Testament-Tudor Arghezi

(1927)
Tema și viziunea despre lume

Modernismul este un curent literar, manifestat în perioada interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate și promovate de
Eugen Lovinescu, în special prin intermediul cenaclului și al revistei "Sburătorul". Doctrina lui Eugen Lovinescu pornește de la ideea
că există un ,,spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii române cu cea Europeană, cunoscut ca ,,principiul
sincronismului". Poezia modernistă promovează o înnoire a literaturii prin transfigurarea socialului în lirism subiectiv, prin limbaj
șocant și neașteptate asocieri lexicale și semantice, prin fantezie metaforică și prin înnoiri prozodice.
Lirismul modernist cunoaște trei scriitori ale viziunii sunt diferite: Lucian Blaga optează pentru modernismul expresionist,
Ion Barbu pentru cel ermetic, iar Tudor Arghezi este recunoscut pentru îmbinarea modernismului cu tradiționalismul și prin
poezia ,,Testament" ce deschide volumul ,,Cuvinte potrivite" (1927) își exprimă viziunea despre lume.
O trăsătură care face posibilă încadrarea acestui text poetic în modernism este tocmai caracterul de artă poetică
modernistă, întrucât pune în evidență concepția autorului despre creație, sursele de inspirație, temele lirice, procesul devenirii
operei de artă, opțiunea pentru poezia asumată și legătura dintre poet și cititor.
O altă trăsătură o constituie abordarea esteticii urâtului, Tudor Arghezi considerând că orice aspect al realității, indiferent că
este frumos sau urât, poate constitui material poetic. Registrul lexical, bazat pe contraste puternice, susține viziunea despre lume al
celui pentru care viața, opera, relația cu materia brută, trebuie să devină limbaj artistic.
Din punct de vedere tematic, poezia este construita în jurul ideii de creatie literară în ipostaza de meștesug, lăsata ca
moștenire unui fiu spiritual, iar viziunea asupra lumii este a unui fiu poet angajat, poet-meștesugar: ,,eu am ivit cuvinte potrivite".
O imagine poetică relevantă pentru tema și viziunea despre lume se desprinde din incipitul care conține o adresare directă,
o formă verbală negativă ce sugerează un dialog imaginar între ,,tată" și ,,fiu", dar de fapt totul este un monolog adresat. ,,Tatăl" îi
încredințează ,,fiului" bunul cel mai valoros pe care îl posedă: ,,un nume adunat pe o carte". ,,Cartea" are un loc central, este numită
metaforic ,,treaptă", adică mijloc care permite ascensiunea, înălțarea spirituală.
O altă imagine poetică se referă la faptul că Arghezi introduce în literatura română estetica urâtului, concept pe care îl preia
de la scriitorul francez Charles Baudelaire și, de aceea, afirma: ,,Din graiul lor cu îndemnuri pentru vite,/Eu am ivit cuvinte potrivite".
Artistul își asumă conștient rolul de a fi deschizător de drumuri spre modernitate. Munca fizică este desemnată prin
metaforele ,,sapă" și ,,brazdă", iar cea intelectuala prin ,,condei" și ,,călimară", astfel, Arghezi își identifica propria muncă cu aceea a
țăranilor, deoarece poezia nu este doar inspirație, ci si efort, ,,frământare".
Pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume a poetului, semnificative sunt două elemente ale textului poetic, și anume:
titlul și imaginarul poetic.
Titlul, un substantiv nearticulat din domeniul juridic și religios, este adaptat la domeniul estetic, reprezentând o metaforă
care ilustrează conceptul vizat. În sens denotativ, testamentul reprezintă un act juridic prin care cineva își exprimă dorințele ce
urmează a-i îndeplinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. În sens conotativ, metafora din titlu are
valoarea spirituală a creației sale pe care o lasă moștenire urmașilor-cititorii și viitoriilor scriitori.
Imaginarul poetic se structurează în jurul simbolului central al creației, și anume ,,cartea", percepută ca o ,,treaptă" în
evoluția societății. Acesta este punctul de legătură cu predecesorii, are valoare spirituală și reprezintă harul și meșteșugul. În final,
este prezentată relația dintre autor și cititor:,,Robul a scris o, domnul o citește".
În concluzie, prin titlu, prin temă, prin estetica urâtului, prin imaginar poetic, poezia ,,Testament", de Tudor Arghezi, este o
artă poetică, sinteză pentru orientările poeziei interbelice, cu elemente moderniste și tradiționaliste, ce valorifica resursele expresive
ale unor termeni proveniți din toate zonele și structurile limbii, în asocieri surprinzătoare.