Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Formula roţilor
2. Npt x 2. Npm
Pt. automobilele care transporta bunuri capacitatea de transport se exprima prin masa utilă maximă
calculată ( SR ISO 1176: 1998) notata mun [kg; t]
Alte denumiri: masa utilă maximă constructivă, masa utilă nominală, sarcina utilă nominală.
Pt. automobilele care transportă fluide se indică natura și volumul acestora exprimat în litri.
Pt. automobilele care transportă bunuri cu densitate redusă pe langa mun se precizează și volumul
minim disponibil [m3] pt. încărcătură (exemplu - pt transportul de confecții)
Pt. automobilele care transportă materiale în vrac se indică fie mun (pt. ciment), fie mun împreuna cu
volumul corespunzător (cazul betonierelor sau a vehiculelor cu temperatură controlată care
transportă asfalt)
Pt. automacarale se precizează sarcina maximă a macaralei, iar pt. automobilele de salubritate pt.
deșeuri sunt indicate volumul util și gradul de compactare al deșeurilor.
Pt. autoturisme în mod indirect capacitatea de transport se exprimă prin cilindreea totală a motorului
Vh [l; cm3] cu care acestea sunt echipate.
Viteza constanta v1 [km/h] – cu care automobilul trebuie să urce o pantă de o anumită valoare la
deplasarea pe un drum modernizat cu suprafață uscată.
Viteza minima vmin [km/h] – cu care automobilele cu mun calculată trebuie să se poată deplasa
pe un drum în palier în stare foarte bună. Pt. automobilele cu capacitate mare de trecere se
impune ca în teren, deplasarea să se poată realiza cu o anumită viteză minima.
Panta maxima pmax [%] a unui drum cu suprafața uscată pe care automobilele cu m un calculata
trebuie să o urce cu viteza constantă.
Panta maxima în treapta de priză directă pdmax [%] a unui drum modernizat cu suprafața
uscată pe care automobilul cu mun calculată trebuie să o urce cu viteză constantă când este
cuplată treapta menționată.
Timpul de repriză – timpul de demarare necesar creșterii vitezei între 2 valori date (uzual
50 la 100 km/h sau 60 la 120 km/h). Demararea se poate realiza prin schimbarea succesivă a
treptelor, fie doar într-o anumită treaptă, fiind necesare precizări în acest sens.
Viteza medie a automobilului vm [km/h] – trebuie precizate condițiile în care are loc deplasarea
acestuia: factori constructivi (ai automobilului); factori de drum (de traseu); factori de trafic
rutier; factori de organizare a circulației rutiere; factori de strategie a conducerii automobilului.
În activitatea de transport se utilizează noțiunile: viteza medie tehnică (cea mai potrivita pt
aprecierea rapidității unui automobil), viteza medie de exploatare (corespunde mai bine
condițiilor reale de deplasare) și, viteza medie comercială. Acestea se obțin prin raportarea
distanței parcurse la următorii timpi: timpul efectiv de deplasare (nu se ține seama de opririle
datorate operațiilor de încărcare – descărcare și de opririle la intersecții); timpul efectiv de
deplasare + timpul determinat de opririle la intersecții; timpul efectiv de deplasare + timpul pt.
încărcare – descărcare + timpul dat de opririle la intersecții.
5. Performante de frânare
Performantele minime de frânare sunt stabilite prin norme în funcție de tipul automobilului și
mun calculată, automobilele fiind împărțite în clase cărora li se impun pt omologare anumite
valori minime ale deceleraţiei medii și valori maxime ale distantei totale de frânare
corespunzătoare unor viteze inițiale precizate.
Potrivit normelor pt autoturisme decelerația minima este 5,8 m/s2, dar în mod curent decelerațiile
realizate depășesc 7,0 m/s2.
7. Performanţe ecologice
Acestea sunt în legătură cu poluarea chimică și fonică produsă de automobile. Sunt asociate și cu
poluarea mediului în procesul de fabricație și după scoaterea automobilelor din uz prin
intermediul materialelor din care sunt confecționate. Poluarea chimică principală este dată de
produsele arderii din m.a.i. cu acțiune toxică: CO, oxizi de azot NOx și hidrocarburi HC. Se
adaugă CO2 cu efectul de seră foarte important și particulele de evacuare ale motoarelor diesel
(PM). Determinarea emisiei de poluanți se face la deplasarea în cicluri și există norme care
stabilesc valorile maxime permise ale cantităilor de substanțe poluante în [g/km] pt. autoturisme
și în [g/kWh] pt autovehicule grele.
Conform directivei Comisiei europene 2000/53/EC pt. automobilele scoase din uz începând cu
2006 masa care se recuperează și se reutilizează trebuie să fie 85% din masa totală. La proiectare
se tine seama de acest fapt adoptându-se soluții constructive pe baza unor criterii riguroase – se
întocmește o listă roşie care conține materialele și substanțele chimice a căror utilizare este fie
interzisă, fie se folosesc într-o concentrație redusă. De exemplu: azbestul nu poate fi utilizat,
cadmiul și compușii acestuia în lacuri și vopsele se utilizează în concentrații mai mici de 0,01%.
Pt zgomotul exterior provocat de automobile există norme stabilite prin Regulamentul nr.51 –
CEE – ONU. În anul 2000 zgomotul avea nivelul 71 dB (A) pt. autoturisme și 77 dB (A) pt.
Autocamioane.
Se referă la următoarele aspecte: poziționarea corect din pdv ergonomic a organelor de comandă,
a scaunelor conducătorului și ale pasagerilor, cursele și forțele de acționare ale diferitelor organe
de comandă, intrarea și ieșirea comodă din automobile – există norme sau recomandări;
oscilațiile automobilului în ansamblu; vibrațiile diferitelor ansambluri și părți ale automobilului
și zgomotele produse în interiorul automobilului (nu există norme stricte); temperatura,
umiditatea și viteza aerului în spațiul ocupat de șofer și pasageri; standardul SR ISO 7730:1997.
Stabilitatea și maniabilitatea sunt înglobate în noțiunea mai largă de ţinută de drum – road –
holding ability – SR ISO 8855:1999. Ținuta de drum se definește prin gradul de virare (subvirare
și supravirare). Condițiile minime de maniabilitate sunt definite în STAS 6926/2 – 92. Ținuta de
drum este dependentă de caracteristicile șasiului, caroseriei și pneurilor și, îmbunătățirea acesteia
este asociaă cu sistemele electronice de reglare menționate.
Siguranţa pasivă este definită prin capacitatea automobilului de a proteja ocupanții și în cazul
unor coliziuni cu alte automobile sau obstacole, precum și în cazul răsturnărilor. De asemenea
automobilele nu trebuie să producă răniri ale pietonilor la impactul cu aceștia.
Pt aceasta suprafețele interioare ale automobilelor cu care vin în contact ocupanții automobilului
nu trebuie săprezinte proeminențe ascuțite și trebuie să amortizeze șocurile, un rol însemnat
revenind volanului pt. protecția conducătorului. Se folosesc mijloace de reținere a ocupanților la
producerea impactului, precum și perne gonflabile care măresc suprafața de contact și
amortizează șocurile (air-baguri montate frontal, dar și lateral).
Caroseria trebuie să fie astfel proiectată încât partea centrală (celula de supraviețuire în care se
află ocupanții automobilului) să rămână intactă, energia de impact fiind preluată de restul
automobilului, care trebuie să prezinte deformaiți plastice mari pentru a diminua decelerațiile la
producerea șocului.