Regatul României – Carol I (1866-1914)

În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, sistemul politic din Romania și economia țării au
cunoscut un proces constant de modernizare. Astfel, acum au fost înființate primele partide politice, a
fost elaborate o constituție liberal, care a regelmentat raporturile dintre guvernanţi si guvernaţi. De
asemenea, au fost construite căi ferate, drumuri, au fost modernizate porturile, a fost înființate
intreprinderi, bănci, a fost emisă o modenă românească, iar comerțul a devenit din ce în ce mai activ.

1. Aducerea prințului străin

După înlăturarea lui Al. I. Cuza, elita politică românească a făcut demersuri pentru aducerea pe
tronul ţării a unui prinţ străin. Ideea a fost susţinută prin proiectele de reformă ale boierilor pământeni de
la începutul secolului al XIX-lea, a fost reluată in rezoluţiile Adunarilor Ad-hoc si apoi dupa inlaturarea
lui Al. I. Cuza. Prin aducerea unui prinţ străin se consolida unirea, puteau fi reașezate relaţiile cu Imp.
Otoman (sau chiar obţinerea indepedenţei), iar acesta putea fi un factor de echilibru între liberali și
conservatori.
Initial, tronul a fost oferit prinţului Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al Belgiei, care nu l-
a acceptat. Apoi, a fost contactat Carol I de Hohenzollern, înrudit cu suveranii Frantei si Prusiei, care a
fost de acord cu ideea preluării tronului. Inainte de aducerea sa in tara a fost organizat un plebiscite
(aprilie 1866), rezultatul acestuia fiind favorabil aducerii lui Carol I.
Carol a venit in Romania si a depus juramant ca domn al acestei tari la 10/22 mai 1866. Astfel,
instaurarea dinastiei străine în România prin alegerea principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a
fost un act de voință al românilor, care au pus Europa din nou în fața „faptului împlinit”.

2. Constituția din 1866

Printre primele măsuri, luate de Carol I în plan intern, a fost elaborarea primei Constituţii, de
inspiraţie liberal. Aceasta a fost una dintre cele mai moderne din Europa, care ţinea cont de condiţiile
specifice din societatea românească. Vezi Studiu de caz: Constituția din 1866 – prima constituție
românească modernă

3. Viata politica in perioada 1866 – 1876

În primii 5 ani de domnie a lui Carol I (1866-1870), situaţia a fost foarte dificilă, această
perioadă caracterizându-se prin instabilitate guvernamentală (au fost 10 guverne si 30 remanieri
guvernamentale). Acestă situație a fost determinată amestecul puterilor garante în treburile interne ale
ţării, insuficienta consolidare a monarhiei constituționale, disputele dintre oamenii politici și lipsa
partidelor politice, diferenţa de mentalitate între Carol I şi români. În 1871, gruparea libarală, aflată în
opozitie, a initiat un complot numit “republica de la Ploiești”, care avea drept scop înlăturarea
monarhiei şi proclamarea republicii, dar acesta a fost inabusit. In aceste conditii de criză, Carol s-a
gândit la abdicare, dar promisiunile lui Lascăr Catargiu l-au facut sa se razgandeasca. Astfel, din 1871,
vin la putere conservatorii (marea guvernare cnsevatoare).

4. Independența României (1877-1878)

În politica externă, România s-a înscris în lupta pentru dobândirea independen-
ţei și transformarea într-o putere regională. Astfel, după aproape cinci secole, țara noastră reușea să se
elibereze de sub dominație otomană. Vezi - Studiu de caz: Independența României (1877-1878) –
vezi studiul de caz
 5. Modernizarea României
După 1878, stabilitatea politică a permis României să continue procesul de modernizare într-un ritm
accelerat. De aceea, unii contemporani au numit-o „Belgia Orientului” (deoarece Belgia trecea, în
această perioadă, printr-un proces intens de industrializare și modernizare). Acest proces a cuprins toate
domeniile, de la cel politic-instituțional la cel economic şi cultural. În acest efort de modernizare, regele
a colaborat cu oamenii politici români. Astfel, în această perioadă, s-a inaugurat prima cale ferată,
București-Giurgiu, și s-a continuat construirea căi ferate, s-au modernizat drumurile și porturile, a fost
emisă prima monenă românească – (leul, 1867) și înființată Banca Națională a României (1880). De
asemenea, a fost încurajată dezvoltarea industriei românești prin măsuri protecționiste și au fost luate
măsuri pentru sprijinirea agriculturii, s-a dezvoltat comerțul intern și extern.
Deși s-au făcut progrese în numeroase domenii, lumea rurală avea probleme sociale grave ce s-au
manifestat prin Răscoala din 1907. Aceasta a dovedit nevoia unei reforme agrare radicale, realizată abia
după primul război Mondial.

6. Politica externă a României 1878-1913

Relațiile diplomatice încordate între România și Rusia după anul 1878 au determinat apropierea
țării noastre de Puterile Centrale, din care făceau parte Germania, Austro-Ungaria şi Italia, alianţă la
care România a aderat, printr-un tratat secret, în octombrie 1883. Tensiunile și rivalitățile dintre statele
din Europa de Sud-Est au condus la izbucnirea războaielor balcanice (1912 – 1913). În anul 1913,
România a participat la al doilea război balcanic împreună cu Serbia, Muntenegru, Grecia şi Turcia,
împotriva Bulgariei. În urma Păcii de la București, din august 1913, Cadrilaterul (Dobrogea de sud) a
revenit României. După declanşarea Primului Război Mondial, România a convocat Consiliul de
Coroană de la Sinaia, în care regele Carol I a susţinut participarea de partea Triplei Alianţe, din care
România făcea parte. Cu excepţia regelui şi a liderului conservator Petre P. Carp, ceilalţi participanţi s-
au declarat pentru neutralitate, ceea ce s-a şi aplicat în perioada august 1914 – august1916, întrucât țara
nu era pregătită din punct de vedere militar.

Însemnătatea domniei lui Carol I

Ca monarh constituțional, Carol I s-a dedicat europenizării și modernizării instituțiilor statului român.
Această perioadă a însemnat o epocă de progres și de succesive împliniri ce au transformat România pe
plan economic, demografic, social, cultural, situând-o pe primul loc între țările Europei de Sud-Est la
începutul secolului al XX-lea.