Protocolul de tratament al Clostridium difficile

Clostridium difficile este o bacterie care trăiește inofensiv în intestinul a aproximativ 5%

dintre persoanele sănătoase. Utilizarea antibioticelor cu spectru larg și a agenților
imunosupresori poate modifica echilibrul speciilor de bacterii din intestin, ducând la o
creștere excesivă a C. difficile. Simptomele infecțiilor ușoare cu C. difficile includ diaree
apoasă purulentă, crampe abdominale, greață și deshidratare. În cazurile mai severe, infecția
poate provoca diaree cu sânge și febră. La câteva persoane, infecția cu C. difficile poate duce
la colită pseudomembranoasă, septicemie, megacolon toxic, ruptură colonică și deces. Riscul
de deces crește la pacienții cu comorbidități multiple.

Tratamentul de primă linie implică rehidratarea și antibioterapia. Răspunsurile clinice sunt

în general favorabile, dar unele persoane au infecții cu C. difficile recurente sau refractare.
Pentru aceste persoane, se folosesc cicluri suplimentare de antibiotice. Un exemplu de
algoritmi de gestionare poate fi găsit în Ghidul actualizat al Public Health England privind
gestionarea și tratamentul infecției cu C. difficile (iunie 2013).

Transplantul de microbiotă fecală are ca scop restabilirea unui echilibru sănătos de bacterii
în intestinul persoanelor care suferă de infecții recurente cu Clostridium difficile, prin
introducerea de bacterii enterice din fecalele unor donatori sănătoși.
Înainte de procedură, donatorii (care pot fi membri ai familiei sau neînrudiți) sunt supuși unui
test de depistare a agenților patogeni bacterieni enterici, a virușilor și a paraziților.

Fecalele donatorilor sunt prelevate și diluate cu apă, soluție salină sau un alt lichid, cum ar fi
laptele sau iaurtul, iar ulterior sunt filtrate pentru a elimina particulele mari. Suspensia
rezultată este introdusă în intestinul primitorului prin intermediul unei sonde nazogastrice, a
unei sonde nasoduodenale, a unei clisme rectale sau prin intermediul canalului de biopsie al
unui colonoscop. Primitorii pot primi o spălare intestinală înainte de transplant, pentru a
reduce încărcătura de C. difficile din intestine.

Un studiu efectuat pe 43 de pacienți tratați prin transplant fecal versus vancomicină cu

spălătură intestinală versus doar vancomicină , a raportat o rată de vindecare primară de 81%
(13/16), 23% (3/13) și, respectiv, 31% (4/13) la 10 săptămâni de urmărire. Grupul de
transplant fecal a avut rate de vindecare semnificativ mai mari din punct de vedere statistic
comparativ cu grupurile vancomicină cu spălătură intestinală și doar vancomicină (p<0,001).
Pacienții pentru care un transplant fecal inițial a eșuat (n=3) au avut un alt transplant; 66%
(2/3) dintre acești pacienți s-au vindecat, rezultând o rată globală de vindecare de 94%
(15/16).

O analiză sistematică a 25 de studii, care a inclus 289 de pacienți cu infecție refractară cu

Clostridium difficile tratată prin transplant fecal, a raportat rezolvarea completă a
simptomelor la 91% dintre pacienți la o monitorizare medie de 12,6 luni.

Un studiu comparativ nealeatoriu efectuat pe 43 de pacienți tratați prin transplanturi fecale

folosind scaun proaspăt de la un donator înrudit, transplanturi folosind scaun proaspăt de la
un donator neînrudit sau transplanturi folosind scaun congelat de la un donator neînrudit, a
raportat rezolvarea simptomelor cu probe de scaun negative la 70% (7/10), 92% (11/12) și,
respectiv, 90% (19/21) dintre pacienți la 12 luni de urmărire. Nu au existat diferențe
semnificative din punct de vedere statistic între ratele de succes ale fecalelor de la donatori
înrudiți și neînrudiți sau între ratele de succes ale fecalelor proaspete și cele congelate.
Studiul randomizat controlat efectuat pe 43 de pacienți tratați prin transplant fecal,
vancomicină cu spălătură intestinală sau numai vancomicină, a raportat recidive în termen de
5 săptămâni de la începerea tratamentului la 6% (1/16), 54% (7/13) și, respectiv, 62% (8/13)
dintre pacienți.

Analiza sistematică a 25 de studii a raportat că 2,4% (7/289) dintre pacienți au avut o recidivă
între 29 de zile și 4 ani după transplantul de microbiotă fecală.

Consilierii de specialitate au enumerat ca rezultate cheie de eficacitate vindecarea infecției și

absența altor recidive ale infecției cu C. difficile.

Eructațiile, crampele abdominale și durerile abdominale, în ziua transplantului fecal, au

fost raportate la 19% (3/16), 31% (5/16) și, respectiv, 13% (2/16) dintre pacienți în cadrul
studiului randomizat controlat efectuat pe 43 de pacienți tratați prin transplant fecal,
vancomicină cu spălătură intestinală sau doar cu vancomicină. În cadrul aceluiași studiu,
diareea care nu a fost considerată a fi datorată infecției cu Clostridium difficile a fost
raportată la 94% (15/16) dintre pacienți în ziua transplantului fecal. Constipația (în timpul
perioadei de urmărire de 10 săptămâni) a fost raportată la 19% (3/16) dintre pacienți.

În cadrul analizei sistematice a 25 de studii, s-a raportat suspiciunea de peritonită la 1 pacient

(momentul nu a fost raportat), iar 3 pacienți au prezentat simptome de enterită în termen de 2
zile de la primirea transplantului fecal.

Consilierii de specialitate au declarat că evenimentele adverse teoretice includ transmiterea

agenților biologici și a infecțiilor, precum și administrarea de material necaracterizat
microbiologic.

Comitetul a observat că convingerile religioase, în special cele legate de dietă, pot influența
decizia de a dona sau de a primi un transplant fecal.

Comitetul a recunoscut că infuzia enterică de fecale de la donator nu este un transplant în

sensul obișnuit al transplantului de țesuturi corporale, dar a acceptat faptul că transplantul de
microbiotă fecală a devenit un termen acceptat pentru a descrie această procedură.

Comitetul a dezbătut riscul teoretic al transmiterii agenților biologici care pot provoca daune
pe termen lung. Acesta a fost conștient de faptul că pacienții care se supun acestei proceduri
sunt de obicei foarte bolnavi și că tratamentele standard nu i-au ajutat.