Sunteți pe pagina 1din 28

IMUNITATEA ȘI ALIMENTELE NECESARE PENTRU

FORTIFICAREA ACESTEIA. COMPILAȚIE.

Autor: TOMA Marina, medic pediatru

0
CUPRINS
Introducere
1. Imunitatea și rolul sistemului imunitar
2. Vitaminele care contribuie la întărirea sistemului imunitar la copii
și alimentele în care le găsim
3. Rolul produselor apicole în creşterea imunității la copii
4. Alte rețete pentru întărirea imunității
5. Smoothie-uri și sucuri
6. Ceaiurile
7. Alimente pentru creșterea imunității
8. Probiotice
Bibliografie

Berlin-2022

1
INTRODUCERE

Lucrarea de față este o compilație de rețete sănătoase pentru întărirea imunității.


Nimic nu este mai stresant pentru părinți decât momentele când copiii sunt
bolnavi și neputincioși. Pentru aceasta este necesar ca fiecare dintre noi să atragă
o atenție deosebită felului în care ne alimentăm noi și copiii noștri. Începând cu
procesul de diversificare și continuând cu modul de alimentare de zi cu zi noi
influențăm copiii noștri, De aceea este foarte important să-i asigurăm cu alimente
nutritive care vor conține cantitatea necesară de fructe și legume, precum și alte
remedii naturiste. Copiii absorb ca un burete tot ce văd că fac părinții lor. Astfel,
vă recomand ca înainte de a le propune copiilor fructe, legume, produse apicole
să le consumați zilnic dumneavoastră pentru că sunteți exemplul lor. Întărirea
sistemului imunitar nu este un proces de scurtă durată, în special în anotimpul
rece, ci dimpotrivă este un proces continuu care dă rezultate atunci când este
respectat. Atrageți atenția zilnic la ceea cu ce vă alimentați în familie ca în
anotimpul rece să treceți mai ușor peste virozele de sezon. Nu panicați atunci când
copiii răcesc, dar fiți atenți la simptome și adresați-vă la timp medicului curant.
O hidratare corectă, exercițiile fizice, plimbările în aer liber și o alimentație
echilibrată va fortifica sistemul imunitar al întregii familii.
Să fiți sănătoși!

Cu drag,
al vostru medic pediatru TOMA Marina

2
1.IMUNITATEA ȘI ROLUL SISTEMULUI IMUNITAR

Sistemul propriu, complex, de apărare al organismului, care are rolul de a


identifica celulele proprii de cele care sunt străine și de a neutraliza virusurile,
bacteriile și microbii, se numește imunitate. De formarea și întărirea sistemului
imunitar depinde foarte mult stilul de viață al copilului. În cel ce urmează, vom
aborda câteva detalii.
Igiena în protejarea sistemului imunitar al copiilor. Igiena copilului și a
spațiilor este importantă, însă nu trebuie să devină o activitate compulsivă, adică
nu trebuie să dezinfectați absolut toate obiectele din jur. Sistemul imunitar al
copilului trebuie să învețe să lupte cu agenții patogeni și să-și dezvolte propriii
anticorpi. Un spațiu hiperigienizat poate avea efecte debilitante asupra imunității
copilului.
Îmbrăcămintea adecvată. Copiii pot uita să își pună pe cap căciula iarna
sau o haină mai groasă care să îi protejeze de frig. Este bine ca cei mici să fie
monitorizați pentru a nu fi nici prea subțire, dar nici prea gros îmbrăcați pentru
activitățile pe care le desfășoară în spații deschise sau în natură.
Program de odihă și somn. Un copil în vârstă de un an trebuie să doarmă
între 12 şi 13 ore pe zi, iar preşcolarii -10 ore. În cazul în care un copil nu se
odihnește suficient, fluxul de sange care irigă creierul este mai redus, ceea ce
poate perturba funcțiile cognitive – gândire, memorie și concentrare. De
asemenea, lipsa de somn poate slăbi sistemul imunitar al celui mic, ceea ce îl
poate face mai vulnerabil în fața bolilor.
Activitatea fizică și reducerea stresului. Viața activă și exercițiile fizice
ajută la menținerea unui organism rezistent, capabil sa lupte contra infecțiilor. De
asemenea, este bine ca un copil să învețe de mic să gestioneze situațiile de stres
și anxietate prin exerciții fizice și de relaxare. Odată intrate în rutina zilnică,
aceste obiceiuri însoțesc copilul pe tot parcursul vieții și îl ajută să își protejeze
sănătatea și starea generală de bine. Faceți sport în familie: activităţile de
divertisment în familie pot include mersul pe bicicletă, pe role, baschetul, tenisul
şi, de ce nu, excursiile.
Consumul de frunze și legume. Copiii trebuie învățați de mici să consume
fructe și legume: morcovi, mazăre, fasole verde, portocale, căpşune – toate conţin
fitonutrienţi ca vitamina C şi carotenoide ce întăresc imunitatea.
Consumul de probiotice. Microbiomul copilului se dezvoltă încă dinainte
de naștere și se consolidează în primii ani de viață. Specialiștii susțin că un
microbiom nesănătos este responsabil pentru numeroase boli din copilărie.
Așadar, probioticele pot juca un rol important în menținerea sănătății
microbiomului celui mic. Probioticele sunt un remediu natural binecunoscut în
tratamentul diverselor afecțiuni ale copiilor. Potrivit unei cercetări din 2012,
probioticele sunt al treilea supliment cel mai des administrat către cei mici.
Probioticele sunt adesea adăugate în diverse alimente, cum ar fi iaurturi sau
brânză cottage. Acestea se regăsesc în mod natural în alimente fermentate,

3
precum lapte bătut, kefir și sana. De asemenea, brânza proaspătă, obținută din
lapte nepasteurizat, este o sursă bună de probiotice. Despre probiotice veți găsi
ulterior mai multă informație în ghid.
Masajul. Masajul cu uleiuri esențiale au proprietăți antioxidante și
antibacteriene, contribuind la creșterea imunității copiilor într-un mod plăcut și
relaxant. Puteți folosi uleiuri precum cel de coriandru, ulei de migdale dulci și
ulei de anason.

2. VITAMINELE CARE CONTRIBUIE LA ÎNTĂRIREA SISTEMULUI


IMUNITAR LA COPII ȘI ALIMENTELE ÎN CARE LE GĂSIM

Vitamina C. Când auzi vitamina C imediat faci conexiunea cu răceala și


gripa, nu? Nu este deloc un lucru greșit, însă știi că o poți lua și din alte alimente
decât citrice? Surse excelente de vitamina C sunt legume precum: spanacul,
broccoli, ghimbirul, roșiile, ciupercile. De fapt, vitamina C este prezentă în multe
alimente și atât timp cât respecți recomandarea de a consuma 5 porții de legume
și fructe cât mai variate în fiecare zi, sistemul tău imunitar va beneficia de
cantitățile necesare din această vitamină.
Vitamina E. La fel ca și vitamina C, vitamina E este un antioxidat
puternic care poate ajuta organismul împotriva infecțiilor. Adaugă mereu în
meniul tău migdale, alune și semințe de floarea soarelui.
Vitamina B6. Vitamina B6 se pare că influențează pozitiv creșterea
rezistenței organismului la anumite infecții bacteriene. Alege alimente bogate în
vitamina B6, precum: bananele, pieptul de pui, tonul, cartofii și năutul.
Vitamina A. Deficitul de vitamina A în organism este asociat cu creșterea
riscului de infecții. Pentru a te asigura că ai un aport suficient de vitamina A în
alimentație optează cât mai des pentru alimente colorate roșu-portocaliu:
morcovul, dovleacul, pepenele galben, piersicile, caisele, lapte bătut, pește,
gălbenuș de ou, ficat, roșii, ardei gras, portocale.
Vitamina D. Deficiența de vitamina D se poate instala foarte ușor, având
în vedere că se găsește în cantități mici în alimentație. Toamna și iarna, când
expunerea la soare este redusă, se poate instala deficiența de vitamina D mult mai
ușor, ceea ce ne face mai susceptibili la infecții și creste riscul de boli autoimune.
În această perioadă poți să crești cantitatea de alimente precum: pește gras
(somon, macrou, ton și sardine) și alte alimente care sunt îmbogățite cu vitamina
D, cum sunt cerealele pentru micul dejun sau anumite tipuri de lapte.
Acid folic. La fel ca și celelalte vitamine, acidul folic sau Vitamina
B9 prezintă numeroase beneficii pentru organism: ajută la diviziunea celulară și
în dezvoltarea celulelor. De aceea este indicat să adaugi în farfuria ta mai multe
boabe de fasole și de mazăre decât de obicei și, de asemenea, să optezi pentru
legumele cu frunze verzi. O sursă bună de acid folic este și sucul natural de
portocale proaspăt.

4
Fier. Necesar organismului pentru producerea hemoglobinei, fierul este
un element care trebuie să se regaseasca zilnic în alimentația oricărei persoane
indiferent de vârstă. Organismul poate să absoarbă mai ușor fierul din carne, pește
și ouă, dar nu evitați nici alimentele de origine vegetală bogate în fier, precum:
leguminoasele, nucile, semințele de dovleac, spanacul.
Seleniu. S-a observat că seleniul are un efect antioxidant puternic și
modulează răspunsul sistemului imunitar. Acesta este prezent în: usturoi,
broccoli, sardine, ton, nuci și semințe.
Zinc. Zincul are un rol esențial în întărirea sistemului imunitar, ajută
memoria, îmbunătățește aspectul pielii și reduce stresul. Mai mult, participă la
formarea oaselor și intervine în echilibrul funcțiilor cognitive și reproductive. Îl
poți găsi în: semințe de dolveac, semințe de susan, stridii, carne de vită și de miel,
ficat, fructe de mare, linte, fasole sau năut. Alte alimente care conțin zinc sunt:
cereale integrale, spanacul, ouăle și ciupercile.
Așadar, uită de faptul că doar o portocală sau un grapefruit te protejează de
răceală. Un sistem imunitar bun are nevoie constant de o alimentație bogată
în vitamine și minerale, de un program de somn normal și de exerciții fizice
zilnice.
Plantele miraculoase pentru întărirea imunității. Echinaceea, măceșele
și cătina sunt plante bogate în vitamine și minerale, care au rolul de a preveni
apariția infecțiilor. Echinaceea se poate administra sub formă de ceai, sirop,
pulbere sau capsule. Cătina, pe lângă conținutul de vitamine și minerale, este și
foarte bogată în antioxidanți și acizi grași esențiali, are proprietăți
antiinflamatoare puternice și antianemic. Se poate administra fructul în stare
naturală, dacă cel mic tolerează, sau sub formă de pulbere, sirop sau infuzie.
Pentru că fructul este foarte acru, puteți face un amestec cu miere de albine și
banană. Siropul de cătină conține vitaminele A, B1, B2, B3, C, E, P. Măceșele se
administrează similar cătinei, siropul de măceșe fiind bogat în vitaminele A, B1,
B2, K și PP.

3.ROLUL PRODUSELOR APICOLE ÎN CREŞTEREA


IMUNITĂȚII LA COPII

Din cauza schimbărilor sezoniere sau a integrării în colective precum creșa,


grădinița sau școala, imunitatea copiilor tinde să sufere adesea o scădere a
capacității de apărare, iar organismul, o diminuare a rezervelor de energie. Pentru
revitalizarea sistemului imunitar al micuților, se recomandă:
• Lăptișorul de matcă
• Propolisul
• Polenul
• Miere de albine și Manuka

5
Lăptişor de matcă pur
Lăptişorul de matcă pur reprezintă hrana exclusivă a mătcilor, dar şi unul
dintre cele mai eficiente tratamente naturiste pentru imunitate scăzută. Datorită
compoziţiei sale complexe, lăptişorul de matcă pur oferă organismului cele mai
importante substanţe nutritive de care acesta are nevoie sau de care duce lipsă.
Este recomandat și copiilor care, odată cu începerea grădiniţei sau şcolii, sunt mai
predispuşi să răcească.
Beneficii: întăreşte sistemul imunitar la copii, deoarece ajută la
combaterea infecțiilor și trebuie să revitalizeze proprietățile, crescând rezistența
organismului la efort (joacă sau învățat); previne și ameliorează simptomele de
răceală şi gripă; îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare şi memorare; oferă
energie suplimentară, atât de necesară copiilor și adolescenților aflați în stadiu de
creștere deplină și pentru dezvoltarea activităților lor școlare, în special în
perioadele de examene și competitii sportive; are proprietăți antimicrobiene,
astfel încât ajută la prevenirea răcelilor ușoare, întărind imunitatea copiilor, al
căror sistem imunitar este în faza de formare.
Lăptișorul de matcă pur conține: gammaglobulina - stimulează sistemul
imunitar și ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor sau virusurilor;
royalisin - ajută organismul să-şi întărească sistemul imunitar, să omoare
bacteriile, să vindece rănile şi să combată alergiile; acidul 10-hydroxydecanoic,
pe scurt 10-HDA - principalul modulator al sistemului imunitar, având o acţiune
directă asupra celulelor. Acesta reprezintă cheia esenţială în apărarea
organismului.
Când şi cum poţi administra lăptişor de matcă pur copiilor?
Administrarea lăptişorului de matcă pur este recomandată copiilor după
vârsta de doi ani (în unele cazuri, se poate administra și după vârsta de un an).
Pentru rezultate optime, recomandăm să faceţi două cure pe an (primăvara şi
toamna) a câte 6 săptămâni/fiecare.
Cum administrăm: se administrează sublingual pănă la dizolvare totală,
dimineaţa, cu 20 - 30 minute înainte de masă. Doza recomandată este de 0,5 g/zi
pentru copii şi 1-2 g/zi pentru adulţi. Produsul este însoţit de o linguriţă dozatoare.
Poate fi consumat şi omogenizat în miere în proporţie de 2% (Ex: 10g lăptişor de
matcă pur în 500g miere crudă). În acest caz, doza recomandată este de 1-2
linguriţe/zi pentru copii şi 1-2 linguri/zi pentru adulţi. Lăptişorul de matcă pur se
păstrează la frigider, latemperaturi cuprinse între 2ºC și 6ºC.

Propolisul
Propolisului i se mai spune “clei de albine”, “penicilina românească” sau
“antibioticul natural”. Datorită compoziției sale complexe deosebit de bogată în
substanțe active, propolisul are o mulțime de proprietăți și este recunoscut pentru
acțiunile sale antiinflamatoare, antiinfecțioase, dezinfectante, imunostimulatoare,
antioxidante, cicatrizante, antitoxice, anticanceroase, regeneratoare, etc

6
Beneficii: Stimulează sistemul imunitar prin capacitatea sa de a stimula
producția de anticorpi. Are efecte anti-virale și previne apariția afecțiunilor
respiratorii. Este, de asemenea, util în tratamentul acestora. Combate febra și
înlătură eczemele infecțioase. Combate inflamațiile prin ameliorarea
simptomelor afecțiunilor respiratorii și prevenirea inflamării mucoaselor. Este
util în cazul afecțiunilor care provoacă disconfort în gât. Contribuie la vindecarea
afecțiunilor gastrice. Episoadele de indigestie sunt destul de frecvente în cazul
copiilor. Propolisul reglează secreția sucului gastric și ajută la refacerea rapidă a
mucoasei stomacale.
Administrarea propolisului: Se recomandă a sa face cure cu propolis de 2
ori pe an astfel: 2 x 1ml/zi la adulti; 2 x 2 picături/kg/zi la copii mici,
în amestec cu mierea sau pe o bucata de pâine.
Dacă deja simtiți că va încearcă o răceală sau o infecție atunci administrați
propolis-ul: 2-3 x 3ml/zi la adulti; 2-3 x 3 picături/kg/zi la copii mici,
în amestec cu mierea sau pe o bucata de pâine.
Pentru copii este recomandat a se utiliza variantele de propolis fără
alcool, extractul apos sau extractul uscat.

Tinctura de propolis
Rețeta tincturii de propolis pentru imunitate la copii implică si utilizarea
laptelui. Datorită conținutului de grăsimi animale, concentrația de nutrienți din
medicament crește. Băutura finită se ia în 1 linguriță. Cu 30 de minute înainte de
mese. Activează apărarea imună, ajutând la rezistența la virus și gripă.
Ingrediente: 1 litru de lapte, 100 g de propolis.
Preparare:
1. Laptele se pune pe foc și se fierbe.
2. În recipient se adaugă propolis pre-zdrobit.
3. Amestecul se fierbe la foc mic timp de 15 minute. Pentru a-l face omogen,
trebuie să-l amestecați constant.
4. După îndepărtarea de pe foc, remediul este filtrat prin tifon.
5. După răcire, stratul de ceară este îndepărtat din vârful tincturii. Amestecul
rămas este îndepărtat într-un loc rece.
Pentru virale și răceli, lipiciul pentru albine este utilizat împreună cu mierea.
Pentru a pregăti medicamentul, veți avea nevoie de:
▪ 1 linguriță propolis;
▪ 4 lingurițe miere
Propolisul este un antiviral recunoscut cu efect și împotriva
coronavirusului.
Caracteristici ale utilizării propolisului în tratamentul copiilor
Utilizarea tincturii de propolis pentru copii este indicată numai în prezența
anumitor probleme de sănătate. În timpul măsurilor preventive, doza trebuie
redusă. Înainte de a începe tratamentul, trebuie să vizitați un alergolog pentru a
exclude intoleranța la produs. De asemenea, puteți face un test de alergie acasă.

7
Pentru aceasta, o cantitate mică de infuzie se aplică pe zona interioară a cotului.
Apariția de vezicule și roșeață indică o intoleranță la lipiciul albinelor. Rezultatul
testului este evaluat la 15-20 de minute după aplicare.
Important! Infuzia de propolis trebuie păstrată într-un loc întunecat la
temperatura camerei.
Limitări si contraindicații
Înainte de a utiliza tinctura de propolis, trebuie să se studieze
contraindicațiile. Aplicarea nu este de dorit în următoarele cazuri: reacție
alergică; vârsta de până la trei ani; încălcări grave ale rinichilor.

Polenul de albine
Polenul de albine este considerat unul dintre cele mai complete alimente,
deoarece conţine toţi nutrienţii esenţiali vieţii.
Polen poaspăt, congelat sau cel uscat?
Cu polenul de albine te întâlneşti de cele mai multe ori în forma sa uscată. Mai
rar îl găseşti crud (congelat) sau proaspăt. Cel mai valoros este polenul proaspat,
prin uscare se pierde o bună parte din valorile sale nutritive și terapeutice.
Congelarea este o metodă bună de conservare, astfel polenul pierde puţine
procente din calităţile sale. Căutați-l pe cel proaspăt în sezonul activ al albinelor,
sau pe cel congelat.
Ce substanțe nutritive conţine polenul?
Polenul conține toate substanțele necesare vieții. Compoziția sa chimică
diferă în funcție de anotimp și de zona geografică în care se află albinele. Polenul
conține mai multe proteine decât orice altă sursă animală, mai mulți amino-acizi
decât carnea de vită, ouăle și brânzeturile. Polenul este cea mai bogată sursă
naturală de vitamine: A, cu numerosi carotenoizi, vitamina D, E, K, vitamine
hidro-solubile: vitamina C, B1, B2, B3, B5, B6, B12, PP, acid pantotenic, biotină.
Toate mineralele prezente în corpul omenesc sunt prezente și în polen: fier,
calciu, zinc, magneziu, seleniu, fosfor etc.
Când pot introduce polen în alimentaţia copilului meu?
Ca orice produs apicol, polenul este recomandat după vârsta de 1 an. La
introducerea oricărui aliment nou în dieta bebelușului, cereți sfatul medicului
pediatru și respectați regula celor 4 zile. Trebuie reținut faptul că polenul recoltat
de albine (numit și entomofil) este diferit de polenul purtat de vânt (anemofil),
care cauzează foarte frecvent alergii.
Ce beneficii aduce polenul organismului?
Pentru că tocmai am menționat despre alergii, polenul poate fi un bun
tratament pentru acestea, dar și pentru tulburările circulatorii (flebite, varice,
fragilitate a vaselor capilare, arteroscleroză), tulburările aparatului digestiv,
anemie, anorexie. Polenul este vermifug, antiseptic, depurativ și diuretic. Este un
excelent tonic general, vitaminizant și energizant. Are efecte benefice în afecțiuni
ale ficatului și ale plămânilor, în afecțiuni oculare, înlătură palpitațiile, stările de
amețeală, înlătură nervozitatea, surmenajul fizic și mental.

8
Cum aleg şi cum păstrez polenul?
Polenul crud este polenul cel mai de calitate, care păstrează nealterate
anumite substanțe ca lactobacilii, bifidobacilii și drojdiile (acestea se pierd prin
uscarea la căldură). Imediat după recoltare, polenul crud se păstrează în
congelator. După decongelare, poate fi păstrat până la 10 zile fără a-și pierde
proprietățile. Polenul uscat trebuie păstrat la temperatura camerei, ferit de
umezeală. Polenul umezit este toxic.
Cum se prepară?
Cantitatea zilnică recomandată de polen este de 15 grame (aproximativ 3
lingurițe obișnuite) pentru un adult, iar pentru copii, 1-2 lingurițe, pe stomacul
gol. Pentru o mai bună absorbție a substanțelor nutritive se recomandă dizolvarea
polenului (mai ales dacă este uscat) în apă , iaurt, chefir, borș, sucuri proaspete
de fructe, cu 20-30 minute înainte de a fi consumat. Se poate adăuga și miere,
pentru gust.
Dozaje şi mod de administrare propolis
La adulți, se administrează 20-30 gr de polen în fiecare zi. Dacă o linguriță
are 7,5 gr de polen, înseamnă că o doză recomandată este de 3-5 lingurițe pentru
adulți și 1-2 lingurițe pentru copii. Polenul natural se ia de 3 ori pe zi, după mese.
Perioada de tratament este de 2-3 luni, se poate repeta de 2-4 ori pe an. Cea mai
potrivită perioadă pentru consumul polenului crud este între iarnă și primăvară și
între vară și toamnă. În general, doze mai mari de polen sunt utilizate în terapiile
combinate, alături de alte medicamente și în funcţie de bolile cronice de care
suferă pacientul.

Mierea și Mierea de Manuka


Mierea este considerată “aurul dulce”, un miracol al naturii care contribuie
esențial la sănătatea organismului nostru. Folosită încă din cele mai vechi timpuri,
mierea are atât de multe proprietăți terapeutice, curative și nutritive încât este
inevitabil să nu o folosești.
Consumul de miere este recomandat oricărei persoane care nu este alergică
la polen sau la un alt compus care se regăsește în miere. Singurul amendament îi
vizează pe copiii mici care nu au voie să consume miere înainte de vârsta de 1
an (din cauza riscului crescut de botulism infantil) și nu este recomandat să
consume miere sau alți îndulcitori până la vârsta de 2 ani.
7 beneficii ale consumului de miere:
1. Mierea este cel mai puternic și rapid energizant natural. E ușor
digerabilă, se absoarbe repede în sânge și se convertește rapid în energie pură.
2. Are proprietăți antibiotice dovedite. Mierea de Manuka este cunoscută
drept cel mai puternic antibiotic natural, care poate distruge microorganisme
precum Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Citrobacter freundii, Proteus
mirabilis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella typhimurium, Streptococcus
faecalis si Helicobacter Pylori.

9
3. Stimulează apetitul.
4. Are proprietăți laxative și sedative.
5. Stimulează creșterea copiilor prin faptul că facilitează fixarea calciului
și a magneziului.
6. Are proprietăți calmante și e de ajutor dacă copilul este răcit
și tușeste sau îl doare în gat.
7. Îmbunătățește sistemul imunitar.
Nutrienti care se gasesc în miere: antioxidanti naturali; enzime;
aminoacizi; vitamine (B1, B2, B6, B12, PP, acid folic, vitamina C, A, D si K);
calciu, fier, zinc, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, crom, mangan, selenium.
Mierea nu se încălzește niciodată la mai mult de 40 de grade Celsius,
pentru că devine toxică, și pentru copii, dar și pentru adulți.
Rețete de produse naturiste pentru întărirea imunității la copii și
adulți
Miere cu lămâie (peste 12 luni)
Mierea conţine o mulţime de elemente esenţiale organismului pentru a se
proteja de microbi, dar și vitamine şi minerale cu proprietăţi antiseptice. Pe de
altă parte, lămâia este bogată în vitamina C, considerată unul dintre cei mai buni
prieteni ai organismului.
Ingrediente:
• 2 lămâi
• 4 linguri de miere
Preparare:
Curăţă lămâia de coajă, îndepărtează pieliţa albă, iar pulpa obţinută, ruptă
în bucăţi mai mici, amestec-o bine cu mierea. Pune totul într-un borcan cu capac
şi păstrează-l la frigider. Dă-i copilului câte o linguriţă în fiecare dimineaţă,
înainte de micul dejun. Cura ar trebui să dureze 10 zile
Miere cu propolis (peste 18 luni)
Propolisul este denumit pe bună dreptate „antibiotic natural“. În natură,
rolul său este acela de a proteja stupul de boli care pot duce la distrugerea
comunităţii de albine. Din nefericire, propolisul poate fi găsit cu greu în stare
brută. Neprocesat, are un gust neplăcut, care cu greu poate fi tolerat chiar şi de un
adult. Cu toate acestea, există la magazine sub formă de tinctură sau pudră.
Ingrediente:
• 100 ml miere de salcâm
• 30 gr propolis măcinat
Preparare:
Amestecă cele două produse şi dă-i câte o linguriţă în fiecare zi la debutul
fiecărei toamne, vreme de cel puţin 10 zile.

Miere cu scorțișoară (peste 18 luni)


Folosită în gastronomie pentru aroma ei deosebită, scorţișoara face o
pereche minunată cu mierea în lupta pentru întărirea sistemului imunitar.

10
Uleiurile volatile pe care le conţine acest condiment au dovedite proprietăţi
antivirale, antifungice şi antibacteriene.
Ingrediente:
• 2 linguri de miere
• 1 vârf de cuțit de scorțișoară
Preparare:
Se consumă întregul preparat de-a lungul unei zile. Este bine de ştiut că
mierea naturală, mai închisă la culoare, conţine mai mulţi antioxidanţi.

Miere cu ghimbir (peste 18 luni)


Deşi nu este foarte cunoscut şi apreciat, ghimbirul este foarte bun pentru
sănătate, mai ales pentru alungarea răului de mişcare.
Ingrediente:
• 3 linguri de miere
• 1 rădăcină de ghimbir
Preparare:
Curăţă rădăcina şi dă-o pe răzătoarea mică, apoi amestecă bine cu mierea.
Din produsul obţinut dă-i în fiecare dimineaţă câte o linguriţă.

Sirop de cătină cu miere și ghimbir


Despre cătină și beneficiile ei uluitoare pentru sănătate și întărirea
imunității ți-am mai vorbit aici. „Ginsengul românesc” este mai bogat în vitamina
C decât lămâile sau măceșele și este campionul absolut la creșterea imunității.
Însă, pentru unii copii e greu să mestece bobițele de cătină, atât de acrișoare. O
soluție în cazul ăsta e să prepari un sirop din cătină cu miere și un pic de ghimbir.
E bun mai ales acum, toamna, când bântuie virozele și în contextul pandemiei de
Covid.
Ingrediente: cătină, miere, ghimbir
Preparare:
După ce speli bine cătina și o scurgi, mixeaz-o la blender până se face pastă.
După aceea strecoar-o, dar nu folosi sita din fier, ci din plastic sau tifon, ca să nu
oxideze. Măsoară sucul de cătină pe care l-ai obținut, apoi amestecă-l cu o
cantitate egală de miere. Dă pe răzătoare o bucată mică de ghimbir (2 cm) și
încorporeaz-o în sirop. Dă-le copiilor siropul dimineața, pe stomacul gol, câte o
linguriță sau amestecat cu apă/ceai. Evită să le dai în partea a doua a zilei, pentru
că e și energizant.

Bulete din grâu germinat cu nuci și miere


Fulgii de grâu germinat pe care-i găsești la orice plafar cresc puternic
imunitatea la copii și poți să-i folosești oricum dorești – adăugați în supe, lapte,
iaurt etc – dar cred că cel mai bine sunt acceptați sub formă de bulete cu nuci și
miere. Absolut delicios și foarte sănătos!

11
Ingrediente:
½ cană fulgi de grâu germinați; 2 linguri miere; 5, 6 linguri lapte de ovăz
neîndulcit; miezul de la 5, 6 nuci; 1 linguriță praf de roșcove
Preparare:
Pune totul în blender și mixează până obții o pastă consistentă. Dacă e prea
groasă, o mai subțiezi cu lapte, iar dacă e prea apoasă, poți să mai adaugi nucă.
Cu mâinile ușor umezite formezi bulete, pe care apoi le tăvălești prin fulgi de
cocos. Când copiii îți cer ceva dulce, servește-i cu aceste bulete și astfel știi că le-
ai dat ceva bun, dar te-ai ocupat și de creșterea imunității.

4.ALTE REȚETE PENTRU ÎNTĂRIREA IMUNITĂȚII

Drojdia de bere
Drojdia de bere este un remediu care contribuie la revigorarea
organismului. Este o cură utilă mai ales în refacerea și întreținerea organismului.
Beneficiile neștiute ale drojdiei de bere
Cunoscută de pe vremea bunicilor noastre, drojdia de bere este o vedetă a
fitoterapiei. Compusă din ciuperci microscopice, drojdia de bere inactivă se
găsește sub formă de capsule sau pulbere, în magazinele naturiste sau la plafar.
Este un probiotic natural foarte eficient care are grijă de imunitatea ta
Drojdia de bere conține vitaminele: B1-eficientă în combaterea
tulburărilor digestive, cardiace, pentru tratarea depresiilor, nevralgiilor și
oboselii; B2-utilă în combaterea eczemelor, a îmbătrânirii pielii; B3-implicată în
procese ce țin de echilibrarea sistemului nervos; B5-stimulent natural al glandelor
corticosuprarenale, remediu anti-stres, mărește rezistența la infecții; B7-care
neutralizează colesterolul, fiind deci indicată în obezitate; previne căderea
părului; B8-utilă pentru reglarea metabolismului proteinelor și grăsimilor; B9-are
efect antianemic, ajută la menținerea echilibrului hormonal; B12- acționează
asupra sistemului nervos, mărind puterea de concentrare, ameliorând cefaleele;
contribuie la menținerea echilibrului hormonal; B15-ameliorează oxigenarea
tisulară, este un remediu minune împotriva îmbătrânirii, ajută la dezintoxicarea
ficatului.

Fulgi de drojdie inactivă: rețete delicioase


Fulgii de drojdie inactivă sunt substituentul delicios și sănătos al veganilor
pentru brânză. Deși nu este un produs foarte popular în bucătăria românească, a
început să fie des utilizat mai ales de mămici pentru preparatele bebelușilor,
pentru că are un conținut generos de vitamine și minerale.
Care sunt beneficiile drojdiei inactive?
• sursă completă de vitamine și proteine, având toți aminoacizii necesari
organismului;
• este recomandată bebelușilor și femeilor însărcinate, având un conținut
mare de acid folic;
12
• poate fi consumată de persoanele cu alergie la gluten sau cu hipertensiune,
având un conținut foarte mic de sodiu;
• ajută la reglarea tranzitului intestinal;
• este un ajutor în curele de slăbire, pentru că oferă o senzație de sațietate
rapidă și de durată.
Când putem include fulgii sau pudra de drojdie inactivă în mâncarea
bebelușilor?
Fulgii de drojdie inactivă pot fi introduși în alimentația copilului încă de la
vârsta de 6 luni, când se începe diversificarea. Se respectă, ca la orice aliment
nou introdus, regula celor 4 zile de verificare după ce bebelușul a mâncat un
aliment, pentru a observa dacă dezvoltă vreo alergie.
Cum se folosește drojdia inactivă?
• în piureul de legume, salate, orez, omletă, ca înlocuitor al brânzei
• în mămăligă
• pe floricele de porumb
• în paste
• în plăcinte sau quiche
• pentru îngroșarea supelor
• ca și condiment

Câteva rețete cu fulgi de drojdie inactivă pentru bebeluși


Piureuri pentru bebelușii de peste 6 luni
Ingrediente:
• 200 g din leguma sau fructul din care vei face piureul (se pretează
morcovul, cartoful, cartoful dulce, broccoli, spanac, conopidă, măr,
păstârnac, rădăcină de pătrunjel)
• 1 lingură de fulgi din drojdie inactivă
• 1 lingură de lapte sau de apă fierbinte
Preparare:
1. Prepară termic leguma sau fructul - la abur, fiert sau copt în cuptor;
2. Pasează-l bine cu o furculiță sau la robot, adaugând apă sau lapte cald
pentru a obține textura dorită;
3. Adaugă fulgii de drojdie inactivă și amestecă bine.

Supă cremă de mazăre, pentru bebeluși de peste 10 luni


Ingrediente:
• 100 g de mazăre congelată
• 2 căței de usturoi
• 50 g de frunze de baby spanac
• 1 castravete cornichon
• 1 lingură de fulgi de drojdie inactivă
Preparare:
1. Pune la fiert mazărea în apă cât mai puțină;

13
2. Când mazărea este aproape fiartă, adaugă castravetele tăiat felii, baby
spanacul și cățeii de usturoi dați prin presă;
3. Lasă să fiarbă încă 5-7 minute;
4. Adaugă fulgii de drojdie inactivă;
5. Pasează supa cu blenderul;
6. Dacă vrei să te bucuri și tu de această supă delicioasă, pune-i puțină sare și
câțiva sâmburi de pin.

Paste cu sos de avocado, pentru bebelușii de peste 1 an


Ingrediente:
• 1 avocado copt
• 1/2 de lămâie
• 1 cățel de usturoi
• 1 lingură de fulgi de drojdie inactivă
• 1 linguriță de oregano sau busuioc - opțional
• 1 lingură de muguri de pin - opțional
• 100 g de paste
Preparare:
1. Pune pastele la fiert cu puțină sare;
2. Decojește avocado și pune miezul în blender;
3. Adaugă cățelul de usturoi pisat;
4. Pasează totul până ce devine o pastă moale, apoi adaugă zeamă de lămâie
după gust și puțină sare, opțional;
5. Scurge pastele de apă, adaugă avocado, fulgii de drojdie inactivă și
condimentele. Poftă bună!

Rețete cu fulgi de drojdie inactivă pentru întreaga familie


Paste cu legume și bacon, pentru copiii de peste 2 ani
Ingrediente (pentru 4 porții):
• 500 g de paste
• 250 g de mazăre la conservă (dacă ai congelată, fierbe-o înainte)
• 3 căței de usturoi
• 2 ardei kapia
• 200 g de cubulețe de bacon
• 2 linguri de fulgi de drojdie inactivă
• 50 g de unt
• 1/2 de linguriță de sare
• 1/2 de linguriță de cimbru
Preparare:
1. Pune pastele la fiert cu puțină sare;
2. Într-o tigaie pune untul să se topească;
3. Adaugă baconul;
4. Când acesta s-a rumenit, adaugă usturoiul pisat, sarea și cimbrul;

14
5. Adaugă un sfert de cană de apă și mazărea și 1 lingură de fulgi de drojdie
inactivă și așteaptă să se îngroașe sosul;
6. Scurge pastele de apă, adaugă sosul, amestecă cu pastele si presară fulgi de
drojdie pe deasupra.

5.SMOOTHIE-URI ȘI SUCURI

Am mai menționat cât de important este consumul cât mai mare de fructe
și legume proaspete pentru întărirea sistemului imunitar. Acestea conțin cele mai
mari cantități de nutrienți, care ajută organismul să lupte împotriva virusurilor și
a bacteriilor. Țineți-vă familia la distanță de răceală și de gripa sezonieră cu un
cocktail zilnic de vitamine și minerale. Gustoase, colorate, parfumate, cu o textură
fină și cremoasă, smoothie-urile sunt pe placul tuturor, adulți și copii deopotrivă.
După cum am mai relatat Vitamina C joacă un rol foarte important pentru
imunitatea organismului. Combate stresul oxidativ, neutralizând radicalii liberi și
sustine anumite funcții ale celulelor cu rol de apărare în corp. Vitamina C nu poate
fi stocată, de aceea trebuie să consumam alimente care o conțin pentru a susține
buna funcționare a organismului.
In sezonul rece avem nevoie de aceasta mai mult decât oricând. Un
smoothie concentrat în vitamina C este un mod excelent de a-ți asigura aportul
zilnic. Preparați-l în lunile de iarnă când citricele se găsesc din plin și au o calitate
foarte bună.

Smoothie cu portocală și ghimbir


Ingrediente: 1 portocala, ½ lămâie verde, 2 linguri de miere, 1 praf de sare,
1 cm de ghimbir, apă în funcție de consistența dorită.
Preparare:
• Curăță portocala de coajă, având grijă să îndepărtezi cât mai mult
din pielița albă, deoarece poate da un gust amar băuturii. Poți utiliza un
cuțit pentru a îndepărta coaja și pielița în totalitate.
• Taie portocala în cuburi.
• Curăță ghimbirul.
• Pune în recipientul blenderului portocala, sucul de la lămâia verde, mierea,
sarea și ghimbirul. Adaugă apa treptat pentru a nu risca să îl faci prea diluat.

Smoothie cu banana, spanac si scortisoara


Frunzele verzi sunt binevenite în orice smoothie. Acestea au un continut
bogat de vitamine, minerale și fibre, necesare pentru menținerea sănătății florei
intenstinale, care contribuie la rândul său la un sistem imunitar puternic.
Ghimbirul, scorțișoara și cardamomul au rol antiinflamator și antiviral în
organism, întărind forța de apărare a acestuia.

15
Ingrediente: 1 mână de baby spanac, o cană de lapte de cocos neîndulcit,
1 banană, 0,5 cm rădăcină de ghimbir, ½ linguriță de scorțisoară, 1 vârf de
linguriță de cardamon măcinat.
Preparare:
Adaugă în vasul blenderului spanacul și laptele de cocos. Mixează-le până
ce se omogenizează în totalitate.
Pune și banana tăiată în felii mai groase, ghimbirul curățat de coajă,
scorțișoara și cardamonul. Blendează pănă ce obții un smoothie cremos.
Combinația de banană, cocos, scorțișoară și cardamon este ideală pentru
iarnă. Smoothie-ul tău va avea o aroma de Crăciun. Bucuria va fi atât a papilelor
gustative, cât și a organismului care primeste nutrienți valoroși.

Smoothie cu sfeclă rosie și pere


Acest smoothie îți va cuceri privirea cu a sa culoare roz intens. Sfecla roșie
este o sursă extraordinară de nutrienți necesari pentru o bună funcționare a
ficatului și eliminarea toxinelor din organism. Perele sunt fructe alcaline, dulci,
cu un conținut mare de fibre, vitamina C și cupru. Aroma lor delicată echilibrează
perfect gustul concentrat al sfeclei.
Ingrediente: ½ sfeclă roșie, 1 pară, 1 lingură de miere, sucul de la ½
lămâie, 100ml de apă rece.
Preparare:
Curăță sfecla de coajă și taie-o în cubuleăe mici. Aceasta are o textură
destul de dura și este bine să nu îți suprasoliciți blenderul.
Procedeaza la fel și cu para.
Pune sfecla roșie și para în vasul blenderului. Mixează-le folosind funcția
Pulse.
Adaugă mierea, sucul de lămâie și apa. Blendează toate ingredientele până
ce obții o băutură omogenă de un roz intens.
Este ideal să consumi smoothie-ul imediat dupa preparare. Cu cât stă mai
mult în contact cu aerul, cu atât este mai predispus la oxidare și cantitatea de
nutrienți scad.

Smoothie cu ceai verde și afine


Ceaiul verde și afinele sunt alimente campioane când vine vorba de
conținutul de antioxidanți. Când își reunesc puterile, efectele sunt dintre cele mai
spectaculoase. Vezi cum pregătești rapid un smoothie plin de antioxidanți.
Ingrediente: 1 pliculeț de ceai verde, 50 ml de apă, 2 lingurițe de miere, 1
cană de afine congelate, ½ banana, ¾ cană lapte de soia simplu sau cu aromă de
vanilie.
Preparare:
Încălzește apa folosind un fierbător sau direct pe plită.
Toarnă apa fierbinte peste pliculețul de ceai verde și lasă-l să se infuzeze
pentru 3 minute.

16
Indepărtează pliculețul și adaugă mierea. Amestecă până ce aceasta este
dizolvată complet.
Combină afinele cu banana și laptele de soia în blender. După ce s-au
omogenizat, adaugă și ceaiul verde îndulcit. Mixează totul și răsfață-te cu acest
smoothie.

Smoothie cu fructe, cătină și lapte


Acest smoothie întărește imunitatea, alungă anemia și este foarte potrivit
pentru copii.
Ingrediente: 3-4 linguri cu sirop de catină, o sfeclă mai mica, 2 linguri cu
fructe de pădure (zmeură, afine, căpșuni, mure), o banana, o caisă, un iaurt, 2
linguri de lapte de origine animală sau vegetală (îl poți înlocui dacă vrei cu apă
plată), 2 lingurițe cu miere de albine.

Suc de kiwi, portocală și mentă


Ingrediente: 2 fructe de kiwi cubulețe, 1 portocală feliată, câteva căpșuni
proaspete sau înghețate, 1 iaurt grecesc, câteva frunze de mentă.
Preparare:
Amestecă toate ingredientele la blender și vei avea parte de un smoothie
bogat în vitaminele A, C, B6, în magneziu, zinc și folați. Iaurtul este optional,insa
aduce un aport proteic insemnat, util celor care vor sa isi mentina greutatea, dar
poate fi inlocuit cu sana sau kefir pentru persoanele care isi doresc un efect
probiotic ce sustine sanatatea florei intestinale. Pentru cei care nu agreeaza iaurtul
din lapte de vaca sau capra, exista varianta iaurtului de soia, cu un aport proteic
similar.

Sucuri pentru întărirea imunității


Pe lângă suplimentele cu vitamina C, acizi grași omega 3 sau cu propolis,
care reduc statusul inflamator general al organismului ne putem
întări imunitatea și cu ajutorul ingredientelor naturale, adăugate într-o rețetă de
suc delicios, realizat cu un storcător sau blender de calitate.
De ce sucuri pentru imunitate?
Sucurile sunt o modalitate excelentă de a beneficia de toate vitaminele și
mineralele din fructe și legume, dar și de antioxidanții atât de importanți pentru
sistemul imunitar. Spre deosebire poate de alte suplimente mai puternice care pot
stimula uneori necontrolat sistemul nostru imunitar, ingredientele naturale
acționează delicat și susținut, cu maxim de biodisponibilitate, furnizând
organismului elemente esențiale din care își poate "alege" nutrienții de care are
nevoie, eliminând excesul. In plus, asigură o hidratare superioară la nivel celular.
În plus, sucurile naturale vă permit să combinați o mulțime de ingrediente,
să experimentați cu gusturi noi în fiecare zi și, de ce nu, să folosiți alimente pe
care le aaveți deja în casă pentru a evita risipa.

17
Suc cu ghimbir si morcov
Ingrediente pentru 1 pahar de 250 ml: 1 bucată de ghimbir de 2-3
centimetri, 2 morcovi medii sau 1 morcov mare, 3 mandarine mici sau
clementine, ½ de lămâie
Preparare:
Toate aceste ingrediente se mixează la blender până se fac suc sau se dau
prin storcătorul de fructe și se consumă imediat.

Suc de sfeclă roșie cu turmeric


Ingrediente:1 sfeclă roșie mică, 2 morcovi medii, 1 bucată de ghimbir de
1-2 cm, sucul de la ½ de lămâie, 1 portocală feliată, ½ linguriță de turmeric.
Preparare:
Ingredientele se mixează la blender până se fac suc sau se dau prin
storcătorul de fructe și se consumă imediat. Acest smoothie combate inflamația
din corp (ceea ce îl face util și pentru persoanele cu poliartrită reumatoidă) și
stimulează imunitatea, ajutând organismul să se ferească de răceli.

Suc cu spanac, salată și kale


Ingrediente:1 ceașcă de frunze de spanac, 1 ceașcă de kale, 1 frunză de
salată verde, câteva fire de pătrunjel, 1 felie de țelină, 1 măr fără semințe, tăiat
cubulețe, 1 portocală feliată, câteva bucăți de ananas proaspăt.
Preparare:
Amestecă totul la blender (dacă e nevoie, mai poți pune câteva linguri de
apă). Un suc verde este cum nu se poate mai potrivit pentru menținerea unui
sistem imunitar puternic. Acest suc este bogat în vitamina B6, care joacă un rol
important în proliferarea celulelor imunitare și a producției de anticorpi.

Suc de mango și căpșuni


Ingrediente:1 mango curățat și tăiat cuburi, 1 portocală feliată, câteva
căpșuni proaspete sau înghețate, sucul de la ½ de lămâie, 1 mână de frunze de
spanac, câteva frunze de mentă.
Preparare:
Pune toate aceste ingrediente într-un blender și mixează până obții un suc
gros. Bogat în vitaminele A, C, E și folați, acest suc întărește imunitatea atât la
copii, cât și la persoanele vârstnice.

Sucul de roșii
Preparare:
Nu ai nevoie de blender pentru a-l prepara, pur și simplu se taie roșiile în
două și se apasă printr-o strecurătoare pentru a obține sucul. În afara aportului
mare de licopen, un antioxidant important pentru susținerea sănătății sistemului
vizual și cerebrovascular, sucul de roșii are un efect natural anticoagulant. Un
raport dintr-un studiu publicat in 2018 in "Harvard Health Letter" arată că

18
licopenul, nu numai că reduce riscul anumitor tipuri de cancer, dar, de asemenea,
contribuie la reducerea riscului de accident vascular cerebral cauzat de cheagurile
de sânge cu aproape 60%!

Suc cu sfeclă, măr, morcov și rodie


Ingrediente: 1 măr mediu, 1 sfeclă medie, 2 morcovi, 1 rodie
Preparare:
Spală bine merele, sfecla și morcovii și curăță rodia. Taie sfeclă în bucăți,
cât să poată fi introdusă în storcător. Introdu ingredientele pe rând în storcător,
alternând între ele.

Suc de kiwi, portocală și mentă


Ingrediente: 2 fructe de kiwi, 1 portocală, câteva căpșuni proaspete sau
înghețate, 1 iaurt grecesc, câteva frunze de mentă.
Preparare: Curăță kiwi și portocala, amestecă cu căpșunele, menta și
iaurtul într-un blender. Dacă aveți nevoie adăugați apă plată.

Limonadă cu ghimbir și miere


Ingrediente:1 lămâie, apă, puțin ghimbir, miere după gust

Suc de țelină, morcov, lămâie și ghimbir


Ingrediente: 3 morcovi medii, o bucățică de ghimbir, sucul de la ½ de
lămâie, o mână de frunze de țelină.

Suc din fructe goji, portocale, ghimbir și turmeric


Ingrediente: o ceașcă mică de fructe goji, 2 portocale, o jumătate de
linguriță de turmeric, o bucățică de ghimbir

Suc de portocale, ghimbir si avocado


Ingrediente: 2 portocale, puțin ghimbir, un sfert de avocado, câteva frunze
de salată verde, apă.

Suc cu sfeclă roșie și fructe goji


Ingrediente: o sfeclă roșie, o lingură de fructe goji, o ceașcă de fructe de
pădure congelate, o rodie, ½ măr.

Suc cu piper cayenne, lămâie și miere


Ingrediente: o jumătate de linguriță de piper cayenne, 4 linguri de suc de
lămâie, apă, o linguriță de miere.

19
6.CEAIURILE

Ceaiurile calde împotriva răcelii și gripei nu trebuie să lipsească, deoarece


acestea mențin organismul la temperaturi optime, având efecte febrifuge,
sudorifice, antiinflamatorii, calmante și omoară bacteriile. Puteți face infuzii din
următoarele plante: soc, tei, mușețel, măceșe, cătină, mure, afine, busuioc,
zmeură, echinaceea. Le puteți îndulci cu miere de albine naturală în cazul în care
copilul are peste 1 an, și puteți adăuga suc de lămâie proaspăt stors și puțină pudră
de scorțișoară. Mai multă informație vă prezentăm mai jos.
Important! Nu turnați apa clocotită căci se pierde din proprietăți. Lăsați 5
minute apa clocotită să stea într-un recipient, apoi turnați peste plante.

Cătina
Conține multiple vitamine: E, A, K, B2, B6, C. Cantitatea de vitamina C
este de 8 ori mai mare decât în piersică, de 20 de ori mai mare decât în mărul
pădureț, de 80 de ori mai mare decât în roșie, de 200 de ori mai mare decât în
strugure. Cătina mai este numită tezaurul de vitamina C sau regina vitaminei C.

Ghimbirul
Provine din Asia și se pare că este utilizat de mai bine de 5000 ani datorită
proprietăților lui antioxidante. Rolul antioxidanților este acela de a permite
corpului să se apere împotriva radicalilor liberi. Este foarte indicat în viroze ale
tractului respirator superior, gripe, indigestie, senzația de greață, vărsături.
Ghimbirul uscat este un bun expectorant. Ghimbirul proaspăt se pune în ceaiul de
plante special ales în funcție de tipul răcelii, se zdrobește în mojar și se filtrează
prin presare printr-o bucată de pânză curată. Inițial se pune puțin ghimbir și se
mărește cantitatea treptat pentru că este ușor picant și copilul trebuie obișnuit cu
noul gust. Este o metodă foarte bună și pentru creșterea poftei de mâncare și în
combaterea paraziților intestinali.

Chimenul
Conține cantități importante de magneziu și fier. Datorită proprietăților sale
antiseptice, chimenul este indicat în tratarea formelor ușoare de răceală. Chiar și
o mică cantitate de ceai de chimen, călduț, nu rece (50-100 ml), după masă, ajută
procesului de digestie și, indirect, imunității.

Busuiocul
Este o sursă excelentă de vitamina A, magneziu, potasiu, fier și calciu și
este recomandat pentru creșterea imunității, deși este și mai eficace atunci când
răceala este deja instalată. Planta de busuioc este indicată în tuse, în congestia
sinusurilor, în migrene, febră, anorexie, flatulență, gripă, bronșită. Busuiocul este
bun în eliminarea secrețiilor pulmonare, revitalizează țesutul nervos, crește

20
memoria. Se folosește ca infuzie, pulbere, suc proaspăt care se poate combina cu
altă băutură. Sucul de busuioc este bun și pentru tratarea rănilor.

Cimbrul
Este bogat în timol, un ulei esențial puternic antiseptic, antibacterian și
antioxidant. Datorită proprietăților acestui ulei esențial, cimbrul poate fi utilizat
în tratarea infecțiilor gâtului, inflamațiilor, bronșitei acute și cronice și a tusei
convulsive. Ceaiul de cimbru este recomandat în răcelile celor mici, astfel: la o
cană de apă se adaugă o lingură de cimbru, se lasă la infuzat, iar după 10 minute
se strecoară și poate fi consumat. Ceaiul poate fi consumat de 3-4 ori pe zi și este
un excelent remediu natural pentru tratarea tusei.

Boabele de muștar
Frunzele de muștar conțin calciu, fosfor, magneziu și vitamina B. Uleiul de
muștar conține acizi grași omega 3 și este o excelentă sursă de fier, zinc,
magneziu, calciu, proteine etc. Muștarul stimulează apetitul alimentar și digestia,
și ajută la decongestionarea sinusurilor.

Hreanul
Face parte din familia muștarului și, din punct de vedere medical, rădăcina
de hrean are numeroase proprietăți curative: puternic antibiotic, expectorant,
antibacterian, diuretic, bronhodilatator, vasodilatator coronarian, stimulează și
sistemul imunitar al organismului. Ținând cont de proprietățile enumerate mai
sus hreanul este util în tratarea bronșitei și a sinuzitei.

Menta
Este indicată și în tratarea gripelor, a răcelilor ușoare, a bronșitelor.

Curcuma
Curcuma este un condiment galben pe care mulți îl folosesc la gătit. Este
prezent și în unele medicamente alternative. Consumul de curcuma poate
îmbunătăți răspunsul imun al unei persoane. Acest lucru se datorează calităților
curcuminei, un compus din turmeric. Poate ajuta la gestionarea inflamației
provocate de efort și a durerii musculare, poate combate stresul oxidativ.
Majoritatea acestor beneficii pot fi atribuite efectelor sale antioxidante și
antiinflamatorii. Ingerarea curcuminei ca atare, nu duce la beneficiile asociate
sănătății, datorită biodisponibilității sale reduse, care pare a fi în primul rând
datorată absorbției slabe, metabolismului rapid și eliminării rapide. Există mai
multe componente care pot crește biodisponibilitatea. De exemplu, piperina este
componenta activă majoră a piperului negru și, combinată într-un complex cu
curcumina, s-a dovedit că mărește biodisponibilitatea cu 2000%.

21
7.ALIMENTE PENTRU CREȘTEREA IMUNITĂȚII

Alimentele bogate în vitamina C, vitamina E, antioxidanți, zinc, seleniu, dar


și alte minerale sunt o sursă inegalabilă în prevenirea și combaterea afecțiunilor,
dar mai ales un stimulator puternic al sistemului imunitar la copii. Iată
principalele alimente care nu trebuie să lipsească din dieta micuțului tău:
• Migdale - bogate în vitamina E și magneziu, două elemente esențiale
pentru sistemul imunitar puternic.
• Spanac - cunoscut și sub denumirea de “super-aliment”, spanacul are un
conținut bogat de Vitamina C, antioxidanți, fibre și acid folic, un complex
ce întărește garantat sistemul imunitar.
• Usturoi - medicament-minune, cules direct din grădină. Pe lângă
proprietățile antibacteriene și antifungice, usturoiul conține numeroși
antioxidanți, eficienți în protejarea sistemului imunitar.
• Grapefruit - cu un conținut surprinzător de vitamina C și flavonoide, este
dovedit științific că grapefruit-ul crește capacitatea de activare a sistemului
imunitar. Alte citrice bogate în substanțe benefice sunt lămâile și
portocalele.
• Broccoli - plin de vitamina C, vitamina A, betacaroten și glutation, broccoli
ajută în lupta cu toxinele, bacteriile și virusurile, întărind deopotrivă și
protecția naturală a organismului.
• Somonul - aportul ridicat de Omega 3 regăsit în somon, nu doar că ajută la
o bună dezvoltare și funcționare a creierului, ci crește și fluxul de aer,
protejând plămânii de răceli și infecții respiratorii. Totodată, grăsimile
naturale Omega 3 ajută sistemul imunitar prin îmbunătățirea funcțiilor
celulelor.
• Fructe de pădure - având un conținut mare de antioxidanți, fructele de
pădure ajută corpul să lupte împotriva stresului oxidativ și a bacteriilor care
afectează sistemul imunitar. Pentru a beneficia de diversitate, poți
introduce în dieta zilnică a copilului tău diferite fructe de pădure, cum ar fi
căpșuni, afine, zmeură, mure sau coacăze.
Integrarea alimentelor minune pentru imunitate în meniul celor mici poate
deveni o reală provocare. Usturoiul și spanacul sunt extrem benefice pentru
sănătate, însă copii evită să le consume, din cauza mirosului sau gustului diferit.
De aceea, găsiți o listă cu câteva idei de rețete sănătoase, pentru un boost
de imunitate.

Supă cremă de usturoi


Ingrediente: 5 căpățâni de usutroi bio; 2 cepe roșii mari; 1 lingură de
cimbru proaspăt tăiat sau o linguriță de cimbru uscat și dat la râșnită; O ceașcă de
smântână; O cană de supă de pui (250 ml); O legătură de pătrunjel; O linguriță de
busuioc uscat; O ceașcă de crutoane.

22
Preparare:
- Se taie ingredientele (ceapa, usturoiul) mărunt;
- Se pun la fiert în supa de pui;
- După fierbere, legumele se adaugă în blender și se amestecă;
- Compoziția obținută se mixează cu o cană de smântână și cu verdețuri;
- La final se adaugă crutoanele.

Paste cremoase cu spanac


Ingrediente: 200g paste; 1 ceapă albă; 3 caței de usturoi; 100g spanac; 40g
parmezan ras proaspăt; 200ml smântână de gătit; 2 linguri ulei; 2 linguri unt; Sare.
Preparare:
- Se pune apă la fiert cu o lingură de sare, iar când începe să clocotească se
adaugă pastele;
- Pastele se lasă la fiert timp de 7-8 minute (sau cât scrie pe cutie);
- Pentru prepararea sosului, se adaugă uleiul și untul în tigaie;
- După ce se încing, se adaugă ceapa tocată mărunt și se lasă până devine
translucidă;
- Se adaugă spanacul și usturoiul și se lasă până spanacul devine moale;
- Se adaugă smântâna și parmezanul;
- Întreaga compoziție din tigaie se amestecă până devine sos;
- La final se adaugă pastele și se mixează cu sosul obținut.

Salată de fructe de pădure și banană


Ingrediente: 300 de grame de căpșuni tocate; 50 de grame zmeură; 100
grame afine; 1 măr tăiat în cubulețe; 2 banane feliate; 5 grame coajă de lămâie; 20
ml suc de lămâie; 10 grame miere.
Preparare:
- Se amestecă toate fructele într-un bol;
- Amestecul se stropește cu zeamă de lămâie;
- La final se adaugă mierea de albine și coaja de lămâie;
- Preparatul obținut se lasă 2 ore la rece.

8.PROBIOTICELE

Probioticele sunt microorganisme vii care au un efect pozitiv asupra


sănătății. Mulți dintre oameni asociază aceste tipuri de microorganisme cu ceva
dăunător și periculos. Cu toate acestea, merită să știți că organismul uman este
locuit de o cantitate imensă de microorganisme. Ele nu provoacă nici un rau, dar
sunt necesare pentru buna funcționare a organismului. De exemplu, bacteriile
intestinale ajută la procesele digestive și sunt implicate în producerea anumitor
vitamine. Inflamația cronică este cauza multor afecțiuni, iar faptul că 80% din
sistemul imunitar se află în tractul intestinal, acolo unde sunt și probioticele, fac
din acestea un pion important în susținerea sistemului imunitar. Cele mai

23
populare bacterii probiotice aparțin tipurilor de Lactobacillus și Bifidobacterium,
dar sunt și drojdii, precum Saccharomyces boulardii. Probioticele sunt un prieten
de nădejde pentru sistemul imunitar, mai ales în sezonul rece, când starea de
sănătate este mai vulnerabilă decât în mod obișnuit. Acestea întăresc sistemul
imunitar, prin stimularea producției de anticorpi, prin combaterea infecțiilor, dar
și prin acțiunea antivirală pe care o au.

Alimente nefermentate bogate în prebiotice: bananele: bogate în


carbohidrați rezistenți care trec de tractul digestiv nemodificați și hrănesc
probioticele, suportă digestia și scad gradul de balonare; ovăz: bogate în beta-
glucan, fibrele de ovăz integral au efect probiotic; usturoiul datorită nivelului
mare de insulină și a fructo-oligozaharidelor naturale.

Varza murată
Ca la bunici la țară, cu parfum de busuioc și crenguța de vișin din grădina?
Dacă ai fost prin te miri ce țări exotice sau ești pasionat de gastronomie poate ai
auzit deja de kimchi– un alt fel de varză murată fermentată îndelung cu arome
intense asiatice. Probioticele din kimchi sunt benefice pentru funcționarea
sistemului imunitar, deoarece majoritatea funcției imune are loc în intestin. Când
intestinul este în formă bună, sistemul imunitar este mai capabil să funcționeze
optim. Varza murată pe care o știm cu toții este evident o sursă excelentă de
probiotice, fiind pregătită prin fermentație, cu ingrediente naturale. Culturile vii
din acest aliment pot fi utile și în reducerea simptomelor alergice. Varza murată
este și o sursă excelentă de vitaminele B, A, E și C, însă este recomandat să o
consumați în cantități moderate, din pricina conținutului ridicat de sare.

Iaurtul
Poate că cel mai cunoscut aliment asociat cu suplimentarea de probiotice
naturale în organism este iaurtul. O fi el bun dar se recomandă în special cel
preparat în casă, din maia bogată în culturi vii. Evitați sortimentele de iaurt din
magazine cu indulcitori adăugați. Ele conțin sirop de porumb bogat în fructoză,
îndulcitori artificiali și arome sintetice, care vă aduc mai multe probleme
sănătății, nicidecum o porție importantă de bacterii bune.

Chefirul
La fel ca și iaurtul, chefirul este un produs lactat bogat în lactobacili și
bacterii bifidus, ce contribuie la menținerea sănătății tractului digestiv. Același
aliment este și o sursă generoasă de antioxidanți, câtă vreme este consumat în
formă să cea mai bună, fără îndulcitori artificiali și alte arome sintetice.

Laptele bătut

24
Laptele bătut intră și el în lista alimentelor care asigură un aport important
de probiotice, datorită culturilor vii adăugate pentru fermentarea zaharurilor din
lapte. Când este adăugat în rețete ce necesită prelucrare termică, laptele bătut își
pierde însă proprietățile probiotice.

Brânza de vaci fermentată


De obicei, după orice enterocolită se spune să mâncăm branzică de vaci
ușoară deși nu ar părea o primă opțiune când te simți rău? Iată că, datorită
conținutului său de bacterii lactice probiotice, brânza de vaci fermentată are un
rol benefic în întreținerea intestinului uman. Acest aliment furnizează culturi vii
de L. acidophilus and B. bifidum, precum și alte tulpini de culturi lactice.

Laptele de soia
Boabele de soia au, în forma lor naturală, câteva proprietăți probiotice, însă
sortimentele moderne de lapte de soia conțin și culturi vii de bacterii sănătoase
adăugate. Verificați eticheta produsului pentru ce culturi active poate conține.

Laptele cu probiotice
Un produs nou pe piața alimentară, laptele cu probiotice poate fi și el o
sursă importantă de bacterii bune. De ce l-au scos pe piață, pentru iubitorii de
lapte dulce! Știm că nu este totuși un aliment bine tolerat, deci puțină prudență
nu ar strica. Unele cercetări au concluzionat că acest aliment fortificat poate să
cauzeze balonare și eructații copiilor și persoanelor vârstnice.

Ciocolata neagră
Ciocolata neagră s-a înscris de ceva vreme în lista alimentelor benefice
sănătății, câtă vreme are o concentrație cât mai mare de cacao și un conținut cât
mai mic de zahăr sau îndulcitori sintetici.
În afară de aportul său bogat de antioxidanți și efectul de energizare,
ciocolata neagră se mai remarcă și prin probioticele pe care le furnizează
organismului.

Castraveții murați
Deși au în compoziție multă sare, adăugată în procesul fermentatiei,
castraveții murați sunt sănătoși prin prisma probioticelor care ajung în organism
în urma consumului. Adăugați câteva felii din aceste murături sandwich-urilor,
alegeți să îi consumați lângă o carne fiartă la abur sau când tranzitul vostru nu vă
ajută prea mult, pentru un plus de gust, dar și de bacterii sănătoase.

10. Măslinele … în saramură


Un alt aliment minunat pentru o porție zilnică în plus de probiotice naturale
sunt măslinele în saramură, întrucât absorb toate culturile vii care fermentează în

25
lichidul special. Adăugați-le în salate, în toppingul pentru pizza sau consumați-le
ca și gustare, alături de brânză de vaci fermentată.

BIBLIOGRAFIE
1. https://www.doc.ro/sanatatea-copilului/probioticele-ce-beneficii-
au-in-cazul-copiilor
2. http://www.formula-as.ro/2010/928/medicina-naturii-44/un-
miracol-numit-polen-12689
3. http://www.bodyalchemist.ro/content/cura-cu-polen.htm
4. http://mierea-de-albine.blogspot.ro/p/polenul.html
5. http://en.wikipedia.org/wiki/Bee_pollen
6. http://www.mercola.com/article/diet/bee_pollen.htm
7. Healthline - 10 Immunity-Boosting Juices to Drink When You’re
Sick
8. https://www.healthline.com/health/juice-immune-system-
boost#strawberry-and-mango
9. https://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/158952/o-combinatie-
minune-pentru-cresterea-imunitatii-la-copii-dr-daniela-busneac/
10.VorbeșteLumea, RemediiNaturistePentruCreștereaImunității:
https://www.youtube.com/watch?v=hoIoD3jzbwc&ab_channel=V
orbe%C8%99teLumea

26
11.RyanRaman, Top 11 Health BenefitsofBeePollen, Healthline:
https://www.healthline.com/nutrition/bee-pollen
12.VisweswaraRaoPasupuleti, LakhsmiSammugam,
NagesvariRamesh, andSiewHuaGan, Honey, Propolis, and Royal
Jelly: A Comprehensive Review ofTheirBiologicalActionsand
Health Benefits, OxidMed Cell Longev. 2017; 2017: 1259510:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5549483/
13.Mohammed Al-Hariri, Immune’s-boostingagent:
Immunomodulationpotentialsofpropolis, J Family Community Med.
2019 Jan-Apr; 26(1): 57–60:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6335834/
14.https://www.csid.ro/family/crestere-copii/administrarea-
suplimentelor-pentru-imunitate-la-copii-16187780/
15.https://www.csid.ro/family/crestere-copii/cum-intarim-sistemul-
imunitar-al-copilului-la-inceput-de-toamna-11334646/
16.https://www.apiland.ro/blog/sanatate/laptisorul-de-matca-si-
imunitatea
17.https://www.apiland.ro/blog/noutati/laptisorul-de-matca-pentru-
copii
18.https://www.ecuisine.ro/retete-cu-miere-pentru-imunitate/
19. Poza de pe copertă: Tamanna Rumee. https://unsplash.com/photos/-
fIt2bymQp4.

27

S-ar putea să vă placă și