CONCURS HUMANITAS JUNIOR

De ce şcoala noatră are nevoie de cărţi?!

De curând am devenit titular al Şcolii Nr. 2, Mărăşeşti, însă destinul mei şi al acestei
şcoli s-a intersectat cu mult timp în urmă, când pentru o scurtă perioadă le-am fost consilier
elevilor din oraş.
Atât şcoala, cât şi oraşul, sunt părtaşe ale istoriei de acolo, de la legendarul “Pe aici nu
se trece” şi “Vreau să fac ceva pentru ţara mea”.
De atunci au trecut însă mulţi ani, iar timpul a şters uşor uşor imaginea măreaţa a
oraşului, precum şi amintirea Măriucăi.
Totuşi, în calitate de Consilier Şcolar şi profesor, îmi doresc să “Fac ceva pentru şcoala
mea” şi în consecinţă şi pentru ţara mea!
Elevii, părinţii şi cadrele didactice merită să aibă o bibliotecă în care să îşi facă loc
cărţi moderne, frumoase, a căror poveşti să îi poarte pe cei mici, măcar pentru 10 sau 100 de
pagini în alte lumi- mai colorate, mai frumoase, unde pacea, prietenia, iubirea şi frumosul, în
general, sunt la ordinea zilei, nu chestiuni excepţionale.
Mărăşeştiul este extrem de caleidoscopic, dar cumva, din nu ştiu ce decizie luată de
hazard, a devenit un loc trist, încărcat cu o energie grea, apăsătoare – poate datorită
evenimentelor petrecute cu mulţi ani în urmă, a luptelor grele date – cine poate şti cu
precizie... Cred însă că pământul păstrează, înmagazinează şi eliberează, puţin câte puţin din
energia acţiunilor din trecut... Cum spunea, caleidoscopic – de la stările ce te încearcă încă de
la intrarea în oraş, de la ceea ce a fost cândva o gară măreaţă ce acum pare un loc pustiu, de la
contrastul caselor vechi cu cele noi, de la veselia contagioasă a unor elevi, la tristeţea aproape
viscerală a altora. Este un amestec de durere, mâhnire, deznădejde şi speranţă aici, încât
şcoala mea şi acest oraş nu sunt făcute pentru cei slabi de inimă.
Şi in tot acest amestec, vin ei – elevii- unii mai veseli, alţii mai trişti, alţii mai silitori,
alţii mai puţin silitori. Dar toţi, până la ultimul, oricât de mult ar vrea să o mascheze, sunt
atraşi de aceste comori cu pagini şi coperţi colorate: CĂRŢILE!
Am văzut de-a lungul carierei mele muţi elevi găsindu-şi refugiul şi salvarea în
paginile cărţilor. De aceea aici, poate, mai mult ca în alte părţi, este nevoie de cărţi.
De cărţi noi, care să aducă un suflu nou bibliotecii şcolare şi care să captiveze, încânte
şi salveze câteva sute de elevi, căci “un copil care citeşte va deveni un adult care gândeşte!”
Cărţile sunt balsam pentru suflet, educatori, maeştrii, terapeuţi şi mici făclii de
speranţă. Reprezintă o evadare din realitate, o dovadă că se poate şi altfel, un refugiu. Şi dacă
ele ar salva un singur copil, tot aş putea spune că am făcut ceva pentru ţara mea. Căci trăim
vremuri în care celor mici li se răpeşte mult prea devreme copilăria, în care unii au prea mult
şi alţii prea puţin.
 De asemenea, cred cu tărie că un suflu de nou, de cărţi noi, în biblioteca şcolii, le-ar
umple tuturor inima de speranţă şi am putea face ateliere interactive de lectură pentru toate
grupurile de vârstă, axându-ne pe alfabetizarea emoţională şi nu numai.