ANTIHIPERTENSIVE

Medicamentația antihipertensivă

O serie de medicamente aparținând unor grupe farnacodinamice variate, sunt

capabile să scadă presiunea arterial, ca urmare a micșorării debitului cardiac și/sau a scăderii
rezistenței periferice.

Efectul antihipertensiv se poate datora:

- inhibării funcției sistemului simpatico prin acțiune central, prin paralizia

ganglionilor simpatico, prin inhibarea terminațiilor simpatico periferice, prin
blocare alfa-adrenergică și prin blocare beta-adrenergică

- vasodilatației directe, inclusive prin blocarea canalelor calciului

- creșterii diurezei

- interferării sistemului renină-angiotensină.

Tratamentul hipertensiunii arteriale urmărește reducerea valorilor presiunii arteriale

către cifre cât mai apropiate de cele fiziologice, cu efecte nedorite minime.

Medicația antihipertensivă modern este în mod cert eficace. Ea a făcut posibil

tratamentul symptomatic al hipertensiunii esențiale și al hipertensiunii renopaenchimatoase.

Efectul antihipertensiv se evaluează cinic, direct, prin măsurarea presiunii arteriale

maxime și minime în condiții standard, sub controlul componentei placebo.

Un indicator important este raportul dintre activitatea antihipertensivă reziduală,

măsurată înaintea readministrării medicamentului și activitatea maximă după administrare. Se
consider că pentru un produs eficace, activitatea reziduală trebuie să fie de cel puțin 50-60%
din cea maximă.
 Scopul tratamentului antihipertensiv în formele moderate și severe ale hipertensiunii
arteriale (valori tensionale mai mari de 165/95 mm Hg) constă în evitarea complicațiilor
directe ale bolii: insuficiență cardiac, infarct acut de miocard, accidente cerebrovasculare,
encefalopatie, anevrism disecant, insuficiență renală progresivă.

Ansamblul rezultatelor obținute într-un număr mare de studii controlate, a dovedit că

reducerea presiunii arteriale către valorile normale, determină o scădere semnificativă a
morbidității și mortalității la hipertensivii tratați medicamentos.

Frecvența complicațiilor diminuează considerabil, îndeosebi referitor la accidentele

cerebrovasculare – scăderea acestora este în medie de 45%, ajungând la 65% pentru
hipertensiunea severă.

De asemenea, scade frecvența insuficienței cardiace sau aceasta se compensează mai

ușor dacă este instalată.

Funcția renală se îmbunătățește. Evoluția către hipertensiunea malignă este evitată,

iar manifestările acesteia sunt împiedicate.

La mamele hipertensive tratate, mortalitatea fetală și perinatală este mai mică.

Rezultatele au fost neconcludente referitor la mortalitatea și morbiditatea

coronariană. Scăderea frecvenței infarctului miocardic este modestă sau nulă în cazul folosirii
tratamentului classic.

Consecințele scăderii presiunii arteriale sunt majore în formele grave de

hipertensiune arterială (valori egale sau mai mari de 210/120 mmHg), reducerea mortalității
fiind spectaculoasă la bolnavii tratați.

Rezultatele sunt bune în formele medii (presiune diastolică 95-115 mm HG). De

aceea hipertensiunea arterial moderată și severă obligă la tratament.

În formele ușoare de hipertensiune (presiune diastolică 90-94 mm HG), rezultatele

sunt în general slabe, medicația fiind necesară în cazurile care sumează și alți factori de risc:
abuz de tutun, hipercolesterolemie, diabet, vârstă tânără, sex masculine, antecedente familial
de boală aterosclerotică gravă.

Înaintea medicației antihipertensive se recomandă instituirea unei diete hipocalorice

și hiposodate care uneori este eficientă. De asemenea, este necesară înlăturarea, în măsura
posibilului, a factorilor de risc suplimentari: scăderea colesterolemiei, controlul glicemiei,
renunțarea la fumat.

La persoanele care depășesc 60 de ani, la care hipertensiunea este de obicei sistolică,

beneficiul terapeutic este comparativ slab și reacțiile adverse mai frecvente.

În general, tratamentul este necesar pentru valori ale presiunii sistolice peste 180 mm
Hg, care determină o frecvență mare a complicațiilor cardiovasculare. Sunt indicate îndeosebi
diureticele, blocantele canalelor de calciu, inhibitorii enzimei de conversie, care prezintă un
raport beneficiu/risc superior.

Medicația trebuie folosită cu prudență în cazurile de afectare vasculară cerebral sau

periferică avansată, deoarece reducerea presiunii arteriale poate diminua în mod critic
perfuzia tisulară.

În mod obișnuit, tratamentul antihipertensiv se face în trepte, începând de la un

singur medicament și adăugând, când cifrele tensionale nu pot fi controlate, un al 2-lea,
eventual un al 3-lea , chiar un al 4-lea medicament. Asocierea mai multor antihypertensive
urmărește sporirea eficacității, antagonizarea reciprocă a unor reacții compensatorii nedorite,
scăderea frecvenței și importanței reacțiilor adverse prin folosirea de doze mai mici.

Schemele de tratament trebuie individualizate în funcție de tipul hipertensiunii și

stadiul acesteia, bolile associate, vârstă, tratament anterior.

Problemele dificile sunt legate de cooperarea bolnavului în administrarea coretă a

tratamentului. De multe ori recomandările medicului sunt numai parțial respectate, uneori se
renunță la tratament în mod nejustificat. Complianța redusă se datorează faptului că
hipertensiunea este de regulă o boală asimptomatică, iar medicașia trebuie admninistrată timp
îndelungat, provoacă relative frecvent reacții adverse și este costisitoare.

Urgențele hipertensive solicită un tratament intens activ și repede eficace.

Tratamentul parenetral este o măsură temporară, de urgență, care se continuă cu medicația
orală obișnuită.

O indicație particular a vasodilatatoarelor sistemice o reprezintă insuficiența cardiac,

unde beneficiul therapeutic se datorează scăderii presarcinii și/sau postsarcinii, ca urmare a
venodilatației, respective a arteriodilatației. Aceasta ameliorează condițiile hemodinamice,
ușurând munca inimii, cu decongestionarea consecutivă a țesuturilor, și/sau creșterea debitului
cardiac.

Medicația antihipertensivă poate fi cauză de reacții advere. Scăderea marcată a

presiunii arteriale poate fi dăunătoare la anumiți bolnavi cu hipertensiune severă, care, în
același timp prezintă insuficiență renală gravă sau ateroscleroză avansată în domeniul
coronarelor sau vaselor cerebrale conducând la ischemii.

Un efect nedorit frecvent este hipotensiunea ortostatică excesivă. Mai pot apare stări
de sedare, insomnia, depresii, disfuncții sexual, tulburări metabolice, etc.

În folosirea medicației antihipertensive trebuie avute în vedere o serie de interacțiuni

medicamentoase dăunătoare. Astfel, asocierea antidepresivelor triciclice, în vederea
combaterii stării depressive produse de anumite antihypertensive, poate diminua considerabil
eficacitatea clonidinei, metildopei și guanetidinei. La fel simpatomimeticele indirecte.