Sunteți pe pagina 1din 2

TEST

Citește cu atenție textul următor:


” M-am tolănit pe iarba foarte măruntă și moale și am adormit mai adânc decât îmi amintesc să mi se
fi întâmplat vreodată, după socotelile mele cam la vreo nouă ceasuri, pentru că la deșteptare tocmai se crăpa
de ziuă.
Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mișca, deoarece, cum stam așa culcat pe spate, mi-am
simţit atât braţele, cât și picioarele legate zdravăn de pământ de o parte și de alta, iar părul meu lung și des,
prins și el în același fel. Am simţit, de asemenea, că tot trupul, de la subsuori până la coapse, e legat cu fire
subţiri. Puteam privi numai în sus; soarele începea să dogorească, iar lumina îmi supăra ochii. Auzeam în
jurul meu un zgomot nedeslușit, dar din poziţia în care mă găseam nu izbuteam să văd altceva decât cerul.
N-a trecut mult și am simţit ceva ca o vietate mișcându-se pe piciorul meu stâng, înaintând binișor pe piept
și oprindu-mi-se în dreptul bărbiei; plecându-mi ochii pe cât puteam, am deslușit o făptură omenească ce n-
avea nici șase inci înălţime, cu un arc și o săgeată în mâini și cu o tolbă de săgeţi la spate. Între timp, am
simţit cel puţin patruzeci de alte fiinţe asemănătoare (așa am bănuit) urmând-o pe cea dintâi. Cuprins de o
uimire fără margini, am răcnit atât de tare, încât au luat-o cu toţii la fugă înapoi, înfricoșaţi, iar câţiva dintre
ei, după cum mi s-a spus mai târziu, au fost răniţi în urma căzăturilor, când au încercat să sară de pe mine
jos, pe pământ. Aceasta nu i-a împiedicat, totuși, să se întoarcă peste puţin timp, iar unul din ei care se
avântase până într-un loc de unde putea să-mi vadă toată faţa, și-a ridicat braţele și ochii în semn de mirare
și a strigat cu o voce piţigăiată, dar deslușită: „Hekinah degul! Ceilalţi au repetat aceste cuvinte de mai multe
ori, dar atunci nu le-am putut pricepe înţelesul”.
(Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver)
1. Transcrie litera A, dacă tu consideri afirmația adevărată și litera F, dacă o consideri falsă:
15 puncte
……… Personajul a dormit aproape nouă ore.
……….Când s-a trezit era amiază.
……….Tot trupul, din cap până în picioare, era legat cu fire subțiri.
……….Fiind legat, simte o vietate mișcându-se pe piciorul lui drept.
……….Toate ființele au fost rănite.
2. Încercuiește răspunsul pe care îl consideri corect:
 Substantivul subliniat în structura: Cuprins de o uimire fără margini este în cazul:
15 puncte
a) nominativ; b) acuzativ; c) dativ
 Cuvintele subliniate în structura: Lumina îmi supăra ochii au, pe rând, funcţia sintactică de:
a) complement direct, subiect;
b) subiect, complement direct;
c) subiect, complement prepoziţional
 Substantivul subliniat în prop. : Auzeam în jurul meu un zgomot nedesluşit are funcţia
sintactică de:
a) subiect b) complement direct c) complement prepozițional

 Substantivul subliniat din enunțul În mijlocul pădurii se afla o căsuță are funcția sintactică:
a) circ. de loc, cazul acuzativ
b) circ. de loc, cazul genitiv
c) atribut, cazul genitiv

3. Precizează funcția sintactică și cazul cuvintelor subliniate: 25 puncte


M-am tolănit pe iarba foarte măruntă și moale și am adormit mai adânc decât îmi amintesc să mi se
fi întâmplat vreodată, după socotelile mele cam la vreo nouă ceasuri, pentru că la deșteptare tocmai se
crăpa de ziuă. Am simţit, de asemenea, că tot trupul, de la subsuori până la coapse, e legat cu fire subţiri.
….. EL și-a ridicat braţele…

4. Asociază enunţurile în care în care apare substantivul prieten cu funcţiile sintactice potrivite:
35 de puncte
 subiect în cazul nominativ
 nume predicativ în cazul nominativ
 atribut în cazul acuzativ
 complement direct în cazul acuzativ
 complement prepoziţional în cazul acuzativ
 complement indirect în cazul dativ
 atribut în cazul genitiv

a) Cartea prietenului meu e la mine.


b) El este prietenul meu.
c) I-am spus prietenului meu adevărul.
d) Prietenul meu este foarte talentat la vioară.
e) Am vorbit cu un prieten despre filme.
f) Cartea de la prietenul meu e foarte interesantă.
g) Pe prietenul meu l-am întâlnit astăzi în parc.

Se acordă 10 puncte din oficiu

S-ar putea să vă placă și