Asemănări între percepţii şi senzaţii:

1.Atât percepţiile, cât şi senzaţiile sunt imagini primare.

2.Ambele sunt nişte procese psihice cognitive senzoriale.
3.Ambele au o anumită intensitate ce depinde de tăria stimulilor şi desensibilitatea
analizatorului.
Ambele au o calitate ce depinde de claritatea stimulilor, de sensibilitatea analizatorului şi de
condiţiile de mediu.
Ambele au o anumită durată ce depinde de durata acţiunii stimulului.
Ambele au o tonalitate afectiva.
Ambele au rol informaţional.
Senzatiile si perceptiile sunt rezultatul stimularii analizatorului , adică a organului de simt.
Atat senzatiile cat si perceptiile respecta o lege a semnificatiei.
Senzatiile si perceptiile se formeaza in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de
simt.
Raportarea senzației și percepției reprezintă, cea mai răspândită modalitate de definire și
individualizare a senzației. Punere fata in față a doua mecanisme cognitive reușește să conducă
la surprinderea notelor distinctive a fiecăruia dintre ele.
Chiar din aceste definiri apare un mod implicativ de relatie in sensul ca daca nu exista senzații
nu poate apărea percepția
Deosebiri:
Spre deosebire de senzații care reflectă doar însușiri separate , percepția se referă la obiecte in
totalitatea însușirilor date unitar și integral.
Asemănări:
ambele semnalează însușiri concrete, intuitive au că produs imagini primare, pentru că ele
reprezintă rezultatul imediat al acțiunii stimulului asupra analizatorilorilor
atât senzațiile cat și percepțiile redau însușiri concrete ale obiectelor și fenomenelor, in
condițiile acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
percepția, comparativ cu senzația, este: inferenţială
(permite indivizilor să completeze informaţia care lipseşte din senzaţiile brută)
Obiectivitatea percepției

Aceasta este capacitatea de a reflecta obiecte și fenomene din lumea reală nu sub forma unui
set de senzații care nu au legătură între ele, ci sub forma unor obiecte individuale.
Obiectivitatea nu este o proprietate înnăscută a percepției. Apariția și îmbunătățirea acestei
proprietăți are loc în procesul ontogenezei, începând din primul an de viață al copilului. Potrivit
lui Ivan Mikhailovici Sechenov, obiectivitatea se formează pe baza mișcărilor care asigură
contactul copilului cu obiectul (mișcări ale mâinii; mișcări ale ochilor care urmăresc conturul
obiectului etc.). Fără participarea mișcării, imaginile percepției nu ar avea calitatea de
obiectivitate.