Determinarea umiditatii sau a substantei uscate a solului prezinta o
importanta deosebita, deoarece substanta uscata reprezinta un etalon la care se raporteaza rezultatele celorlalte analize de laborator.
Pentru determinarea umiditatii solului, prin care se întelege cantitatea de
apa pe care o contine solul în momentul în care se face analiza, se folosesc fiole mai mari de cântarit, cu capac slefuit. Determinarea se face în felul urmator: se afla greutatea fiolei goale (tara = cântarirea 1), dupa care se introduce în ea o cantitate de 20-30 g de pamânt si se recântareste (cântarirea 2). Se introduce apoi fiola descoperita într-o etuva la temperatura de 100-105 oC pentru un interval de 4 ore. Dupa aceasta se scoate fiola din etuva si se introduce într-un exicator în care se gaseste o substanta avida de apa (clorura de calciu sau acid sulfuric concentrat), unde se lasa pâna la racire (15-30 minute). Se recântareste apoi fiola cu sol, dupa ce în prealabil I se ridica pentru câteva clipe capacul pentru a permite intrarea aerului în interiorul ei (cântarirea 3). Dupa cântarire se introduce din nou fiola în etuva, unde se lasa timp de 4 ore tot la temperatura de 100-105oC, si apoi se cântareste pentru a doua oara, respectând regulile mentionate anterior. Daca greutatea fiolei cu sol nu difera de cea determinata la cântarirea precedenta sau diferenta dintre cele doua cântariri nu este mai mare de 5 mg, solul poate fi considerat uscat (ajuns la greutate constanta). În cazul în care diferenta dintre cele doua cântariri depaseste 5 mg, se repeta uscarea în etuva si cântarirea, pâna se ajunge la greutate constanta.
Calcularea umiditatii solului se face dupa formula: , în care:
Gi - greutatea initiala a solului, care se obtine scazând tara din greutatea
fiolei cu sol înainte de introducerea ei în etuva (Cântarirea 2 - cântarirea 1);
Gf - greutatea finala a solului (absolut uscat); aceasta se obtine scazând
tara din greutatea fiolei cu sol uscat (cântarirea 3 - cântarirea 1).