Sunteți pe pagina 1din 4

PRELIMINARII

Acest curriculum este adaptat elevilor cu cerinţe speciale, în vederea parcurgerii cât mai uşor a programei şcolare.
Curriculum îşi propune să aducă în atenţia elevilor cu CES metode tradiţionale dar şi moderne, activ-participative de predare- învăţare-
evaluare, de obţinere a informaţiilor necesare parcurgerii materiei, folosind metode, mijloace şi instrumente de lucru cât mai adecvate acestor
cazuri.
În acest scop, se pune accent pe implicaţiile matematicii în viaţa noastră.
Prin strategiile abordate, se are în vedere şi o bună colaborare cu cadrul didactic de sprijin şi integrarea cât mai bună a elevilor în colectivul clasei
pentru reuşita lor la finele clasei a IX- a în reţeaua şcolară ce include şcoli de meserii.

Concepţia didactică a disciplinei

Scopul major al educaţiei matematice în perioada şcolarităţii obligatorii este atât formarea şi dezvoltarea gândirii logice, cât şi formarea şi
dezvoltarea competenţelor şcolare pentru a realiza dezvoltarea deplină a personalităţii absolventului gimnaziului şi a-i permite accesul la
următoarea treaptă a învăţământului şi/sau integrarea lui socială. Astfel, matematica este o disciplină obligatorie de studiu pentru toate clasele şi
fundamentală pentru studiul celorlalte discipline şcolare.

Curriculumul este construit astfel încît să nu îngrădească libertatea profesorului în proiectarea activităţilor didactice. Astfel, pentru formarea
competenţelor specifice şi a unităților de competență în condiţiile parcurgerii integrale a conţinuturilor obligatorii în cadrul aceleeaşi clasă,
profesorul are dreptul:

 să schimbe ordinea parcurgerii elementelor de conţinut, dacă nu este afectată logica ştiinţifică sau didactică;
 să repartizeze timpul efectiv pentru parcurgerea unităţilor de conţinut în funcţie de pregătirea matematică a elevilor la etapa respectivă
a învăţămîntului;
 să grupeze în diverse moduri elementele de conţinut în unităţi de învăţare, respectînd logica internă de dezvoltare a conceptelor
matematice;
 să aleagă sau să organizeze activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din clasă.

Curriculum modificat la matematică, clasa a VI-a


Unități de competențe Unități de conținut
Activități și produse de învățare recomandate
I. Numere naturale
- Idenficarea, citirea și scrierea - Numărartea pînă la 100 cu startul, finalul și pasul
numerelor naturale 0-100 - Numerele naturale de la 0-100 dat.

- Compararea și ordonarea
- Compararea și ordonarea numerelor.
numerelor naturale 0-100 - Relații de comparare a numerelor naturale

- Completarea unei succesiuni - Continuarea, completarea unor succesiuni de numere


de numere asociate după reguli asociate după o regulă simplă.
simple indicate sau identificate - Probleme simple de adunare - Rezolvarea, formularea de probleme pornind de la
prin observare. obiecte, imagini.
Produse recomandate:
- Rezolvarea problemelor - exercițiul rezolvat;
justificând prin cuvinte proprii - problema rezolvată;
etapele rezolvării. - itemul scris rezolvat;
- testul sumativ rezolvat.
II. Numere întregi. Operații cu numere întregi
- Efectuarea adunării și scăderii - Adunarea și scăderea orală și scrisă, comentarea
în concentrul 0-100 cu și fără - Adunarea și scăderea numerelor naturale etapelor de calcul.
trecere peste ordin. în concentrul 0-100 fără trecerea peste
ordin.
- Aflarea numerelor necunoscute în exerciții.
- Aplicarea adunării și scăderii
la aflarea unor numere
necunoscute în exerciții. - Exerciții cu cel mult 2 operații, fără - Continuarea, completarea unor succesiuni de numere
paranteze. asociate după o regulă simplă.

- Completarea unor succesiuni -Rezolvarea problemelor prin adunări și scăderi.


de numere după reguli simple. - Legătura dintre adunare și scădere.
Produse recomandate:
- Rezolvarea problemelor cu o
- exercițiul rezolvat;
singură operație - Probleme de adunare și scădere.
- problema rezolvată;
Curriculum modificat la matematică, clasa a VI-a
- itemul scris rezolvat;
- testul sumativ rezolvat
III. Fracţii
- Scriere, citire și reprezentare a - Reprezentarea fracțiilor cu ajutorul unor - Exerciții de scriere, citire și reprezentare a fracțiilor
fracțiilor ordinare; desene ordinare
- Compararea fracţiilor cu acelaşi numitor sau - Exerciţii de adunare și scădere a fracţiilor cu același
- Efectuarea calculelor cu fracții cu acelaşi numărător.
numitor
ordinare
- Adunarea fracţiilor cu acelaşi numitor.

- Scăderea fracţiilor cu acelaşi numitor.

- Înmulțirea fracțiilor cu acelasi numitor

IV.
Elemente de organizare a datelor.
- Reprezentarea unor date sub - reprezentare a unor date sub formă de tabele și/sau de
formă de tabele  Elemente de organizare a datelor. diagrame statistice

- Reprezentarea unor date sub  Reprezentarea datelor prin tabele și grafice. - clasificare a evenimentelor
formă de diagrame Grafice cu bare, grafice circulare.
Produse recomandate:
- Clasificarea evenimente-lor  Evenimente: sigure, posibile, imposibile(prin - exercițiul rezolvat;
utilizând diverse criterii. exemple simple). - itemul scris rezolvat;
- schema elaborată;
- testul sumativ rezolvat.

V. Figuri și corpuri geometrice


- Observarea unor segmente pe modele fizice/desene
- reprezentare a figurilor geometrice - Figuri gemetrice: Punct, dreaptă, segment,
- Exerciţii de descriere şi de identificare a unor elemente
studiate, utilizând instrumentele semidreaptă
de desen. - Linie frântă deschisă/ închisă, linie curbă ale figurilor geometrice: laturi, unghiuri sau diagonale
deschisă/închisă
- Exerciţii de descriere şi de identificare a cubului/
- aplicarea reprezentărilor figurilor
geometrice studiate în rezolvări de - Lungimi de segment paralelipipedului dreptunghic; recunoaşterea cubului
Curriculum modificat la matematică, clasa a VI-a
probleme; ca un paralelipiped dreptunghic particular
- construcție a dreptelor - Unghiuri. Elementele unghiului.
- Recunoașterea formelor geometrice;
perpendiculare și paralele cu rigla și
echerul; - Măsuri de unghiuri - Exerciţii de măsurare şi de estimare a masei (corpurilor
fizice) în unităţi standard
- recunoaștere în situații reale și/sau - Triunghiuri. Elementele triunghiului. Notații
modelate a elementelor unei figuri - Exerciţii în care intervin transformări ale unităţilor de
geometrice: laturi, vârfuri, unghiuri, - Patrulater. Pentagon. Notații
măsură pentru timp
centru, rază, coardă, diametru,
interior, exterior; - Cercul. Elementele cercului. Notații - Determinarea valorii de adevăr a unei propoziţii
matematice;
- determinare a perimetrelor, - Corpuri geometrice: Cuboidul, cubul, sfera
(pătratului, dreptunghiului) și Produse recomandate:
exprimarea acestora în unități de - Unităţi de măsură pentru lungime: m, cm.
- răspunsul oral;
măsură adecvate;
- Perimetrul pătratului și dreptunghiului - problema rezolvat;
- itemul scris rezolvat;
- Măsurarea capacităţilor: litri
- desenul;
- Unităţi de măsură pentru masă: kg
testul sumativ rezolvat.
- Unităţi de măsură pentru timp ( min, h, zi,
săptămâna, luna, anul)

Curriculum modificat la matematică, clasa a VI-a

S-ar putea să vă placă și