Sursa de provenineță: online

în format pdf
SĂLĂJEAN IOANA-OLIVIA
Asistență Socială ID
Anul II

 Visscher, D. P.& Neculau, A. (2001), “Dinamica grupurilor”, Iași:Polirom, p. 251-

265

Din cartea Dinamica grupurilor, am studiat capitolul Organizare și comunicare , acesta este
structurat în mai multe subcapitole.
În acest capitol sunt descrise pe larg factori importanți pentru examinarea fiecărui grup, aceste
sunt: mărimea grupului, proprietățile rețelelor de comunicare, rețelele și structura grupului,
constrângerile sarcinii, structura afectivă a grupului și constrângerile organizaționale și
instituționale.
“Creșterea numărului de indivizi mărește, în mod firesc, suma informațiilor disponibile în sânul
grupului și permite obținerea unei game de opinii mai eterogene”(p.252). Se constată că numărul
ideilor sporește în funcție de mărimea grupului. Din perspectiva lui Hare, la nivelul
comunicărilor, un grup trebuie să aibă cel puțin 3 persoane și cel mult 12-15 persoane, cu un
nivel optim de 5.
Grupul de 3 ar fi cel mai eficace pentru toate situațiile în care informația abordează o problemă
logică, grupul de 6 ar fi mai preferabil pentru rezolvarea problemei care cere mai multe soluții
diferite, iar grupul de 12 persoane ar oferi posibilitățile de schimb de cele mai variate soluții.
Centralizarea sporește eficacitatea grupului și definește un rol de organizator. Numărul
mesajelor de informare este direct proporțional cu centralitatea: cu cât un individ ocupă o poziție
mai centrală, cu atât primește și trimite mai multe informații. În schimb, numărul de mesaje de
organizare este invers proporțional cu centralitatea: cu cât un individ este plasat mai în marginea
lanțului, cu atât mai mult el reclamă organizarea informației. Astfel, în aceste experiențe, rolul
unui individ și modul în care va comunica sunt direct legate de locul său în structura
comunicării: cu cât poziția sa este mai apropiată de centru, cu atât mai important va deveni rolul
său.
„Flament atrage atenția asupra faptului că, în toate studiile asupra rețelelor de comunicare,
costul minim de rezolvare pentru fiecare problemă trebuie studiat în termeni comunicări necesare
și suficiente”(p.255). Flament organizează activitatea subiecților în grup, în rețele centralizate (în

1
Sursa de provenineță: online
în format pdf
formă de stea) sau necentralizate (totale). El impune grupurilor un model de rezolvare a sarcinii
fie omogen, fie centralizat. În structura centralizată, prima sarcină a grupurilor este alegerea unui
centralizator.
Motivele pentru care un grup poate avea performanțe mai mari. În primul rând, productivitatea
este în egală măsură legată de alți factori care nu se reduc la organizarea formării grupului.
Natura interacțiunilor, motivațiile, conflictele trebuie luate în considerare în analiza activității
grupului. Grupurile au tendința să adopte o structură în acord cu constrângerile specifice sarcinii
de îndeplinit. Tipurile de interrelație și de schimb sunt condiționate de natura activității: dacă
sarcina implică o coordonare riguroasă, atunci structura de comunicare devine mai centralizată în
vederea îmbunătățirii performanței grupului.
“Orice grup se organizează în mod spontan în funcție de realțiile de simpatie sau antipatie intre
indivizi”(p.260). Moreno, a propus să se recurgă la tehnici de anchetă care să permită stabilirea
unei imagini socioafective, a unei radiografi a relațiilor interpersonal în cadrul grupului. Aceste
tehnici sociometrice au la bază o anchetă individuală a alegerilor preferențiale, la final toate
datele sunt reprezentate într-o sociogramă.
„Un grup nu trăiește izolat, el se intergrează în ansambluri largi: o asociație, o organizație, o
instituție”(p.263). Toate interacțiunile rezulate din legătura cu aceste formațiuni modifică
reacțiile grupului.

2
Sursa de provenineță: online
în format pdf
 Visscher, D. P.& Neculau, A. (2001), “Dinamica grupurilor”, Iași:Polirom, p. 592-
614

Din cartea Dinamica grupurilor, am studiat capitolul Grupul de formare și orientarea

rogeriană, acesta este structurat în mai multe subcapitole, numite: fundamentele teoretice ale
grupului de formare, câteva modele teoretice ale grupului de formare, unele cercetări și teorii
privind rolul de monitor și orientarea rogeriană.
“Primele elemente teoretice ne parvin din practica dinamicii grupurilor. “Specialiștii în relații
umane”, care reunesc într-un stagiu sau într-un grup de formare un anumit număr de persoane,
consideră a fi optim, nu intenționează să facă nici tratament, nici educație propriu-zisă”(p.592).
Lewin a formulat niște principii de reeducare, care constituie fundamente teoretice și strategice
pentru grupul de formare. Șase dintre aceste sunt: procesul de reeducare trebuie să răspundă unei
sarcini care, este echivalentul unei schimbări culturale; acțiunea socială, ca și cea fizică, este
guvernată de percepție; faptul de a avea o cunoaștere corectă nu e suficient pentru a rectifica
unele percepții false; unele schimbări ale sentimentelor nu sunt în mod necesar determinate de
modificări ale structurii cognitive; o acceptare a reală a schimbării într-un ansamblu de fapte și
valori, o modificare a percepției subiective, nu reprezintă decât trei aspecte ale aceluiași proces;
individul acceptă un nou sistem de valori și credințe, acceptânu-și apartenența la grup.
“Laboratoarele se sprijină pe opoțiune pedagogică precisă, în acord cu punctul de vedere a lui
Lewin: în sectorul relațiilor umane, perfecționarea nu e posibilă decât grație unor procese de
participare în cursul căror fiecare e angajat în raport cu celălalt”(p.594).
Din 1954 Bradford utilizează fraza “insulă culturală” pentru a desemna un laborator. “A crea o
insulă culturală echivalează cu a introduce un “armistițiu” în jocul cultural, a încerca
“suspendarea regulilor jocului” în măsura în care se poate reîmpărți teritoriul culturii și modifica
unele dintre aspectele sale cele mai restrictive”(p.595).
Perspectiva temporală joacă un rol important în experiența trăită de participanții unui grup de
formare. Miles a studiat aceste sisteme temporare , dintre care grupul de formare nu e decât un
exemplu printre multe altele. Aceste sisteme sunt temporare în raport cu sistemele permanente, ai
căror membri foarte greu pot prevedea, sfârșitul sau dispariția.
Valorile și credințele care aparțin unor specialiști în relații umane: un scrupul științific, un ideal
democratic, promovarea lucidității în raport cu alegerile ce trebuie făcute, o grijă permanentă față

3
Sursa de provenineță: online
în format pdf
de relațiile de asistență, o valorizare a autenticității, o preocupare privind problemele de
autoritate.
Modelele teoretice ale grupului de formare: modelul 1- instruirea; modelul 2- de la polarizare
la paradox, în confruntarea cu aceste probeleme, grupurile trec prin trei etape: când apare o
problemă, ea se conturează extrem de concret; când aceste probleme sunt clar formulate, grupul
tindde să le polarizeze; monitorul ajută indivizii să-și exprime cât mai bine felul în care resimt
situația; modelul 3- competența interpersonală; modelul 4- grupurile de sensibilizare.
Fundamentele și modelele teoretice permite degajarea nu numai a generalităților privind
scopurile urmărite de monitor, dar și a anumitor reguli de conduită în raport cu membrii grupului
său de formare.
O gândire originală și riguroasă ca cea a lui Carl Rogers nu putea decât să producă apariția a
numeroase lucrări de cercetare sau de reflecție asupra schimbării. Contribuția lui Rogers este
aproape neglijabilă în cel puțin două sectoare ale dinamicii grupului. Nu a scris nimic despre
psihologia grupului, ca atare. De altfel, Rogers se preocupă prea puțin de problemele de
eficacitate și de randament al muncii în grup. “Contribuția sa cea mai evidentă privește universal
relațiilor interpersonale și a comunicării umane. În lucrările lui, o temă revine mereu: persoana în
schimbare în universal său personal și social”(p.607).
Teoria lui Carl Rogers se bazează pe trei concepte: opțiuni de bază (concepție asupra omului,
raporturile interumane), atitudini fundamentale (stări interne), comportamente manifeste,
expresia acestor atitudini.

4
Sursa de provenineță: online
în format pdf

 Amado, Gilles&Guittet, Andre, (2007), Psihologia comunicării în grupuri, Polirom,

p. 72-74

Din cartea Psihologia comunicării în grupuri, am studiat capitolul Mărimea grupului.

Creșterea numărului de indivizi îmbogățește cumulul de informații disponibile în interiorul
grupului și permite obținerea unei game de opinii. Este ușor de constatat că emiterea ideilor se
amplifică în funcție de mărimea grupului.
Căutarea unei soluții logice este mai bine coordonată în grupurile mici (3-4 persoane). Grupul
creativ necesită în jur de 6-8 persoane. Analiza critică a unei situații va fi mai bine asigurată de
un grup de 8-12 persoane, posibilitățile de schimb de informații cele mai variate, rezultând din
confruntarea opiniilor.
Cu cât mărimea grupului crește, cu atât timpul de intervenție verbală alocat fiecărui membru
scade. “În plus, în virtutea dimensiunii grupului, totalitatea informațiilor nu mai este înregistrată
de către toți membrii acestuia”(p.72). Iar timpul și spațiul pot duce la constrângeri care, dacă nu
sunt respectate, pot duce la formarea de subgrupuri. De asemenea, implicarea unei persoane e
condiționată în a-și exprima ideile, “dacă timpul de exprimare este redus, participarea sa este mai
slabă, iar satisfacția îi va fi diminuată: subiecții își manifestă cel mai rapid dezinteresul și
nemulțumirea în grupurile mari”(p.72).
Mai multe tipuri de grupuri pot fi: mulțime (peste o sută de membri), grupare/adunare (mai
multe zeci de membri), bandă (între 10-20 de membri), grup instituit/grup secundar (mai puțin de
20 de membri) și grup natural/grup primar (mai puțin de 20 de membri).
Pe măsură ce mărimea grupului v-a crește (mai mult de 12 persoane), coeziunea și acordul
dintre membri devine mult mai dificilă. Cu cât grupul devine mai mare, cu atât va pune mai
multe probleme legate de control.
“Când mărimea grupului crește participarea membrilor celor mai active se diferențiază progresiv,
pentru impunerea unei organizări a timpului de intervenție; de cele mai multe ori, doar indivizii
cei mai siguri de ei își exprimă ideile”(p.74).
În consecința, în cadrul unui grup, orice inivid se manifestă ca și cum ar avea un potențial de
relație; indivizii găsesc întotdeuna cea mai mare satisfacție în cadruș grupului restrâns.