Obiectivul principal al lucrării

În cadrul studiului limbii române, obiectivul principal îl constituie cultivarea exprimarii

elevilor prin asimilarea şi valorificarea cunoştintelor lexicale şi gramaticale. Elevii trebuie să
înveţe să comunice, să-şi exprime sentimentele, să înţeleagă lumea, să fie sensibili la tot ce e
frumos, să fie capabili să creeze, să rezolve probleme concrete din viaţa cotidiană, să
interacţioneze cu semenii, lucru care nu se poate realiza decat utilizând substantivul.

Copilul stăpâneste, în linii mari, sistemul gramatical al limbii pe care o vorbeşte, însă
achiziţionarea de noi noţiuni legate de substantiv şi folosirea lui corectă rămâne un deziderat
permanent de-a lungul întregii vieţi.. Pe lângă formarea unor noţiuni, studiul limbii române are
sarcina de a forma priceperea transferării lor în practică şi deprinderea de a opera cu ele în orice
situaţii. De altfel, cunoştintele teoretice nici nu se consideră asimilate decât atunci când devin
operante, când pot fi folosite în dirijarea, controlul şi reglarea exprimării, în rezolvarea şi
motivarea rezolvării diverselor probleme ale practicii.

Deci, formarea priceperilor şi deprinderilor de limbă aduc o contribuţie pretioasă la

dezvoltarea gândirii şi, implicit, a exprimării elevilor. Însuşirea conştientă, activă a cunoştinţelor
teoretice şi dobândirea unor priceperi şi deprinderi corespunzătoare depind, într-o foarte mare
măsură de activizarea proceselor de gândire, de stimularea şi dezvoltarea facultăţilor şi
capacităţilor intelectuale ale şcolarilor, de actiunile practice desfăşurate în acest scop. În munca
la clasă şi cu ocazia corectării temelor sau altor lucrări, am identificat greşelile elevilor care, în
linii mari, ar putea fi grupate după cum urmează:

 exprimare greoaie şi săracă;

 asocieri eronate de cuvinte;

 dezacorduri între substantiv şi adjectiv;

 termeni impropriu folosiţi;

 confuzii in ceea ce priveṣte genul substantivelor;

 abateri de la limbajul specific împrejurării respective;

Analizând principalele greşeli privind folosirea incorectă a substantivului de către elevi,

precum şi situaţia elevilor problemă, am constatat faptul că principala cauză a necunoaşterii
tuturor aspectelor substantivului, este lipsa de pregătire pentru activitatea de însuşire conştientă a
conţinutului lectiilor, lipsa exerciţiului. Unii elevi sunt deprinşi cu memorarea mecanică a
lecţiilor, neglijând munca de învăţare în însăşi esenţa ei, înţelegerea. Pentru alţii, pătrunderea

9
sensului substantivului apare ca un fapt secundar, în ierarhia învăţării. După părerea lor, teoria
trebuie ştiută, memorată, şi nu aplicată.

Din cele arătate mai sus, am desprins concluzia că munca pentru însuşirea noţiunii genul
substantivului şi dezvoltarea vocabularului trebuie să aibă caracter de sistem, ea trebuind
preluată şi continuată de la o etapă la alta a învăţământului. Aprofundarea genului substantivelor
trebuie să constituie un obiectiv constant, care se va asocia din ce în ce mai strâns cu principiul
educaţiei permanente, al pregătirii elevilor pentru învăţarea continuă.

Tema pe care mi-am propus să o prezint în lucrarea de faţă este legată de strategiile activ-
participative de predare- învăţare a genului substantivului , elevii studiind ȋn limba minorităţilor,
respectiv secţia maghiară. Deoarece unii elevi au un vocabular mai sărac, iar alţii nu ȋnţeleg
multe cuvinte, ȋnvaţă însă fără a conştientiza despre ce anume este vorba, asta poate şi din cauza
unui număr redus de exemple şi explicaţii insuficiente pentru o mai bună înţelegere a termenilor.

Prezenta lucrare este o cercetare teoretico-aplicativă privind locul, rolul şi importanţa unor
metode activ-participative în scopul studierii substantivului în gimnaziu, material ce poate veni
în sprijinul elevilor, însotit de exemple, altele decât cele mult prea cunoscute din manuale, cu
ajutorul cărora ei să-si poată realiza o privire de ansamblu cât mai clară.

10