza monotonie, anuntand dezamagirea si
disperarea din al doilea catren :”scartaiau coroanele de plumb”.

A doua secventa strofica vizeaza un plan poetic orientat inspre straturile mai
adanci ale eului, sugeraate prin tema iubirii: “Dormea intors amorul meu de
plumb”. Strigatul din versul “Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig “ exprima
deznadejdea la modul absolut: a omului care nu si-a implinit afectiv fiinta, dar si a
omului instrainat de sine. Imposibilitatea de a atinge idealul, stoparea oricarei
posibilitati de a aspira spre absolut sunt sugerate de metafora “ aripile de plumb”
care creionează un zbor invers, o cadere, prabusirea fizica si psihica.

Timpul verbal dominant in textul liric este imperfectul care are valoare durativă,
evidentiind idea prelungirii acestei trairi funebre spre infinit si accentueaza
totodata starea de tristete existentiala sugerata de versuri : “ dormeau”,
“scartaiau”, “ atarnau”.

D.p.d. vedere al versificatiei, poezia se incadreaza in estetica simbolista,

intrucat este present paralelismul sintactic al versurilornb 1, 3 si 4 din fiecare
strofa. In plus, masura metrica este fixa, incremenita ca si atmosfera poeziei, avand
10 silabe, ritmul este iambic, sobru, iar rima, sugerand inchiderea, este imbratisata.

In concluzie, “Plumb” ilustreaza poezia pura, nonreferentiala a simbolismului

autentic, in care isi gasesc locul atat corespondentele, simbolurile, sugestiile si
muzicalitatea, cat si ambiguitatea si ermetismul, ca semen ale progresului poetic.