Inimaîndeplineşte rolul de pompă la toate animalele şi evoluează treptat, de la un simplutub

muscular cu activitate ritmică la forme mai complexe – cu atrii şiventricule. Separarea completă
a inimii (atriile de ventricule) apare abia lapăsări şi mamifere. Aceste etape ale evoluţiei inimii
pot fi regăsite şi laevoluţia embrionul uman – mai întâi apare tubul cardiac apoi camerele care
sesepară până la naştere.
Inimaeste alcătuită din trei structuri diferite – endocard, miocard şi pericard (dela
interior spre exterior).
Endocardul.Sângele în contact cu o suprafaţă rugoasă – aer, corp străin, se
coagulează.Arterele şi venele sunt căptuşite la interior de endoteliu (un strat de celule)care intră
în contact cu sângele şi previne coagularea, în schimb camereleinimii sunt acoperite de endocard.
Acesta asigură netezimea suprafeţelor ce vinîn contact cu sângele. Dacă endocardul ar fi lezat s-
ar forma trombi (cheaguride sânge) în cavităţile inimii, care, prin deplasare vor bloca diferite
artere– embolie prin trombi.
Miocardul esteconstituit din celule musculare cardiace, un sistem excito-conductor
(pentruasigurarea contracţiilor inimii) şi un schelet fibros. Fibrele muscularecardiace sunt prinse
pe scheletul fibros. Aceste fibre au un diametru deaproximativ 20 de microni şi o lungime de 150
de microni şi sunt delimitate deo membrană celulară – sarcolema. În această membrană sunt
inserate foarte multepompe ionice. Rolul acestor pompe este de a asigura depolarizarea
şirepolarizarea fibrelor pentru menţinerea contracţiei cardiace. Toate acestepompe realizează un
transport activ de ioni şi sunt consumatoare de energie pecare o obţin din moleculele de ATP. Pe
lângă canale ionice, în sarcolemă se maigăsesc diverşi receptori.
Fibrelemusculare striate de tip cardiac au mai multe nuclee şi foarte multemitocondrii –
acestea ocupă până la 40% din volumul celulei.
Pericardul esteun sac dublu în care se găsesc câţiva mililitri de lichid cu rol de
lubrifiere.Rolul pericardului este de a limita expansiunea şi umplerea cu sânge a inimii.