PROTEZA PARŢIALĂ ACRILICĂ

(PPA)
 Proteza parţială acrilică

 Proteza parţială acrilică (PPA)

 = corp fizic obţinut prin
fenomenul de polimerizare,
realizat în scopul restaurării
integrităţii arcadelor dentare
edentate.

Indicaţii:edentaţie subtotală
 PPA
,, Proteza parţială mobilizabilă acrilică reprezintă
o pată neagră pe blazonul medicinei dentare”.

Reneman, 1981

Proteza parțială acrilică

 PPA
 Sunt proteze parţiale mobilizabile pentru a căror
realizare nu este nevoie de o dotare specială a
cabinetului şi laboratorului şi nici de o pregătire
specifică a medicului şi tehnicianului.
...Sinonime...
 Proteze sociale

 Proteze de resemnare

 Proteze prevăzute cu ,,cleşti de extracţie” lentă

 Preludiul protezei totale

 PPA

 Poate avea o destinaţie provizorie sau de durată,

pentru pacienţii care nu pot suporta costurile unei
PPS
 În general, PPA restaurează morfologia şi funcţiile
ADM la un edentat parţial pentru o perioadă scurtă
de timp, până la finalizarea soluţiei terapeutice de
durată
 Ar trebui să aibă un caracter provizoriu, de tranziţie
Indicaţii
 Prevenirea sau stoparea migrării dinţilor restanţi
 Refacerea planului de ocluzie
 Stimularea dinţilor restanţi şi a crestei alveolare
reziduale
 În protezarea terapeutică şi de tranziţie
Istoric
 Primele PPA au apărut în America în 1860
(prezentate de Rodriguez)

 În Europa au fost introduse 17 ani mai târziu în

Germania, de către Herbst şi Kemfe
PPA
 Ar fi o soluţie terapeutică de care să ţinem cont la
copii, tineri (anodonţii, traumatisme) până în
momentul în care se poate decide o altă soluţie de
tratament
 Caracteristicile
clinico-tehnico-terapeutice ale PPA
 Restaurează arcadele dentare cu forme variate de
edentaţii;

 Sunt indicate de multe ori în scopul restaurărilor

provizorii;

 Transmit presiunile masticatorii, în general muco-

osos (nefiziologic);
 Acoperă zone întinse ale câmpului protetic ,
lipsind pacientul de senzaţiile termice şi
gustative;

 Reduce spaţiul util funcţional limbii, datorită

grosimii plăcii palatale sau linguale;

Proteze parțiale acrilice

-●Purtate, în timp, produc tulburări de
troficitate la nivelul ţesuturilor dento-
parodontale ale dinţilor restanţi, la
nivelul mucoasei şi osului câmpului
protetic, ca rezultat al compresiunii;
-●După o perioadă de timp de purtare,
apare instabilitatea protezei datorită
atrofiei câmpului protetic;
 ●Sunt obţinute în condiţii tehnico-clinice modeste,
nu solicită pentru confecţionare materiale şi
aparatură costisitoare;

 -●Sunt realizate într-un timp relativ redus;

 -●Sunt mai mult sau mai puţin rezistente dpdv

mecanic (se pot fractura);
 Dacă se fracturează, se pot repara prin tehnologii
simple. Se pot înlocui croşetele dacă se rup, pot fi
înlocuiţi dinţii;

 Se pot adăuga dinţi dacă edentaţiile se extind;

 Sunt realizate din răşini sintetice (acrilice);

 Răşinile acrilice pot suferi în timp fenomene de

dezintegrare, pot fi supuse acţiunii factorilor
distrugători, care pot fi de natură mecanică,
fizică, chimică sau bacteriană.
 Câmpul protetic
 Totalitatea elementelor ADM care prezintă raport de
contact cu PPA constituie câmpul protetic:
►Suportul dento-parodontal
►Suportul muco-osos
 Dpdv morfologic şi fiziopatologic aceste elemente în
edentaţia parţială sunt foarte variate de la pacient la
pacient, dar variate şi la acelaşi pacient în diverse
perioade, în funcţie de vârstă, de stările fiziologice şi
patologice generale, de momentul instalării edentaţiei şi
de complicaţiile care o însoţesc.
 Suportul dento-parodontal
 Este compus din totalitatea dinţilor restanţi
pe arcadă împreună cu ţesuturile parodontale.

 Ancorajul, menţinerea şi stabilizarea PPA este

dependentă de:
►Nr. dinţilor restanţi
►Repartizarea topografică a dinţilor restanţi
►Poziţia de implantare a acestor dinţi
►Morfologia coronară
►Valoarea parodontală a dinţilor restanţi
►Ocluzie
Suportul muco-osos
 Este constituit din:
 fibromucoasă
 oasele maxilare
Elementele componente ale PPA
 Toate elementele componente sunt solidarizate
intim, formează un corp solid, rigid,
nedeformabil, rezistent la presiunile
masticatorii.
 (Elementele componente sunt individualizate
numai dpdv teoretic!)
 Aceste elemente componente sunt:
♦ Dinţii artificiali
♦ Şeaua ( şeile)= suportul de care sunt fixaţi dinţii
♦ Elementele de legătură dintre şei
♦ Elementele de ancorare, menţinere şi stabilizare.
Dinţii artificiali
 Formează segmentele de arcadă pe
care o restaurează şi reprezintă
elementele funcţionale principale.
Restul părţilor care alcătuiesc proteza
sunt ajutătoare, participă la
menţinerea dinţilor artificiali în
spaţiile edentate.
 Dinţii artificiali pot fi din răşini
acrilice sau din porţelan.
 Şeile
 Reprezintă elementele protezei acrilice care acoperă
crestele alveolare. Rolul lor este să menţină fixaţi
dinţii artificiali şi să transmită presiunile ocluzale
suportului muco-osos.

 Fiecare şea prezintă următoarele feţe şi versante:

►Faţa mucozală
►Faţa orală (protetică)
Feţele PPA

Faţa mucozală a PPA Faţa lustruită a PPA

 Faţa mucozală a protezei
 Acoperă mucoasa crestei
alveolare
 Relieful reproduce, în negativ,
microrelieful mucoasei pe care
se aşează
 Marginile vestibulare ale şeilor
ajung în zona de mucoasă
neutră, iar marginile orale se
continuă cu placa palatinală
sau linguală
 Nu există posibilitatea unei
delimitări între cele două
componente
Faţa orală (protetică) a PPA
 Faţa orală (protetică) este lustruită.
 Corespunzător mijlocului crestei sunt
fixaţi dinţii artificiali
 Faţa orală are 2 versante:

 versantul oral, bine delimitat. La

proteza inf. se întinde până în
fundul de sac lingual şi se
confundă, de fapt, cu baza
acestei proteze. La proteza sup.
se întinde până la baza crestei
alveolare.
 versantul vestibular care e compus din zona
cervicală a dinţilor şi din marginea şeii, care
ajunge în fundul de sac vestibular. În zona
frontală acest versant poate să lipsească
dacă există o progenie maxilară sau
proalveolie. Prezenţa versantului vestibular
ar modifica poziţia buzei superioare care, în
general, este mai scurtă la aceşti pacienţi.
 Şeile PPA
 În edentaţiile terminale, şeile tind să acopere
tuberozitatea maxilarului sup. şi 1/3-a anterioară
a tuberculului piriform la mandibulă.
 Numărul şeilor este egal cu numărul breşelor
edentate
 Şeile, prin conexiunea rigidă cu baza
protezei, transmit presiunile de pe
feţele ocluzale ale dinţilor artificiali pe
toată suprafaţa câmpului protetic,
astfel încât pe unitatea de suprafaţă,
cantitatea de forţe e mică.
 Şeile, bine echilibrate static şi dinamic,
stimulează ţesuturile subiacente prin “masajul”
pe care-l exercită sub formă de presiune
intermitentă, dacă sunt în limita de toleranţă a
ţesuturilor.
 Elementele de lagătură dintre şei
 Sunt reprezentare de:
 Placa palatinală
 Placa linguală
 Aceste plăci fac legătura
dintre şei şi formează
împreună un tot unitar rigid.
 Placa e numită şi Baza protezei
 Caracteristicile clinico-tehnice ale plăcii
protetice la PPA
 Este rezistentă la solicitările mecanice
 Este nedeformabilă
 Protejează parodonţiul marginal prin distanţare de
acesta
 Este simetrică
 Poate prezenta următoarele forme:
 Placă protetică întinsă (totală)
 Placă protetică redusă
 Placa P sau L favorizează fenomenul de adeziune, care
participă la menţinerea şi stabilizarea protezei pe câmpul
protetic
 Placa protetică întinsă
(TOTALĂ)

 Acoperă bolta palatină în întregime şi se continuă cu

versantul oral al şeilor;
 Marginile plăcii P prezintă rapoarte de contact cu
feţele orale ale dinţilor restanţi, dacă există în diferitele
zone ale arcadei, după cum urmează:
 în zona frontală ajunge pe feţele orale ale dinţilor,
supracingular
 În zonele laterale ajunge pe feţele orale ale dinţilor până în
zona supraecuatorială
 Placa linguală
 La protezele mandibulare legătura dintre şei este realizată
de placa linguală care acoperă în întregime versantul
lingual al procesului alveolar şi în zona în care se află dinţii
restanţi
 Placa se întinde la nivelul dinţilor restanţi pe feţele orale
până în zona supraecuatorială, iar pe ţesuturile moi până
în fundurile de sac
 Toate plăcile PP în zona subecuatorială şi în zona
parodonţiului marginal rămân distanţate la
1-2mm de acesta.
Explicaţie: În zona subecuatorială (zonă
retentivă), nu poate să pătrundă un corp rigid;
în zona parodonţiului marginal nu are contact
cu ţesuturile pentru a nu exercita presiuni.
 Plăcile sunt acrilice, dar pt. se asigura
rezistenţa au o grosime de 2mm (acestă
grosime reduce spaţiul funcţional al limbii
cu disconfort).
 Plăcile din metal sunt mai subţiri, ocupă
mai puţin spaţiu şi sunt f. rezistente (dar
au o tehnologie specială)
Placa protetică redusă
 Placa protetică redusă
 În unele forme de edentaţie placa protetică poate să fie
redusă pt. următoarele avantaje:
 se îmbunătăţeşte simţul gustativ, termic şi alimentar
 se reduce senzaţia de vomă!
 Operaţia de “reducere” creează următoarele forme de
plăci palatinale:
 placa fenestrată
 placa răscroită
 placa decoletată
 Placa fenestrată

•Este fenestrată central, decupată sub forma

unei rondele, creându-se astfel o “fereastră”.
•Prin această fenestrare se îmbunătăţeşte
simţul gustativ
Placa răscroită distal
 În zona distală este decupată ovalar 2-3 cm
 Placa fiind redusă distal, pot fi reduse senzaţiile de vomă
acuzate de mulţi pacienţi;
 Se creează un spaţiu mai mare pentru limbă, e
îmbunătăţit mult confortul;
 Se efectuează cel mai frecvent din toate intervenţiile
asupra plăcii palatinale.
Placa decoletată

 Corespunzător parodonţiului marginal la dinţii

restanţi, placa se răscroieşte 2-3mm pt. protecţia
acestuia

Zona decoletată
Elementele de menţinere şi stabilizare
 PPA au tendinţa să se mobilizeze de pe
câmpul protetic datorită:
 1. mobilităţii părţilor moi de la marginea
câmpului protetic (musculatura oro-facială,
planşeu, frenuri, bride)
 2. alimentelor care împreună cu saliva
formează “paste” cu grad mare de adezivitate
 3. forţei gravitaţiei, care acţionează la maxilar
 Deplasarea protezelor se poate produce în toate
sensurile.
PPA
 Croşetele din sârmă
 Sunt elemente din sârmă aplicate pe dinţii stâlpi sub
ecuatorul protetic pentru ancorarea protezei.
 Au rol în menţinere şi stabilizare, nu au, însă, rol de
sprijin
 Sunt confecţionate din sârmă de wipla (Ni-Cr) elastică cu
diametrul de 0,6-0,8mm (sau sârmă de aur sau platină)

Pe secţiune
transversală sârma
poate fi rotundă sau
semirotundă
 Segmentele croşetelor din sârmă
 Dpdv topografic au următoarele
segmente:
 Segmentul dentar, aplicat pe faţa V a
dintelui în zona subecuatorială. Are
contact intim cu acesta.
 Segmentul elastic, cu formă şi
dimensiuni variate, asigură elasticitatea
 Segmentul de fixare în şeaua sau baza
protezei acrilice. Forma e asemănătoare
unei linii frânte, pentru a fi retenţionat
 Segmentele croşetelor

Segment dentar
Segment de fixare

Segment flexibil
Caracteristicile clinico-tehnico-terapeutice
ale croşetelor din sârmă
1. Sârma e modelată după un proiect dinainte conceput
de medic şi materializat prin desen pe model;
2. Vârful (extremitatea liberă) e aşezat sub zona cu
retentivitate favorabilă dintelui stâlp;
3. Primele 2 segmente (dentar şi elastic) nu prezintă
contact cu parodonţiul marginal al dintelui stâlp;
4. Dpdv estetic, traiectul segmentului dentar şi al celui
elastic e cât mai puţin vizibil;
5. Segmentul elastic e conceput cu formă şi lungime care
să ofere elesticitate optimă, în corelaţie directă cu
gradul de retentivitate a dintelui şi cu valoarea sa
parodontală;
6. Segm dentar cuprinde FV pe cel puţin 2/3 din
dimensiunea sa în sens MD;

7. Segm. dentar are contact liniar cu ţesuturile

dentare;
8. Retenţionează puţine resturi alimentare;

9. Produce mai puţine leziuni ţes.dentare cu care are

contact (comparativ cu braţele turnate);

10. Flexibilitatea sârmei le oferă o mare elesticitate;

11. Poziţia segm. dentar pe faţa laterală a dintelui se

poate modifica datorită:
-înfundării protezei pe câmpul protetic,
-dezactivării, prin tracţionări repetate de către
pacient pt. dezinserţie;
12. Se activează empiric de medic sau pacient;
13. Segm. de fixare are formă specifică,
retentivă, pt. a se fixa în masa acrilică;
14. Croşetul asigură menţinerea protezei pe
câmpul protetic; desprinderea se face cu un
oarecare efort, pt. ca segm. dentar să
depăşească retentivitatea dintelui stâlp;
15. Suprasolicită dinţii când e aşezat în zone
foarte retentive, mai ales dacă e din sârmă
groasă şi cu segmentul elastic redus;
16. Reparaţiile sunt posibile prin înlocuire cu alt
croşet;
17. Dezvoltă forţe orizontale dacă e activ
permanent pe dinte sau când contracroşetul
nu e eficient.
Tipuri de croşete din sârmă:
 Croşetul cervico-alveolar deschis
dental(croşetul cu buclă)
Croşet cervico-ocluzal deschis edental:

Croşet acrilic
Croşete cervico-alveolare deschise
edental
Cleşti de modelare a sârmei pentru
croşete:
Aceeaşi sârmă (diferite diametre)se
foloseşte şi la aparatele
ortodontice:
 Elementele auxiliare de menţinere, sprijin
şi stabilizare
 Câmpul protetic, prin forma şi dimensiunea
elementelor componente, participă la
menţinerea, sprijinul şi stabilizarea PPA.

 Elementele auxiliare sunt reprezentate de:

-retentivitatea anatomică a câmpului protetic

-musculatura periprotetică
-adeziune
 Retentivitatea anatomică a câmpului
protetic

 Este reprezentată de:

 crestele alveolare, care, prin volum mare şi formă se
opun tendinţelor de deplasare în sens orizontal
Tuberozităţile retentive şi bolta P

 Acestea se opun, în general,

tendinţei de mezializare a
PPA

 Bolta palatină adâncă se

opune mişcărilor de
lateralitate;

 Bolta palatină plată

favorizează adeziunea.
 Musculatura oro-facială
 Muşchii care prezintă fibrele orientate paralel
cu marginile protezei, favorizează
stabilizarea, dacă versantul vestibular al
şeilor e modelat uşor concav;
 Modelajul convex produce dizlocarea
protezelor de pe câmpul protetic în timpul
contracţiilor musculare.
Adeziunea
 Este evidentă şi eficientă la PPA care au elementul
de legătură dintre şei reprezentat de placă;
 Adeziunea se dezvoltă datorită paralelismului
dintre cele 2 suprafeţe a câmpului protetic şi a
protezei între care există saliva.