Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

CURSUL

DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ

LUCRU INDIVIDUAL

Studiul practicii judiciare în materia art.145 alin 1 Cod Penal

Coordonator: EȘANU Adriana,


Doctor în drept, conferențiar universitar
Realizat : Baluțel Sanda
Grupa 2007

Chișinău, 2022
Hotărâre de condamnare în materia art.145 alin 1 Cod Penal . Dosarul nr. 1-
1176/2022

Grinevițcaia Elena a fost condamnată în baza Art.27, și 145 lit 1 cod penal se recunoaşte
vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 145 alin. (1) din Codul penal și se condamnă
în baza acestei legi, stabilindu-i pedeapsa sub forma de închisoare pe un termen de 10 (zece) ani,
cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru femei. Termenul executării pedepsei
în privința inculpatei Grinevițcaia Elena de calculat din 15 iulie 2022, cu includerea duratei
reținerii şi aflării în arest preventiv, din data 5 martie 2022, ora 22:30 – până pe data de 15 iulie
2022.

1.Obiectul juridic .Infracțiunea incriminată la Art. 145 alin 1 Cod Penal are un obiect juridic
complex .

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 145 din Codul penal îl formează relaţii
sociale cu privire la viaţa persoanei.

Obiectul material îl formează corpul persoanei.

Victimele: Gratie Petru în urma unui conflict iscat între acesta și inculpata Elena G. având un
cuțit de bucătărie, i-a aplicat mai multe lovituri în diferite regiuni ale corpului

2.Latura obiectivă constă din următoarele semne:

1) fapta prejudiciabilă constând în acțiunea sau inacțiunea de lipsire ilegală de viață a unei
alte persoane - fapta prejudiciabilă manifestată prin acțiunile dnei Grinevițcaia Elena de aplicare
a loviturilor cu cuțitul în diferite părți ale corpului părții vătămate cauzându-i conform
Raportului de expertiză judiciară nr.201802D0459 din 13.03.2018, plăgi tăiat-înțepate penetrante
în cavitate toracală (două); plăgi tăiș înțepate penetrante în cavitatea abdominală (patru) cu
lezarea splinei și splenectomie ulterioară, lezarea intestinului subțiere și mezoului, lezarea
sigmoidului hemoperitoneum (2,51), șoc hemoragie; plaga la nivelul brațului stâng, plaga nivelul
antebrațului stâng.

2) urmările prejudiciabile, şi anume – moartea cerebrală a victimei- inculpata i-a spart splina
lui Petru Gratie după car a luat telefoanele și a fugit. A mers după ea la balcon și i-a zis să
restituie telefoanele, după care și-a pierdut cunoștința. Când au auzit strigătele vecinul vecinii
din curte au venit și au chemat poliția și ambulanța, după care a fost condus la spital unde a
petrecut 2 săptămâni în comă.
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile- Intenția
comiterii infracțiunii de omor în privința părții vătămate, se desprinde din modul şi caracterul
aplicării loviturilor de către inculpată, leziunile corporale cauzate părţii vătămate. Folosirea
obiectului apt de a produce moartea – cuțitul, cu care au fost aplicate loviturile, dovedesc intenția
inculpatei de a-l omorî pe Grati Petru, adică inculpata a conștientizat consecințele letale pentru
partea vătămată ca rezultat al acțiunilor sale şi a dorit survenirea lor, iar din circumstanțe
independente de voința acesteia, acestea nu şi-au produs efectul.

3.Latura subiectivă .Conținutul acestui element al componenței de infracțiune


se exprimă prin:

Vinovăție . Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin vinovăție sub forma intenției
directe.

Astfel, tentativa de omor este posibilă în Intenţia directă care presupune că persoana care a
săvârşit infracţiunea în cazul nostru inculpata Elena G. era conştientă de faptul că acţiunea
(inacţiunea) ei poartă un caracter social periculos ea a prevăzut consecinţele socialmente
periculoase şi a dorit survenirea lor.

Astfel, reieșind din faptele comise, inculpata a fost conștientă de urmările prejudiciabile care
puteau surveni, admițând că poate să îl lipsească de viață pe Grati Petru, sesizând care ar fi
urmările aplicării loviturilor cu un obiect periculos precum este cuțitul.

4. Subiectul infracțiunii – persoana fizică responsabilă care la momentul săvârșirii


infracțiunii a atins vârsta de 14 ani , La speţă, potrivit Raportului de expertiză judiciară
Grinevițcaia Elena nu suferă de careva maladie psihică cronică, prezintă diagnosticul: „Tulburare
de personalitate organică”. Conform stării psihice, actualmente are capacitatea de prevedere și
deliberare a acțiunilor sale prezentă, deci este aptă de a acționa cu discernământ. La momentul
comiterii infracțiunii imputate Grinevințcaia Elena nu suferea de careva maladie psihică cronică.
Conform stării psihice Grinevițcaia Elena avea capacitatea de prevedere și deliberare a acțiunilor
sale prezentă, deci a acționat cu discernământ. În caz dacă în instanța de judecată va fi probată
vinovăția, comisia de experți judiciari psihiatri pledează ca Grinevițcaia Elena să fie recunoscută
responsabilă de fapta penală imputată. Luând în considerație că Grinevițcaia Elena nu suferă de
maladie psihică cronică și evolutivă, potențialul de periculozitate nu este determinat, nu are
legătură de cauzalitate cu starea psihică. Astfel, inculpata Grinevițcaia Elena întrunește calitatea
de subiect al infracţiunii
Calificarea faptei de către instanța de judecată

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de


motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau
agravează răspunderea.

La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea


infracţiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei
care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi
reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Din materialele
cauzei penală rezultă că, infracțiunea comisă de inculpată, prevăzută la art. 145 alin. (1) din
Codul penal, este atribuită, conform art. 16 din Codul penal, categoriei infracțiunilor deosebit de
grave. Astfel, la stabilirea limitei pedepsei, instanța va determina pedeapsa în limitele sancțiunii
prevăzute în dispoziția art. 145 alin. (1) din Codul penal, care stabilește pedeapsa cu închisoare
de la 10 la 15 ani. Totodată, conform art. 81 alin. (3) şi (4) din Codul penal, mărimea pedepsei
pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din
maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a
prezentului cod pentru infracţiunea consumată. În acest sens, instanța, analizând circumstanțele
cauzei, personalitatea inculpatei, faptul că anterior nu a săvârșit infracțiuni, că deși nu își
recunoaște vinovăția, se căiește de fapta comisă, îi aplică o pedeapsă minimă sub formă de
închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru
femei.
Aprecierea proprie. Sunt de acord cu soluția dată de către instanța de judecată ce o vizează
pe Elena G cît și cu pedeapsa aplicată acesteia sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani,
cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru femei. De oarece , în cadrul
examinării probelor din prezenta speță, s-a demonstrat intenția inculpatei de a omorî partea
vătămată, aplicându-i ultimului multiple lovituri cu cuţitul. Totodată, instanța nu urmează să
califice faptele inculpatei după urmările cauzate prin infracțiune, dar reieșind din intenția sa. Or,
este absurd să consideri că o persoană care aplică 4 lovituri de cuțit, a dorit să-i cauzeze părții
vătămate leziuni corporale grave, și nu a urmărit omorul persoanei. La fel, potrivit raportului de
expertiză efectuat în privința inculpatei, s-a concluzionat că, la momentul comiterii infracțiunii
imputate Grinevițcaia Elena, nu suferea de careva maladie psihică cronică, iar conform stării
psihice, avea capacitatea de prevedere și deliberare a acțiunilor sale, deci a acționat cu
discernământ. Deși inculpata a declarat că Grati Petru a săvârșit o tentativă de viol asupra sa,
versiunea respectivă nu este credibilă. Or, inculpata nu a anunțat poliția despre acest caz,
preferând să se eschiveze de la fața locului, lăsând partea vătămată însângerată, ceea ce era
evident că va duce la decesul dlui Grati.

Mai mult, chiar și în situația în care s-ar admite ipotetic că partea vătămată ar fi încercat să
violeze inculpata, aceasta nu justifică aplicarea a 4 lovituri de cuțit în abdomen și neanunțarea
poliției sau ambulanței pentru a salva viața ”agresorului”
Hotărâre de achitare în materia art. 145 alin.1 Cod Penal. Dosar nr. 1–
1402/2021
Urmărirea penală în prezenta cauză a fost pornită pe 09.07.2020, în temeiul art. 145 alin.(1) Cod
penal.

Acuzatorul de stat, procurorul Olga Casian, în dezbateri judiciare, a pledat pentru recunoaşterea
lui Burlea Dumitru Victor vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.145 alin.(1) Cod
penal şi a-i aplica o pedeapsă sub formă de pedeapsă penală 12 ani închisoare în penitenciar de
tip închis. A încasa din contul inculpatului cheltuieli pentru efectuarea expertizelor judiciare în
sumă de 105104 lei.

În dosarul dat avem comiterea înfracțiunii conform Art.145 alin.1 C.P. de către Burlea Dumitru
Victor asupra victimei, Tanasiev Alexandru . în timp ce se afla sub viaductul CentruBotanica din
mun. Chișinău, din direcția str. Arborilor, în rezultatul unor relații ostile cu Tanasiev Alexandru
Andrei, acționând cu intenție directă, cu scopul omorului acestuia, dîndu-și seama de caracterul
ilegal al acțiunilor sale, prevăzînd urmările prejudiciabile și dorind conștient survenirea acestora,
i-a aplicat lui Tanasiev Alexandru o lovitură cu un obiect ascuțit, înțepător-tăietor neidentificat,
în regiunea inimii, căuzîndu-i conform raportului de expertiză judiciară plagă înțepat-tăiată,
penetrantă, oarbă a hemitoracelui stîng cu lezarea țesuturilor moi, ale pericardului, cordului,
hemopericard, hemotorax pe stînga, leziuni care sunt în legătură cauzală directă cu survenirea
morții, leziuni ce prezintă pericol pentru viață și în baza acestui criteriu au fost calificate ca
vătămare corporală gravă. Acţiunile lui Burlea Victor Dumitru au fost încadrate de procuror în
limitele infracţiunii prevăzute de art. 145 alin.(1) Cod penal.

Descrierea şi motivarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului

- Instanţa de judecată, audiind inculpatul, precum şi martorii acuzării, totodată cercetînd


nemijlocit materialele cauzei penale şi probatoriul administrat, apreciind fiecare probă din punct
de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu –
din punct de vedere al coroborării lor, ajunge la concluzia că învinuirea adusă inculpatului
Burlea Dumitru Victor nu şi-a găsit confirmare în cadrul judecării cauzei

- Apreciind probatoriul prezentat de acuzare conform propriei convingeri, formate în urma


examinării acestuia în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege,
instanţa a ajuns la concluzia că acuzarea nu a demonstrat faptul comiterii de către Burlea
Dumitru Victor a infracțiunii prevăzute de art. 145 alin.(1) Cod penal, motiv pentru care acesta
necesită a fi achitat.

- Este necesar de menționat că, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa
judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a
apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele Legii. Art. 26 alin. (3) Cod de procedură
penală, stipulează că sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului”

- Astfel, vinovăţia persoanei în săvârşirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când
instanţa de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumţiei nevinovăţiei, cercetând nemijlocit
toate probele prezentate, a stabilit fapta incriminată de lege ca infracţiune, iar îndoielile care nu
pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului.

În cauza din speță din probele administrate în ședință de judecată nu s-a confirmat, dincolo de
orice dubiu rezonabil că fapta de omor a fost săvârșită de Burlea Dumitru Victor. , unul din
martorii audiați în ședință de judecată, Nimisi Ahmed, a declarat că, în ziua decesului lui
Tanasiev Alexandru în acea zi îi era frică să iasă în oraș și mereu umbla însoțit de Munteanu Ion,
deoarece zicea că îi este frică de careva persoane. A relatat că anumite conflicte Burlea cu
Tanasiev nu au avut, erau în relații bune de prietenie cu toți. Presupune că Tanasiev avea
probleme cu alte persoane străine, nu din gașca lor, iar martorul Ciobanu Tudor a declarat că
după ce a fost eliberat Burlea Dumitru de la polițe din discuție cu el i-a povestit că înainte de
incident el îl văzuseră pe Tănasiev sub viaduct în imediata apropiere unde a fost depistat
discutând cu un băiat necunoscut şi când Burlea s-a apropiat de ei. Tanasiev i-a zis să meargă
mai departe. Alexandru nu avea conflict cu nimeni din gașcă. Vinovăţia persoanei se stabileşte în
cadrul unui proces cu respectarea garanţilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă
şi stabilirea vinovăţiei. Sarcina probaţiunii îi revine părţii acuzării. Legea procesual-penală
stabileşte că răsturnarea prezumţiei nevinovăţiei sau concluziile despre vinovăţia persoanei
despre săvârşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Raportând circumstanțele de
fapt constatate în partea descriptivă a prezentei sentinţe la temeiurile de drept reținute mai sus,
apreciind probele din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității, utilității și
coroborării lor, instanța de judecată, conchide că, în cadrul cercetării judecătoreşti nu s-a
confirmat că fapta imputată lui Burlea Dumitru Victor a fost săvîrşită de inculpat, motiv pentru
care acesta urmează a fi achitat.
Calificarea faptei de către instanța de judecată

Instanța a hotărît de al achita pe Burlea Dumitru Victor, învinuit de comiterea infracțiunii


prevăzute de art. 145 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta nu a fost comisă de inculpat, arestarea
preventivă în privința lui Burlea Dumitru Victor, se revocă cu eliberarea imediată a acestuia, în
condiţiile în care în privinţa numitului nu sunt aplicate alte măsuri preventive privative de
libertate în alte procese penale.

Avînd în vedere că Burlea Dumitru Victor este achitat de învinuirea comiterii infracţiunii
imputate, se impune soluția legală de a respinge solicitarea procurorului de a încasa din contul
inculpatului cheltuielile judiciare suportate pentru efectuarea expertizelor judiciare şi de a trece
cheltuielile în cauză în contul statului a sumei de 105104 lei.

Apreciere proprie .

NU SUNT DE ACORD cu decizia instanței de al achita pe inculpatul Burlea Dumitru Victor de


oarece sunt de părere că în acest caz nu sau lua în calcul toate circumstanțele producerii faptei și
nu s-au descoperit și prezentat suficiente probe care ar demonstra nevinovăția lui Burlea Dumitru

Din dosar în legătură cu descrierea personalității lui Burlea D. se menționează că acesta este ,
fără loc permanent de trai, neangajat în cîmpul muncii, celibatar, cu studii medii incomplete,
nesupus militar, fără persoane la întreținere, nu deține grad de dizabilitate, nu deține titluri
speciale, grade de calificare sau distincții de stat, posedă limba de stat, și că a fost anterior
condamnat.

După părerea mea acesta ar fi un prim indiciu că Burlea D.nu este un bun exemplu pentru
societate și că avea toate șansele de a comite infracțiunea de omor chiar și asupra acestui amic al
său Tanasiev Alexandru ,pentru care pledează nevibnovat ,și spun asta de oarece în dosar de
asemenea putem atrage atenția asupra unui moment foarte important despre care spune chiar
inculpatul la audiere ,și anume ,, cu victima Tanasiev Alexandru alias „Parcur”, se cunoșteau
de câțiva ani, având un interes comun care consta în consumul substanțelor narcotice și
modul de viață. Relațiile între ei erau prietenești.

Cu toții ne dăm seama că în lumea drogurilor prietenie nu poate exista ,există doar interesul de a
lua doza și atît .
De asemenea se mai menționează un moment la fel de important cum ar fi că în urma expertizei
pe suprafața anterioară a mînecii drepte a vestei sportive, numită în ordonanță hanorac, ridicate
de la cadavrul cet. Tanasiev Alexandru, a fost găsit sînge de om din care a fost obținut profil
genetic unic, complet pe markerii STR analizați, aparținând unei singure persoane de sex genetic
masculin, care nu corespunde profilului genetic al cadavrului Tanasiev Alexandru, profil care
corespunde perfect cu profilul genetic al cet. Burlea Dumitru, iar potrivit raportului de expertiză
judiciară în care se concluzionează că în sângele cadavrul Tanasiev Alexandru şi sângele cet.
Burlea Dumitru este unigrup în sistemul ABO şi se atribuie grupei Abeta/A(II) cu atigenul H,
astfel sângele depistat pe haine poate aparține atât cadavrului Tanasiev Alexandru cât și cet.
Burlea Dumitru. În spălăturile de pe mâinile cet. Burlea Dumitru cât şi în fragmentele de unghii
de la fiecare mână sânge nu a fost depistat, iar celule cu nuclee valabile pentru evidență
citologică nu au fost depistate. Chiar în condiţiile în care prezenţa unui motiv de comitere a
crimei este conturată de prezenţa urmelor de sînge ale lui Burlea Dumitru Victor pe hainele
victimei, precum şi pe hainele inculpatului, precum şi există premise pentru a putea aprecia că
motivul crimei a putu fi bazat pe neînţelegerile dintre aceştia în urma abuzului de substanţe
interzise sau drept efect al consumului acestora, instanța de judecată concluzionează că
învinuirea adusă inculpatului Burlea Dumitru Victor nu este bazată pe probe directe şi concrete
ce ar confirma vinovăţia acestuia în comiterea omorului lui Tanasiev Alexandru, iar potrivit art.8
alin.(3) în coroborare cu art.389 Cod de procedură penală, sentinţa de condamnare se adoptă
numai în condiţia în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvârşirea
infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe exacte, cercetate de instanţa de judecată,
când toate versiunile au fost verificate, iar divergenţele apărute au fost lichidate şi apreciate
corespunzător.

În cele din urmă consider că nu sa lucrat în dejuns la acest caz ,și că temeiuri de condamnare a
lui Burlea Dumitru sunt ,trebuie doar ca organul de U.P.împreună cu procurorul pe caz să atragă
o atenție sporită asupra tuturor detaliilor ce vizează cazul dat .

S-ar putea să vă placă și