VERBUL

(τὸ ῥῆμα)

A. Categoriile gramaticale:
1. Aspectul: durativ (acțiune în desfășurare), momentan (acțiunea verbală este
punctuală), finit (acțiunea verbală s-a încheiat).
2. Timpul (este corelat cu aspectul):
- aspect durativ: prezent, imperfect, viitor
- aspect momentan: aorist
- aspect finit: perfect, mai mult ca perfect
3. Modul:
- personale: indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ
- nepersonale: participiu, infinitiv
4. Diateza:
- activă
- medie
- pasivă
5. Persoana
6. Numărul

B. Structura morfo-lexicală a verbului: R + V.T. + D

R – radical
V.T. – vocala tematică apare în cazul verbelor tematice (în –ω) și prezintă alternanța de
timbru: -ε-/-ο- (-μ/-ν)
D – desinența – morfem care indică persoana, numărul și diateza.
Desinența constituie şi o marcă suplimentară de încadrare temporală (timp principal
sau timp secundar-preterital). Din această perspectivă există două tipuri de desinențe:
a) desinențe primare
Active Medio-pasive
sg pl Sg pl
I - μι -μεν I -μαι -μεθα
 II -σι -τε II -σαι -σθε
III –τι -ντι III -ται -νται
b) desinențe secundare:
Active Medio-pasive
sg. pl. sg. pl.
I -ν/-α -μεν -μην -μεθα
II -ς -τε -σο -σθε
III -τ -ντ/σαν -το -ντο

C. Conjugarea. Verbele se împart în două grupe sau conjugări în funcție de

prezența sau absența vocalei tematice (-ο-/-ε-) în structura lor. Avem astfel:
1) verbe tematice (sau în -ω): λύω „dezleg”, γράφω „scriu”
2) verbe atematice (sau în -μι) – εἰμί „[eu] sunt”, δείκνυμι „arăt”.

Indicativul prezent al verbelor tematice

R + V.T. + D. primare
diateza activă „dezleg” diateza medio-pasivă „sunt dezlegat,-ă”
sing. pl. sing. pl.
I λύ-ω λύ-ο-μεν λύ-ο-μαι λυ-ό-μεθα
II λύ-εις λύ-ε-τε λύ-ῃ (λύει) λύ-ε-σθε
III λύ-ει λύ-ουσι(ν) λύ-ε-ται λύ-ο-νται

Obs. Terminațiile –ω, -εις, -ει, -ουσι, - ῃ sunt rezultatul transformărilor fonetice
care apar la contactul dintre vocala tematică și desinențe.
La persoana a III-a plural (forma activă) terminația poate fi urmată de un - ν
(„eufonic”), prin care se evită hiatul creat cu vocala inițială a cuvântului următor: λύουσιν „ei
dezleagă”.

Indicativul prezent al verbului εἰμί

sg. pl.
I εἰμί ἐσμέν
II εἶ ἐστέ
III ἐστί (ν) εἰσί (ν)