GENERALITĂŢI DESPRE INFECŢIE, AGENTUL PATOGEN,

GAZDĂ, ROLUL AMBIANŢEI ÎN PRODUCEREA INFECŢIILOR

Interacţiunea dintre un microorganism agresor (agent patogen) şi

macroorganismul cu mijloacele lui de apărare (gazdă) sub influenţa
factorilor de mediu (ambianţă) duce la apariţia unui proces infecţios.

I. INFECŢIA – ceea ce rezultă din pătrunderea şi multiplicarea

agentului patogen în organismul gazdă. ??? Depunerea germenilor pe
tegumente fără multiplicarea lor este o infecţie? Nu, este o contaminare.
Contaminarea este depunerea germenilor patogeni pe tegumente şi
obiecte, fără multiplicarea acestora.
Contaminarea este şi prezenţa şi chiar multiplicarea germenilor în
mediile de cultură, în alimente, în sângele sau soluţiile perfuzabile din
flacoanele insuficient sterilizate sau incorect conservate. Aşadar vorbim
de alimente contaminate sau de sânge contaminat şi nu infectat!!!!!!
Distincţia dintre infecţie şi boală infecţioasă
Infecţia rezultată din pătrunderea şi proliferarea germenilor în
organismul gazdă, nu este în mod obligatoriu urmată de boală.
Boala este o stare anormală, cu manifestări clinice care se pot
decela la un examen clinic şi paraclinic de rutină, sau cu manifestări
biologice lipsite de expresie clinică, cum ar fi apariţia imunităţii , după o
infecţie inaparentă. Ex.: pătrunderea în organism şi multiplicarea în ficat a
virusului hepatitei A poate duce la o infecţie clinică (tulburări digestive, icter,
hepatomegalie, etc) sau la o infecţie fără nicio obiectivare clinică, dar cu un
rezultat durabil: apariţia imunităţii specifice faţă de VHA. Aşadar infecţia nu
este sinonimă cu boala, existenţa infecţiei inaparente fiind dovada.
Caracterul infecţios şi contagios al bolilor are importanţă
epidemiologică în sensul măsurilor de izolare şi protecţie care se impun.
Ex: pneumonia pneumococică este o boala infecţioasă, dar nu
contagioasă, în schimb gripa, varicela, rujeola sunt boli infcţioase şi
contagioase. De ce depinde caracterul contagios al unei boli?- de
cantitatea de germeni şi de calea de eliminare a acestora de la bolnav, calea
aerogenă fiind favorabilă unei diseminări mai mari decât cea digestivă.

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 1 of 9
Contagiozitatea unei boli infecţioase depinde de:
a.factorii epidemiologici principali
1. izvorul (sursa) de infecţie
2. calea de transmitere
3. masa receptivă
b. factorii epidemiologici secundari - economico-sociali şi naturali

II. AGENTUL PATOGEN – reprezentat de germenii patogeni

(microorganisme patogene) care au rol determinant în apariţia bolii
infecţioase. Germenii patogeni implicaţi în patologia infecţioasă umană
pot fi clasificaţi astfel:
1. VIRUSURILE - caracteristici
a. au dimensiunile cele mai mici 2nm- 200nm
b. purtătorul informaţiei genetice este un singur acid nucleic –ADN
c. (acid dezoxiribonucleic)- dezoxiribovirusuri sau ARN (acid
ribonucleic) – ribovirusuri
d. se multiplică doar intracelular – replicare binară
e. determină tulburări în întreg organismul – viroză
f. nu sunt afectate de antibiotice deoarece nu au sisteme enzimatice
faţă de care acestea să fie active
g. unele virusuri sunt sensible la medicaţia antivirală care acţionează
fie blocând intrarea virusului în celule, fie blocând, în diferite etape,
replicarea virală. Ex:în gripă - TAMIFLU® (cu denumirea comună
internaţională Oseltamivir) şi RELENZA® (cu denumirea comună
internaţională Zanamivir).
Cele mai importante virusuri în patologia umană
Virusuri ADN – dezoxiribovirusuri
- parvovirus
- papiloma virus – veruci şi papiloma virus- ccu
- adenovirus
- herpetovirus – virusul herpes, variceloyosterian
- hepatdnavirusuri virusul hepatitei virale B
Virusuri ARN – ribovirusuri
- picornavirus – v. poliomielitic, enterovirusuri (ECHO, Coxsackie),
rinovirusuri (guturai)
EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 2 of 9
 - rotavirus – diaree virală
- virusurile gripale (A,B,C) şi paragripale (intră şi v. rujeolic, v.
urlian)
- rabdovirus – v. rabiei
- retrovirus – HIV
2. CHLAMIDIILE – caracteristici
a. au dimensiuni ceva mai mari decât virusurile – 250 - 500nm
b. conţin ambii acizi nucleici (ADN şi ARN)
c. se multiplică intracelular (ca şi virusurile) dar
d. se multiplică prin diviziune (ca şi bacteriile, nu prin replicare ca
virusurile)
e. au echipament enzimatic ceea ce le face vulnerabile acţiunii unor
antibiotice (care pătrund în interiorul celulei – tetraciclina,
sulfamidele)
Cele mai importante chlamidii în patologia umană sunt:
- chlamidia psittaci – psitacoză/ornitoză o pneumonie severă,
transmisă de la păsări
- chlamidia trahomatis – trahomul o conjunctivită granuloasă care
duce la orbire, uretrită, limfogranulomatoză benignă (ITS)
- chlamidia pneumoniae – pneumonie
3. RICKETTSIILE – caracteristici:
a. microorganisme situate între virusuri şi bacterii
b. dimensiuni - 300-1000nm
c. conţin ambii acizi nucleici (ADN şi ARN)
d. se multiplică tot intracelular
e. se transmit la om, de obicei prin intermediul vectorilor (ex.:
păduchii - tifosul exantematic)
f. vulnerabile acţiunii unor antibiotice (care pătrund în interiorul
celulei – tetraciclina)
4. MICOPLASMELE – sunt foarte apropiate ca structură de bacterii,
dar sunt lipsite de perete celular, fiind insensibile la antibioticele care
acţionează asupra peretelui celular (betalactamine). Ex.: micoplasma
pneumonie – pneumonie atipică primară, caractere contagios
5. BACTERIILE sunt organisme unicelulare procariote împărţite în mai
multe clase, ordine, familii, genuri şi specii.
EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 3 of 9
Caracteristici:
a. conţin ambii acizi nucleici (ADN şi ARN)
b. se dezvoltă cu uşurinţă pe mediile de cultură (în prezenţa
oxigenului - bacterii aerobe sau în lipsa acestuia – bacterii anaerobe)
c. secretă unele produse toxice – exotoxine - eliberate în afara
corpului bacterian sau endotoxine – ţin de structura corpului bacterian
d. pot fi înzestrate cu structuri care le asigură mobilitatea (cili, flagel)
e. pot fi înzestrate cu structuri care le asigură rezistenţă mare în
mediul extern (spori) sau virulenţă crescută (capsulă)
f. morfologic pot fi: coci, bacili, spirili
g. se pot clasifica în funcţie de coloraţia gram în: violet – bacterii
gram pozitive sau în roşu – bacterii gram negative
6. FUNGII PATOGENI (ciuperci parazite şi micete) cuprind vreo 50
de specii patogene şi condiţionat patogene (Candida, Histoplasma,
Aspergillus şi Actinomyces), a căror putere infecţioasă nu se exprimă prin
patogenitate, ci mai degrabă prin capacitatea lor de multiplicare locală în
diverse organe interne ale omului. Pot produce infecţii localizate minore
sau micoze viscerale, greu de tratatat mai ales la persoanele
imunodeprimate.
7. PROTOZOARELE PATOGENE sunt organisme unicelulare cu o
structură celulară complexă care, în funcţie de localizarea lor în interiorul
organismului uman, produc o fie: boli intestinale (Giardia lamblia -
giardioza, entamoeba histolytica – dizenteria amibiană), boliale sîngelui
şi organelor hematopoetice (plasmodium - malaria, Leishmania -
leishmanioza etc), boli enerice (trichomonas) sau boli sistemice
(Toxoplasma – toxoplasmoza, Pneumocistis carini - pneumonie).
Însuşiri ale agenţilor patogeni
a. patogenitatea - capacitatea germenilor patogeni de a înfrânge
barierele de apărare ale organismului şi de a produce boala.
b. invazivitatea - posibilitatea germenilor patogeni de a depăşi barierele
locale (integritatea tegumentelor şi mucoaselor, barajul imun umoral şi
celular, prezenţa florei saprofite) şi de a pătrunde în organism.
c. virulenţa – însuşirea agentului patogen de a produce o formă gravă
de boală sau bine exprimată clinic.

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 4 of 9
d. toxicitatea reprezentată prin capacitatea unor bacterii de a secreta şi
excreta substanţe nocive (exotoxine) care sunt responsabile de
simptomatologia dominantă a bolii.
e. antigenicitatea – posibilitatea de a produce la gazdă o reacţie imună
specifică de apărare, cu sinteza de limfocite ca anticorpi, care vor bloca
sau se vor opune agentului patogen cu antigenele sale. Prin aceasta multe
boli pot fi urmate de o imunizare durabilă, care nu va mai permite
reîmbolnăvirea

III. MACROORGANISMUL
Receptivitatea populaţiei reprezintă proporţia subiecţilor dintr-o
populaţie care pot fi afectaţi de către o anumită infecţie.
La realizarea receptivităţii contribuie 2 elemente:
1. receptivitatea naturală
2. rezistenţa antiinfecţioasă
1. Receptivitatea naturală – există o diferenţă între receptivitatea la
infecţie şi receptivitatea la boală. Receptivitatea naturală la infecţie
este generală şi constituie un atribut de specie. Receptivitatea la boală
arată proporţia persoanelor care suportă o infecţie clinic manifestă din
totalul celor infectaţi.
Receptivitatea naturală faţă de bolile infecţioase poate avea valori
diferite de la o boală la alta:
a. boli cu receptivitate naturală generală sau absolută (rujeola,
febra tifoidă, tifosul exantematic, variola) – în aceste cazuri primoinfecţia
se soldează de fiecare dată cu boală (persoanele care nu au venit în
contact cu un astfel agent patogen pot face oricând boala).
b. boli cu receptivitate naturală parţială sau incompletă – în
aceste cazuri doar o parte din cei infectaţi vor face boala, restul suportând
o infecţie subclinică (hepatita virală acută)
c. boli cu receptivitate naturală scăzută – o foarte mică parte din
cei primoinfectaţi vor face boala, restul făcând o infecţie inaparentă
(poliomielita)
d. boli cu receptivitate naturală condiţionată – boli produse de
microorganisme oportuniste ca urmare a intervenţiei unor factori de

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 5 of 9
patogenitate (doza infectantă crescută, poarta de intrare neprotejată,
rezistenţa naturală compromisă.
2. Rezistenţa antiinfecţioasă
Agentul patogen, în tentativa de pătrundere în organism, este
întâmpinat de rezistenţa antiinfecţioasă care poate fi:
A. Rezistenţă nespecifică – la constituirea ei, iau parte 3 categorii
de factori:
1.Bariera cutaneo-mucoasă (protecţie mecanică şi biologică):
- integritatea tegumentelor şi mucoaselor - leptospire
- descuamarea fiziologică
- ph-ul acid
- secreţiile fiziologice (transpiraţie, lacrimi, salivă,mucus) – ex:
lizozim
- flora intestinală
2.Bariera cito-tisulară:
- reacţia inflamatorie
- reacţia febrilă
- fagocitoza
3.Bariera umorală sangvină:
- producţia de complement (Sistemul complement - un sistem seric de
25 de proteine enzime care, ca şi sistemul coagulării şi fibrinolizei, se activează în
cascadă sub acţiunea unui trigger; principalele componente sunt notate C1-C9;
procesul prin care se iniţiază şi propagă această cascadă de reacţii se numeşte
activarea complementului)
- opsonine naturale
- lizine
Fagocitoza –reacţia de apărare nespecifică a organismului prin care
microorganismele patogene şi particulele străine sunt înglobate şi
distruse de anumite celule din organism. Unele celule pot fi circulante
(leucocitele) iar altele pot fi fixe (din ţesuturi – celule Kupffer din ficat,
nevroglia din ţesutul nervos)
Fagocitoza se poate produce atât la nivelul porţii de intrare a agentului
patogen cât şi în drumul lui prin ţesuturi, vase limfatice sau alte umori.
Procesul fagocitozei presupune mai multe etape funcţionale cu

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 6 of 9
intervenţia unor stimuli umorali numiţi opsonine şi a unor limfocite
activate care secretă limfokine (citokine).

B. Rezistenţă specifică antiinfecţioasă – reprezintă proprietatea

organismului de a fi protejat faţă de o anumită boală, atunci când suportă
o infecţie. Se diferenţiază:
1. Rezistenţă antiinfecţioasă specifică moştenită – care include:
a. rezistenţa naturală specifică (de specie) – conferă protecţie faţă
de îmbolnăviri determinate de microorganisme care produc boli doar la
alte specii animale (ex: jigodia câinelui)
b. rezistenţa relativă – derivă din anumite caracteristici ereditare
sau ecologice ale unei persoane – ex.: rezistenţa la malarie mai mare a
negrilor africani faţă de europeni)
c. rezistenţa transplacentară - transmisă pasiv de la mamă la
copil prin intermediul placentei. Este întreţinută prin alăptare şi este
tranzitorie cu o durată de la câteva săptămâni până la 6-9 luni
2. Rezistenţă specifică dobândită sau câştigată - se poate
constitui: natural – după trecerea prin infecţie clinic manifestă sau
infecţia subclinică, sau artificial – prin imunizare activă şi/sau pasivă
Prin prisma eficienţei epidemiologice, rezistenţa antiinfecţioasă
specifică poate fi:
a. rezistenţă fermă, integrală, de lungă durată sau chiar definitivă
(rujeola, oreion). Nu este permisă o a 2-a îmbolnăvire.
b. rezistenţă fermă, integrală, cu durata limitată (varicela). Este
permisă o a doua îmbolnăvire.
c. rezistenţă de scurtă durată (febra papataci)
d. rezistenţă cu instalare tardivă (malaria). Este posibilă evoluţia
cronică, îndelungată a bolii, cu numeroase recidive
e. rezistenţa incompletă (gripa) datorită specificităţii de tulpină.
f. rezistenţa disociată (scarlatina) - se instalează o rezistenţă diferită
faţă de diferitele arme de agresiune ale streptococului. Astfel
trecerea prin boală se soldează cu imunitate antitoxică protectoare,
de lungă durată dar nu şi cu imunitate antibacteriană.

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 7 of 9
 Imunitatea – are rol decisiv în apărarea antiinfecţioasă şi are
drept suport aparatul imun care este constituit din două tipuri de
limfocite:
- limfocitele B – se transferă în plasmocite acestea secretând
anticorpi circulanţi sau imunoglobuline care asigură imunitatea
umorală
- limfocitele T (timusdependente) – care prin acţiunea lor citotoxică
şi producerea de limfokine asigură imunitatea celulară.
Imunoglobulinele se pot clasifica în:
1. Ig A – reprezintă 15-20% din totalul imunoglobulinelor. Se
găsesc atât în ser (Ig serice) cât şi în secreţii mucoaselor, colostru,
lacrimi (Ig secretorii). Au rol în protecţia antivirală şi antibacteriană a
mucoaselor reprezentând prima barieră de rezistenţă specifică
antiinfecţioasă.
2. Ig G – reprezintă 70% din totalul imunoglobulinelor. Sunt
adaptate pentru neutralizarea exotoxinelor (anticorpi antitoxici) şi a
virusurilor (anticorpi antivirali). Ele trec prin placentă conferind nou
născutului o protecţie pasivă de la mamă în primele luni de viaţă. Aceste
imunoglobuline apar după 2-3 săptămâni de la contactul cu agentul
patogen, atunci când Ig M, care au apărut primele, încep să scadă. Ig G
persistă timp îndelungat, uneori toată viaţa.
3. Ig. M – reprezintă 5% din totalul imunoglobulinelor. Apar
precoce după infectare, prezenţa lor indicând o infecţie recentă. Dispar
după 1-3 luni, fiind înlocuite de Ig G. Nu trec prin placentă.
4. Ig D – sunt în cantitate foarte mică şi se poarte că sunt
implicate în reglarea limfocitelor B.
5. Ig. E – apar după contactul cu antigene parazitare şi au un
rol important în producerea alergiilor specifice.
Alergia – o reacţie a organismului care apare după contacte repetate cu
diverse substanţe (alergene). Ele pot fi de natură microbiană dar pot avea
şi alte origini ( polen, praf, substanţe chimice, alimente). Se manifestă
printr-o gamă largă de modificări de la cele cutanate (urticarie, eczeme),
la cele de organ (astm bronşic, rinite alergice, colite alergice) sau la
modificări dramatice cu deces (şoc anafilactic). La baza acestor

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 8 of 9
manifestări stau mediatorii biologici, rolul principal deţinându-l
histamina care rezultă din degradarea mastocitelor sub influenţa Ig. E.

MEDIUL EXTERIOR (AMBIANŢA), în care se desfăşoară conflictul

agent patogen – gazdă are un rol mult mai mic în declanşarea şi evoluţia
procesului infecţios. Agentul patogen este condiţionat de existenţa unor
factori favorizanţi sau inhibitori în viabilitatea, rezistenţa şi transmiterea
lui către macroorganism.
Temperatura ambianţei, umiditatea, curenţii de aer, razele solare,
existenţa vectorilor cu ciclul lor biologic fac parte din ambianţa
naturală.
Aglomerările de indivizi, nivelul de trai şi de educaţie sanitară
sănătate, promiscuitatea, situaţiile critice (calamităţi, războaie) fac parte
din ambianţa economico-socială.

În concluzie
Dacă agentul patogen depăşeşte toate aceste obstacole, atunci el
începe să se multiplice, iar organismul răspunde la multiplicare sau la
produşii de metabolism ai agentului patogen, printr-un şir de reacţii
biologice.
Perioada de timp în care agentul patogen a intrat în organism dar
nu s-a multiplicat se numeşte CONTAMINARE.
Locul din organism în care agentul patogen produce manifestări
morbide poartă numele de FOCAR DE INFECŢIE, de la nivelul căruia
agentul patogen difuzează în organism pe diferite căi.
În momentul în care, în organism apar reacţiile biologice, înseamnă că
s-a constituit INFECŢIA.
Atâta timp cât există doar modificări biologice şi histopatologice
caracteristice bolii respective INFECŢIE LATENTĂ.
O dată cu apariţia semnelor clinice se constituie INFECŢIA
BOALĂ manifestată fie:
• tipic: cu toate semnele de boală;
• atipic: doar unele semne de boală

EPIDEMIOLOGIE_C2 Page 9 of 9