Cap 13 de la evanghelistul Matei vorbeşte despre activitatea Sfântului

Ioan Botezătorul în pustiul Iudeii.

Chemarea sa cuprindea două teme importante: pocăinţa şi împărăţia
cerurilor. Pocăinţa definită ca termen prin „” compus din „” şi
„” implică o schimbare completă a minţii, a vieţii, o transformare
lăuntrică , o totală refacere şi înnoire sufletească 1 iar „împărăţia cerurilor” a fost
anunţată încă de profeţii Vechiului Testament: Isaia, Ieremia, Izechiel, Iona, iar
Ioan vine să arate că timpul împărăţiei cerurilor s-a apropiat (Mt. 3, 2).
Versetul 4 vorbeşte despre înfăţişarea Sf. Ioan. Îmbrăcămintea lui era
simplă: o haină din păr de cămilă şi o cingătoare de piele (Mt. 3, 4).
Vestimentaţia la evrei la bărbaţi se compunea dintr-o cămaşă de lână sau
bumbac lungă până la genunchi şi cu mâneci scurte peste care se încingea un
brâu de piele sau in iar peste acesta se purta „simla” din lână sau păr de cămilă şi
care avea şi 4 ciucuri; în picioare purtau sandale de lemn sau piele iar în cap un
turban; părul şi barba erau lăsate să crească, tăierea bărbii fiind una din cele mai
mari insulte2. Haina din păr de cămilă a Sfântului Ioan nu era din cele fine ci
destul de grosieră, lucru arătat şi de Mântuitor: „Dar ce-aţi ieşit? Să vedeţi un
om îmbrăcat în haine moi? Iată cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor”
(Mt. 11, 8), iar cingătoarea de piele, în ebraică „exor” însemnând o curea de
piele neprelucrată3 este întâlnită şi la proorocul Ilie (IV Reg. 1, 8).
Nicodim Aghioritul îi creionează un portret: „Era la înfăţişare trupească
sălbatic şi înfricoşător şi fără asemănare cu ceilalţi oameni din pricina petrecerii
îndelungate în pustie. Avea părul capului des şi încâlcit, faţa-i era arsă de soare,
subţire la trup iar braţele şi coatele îi erau atât de slabe încât semănau cu cele ale
lăcustelor. Vorba îi era deodată şi aspră şi dulce; aspră pentru cele de ruşine,
dulce în predicile spre pocăinţă şi într-un cuvânt precum îi era hrană mierea
sălbatică aşa îi era şi învăţătura amestecată cu dulceaţă si asprime” 4.
Proorocul Ioan îmbrăcat în haine de păr de cămilă şi cingătoare de piele
evocă pe marele profet din timpul regelui Ahab: Ilie „păros peste tot şi încins
peste mijloc cu o încingătoare de curea” (IV Reg1, 8).Atât Ioan cât şi Ilie sunt
trimişi de Dumnezeu în situaţii limită pentru viaţa şi credinţa poporului ales,
însă pe când Ilie pregătea poporul pentru primirea viitoare a lui Mesia, Ioan îl
arată chiar cu mâna pe „Mielul lui Dumnezeu” (In 1, 29)
Hrana Sfântului Ioan era hrana oferită de deşert: lăcustele şi mierea
sălbatică (Mt. 3, 4), iar băutura era apa izvorâtă probabil dintr-un izvor de
stâncă. Lăcustele socotite după Legea lui Moise ca animale curate (Lev. 11, 22)
erau în mod frecvent consumate de popoarele semitice. Ioil 1, 4 aminteşte de 4
specii de lăcuste dintre care acridele reprezintă o categorie aparte consumată şi
astăzi de beduini5. Mierea provenea de la albinele sălbatice ce erau foarte
numeroase în această zonă deşertică cu vegetaţie aromatică şi se găseau printre
crăpăturile stâncilor încât pământul făgăduinţei a fost numit chiar de Dumnezeu
„ţara în care curge lapte şi miere” (Deut. 31, 20).
 Mesajul predicii lui Ioan are efect la mulţimile care veniseră să-l asculte
(Mt 3, 5). Atraşi de glasul proorocului ce striga în pustie, mulţimile din Iudeea şi
Ierusalim veneau, să se boteze la râul Iodan mărturisindu-şi păcatele (Mt. 3, 6;).
Principala apă curgătoare a Ţării Sfinte, Iordanul, numit „Colaborâtorul”
de la iarad = a coborî, izzorăşte din munţii Hermon şi Liban de la 563 m
deasupra nivelului mării coborând la 2 m deasupra nivelului mării când străbate
locul Merom ca să ajungă la 208 m sub nivelul mării Mediteraneei la traversarea
prin lacul Galileei pentru ca în final la vărsarea în Marea Moartă să atingă 392 m
sub nivelul mării6.În acest ultim sector, aproape de vărsarea Iordanului în Marea
Moartă propovăduia şi oficia Ioan botezul pocăinţei.7
Printre cei veniţi la Ioan se aflau şi farisei care ca şi păstrători stricţi ai
Legii mozaice vin la Iordan nu pentru a-şi mărturisii păcatele deoarece ei se
socoteau drepţi înaintea oamenilor li a lui Dumnezeu, ci pentru că Ioan devenise
destul de popular şi primirea botezului de la el acea să le crească şi mai mult
simpatia în rândul poporului. Cu ei vin şi saduchei, dar din cu totul alte motive:
acceptând doar deea ce era raţional din Lege şi fraternizând cu stăpânirea
romană, ei nu vroiau ca Ioan să fie un agitator politic care să strice ordinea
stabilită de romani şi să le creeze astfel prejudicii şi de aceea vin să-l cerceteze
mai de aproape. Recunoscându-i după hainele lor cu ciucuri Ioan îi apostrofează:
„pui de vipere, cine v-a arăta să fugiţi de mânia ce va să vină” (Mt. 3, 7).
Expresia „pui de vipere” era uzuală în acea vreme desemnând o viperă foarte
veninoasă de culoarea nisipului „şefifon” ce trăia în Ţara Sfântă 8. căutând
permanent să câştige admiraţia poporului fariseii sunt demascaţi acum şi numiţi
vipere care cu învăţătura lor greşită „muscă” şi pe alţii 9. În loc să fie linguşiţi şi
respectaţi de toţi cum erau obişnuiţi Ioan le arată pe faţă slaba lor credinţă pentru
că ei accentuau pietismul extern şi nu manifestau o pocăinţă sinceră lăuntrică şi
de aceea Ioan le cere acest lucru (Mt 3,8). Este de asemenea demontată şi
părerea lor că se mântuiesc numai în baza descendenţei lor trupeşti din Avraam
(Mt. 3, 9) deoarece aceasta era o calitate extremă pe când mărturisire şi căirea de
păcate reprezenta o transformare adevărată spre a putea fi pregătiţi pentru
intrarea în împărăţia întemeiată de Hristos. Faptul că Ioan spune „… din pietrele
acestea…” rezultă că se afla într-o regiune montană.
Botezul lui Ioan se deosebea atât de spălările levitice prevăzute de
Legea mozaică (Lev. 14,8; 16,24; 17,15), cât şi de spălările introduse de farisei
în baza tradiţiei (Mc 7,4; Lc. 11,38). În primul rând evangheliştii folosesc pentru
numele lui Ioan substantivul „” iar pentru ritualul săvârşit de el
„” ambele cuvinte indică ideea de cufundare şi numai în sens depărat
având înţeles de spălare10 apoi botezul lui Ioan era irepetabil spre deosebire de
purificările levitice care se repetau în funcţie de necesităţi; actul cufundării era
săvârşit de Ioan (Mt 3, 6), nepracticându-se autoimersiunea ca în cazul
curăţirilor mozaice şi mai ales botezul era însoţit de mărturisirea păcatelor (Mt
3, 6). Faptul că se foloseşte la plural „păcatele” rezultă că nu este vorba de o
recunoaştere a stării păcătoase în general, ci mărturisirea păcatelor se făcea de
către fiecare în chip personal.
 Între cei veniţi la Iordan să se boteze vine şi Hristos din Nazaretul
Galileii şi cere botezul de la Ioan (Mt 3, 13). Apariţia lui Hristos pe malurile
Iordanului îl face pe Ioan să ezite în a-i acorda botezul. Această problemă a
cunoaşterii sau necunoaşterii dinainte a lui Hristos de către Ioan este prezentată
diferit de evanghelişti. În timp ce Matei arată că Ioan îl opreşte pe Mântuitorul
de la botez, dovadă că l-a recunoscut (Mt. 3, 14), Sfântul evanghelist Ioan arată
exact contrariul: „Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu
apă Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste
El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt” (In 1, 33). Totuşi cele două
afirmaţii Mt 3, 14 şi In 1, 33 aparent contradictorii, pot fi apropiate în sensul că
Ioan nu-l cunoştea pe Mesia după înfăţişarea lui externă ci numai printr-o
revelaţie specială la fel cum Samuel l-a recunoscut pe David dintre fraţii lui (I
Reg16, 12) sau Lc 1, 44 când Ioan Botezătorul îl recunoaşte încă din pântecele
mamei lui pe Hristos. Evanghelistul Ioan nu contrazice recunoaşterea personală
a lui Iisus de către Ioan Botezătorul ci doar în Evanghelia sa insistă asupra
revelaţiei exterioare a lui Hristos pentru toţi cei prezenţi prin Teofania de la
Iordan pe când Matei accentuează mai mult o revelaţie personală a Sf. Ioan 11.
Faptul că Ioan Botezătorul nu numai că l-a oprit pe Mântuitorul de la
botez dar a şi recunoscut că el are trebuinţă de botezul lui Mesia (Mt. 3, 14)
denotă atât starea de smerenie în care se pune Ioan faţă de Hristos cât şi
superioritatea botezului cu Duhul Sfânt faţă de botezul pocăinţei.
Ioan Botezătorul se smereşte în faţa logosului întrupat zicând: „este mai
puternic decât mine, Lui nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea”(Mt. 3, 11).
Ducerea încălţămintei reprezintă cea mai umilitoare slujbă ce se putea încredinţa
unui slujitor de către stăpânul său12 şi constă, după un vechi obicei din Orient, în
supravegherea încălţămintelor ce se lăsau la intrarea într-o cămară în care se
aflau covoare pe jos13 însă Sfântul Ioan se simte nevrednic şi de această situaţie.
Smerenia lui Ioan are la bază impecabilitatea Mântuitorului. Înaintemergătorul
împărţea botezul ca semn că cel ce se boteza se lepădat de păcatele sale hotărât
să înceapă o viaţă nouă însă Hristos nu avea păcate: nici păcatul originar
deoarece s-a născut din chip suprafiresc prin Duhul Sfânt (Lc 1, 35), nici păcate
personale în baza unirii ipostatice. Ioan recunoaşte desăvârşirea sfinţeniei lui
Dumnezeu – omul aflat în faţa sa însă Hristos insistă asupra primirii botezului
pocăinţei deşi era fără de păcat, prin aceasta arătând că El îşi asumă păcatele
tuturor oamenilor prin voinţa sa liberă.
Ioan nu numai că se sfiieşte să-i acorde botezul dar afirmă că însuşi el
are nevoie să fie botezat de Iisus însă Acesta îi răspunde „Lasă acum că aşa se
cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Mt 3, 15)
Ca profet al legii Vechiului Testament, Ioan privea această dreptate
raportată la Legea lui Moise, în baza căreia Ioan era slujitor, iar Hristos stăpânul
căruia nu-i era vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintei (Lc. 3,16) însă se
referă la dreptatea universală, absolută, potrivită căreia toţi oameni trebuie să
stabilească relaţia normală cu Dumnezeu, relaţie alterată de păcat. La Ioan
dreptate este judecata lui Dumnezeu asupra celor răi (Mt 3, 12) însă la
Mântuitorul starea de dreptate e împăcarea omului cu Dumnezeu (Ps 84, 14).
Faptul că mântuitorul spune doar „se cuvine să îndeplinim toată dreptatea” şi nu
„trebuie să îndeplinim toată dreptatea” arată că El Şi-a asumat în mod liber
această misiune.
În momentul în care îl botează pe Iisus la Iordan activitatea Sfântului
Ioan ajunge la apogeu dar tot atunci începe şi declinul. Faptul că Ioan nu a fost
chemat să-i urmeze Mântuitorului rezultă şi din cuvintele Tatălui: „Acesta este
Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit” (Mt. 3, 17) fără să mai adauge ca la
schimbarea la faţă când erau ucenicii prezenţi „pe Acesta să-L ascultaţi” (Mt.
17, 5)14.
Botezul lui Ioan este numai un act pregătitor pentru oameni prin
mărturisirea păcatelor şi hotărârea de a duce o viaţă nouă, exprimată în chip
simbolic prin cufundarea în apă, pentru primirea lui Mesia (Fapt 19, 4). Era doar
un simbol văzut al pocăinţei lăuntrice, un rit de iniţiere şi pregătire pentru
împărăţia lui Dumnezeu ce avea să vină şi totodată era un act simplu pentru a
putea fi accesibil întregului popor.

NOTE
1
Iorgu Codreanu, Despre Sfântul Ioan Botezătorul în MMS 1-2/1965 p. 59.
2
D. Abrudan şi E. Corniţescu, Arheologie biblică, Buc., 1994, pag. p. 119.
3
Dicţionar biblic la „brâu”.
4
la I. Buga, Sf. Ioan Botezătorul, primul martor public al Fiului lui Dumnezeu cel întrupat în
O , 1/1983 p. 80.
5
V. Gheorghiu, Sfânta Evanghelie după Matei, Cernăuţi 1925 p. 145.
6
D. Abrudan, op. cit, p. 79-80.
7
A. P. Lopuhin, Istoria Biblică … p.201.
8
D. Abrudan, op. cit, p. 66.
9
V. Gheorghiu, op. cit. p. 150
10
Gh. Ghia, Sfântul Ioan Botezătorul după Evangheliile canonice, Craiova, 1926, p. 136.
11
V. Ciobanu, Viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul în MMS 1-2/1965 p. 64.
12
V. Gheorghiu, op. cit. p. 154.
13
V. Ciobanu, op. cit., p. 62.
14
Ioan Caraza, op. cit. în ST 3-4/1997 p. 97.

Bibliografie

Izvoare
1. Sfânta Scriptură IBMBOR, Bucureşti, 1999

Cărţi şi publicaţii

2. Dr. Vasile Gheorghiu – Sfânta Evanghelie după Matei, Cernăuţi, 1925

3. Pr. Prof. Dr. Gh. I. Ghia – Sfântul Ioan Botezătorul după Evangheliile
canonice, Craiova, 1926
4. Prof. A. P. Lopuhin – Istoria biblică la lumina cercetărilor şi
descoperirilor celor mai noi, Tomul 5 Trad. Nicodin, Patriarh al
României, Bucureşti, 1946
5. Diac. Dr. Ioan Caraza – Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul
Domnului nostru Isus Hristos, Editura Episcopiei Călăraşilor, 2000
6. pr. prof. dr. I. Constantinescu - Studiul Noului Testament, IBMBOR Buc.
1981.
7. prof. conf. univ. dr. Leon Arion, Comentarii la Evanghelia după Matei,
Cluj 1999
8. pr. prof. dr. Drumitru Abundan şi diac. prof. dr. Emilian Cornţescu –
Arheologie biblică, Buc., 1994
9. Sf. Vasile cel Mare – Despre botez în colecţia Comorilor pustiei 32,
Anastasia, 1995
10.Societatea Misionară Română – Dicţionar biblic, Oradea, 1995

Articole şi studii

11.pr. Mihai V. Ciobanu – Viaţa şi activitatea Sf. Ioan Botezătorul în MMS

1-2/1965
12.pr. Sahim Truţia – Înaintemergătorul în MB 3-6/1960
13.diac. Ioan Caraza – Sf. Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului
nostru Iisus Hristos în ST 3-4/1997
14.pr. prof. dr. Nicolae Neaga – Botezul în MA 1-2/1975
15.pr. Gh. Cotoşman – Cuvânt la Botezul Domnului în MMS 1-2/1964
16.pr. Iorgu Codreanu – Despre Sf. Ioan Botezătorul în MMS 1-2/1985
17.diac. P. J. David – Sf. Ioan Botezătorul în GB 1-2/1985
18.pr. Ioan Buga – Sf. Ioan Botezătorul primul martor public al Fiului lui
Dumnezeu cel întrupat O 1/1983
19.protos Serafin Man – Sf. Ioan Botezătorul, chipul smereniei în MA 9-
10/1975
20.pr. Ioan Bude – Moartea Sf. Ioan Botezătorul după Sfintele Evanghelii şi
după Istoricul Iosif Flavius în ST 4/1968