Fiecare țară din UE are propria legislaţie în materie de securitate socială.

Obligațiile și drepturile prevăzute sunt aceleași pentru toți lucrătorii din acea
țară, indiferent de naţionalitatea lor.

Cu toate acestea, normele europene coordonează sistemele naționale, pentru

a se asigura că persoanele care se deplasează într-o altă țară din UE nu își pierd
prestațiile de asigurări sociale (de exemplu, drepturile la pensie și la asistență
medicală) și ştiu ce legi se aplică în cazul lor.
În conformitate cu normele UE, o persoană poate fi supusă legislaţiei de
securitate socială a unei singure țări la un moment dat. Prin urmare, trebuie să
plătească contribuțiile la asigurările sociale doar în țara respectivă.
În general, se aplică legislația țării în care persoana lucrează efectiv (ca angajat
sau lucrător independent) și contribuțiile trebuie plătite în țara respectivă. Nu
are importanţă ţara în care locuiește persoana respectivă (de exemplu, în
cazul în care aceasta face naveta) sau locul în care se află sediul
angajatorului său.
Există o excepție privind lucrătorii detașați în străinătate pe o perioadă mai
mică de 2 ani: aceştia pot să rămână asiguraţi și să plătească cotizații în țara
din care sunt detașați.
În cazul persoanelor care lucrează simultan în cel puțin două țări, există norme
specifice care determină legislația cărei ţări se aplică și ţara în care trebuie
să-şi plătească contribuțiile.