1.5.

FORMELE DE ORGANIZARE ALE SOCIETĂŢII

COMERCIALE. STRUCTURI SOCIETARE

Structura societară reprezintă o unitate autonomă reglementată de lege, care poate fi

constituită şi utilizată de comerciant, în vederea expansiunii activităţii sale comerciale. Formele
exogene pe care le poate constitui societatea sunt în număr de trei, potrivit prevederilor Legii
nr. 31/1990, respectiv: filiala, sucursala şi reprezentanţa comercială (agenţia).
Termenele de filială, sucursală şi reprezentanţă nu sunt sinonime, fiecare dintre ele
reprezentând o entitate distinctă. Diferenţa principală între filială şi sucursală sau reprezentanţă
constă în existenţa personalităţii juridice în cazul filialei, aceasta fiind la rândul ei o societate
distinctă, dar subordonată societăţii care a constituit-o şi lipsa personalităţii juridice în cazul
sucursalei sau reprezentanţei care constituie un dezmembrământ (un sediu secundar) al
societăţii care le-a constituit.
Înfiinţarea de sucursale şi filiale este un drept exclusiv al comerciantului rezultat din
dispoziţiile Legii nr. 31/1990. Acest drept cuprinde în conţinutul său aptitudinea comerciantului
de a organiza, oricând este necesar mijloacele sale materiale şi umane în structuri funcţionale
instituţionalizate şi de a le încredinţa un anumit mandat şi puterile necesare.
FILIALA
Conform art. 42 din Legea societăţilor comerciale, filialele sunt societăţi comerciale cu
personalitate juridică, ce se înfiinţează în formele de societate prevăzute de art. 2 din Legea
societăţilor comerciale. Aceste societăţi sunt constituite cu aportul integral sau majoritar de
capital social al unei alte societăţi (denumită „societate mamă”) sau cu aportul, de obicei egal,
al altor două societăţi. Constituirea acestei societăţi urmează toate regulile referitoare la
constituirea unei societăţi obişnuite.
Pe plan economic, filiala este dependentă de societatea fondatoare, deși din punct de
vedere juridic este subiect distinct de drept, autonom.
Nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filială.
Trăsăturile filialei sunt următoarele:
 este o structură societară instituţionalizată (reglementată de lege), supusă obligaţiei
înmatriculării în registrul comerţului din judeţul în care se află sediul său;
 are ca scop dezvoltarea şi expansiunea activităţii comerciale a societăţii-mamă;
 este dependentă din punct de vedere al conducerii şi economic de societatea care a
constituit-o;
  dispune de sediu propriu, firmă şi emblemă;
 are personalitate juridică şi un patrimoniu propriu
 se bucură de o anumită autonomie gestionară;
 înfiinţarea, modificarea şi încetarea filialei este un atribut al societăţii-mamă.
SUCURSALA
Sucursala este o structură societară instituţionalizată, lipsită de patrimoniu şi
personalitate juridică ce funcţionează relativ independent, autonom şi durabil, într-un sediu
propriu şi căreia i se încredinţează, ca prelungire a capacităţii societăţii care o constituie, printr-
un mandat general, puterea de reprezentare, negociere şi executarea de operaţiuni comerciale
în raza ei de activitate.
Sucursala se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii:
 Este un dezmembrământ al patrimoniului societăţii, o extindere în teritoriu a acesteia.
Este vorba de o unitate autonomă a societăţii, un centru de profit sau un fond de comerţ distinct
de cel constituit de societate la sediul său central.
 Nu are personalitate juridică. Constituirea sau desfiinţarea unor sucursale este, în
principiu, un caz de modificare a actelor constitutive, fiind însoţite de toate formalităţile
aferente
 Sucursalele se înmatriculează la sediul lor (dacă sediul acestora se află în aceeaşi
localitate sau acelaşi judeţ cu sediul central, se efectuează o înmatriculare distinctă pentru
sucursală), urmând a li se elibera un certificat de înmatriculare şi un cod de identificare fiscală
distincte de cele ale societăţii-mamă.
 Neavând personalitate juridică şi un patrimoniu propriu, sucursala nu va încheia
operaţiuni comerciale în nume propriu, ci în numele societăţii-mamă pe care o reprezintă. Ea
funcţionează sub conducerea şi controlul societăţii-mamă, având un sediu propriu şi fonduri
primite din partea societăţii mamă, necesare pentru realizarea activităţilor sucursalei. Totodată
sucursala primeşte din partea societăţii fondatoare un drept de reprezentare, negociere şi de
executare a operaţiunilor comerciale în cadrul obiectului de activitate al societăţii mamă, în
limitele stabilite însă de statutul acestei societăţi.
 Subordonarea sucursalei faţă de societatea mamă este atât economică, cât şi juridică.
 Sucursala nu are o firmă distinctă, ea trebuie să poarte firma societăţii mamă, cu
menţiunea de sucursală.
 Neavând un patrimoniu proprii, bunurile cu care este dotată se află în proprietatea
societăţii mamă.
  Încheind operaţiuni comerciale în numele şi pe seama societăţii mamă, sucursala nu
poate avea debitori proprii.
 Sucursala care are sediul într-o ţară străină de cea a sediului societăţii mamă, se
bucură de aceeaşi naţionalitate ca şi societatea mamă. Ca urmare a lipsei sale de personalitate,
sucursala va avea totdeauna naţionalitatea societăţii a cărei componentă este.
La constituirea unei sucursale sau filiale sunt necesare următoarele condiţii generale:
 să existe o societate legal constituită. Sub aspectul naturii lor, sucursala şi filiala
sunt dezmembrăminte ale societăţii care le constituie şi deci ele vor putea exista numai dacă
există societatea. Sucursala şi filiala urmează soarta juridică a societăţii, prin urmare dizolvarea
din orice cauză a societăţii mamă atrage şi dizolvarea dezmembrămintelor sale;
 să existe o clauză în actul constitutiv, care să prevadă înfiinţarea de sucursale
sau filiale. Această condiţie rezultă din prevederile art. 3, 9 şi 34 alin. 5 din Legea nr. 31/1990;
ea este necesară întrucât numai astfel poate fi cunoscută voinţa reală a fondatorilor sau
asociaţilor de a înfiinţa un sistem societar şi structurile aferente. O astfel de clauză determină
obligaţia fondatorilor sau a persoanelor desemnate de aceştia să întreprindă .măsurile şi
formalităţile de publicitate cerute de lege şi care sunt distincte de cele cerute pentru societatea
mamă.
 să se îndeplinească formalităţile de publicitate cerute de lege. Condiţia este
dedusă din prevederile art. 6, 24 şi 34 din Legea nr. 31/1990, care prevăd obligaţia
administratorului de a cere înmatricularea sucursalei sau filialei în registrul comerţului din
judeţul unde acestea vor funcţiona. Aceasta se justifică prin aceea că sucursala şi filiala sunt
structuri care se bucură de autonomie economică şi participă la circuitul comercial ca mandatare
ale societăţii. Ca urmare, existenţa lor trebuie cunoscută de participanţii la comerţ; publicitatea
dă posibilitate acestora să cunoască limitele mandatului şi puterile conducătorului sucursalei
sau filialei, iar celor lezaţi posibilitatea să se opună înfiinţării structuri şi să ceară instanţei
radierea înmatriculării lor.
 societatea să asigure dotările materiale, de personal şi organizarea necesară ca
sucursala sau filiala să devină un stabiliment autonom şi durabil. Neîndeplinirea acestei
condiţii poate conduce la contestarea calităţii de sucursală sau filială şi la desfiinţarea actelor
încheiate de acestea pentru viciu de consimţământ,
Toate aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, iar nerealizarea uneia dintre ele, la
înfiinţare, sau dispariţia sa ulterioară, atrage sancţiunea considerării structurii ca neregulat
constituită, inopozabilitatea actului înfiinţării faţă de terţi şi dreptul oricărei persoane de a cere
radierea ei din registrul comerţului (art. 25 din Legea nr.26/1990).
 REPREZENTANŢA (AGENŢIA)
Reprezentanţa este o structură societară, care prin trăsăturile ei definitorii se apropie de
sucursală.
Astfel reprezentanţa ca şi sucursala nu are o personalitate juridică proprie, acesta
aparţinând doar societăţii mamă. Din această cauză nu beneficiază de un patrimoniu propriu şi
nu poate lua parte în nume propriu în operaţiunile comerciale pe care le încheie, dar este dotată
de către societatea mamă cu fondurile şi utilajele necesare exercitării activităţii sale. Ca şi
sucursala are atribuţii de mandatar, în sensul de a negocia, şi încheia, ori chiar de a executa
operaţiuni comerciale în numele şi pe seama societăţii mamă. Reprezentanţa ca şi sucursala
beneficiază de un sediu propriu şi va avea naţionalitatea societăţii mamă.
În ceea ce priveşte condiţiile de valabilitate pentru înfiinţarea unei reprezentanţe sunt
în principiu cele prevăzute de actul constitutiv al societăţii mamă. Reprezentanţa nu trebuie să
fie înmatriculată în Registrul Comerţului, fiind suficient în acest sens o simplă menţiune
efectuată în cadrul înmatriculării în Registrul comerţului de la sediul societăţii mamă.
SISTEME SOCIETARE
În economia contemporană se manifestă tot mai mult tendinţa realizării unor sisteme
societare. Acestea sunt ansambluri de structuri economice, legate prin raporturi juridice, de o
mare diversitate. Ele sunt instrumentele principale ale realizării expansiunii, concentrării şi
restructurării societăţilor comerciale, capabile să facă faţă mai bine concurenţilor potenţiali. De
cele mai multe ori, îşi desfăşoară activitatea pe raza întregii ţări, ori a mai multor state.
Sistemul societar poate fi definit ca fiind un ansamblu stabil şi durabil, alcătuit din
structuri asociative legate juridic prin relaţii în temeiul cărora, una din acestea dobândeşte şi
exercită, asupra celeilalte, dominaţia, făcând să se manifeste unitatea de voinţă şi un scop
comun.
Este format din două categorii de structuri: structura dominantă şi structura dominată.
Structura dominantă poate fi o societate comercială cu personalitate juridică sau un
comerciant (persoană fizică) care este conducătorul sistemului. Structurile dominate sunt forme
structurale fără personalitate juridică, cum ar fi de exemplu sucursala, dar şi alte societăţi cu
personalitate juridică, asupra cărora îşi exercită influenţa directă şi controlul. Prin dominaţie
trebuie să înţelegem posibilitatea unei societăţi de a influenţa decizia şi activitatea organelor de
conducere şi de control sau a organelor de luare a deciziilor, în principiu din cauza deţinerii
unei majorităţi de control sau de decizie.
Clasificarea sistemelor societare poate fi făcută după mai multe criterii:
 După natura componentelor sistemului, acestea pot fi: grup de societăţi, grup
industrial, grup de fapt, grup integrat;
 După natura activităţii societăţii dominante, pot fi: sisteme financiare industriale,
contractuale si personale;
 După forma legăturilor care reunesc sistemul, pot fi: grupuri constituite în asociaţii,
grupuri constituite în sindicate profesionale, grupuri constituite în societăţi de societăţi şi
grupuri şi în societăţi numite.
Sistemele societare sunt ansambluri de structuri economice legate prin raporturi
juridice de o mare diversitate. Teoria şi practica juridică şi economică le considera a fi
instrumente principale de realizare a expansiunii concentrării şi restructurării agenţilor
economici şi a comerţului însuşi.
 Societatea grup
Societatea grup este un sistem societar alcătuit dintr-o societate comercială dominantă
şi structurile dominate, cum sunt filialele şi sucursalele.
Sistemele societare pot avea următoarele configuraţii:
 de tip radiat, când structurile subordonate sunt de acelaşi rang (societate -
sucursale; societate-filiale);
 de tip piramidal, când structurile sunt de ranguri diferite (societate - sucursale -
filiale);
 de tip vertical, când structurile sunt determinate de tehnologia de fabricare a
produsului, de la obţinerea materiei prime la vânzarea produsului;
 de tip orizontal, când structurile societare sunt determinate de organizarea ce are
ca scop asigurarea poziţiei dominante (reţea de magazine, de ateliere, etc).
 Grupul de societăţi
Grupul de societăţi reprezintă un ansamblu de societăţi comerciale, independente
juridic, unite prin legături, în temeiul cărora una dintre acestea, respectiv, societatea care este
structura dominantă, le domină pe celelalte, exercitând influenţa, direcţia şi controlul, direct
sau indirect şi determină manifestarea unităţii de decizie.
Grupurile de societăţi pot îmbrăca diferite forme, precum:
■ înfiinţarea de societăţi-filială, unele societăţi fondatoare pot înfiinţa chiar societăţi de
rezervă, capabile să preia rapid, operaţiunile noi care apar;
■ aportul de active, efectuat de o societate către alte societăţi în constituire sau în
activitate, cel mai adesea are loc prin utilizarea contractului de locaţie în gestiune şi a celei de
gestiune a unei întreprinderi;
■ achiziţia de părţi sociale sau acţiuni, în măsură să asigure cumpărătorului dominaţia
sa asupra societăţii, care le înstrăinează pe calea cesiunii, prin operaţiuni comerciale (licitaţii)
sau operaţiuni bursiere;
■ investiţii străine realizate prin participaţii la capitalul social al societăţilor autohtone.
Funcţionarea grupului de societăţi care se întemeiază pe relaţii de dominare a grupului,
de către una din componentele sale, se asigură prin asumarea unui rol financiar, comercial,
industrial sau mixt de către societatea dominantă. Cel mai adesea societatea fondatoare îşi
asumă un rol financiar, îmbrăcând forma societăţii financiare, având ca obiect de activitate,
participarea la naşterea şi funcţionarea societăţilor componente.
Societăţile financiare pot fi:
A. Societatea de plasament, care are ca obiect exclusiv plasarea raţională a fondurilor
din cadrul grupului, prin achiziţionarea unor titluri de valoare proprii (acţiuni) ale societăţilor
componente;
B. Societatea de control care are ca obiect supravegherea şi controlul multiplelor
participaţii în diverse societăţi de grup;
C. Societatea de investiţii care îşi utilizează fondurile sale în active sau operaţiuni
industriale sau comerciale de investiţii.
D. Societăţi de servicii comune care au ca obiect furnizarea de servicii diverse
societăţilor participante în acest grup.
În funcţie de gradul de integrare realizat de societăţile implicate, se pot distinge trei
tipuri de grupuri de societăţi comerciale:
 grupul tip trust;
 grupul tip holding;
 grupul de interes economic .
GRUPUL TIP HOLDING
Holdingul este o formă particulară de societate dominantă. El reprezintă o structură de
proprietate care permite controlul activităţii societăţilor participante în vederea atingerii
obiectivelor urmărite.
Holdingul poate fi definit ca acea societate sau persoană fizică care deţine ca participaţie
majoritatea acţiunilor sau părţilor sociale a uneia sau mai multor societăţi sau care controlează
compoziţia consiliului de administraţie a altor societăţi.
GRUPUL DE TIP TRUST
Trustul este o creaţie legislativă a dreptului englez şi american şi desemnează un
patrimoniu independent afectat unui interes. Numărul de fondatori şi de beneficiari ai trustului
este nelimitat.
 Trustul este o structură realizată prin reunirea mai multor societăţi comerciale de forţă
economică diferită, în cadrul cărora integrarea financiară a societăţilor implicate este totală.
Trustul şi societăţile care-l compun coexistă. Societăţile implicate au obiectivele şi acţionează
cu mijloacele şi în direcţiile stabilite de trust.
Trustul se constituie în scopul de a înlătura complet concurenţa dintre societăţile care-l
formează prin concentrarea şi monopolizarea producţiei.
GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC
O premieră legislativă în ţara noastră o constituie reglementarea grupurilor de interes
economic prin prevederile Titlului V din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Aceasta reprezintă o dovadă a continuării procesului de armonizare a legislaţiei române
cu legislaţia comunitară în materia dreptului comercial.
Reglementarea grupurilor de interes economic este inspirată din modelul oferit de Codul
comercial francez, unde grupul de interes economic a fost creat pentru a permite întreprinderilor
şi societăţilor comerciale să se adapteze şi să se dezvolte în cadrul unei pieţe în expansiune. El
a fost conceput ca o structură juridică situată între societatea comercială şi asociaţie, în care
primordială în organizarea şi funcţionarea ei este voinţa membrilor care o constituie.
Conceptul de grup de interes economic - G.I.E. - este conturat de legiuitorul român în
art. 118 alin.1 din Legea nr.161/2003. Potrivit acestui text legal, grupul de interes economic
este acea asociere dintre două sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituită pe o
periopadă determinată sau nedeterminată, în scopul înlesnirii ori dezvoltării activităţii
economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.
Grupul de interes economic reprezintă un mecanism flexibil, deoarece majoritatea
normelor care o reglementează sunt dispozitive. Totodată, grupul de interes economic este o
structură deschisă atât persoanelor fizice cât şi juridice care în lipsa oricărei distincţii legale pot
fi de natură variată: societăţi comerciale, societăţi civile, asociaţii, persoane juridice de drept
public, etc.
Grupul de interes economic este o persoană juridică cu scop patrimonial care poate avea
calitatea de comerciant sau necomerciant. Grupul care posedă calitatea de comerciant poate
îndeplini, în nume propriu, cu titlu principal şi într-o manieră obişnuită toate faptele de comerţ
necesare realizării scopului său.
Activitatea grupului are întotdeauna un caracter accesoriu faţă de activitatea membrilor
ei. Astfel, un grup de interes economic nu poate avea drept scop obţinerea de profituri pentru
sine, dar dacă din activitatea grupului rezultă profit, acesta va fi distribuit în totalitate, în mod
obligatoriu, între membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele prevăzute în actul constitutiv
sau, în lipsa unei stipulaţii, în părţi egale.
Grupul de interes economic nu trebuie confundat cu un grup de societăţi, deoarece în
primul caz grupul nu are control real asupra activităţii membrilor săi, în schimb ce, în cel de-al
doilea caz este vorba despre o concentrare economică a unor societăţi şi este evidentă existenţa
unui control al respectivului grup de societăţi asupra tuturor mebrilor săi.
Grupul de interes economic prezintă următoarele trăsături: caracteristice:
 este o asociere bazată pe un contract; el poate cuprinde două sau mai multe persoane
fizice sau juridice, comercianţi sau necomercianţi, fără a putea depăşi 20 de persoane;
 este o persoană juridică, cu toate consecinţele care decurg din această calificare; prin
urmare, are calitatea de subiect de drept şi participă în nume propriu la raporturile juridice;
 are un scop patrimonial, el constituindu-se în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii
respective;
 răspunde pentru obligaţiile sale faţă de terţi. Fiind persoană juridică, grupul răspunde
pentru obligaţiile asumate faţă de terţi. Potrivit legii, răspunderea membrilor este nelimitată şi
solidară pentru obligaţiile grupului, dacă nu există o stipulaţie contrară. De asemenea,
răspunderea membrilor are un caracter subsidiar, ea operând numai dacă grupul, pus în
întârziere nu plăteşte în termen de 15 zile.
GIE este o entitate ce posedă personalitate juridică, pe care o dobândeşte de la data
înmatriculării sale la registrul comerţului, dată de la care are capacitate juridică pentru a
dobândi şi asuma drepturi, şi obligaţii stabilite de lege sau de actul constitutiv.