Baltagul

de M. Sadoveanu

Capodoperă a creației sadoveniene, romanul “Baltagul” a fost publicat în 1930, fiind un roman
interbelic și fiind redactat în aproape două săptămâni. Romanul se încadrează în tradiționalism,
nelipsindu-i elemente realiste, dar și romantice.
Substantivul mitic este sugerat de analogia cu balada populară “Miorița”, după cum exprimă și
motto-ul de la începutul romanului “Stăpâne, stăpâne/ mai cheamă și un câne”. Pe schema epică a
baladei: un cioban ucis de alți doi ciobani pentru a i se lua turmele. Romanul "Baltagul" dezvoltă o
filozofie profundă asupra vieții și asupra morții, asupra iubirii și asupra datoriei.
Titlul romanului conține un simbol, baltagul, fiind arma menită să împlinească dreptatea. Cuvântul
“baltag” este pus în legătură cu termenul de origine greacă “labrys”, care înseamnă secure cu două
tăișuri sau labirint și ilustrează drumul parcurs de Vitoria Lipan în căutarea soțului său.
Tema ilustrează lumea arhaică a satului românesc și specificul național, unde transhumanța
ordonează viața boierilor de pe râul Tarcăului. Temei se adaugă și motivele: femeia justițiară,
devotamentul, legătura cu natura, călătoria, câinele credincios.
Romanul este structurat în 16 capitole, evidențiind aspecte esențiale:
1. Primele șase capitole cuprind așteptarea femeii dominante de neliniște și speranță;
2. Capitolele 7-13 prezintă călătoria Vitoriei Lipan;
3. Capitolele 14-16 evidențiază găsirea rămășițelor lui Nechifor, ritualul înmormântării,
demascarea vinovaților și dreptatea.
Romanul debutează cu legenda lui Nechifor Lipan pe care o povestește la nunți și la botezuri, în
care este evidențiată viața aspră a locuitorilor de la munte.
Acțiunea este structurată pe un singur fir epic, dar care urmărește desfășurarea a două planuri:
drumul Vitoriei Lipan în căutarea soțului ei, Nechifor, iar celălalt plan secundar urmărește viața
păstorilor din Munții Moldovei de la începutul secolului XX.
Acțiunea se desfășoară pe momentele subiectului, iar expozițiunea prezintă satul cu activitățile
domestice ale oamenilor. Vitoria se pregătește de drum, fiind anunțată de Gheorghiță că Nechifor nu a
ajuns la ei, în câmpia Jijiei pentru plata oierilor. Nechifor era plecat la Dorna să cumpere oi, iar
Vitoria se neliniște datorită visului prevestitor.
Intriga operei este reprezentată de dispariția lui Nechifor Lipan, fapt ce determină pornirea la drum
în data de 10 martie. Călătoria constituie desfășurarea acțiunii: Vitoria împreună cu fiul ei,
Gheorghiță pleacă în căutarea lui Nechifor după ce anunță autoritățile și se îngrijește de gospodărie.
O secvență semnificativă pentru imaginea de ansamblu a operei este scena în care Vitoria află că
Nechifor cumpărase 300 de oi și că era însoțit de alți doi oieri, de asemenea un moment important
este găsirea câinelui lui Nechifor, Lupu, care se atașase de un gospodar al locului. Câinele o
recunoaște pe Vitoria și tot el o conduce într-o parte de la crucea talienilor unde se află osemintele lui
Nechifor.
Punctul culminant este reprezentat de găsirea lui Lipan în groapa dintre Suha și Sabasa, iar
recunoașterea lui a fost posibilă datorită obiectelor personale: căciula și chimirul. Inițierea lui
Gheorghiță este îndeplinită când coboară în prăpastie și își priveghează tatăl, acest moment
echivalează cu o coborâre în lumea lui Hades, tânărul are în față spectrul morții, ceea ce grăbește
maturizarea.
 Deznodământul vizează demascarea vinovaților, care se deconspiră în urma vorbelor insinuate ale
Vitoriei. Calistrat Bogza este mușcat mortal de Lupu, iar Ilie Cuțui este luat de autorități.
În concluzie, construcția epică adoptă formula tradițională a romanului bazat pe narațiuni
obiectivă la persoana a III-a, având narator omniscient. Romanul este tradițional, mitic și baladic,
inspirat din baladele și mitologia populară. Opera are caracter de bildungsroman urmărind maturizarea
lui Gheorghiță.