Chimie curs 5,6

TCM, IM, MCT

Capitolul VI. Soluţii şi sisteme disperse

VI.1. Generalităţi

VI.1.1. Introducere
Amestecurile formate din două sau mai multe componente (substanţe), la care se
deosebesc un mediu de dispersie şi o fază dispersată, constituie sisteme disperse. De obicei,
mediul de dispersie se află în cantitate mult mai mare decât faza dispersată.
Faza este porţiunea omogenă dintr-un sistem despărţită de celelalte părţi ale
sistemului prin suprafeţe sau graniţe, în dreptul cărora are loc variaţia bruscă a proprietăţilor
fizice.
Prin componentă se înţelege o anumită specie moleculară, adică un anumit compus
chimic sau o anumită substanţă.
Componentele sistemelor disperse (atât mediul de dispersie cât și faza dispersată) se
pot regăsi în oricare din stările de agregare: solidă, lichid sau gazoasă. Starea de agregare a
sistemului dispers este data de mediul de dispersie.
Proprietățile fizico –chimice ale sistemelor disperse sunt influențate atât de mediul de
dispersie cât faza dispersată.

VI.1.2. Clasificarea sistemelor disperse

VI.1.2.1. Clasificarea după aspectul fizic

După posibilitatea distingerii cu ochiul liber acelor 2 componente sistemele disperse
se împart în:
a) Sisteme disperse omogene - sunt cele la care particulele substanţelor componente
nu se pot distinge cu ochiul liber sau la microscop, deoarece acestea sunt divizate la nivel
molecular sau ionic şi uniform distribuite în masa mediului de dispersie.
b) Sisteme disperse eterogene - sunt acele sisteme în interiorul cărora există suprafeţe
de separare între componenţii lor, adică există două sau mai multe faze. Faza dispersă sau faza
discontinuă se află în stare de divizare fină, iar faza dispersantă sau faza continuă reprezintă
mediul ce înconjoară particulele fazei disperse.

VI.1.2.2. După starea de agregare mediului de dispersie şi a fazei disperse

1
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
După starea de agregare mediului de dispersie şi a fazei disperse, sistemele disperse
eterogene pot fi:
Mediul de dispersie Faza dispersă Denumirea sistemului
Gaz Lichid Ceaţă
Solid Fum
Lichid Gaz Spumă
Lichid Emulsie
Solid Suspensie

VI.1.2.3. După mărimea particulelor fazei disperse

După mărimea particulelor fazei disperse, deosebim:

a) Sisteme dispersate grosier (…. – 10-6 µ); particulele fazei disperse sunt vizibile cu
ochiul liber, cu lupa sau cu microscopul şi pot fi separate prin filtrare obişnuită (sunt reţinute
de hârtia de filtru). Aceste sisteme disperse sunt instabile şi au tendinţa de a se separa în
fazele componente, tendinţă cu atât mai accentuată cu cât mărimea particulelor şi greutatea
specifică a lor este mai mare.
b) Sisteme dispersate coloidal sau coloizi (10 -6 - 10-9 µ); particulele de fază dispersă
pot fi cristaline sau amorfe şi pot fi observate doar la ultramicroscop, iar separarea acestora de
mediul de dispersie se poate face prin ultracentrifugare sau prin decantare dacă se folosesc
anterior coagularea sau flocularea.
c) Sisteme dispersate molecular sau ionic numite şi soluţii adevărate sau simplu
soluţii (10-9- 10-10 µ); faza dispersă este divizată până la nivel molecular, fiind constituită deci,
din molecule, ioni sau atomi.

Principalele tipuri de sisteme disperse întâlnite în practică sunt:

 soluțiile;
 emulsiile;
 soluții coloidale;
 suspensii.

VI.2. Soluțiile

VI.2.1. Noţiuni teoretice

O soluţie reprezintă acel amestec omogen monofazic constituit din două sau mai
multe componente.
Un amestec este omogen atunci când are aceeaşi compoziţie chimică şi prezintă
aceleaşi proprietăţi în toată masa sa.
Prin cuvântul omogen se înţelege că substanțele ce compun o soluţie nu sunt
perceptibile cu ochiul, chiar înarmat cu un microscop, nici nu sunt separabile prin mijloace
mecanice, ca filtrare, centrifugare, etc.

2
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
La o soluţie se distinge componenta care dizolvă şi care este de obicei în cantitate
mai mare, numită solvent (dizolvant) şi componenta care se dizolvă, numită solvat (solut,
dizolvat).

VI.2.2. Clasificare soluţiilor

VI.2.2.1. Din punct de vedere al stării fizice

Din punct de vedere al stării lor fizice soluțiile pot fi:
a. Gazoase: gaz în gaz: gazele sunt miscibile în orice proporţie; Ex: atmosfera, amestec
de oxigen si azot și alte gaze, amestec de acetilena și hidrogen, amestec de combustibil gazos cu aer
sau oxigen, etc..
b. Lichide:
- gaz în lichid: dioxid de carbon (CO 2) în apă, amoniac (NH3) in apă, oxigen (O2) în apă,
soluțiile de clor în apă, soluțiile de acid clorhidric (acid clorhidric în apa), soluțiile de acid azotic
(acid azotic în apă) ,etc.;

- lichid în lichid: etanol în apă, oțetul (acid acetic în apă), lichidul de răcire la autovehicule
(etilen glicol si apă), combustibilii lichizi (benzina, motorina, kerosenul), amestec de ulei și benzină
pentru anumite motoare, etc.;

- solid în lichid: sare în apă, zahăr în apă, sulfat de cupru în apă, etc.

c. Solide: compuse din două sau mai multe metale rezultând aliaje.
Când cantitatea de solvent este egală cu cantitatea de solvat, distincţia dintre solvent şi solvat
dispare.

VI.2.2.2. După numărul componenţilor

a. soluţii binare

b. soluţii ternare

c. soluţii multicomponente.

VI.2.2.3. După concentraţie

a. soluţii diluate

b. soluţii concentrate.

VI.2.3. Mărimi şi unităţi pentru exprimarea concentraţiei soluţiilor

Concentraţia unei soluţii exprimă raportul dintre substanţa dizolvată şi soluţie sau
solvent. Există numeroase moduri de exprimare a concentraţiei soluţiilor, în funcţie de

3
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
unităţile de măsură în care se exprimă cele două componente (dizolvatul şi soluţia sau
solventul).
A. Concentraţia procentuală
Concentraţia procentuală de masă: reprezintă cantitatea de substanţă dizolvată,
exprimată în grame din 100 grame de soluţie.

(1)
c%=
ms=md+msolv (2)

Unde: c % - concentraţia procentuală de masă [%];

md - masa solutului [g];
ms - masa soluţiei [g];
msolv - masa solventului [g].

Exemplu: o soluţie apoasă de 3% NaCl (g/g) – înseamnă că 100 g de soluţie conţine 3

g NaCl.
Concentraţia procentuală de volum: exprimă numărul de litri de dizolvat din 100 l de
soluţie.

(3)
c%=
Vs=Vd+Vsolv (4)
Unde: c% - concentraţia procentuală în procente de volum;
Vd - volumul solvatului [l];
Vs - volumul soluţiei [l];
Vsolv - volumul solventului [l].
Acest mod de exprimare a concentraţiei se aplică în general atunci când componentele
soluţiei sunt gaze dar și în cazul unor soluții când solventul și solvatul sunt lichide.
Exemplu: o soluţie de acid acetic 3% V/V înseamnă că în 100 ml soluţie se găsesc 3 ml
acid acetic, sau o soluție de alcool etilic în apă de concentrație 40% (V/V) inseamna ca la 100
ml soluție (sau amestec) se găsesc 40 ml alcool etilic.
Concentraţia procentuală de masă la volum (% g/V)
Exemplu: o soluţie de 3% g/V NaCl înseamnă că în 100 ml soluţie se găsesc 3 g NaCl.
Concentraţia procentuală de volum la masă (%V/g)
Exemplu: o soluţie de 3% V/g acid acetic înseamnă că în 100 g soluţie se găsesc 3 ml
acid acetic.

B. Concentraţia molară (molaritatea) se notează m sau CM, reprezintă numărul de

moli de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie. Astfel, o soluţie 1 M (1 molar) are
molaritatea m =1, adică un mol de substanţă este dizolvat într-un litru de soluţie. O
soluţie 0,1 M are molaritatea m =0,1, adică 0,1 moli de substanţă este dizolvat într-un litru de
soluţie. Deci:
1 l soluţie…………………..…….Md ………………………..1 M

4
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
Vs soluţie……………………….md………………………….m

m= [mol/l] (daca volumul soluției V s de exprima în

ml) sau (5)
md
m= [mol/l] (daca volumul soluției Vs de exprima în l)
M d∗V s
unde: m - concentraţia molară [mol/l];
Vs – volumul soluției care se poate exprima in litri sau mililitri
Md - masa molară a solvatului [g].
De exemplu, 1000 ml soluţie de NaCl 2m conţine 117 g NaCl, pentru că un mol de
NaCl are MNaCl (masa moleculară)=58,5 g (ANa=23 şi ACl=35,5), iar 2 moli reprezintă
2*58,5=117 g.

MNaCl =ANa+ ACl =23 +35,5 =58,5 g (6)

C. Concentraţia normală (normalitatea) se notează n sau CN reprezintă numărul de

echivalenţi-gram de solut dintr-un litru de soluţie. Astfel, o soluţie 1N are normalitatea n = 1,
adică 1 echivalent gram de substanţă dizolvată se găseşte într-un litru de soluţie. Deci:

1 l soluţie……………………….. Ed g…………………………1 N
Vs soluţie………………………..md g…………………………n

n= [echivalenti - gram/l] (daca volumul soluției V s de

exprima în ml) sau (7)
md
n= [echivalenti - gram /l] (daca volumul soluției V s de
Ed∗V s
exprima în l)

unde: n - concentraţia normală, [val/l];

Eg - echivalentul gram al solutului, [g];
Vs - volumul soluţiei [l] sau [ml].
Echivalentul gram (Eg) al unui element chimic este dat de raportul dintre masa
atomică şi valenţă. De exemplu, pentru Na, Eg=23/1= 23g, pentru Al, Eg=27/3= 9 g etc
Pentru un acid, echivalentul gram reprezintă raportul dintre masa moleculară şi
numărul de atomi de hidrogen ionizabili. De exemplu pentru H2SO4 (acid sulfuric),
Eg= (2*AH + AS +4*AO)/2= (2*1 + 32 +4*16)/2=49g,
iar pentru acidul acetic (CH3COOH) care este un acid de natură organică
Eg= (2*AC+4*AH+2*AO)/1=(2*12+4+2*16)/1=60g.
Se observă că în cazul acidului acetic s-a luat în calcul un atom de hidrogen provenit
de la gruparea carboxilică ( - COOH).

5
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
Pentru o bază, echivalentul gram reprezintă raportul dintre masa moleculară şi
numărul de grupe OH (hidroxil) din molecula respectivă. De exemplu pentru Fe(OH) 3
(hidroxidul de fier III) echivalentul gram este:
Eg= (AFe+3*AO+3*AH)/3=(55,6+3*16+3*1)/3=106,84/3=35,61 g
Pentru o sare, echivalentul gram se calculează raportând masa moleculară la numărul
atomilor de metal din moleculă înmulţit cu valenţa metalului. De exemplu:
Eg pentru Al2(SO4)3 (sulfat de aluminiu) este:
Eg= (2*AAl+3*AS+3*4*AO)/(2*3)=57 g

D. Concentraţia molală (molalitatea)

Este definită ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent. Astfel, o soluţie 1 molal
conţine 1 mol de substanţă dizolvată în 1000 g de solvent.
md/Md…………………………… msolv g solvent
a…………………………………...1000 g solvent

(7)
a= [moli/1000 g solvent]

unde: a - concentraţia molală, [moli/ 1000 g solvent];

Md - masa molară a solutului, [g];
md - masa solutului, [g].
De exemplu, o soluţie apoasă 2 molal de NaCl conţine 117 g NaCl (2 moli = 2*58,5 g
NaCl) dizolvate în 1000 g de apă distilată.

6
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT

VI.3. Emulsii

VI.3.1. Noțiuni generale

Emulsiile sunt amestecuri de două sau mai multe lichide nemiscibile.
Din punct de vedere tehnic, o emulsie este un amestec omogen intre doua lichide
nemiscibile, cum sunt apa si uleiul, benzen și apă, grasimi lichide și apa.
Amestecul se stabilizează datorita unui al treilea ingredient numit emulgator sau
emulsionant.
Emulsionarea este procesul coloidal de dispersare a unui lichid într-un alt lichid
nemiscibil cu primul. Dispersarea se poate face fie prin fărămiţarea directă a picăturilor mari
de lichid, în picături mai mici, fie prin formarea prealabilă a unei pelicule de lichid şi apoi
ruperea acesteia în picături mici. Mijloacele de realizare a emulsionării pot fi: mecanice,
electrice sau ultrasonice.

VI.3..2. Compoziția unei emulsii

O emulsie este alcătuita din:
 Faza apoasa - compusa din apa ;.
 Faza uleioasa - uleiuri vegetale, ;
 Emulgatorul - compus esențial în realizarea unei emulsii, permite amestecarea stabilă
si omogena a fazei apoase cu cea uleioasa. Emulgatorii sunt molecule amfifile, adică
prezintă două polarități diferite, una lipofilă (care are afinitate pentru materiile grase)
și cealaltă hidrofila (care are afinitate pentru apa).

 O emulsie se consideră fină, când particulele au diametrul cuprins între 0,25 si 5

microni.
 O emulsie se consideră grosieră, când particulele au diametrul cuprins între 5 si 10
microni.

Emulsiile pot fi folosite în procesul de așchiere, în funcție de capacitatea lor de răcire,

ungere, spălare și așchiere.
Stabilitatea emulsiilor este datorată, în primul rând, emulgatorilor ce intră în
compoziţia uleiului emulsionabil. O mare atenţie trebuie acordată pentru evitarea precipitării
emulsiilor, cu separarea fazelor. Lucrând cu atenţie, acest lucru poate fi detectat în stadiile
iniţiale, aşa încât, uleiul solubil trebuie schimbat înainte de a provoca o ruginire a suprafeţelor
metalice cu care vine în contact.
Stabilitatea poate fi influenţată negativ printr-un proces de preparare incorectă cum
este de exemplu turnarea apei în ulei, fără o agitaţie adecvată, prin amestecarea în proporţii
greşite, prin utilizarea unei ape dure sau cu emulgator în exces. Separarea uleiului
emulsionabil poate fi accelerată de prezenţa mâlului de aşchiere care, iniţial, este într-o stare
chimică activă.

7
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT

Conform polarităţii fazelor dispersă şi continuă, se disting:

• emulsii directe - de tipul ulei în apa (U/A)
• emulsii indirect - apă în ulei (A/U).
În emulsiile directe picăturile de ulei sunt dispersate în apă şi stabilizate de catre un
emulgator.
În cazul emulsiilor indirecte, picăturile de apă sunt dispersate în ulei şi stabilizate de
către un emulgator solubil în apă.
Conform numărului fazelor emulsiilor, acestea se clasifica în:
• emulsii simple – caracterizate de o fază dispersată în faza continuă (A/U sau U/A) şi,
• emulsii duble sau multiple (directe A/U/A, sau indirecte U/A/U), care constituie o
emulsie simplă dispersată într-o fază continuă externă

Reprezentarea schematică a diferitelor tipuri de emulsii

Stabilitatea fizică a emulsiilor

Emulsiile sunt sisteme eterogene a căror stabilitate în timp este limitată. Prin
modificarea mărimii particulelor şi a numărului acestora apare fenomenul de nestabilitate şi
starea iniţiala a sistemului se schimbă. Se disting patru mecanisme de destabilizare a
emulsiilor mecanismele:

8
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT

Mecanismele de stabilizare a emulsiilor

Cremarea– este separarea în două emulsii, din care una este mai concentrată în
picături decât cealaltă. Ea nu reprezintă o rupere definitivă a emulsiei: prin agitare, emulsia
revine la starea iniţială. Este posibilă uniformizarea, deoarece particulele sunt inconjurate de
un strat emulgator.
Floculare- ruperea sau separarea completa a celor două faze. Particulele fazei
disperse se grupează formand agregate.
În continuare are loc coalescenţa, când picătura fuzionează, ceea ce duce la separarea
completă a fazelor.
Ultima faza – distrugerea reprezintă o rupere completă a emulsiei.

VI.4. Coloizii
Coloizii sunt agregate de atomi sau molecule, care au sarcina electrică negativă şi grad
foarte mare de stabilitate, fiind foarte greu de eliminat prin sedimentare, datorită dimensiunilor
mici şi respectiv a vitezelor foarte mici de sedimentare. Natura chimică a coloizilor poate fi
foarte diversă.
Spre exemplu natura substanţelor coloidale în apa de suprafață poate fi:
- substanţele anorganice provin, în primul rând din diferite argile şi apoi din particule
de nisip, carbonaţi de calciu, hidroxizi de fier şi de mangan etc.
- substanţele organice coloidale provin din procesele de degradare a plantelor, algelor
şi bacteriilor (denumite substanţe iminice), precum şi din procesele de degradare ale
impurificatorilor evacuaţi de industrii şi oraşe.
Particulele coloide au tendinţa să-şi păstreze datorită efectului de respingere
reciprocă generat de sarcina electrică (de obicei negativă) dimensiunile iniţiale, respectiv
starea de dispersie.
Datorită încărcării electrice negative, ia naştere la suprafaţa coloidului o zonă
staţionară încărcată pozitiv. Această zonă staţionară generează o a doua zonă difuză, în care
concentraţia ionilor pozitivi descreşte spre periferie.

9
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT

VI.5. Suspensiile

VI.5.1. Noțiuni generale

Definiții:
 o suspensie reprezintă un sistem dispers bifazic, format dintr-o componentă
solidă, fin divizată într-un mediu de dispersie care poate fi lichid, gaz, sau
solid;
 o suspensie este un sistem format dintr-o fază solidă și una fluidă, în care faza
solidă dispersă este în echilibru continuu în interiorul fazei fluide iar faza
solidă conține particule suficient de mari care se separă prin sedimentare
(separare sub acțiunea forței gravitaționale).
Suspensia, ca orice sistem dispers, este un sistem format din cel puțin două
componente, dar spre deosebire de soluții suspensiile sunt sisteme disperse eterogene în
interiorul cărora există suprafeţe de separare între componenţii lor, adică există două sau mai
multe faze.
Din punct de vedere fizic o suspensie este formată dintr-o fază solidă dispersă care
formează o fază discontinuă și o fază continuă care formează mediul ce înconjoară particulele
fazei disperse.

Din punct de vedere al mărimii particulelor fazei disperse, suspensiile sunt sisteme
dispersate grosier în care particulele fazei disperse sunt vizibile cu ochiul liber, cu lupa sau
cu microscopul şi pot fi separate prin filtrare obişnuită (sunt reţinute pe hârtia de filtru).
Prin urmare aceste sisteme disperse instabile şi au tendinţa de a se separa în fazele
componente. Această tendinţă este influențată de:
 mărimea particulelor în suspensie;
 diferența de densitate dintre particulele în suspensie și mediul de
dispersie – tendința de separare crește cu creșterea acestei
diferențe;
 forma particulelor.

VI.5.2. Stabilitatea suspensiilor

O suspensie este caracterizată de viteza de separare a fazelor. Prin urmare acestea
sunt caracterizate de o viteza de sedimentare a fazei solide dispersate din mediul de dispersie.
Această viteză depinde densitățile celor două faze ale suspensiei (respectiv diferența
de densitate), de natura substanțelor din cele două faze.
Cu cât particulele în suspensie sunt mai mici timpul de sedimentare va fi mai mare,
respectiv suspensia este mai stabilă.

10
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
VI.6. Sisteme disperse folosite ca lichide de răcire şi ungere

VI.6.1. Noțiuni generale

În procesul de așchiere sunt folosite diverse sisteme disperse. Acestea sunt folosite
pentru:
 a prelua din mediul de așchiere căldura;
 a antrena din mediul de așchiere șpanul și pulberile metalice;
 ungere.
In general substanțele utilizate pentru a prelua din mediul de așchiere căldura sunt
cele anorganice (apa) deoarece pot prelua rapid căldura din mediul de așchiere și au in același
timp capacitate calorică ridicată.
Pentru ungere se folosesc substanțe organice: uleiuri, grăsimi, etc.
Cele doua categorii de substanțe sunt insolubile una in cealaltă dar pot crea emulsii
în prezența unui emulgator.
In funcție de scopul urmărit (doar răcire, ungere, antrenarea șpanului și a pulberilor
metalice) pot fi utilizate diverse sisteme disperse:
 Soluţii de electroliţi formate din apă plus inhibitor de coroziune cu capacitate
ridicată de răcire;
 Soluţii apoase de substanţe capilar active (săpunuri) formate din apă plus
substanţe capilar-active, plus inhibitor de coroziune cu capacitate bună de
răcire, ungere şi aşchiere;
 Emulsii formate din apă plus substanţe capilar-active, plus ulei mineral
emulsionat cu substanţe capilar-active cu capacitate mare de ungere şi de
aşchiere si bună de răcire
Lichidele folosite în procesul de aşchiere, în funcţie de capacitatea lor de răcire,
ungere, spălare şi aşchiere se clasifică în două mari categorii:
 lichide de aşchiere pe bază de apă;
 lichide de aşchiere pe bază de uleiuri.
Lichide de aşchiere pe bază de apă
Lichidele de aşchiere pe bază de apă, la rândul lor, se clasifică în:
 soluţii apoase;
 emulsii.
Soluţiile apoase se împart şi ele în două:
 soluţii apoase ale unor electroliţi,
 soluţii apoase pe bază de săpunuri.
Soluţiile apoase ale unor electroliţi folosesc doar apă şi inhibitori de coroziune.
Ele se prepară din apă în care se dizolvă carbonat de sodiu (sodă calcinată), silicaţi de sodiu şi
de potasiu (sticlă solubilă), fosfat trisodic, azotit de sodiu într-un mediu slab alcalin, bicromat
de potasiu sau de sodiu. Proprietăţile de răcire sunt foarte bune, proprietăţile de spălare sunt
bune însă cele de ungere sunt reduse.
Soluţiile apoase pe bază de săpunuri se prepară folosind apă, substanţe capilar
active şi inhibitori de coroziune. Ca substanţă capilar activă se utilizează un săpun hidrofil, pe
bază de sodiu, de potasiu, etc. sau derivaţi acizi (naftenic, oleic). Drept inhibitori de coroziune

11
Chimie curs 5,6
TCM, IM, MCT
se foloseşte fosfatul trisodic sau sticla solubilă. Proprietăţile de răcire şi spălare sunt bune spre
foarte bune, cele de aşchiere sunt bune iar cele de ungere acceptabile.
Emulsiile folosite la aşchiere sunt formate din apă, ulei emulsionabil şi unele
substanţe capilar-active. În funcţie de elementele pe care le conţin se pot distinge: emulsii
simple, normale şi activate.
Emulsiile simple sunt formate din apă şi uleiuri emulsionabile în compoziţia
cărora intră substanţe capilar-active şi inhibitori de coroziune. Acestea au proprietăţi bune de
răcire, lubrifiere şi aşchiere.
Emulsiile normale sunt formate din emulsii simple la care se adaugă substanţe
capilar-active cu rol de emulgator, având ca efect mărirea capacităţii de lubrifiere fără a
diminua capacitatea de răcire.
Emulsiile activate spre deosebire de primele mai conţin şi unele substanţe cu
afinitate mai mare la suprafeţele cu care vin în contact, ca de exemplu substanţe cu sulf, acid
oleic, etc. De exemplu adaosul de grafit coloidal în apă îmbunătăţeşte proprietatea de
lubrifiere. Emulsiile activate au proprietăţi foarte bune de ungere şi de aşchiere dar au
proprietăţi bune de răcire.

12