Creşterea eficientizării orelor de limba franceză prin utilizarea

mijloacelor de învaţământ adecvate

(Referat sustinut in cadrul comisiei metodice, D.M.M. ,februarie 2019, prof Anton G.)

Asistăm şi participăm în ultimii ani, în calitatea noastră de

profesori de limbă franceză, la o desprindere lentă, dar radicală de
vechile, tradiționalele metode şi principii ale învățării limbilor străine
vii şi la aderarea noastră entuziastă la ceea ce se cheamă metode
active, dinamica predării, mijloace de învățământ audio şi vizuale.
Interesant este faptul că preocupările personalului didactic privind
formarea deprinderilor oral-scrise de limbă străină au pornit atât din
partea celor ce studiază limba respectivă, cât şi din partea celor care o
vorbesc să o facă cunoscută lumii întregi, ca posibilitate de acces la
tezaurul de cultură şi civilizație.
Dacă în urmă cu câteva decenii scopul urmărit de didactica predării
limbilor moderne a fost acela de a accede la înțelegerea operelor
umaniste şi clasicizante, dacă în perioada premergătoare evenimentelor
din decembrie 1989 scopul era acela de a preamări realizările socialiste
prin manuale desuete, în ultima vreme s-a încercat ca prin manualele
alternative să ne apropiem de stilul occidental: cunoştințe de gramatică
minime şi accent pe dialog. E adevărat, mai ales în ultima perioadă, că
studiul limbilor străine moderne nu poate, evident, servi acest ideal decât
dacă el ar fi orientat mai mult către comunicare.
Noi, profesorii de limbi străine, față de alte specialități, trebuie să
ne bucurăm pentru că actualmente există pentru elevi o motivație aparte,
gândindu-ne la integrarea acestora în societate, pe linie profesională.
Metodologiile au stabilit felurite tipuri de lecții, care fie s-au
menținut, fie s-au perimat, fie şi-au păstrat denumirea şi şi-au schimbat
conținutul. Astăzi, concluzia este una singură. Indiferent de tipul de
lecție, indiferent de tehnica abordată, important este ca elevul să-şi
atingă scopul urmărit: acela de a trece de examenele curente inclusiv
admiterea şi, nu în cele din urmă, să se descurce în limba străină atunci
când situația o cere.
Învățarea modernă a gramaticii se face potrivit principiului
formării deprinderilor de exprimare, ținându-se cont de faptul că limba
este un mijloc de comunicare, că ea se învață ca atare în acest scop, şi nu
pentru exprimarea resorturilor ei interne de organizare. Astfel, în spiritul
unei progresii gradate şi accesibile, gramatica se învață printr-o exersare
consecventă şi sistematică. Oricât ne-am frământa, oricât am concepe
ora de limbă străină, pentru învățarea în mod temeinic a gramaticii nu
putem trece uşor peste exercițiile de repetiție şi de transformare, pentru
că acestea generează automatisme. Toți profesorii cunosc faptul că
aceste tipuri de exerciții au menirea de a întări anumite deprinderi de
exprimare orală, de a forma deprinderile de exprimare scrisă, ortografie,
acorduri etc.
În acest sens, foarte importantă este selectarea tipurilor de exerciții
de gramatică ce se pretează mai bine la metodologia predării limbilor
străine, precum şi stabilirea condițiilor, principiilor de desfăşurare a
acestor exerciții în acest cadru. Formarea automatismelor de exprimare
orală şi scrisă va fi determinată de efectuarea unor exerciții în serie,
apelându-se la procedeele tradiționale, care vor fi reevaluate în spiritul
metodelor active.
O problemă controversată este aceea dacă trebuie sau nu să apelăm
pentru clarificarea unor situații complicate la limba maternă. Din
metodici aflăm că, în general, aceasta trebuie evitată, dar se specifică
totuşi introducerea mai frecventă a momentelor de traducere în scopul
controlului înțelegerii.
În altă ordine de idei, manualele alternative cuprind noțiunile de
bază ale gramaticii limbii franceze în cei patru ani de studiu. Este de
datoria profesorului să vină cu exerciții proprii pentru consolidarea
cunoştințelor.
Extrapolând, putem afirma că astăzi învățarea unei limbi străine în
şcoală sau în afara ei nu mai constituie un lux, o plăcere, ci o necesitate.
În contextul actual se remarcă o necesitate a schimbării
în didactica tuturor disciplinelor, inclusiv în didactica limbii
franceze, accentul punându-se pe strategiile şi metodele de predare-
învăţare folosite. Potrivit orientării tradiţionale, rolul elevului constă
in a urmări prelegerea sau explicaţiile profesorului, de a reţine şi a
reproduce ideile auzite, de a accepta în mod pasiv ideile transmise şi de
a lucra izolat. La polul opus, orientarea modernă atribuie alte roluri
elevului. Acesta trebuie să-şi exprime puncte de vedere proprii, să
realizeze schimburi de idei cu ceilalţi, să argumenteze, să-şi pună şi
să pună intrebări cu scopul de a înţelege, să coopereze cu
alţi elevi în vederea rezolvării problemelor şi a sarcinii de lucru.
Cheia unei ore reuşite constă în colaborarea şi înţelegerea
profesorului cu elevii, în participarea efectivă a acestora, strategia şi
metodele folosite de profesor fiind esenţiale. Astfel, se recomandă
o„împletire” a metodelor tradiţionale de predare-învăţare cu cele noi şi
nu o respingere totală a acestora, cât şi o adaptare a
metodelor tradiţionale la contextul actual.
Prelegerea, metodă didactică tradiţională, poate fi modernizată şi
îmbunătaţită prin preocuparea profesorului de a stimula interesul
elevului prin introducerea unor poveşti sau a unor glume, a
unor imagini captivante în legătură directă cu ceea ce
urmează a fi prezentat, sau prin lansarea unor întrebări incitante
ce determină participarea elevilor. 
Brainstorming-ul(sau „asaltul de idei”), metodă ce constă în
formularea câtor mai multe idei legate de o temă dată, reprezintă o
activitate ce presupune o serie de avantaje: -toţi elevii participă în
mod activ, -îşi dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le
analiza şi de a lua decizii privind alegerea unor soluţii optime, -îşi
exprimă personalitatea, -se eliberează de anumite prejudecăţi, -îşi
exersează creativitatea, -se dezvoltă relaţiile interpersonale,
prin valorizarea ideilor fiecăruia, -se creează o atmosferă
propice.

Aceste metode vizează transmiterea cunoştinţelor, explorarea

individuală sau colectivă, vizează de asemenea o activitate in clasă
bazată pe lexic, pe predarea prin acţiune sau programată. Ele permit de
asemenea să se organizeze lecţiile cu toată clasa, antrenând toţi elevii la
o participare activă, permiţându-le să dovedească capacitatea lor si
competenţele lor.
Conversaţia este metoda cea mai folosită în predarea limbilor
moderne. Este o metoda stimulativă care dă elevilor posibilitatea de a
folosi constant cunoştinţele lor de limbă. Profesorul poate să o
folosească in toate momentele unei lecţii şi în toate tipurile de lecţii, în
etapa de verificare, tranziţie, comunicare de noi cunoştinţe. Orice lecţie
nouă trebuie să înceapă printr-o conversaţie introductivă prin care
profesorul trebuie să-i facă pe elevi să descopere sensul unor cuvinte noi
şi să le folosească în contexte concepute de ei înşişi. Conversaţia poate fi
folosită şi în explicaţia unui fenomen gramatical. În etapa de fixare a
noilor cunoştinţe, profesorul poate cere elevilor să formeze răspunsuri
originale, fără a reproduce mecanic expresiile din text. Conversaţia
stimulează gândirea elevilor şi îmbogăţeşte posibilitatea lor de
exprimare înlocuind mai multe funcţii: o funcţie euristică care face ca
elevii să înveţe descoperind ei-înşişi fenomenele, o funcţie de explicare,
de elucidare, de sintetizare şi de aprofundare a cunoştinţelor, o funcţie de
formare a expresiilor obiţnuite, o funcţie de evaluare si control.
Expunerea este o metodă folosită în predarea limbii franceze
mai ales pentru a sistematiza o problemă , un grup de probleme, pentru a
prezenta un curent literar sau a informaţiilor legate de civilizaţie. El
trebuie să se desfăşoare după un plan stabilit şi scris la tablă, fie la
început, fie pe parcursul expunerii. De asemenea se respectă câteva
etape: pregatirea elevilor pentru o participare activă, expunerea trebuie
să fie facută cu rabdare, menţinând atenţia vie a elevilor prin întrebări iar
în final concluziile când profesorul trebuie să verifice dacă au înţ eles
sau nu.
Jocul didactic: este o metodă folosită la toate nivelurile de
predare a francezei pentru a întări cunoştinţele lingvistice: ortografie,
gramatică, vocabular, dezvoltarea expresiei orale. În orele de începători
se foloseşte jocul ortografic, rebusul, cuvinte încrucişate, jocuri de
cuvinte. De obicei ele sunt practicate cu suport vizual.
Întocmit, prof Anton G.