1.

Importanța consilierii și educației părinților

2. Stilurile parentale
- reprezintă strategii specifice pe care părinţii le folosesc pentru creşterea copiilor;
- evoluează pe măsură ce copiii îşi dezvoltă personalitatea de-a lungul etapelor de
dezvoltare ale vieţii;
- sunt influenţate atât de temperamentul părintelui, cât şi de temperamentul copilului;
- sunt în mare parte bazate pe stilul în care părintele a fost crescut şi de cultură;

Baumrind descrie următoarele stiluri parentale:

Autoritar (Authoritarian) (părinţii spun copiilor lor exact ce trebuie să facă);
Permisiv (Permissive) (părinţii permit copiilor lor să facă tot ce doresc);
Competent (Authoritative ) (părinţii asigură reguli şi îndrumare fără a fi dictatori);
Mai târziu a fost adăugat al patrulea stil: Neglijent (Neglectful) (părinţii îi ignoră pe copii şi se
concentrează asupra lor înşişi).

Elementele de bază care ar putea fi luate în discuţie pentru a înţelege ce contribuie la realizarea
unui stil parental de succes sunt:
Sensibilitate vs. Insensibilitate
Control vs. Lipsă de control.
Stilurile parentale de mai sus descriu variaţii normale în creşterea copiilor. Ele nu
reprezintă stiluri deviante care sunt întâlnite în condiţii de violenţă în familie. Majoritatea
părinţilor nu se încadrează strict într-un stil, ci împrumută caracteristici din mai multe stiluri. În
general, părinţii îşi schimbă stilurile pe măsură ce copilul creşte.
Stilul competent
• părintele stabileşte reguli şi oferă suport emoţional copilului.
• acest stil mai este cunoscut ca democratic, asertiv, echilibrat
• copilul este în centrul atenţiei
• presupune un înalt nivel de maturizare al părintelui.
• pot înţelege cum se simt copiii şi îi învaţă cum să răspundă emoţiilor lor
• îi ajută pe copii să găsească opţiuni corespunzătoare pentru a-şi rezolva problemele
• îi încurajează pe copii să fie independenţi, dar în acelaşi timp îi controlează şi pun limite
acţiunilor lor
• oferă căldură sufletească şi îndrumare copilului
• nu exercită control asemenea părinţilor autoritari, îngăduind copiilor să exploreze liber,
lăsându-i să ia propriile decizii bazându-se pe propriile raţionamente.
• stabilesc limite clare pentru copiii lor, controlează limitele pe care le pun şi, de asemenea,
permit copiilor să îşi dezvolte autonomie
• pretind copilului un comportament adecvat, independent, corespunzător etapei de
dezvoltare
• stabilesc limite şi pretind responsabilitate, dar când aplică disciplina explică motivele
pentru care au aplicat-o. Modul de disciplină pentru un comportament necorespunzător
este proporţional cu fapta comisă, persistent, dar nu este arbitrar şi violent
• sunt atenţi la nevoile şi preocupările copiilor lor. În mod constant ei vor ierta şi învăţa pe
copii, în loc de a-i pedepsi;
Acest stil parental este cel mai recomandat de cercetătorii din domeniul creşterii copiilor.

Stilul autoritar
• părintele oferă control, dar nu este sensibil la nevoile emoţionale ale copilului;
• este cunoscut şi sub denumirea de totalitar, strict sau toxic;
• părintele aşteaptă un înalt grad de conformare şi ascultare a copilului faţă de regulile şi
directivele date, fără a oferi posibilitatea unui dialog deschis între părinte şi copil;
• este caracterizat de restricţii şi pedepse;
• părinții autoritari au aşteptări mari de la copiii lor, dar nu le explică raţionamentul
regulilor şi limitelor stabilite;
• sunt mai puţin sensibili la nevoile copiilor lor;
• cer ascultare fără explicaţii şi se concentrează asupra statutului lor.
În anumite culturi şi grupuri etnice (Asia) consecințele acestui stil sunt mai bune.
Dacă cererile sunt prea mari, ori forţat impuse copilului, copilul poate avea probleme emoționale.

Stilul permisiv
• părintele este sensibil la nevoile copilului, dar nu are niciun control asupra lui;
• stil indulgent, fără control;
• este caracterizat ca având puţine aşteptări privind comportamentul copilului;
• sunt foarte receptivi la nevoile şi dorinţele copiilor, îi îndrumă şi îi acceptă;
• nu le cer copiilor să îşi controleze emoţiile sau să aibă un comportament corespunzător;
Părinții neglijenți
• au un grad redus de receptivitate şi control, în general nefiind implicaţi în viaţa copilului lor;
• sunt detaşaţi emoţional, neinteresaţi de viaţa copilului, nu impun limite în privinţa
comportamentului copilului;
• ignoră sau sunt insensibil la opiniile şi stările emoţionale ale copilului;
• asigură nevoile de bază ale copilului;
• copiii adesea încearcă să-şi asigure ei înşişi ceea ce le trebuie ori încetează de a mai depinde de
părinte pentru a-şi dobândi sensul independenţei. Aparent ei se maturizează mai mult decât ar fi
potrivit vârstei lor;
• ei se izoleză emoţional în diferite contexte sociale (ataşament perturbat) fapt ce are efect
negativ asupra relaţiilor pe care le vor dezvolta în viaţă;
• în adolescenţă, dezvoltă probleme de comportament deviant, antisocial

3. Atitudini și abilități necesare în educația și consilierea părinților

Atitudini ale consilierului:
a) Acceptarea necondiţionată
b) Empatia
c) Congruenţa
d) Colaborarea
3. Stresul familial. Modele ale stresului familial
Stresul – sindrom general de adaptare, răspunsuri nespecifice ale organismului la solicitări
externe
• Reacțiile la stresori: alarmă, rezistență și epuizare
5. Efectele stresului părinților asupra sănătății fizice, dezvoltării cognitive și dezvoltării
socio-emoționale a copiilor
6. Strategii de coping. Copingul diadic. Reziliența

Strategii de coping însituații de stres cronic

Individual
•Competențele emoționale ale părinților: Reglarea
emoțiilor, EQ
•Copingul religios
Diadic
•Copingul diadic: Sprijinul din partea soților
•Satisfacția relațională
Suportul social
Copingul – moderator șimediator

• Impactul stresului asupra stării de bine este redus atunci când oamenii au un nivel ridicat al
stimei de sine și suport social
• Strategiile de coping pot fi afectate negativ destresul cronic
Stresul diadic
• o formă distinctă a stresului social ce apare într-o relație ce implică preocupări comune și
intimitate emoțională între parteneri (Reiss, 1981).
• determinat de un eveniment stresant sau un conflict specific care afectează ambii parteneri
(Bodenmann, 2005)
- direct atunci când aceștia se confruntă cu același eveniment stresant sau atunci când stresul își
are originea în interiorul cuplului
- indirect, atunci când stresul unui partener își pune amprenta asupra relației și afectează ambii
parteneri.
• stresul diadic produce evaluări de ansamblu, evaluarea diadică pe lângă evaluarea individuală a
situației stresante,
• extinde evaluarea primară și secundară din abordarea lui Lazarus și unește eforturile de coping
ale cuplului, determinând utilizarea cooperativă a resurselor comune ale partenerilor
Tipologia stresului diadic

Randall & Bodenmann (2009)

• Stresul extern versus stresul intern
• Stresul major versus stresul minor
• Stresul acut versus stresul cronic

Formele pozitive ale copingului diadic

• Copingul diadic pozitiv suportiv apare atunci când un partener sprijină eforturile de coping ale
celuilalt partener - ajutorul oferit în rezolvarea sarcinilor zilnice, ajutarea partenerului să
reevaluze situația, comunicarea încrederii în capacitățile partenerului, exprimarea solidarității
față de partener).
• Copingul diadic comun presupune faptul că ambii parteneri iau parte la procesul de coping în
scopul de a manageria problemele importante pentru cuplu prin utilizarea anumitor strategii:
cooperarea în rezolvarea de probleme, cooperarea în căutarea informațiilor, împărtășirea
sentimentelor sau relaxare împreună.
• Copingul diadic delegat apare atunci când un partener preia anumite responsabilități cu scopul
de a reduce stresul trăit de celălalt

Formele negative ale copingului diadic

• Copingul diadic ostil implică sprijin asociat cu discreditare, distanțare, sarcasm, dezinteres sau
minimalizarea seriozității stresului partenerului, partenerul suportiv oferă ajutor dar într-un mod
negativ.
• Copingul diadic ambivalent apare atunci când un partener îl sprijină pe celălalt fără să vrea sau
cu atitudinea că sprijinul său nu ar fi necesar.
• Copingul diadic superficial presupune sprijin nesincer, demexemplu, adresarea unor întrebări
legate de emoțiile partenerului fără să fie ascultat răspunsul sau sprijinul partenerului, fără
empatie.

Factori care influențează copingul diadic

• abilități individuale (abilități de comunicare a stresului, abilități de rezolvare a problemelor,
competența socială sau abilități organizaționale),
• factori motivaționali (satisfacția relațională sau interesul în menținerea relației)
• factori contextuali (nivelul curent de stres trăit de ambii parteneri, dispozițiile curente).
Stresul diadic și calitatea relațiilor maritale
• Ledermann, Bodenmann, Rudaz, Bradbury (2010) au studiat relația dintre stresul zilnic (din
exteriorul și din interiorul relației) și funcționalitatea maritală (comunicarea în situații de conflict
și calitatea relației) pe un eșantion de 345 de cupluri.
• Stresul zilnic intern :
1. mediază efectul stresului zilnic extern asupra funcționalității maritale,
2. afectează comunicarea maritală și calitatea relației atât pentru propria persoană cât și pentru
partener,
3. influențează calitatea relației maritale atât în mod direct, cât și indirect prin intermediul
comunicării maritale.

7. Comunicarea în familie. Bariere în comunicarea părinte-copil. Strategii eficiente de

comunicare: asertivitatea, ascultarea activă, răspunsurile deschise
Bariera este un obstacol in calea realizarii unei comunicari eficiente. Acestea pot produce efecte
nedorite sau genera chiar blocaje in comunicare. } Bariere pot fi: intreruperile, oboseala si
stresul, prejudecatiile si personalitatea.
} Alte bariere pot fi:
- a judeca – “ Esti un naiv ca ai facut.....”
- a da solutii – “Daca as fi in locul tau cu siguranta l-as refuza”
- a da ordine – “Fa-ti tema imediat!”
- amenintarea – “O vei face sau daca nu....”
- moralizarea – “Trebuie sa-ti ceri scuze de la el”
- evitarea – “Mai bine sa vorbim despre”
- folosirea excesiva a intrebarilor
Exprimarea emotiilor si convingerilor fara a ataca si Afecta drepturile altora
 comunicare directa, dechisa si onesta
 initierea mentinerea si incheierea unei conversatii Intr-un mod placut
 a face complimente si a le accepta
 a spune nu fara a te simti vinovat sau jenat
 respectarea drepturilor celorlalte persoane
Comunicarea asertivă reprezintă abilitatea de exprimare a propriiloremoţii şi convingeri fară a
afecta şi ataca drepturile celorlalţi
Asertivitate – Agresivitate – Pasivitate
Ø reprezintă modalităţi de comunicare, calitativ diferite, de
abordare a relaţiilor interpersonale
Ø deţin câte un set de comportamente verbale şi non-verbale
Ø au consecinţe specifice în plan cognitiv, emoţional şi Comportamental

Aspecte verbale
Comportamentul asertiv
• ia in considerare dorintele celorlati concomitent cu incercarea de a-si indeplini propriile
doleante
• poate implica un compromis
• exprima in mod direct dorinte, expectante si sentimente
• e potrivit din punct de vedere social
Exemplu: “Anca, pe mine ma intereseaza foarte mult ceea ce spune profesorul, iar ceea ce faci tu
imi distrage atentia.”
Comportamentul agresiv
• incearca sa isi indeplineasca doleantele proprii fara a tine seama de dorintele celorlalti
• nu implica exprimarea directa a dorintelor, expectantelor si sentimentelor
• este indezirabil din punct de vedere social
Exemplu: “Anca, dupa ce ca esti slaba la invatatura, imi distragi si mie atentia.”

Comportamentul pasiv
• accepta indeplinirea dorintelor celorlalti fara a lua in considerare propriile dorinte
• implica (a) fie esecul in exprimarea propriilor dorinte, expectante si sentimente
(b) fie exprimarea lor indirecta ceea ce poate indica minimalizarea importantei acestora
• de cele mai multe ori, nu implica un raspuns verbal

Aspecte non-verbale
Comportamentul asertiv
• contact vizual direct, fara a fi prea insistent
• postura asimetrica, relaxata
• expresii verbale insotite de gesturi usoare si relaxate
• distanta fata de interlocutor este de 0.5 – 1.5 metri
• raspunsuri rapide, neezitante
• voce ferma, volum si viteza normala de vorbire

Comportamentul agresiv
• contact vizual lipsit de expresivitate; fixeaza interlocutorul
• postura rigida, tensionata, simetrica
• maini inclestate, gesturi largi sau sacadate
• distanta fata de interlocutor mai mica de 0.5 metri
• latenta a raspunsului scazuta, cu intreruperi dese
• voce foarte scazuta, volum ridicat, viteza mare

Comportamentul pasiv
• contact vizual ezitant
• postura rigida, simetrica
• miscari continue, cu gesturi marunte pe langa corp
• distanta fata de interlocutor este mai mare de 1.5 metri
• latenta a raspunsului mare
• voce monotona, volum foarte scazut

8. Comportamentele problematice ale copiilor. Strategii de disciplinare: regulile și limitele,

întărirea, extincția, consecințele logice și naturale
 Comportamentele care pun copilul sau pe altii în pericol (periclitează sănătatea fizică sau
emoţională);
 Comportamentele necompliante față deaşteptările şi cerinţele rezonabile ale adultului;
 Comportamentele care interferează cu menţinerea relaţiilor sociale pozitive.
Declanșatorii comportamentelor dezadaptative
- schimbarea mediului;
- schimbarea rutinei zilnice (schimbarea unui traseu către un loc cunoscut);
- schimbarea activității favorite;
- lipsa înțelegerii nevoilor sau dorințelor de către persoanele din jur;
- obținerea atenției și dragostei, ca urmare a manifestărilor isterice sau a comportamentului de
negare sau opoziție;
- atragerea atenției adultului prin aceste comportamente.
Analiza comportamentului
 In analiza comportamentului trebuie identificate 3 aspecte: tipul de comportament,
antecedentul ce a dus la acest tip de comportament și consecințele comportamentului.
Tipuri de comportamente problematice
Comportamentele care se doresc a fi modificate pot fi:
 verbale (ex. vorbeşte urât, răspunde neîntrebat)
 nnonverbale(se ridică din bancă,loveşte colegul din fata)
 reprezintă un exces (remarci ironice la adresa colegilor)â
 reprezintă un deficit (realizarea temelor de casă)

Beneficii ale operaţionalizării comportamentelor
 Comportamentele sunt obiective şi măsurabile sub raportul frecvenței, duratei,
intensității. Etichetarea folosită de către părinți (“ești obraznic”,“ești nesimțit”, “ești prost”)
afectează stima de sine a copilului și nu ajută la modificarea comportamentului.
 Identificarea cauzelor comportamentului şi construirea unei strategii de intervenţie pentru
modificarea lui şi ameliorarea problemei de disciplina
 Menţinerea relaţiei pozitive dintre copil și părinte, deoarece permite distincţia între
comportament şi persoană; ceea ce reprezintă o problemă este comportamentul şi nu copilul.
Metode de modificare a comportamentelor problematice
 ́ Întărirea;
 ́ Întărirea diferenţiată;
 ́ Extincţia;
  ́ Consecinţele logice şi naturale;
Întărirea comportamentului

 ́ O întărire este acea situaţie / stimul care survine după executarea unui comportament şi
care îi sporeşte manifestările viitoare.
 ́ Întărirea pozitivă vizează menţinerea sau intensificarea unui comportament prin
producerea sau prezentarea unei stimulări.
 ́ Întărirea negativă se referă la menţinerea sau intensificarea unui comportament prin
încetarea sau reducerea unei stimulări aversive.

Întăririle negative
Efectuăm anumite comportamente (luăm medicamente, mâncam echilibrat, conducem legal)
pentru a evita stimulii negativi (durerea, îngrășarea, pierderea carnetului auto).

Principiul lui Premack

 ́ O activitate frecventă poate constitui o întărire pentru o activitate mai puţin frecventă.
 ́ Această întărire a unei activităţi mai puţin frecvente printr-o activitate cu frecvenţă mai
mare poartă numele de principiul lui Premack.
 ́ Dacă implicarea într-o activitate de mare frecvenţă este condiţionată de executarea
prealabilă a uneia cu frecvenţă redusă, prima activitate devine întărire pentru cea din urmă
Exemple - Principiul lui Premack
́ "Să rezolvam mai întâi exercitiile la matematică și apoi mergem la joacă".
́ ”Dacă citești cinci minute din această nuvelă, poți să citești apoi douăzeci și cinci de minute din
cartea cu întâmplări comice".
Factori care influenţează eficacitatea întăririlor
 ́ Momentul aplicării
 ́ Caracterul întăririi
 ́ Programarea întăririlor
 ́ Starea prealabilă a subiectului
Extincția
 ́ Extincţia (“stingerea”) constă în reducerea frecvenţei unui răspuns prin eliminarea întăririlor
care anterior au fost asociate cu apariţia răspunsului.
Metoda extincţiei porneşte de la principiul că, dacă am identificat ce întărire menţine un
comportament, lipsa acesteia va avea ca rezultat diminuarea sau stoparea comportamentului.
Extincţia presupune doi paşi:
1) identificarea întăririlor care influenţează un comportament;
2) crearea unei situaţii de învăţare din care subiectul învaţă că relaţia anterioară comportament –
întărire nu mai este valabilă.
Ex. Doar dacă atenţia mamei a constituit anterior o întărire pentru copil,
suspendarea acesteia va antrena diminuarea comportamentului.
Itawa şi colab. (1994) au studiat comportamentul automutilant la un eşantion de copii
instituţionalizaţi, cu retard mintal.
Pe baza analizei şi evaluării funcţionale ei au ajuns la concluzia că:
́a) automutilările (= răniri, zgârieri, loviri, muşcături pe care subiectul şi le produce lui însuşi),
erau întărite pozitiv în cazul unui grup de copii, adică îndată ce se manifestau copiii beneficiau
de atenţia şi grija specială a personalului;
́ b) în cazul altui grup, automutilarea era susţinută prin întărire negativă: de îndată ce se
manifesta, profesorul înceta să mai solicite realizarea unor sarcini didactice din partea elevilor.
́ Aşadar, acelaşi comportament era rezultatul unei întăriri pozitive, în primul caz, sau al unei
întăriri negative – în al doilea caz.
́ În cadrul intervenţiei care a urmat AEF, stafful a fost învăţat să înceteze să acorde atenţie /
îngrijire specială, în primul caz, şi să continue să solicite aportul elevilor la realizarea sarcinilor
didactice în al doilea caz. Curând s-a constatat o diminuare semnificativă a comportamentului
automutilant la cele două laturi (Itawa et.al., 1994)

Recomandări în folosirea extincției

́ Când comportamentul problematic nu este întărit de factori în controlul nostru. Unele
comportamente ale elevului sunt întărite din alte surse – bunici, colegi de clasă. În aceste cazuri
este important să folosim alte metode de reducere a comportamentului nedorit.
 ́ Când comportamentul problematic reprezintă un pericol pentru persoana în cauză sau pentru
ceilalţi – de exemplu în cazul comportamentelor agresive severe care sunt întărite de atenţia
adultului, nu putem ignora comportamentul.
́ Când nu putem asigura aplicarea consecventa a metodei – alţi adulţi întăresc comportamentul
pe care părinții încearcă să-l elimine – de exemplu unul dintre bunici acordă atenţie copilului în
timp ce acesta face un comportament pe care dv. încercaţi să-l ignoraţi.
Când nu putem aplica extincţia
Întărirea diferenţiată se referă la aplicarea concomitentă a întăririi comportamentului dezirabil şi
a extincţiei comportamentelor indezirabile, adiacente.
́ Ea presupune că există deja comportamentul ţintă în repertoriul subiectului dar într-o proporţie
redusă.
9. Elaborarea de activități pentru educația și consilierea părinților
10. Evaluarea programelor de educație și consiliere a părinților