Investigatii imagistice in litiaza renala

Litiaza renală constă în aglomerarea de paricule solide la nivel renal. Este de patru ori
mai frecventă la bărbaţi, până la 50 de ani, după care repartiţia pe sexe este egală. Debutul
este in decada a treia şi a patra de viaţă.
Calculii urinari sunt agregate policristaline, formate dintr-o matrice organică şi săruri
(oxalat de calciu, fosfat de calciu, urat, cistină sau struvit). Cei mai frecvenţi (75-85%) sunt
calculii cu săruri de calciu, urmaţi de săruri de struvit (10-15%) şi apoi de litiaza urică (7-8%).
Formarea calculilor urinari este influenţată de factori de mediu (umiditatea cu aport crescut de
sodiu şi proteine, cu aport redus de lichide favorizează apariţia calculilor), de factori genetici
(cristinuria, acidoza renală tubulară distală). Calculii urinari se formează în urma
dezechilibrului concentraţiei urinare. Reabsorţia şi secreţia renală trebuie echilibrate în timpul
adaptării la dietă, climat şi activitate.
Litiaza calcică este frecvent familială. Aproximativ 60% din pacienţii cu litiază calcică
manifestă vor prezenta cel puţin încă o colică renală în următorii 10 ani. De cele mai multe ori
litiaza calcică are o compoziţie mixtă - oxalofosfocalcică şi este radioopacă.
Litiaza renală poate fi asimptomatică, uneori este descoperită cu ocazia unui examen
ecografic de rutină. Simptomatologia se caracterizează printr-un polimorfism, determinat de
obstrucţia parţială sau totală, de iritaţia locală produsă de calculul care migrează, de apariţia
complicaţiilor.
METODE IMAGISTICE DE DIAGNOSTIC

Tomografia computerizată (TC) spirală

 Tomografia computerizată (TC) spirală este de obicei metoda imagistică preferată în
diagnosticul colicii renale. La femeile însărcinate se preferă ecografia pentru a minimiza
expunerea la radiaţii. Alte metode care ar putea fi de ajutor în stabilirea diagnosticului includ
urografia intravenoasă, scanarea renală cu radionuclizi şi radiografia abdominală simplă.
Cu ajutorul imagisticii se confirmă prezenţa calculilor renali, se exclud alte diagnostice,
se identifică posibilele complicaţii, se defineşte localizarea calculilor şi de asemenea, aceasta
ajută la tratament dacă nu are loc pasajul spontan.
Tomografia computerizată fără substanţă de contrast, în spirală, este sensibilă şi
specifică, având rate de probabilitate a „diagnosticului” pozitiv şi negative pentru detectarea
calculilor renali. Imaginile sunt obţinute din partea superioară a rinichiului până la baza vezicii.
Urografia intravenoasă
Urografia intravenoasă (sau pielografie intravenoasă) oferă informaţii cu privire la
funcţia şi anatomia renală. Ea detectează calculii cu un grad mic de sensibilitate dar cu
o specificitate excelentă. Atunci când se efectuează acest studiu, menţinerea adecvată a
excreţiei urinare prin administrarea de fluide intravenos înaintea efectuării perfuziei cu SC
poate să ducă la scăderea riscului de leziuni renale cauzate de utilizarea SC. Se obţine o
imagine radiologică iniţială, urmată de administrarea de substanţă de contrast şi de repetarea
radiografiilor la intervale de 5, 10 şi 20 de minute.
Indicatii urografie:
- în cazurile în care exista o simptomatologie urinara specifica: hematurie, proteinurie
persistenta, colica renala;
- litiaza urinara, suspiciunea de obstructii, infectii urinare, la donatori înainte de
transpaltul renal , postoperator după interventii pe ureter;
- la bolnavii cu simptomatologie abdominala a carei etiologie nu poate fi precizata;
- în prezenta unei simptomatologii generale ce poate fi corelata cu aparatul urinar;
- malformatii congenitale renale;
- la bolnavii cu metastaze osoase, pulmonare, cerebrale, ce pot avea punct de pornire un
neoplasm renal;
Contraindicatii urografie intravenoasa:
Exista câteva afectiuni când riscul potențial al examinarii ar putea fi mai mare decât
beneficiul adus: sarcina, alergia la substanta de contrast, insuficienta renala asociata cu
diabetul zaharat, mielom multiplu (plasmocitom) însoțit de oligurie.
Ecografia
În cazul pacienţilor cu contraindicaţii pentru TC sau urografia intravenoasă datorită
preocupărilor legate de radiaţii (de exemplu în timpul sarcinii sau la copii), ecografia poate
ajuta în stabilirea diagnosticului. Aceasta este utilă în detecţia calculilor mari; totuşi, poate să
nu evidenţieze calculii ureterali mai mici (cu un diametru <5 mm="" nbsp="" o:p="">
 Ecografia ajută la diagnosticul calculilor situaţi în ureterul proximal şi distal dar are
sensibilitate scăzută pentru cei situaţi în treimea medie a ureterului. În ansamblu, ecografia
are o sensibilitate şi o specificitate reduse în detectarea calculilor renali, dar are o sensibilitate
de 98% la detectarea hidronefrozei. Totuşi, aproape 22% din hidronefrozele diagnosticate cu
ajutorul ecografiei nu reprezintă o obstrucţie.
Ecografia are multe avantaje: este neinvazivă, nu foloseşte nici coloranţi şi nici radiaţii
şi nu are efecte secundare cunoscute. Este posibil să fie chiar superioară urografiei
intravenoase în detectarea calculilor situaţi la joncţiunea ureterovezicală. Totuşi, este limitată
la rezultate anatomice; în timp ce ecografia Doppler furnizează informaţii cu privire la
circulaţia sangvină renală, ecografia nu furnizează nici o informaţie despre funcţia excretorie
renală.
Radiografiile abdominale simple
Aproximativ 90% din calculii renali sunt radioopaci deoarece calculii formaţi din fosfat
de calciu şi oxalat de calciu au o densitate similară cu cea osoasă. Fosfatul de amoniu şi
magneziu (struvit) este ceva mai puţin radiodens, urmat de cistină, care este doar parţial
radiodensă. Acidul uric şi calculii matrice sunt în esenţă radiotransparenţi, la fel ca majoritatea
calculilor asociaţi cu medicamentele. Din păcate, din cauza dimensiunilor mici şi a ţesuturilor
moi şi a umbrelor osoase suprapuse, calculii urinari sunt vizibili mult mai rar în radiografiile
simple. Radiografiile abdominale simple au o sensibilitate şi specificitate scăzute în
detectarea calculilor renali.