MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ”ION CREANGĂ”

Catedra: Educaţie Fizică

Specialitatea: Pedagogia Învăţământul Primar

Facultatea de Formare Continuă a Cadrelor Didactice

COLESNICENCO ANGELA

METODOLOGIA FOLOSIRII JOCURILOR DINAMICE LA LECŢIILE

DE EDUCAŢIE FIZICĂ CU ELEVII CLASELOR PRIMARE

Teză de licență

Îndrumător
științific:
CIORBĂ CONSTANTIN,
dr. hab. în pedagogie,
prof. Universitar
 Chișinău, 2013

CUPRINS

ÎNTRODUCERE……………………………………………………………………………..
.

CAPITOLUL I. CERINŢELE DE BAZĂ FAŢĂ DE ORGANIZAREA EDUCAŢIEI

FIZICE CU ELEVII CALSELOR PRIMARE

1.1 Unele căi de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor

primare

1.2 Rolul jocurilor dinamice în educaţia fizică şcolară

CAPITOLUL II. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICIENŢEI

FOLOSIRII JOCURILOR DINAMICE LA LECŢIILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ CU
ELEVII CLASELOR PRIMARE

2.1 Analiza nivelului pregătirii motrice a elevilor claselor primare

2.2 Dinamica indicilor calitativi a pregătirii motrice la elevii claselor primare

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIA
 ÎNTRODUCERE

Motto: „Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bună-voie, înăuntrul

unor anumite limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi după reguli acceptate de
bunăvoie, dar absolut obligatorii, avînd scopul în sine însăşi şi fiind însoţită de
un anumit sentiment de încordare şi de bucurie şi de ideea că «este altfel»
decât în viaţa obişnuită.” (Jan Huizinga)

Actualitatea cercetării: Tematica tezei îşi propune să promoveze

aspectele practice ale reconsiderării jocului dinamic ca metodă activă, eficientă
şi corespunzătoare particularităţilor de vîrstă ale şcolarilor mici.
J. Piaget spunea că „toate metodele active de educaţie ale copiilor mici cer să li
se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucîndu-se, ei să
reuşească să asimileze realităţile intelectuale, care altfel, rămîn exterioare
inteligenţei copilului”.
Activitatea ludică îndeplineşte funcţii importante pentru copil cît şi pentru
adult. Pentru copil, modul serios şi pasiunea cu care se joacă constituie
indicatori ai dezvoltării şi perfecţionării proceselor de cunoaştere – percepţia,
reprezentarea, gîndirea, capacitatea de înţelegere, memoria, imaginaţia, vorbirea
– şi trăsăturilor de personalitate – caracter, aptitudini, voinţă, afectivitate.
Încă din primii ani de activitate ca învăţătoare la Gimnaziul din satul
Medeleni, raionul Ungheni, am înţeles că folosirea jocurilor dinamice, în
procesul didactic este o coordonată esenţială în formarea priceperilor şi
deprinderilor. În tratarea acestei teme, am plecat de la experienţa dobîndită atît
pe parcursul a celor 16 ani de experienţă personală, precum şi la cursurile de
reciclare şi, mai ales, de la folosirea permanentă a jocului dinamic la orele de
educaţie fizică.
„Jocul este cea mai bună introducere în arta de a munci” (E. Claparéde, 1920,
pag 143-apud Învăţământul primar, 2001, pag 66). Lumea jocului este o
anticipare a lumii preocupărilor serioase, îndeplinind funcţii importante pentru
copil cît şi pentru adult. Pentru copil modul serios şi pasiunea cu care se joacă
constituie indicatori ai dezvoltării şi perfecţionării proceselor de cunoaştere-
percepţia, reprezentarea, gîndirea, spiritul de înţelegere, memoria, imaginaţia,
vorbirea şi trăsăturile de personalitate – caracter, aptitudini, voinţa, afectivitate.
Aşa cum remarca psihologul Ed. Claparède, prin intermediul jocului se
manifestă tendinţa de desfăşurare şi afirmare a personalităţii în genere (Emil
Verza, 1978, pag 83 ).
Pedagogii tuturor timpurilor au pus în evidenţă funcţia formativ-educativă a
jocului, indiferent de natura şi tipurile de joc. Jocurile constituie o „şcoală a
energiei, a educaţiei, a conduitelor, a gesturilor, a imaginaţiei, în cadrul
necesităţilor de a acorda conduita la situaţii cu anumite dimensiuni” (coord.U.
Şchiopu, 1981, pag 62). Prin intermediul jocurilor se formează şi se dezvoltă o
serie de însuşiri ale personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor
psihice. Astfel, se educă particularităţile intelectuale şi fizice cum sunt curajul,
dîrzenia, perseverenţa în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemânarea,
atitudinea principială faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi
sociabilitatea. Se dezvoltă caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea,
şcoala foloseşte jocul ca o pîrghie în realizarea scopurilor sale.
Scopul cercetarii: este de a identifica cerinţele de bază faţă de
organizarea educaţiei fizice cu eleviii claselor primare şi evidenţia rolul jocurilor
dinamice pentru formarea iniţială a cadrelor didactice, în noul context al
profesionalizării carierei didactice.
Obiectivele cercetarii:
Pentru realizarea cercetari ne-am propus urmatoarele obiective:
- Identificarea semnificaţiei prelevării de experienţe didactice în
activitatea de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor primare;
- Distingerea importanţei jocurilor dinamice în educaţia fizică
şcolară;
 - Argumentarea experimentală a eficienţei folosirii jocurilor
dinamice la lecţiiile de educaţie fizică cu elevii claselor primare;
- Demonstrarea pe cale expirementală a dinamicii indicilor calitativi
a pregătirii motrice la elevii claselor primare.
Ipoteza cercetării: Jocurilor dinamice pot forma şi dezvolta o serie de
însuşiri fizice şi intelectuale ale elevului ciclului primar, cum sunt curajul,
dîrzenia, perseverenţa în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemânarea,
atitudinea principială faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi
sociabilitatea dacă se va exersa cu o gamă variată de jocuri dinamice, pe tot
parcursul ciclului primar, astfel, se vor educă particularităţile intelectuale şi
fizice, se va dezvolta caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea,
şcoala trebuie să folosescă jocul dinamic ca o pîrghie în realizarea scopurilor
sale.
Metodele folosite:
 Observaţia sistematică;
 Analiza produselor activităţilor didactice;
 Experimentul individual şi colectiv de constatare;
Inovaţile şi importanţa ştiinţifică a lucrarii:
- În cercetarea lucrarii rezidă că pe baza literaturii ştiinţifice
existente şi a experimentului constatativ am dezvăluit
specificul folosirii jocurilor dinamice la lecţiiile de educaţie fizică cu
elevii claselor primare, precum şi importanţa acestora în activitatea
învăţătorului ciclului primar.

Cuvinte - cheie: experienţe didactice în activitatea de optimizare a

educaţiei fizice, activitatea ludică, jocuri dinamice, particularităţile intelectuale
ale elevului
Structura lucrării: Lucrarea este compusă din Preliminări, 2 capitole, fiecare
cîte doua subcapitole, încheiere, bibliografie şi anexe.
 CAPITOLUL I. CERINŢELE DE BAZĂ FAŢĂ DE ORGANIZAREA EDUCAŢIEI

FIZICE CU ELEVII CLASELOR PRIMARE

1.1 Unele căi de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor

primare

Jocul este un mijloc de cunoaştere, un mijloc de familiarizare a copiilor

cu viaţa înconjurătoare, un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a
cunoştinţelor dobîndite, un mijloc de educare morală şi socială. Jocul este şi o
metodă educativă integrată în cadrul metodelor active de învăţare. Este un
procedeu folosit pentru înviorarea copiilor, pentru fixarea cunoştinţelor,
evaluarea lor, în cadrul activităţii şcolare.
Această temă a reprezentat o provocare personală, un imbold de a aplica
mult mai intens în activitatea didactică, achiziţiile dobîndite prin implementarea
şi desfaşurarea în cadrul şcolii în care activez de 16 ani, în calitate de
învăţătoare. Tema aleasă are un caracter deschis, chemînd la reflecţie dar şi la
acţiune concretă în planul explorării şi utilizării metodologiei didactice active, în
cadrul căreia jocul dinamic îşi pune în evidenţă multiplele valenţe formative şi
educative, precum şi efectele în scopul obţinerii unei educaţii de calitate.
Sunt bine cunoscute influenţele pozitive pe care le au practicarea
exerciţiilor fizice şi sportului încă de la vîrste cît mai fragede. Iată de ce se
impune acordarea atenţiei cuvenite organizării şi desfăşurării acestor activităţi
cu copiii de 7-11 ani.
Frenezia mişcărilor la copiii de vîrstă şcolară mică derivă dintr-o
necesitate reală. Activităţile lor motorii sunt necesare nu doar pentru dezvoltarea
fizică dar şi pentru evoluţia intelectului. Controlul respiraţiei, descoperirea
independenţei şi a interdependenţei fiecărei părţi a corpului, deosebirea între
stînga şi dreapta, recunoaşterea secvenţelor spaţio-temporale sunt etape
fundamentale pentru a se înţelege pe sine şi lumea înconjurătoare.
Cunoaşterea propriului corp este indispensabilă pentru ca elevii să poată acţiona
şi cerceta pentru a cunoaşte ceea ce este în jurul lor. Toate acestea sunt elemnete
importante în dezvoltarea inteligenţei, psihologică şi afectivă a copilului. Prin
practicarea unui sport, elevul are ocazia să combine diverse comporatmente pe
care cu greu le-ar fi putut face în alt context.

Ca obiect de studiu, educaţia fizică urmăreşte dezvoltarea armonioasă a

organismului, îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea indicilor morfo-
funcţionali, înarmarea cu cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice cît mai
variate, la formarea caracterului şi profilului moral al elevului exprimate prin
voinţă, curaj, spirit combativ, stăpînire de sine, punctualitate, respectul
adversarului, etc.. Educaţia fizică şi jocurile dinamice reprezintă activităţi de
interes major, avînd în vedere sarcinile şi obiectivele ce le revin în procesul
instructiv-educativ. Elevii care ştiu să îmbine în mod judicios eforturile
intelectuale cu cele fizice au indici funcţionali superiori şi o capacitate sporită de
muncă.

Reforma sistemului de învăţămant din R. Moldova a generat şi la nivelul

disciplinei „Educaţie fizică” schimbări importante în plan conceptual,
metodologic şi organizatoric, pe cicluri curriculare, cu finalităţi şi obiective
proprii. La absolvirea ciclului primar, principalele finalităţi pe care le urmăreşte
educaţia fizică sunt:

1. Menţinerea stării optime de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare

la factorii de mediu. De-a lungul celor 4 ani de şcolarizare, elevul trebuie să afle
de la învăţătorul său şi să acţioneze sub îndrumarea acestuia la acumulare de
cunoştinţe, la formarea de deprinderi şi obişnuinţe referitoare la:

- semne obiective şi subiective ale stării de sănătate;

- reguli de igienă personală;
- cauze care pot genera accidente;
2. Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului - planşe
care ilustrează coloana vertebrală şi deviaţiile ei;
- învăţarea elevilor să-şi determine pulsul şi frecvenţa respiraţiei;
- posibilitatea de măsurare periodică a greutăţii şi înălţimii;
- să realizeze constant momentul de educaţie fizică pe parcursul programului
şcolii;
- să recomnade permanent menţinerea poziţiei corecte;
- împreună cu părinţii să urmărească un regim corect de alimentaţie;

3. Dezvoltarea calităţilor motrice de bază:

- viteza;
- îndemanare;
- rezistenţă;
- forţă;
4. Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care sunt solicitate frecvent
în:
- acţiuni curente (locomoţie, profesie, gospodărie)
- mers;
- alergare;
- sărituri;
- aruncare;
- prindere;
5. Consolidarea depreinderilor motrice aplicativ-utilitare:
- echilibru;
- tîrare;
- căţărare;
- coborîre;
- escaladare;
- tracţiune;
- împingere;
- transport de obiecte;

6. Formarea deprinderilor sportive elementare:

Sunt deprinderi cu structuri simple care aparţin unor probe şi ramuri de

sport accesibile elevilor din învăţămantul primar. Ele au menirea de a-i invita pe
copii în practicarea unor sporturi:

a) atletism

- alergarea de viteză cu start de jos;

- săritura în lungime cu elan, procedeu ghemuit;
- alergarea de durată în tempou moderat;

b) gimnastică acrobatică
- cumpăna;
- podul de jos;
- stînd pe omoplaţi;
- rulări;
- rostogoliri,

c) minijocuri sportive
- pase;
- prindere,
- pasare;
- dribling;

Practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi a diferitelor sporturi

 7. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă şi de întrecere:
Pornind de la acestea, fiecare învăţătoare trebuie să-şi planifice conţinutul în
mod obiectiv şi nu formal în funcţie de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară
activitatea (colectivul de elevi, bază materială, condiţii climaterice).
Proiectarea didactică, reflectă modul în care cadrul didactic concepe realizarea
obiectivelor de referinţă pentru fiecare clasă, avînd un caracter personalizat,
studiind bine programa, repartizînd unităţile de învăţare pe lecţii, selectînd
unităţile de învăţare pe lecţii, selectînd probele şi instrumentele de evaluare.

Lecţia de educaţie fizică, poate fi cu următoarele tematici:

a) lecţii cu tematică şi conţinut unitar,

b) lecţii cu temă comună pentru întreaga clasă şi cîte o temă pentru grupele
constituite opţional;

c) lecţii în care ambele teme se realizează pe grupe opţionale;

Structura acestor lecţii presupune parcurgerea următoarelor verigi:

• organizarea colectivului de elevi (adunarea clasei, alinierea, raportul,

salutul, verificarea ţinutei, comunicarea temelor);

• pregătirea organismului pentru efort (încălzirea are ca scop angajarea

treptată a funcţiilor cardio-respiratorii în efort, pregătirea aparatului locomotor
pentru solicitările din lecţie);
• realizarea temelor lecţiei;
• influenţarea selectivă a aparatului locomotor;
• revenirea organismului după efort;
• încheierea organizată a lecţiei;
Cîteva recomandări legate de dsfăşurarea activităţilor de edcucaţie fizică la
ciclul primar:
• Să se desfăşoare cît mai des şi de cîte ori situaţia o impune,

• Să aibă un caracater destins, elevii să participe cu plăcere;

• Să predomine jocurile de mişcare şi întrecerile;

• Să se folosescă cît mai mult imaginaţia elevilor;

• Să fie antrenaţi în activitate şi elevii scutiţi medical, cu sarcini diferenţiate;

• Conştientizaţi părinţii să urmărească dezvolatrea fizică corectă şi să îndrume

copiii către practicarea exerciţiilor fizice şi sportului, deoarece la această vîrstă
se pun bazele generale ale deprinderilor şi calităţilor motrice, a atitudinii pe care
o vor avea faţă de fenomenul sportive.
În planul - cadru de învățămînt, pentru disciplina educație fizică este
prevăzut un volum de 2 ore pe saptamînă, la fiecare dintre clasele ciclului
primar. Activitatea se desfășoară conform prevederilor unei programe de
specialitate.
Importanța educației fizice este dată de faptul ca este disciplina care
asigură echilibrul dintre efortul intelectual și cel fizic, între sedentarism și
activitatea dinamică, răspunzînd nervilor de mișcare ale fiecarui copil. În același
timp, contribuie la succesul activității școlare, prin faptul că acționează asupra
componentelor psihomotricității, multiplu solicitate în activitatea de la celelalte
discipline din planul de învatamînt. Argumentele care susțin afirmația anterioară
sunt concluziile rezultate din numeroase studii ce au scos în evidență faptul că:

1. Un elev cu o schema corporală slab definită, prezintă și un grad scăzut de

coordonare. Pe planul activitătilor școlare, se înregistrează deficienţe la nivelul
scrisului, al ritmului citirii.
 2. Retardul în precizarea lateralității creează copilului și probleme legate de
orientarea spațială. Aceste probleme sunt ilustrate de incapacitatea de a percepe
diferența dreapta - stînga, dificultăți de organizare a scrisului și a textelor în
pagină, etc.

3. Percepția spațială deficitară reflectată de neprecizarea părților dreapta -

stînga, va fi însoțită și de disgrafii, ilustrate de confundarea unor litere cum ar fi:
b - d, p - q. Atunci cînd se confundă sus - jos, în planul scrierii vor apărea
dificultăți legate de scrierea unor litere p - d, n - u sau a unor cifre ; 6 - 9.

4. Dificultățile de orientare spațială și temporală (ilustrate de greșeli în

raportul înainte - după) vor angrena și probleme de citire a unor cuvinte
asemănătoare ca formă (rame - mare) sau de reconstruire a unor fraze, atunci
cînd se precizează cuvintele componente. De asemenea, pot apărea eșecuri la
matematică, prin nelimitarea noțiunilor de rînd și coloană sau a formelor
geometrice.

În concluzie la primul subcapitol, vom accentua, că activităţile motorii

desfăşurate prin jocuri dinamice, sunt necesare nu doar pentru dezvoltarea fizică
dar şi pentru evoluţia intelectului. Controlul respiraţiei, descoperirea
independenţei şi a interdependenţei fiecărei părţi a corpului, deosebirea între
stînga şi dreapta, recunoaşterea secvenţelor spaţio-temporale sunt etape
fundamentale pentru a se înţelege pe sine şi lumea înconjurătoare. Numai astfel
elevul ciclului primar va deveni o personalitate armonios dezvoltată şi integră pe
tot parcursul vieţii.
 1.2 Rolul jocurilor dinamice în educaţia fizică şcolară

În condițiile în care ciclul primar de învățămînt, intersectează ciclurile

curriculare al achizițiilor fundamentale și de dezvoltare, educației fizice îi
revine sarcina de a contribui prin mijloace specifice la realizarea următoarelor
obiective cadru , conform Programei de educație fizică pentru învățămîntul
primar:
1. Menținerea stării optime de sănătate și creșterea capacității de adaptare la
factorii de mediu.
2. Influenţarea evoluției corecte și armonioase a organismului și
dezvoltarea calităților motrice de bază.

3. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază și specifice

unor ramuri de sport.
4. Practicarea independentă a exercițiilor fizice și a diferitelor sporturi.
5. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă și de întrecere în funcție de
un sistem de reguli acceptat.

Fiecare obiectiv cadru va fi abordat la nivelul claselor prin intermediul

obiectivelor de referință. De exemplu, în concordanță cu primul obiectiv cadru,
elevii vor dobîndi cunoștințe cu ajutorul cărora să identifice principalii factori
care asigură menținerea stării de sănătate, să cunoască reguli de igienă personală
și colectivă, etc.

În sensul obiectivului cadru doi, elevii vor dobîndi cunoștințe, capacități și

atitudini pe baza carora să iși mențină o atitudine corporală corectă, să cunoască
valorile optime ale indicilor somatici și funcționali pentru vîrsta lor, să cunoască
și să execute exerciții de influențare selectivă a aparatului locomotor etc.
 Instruirea elevilor se poate proiecta și în funcție de ciclul curricular pe
care îl parcurg elevii. Pentru ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (cls. I -
II), atenția învățătoarei se va orienta către:

a) pentru domeniul motor, însușirea deprinderilor motrice de bază: locomotorii,

nelocomotorii și de manipulare.

- să se deplaseze cu spatele
- să schimbe rapid direcția de deplasare fără să se împiedice
- să prindă cu două mîini o minge aruncată de la o distanță convenabilă
- să identifice mișcări diferite (locomotorii, nelocomotorii, de manipulare) și să
se folosească adecvat

b) pentru domeniul cognitiv

- să identifice și să utilizeze concepte legate de mișcare în situații diferite
(noțiunile legate de spațiu, viteza, forța).
- să înteleagă și să aplice concepte legate de efortul fizic și măsurile de
proiecție ce se impun în cadrul lecțiilor de educație fizică

c) pentru domeniul afectiv

- să identifice comportamentele adecvate lecției de educație fizică
- să accepte reușitele și eșecurile înregistrate în diferitele situații de instruire
specifice educației fizice.

Pentru debutul ciclului curricular de aprofundare, clasele III - IV,

învăţătoarea iși va propune:

a) pentru domeniul motor, stăpînirea tuturor deprinderilor de bază și utilitar

aplicative;
- să execute combinații de mișcări de bază (alergare cu prindere sau evitare de
obiecte)
- să fie capabili să execute efort continuu pe o durată determinată de timp

b) pentru domeniul cognitiv

- să înțeleagă și să respecte regulile de joc
- să descrie efectele practicării exercițiilor fizice
- să creeze exerciții de influențare selectivă
- să poată măsura frecvența cardiacă și să îi înțeleagă semnificația

c) pentru domeniul afectiv - social

- să identifice tipurile de exerciții care le aduc safisfacție
- să identifice și să accepte diferențele dintre copii.

Pentru realizarea obiectivelor prezentate anterior cadrul didactic trebuie să

aiba în vedere cele mai eficiente jocuri dinamice, care vor ţine cont
de particularitățile de creștere și dezvoltare ale copiilor, să asigure într-adevăr
contribuția educației fizice la realizarea finalităților învățămîntului primar.
Astfel, pentru menținerea stării optime de sănătate și creșterea capacității de
adaptare la factorii de mediu, cadrul didactic trebuie să acționeze sistematic pe
parcursul tuturor lecțiilor de educație fizică, chiar daca nu iși va stabili teme
distincte de lecție. Observațiile, discuțiile purtate cu copiii, mijloacele pe care le
va folosi (planse, filme), vor contribui la:
- asimilarea unor cunoștințe legate de regimul de viață rațional - durata
somnului, regimul alimentar;
- asimilarea regulilor de igiena personală (în condițiile practicării
exercițiilor fizice) - adecvarea echipamentului la condițiile meteorologice,
curățarea și întreținerea acestuia, spălarea mîinilor (după lecție) și a întregului
corp;
- asimilarea regulilor de igienă colectivă - aerisirea spațiilor destinate
desfășurării lecțiilor, verificarea integrității materialelor didactice și curățarea
acestora, după caz;
- însușirea normelor de protecție a integrității corporale pe durata practicării
exercițiilor fizice, în vederea evitării accidentelor sau altor incidente, atît pe
parcursul lecției cît și a altor forme de practicare a exercițiilor fizice;
- desfășurarea lecțiilor, cu precădere, în aer liber, în condiții de microclimat
favorabil, inclusiv pe perioada iernii.

Pentru influențarea evoluției corecte a jocurilor dinamice

asupra organismului se va acționa sistematic în cadrul verigii "influențarea
selectivă a aparatului locomotor", dar și a celorlalte momente ale lecției, ori de
cîte ori cadrul didactic considera necesar (de exemplu, în veriga de revenire a
organismului după efort, în cazul exercițiilor de gimnastică pentru compensarea
anumitor poziții ale trunchiului, etc.). În funcție de obiectivele de referință care
sunt urmărite, se poate acționa prin următoarele metode și mijloace:
- care să cuprindă indicii morfologici și funcționali corespunzători vîrstei
copiilor;
- prezentarea unor planșe care să evidențieze modele de ținută corporală
corectă, dar și deficiențele fizice care pot apărea (de exemplu, ale coloanei
vertebrale, care se pot instala în urma adoptării pozițiilor incorecte în bancă și
lipsei controlului voluntar);
- măsurarea frecvenței cardiace și a celei respiratorii și explicarea
semnificației acestora în diferite momente ale lecției;
 - măsurarea înalțimii și greutății proprii și consemnarea acestor valori,
alături de indicii funcționali, într-un caiet, pentru a conștientiza copii asupra
evoluției acestora;
- inițierea unor discuții cu părinții, cu scopul de a-i avertiza asupra
posibilelor deficiențe fizice ale copiilor și de a-i conștientiza asupra importanței
participării copiilor la programe de kinetoterapie, atunci cînd este cazul. Lecția
de educație fizică, atît cea din trunchiul comun, cît și cea din curriculum la
decizia școlii, rămîne forma organizatorică de bază a practicării exercițiilor
fizice. Ca tipologie, predomină lecțiile de învățare și cele de consolidare a
deprinderilor motrice de bază, dar pot fi întîlnite și lecțiile mixte /combinate, cu
teme atît din deprinderi, cît și din calități motrice (sau din componente ale
psihomotricității).
Structura lecției este asemănătoare cu cea de la celelalte cicluri de
învățămînt. Ca o constantă a acesteia, pentru ciclul primar, se remarcă veriga
(situația de instruire) de influențare selectivă a aparatului locomotor. Durata
verigilor lecției este variabilă de la o clasă la alta și pe parcursul aceluiași an
școlar. La începutul anului școlar și în special la clasa I, organizarea colectivului
de elevi depășește frecvent 5 minute, ajungînd chiar la 8 - 10 minute. În vederea
motivării elevilor pentru implicarea activă la lecție și pentru crearea unui climat
adecvat instruirii se recomandă anunțarea temelor lecției în chiar prima verigă,
indiferent de clasă. La clasele I și a II-a acestea se vor anunța și în momentul în
care se trece la realizarea lor.

În veriga pregătirii organismului pentru efort ponderea mijloacelor prin

care se realizează este dată de exercițiile din școala mersului și alergării,
jocurile de mișcare și o parte din exercițiile de front și formații. Se pot alcătui și
pentru această situație de instruire programe cu conținut stabil, care să fie
exersate pe anumite perioade, în corelație cu temele de lecție propuse.
Pentru veriga a III-a, cea de influențare selectivă a aparatului locomotor, se
recomandă în special exerciții individuale libere, bine localizate la nivelul
segmentelor corpului. Nu sunt recomandate exercițiile în perechi. Pe timp
răcoros, se pot executa exerciții de influențare selectivă pe fondul variantelor de
deplasare. Conținutul acestei verigi poate fi reprezentat și de complexe de
gimnastică aerobică. Se poate lucra diferențiat pentru fete, băieți, sau
microgrupuri, atunci cînd se exersează pentru corectarea unor atitudini
deficiente.
Pentru verigile tematice, alături de calități motrice și deprinderi și priceperi
motrice, pot fi prevăzute ca teme de lecție componente ale capacității de
organizare (întoarcerile de pe loc, formaţiile de deplasare), elemente din şcoala
alergării, săriturii.

Pentru consolidarea deprinderilor motrice, precum și pentru dezvoltarea

calităților motrice, principala metodă de instruire o reprezintă jocul, care
corespunde cerințelor didacticii moderne privitoare la activizarea elevilor și la
problematizarea procesului instructiv - educativ. Pentru unele lecții, jocurile de
mișcare/dinamice se pot constitui în teme. După învățarea regulilor de
desfășurare și a sarcinilor motrice specifice, jocurile devin mijloace eficiente de
rezolvare a altor teme și obiecte de instruire.

Dintre procedeele de organizare a exersării elevilor cu deosebită eficienţă,

mai ales la acest ciclu de învățămînt, este cel frontal. În aceasta situație se
lucrează simultan cu întreaga clasă de elevi sub supravegherea cadrului didactic.
La clasele a III-a și a IV-a, pentru unele exerciții, se poate face exersarea și pe
grupe.

Cînd în orar sunt alocate 2 lecții educației fizice, învăţătorul poate opta
pentru o a treia, ca disciplină sportivă opţională.
 Ora opțională la aria curriculară Educație fizică și sport, poate avea
următorul statut:

- opțional ca disciplină nouă, cu conținut neprevăzut de programă - pentru care

copii și-au manifestat însa opțiunea, exista condiții materiale, iar cadrul didactic
dispune de cunoștințele necesare predării respectivei ramuri de sport, al cărei
conținut și particularități trebuie să corespundă particularităților de creștere și
dezvoltare a copiilor din clasele I - IV. Ramura de sport poate fi predată și în
echipă cu un specialist, iar opțiunea poate viza gimnastica ritmică, artistică,
tenis, badminton, patinaj artistic, etc. În această situație, se va elabora o
programă, cu obiective de referință și conținuturi specifice, precum și cerințele
privind evaluarea. În catalog va fi rezervată o rubrică separată de cea a educației
fizice.

- opțional integrat - în care pot fi incluse domenii integratoare - euritmie, balet,

pantomima, dans clasic sau modern. Şi în această situaţie se va elabora o
programă şi sistemul de cerinţe de evaluare. Frecvenţa şi calificativele vor fi
consemnate într-o rubrică specială din catalog.

Precizări metodico-organizatorice privind desfăşurarea lecţiei de educaţie fizică

în condiţii speciale[4]

Lecţia desfăşurată în aer liber, pe timp friguros.

Începînd cu învăţămîntul primar unul dintre cele mai importante obiective

ale educației fizice vizează menținerea și întărirea stării de sănătate a
organismului copiilor, de diferite vîrste. Metodologia de realizare a acestui
obiectiv presupune desfășurarea lecțiilor de educație fizică în mediu natural și
valorificarea în acest fel a factorilor de călire ai organismului. Această manieră
de abordare a lecției de educație fizică este valabilă inclusiv pe durata sezonului
rece, cu condiția respectării unor reguli metodico-organizatorice.

Dat fiind faptul că în timpul efortului fizic desfășurat pe timp friguros, se pot
manifesta modificări de natura fiziologică, profesorul trebuie să aibă în vedere
următoarele aspecte (E. Firea, 1983; Bar-Or, 1987; Gh. Carstea, 2000):

- temperatura aerului să nu scadă sub - 5º;;

- umiditatea aerului să fie între 35 - 65 %;
- să nu se înregistreze precipitații, vînt puternic, nebulozitate, fenomene de
poluare atmosferică.

Lecția desfășurată pe timp friguros, în aer liber, impune, de asemenea,

respectarea unor reguli privind organizarea și desfășurarea ei, astfel:

- organizarea colectivului de elevi, precum și concluziile asupra modului de

desfășurare a lecției se vor desfășura în interior (vestiar, culoar), pentru a nu
ține copiii în frig;

- pregătirea organismului pentru efort se va realiza împreună cu influențarea

selectivă a aparatului locomotor, exercițiile specifice acestei situații de instruire
executîndu-se din deplasare; se va avea în vedere alternarea exercițiilor cu
intensitate medie cu cele cu intensitate mică, astfel încît să se realizeze o
solicitare rațională a organismului elevilor;

- în aceste condiții se pot stabili teme din calități motrice (lecții de pregătire
fizică), precum și din deprinderile motrice, cu condiția că acestea să se afle în
faza de consolidare sau perfecționare (în felul acesta va crește densitatea
motrică a lecției, respectiv timpul efectiv de lucru al elevilor).
 Mențiuni aparte trebuie realizate în legatură cu echipamentul copiilor, care
trebuie să fie călduros, fără a fi foarte gros. De asemenea, se recomandă ca
încălțămintea să nu fie de pînză, pentru a nu se uda ușor. Copiii vor fi instruiți

să inspire pe nas și să expire pe gură, pentru a evita apariția ulterioară a unor

răceli. Se știe că inspirația nazală modifică temperatura și calitatea aerului, pe
care le face optime accesului în celelalte etaje ale aparatului respirator. Lecția
desfășurată în interior, în spații improvizate. Chiar dacă la ora actuală unele
unități de învățămînt dispun de spații adecvate desfășurării lecțiilor de educație
fizică, în interior, ramîn numeroase cazurile în care activitatea pe timp friguros
se desfășoară în spații improvizate, incluzînd aici: culoarele școlii și chiar
spațiul clasei. Și în aceste condiții profesorul trebuie să aibă în vedere unele
aspecte metodico- organizatorice (E. Firea, 1983; Gh. Carstea, 2000). Atunci
cînd lecția se desfășoară pe culoar, se va avea în vedere că acesta să nu fie cel
care permite accesul copiilor în sălile de clasă și să fie amplasat la parter, astfel
încît să nu fie perturbată activitatea celorlalte discipline. Curățarea podelei să se
realizeze în timpul pauzei, astfel încît să se acorde timpul necesar uscării și să
fie evitată în acest fel alunecarea elevilor.

O atenție deosebită se va acorda formațiilor de lucru și amplasării acestora în

spațiul disponibil, astfel încît să se respecte cerințele metodice legate de
alcătuirea acestora și evitării accidentărilor. Temele de lecție pot viza toate
componentele tematice, cu o abordare selectivă a conținuturilor, impusă de
condițiile materiale concrete. O atenție deosebită se va acorda jocurilor de
mișcare alese. Se recomandă utilizarea celor care nu presupun manipulare de
obiecte, pentru a evita incidentele (spargerea geamurilor, de exemplu).

În cazul temelor din gimnastica acrobatică se vor lua măsuri de amplasare

optimă a aparatelor și celorlalte materiale didactice față de zidurile holului, de
calorifere sau de alte obiecte. Pentru săriturile cu sprijin se va asigura o zona de
aterizare mai înaltă, rezultată din suprapunerea mai multor saltele, asfel încît să
se evite accidentările.

Atunci cînd lecția de educație fizică se desfășoară chiar în sala de clasă,

profesorul va avea în vedere următoarele aspecte:

- clasa să fie amplasată la parter (din aceleași considerențe legate de

nerespectarea activității de la alte discipline);

- aerisirea și curățarea clasei;

- evitarea folosirii mobilierului clasei pentru desfășurarea exercițiilor.

În aceste condiții reținem că accentul va fi pus pe exercițiile de influențare

selectivă, desfășurate între bănci. Dacă mobilierul poate fi deplasat, atunci
spațiul creat în acest fel oferă posibilitatea abordării unor conținuri destinate
dezvoltării preciziei, coordonării segmentare, echilibrului, forței. O atenție
deosebită va fi acordată măsurilor de igienă colectivă ce vor fi luate după
desfășurarea lecției: aerisirea clasei, rearanjarea băncilor, ștergerea prafului de
pe mobilier și, dacă este posibil, ștergerea podelei.

Se desfășoară simultan cu toți elevii din clasele I - IV, fie la începutul zilei
de școală, fie în pauza/recreația mare. Gimnastica zilnică se recomandă a fi
efectuată mai ales în aer liber.

Este condusă de un profesor de educație fizică, instructori - elevi din ciclul

gimnazial sau de profesorul de "serviciu" pe școală. Constă din cinci - șase
exerciții individuale libere de dezvoltare fizică, simple și cunoscute de elevi.
Aceste exerciții se efectuează numai din poziția stînd și unele derivate ale
acesteia. În selecționarea exercițiilor trebuie de avut în vedere faptul că elevii le
execută într-un echipament nespecific pentru educația fizică. Se desfășoară pe
parcursul activităților didactice care solicită intens organismul școlarilor mici,
prin concentrare nervoasă mare și efort cu precădere static (caligrafie, desen și
alte discipline de cultura generală), care favorizează instalarea oboselii. Datorită
acesteia, elevii nu se mai pot concentra, iși pierd interesul pentru activitatea
didactică respectivă, devin apatici sau neliniștiți. În astfel de momente, cadrul
didactic, trebuie să întrerupă activitatea respectivă și să recomande efectuarea a
două - trei exerciții fizice simple, în bănci sau în spațiile dintre acestea. Vor fi
folosite exerciții de întindere a coloanei vertebrale, de extensii ale trunchiului cu
ridicări de brațe, răsuciri sau îndoiri de trunchi, ridicări în picioare și "așezări"
în bănci, etc. Toate exercițiile se efectuează în ritm vioi.
În lecțiile de învățare a scrisului pot fi folosite exerciții pentru brațe,
mîini și degete: închiderea și deschiderea pumnilor cu întinderea forțată a
degetelor, presiunea mîinii (de scris) pe banca, scuturarea mîinii de scris, etc.
Principala metodă practică de utilizare a jocului dinamic se referă la exersarea
complexelor de influențarea selectivă a aparatului locomotor. Acestora li se
alocă între 7 - 10 minute, în fiecare lecție, în funcție de nivelul de insușire a
exercițiilor de către copii. Descrierea exercițiilor, ordinea și numărul acestora,
precum și dozarea se stabilesc conform regulilor oferite de gimnastica de bază.
Predarea acestor conținuturi se realizează prin metode verbal - intuitive, care să
sprijine efortul copiilor de a memora complexele de jocuri dinamice.
Se recomandă ca, odată însușite, complexele să fie exersate de copii, în mod
autonom, de-a lungul a 10 - 12 lecții sau a unui semestru. În acest fel, ele vor
putea fi folosite și în contextul practicării independente a exercițiilor fizice.
Prezentarea scopului acestor exerciții, a grupelor musculare implicate în
efectuarea lor și a efectului, mai ales, are ca efect conștientizarea elevilor asupra
importanței practicării exercițiilor de influențare selectivă. În procesul de
însușire a actelor și acțiunilor motrice un rol important, mai ales la acest ciclu
de învățămînt, il au reglatorii metodici, care determină localizarea corectă a
exercițiilor folosite (diferite obiecte portative).

Însoțirea acestor complexe de un fond muzical adecvat contribuie la

creșterea atractivității acestei situații de instruire, dar și a lecției, în general, prin
crearea unui climat pozitiv.

În vederea dezvoltării calităților motrice de bază a copiilor de aceasta vîrstă,

trebuie să se respecte următoarele cerinţe ale jocului dinamic:

- durata situațiilor de aplicare, destinate calităților motrice poate fi cuprinsă

între 10 și 20 de minute, în funcție de calitatea abordată;

- pentru dezvoltarea vitezei de deplasare se vor folosi alergări pe distanțe

cuprinse între 15 și 30 m; acestei forme de manifestare a vitezei, dar și celei de
execuție și de reacție li se va acorda o atenție deosebită;

- pentru dezvoltarea capacităților coordonative se vor folosi structuri

motrice variate, folosind toate procedeele metodice cunoscute;

- dezvoltarea forței se realizează cu ajutorul procedeului metodic al

eforturilor izotonice, intense și rapide (în care se repeta acțiuni motrice simple, 3
- 4 serii × 8 - 10 repetări, precum și cu circuitul (pentru clasele a III -a şi a IV-a),
alcătuit din 3 - 4 stații și executat contratimp, 20", cu pauza de 40";

- pentru dezvoltarea rezistenței se vor folosi procedeul metodic al eforturilor

uniforme și repetate, cu durata cuprinsă între 3 și 5 minute; nu se recomandă la
această vîrstă procedeul eforturilor variabile, datorită slabei capacități de
adaptare a aparatului cardio - vascular.
 În vederea stabilirii intervalului de intensitate a efortului se recomandă să se
utilizeze formula:

[220 pulsații/min-vîrsta copilului × 60% - 220 pulsații/min-vîrsta copilului ×

80%][3]

De exemplu, pentru un copil de 10 ani, intervalul de intensitate a efortului

(zona ținta) trebuie să fie între 210 × 60/100 = 126 pulsații/min și 210 × 80/100
= 168 pulsații/min.

Una dintre cele mai importante probleme legate de efortul în lecția de

educație fizică este acela legat de durata exercițiilor fizice. Menținerea
frecvenței cardiace în zona țintă de efort trebuie să fie de circa 20 - 30 minute,
astfel încît să se înregistreze modificări semnificative la nivelul sistemului
cardiovascular. Această perioadă de timp poartă denumirea de "perioadă stimul".
Se recomandă ca perioada de încalzire și de revenire după efort să fie de circa 5
- 10 minute. Ca frecvență a administrării stimulilor jocurile dinamice pentru
dezvoltarea capacității de efort aerob se recomandă participarea la 2 lecții pe
săptămînă, cu o zi pauză între ele.

Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază și specifice unor

ramuri de sport constituie un obiectiv deosebit de complex, prin prisma
cunoștințelor pe care le solicită din partea cadrului didactic. Această
complexitate este dată de necesitatea cunoașterii tehnicii ramurilor de sport, a
etapelor formării deprinderilor motrice, precum și a metodelor de instruire
adecvate.

La această vîrstă se pune un accent deosebit pe formarea și consolidarea

deprinderilor locomotorii - mers, alergare, săritură, tîrare, cățărare. Acestea se
constituie în teme de lecție. Se va urmări consolidarea celor de manipulare -
aruncare, prindere, lansare, rostogolire. Toate acestea vor sta la baza inițierii
copiilor în practicarea jocurilor sportive. Ca metodologie de instruire, se va opta
pentru utilizarea jocurilor de mișcare pregătitoare pentru însușirea celor
sportive. În același timp, elevii își vor însuși (confrom programei) unele probe
atletice (alergare de viteză, săritură în lungime prin procedeul ghemuit,
aruncarea mingii de oină de pe loc), precum și elemente de gimnastică
acrobatică (rulări, rostogoliri, elemente de echilibru).

Practicarea independentă a jocurilor dinamice și a diferitelor ramuri de sport

reprezintă un obiectiv ambițios al educației fizice, care va fi regăsit și la nivelul
ciclurilor de învățămînt superioare. În vederea realizării lui, cadrul didactic
poate folosi următoarele strategii:

- acordarea unor sarcini de prezentare a anumitor jocuri dinamice de către

elevi, în timpul lecției;

- memorarea complexelor de influențare selectivă;

- însușirea regulilor de desfășurare a jocurilor de mișcare și a celor sportive;

- acordarea temelor pentru acasă care să vizeze dezvoltarea calităților

motrice, dezvoltarea fizică armonioasă, urmarirea unor evenimente sportive, etc.

În primele încercări de indicare a temelor pentru acasă se va ține seama de

slaba capacitate de autocontrol pe care o au elevii de această vîrstă. De aceea, la
început se vor da elemente foarte simple învățate în prealabil la lecția de
educație fizică. Cu timpul, pe măsura îmbogățirii experienței și a însușirii unor
tehnici de muncă independentă, la clasele a III-a și a IV-a se pot da ca teme
pentru acasă și exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice sau complexe de
exerciții pentru prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiențe fizice.
Aceste teme pentru acasă se prezintă doar în ultima verigă a lecției. Ele trebuie
să fie verificate, în mod neceasr, pe parcursul viitoarelor activități, pentru a fi
stimulată efectuarea lor.

Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă și de întrecere în funcție de un

sistem de reguli acceptat se constituie ca un obiectiv de ordin socio-afectiv, cu o
importanță deosebită în procesul de dezvoltare a personalității micului
școlar. Elevul trebuie obișnuit cu situațiile de întrecere, cu respectarea regulilor
de joc, precum și a celorlalte exigenţe impuse de organizarea practicării
exercițiilor fizice (de exemplu, includerea în echipe și colaborarea cu diferiți
colegi, nu numai cu cei preferați).

Pentru realizarea acestui obiectiv, învățătoarea are la dispoziție diferite metode

și mijloace:

- desemnarea, prin rotație, a elevului care arbitrează întrecerile (de obicei,

cei scutiți de efort în lecția respectivă);

- memorarea regulilor de joc și prezentarea, prin sondaj, a acestora înainte

de începerea jocului;

- încurajarea copiilor în sensul stabilirii unor variante de jocuri, cu reguli

stabilite chiar de ei;

- explicarea conceptului de fair-play și discutarea situațiilor în care trebuie

să se manifeste această atitudine, etc.

Concluzii la primul capitol:

Pedagogii tuturor timpurilor au pus în evidenţă funcţia formative -

educativă a jocului, indiferent de natura şi tipurile de joc. Jocurile constituie o
„şcoală a energiei, a educaţiei, a conduitelor, a gesturilor, a imaginaţiei, în
cadrul necesităţilor de a acorda conduita la situaţii cu anumite dimensiuni” Prin
intermediul jocurilor se formează şi se dezvoltă o serie de însuşiri ale
personalităţii şi se exersează caracteristicile proceselor psihice. Astfel, se educă
particularităţile intelectuale şi fizice cum sunt curajul, dîrzenia, perseverenţa în
activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemînarea, atitudinea principială
faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi sociabilitatea. Se dezvoltă
caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea, şcoala foloseşte jocul ca o
pîrghie în realizarea scopurilor sale.

Pentru învăţătorul ciclului primar este arhiimportant de a identifica cerinţele

de bază faţă de organizarea educaţiei fizice cu eleviii claselor primare şi de a
evidenţia rolul jocurilor dinamice în activitatea cadrelor didactice, în noul
context al profesionalizării carierei didactice. Pentru realizarea acestui deziderat
sunt necesare realizarea următoarelor obiective:

- Identificarea semnificaţiei prelevării de experienţe didactice în

activitatea de optimizare a educaţiei fizice cu elevii claselor primare;

- Distingerea importanţei jocurilor dinamice în educaţia fizică

şcolară;

- Argumentarea experimentală a eficienţei folosirii jocurilor

dinamice la lecţiiile de educaţie fizică cu elevii claselor primare;

- Demonstrarea pe cale expirementală a dinamicii indicilor calitativi

a pregătirii motrice la eleviii claselor primare.

Jocurilor dinamice pot forma şi dezvolta o serie de însuşiri fizice şi

intelectuale ale elevului ciclului primar, cum sunt curajul, dîrzenia, perseverenţa
în activitate, abilităţile manuale, agilitatea şi îndemînarea, atitudinea principială
faţă de parteneri şi colectiv, spiritul de competiţie şi sociabilitatea dacă se va
exersa cu o gamă variată de jocuri dinamice, pe tot parcursul ciclului primar,
astfel, se vor educă particularităţile intelectuale şi fizice, se va dezvolta
caractere şi personalităţi integre şi, tocmai de aceea, şcoala trebuie să folosescă
jocul dinamic ca o pîrghie în realizarea scopurilor sale.
 CAPITOLUL II. ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICIENŢEI
FOLOSIRII JOCURILOR DINAMICE LA LECŢIILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ CU
ELEVII CLASELOR PRIMARE

2.1 Analiza nivelului pregătirii motrice a elevilor claselor primare

Activităţile motrice în regim de jocuri dinamice (partea experimentală)

Obiectul experimentului constatativ l-a reprezentat analiza nivelului

pregătirii motrice a elevilor claselor primare, prin intermediul jocurilor
dinamice. Pentru acesta mi-am formulat un chestionar, care a inclus următoarele
întrebări:

1. Care este impactul jocurilor dinamice în legătură cu nivelul

abilităţilor psiho-motorii deţinute de ei iniţial, la începerea programului
de aplicare a jocului dinamic?

2. Există posibilitatea ca rolul jocului dinamic să fie etalat la justa

valoare, cînd imaginea despre joc este nerealistă?

3. Este posibil ca acest tip de activitate să fie folosit în perfecţionarea

curriculei la educaţia fizică pentru ciclul primar?

4. Cum evoluează comportamentul elevilor pe parcursul aplicării

jocurilor dinamice, pe parcursul celor 4 ani de aplicare a lor?

5. Apar schimbări în atitudinea lor faţă de învăţătorul lor, care aplică

aceste jocuri?

6. Care sunt posibilele sugestii de ameliorare a programului pregătirii

profesionale a viitoarelor cadre didactice?
Aceste întrebări au stat la baza experimentului constatativ desfăşurat la
Gimnaziul Medeleni, din raionul Ungheni în perioada care am avut-o, după ce
am convenit cu conducătorul ştiinţific tematica cercetării tezei de licenţă.

În cele ce urmează exemplific aplicarea cîtorva jocuri dinamice pe care le-

am desfăşurat cu elevii clasei mele în perioada aprilie/mai 2013.

EXEMPLE DE JOCURI DINAMICE PENTRU REZISTENŢĂ

Năvodul

Locul desfăşurării: sală, teren

Materiale necesare: jaloane,
Jucători: colectivul de elevi.
Scop: însuşirea ritmului de alergare - moderat, impus de coleg
Descriere: Colectivul de elevi în afară de unul se află împrăştiat pe jumătate
de teren (sală) şi aleargă liber. La semnalul profesorului jucătorul ales aleargă să
prindă "peştişorii" care încearcă să scape trecînd dintr-o parte în alta a terenului.
Primul jucător care este "atins" se consideră prins şi împreună, formează un
"năvod mic" care la rîndul lui încearcă să prindă în plasă pe ceilalţi elevi
peştişori. Pe măsură ce sunt prinşi mai mulţi "peştişori" se măreşte năvodul
ş.a.m.d.

Semaforul

Locul desfăşurării: sală, teren

Materiale necesare: cercuri,
Jucători: colectivul de elevi.
Scop: însuşirea ritmului de alergare - moderat, impus de un coleg
Descriere: Se fixează culorile semaforului în trei locuri, prin trasarea lor pe sol
cu cretă colorată (roşu, galben, verde). Toţi elevii în afară de unul care este
conducător se află aşezaţi liber pe tot spaţiul de joc şi execută joc de glezne. La
comanda profesorului care indică o culoare, tot colectivul aleargă în ritmul
impus de elevul-conducător în spaţiul indicat, la al ll-lea semnal revin la locurile
iniţiale. Elevul care depăşeşte conducătorul de joc, alergînd mai repede este
penalizat cu un punct.

Arcanul (Ţară, ţară vrem ostaşi)

Locul desfăşurării: sală, teren
Jucători: colectivul de elevi.
Scop: însuşirea ritmului de alergare - impus
Descriere: Colectivul clasei se află liber şi aleargă pe tot terenul. Doi dintre
elevi stau faţă în faţă, de mîini apucaţi şi formează un "arcan". În această poziţie
aleargă pe tot terenul şi strigă: "Ţară, ţară vrem ostaşi"; restul clasei întreabă în
cor "pe cine" iar "arcanul "răspunde: "pe...tine" şi aleargă să prindă în "arcan" pe
cel mai apropiat elev. Elevul prins se va prinde de mîini cu ceilalţi mărind
"arcanul" şi jocul începe din nou.
Reguli: tempoul de alergare este impus de profesor; cînd arcanul are 5-6 elevi
se mai formează unul; cîştigă elevii care nu se lasă prinşi

Rolul jocului de mişcare din lecţia de educaţie fizică

Analiza literaturii de specialitate, propria experienţă de 16 ani, discuţiile

cu colegele mele referitoare la rolul jocurilor dinamice, mi-au permis să găsesc
răspunsurile din chestionarul de la experimentul constatativ:

- Importanţa deosebită a jocului în dezvoltarea copilului este demonstrată de

eficienţa sa, fiind calea prin care copilul se orientează în lumea înconjurătoare,
îşi formează primele noţiuni, priceperi şi deprinderi intelectuale, morale şi fizice
necesare unei dezvoltări armonioase;
- Jocul constituie o formă specifică a activităţii copiilor, fiind demonstrat că a
apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, ca rezultat al
muncii.

- Elementele comune tuturor jocurilor sunt: scopul jocului; subiectul jocului;

regulile sau regulamentul jocului; conţinutul motric al jocului; forma de
organizare a jocului.

- Pentru valorificarea superioară a valenţelor multiple sub raport

instructiv-educativ, pentru a asigura manifestarea deplină a influenţelor
benefice asupra elevilor, jocurile de mişcare trebuie organizate
corespunzator unor criterii riguroase.

Selectarea jocului în concordanţă cu: obiectivele urmărite; efectivul şi

componenţa acestuia pe sexe; locul de desfăşurare (în aer liber, în sală); factorii
de climă (sezonul); particularităţile morfo-funcţionale şi psiho-fizice ale
participanţilor; durata şi materialele necesare.

- Pregătirea spaţiului şi a materialelor pentru joc: alegerea, amenajarea şi

asigurarea terenului de joc; îndeplinirea standardelor cu privire la materialele
folosite (dimensiuni, marcaje,etc)

- Formarea echipelor şi repartizarea sarcinilor de joc după următoarele

criterii: numărul participanţilor; sexul participanţilor; înălţimea şi
greutatea; nivelul de pregătire al componenţilor; alegerea sau numirea
căpitanilor de echipă.

- Explicarea si demonstrarea jocului: explicarea regulilor se face scurt, clar,

în limbaj accesibil vîrstei elevilor; o aplicaţie "de probă" pentru a clarifica
etapele jocului şi regulamentul.
- Arbitrajul jocului vizeaza respectarea regulilor privind : începerea şi
terminarea jocului; desfăşurarea jocului; modul de stabilire al rezultatelor;
sancţiuni şi recompense ; durata jocului şi dozarea efortului.

Desfăşurarea jocului constituie etapa cea mai importantă a predării şi învăţării

lui.

În timpul desfăşurării sunt urmărite obiectivele: supravegherea respectării

regulilor de joc; stimularea elevilor inactivi, stîngaci, neîndemînatici;
temperarea elevilor impulsivi; dozarea efortului în joc; terminarea organizată a
jocului; anunţarea rezultatului şi analiza jocului.

Recomandări metodice în baza experimentului constatativ:

Jocul creează o stare de emulaţie, dublată de un consum energetic mare,

din acest considerent se impun unele reguli de care trebuie să se ţină cont:
- La vîrsta şcolară mică (7- 8 ani), jocurile de mişcare conţin acţiuni şi
reguli simple. Complexitatea acestora, ca şi nivelul de solicitare creşte, astfel
încît în clasa a IV-a se pot practica jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive
- Regulamentul de joc să creeze probleme pe care copiii să le poată rezolva
prin effort de imaginaţie, creativitate, dar şi fizic.
- Elevii să înveţe jocurile, pentru a le practica şi independent sau în alte
situaţii.
- Limitele spaţiului de joc şi diferitele repere vor fi vizibile, evidente prin
diferite marcaje sau obiecte.
- Echipele vor fi egale ca număr şi, de preferinţă, alcătuite pe sexe.
- În joc vor fi angrenaţi toţi copiii din clasă.
- În calitate de conducător al jocului, învăţătorul va asigura respectarea
regulamentului de joc, a sportivităţii, stabilirea corectă a rezultatelor, explicînd
totodată cauza deciziilor sale.
- Învăţătorul va conduce de aşa manieră jocul, încît să asigure o atmosferă de
emulaţie şi de manifestare a bucuriei în reuşitele elevilor.
- Învăţătorul va încuraja şi stimula şi echipele care nu cîştigă, evitînd sancţiunile
care presupun eliminarea din joc.
Se vor lua, în mod obligatoriu, toate măsurile pentru prevenirea
accidentelor. Jocurile de mişcare, bine organizate şi cu un conţinut corect, au
influenţă educativă şi formativă benefică asupra dezvoltării fizice şi emoţionale
a copiilor dacă sunt selecţionate şi dirijate, astfel încît să satisfacă varietatea
intereselor şi nevoilor de creştere şi dezvoltare a acestora. Sunt reprezentate de
ansamblurile sportive şi de activităţile motrice de timp liber, turistice - de tipul
excursiilor, drumeţiilor, etc.
Activitătile sportive, cu caracter competițional sau necompetiționale, se
desfășoară în timpul liber al elevilor, în concordanță cu preferințele ale acestora
și dorința acestora de a practica anumite ramuri de sport. Pentru a încuraja
participarea școlarilor mici la competițiile sportive, inspectoratele școlare
organizează astfel de manifestări, la nivel de municipiu, raion pentru diferite
ramuri de sport (handbal, fotbal, gimnastică aerobică) și la această categorie de
vîrstă. Evaluarea jocurile dinamice la educație fizică prevede pentru
învățămîntul primar acordarea a minimum trei calificative pe semestru provenite
din susținerea probelor la: viteza de deplasare, rezistență, forță, complex de
dezvoltare fizică armonioasă, îndemanare, gimnastică aerobică, joc sportiv. Așa
cum se poate constata, probele de control nu pot aprecia nivelul de îndeplinire a
tuturor obiectivelor cadru și de referință prevăzute de programă.
Perioada de vîrstă - specifică elevilor din clasele I - IV - se caracterizează
prin esențiale transformări ale organismului:
→ Pe plan somatic:
- Se intensifică procesul de osificare, dar există încă mult țesut cartilaginos și
risc de deformări la factori favorizanți în acest sens.
- Sistemul articular se întărește spre 8 - 9 ani, dar nu suficient, prezentînd
aspecte de instabilitate.
- Sistemul muscular ajunge la aproximativ 27.5 % din greutatea corporală.
- Se dezvoltă și organele interne. Creierul la 7 ani are aproximativ 1200 grame,
apropiindu-se pe plan histologic de maturizare.
- Se încetinește procesul de creștere în înălțime. Creșterea în înălțime
(aproximativ 4,5 cm pe an la băieți și 5,0 cm la fete) se face prioritar pe seama
membrelor inferioare.
- Greutatea corporală crește de trei - patru ori mai mult decît ceilalți indicatori
somatici.
→ Pe plan funcțional:
- Capacitatea de adaptare la efort devine din ce în ce mai bună.
- Aruncarea: trebuie pus accent pe aruncarea la distanță și țintă fixă cu un
braț de deasupra umărului (tip"zvîrlire"), de pe loc și din mers sau alergare. -
Greșeli frecvente: pauza prea mare între elan și aruncarea propriu-zisă; poziția
frontală incorectă, nefolosindu-se forța de propulsie a picioarelor și bazinului;
aruncarea cu brațul întins prin lateral sau cu brațul îndoit, dar mișcarea pornind
din dreptul umărului sau chiar din fața acestuia; extensia exagerată a brațului
înapoi (pe spate); răsucirea cotului în afară, etc.
- Săritura: are premise, la această vîrstă pentru a fi formată corect.
- Greșeli frecvente de execuție: slaba coordonare a lucrului brațelor; aterizare
dură, fără suficientă amortizare; lipsa forței de desprindere și - în consecință -
realizarea unui zbor cu mai mult razant; lipsa coordonării brațelor și picioarelor
în executarea pasului sărit și pasului saltat; lipsa unui ritm adecvat în alergarea
de elan, etc.

Așa după cum s-a putut constata din parcurgerea paragrafelor anterioare,
perioada de vîrsta cuprinsă între 6/7 și 11 ani este o perioadă de importante
modificări în planul creșterii și dezvoltării copiilor. Astfel, între 6 - 8 ani are
loc o semnificativă creștere a sistemului osos și dezvoltarea masei musculare. În
consecință, copiii vor avea nevoie de timp să se obișnuiască cu noile dimensiuni
corporale, astfel ca educația fizică trebuie să îi ajute pe copii să-și controleze
corpul aflat în plina perioadă de creștere.

În același timp, capacitatea scăzută de concentrare a atenției impune

pauze relativ dese, care să permită menținerea copiilor "în lecție". Se va reuși
acest lucru în condițiile în care jocul va fi utilizat ca principal mijloc de
instruire. Dragostea copiilor pentru mișcare, trebuie valorificată în cadrul unor
lecții atractive, în care jocurile să nu presupună reguli numeroase și complicate
(aceste caracteristici vor fi amplificate pe parcursul claselor următoare, cînd și
atenția se va ameliora).

La această vîrstă copiii sunt încă centrați pe propria persoană, de aceea se

recomandă utilizarea grupurilor mici și mari pentru rezolvarea sarcinilor
motrice. În același timp, se va introduce rezolvarea de probleme. O importanță
deosebită se va acorda lucrului independent, care deși va fi folosit va presupune
o "supraveghere" deosebită din partea profesorului.

Una dintre greșelile care apar sunt legate de "graba"cu care copiii sunt
introduși în situații competitive, specifice diferitelor ramuri de sport. Abordarea
este considerată neadecvată pentru că la această vîrstă nu stăpînesc deprinderile
motrice, astfel încît atenția lor să se poată îndrepta asupra jocului.
Concluzii la experimental constatativ

Progresul copiilor în domeniul cognitiv le va permite întelegerea "limbajului"

mișcării, pe baza dezvoltării schemei corporale, modificările care apar în
organism ca urmare a prestării jocurilor dinamice, va înţelege și iși va însuși
regulile de participare la lecția de educație fizică. Din punct de vedere afectiv -
social, se apreciază progresul pe care copiii îl fac în planul cooperării,
intrajutorării, acceptării celui de alături și obișnuirea cu sentimentele de bucurie
și tristețe pe care le oferă participarea la jocurile dinamice.

În clasele a III-a și a IV-a, ca urmare a încetinirii procesului de creștere în

înălțime, în favoarea cîștigului în greutate, copiii vor fi capabili să-și controleze
mai bine mișcările. De aceea, accentul în instruire se pune pe cizelarea
mecanismului de aplicare a jocurilor dinamice, în detrimentul parametrilor
mișcării - viteza, forța etc.

Dezvoltarea capacității de concentrare atenției, permite copiilor însușirea

unui număr mare de reguli de desfășurare a jocurilor de mișcare. Devin capabili
să coopereze cu unul sau mai mulți colegi, în cadrul grupurilor. În acest context
sunt capabili să lucreze cu ajutorul fișelor de lucru, astfel încît să le fie stimată
autonomia.

Consider şi recomand, începerea jocurilor dinamice, în variante simplificate,

dat fiind faptul că au însușite deprinderile de bază și controlul asupra mișcărilor
este mai bun față de stadiul anterior. Progresele realizate în plan cognitiv le va
permite elevilor să iși însușească reguli mai complexe, strategii simple de joc, să
înțeleagă sensul conceptului de fair - play. Pînă la sfîrșitul acestui ciclu de
învățămînt copiii vor putea respecta deciziile date de un arbitru. De
asemenea,vor putea descrie beneficiile practicării exercițiilor fizice și vor
acționa în consecință prin participarea regulată la lecțiile de educație fizică.

Pe plan afectiv - social, se remarcă o toleranță crescută a copiilor față de

colegii mai puțin abili și tendința de a-i ajuta.

Pornind de la aceste caracteristici de vîrstă și avînd în vedere obiectivele

cadru ale educației fizice, profesorul își va formula o serie de jocuri dinamice,
posibile a fi realizate prin parcurgerea conținutului educației fizice prevăzut
pentru fiecare ciclu curricular.

2.2 Dinamica indicilor calitativi a pregătirii motrice la eleviii

claselor primare

Datele experimentului constatativ, mi-au permis să susţin că jocurile

dinamice nu au încă un statut bine formulat, întrucît continuă să împrumute
principii din pedagogie, biologie, fizică, medicină etc. Partea teoretică a aplicării
jocului dinamic dezvălue unele considerențe personale ale autorului despre
principalul atribut al cercetării, cel de cunoaştere metodică a jocului dinamic.
Una din formele de manifestare a copilului este jocul dinamic. În mod
obișnuit o asemenea activitate este izvorată din nevoia de acțiune, de mișcare a
copilului (o modalitate de a-și consuma energia) sau de a se distra, un mod
plăcut de a utiliza timpul și nu numai. Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și
de operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală,
fizică a copilului. Elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai
atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și
bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a
oboselii. Atu
nci cînd jocul este utilizat în procesul de învățămînt, el dobîndește funcții
psihopedagogice semnificative, asigurînd participarea activa a elevului la lecții,
sporind interesul de cunoaștere față de conținutul lecției. Știm că jocul didactic
reprezintă o metodă de învățămînt în care predomină acțiunea didactică
stimulată. Acesta acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitatile adaptive de
tip recreativ proprii activității umane, în general, în anumite momente ale
evoluției sale ontogenice, în mod special.

Elevii iși petrec majoritatea timpului liber jucîndu-se. Jocul reprezintă

pentru copii o modalitate de a-și exprima propriile capacități. Prin joc, copilul
capătă informații despre lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu
obiectele din mediul înconjurător și învață să se orienteze în spațiu și timp.
Putem spune că jocul este ,,munca copilului’’. În timpul jocului, copilul vine în
contact cu alți copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Jocurile
sociale sunt esențiale pentru copiii cu handicap, întrucît le oferă șansa de a se
juca cu alți copii. În aceste jocuri sunt necesare minim două persoane care se
joaca și comentează situațiile de joc (domino, cuburi, cărți de joc etc.). În
perioada de şcolar se desfășoară mai ales în grup, asigurîndu-se astfel
socializarea. Copiii sunt curioși, dar practici, astfel că ei vor accepta ușor un
copil cu deficiență fizică, care se deplasează în fotoliu rulant sau în cîrje. Ei sunt
suficient de simpli și deschiși pentru a accepta ușor un coleg cu probleme de
sănătate. Psihologia jocului evidențiază importanța activării acestei metode mai
ales în învățămîntul preșcolar și primar. Analiza sa permite cadrului didactic
valorificarea principalelor cinci direcții de dezvoltare, orientare astfel :

- de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase

- de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile

- de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect

- de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu desfășurare
sistematică

- de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate, la reflectarea

evenimentelor vieții sociale " (Elkonin)

Această activitate dinamizează acțiunea didactică prin intermediul

motivațiilor ludice care sunt subordinate scopului activității de predare –
învățare, dar și de evaluare. Modalitățile de realizare angajează următoarele
criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice :

- după obiective prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, tactile), jocuri de

observare, de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoașterii interactive;

- după forma de exprimare: jocuri simbolice, de orientare, de

sensibilizare,conceptuale, jocuri, ghicitori, jocuri de cuvinte încrucișate

- după conținutul instruirii: jocuri matematice, muzicale, sportive,

literare/lingvistice;

- după resursele folosite: jocuri materiale, orale, pe bază de întrebari, pe bază de

fișe individuale, pe calculator;

- după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiție, cu reguli

inventate, spontane și protocolare;

- după competențele psihologice stimulate: jocuri de mișcare, de observație, de

imaginație, de atenție, de memorie, de gîndire, de limbaj și de creație.

Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă

aduce variație în procesul de instruire a elevilor, făcîndu-l mai atractiv. Fiecare
joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive: conținuturi, sarcina
didactică, regulile jocului, acțiune de joc. Prima latură – conținuturi - este
constituită din cunoștintele anterioare ale copiilor însușite în cadrul lecțiilor
anterioare cu întreaga clasă. Cea de-a doua componentă a jocului - sarcina
didactică - poate să apară sub forma unei probleme de gîndire, de recunoaștere,
denumire, ghicire, comparație.
A treia latură - regulile jocului - decurge din însăși denumirea ei. Regulile
sunt menite să arate copiilor cum să joace, cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură – acțiunea de joc - cuprinde momente de așteptare, surprindere,
ghicire, întrecere și fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă
pentru elevi. Elemente de joc: ghicirea, mișcarea, întrecerea, surpriza etc.
creează stări emoționale care întrețin interesul și dau colorit viu lecției.
Relevînd legătura dintre joc și munca copilului, Jean Piagette a pus în evidență
aportul jocului la dezvoltarea intelectuală a școlarului. De aceea, el susține că
toate metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze acestora "un
material corespunzător pentru ca jucîndu-se, ei să reușească să asimileze
realitățile intelectuale care, fără aceasta, rămîn exterioare inteligenței copilului".
Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri, iși
pot antrena capacitatea lor de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt
în fond strategii euristice, în care se manifesta istețimea, spontaneitatea,
inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Jocurile copiilor devin metoda de instruire în cazul în care ele capătă o
organizare și se succed în ordinea implicate de logica cunoașterii și învățăturii.
În acest caz, intenția principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din
încercarea puterilor, ci învățătura care pregatește copilul pentru muncă și viață.
Pentru a atinge aceste scopuri, jocurile trebuie să fie instructive, să le evalueze
cunoștințele.
Evaluarea prin joc condiționează în așa manieră dinamica clasei, încît
putem spune că nu există învățare eficientă fără evaluare. Ea nu poate și nu
trebuie să fie redusă la simplul act al notării. Principala funcție a evaluării este
aceea de a determina măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost
atinse. În același timp încearcă să explice randamentul nesatisfăcător. În cadrul
procesului de învățare, evaluare iși exercită :

- funcția diagnosticată (realizată prin teste de cunoștințe tip diagnostic)

- funcția prognoastic (realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip

criterial sau de tip normative)

- funcția de selecție care intervine atunci cînd intervine ierarhizarea elevilor în

clasă.

Experiența pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare, din modul

de integrare a lor în procesul didactic:

- evaluarea inițială care se realizează la începutul unui program de instruire și

este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment

- evaluare continuă (formativă) constituie un proces ce se întrepătrunde

multiform și funcțional cu acțiunile de instruire și cu activitatea de învățare

- evaluare cumulativă (sumativă) este realizată prin verificări parțiale pe

parcursul programului și o estimare globala de bilanț, a rezultatelor pe perioade
lungi, în general corespunzătoare semestrelor școlare, anului școlar sau a
ciclului de învățămînt.
Datele furnizate în urma evaluării sunt utile pentru luarea unor decizii
administrative, cum ar fi repartizarea materiei de studiu pe clase și secvențierea
optimă a acesteia.
Orice program de evaluare judicios se intemeiază pe o evaluare periodică
destul de frecventă (înainte, în timpul și la sfîrșitul anului școlar) aducînd la
cunoștința elevilor rezultatele diferențiat și nu global. Aprecierea școlară este o
forma clasică de întărire de către învățător a achizițiilor dobîndite în procesul
învățării. Prin întărire de întelege "sistemul de recompense și de penalizare
menit să asigure selecția și fixarea răspunsului sau reacției adecvate’’.
Recompensa constituie "întărirea pozitivă", în timp ce pedeapsa este o "întărire
negativă". Este de așteptat ca elevii sistematic recompensați sa-și formeze cu
timpul o atitudine pozitivă față de învățător și de școală, în timp ce elevii care
sunt în mod frecvent dezaprobați, ironizați și sancționați să devină nemulțumiți
de viața școlară, deoarece reușita școlară și satisfacția în muncă merg mînă în
mînă. Succesul dă naștere unor trăiri afective pozitive ce dinamizează, susțin și
direcționează conduita elevului spre obținerea unor performanțe mai înalte.
Aprecierea invățătorului devine pentru elev un reper de autoapreciere. Ea
influențează asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la conștientizarea
nivelului pe care îl are elevul, iar pe de alta parte influențează sfera volitiv-
afectivă, prin intermediul trăirii nemijlocite a succesului și a eșecului.
Dezvoltarea capacității de autoapreciere și a spiritului critic în estimarea
rezultatelor școlare proprii se poate realiza cu succes prin organizarea unor
acțiuni de autoapreciere și interapreciere care duc la maturizarea și
obiectivizarea atitudinii elevului față de aprecierea școlară. Aprecierea
pedagogică se răsfrînge în sfera relațiilor interpersonale. Elevul ca personalitate
se definește prin raportarea lui la membrii grupului școlar din care face parte,
grupul constituind "spațiul de comparație" în care se conturează imaginea de
sine. Sentimentele de respect și stimă de sine sunt în funcție de atitudinea
colegilor și mai ales de cea a învățătorului, care iidefinesc locul social în grup.
Scopul educației este acela de a forma anumite deprinderi, strategii cognitive,
atitudini și comportamente; acestea se învață numai dacă îl punem pe elev să
acționeze efectiv, atît în plan verbal, cît și în plan motric. În acest sens, Skinner
(1971) notează: "nu întărim pronunția corectă a elevului pedepsindu-l pentru că
a greșit, nici mișcările abile pedepsindu-l pentru neîndemînare". Nu-l facem pe
elev harnic pedepsindu-l pentru lene, curajos pedepsindu-l pentru indiferență.
Nu-l învățăm să studieze repede pedespindu-l pentru încetineală, nici să țină
minte pedepsindu-l pentru că uită, nici să judece corect pedepsindu-l pentru
lipsa denff logică. În aceste condiții i se va întîmpla poate uneori să decopere
singur cum e să fii atent, muncitor,curajos, cum să țină minte și să judece.
Instruirea nu va avea nicio contribuție aici, fiind inexistentă. Indiferent de
vîrstă, elevul are sentimentul demnității personale; orice încercare de a-l umili,
mai ales în prezența colegilor săi, va avea un rezultat nedorit: copilul cu CES
fie că se retrage în sine, refuzînd să mai comunice, fie că reacționează violent la
frustrare. Jena, rușinea, umilirea repetate tind să dezorganizeze personalitatea
copilului, duc la apariția unor stări psihice negative ca nesiguranța, ezitarea,
apoi pierderea respectului și increderii față de învățător. În cazuri extreme,
elevul poate deveni chiar agresiv. Se întîmplă adesea că elevul frustrat să fie și
izolat în grupul de elevi, deoarece reactivitatea lui exagerată din cauza
frustrărilor repetare se manifestă printr-un comportament inadaptat, elevul fiind
văzut de colegi ca un tip dificil. De aceea, jocul poate fi folosit pentru a
diagnostica conflicte psihologice, fiind binecunoscută capacitatea jocului de a
deveni simbol al tendințelor, dorințelor sau conflictelor copilului.
Formele de joc au menirea să intercepteze tulburările de comportament ce
pot fi declanșate de inhibarea instinctelor, cerută de societate. Cu alte cuvinte,
cine iși descarcă, pe terenul de fotbal mișcările instinctuale asupra dușmanului
său, nu o va transfera asupra unui membru al familiei sale și este probabil că va
avea un comportament acceptabil în acest mediu social. Terapia prin joc are la
bază efectul armonizator. Din această cauză, jocul terapeutic a fost numit o
"pace incheiată cu sine și cu ceilalți". Armonizarea realizată cu ajutorul jocului
se manifestă sub forma unei concordanțe subiective între dorință și putință.
Datorită acesteia, copilul gasește în joc un răspuns pozitiv la încercările sale
măscate de a fi înțeles și o confirmare a sentimentului propriei valori. Jocul
constituie un sprijin necesar în organizarea evaluării, avînd în vedere faptul că
monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciților produce rapid
plictiseala. Aceasta are ca effect secundar scăderea dorinței de a învăța, a
interesului și atenției elevilor. Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea
ce-i privește pe copii cu CES. Prin joc evaluarea este mai eficientă și totodată
antrenantă. De exemplu la abecedar (clasa I și II), cînd copilul cu CES învață
alfabetul, jocurile de evaluare pot ajuta atît la fixare, dar și la etalarea
cunoștințelor dobîndite pîna la un moment dat.
Exemple de jocuri de evaluare: "Trenul literelor", "Trenul silabelor",
"Jocul silabelor duble" etc. La matematică jocul are un rol bine definit.
Disciplinele din planul de învățămînt sunt predate, în majoritatea lor, de
către cadre didactice absolvente ale liceelor cu profil pedagogic. Limbile străine
(la clasele II - IV) și religia sunt predate de profesori de specialitate.
Educația fizică este predată de profesori numai în unele școli, pentru
completarea normei, cu condiția că învățătoarele să nu coboare, ca norma
saptamanală, sub 18 ore.
Studenții de la profilul educației fizice primesc informații generale
despre conținutul și metodologia acestei discipline la nivelul învățămîntului
primar din următoarele considerente:

a) În calitate de profesori, pot preda, cu excepțiile menționate, educația fizică

începînd de la clasa I.

b) Trebuie să cunoască conținutul și metodologia de instruire a educației

fizice în ciclul primar, pentru ca prestația sa la ciclul gimnazial să fie o
continuare firească a ceea ce se realizează în clasele I - IV.
 c) Profesorul de educație fizică trebuie să iși asume responsabilități privind
modul în care se desfășoară activitatea de educație fizică și sport la clasele I -
IV, cel puțin în unitatea școlară unde este titular.

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului care oferă individului

posibilitatea executării diferitelor acte motrice, legate atît de activitatea sa
zilnică, cît și de cea sportivă. În procesul de învățămînt un loc important în
cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea și utilizarea în
pregătire a celor mai eficiente metode și mijloace care să asigure dezvoltarea
acestor calități.
În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de
educație fizică trebuie să stabilească anumite priorități în educarea calităților.
Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită
în funcție de conținutul lecțiilor, materialele sportive existente, condițiile de
anotimp, fondul motric al elevilor într-o anumită etapă.

Perfecționarea calităților motrice reprezintă unul din principalele obiective ale

procesului de pregătire a tineretului școlar realizată concomitent cu formarea
priceperilor și deprinderilor motrice.

Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului concretizate în capacitatea de

efectuare a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de viteză, forță, rezistență și
îndemanare. (V,I,R,F)

Calitățile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare inițială

depinde de fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca dealtfel și
formarea deprinderilor motrice, se realizează odată cu evoluția procesului de
creștere și dezvoltare, ele fiind influențate de specificul activităților desfășurate,
condițiile de viață, ereditatea, mediul geografic și climateric și activitățile
desfășurate în mediul școlar.

În literatura de specialitate precum și în limbajul specialiștilor se folosesc mai

mulți termeni precum: calități fizice, calități motrice, calități bio-motrice,
calități ale activității motrice, funcții motrice de bază, etc

În cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calităților motrice trebuie să

ocupe un loc prioritar deoarece:

- calitățile motrice condiționează și determină în mare măsură

formarea și în special consolidarea deprinderilor motrice;

- dezvoltarea calităților motrice favorizează creșterea capacității

de efort a organismului;

- dezvoltarea calităților motrice se poate realiza și în condiții

materiale simple;

- dezvoltarea calităților motrice se poate face și în cadrul

activității independente a elevilor.

Sistematizarea (clasificarea) calităților motrice:

I. Calități motrice de bază:

- Viteza

- Îndemanarea

- Rezistența

- Forța
I.a. Calități motrice: - condiționale: Viteza, Forța, Rezistența

- coordinative: Îndemanarea

- intermediare: Mobilitatea și Supletea

II. Calități motrice utilitar aplicative: a) (nespecifice)

- Mersul

- Alergările

- Săriturile

- Aruncările

II. Calității motrice utilitar aplicative: b) (specifice)

- Echilibrul

- Tîrarea

- Cățărarea și escaladarea

- Ridicarea și transportarea de greutăți

- Tracțiuni și împingeri

Locul calităților motrice în lecția de educație fizică:

Alături de deprinderile motrice, calitățile motrice sunt obiective

primordiale ale conținutului lecției de educație fizică. Indiferent de condiții
materiale (sala, apărături, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceață,
frig), educarea calităților motrice este primordială, esențială.
 Este indicat ca în lecția de educație fizică, calitățile motrice să nu
fie așezate la întîmplare. Locul acțiunilor pentru dezvoltarea calităților motrice
în lecția de educație fizică trebuie stabilit în funcție de natura efortului respectiv
pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă și asigurarea revenirii
organismului.

Dezvoltarea Vitezei și Îndemînării se va plasa după veriga a III-a a lecției

(influențarea selectivă a aparatului locomotor), iar forța și rezistența se vor situa
înaintea verigii de revenire a organismului după efort.
Privind vîrsta optimă de influențare favorabila a dezvoltării calităților
motrice menționăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vîrsta
10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe
la 5-6 ani. Îndemanarea se dezvoltă bine între aceeași limită de vîrstă ca și
viteza. Forța și rezistența, calități motrice mai ușor perfectibile se pot educa
sistematic de la 9-10 ani avînd o evoluție ascendentă și posibilitate maximă de
perfecționare.

În planificarea dezvoltării calități motrice trebuie să ținem cont de:

- necesitatea acționării continue asupra dezvoltării calităților motrice pe durata

întregului an școlar și în mod prioritar în anumite perioade

- îndemanarea este calitatea motrică asupra căreia se poate acționa în amîndouă

semestrele

- forța, viteza și rezistența vor fi dezvoltate prioritar în anumite etape ale anului
fără a fi neglijate nici celelalte calități.
 Iar pentru dezvoltarea mobilității este indicat să se lucreze pe tot parcursul
lecției chiar și în veriga a trei-a sub forma exerciților de Streaching sau exerciții
articulare cu și fără rezistență, efectuată individual și cu partener.

Viteza

Capacitatea omului de a executa o mișcare cu rapiditate și frecvență mare.

Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai mult sau mai
puțin în toate actele motrice, mai ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai
mare sau mai mică a unui individ depinde în cea mai mare măsură de „zestrea
ereditară” de care acesta dispune. Această calitate motrică poate fi totuși
dezvoltată deși chiar dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică,
începînd chiar de la 7-8 ani, dar o atenție majoră dezvoltării acestei calități i se
acordă în jurul vîrstei de 11-14 ani, considerată a fi vîrsta optimă de realizare a
celor mai importante progrese de ordin calitativ. Începînd cu vîrsta de 13 ani
exercițiile de viteză vor fi combinate din ce în ce mai mult cu exercițiile de forță
iar de la 14 ani la acestea se vor adauga și exerciții de viteza-rezistentă.
Creșterea vitezei mișcărilor se realizează în principal datorită lucrului în viteză
maximă și a exersărilor în regim de viteză-forță elementul de progresie fiind dat
de creșterea intensității efortului prin mărirea frecvenței mișcărilor.
Pentru asigurarea eficienței dorite este necesar ca exercițiile de viteză să
se efectueze în prima parte a lecției, imediat după ce organismul elevilor a fost
bine pregătit pentru efort. În aceste condiții este posibilă prelungirea solicitării la
efort cu intensitate maximă. Profesorul trebuie să cunoască că însumarea
eforturilor scurte (de viteză) de mare intensitate, repetate prea des pot determina
apariția oboselii premature. În aceste condiții exercițiile se pot continua numai
în concordanță cu capacitatea de rezistență a elevilor respectivi apărînd
necesitatea lucrului diferențiat pe grupe omogene și asigurandu-se intervale de
odihna corespunzătoare.

Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare:

Ø Viteza de reacție – capacitatea cu care organismul raspunde la anumite

semnale; timpul scurs de la apariția stimulului (vizual, auditiv) pînă la
declanșarea reacției de răspuns.

Ø Viteza de execuție – iuteala cu care se executa o actiune motrica singulara,

unitara ca structura motrica.

Ø Viteza de repetitie – iuteala cu care se repeta miscarile intr-o anumita

unitate de timp

Ø Viteza de deplasare – este data de succesiunea unor miscari ciclice

efectuate in mod constant

Metode de dezvoltare a vitezei

a) Metoda pentru dezvoltarea vitezei de reactie:

- Metoda repetarilor: reactii la stimuli cunoscuti sau la stimuli complecsi, la

obiecte in miscare, alegerea reactiilor in functie de valoarea stimulilor

- Metoda intrecerii, a jocului

- Metoda senzorio-motrica, pentru dezvoltarea capacitatii perceperii timpului si

ritmului

b) Metoda dezvoltarii vitezei de executie:

- metoda repetarilor in tempo maximal, pe parti (fractionata);

- metoda repetarilor globale;

- metoda jocului;

- metoda intrecerii.

c) Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetitie:

- metoda repetarilor in tempo maximal

- metoda repetarilor in tempouri alternative (maximal-submaximal)

- metoda intrecerii.

Mijloace pentru dezvoltarea vitezei:

A. Exercitii cu influenta selectiva efectuate in tempo rapid (5-10 sec)

B. Exercitii din grupa exercitiilor de front si formatie

C. Stafete si jocuri de miscare care solicita atentie si reactii prompte la diferite

semnale dinainte stabilite sau date prin surprindere

D. Exercitii si jocuri cu mingea

E. Starturi din diferite pozitii

F. Sarituri variate cu bataie pe 1 sau 2 picioare

G. Exercitii din scoala alergarii implicate in alergare de viteza

H. Exercitii si actiuni din jocuri sportive

I. Jocuri sportive bilaterale realizate in conditii de viteza

J. Unele exercitii de forta

Indicatii metodice pentru educarea vitezei:

La clasele mici se va actiona in cadrul vitezei de reactie (1 minut in cadrul

fiecarei lectii, in orice tema) si asupra celei de executie, iar la clasele VIII-XIII
in contul vitezei de repetitie si a celei de executie in ambele cazuri actionand
asupra acelor factori care dezvolta viteza pe seama fortei si a rezistentei si pe
seama mecanismelor si surselor energetice specifice vitezei.
Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasata imediat dupa veriga
influentarii selective a aparatului locomotor inaintea oricarei teme sau
activitati.Respectand principiul accesibilitatii (de la simplu la complex) in
educatia vitezei de reactie se va merge pe calea cresterii si complicarii treptate a
numarului de schimbari posibile ale situatiei cunoscand ca timpul necesar
reactiei de raspuns este direct cu gradul de incertitudine. Viteza de executie sau
frecventa miscarilor singulare se manifesta in toate cazurile combinata cu
celelalte forme ale vitezei sau cu forta.

Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare este necesara o cantitate mica / distanta

maxim 20-30m – si pauza pana la revenire.

Cerintele la care trebuie sa raspunda exercitiile folosite pentru dezvoltarea

vitezei:

- sa asigure in timpul executiei viteza la indici maximi;

- structura miscarilor sa fie astfel consolidata incat sa permita elevului orientarea

efortului spre obtinerea unor executii cu viteza maxima;

- executia sa dureze atata timp cat se poate mentine viteza de executie;

- efortul este repetat dupa o pauza de restabilire aproximativ completa atata timp
cat viteza nu scade din cauza oboselii;

- repetarea efortului cu viteza maxima constituie calea de baza pentru educarea

vitezei;

- la fiecare reluare a efortului acesta trebuie sa tinda spre depasirea performantei

anterioare;

Indemanarea

Capacitatea de a atinge si a executa miscari necesare corect, rapid si adaptate

situatiei

Indemanarea este o calitate motrica cu o larga aplicativitate atat in activitatea

zilnica, cat si in cea sportiva. Desi este o calitate nativa, indemanarea, este
perfectibila daca se actioneaza asupra ei selectiv, continuu si cat mai de timpuriu
posibil.

Indemanarea reprezinta un cumul de calitati, ea este o calitate motrica complexa,

care se interfereaza cu toate celelalte calitati.

La baza acestei calitati motrice sta coordonarea, proces important al activitatii

organismului indeplinit de S.N.C. si Kinestezic.

Daca pana la 12-14 ani nu da dovada de o anumita indemanare pentru o

activitate motrica, este greu de presupus ca o va dobandi ulterior.

Forme de manifestare:
- poate fi: - generala: - capacitatea de a efectua general si creator diverse actiuni
motrice

- specifica: - specifica ramurilor si probelor sportive

- din punct de vedere al formelor de manifestare indemanarea poate fi:

- în regim de viteza, forta, rezistenta

- în functie de gradul de dificultate: - simetrica

- asimetrica

- simultana

- succesiva

Metode si mijloace pentru dezvoltarea indemanarii:

Fiind o calitate complexa prezenta in toate exercitiile deprinderi motrice,

procedeele tehnice – tactice, indemanarea nu are metode, procedee metodice si
exercitii speciale proprii la fel ca celelalte calitati. Orice procedeu utilizat pentru
exersare constituie sistem de actionare pentru dezvoltarea indemanarii.

Cai si mijloace de dezvoltare a indemanarii:

Pentru dezvoltarea indemanarii vom tine cont la clasele mici de

componentele spatio-temporale si structurile miscarii actionand la inceput cu un
singur segment in conditii de simetrie apoi cu doua. Treptat se complica
exercitiile din punct de vedere al coordonarii introducand exercitii asimetrice
pentru 2 segmente sau in cadrul aceluiasi segment. Se va pune accent pe
incadrarea miscarilor in timp.
Elemente cu care se poate interveni pentru dezvoltarea indemanarii:

- modificarea pozitiei initiale;

- legarea exercitiului;

- adaugarea obiectelor;

- exercitii tehnice cu adversar.

Indicatii metodice:

Pentru dezvoltarea indemanarii conditia de baza o constituie invatarea cat

mai multor actiuni motrice. Parametrul in contul careia se perfectioneaza
indemanarea este complexitatea. Pentru influentarea indemanarii actiunea
motrica nu trebuie repetata pana la automatizare. Dezvoltarea indemanarii se
poate efectua in orice moment a lectiei.

Forta

Capacitatea aparatului neuromuscular de a invinge o rezistenta prin

miscare pe baza contractiei musculare. Este una din calitatile motrice mult
solicitate in activitatea fizica. Ea sta la baza celor mai simple deprinderi si
importanta ei creste in raport direct cu scopul urmarit in procesul de formare si
perfectionare a deprinderilor motrice de baza sau a acelor specifice diferitelor
ramuri de sport. Calitatea fortei sporeste relativ repede, dar lipsa de preocupare
pentru dezvoltare si mentinerea ei duce in scurt timp la scaderea parametrilor
obtinuti in procesul de pregatire. Dezvoltarea fortei poate incepe chiar de la
varsta de 10 ani, daca manifestam grija deosebita in ceea ce priveste gradarea
exercitiilor. Pentru elevii din clasele mai mici in procesul de dezvoltare a fortei
se recomanda sa se foloseasca exercitii de catarare si tractiune prin care se
invinge greutatea propriului corp, treptat introducandu-se lucrul cu obiecte de
diferite marimi, precum si exercitii cu partener.
Dozarea exercitiilor pentru dezvoltarea fortei se face de catre profesor in
functie de varsta si gradul de pregatire al elevilor. Inaintea inceperii exercitiilor
de forta profesorul va asigura o buna prelucrare analitica a articulatiilor si
principalele grupe musculare ce vor fi angrenate in executie.

Forme de manifestare:

A. Forta generala – capacitatea organismului de a invinge o rezistenta pe baza

principalelor grupe musculare;

B. Forta specifica – forta anumitor grupe musculare specificate de specificul

unei activitati profesionale sau sportive;

C. Forta absoluta (maxima) – forta cea mai mare pe care sistemul

neuromuscular o poate dezvolta in situatia contractiei maxime voluntare;

D. Forta exploziva – capacitatea de a manifesta valori mari de forta in cea mai

mica unitate de timp (Joselini)

E. Forta in regim de rezistenta – capacitatea organismului de a efectua

contractii musculare in cadrul unor eforturi de lunga durata;

F. Forta dinamica – se refera la manifestarea fortei

Mijloace pentru dezvoltarea fortei:

v Exercitii cu ingreuieri: (greutatea propriului corp) – sunt recomandate la

inceputul activitatii de dezvoltare a fortei si la varste mici si mijlocii

v Exercitii cu rezistenta externa:

- greutatea obiectelor cu care se efectueaza exercitiile

- rezistenta unui partener

- rezistenta mediului extern

Metode pentru dezvoltarea fortei:

1. Antrenamentul in circuit

2. Metoda halterofilului (cresterea continua, in trepte, si descresterea

continua, in val)

3. Metoda power-trening (urmareste dezvoltarea detentei (forta+viteza))

4. Contractia izometrica

Indicatii metodice privind dezvoltarea fortei:

Efectuarea exercitiilor de forta presupune in prealabil pregatirea

aparatului locomotor. Exercitiile de forta vor fi alternate cu actiuni care sa
dezvolte supletea, indemanarea, viteza. Pentru dezvoltarea fortei vom selectiona
numai acele exercitii care pot fi executate corect de catre elev. Stabilirea
grupelor musculare carora dorim sa ne adresam sa fie in conformitate cu ideea
dezvoltarii fortei generale a organismului. Fixarea rationala a incarcaturii si
cresterea lor progresiva se va face in functie de varsta si nivelul de pregatire a
elevilor. Cele mai bune rezultate se obtin cu o incarcatura de 50-70%. Exercitiile
de forta vor fi urmate de pauze care permit refacerea capacitatii de efort a
organismului. Forta este o calitate perfectibila daca se asigura o continuitate a
exercitiilor. Se va pune accent pe dezvoltarea fortei explozive precum si a
muschilor extensori slab dezvoltati la aceasta varsta. In sezon de iarna pentru
dezvoltarea fortei este indicata metoda antrenamentului in circuit.

Rezistenta
 Capacitatea organismului de a efectua timp indelungat o anumita
activitate fara a scadea eficacitatea ei. Rezistenta este o calitate motrica usor
perfectibila, ca urmare a efectuarii continue si sistematice a unor exercitii
specifice si se poate pastra la valoarea atinsa o perioada lunga de timp.

Forme de manifestare:

· Rezistenta generala: capacitatea organismului de a executa timp indelungat

actiuni motrice care angajeaza 70% din grupele musculare si impune solicitarea
marilor sisteme: S.N.C., cardiovascular si respirator. Este vorba de un efort
predominant aerob.

· Rezistenta specifica: aspectele particulare ale rezistentei necesare in

anumite ramuri de sport

Forme de manifestare a rezistentei:

- rezistenta de lunga durata (8-10’)

- rezistenta de durata medie (intre 2’)

- rezistenta de durata scurta (45’’ – 2’)

- rezistenta in regim de viteza (eforturi foarte scurte si rapide)

Metode si mijloace pentru dezvoltare a rezistentei:

- Metoda eforturilor repetate (repetarea relativ a aceluiasi efort)

- Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor

portiuni din cadrul alergarii de durata)

- Metoda eforturilor progresive (bazata pe variatia intensitatii efortului)

- Metoda antrenamentului cu intervale (o metoda de baza in dezvoltarea
rezistentei)

Indicatii metodice privind dezvoltarea rezistentei:

Rezistenta este calitatea motrica perfectibila care se pastreaza timp

indelungat. Pentru aceasta se respecta cateva cerinte de baza: continuitatea –
regula de mare importanta care presupune planificarea pe semestru, an scolar a
actiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistentei. Cresterea continua a duratei
sau distantei si aprecierea continua a progreselor. Dezvoltarea alergarii este
indicat sa se faca prin alergare de durata, prin alergare pe teren variat; nu este
indicat in cadrul scolii (cu clasele) metoda antrenamentului pe intervale,
deoarece in aceasta metoda trebuie sa se cunoasca posibilitatile fiecarui elev in
parte.
 Concluzii generale

Rezultatele experimentului constatativ visavi de complexitatea jocului

dinamic si prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistand pe dominanta
specifica calitati motrice respective. Progresul elevilor in domeniul pregătirii
fizice le va permite intelegerea "limbajului" miscarii, pe baza dezvoltarii
schemei corporale, modificarile care apar in organism ca urmare a prestarii
jocurilor dinamice, va intelege si isi va insusi regulile de participare la lectia de
educatie fizica. Din punct de vedere afectiv - social, se apreciaza progresul pe
care copiii il fac in planul cooperarii, intrajutorarii, acceptarii celui de alaturi si
obisnuirea cu sentimentele de bucurie si tristete pe care le ofera participarea la
jocurile dinamice.
În clasele ciclului primar, ca urmare a incetinirii procesului de crestere in
inaltime, in favoarea castigului in greutate, elevii vor fi capabili sa-si controleze
mai bine miscarile. De aceea, accentul in instruire se pune pe cizelarea
mecanismului de aplicare a jocurilor dinamice, in detrimentul parametrilor
miscarii - viteza, forta etc. Dezvoltarea capacitatii de concentrare atentiei,
permite copiilor insusirea unui numar mare de reguli de desfasurare a jocurilor
de miscare.
Devin capabili sa coopereze cu unul sau mai multi colegi, in cadrul
grupurilor. In acest context sunt capabili sa lucreze cu ajutorul fiselor de lucru,
astfel incat sa le fie stimata autonomia.
Consider şi recomand, începerea jocurilor dinamice, in variante
simplificate, dat fiind faptul ca au insusite deprinderile de baza si controlul
asupra miscarilor este mai bun fata de stadiul anterior. Progresele realizate in
plan cognitiv le va permite elevilor să isi insuseasca reguli mai complexe,
strategii simple de joc, sa inteleaga sensul conceptului de fair - play. Pana la
sfarsitul acestui ciclu de invatamnt copiii vor putea respecta deciziile date de un
arbitru.
De asemenea,vor putea descrie beneficiile practicarii exercitiilor fizice si vor
actiona in consecinta prin participarea regulata la lectiile de educatie fizica.

Pe plan afectiv - social, se remarca o toleranta crescuta a copiilor fata de

colegii mai putin abili si tendinta de a-i ajuta.

Pornind de la aceste caracteristici de varsta si avand in vedere obiectivele

cadru ale educatiei fizice, învăţătorul isi va formula o serie de jocuri dinamice,
posibile a fi realizate prin parcurgerea continutului educatiei fizice prevazut
pentru fiecare ciclu curricular.
 BIBLIOGRAFIE

1. Chiriţă, G. (1983). Educaţie prin jocuri de mişcare, Editura Sport–Turism,

Bucureşti

• 2. Eastman, W. (1997). Active Living: Physical Activities for Infants,

Toddlers, and Preschoolers, in Early Childhood Education Journal, Vol. 24, No.
3, pp. 161-164

•3. Iacovlev, V. (1981). Jocuri pentru copii, Editura Didactică şi pedagogică,

Bucureşti

• 4. Laudy, J. M., Burridge, K. R. (2000). Ready to Use Motor Skills and

Movement Station Lesson Plans for Young Children, Human Kinetics Publishers

•5. Lupu, E. (2006). Metodica predării Educaţiei Fizice şi Sportului, Institutul

European, Iaşi

•6. Paşca, E. M. (2001). Educaţie muzicală pentru preşcolari, caiet I şi II,

Editura „Sfera”, Bârlad

• 7. Paşca, E. M. (2006). Un posibil traseu al educaţiei muzicale în perioada

prenotaţiei din perspectivă interdisciplinară, Editura Artes, Iaşi

• 8. Paşca, E. M. (2006). Educaţia muzicală din perspectivă interdisciplinară,

Editura Pim, Iaşi

• 9. Paşca, E. M. (2006). Educaţia şi creaţia muzicală pentru perioada

prenotaţiei, Editura Pim, Iaşi

• 10. Pehoiu, C. (2005). Continuitatea activităţii de educaţie fizică în

învăţământul preşcolar, primar şi fimnazial, Editura Cetatea de Scaun,
Târgovişte
•11. Rugină, E. (1999). Activităţi ludice (motrice), curs destinat studenţilor
cuprinşi în forma de Învăţământ la Distanţă, Facultatea de Educaţie Fizică şi
Sport, Iaşi

•12. Stănescu, M. (2002). Educaţie fizică la preşcolarii şi şcolarii mici – o

abordare psihomotrică, Editura SemnE, Bucureşti