INFECȚIE, BOALĂ INFECȚIOASĂ, PROCESUL INFECȚIOS

• INFECȚIE=pătrunderea activă sau pasivă a unor germeni patogeni în organism.

• BOALA INFECȚIOASĂ= este cauzată de un agent biologic ( prion, virus, infrabacterii intracelulare,
bacterie,fungi,protozoare,metazoare ) față de care organismul atacat, în cadrul unui complex de împrejurări, nu este
capabil să se apere. • In limbajul curent noțiunile de infecție și boală infecțioasă se suprapun, dar în realitate nu orice
infecție provoacă o boală și nu orice boală corespunde unei infecții actuale( putand fi vorba de consecințe la distanță ale
infecției) .

• Urmare a deosebirilor observate în evoluția aceleiași boli de la un pacient la altul pare a fi mai potrivit să vorbim
despre bolnavi ( ca element particular) și nu despre boli la modul general, de ”PROCES INFECȚIOS” și nu de ”INFECȚIE”.

• ”Procesul infecțios poate fi înțeles ca o confruntare între două forțe ostile.”

-agentul infecțios (atacantul) , înzestrat în mod natural cu o serie de caracteristici agresive.

-organismul gazdă ( partea atacată ), care beneficiază de o seamă de capacități de apărare antiinfecțioasa.

• Confruntarea se desfășoară concret, ea putand fi influențată și de unii factori naturali( de mediu și alții), și mai ales,
poate fi controlată prin intervenție terapeutică.

BOALĂ CONTAGIOASĂ

• CONTAGIOS=care se transmite de la om la om.

• Contagiozitatea unei boli infecțioase reprezintă capacitatea ei de a se extinde la persoanele susceptibile la boală.
Contagiozitatea bolii este în funcție pe de o parte de cantitatea de germeni precum și de calea de eliminare a acestora
din organism.

• HOTĂRARE NR. 1186/28.11.2000 pentru aprobarea Listei cuprinzand urgențele medico-chirurgicale, precum și bolile
infecto-contagioase din grupa A, pentru care asigurații beneficiază de indemnizație pentru incapacitate temporară de
muncă fără condiții de stagiu de cotizare.

Lista cu Bolile infecto-contagioase din grupa A cuprinde 36 poziții:

1. amibiaza(dizenterie amibiană);

2.antraxul;

3.bruceloza;

4.difteria;

5.febra butunoasă

6.febra galbenă;

7.febrele paratifoide A,B,C;

8.febra Q;

9.febra recurentă;

10.febra tifoidă; 11.filarioza, dracunculoza; 12.hepatita virală; 13.holera; 14.infecția gonococică; 15.leishmaniozele;
16.lepra; 17.leptospiroza; 18.limfogranulomatoza inghinală benignă; 19.malaria; 20.meningita cerebrospinală epidemică;
21.morva,meioidoza; 22.pesta; 23.poliomielita și alte neuroviroze paralitice; 24.psitacoza-ornitoza; 25.rabia;
26.reumatismul articular acut; 27.scarlatina; 28.sifilisul; 29.șancrul moale; 30.tetanosul; 31.tifosul exantematic;
32.tuberculoza ( toate formele și localizările ); 33.tularemia; 34.tusea convulsivă; 35.complicațiile postvaccinale;
36.infecția HIV.

• Nu toate bolile infecțioase sunt contagioase.

AGRESIVITATEA AGENȚILOR INFECȚIOȘI

• PATOGENITATEA-definită drept ” capacitatea microorganismelor de a induce gazdei o stare de boală ”. În lumea

biologică există o variație extrem de largă a patogenității germenilor în relația lor cu gazda umană, de la total nepatogen
pană la o patogenitate extremă.

• VIRULENȚA- este gradul de patogenitate a unei tulpini în cadrul speciei. Spre deosebire de patogenitate, care este un
caracter de specie, virulența este un caracter de tulpină.

• MĂRIMEA INOCULULUI-poate decide atat asupra șanselor de supraviețuire ale germenului în conflictul cu apărarea
gazdei, cat și asupra caracterelor clinice ale infecției; cazurile cu cea mai rapidă și severă evoluție a infecției HIV la adult
se observă după inoculări masive prin transfuzii de sange infectat, în timp ce transmiterea pe cale sexuală este mult mai
slabă, cu risc mai mic de infecție, evoluție mai lentă și forme clinice mai puțin severe.

AGRESIVITATEA AGENȚILOR INFECȚIOȘI

• INVAZIVITATEA-este proprietatea unor germeni foarte patogeni de a penetra ușor la poarta de intrare , ca apoi să se
disperseze în restul organismului.

• TOXIGENEZA-este capacitatea unor germeni de a elibera în interiorul gazdei unele substanțe cu efect nociv, numite
toxine.

Ele se împart în:

a) Exotoxine: bacteriile le secretă în mediul înconjurător ca un produs al metabolismului propriu; au structură proteică
de mici dimensiuni ce le conferă capacitatea de traversare facilă prin membrane biologice, toxicitate foarte ridicată.
b) Endotoxine: fac parte din structura peretelui celular la bacteriile gram-negative și sunt eliberate în mediu numai după
moartea bacteriei. Au structură mai complexă(glico-lipo-proteică) cu moleculă mare; mult mai puțin penetrante,
demonstrează o mare agresivitate, putand induce la om peste 20 de acțiuni separate, iar cel mai sensibil la acțiunea
endotoxinelor este omul.

• ANITGENITATEA-este o caracteristică a acelor germeni capabili să inducă formarea de anticorpi protectori ; aceștia vor
stopa evoluția infecției ( autolimitantă ) și vor asigura în continuare o lipsă de receptivitate specifică la o nouă infecție
( imunitate ); toate infecțiile determină formarea anticorpilor, dar în majoritatea lor sunt lipsiți de capacitate protectoare
și nu induc imunitate, au doar valoare diagnostică.

• ADAPTABILITATEA-este capacitatea unor germeni de a supraviețui în condiții improprii ( adaptarea la specia umană a
unor germeni de la animale); tot prin această capacitate se poate înțelege și adaptarea la antibiotice a unor tulpini sau
specii bacteriene.

CLASIFICAREA MICROORGANISMELOR DUPĂ PATOGENITATE

• MICROORGANISMELE NEPATOGENE- trăiesc în mediul înconjurător și nu găsesc condiții prielnice de dezvoltare în

gazda umană.

• Flora normală (comensală ) a organismului este alcătuită din: multe specii bacteriene și un număr mic de virusuri, fungi
și protozoare. Ea depinde de o serie de factori: varsta, regimul alimentar, statusul hormonal, starea de sănătate,
condițiile de igienă colectivă și personală. Este dificil de definit exact speciile care alcătuiesc flora normală, deoarece o
serie de specii patogene pot fi și ele prezente temporar pe tegumente și mucoase, fără să producă îmbolnăviri. În mod
normal cu microorganisme sunt populate: pielea, tractul respirator(vestibul nazal,faringe), tubul digestiv (cavitatea
bucală și intestinul gros), tractul urinar( partea anterioară a uretrei) și vaginul. Zonă intens colonizată=intestinul
gros=MICROBIOTA. Sangele,lichidul cefalorahidian, lichidele sinoviale, din seroase, țesuturile profunde sunt sterile.
Prezența microbilor în aceste zone are întotdeauna o semnificație patologică.

• MICROORGANISMELE PATOGENE-care produc întotdeauna îmbolnăviri cu penetrație mare în populație ( Salmonella

typhi, Yersinia pestis,etc.) sau îmbolnăviri cu consecințe grave (Streptococcus pyogenes, Treponema pallidum).

• FLORA CONDIȚIONAT PATOGENĂ-care,de regulă, provine din flora normală a organismului și care produce infecții
doar în anumite condiții, de ex. în scăderea rezistenței antiinfecțioase a organismului ( în stres, după viroze, după
tratament imunodepresor, în SIDA,etc.) și în cazul în care colonizează zone anatomice sterile ( septicemii, meningite).

• FLORA ACCIDENTAL PATOGENĂ- (act chirurgical ) provine din flora comensală (normală) a organismului, dar necesită
condiții deosebite de înmulțire chiar dacă pătrunde în zone anatomice sterile. • Flora condiționat patogenă și Flora
accidental patogenă alcătuiesc

FLORA OPRTUNISTĂ, care profită în orice împrejurare de vulnerabilitatea gazdei umane.

CLASIFICARE DUPĂ CAPACITATEA DE INVAZIE

• BACTERII TOXIGENE- se multiplică discret la poarta de intrare, iar toxina, secretată și apoi vehiculată de sange în
organism, este responsabilă de apariția bolii;( bacilul difteric, bacilul tetanic); (bacilul botulinic secreta toxina în condiții
de anaerobiză, la 30ᴼC-în conserve-intoxicație prin consum alimente conservate).

• BACTERII INVAZIVE-pentru care atașarea este un prim pas în penetrarea mai adancă a țesuturilor sterile. Ajunse aici,
se vor multiplica, vor secreta diverși factori de patogenitate, rezultatul fiind infecția. Ex. bacilul cărbunos produce
întotdeauna o infecție generalizată, cocobacilul ciumei,pneumococul,etc

• BACTERII SENSIBILIZANTE- care prin infecție sensibilizează organismul. Acesta va răspunde prin reacții
imunopatologice ce îi sunt nocive și generează leziuni.Ex. bacilul tuberculos. O bacterie poate fi în același timp invazivă,
toxigenă și sensibilizantă. Ex. Streptococcus pyogenes, dotat cu enzime invazive, cu capacitatea de a secreta
eritrotoxina(responsabilă de apariția scarlatinei) și de a produce prin mecanism alergic cardita
reumatismală,reumatismul poliarticular acut, glomerulonefrita acută,etc.

AGENȚII INFECȚIOȘI

• În ordinea crescătoare a dimensiunilor și complexitatii agentii infectiosi pentru om sunt:

- Prionii;

- Virusurile;

- Infrabacteriile intracelulare( chlamydiile, rickettsiile, mycoplasmele);

- Bacteriile( coci, bacili,vibrio, spirochete,etc.)

- Fungii;

- Protozoarele;

- Metazoarele.

PRIONII

• Sunt cei mai mici agenți infecțioși cunoscuți. Conțin 253 aminoacizi și ar reprezenta, conform cercetărilor actuale, o
formă modificată stereochimic a unei proteine normale din structura membranei celulare.

• În anul 1982 Stanley Prusiner a izolat prima dată din creierul unui hamster particule infecțioase mici, de structură
proteică și lipsite de acizi nucleici, capabile-prin mecanisme încă necunoscutesă infecteze anumite gazde, să se
reproducă în organismul-gazdă, să producă boala și să se transmită la alte gazde. (Prusiner a primit în 1997 premiul
Nobel pentru medicină).

• Boli umane produse de prioni ( în ordinea istorică a descoperirii lor):

-boala Creutzfeldt-Jacobs (1920-1921) este o encefalită degenerativă spongiformă.

-boala Gertsman-Straussler-Scheinker (1936) este o ataxie cronică progresivă asociată cu demență.

-boala Kuru (1950) (moartea veselă) este o panencefalită cronică degenerativă manifestată prin demență, ataxie,
tremurături,incoordonare și mioclonii cu evoluție letală în 6-12 luni.

-Scrapie ( Căpială ) ( sindromul vacii nebune): cazurile de boală la om au fost semnalate în 1996.

• Prionii rezistă procedurilor de sterilizare chimică și fierberii curente, ei putand fi distruși doar prin tratare la 135ᴼC la 2
atmosfere, timp de mai multe ore.

VIRUSURILE

• STRUCTURĂ: -posedă un singur acid nucleic, fie ADN(acid dezoxiribonucleic), fie ARN (acid ribonucleic) înglobat într-o -
nucleocapsidă proteică( formată din cromatină și membrana nucleară a celulei în care s-a format virusul), structurată
sub formă de capsomere; acidul nucleic este purtătorul informației genetice, esențial pentru replicarea virală. -anvelopa
proteică este posedată de o parte din viruși și are rol protector în perioada existenței extracelulare, iar acest înveliș se
formează din citoplasma și membrana celulei care a multiplicat virusul; lasă să se exprime la suprafață structuri specifice
glicoproteice cu rol de receptori, necesari atașării și penetrării intracelulare a virusului; odată cu penetrarea, anvelopa
este abandonată extracelular.

• Caracteristică virusurilor este incapacitatea de reproducere prin forțe proprii, ele necesitand participarea
echipamentului energetic și enzimatic al celulei pe care au infectat-o și pe care o determină să lucreze în folosul lor.

• Virusurile se înmulțesc numai intracelular, parcurgand anumite etape obligatorii. Aderarea la celula gazdă și
penetrarea intracelulară este un proces condiționat de existența unor receptori specifici la suprafața ambilor parteneri.
Aceasta conferă specificitatea sau tropismul anumitor virusuri pentru anumite celule.

• Nu toate celulele se distrug în urma replicării virale. Astfel, au fost descrise celule permisive, care-și continuă
activitatea după penetrarea virusului, aparent netulburate (cazul celulelor ce găzduiec virusurile persistente în
organismherpesvirusuri, virusul hepatitelor B și C, virusul HIV). Aceste virusuri pot rămane inactive, fără să suporte vreun
fenomen de respingere din partea celulei, pe o perioadă indefinită, pentru ca la un moment dat să înceapă replicarea și
eliberarea virionilor din celulă. Celulele permisive pot fi:multiplicatoare și nemultiplicatoare.

Modul intracelular de replicare condiționează și acțiunea preparatelor antivirale. Ele acționează specific prin blocarea
uneia sau mai multor etape enzimatice esențiale multiplicării intracelulare a virusului. Așa se explică numărul mic al
acestor substanțe, care trebuie:- să penetreze intraceluler; -să acționeze ireversibil asupra unui constituient al celulei
gazdă, suficient să blocheze specific replicarea virală, dar fără să afecteze procesele metabolice vitale celulare. În
exteriorul celulei gazdă, virusurile rezistă la acțiunea preparatelor antivirale și pot fi distruse doar prin substanțe
antiseptice, dezinfectante.

• Clasificarea virusurilor:

-VIRUSURI ARN: poliovirusuri,enterovirus, hepatitic A,guturaiului, hepatitic E,gastroenteritelor virale, rotavirusuri

umane, encefalitelor, rubeolei, febrei galbene, hepatitic GC, hepatitic C, gripale, paragripale, urlian, rujeolic, sincițial
respirator, rabic, ebola, coronarovirusuri umane, febrei hemoragice, Oncovirus tip C(HTLV I și II), Lentivirus (HIV I și HIV
II).

-VIRUSURI ADN: parvovirus uman, papilloma, BK și JC, adenovirusuri, hepatitic B, herpes simplex, varicelo-
zosterian,citomegalic,herpetic, kaposi,epstein-barr, variolic.
Intermediare între virusuri și bacterii, aceste microorganisme au structuri mai complexe, posedand ambii acizi nucleici,
echipamente enzimatice și energetice mult mai evoluate, organite specifice, fără a fi în măsură să se reproducă de sine
stătător, astfel încat răman dependente de substanța vie, de echipamentul celulei gazdă.

• 1) Chlamydiile, sunt cele mai apropiate de virusuri. Se cunosc: Chlamydia trachomatis-determină conjunctivita
granuloasă(trahomul care duce la orbire) și afecțiuni genitourinare(uretrite, vaginite,etc.), Chlamydia Psittaci-determină
îmbolnăviri respiratorii umane, de la traheobronșită la pneumonii interstițiale sau mixte, cunoscute ca
ornitoze(transmise de la porumbei) sau psittacose( de la papagali), Chlamydia pneumoniae (TWAR) , ce determină
îmbolnăviri respiratorii transmisibile interuman. Chlamydiile pot fi controlate cu unele antibiotice din categoria celor cu
spectru larg(tetracicline și cloramfenicol) sau din clasa macrolidelor(eritromicina și derivatele sale) și fluorochinolonelor.

2) Rickettsiile sunt microorganisme ceva mai mari ce seamănă foarte mult cu bacilii gram-negativi, dar cu echipament
enzimatic și energetic imperfect, fiind deci incapabile să se înmulțească pe medii organice moarte. Supraviețuiesc doar
intracelular. Se răspandesc cu ajutorul unor gazde intermediare cu rol de vectori (păduchi, pureci și alți acarieni adulți
sau larve, căpușe hematofage și diverse specii de țanțari). Aria lor de răspandire, variația în funcție de anotimp , sunt
astfel dictate de biologia acestor vectori.

• Cele mai cunoscute sunt: R.Prowazecki-determină tifosul exantematic, R.Conoridetermină febra butonoasă; Coxiella
Burneti se deosebește de celelalte rickettsii prin faptul că se poate transmite respirator și digestiv fără intermediul
vectorilor. Determină febra Q, boală caracterizată prin febră și afectări pulmonare de tipul pneumoniilor interstițiale,
deseori cu afectări hepatice,miocardice,endocardice.Omul, deși nu este sursă de infecție, este ființa cea mai sensibilă la
această infecție în scara biologică.

• Rickettsiile sunt sensibile la acțiunea antibioticelor cu spectru larg,macrolidelor și fluorochinolonelor.

• 3) Mycoplasmele sunt microorganisme mari, amoeboide, fără perete rigid, ceea ce le face vulnerabile și dependente
de mediul celular al gazdei. • Patogene pentru om sunt două( din 100 specii cunoscute):Mycoplasma pneumoniae-
determină pneumonia atipică primară și unele cazuri de eritem nodos; Ureaplasma- provoacă afecțiuni urogenitale cu
transmitere predominant veneriană. • Sunt sensibile la acțiunea antibioticelor cu spectru larg, macrolidelor și
fluorochinolonelor.

BACTERIILE

• Sunt microorganisme mari, vizibile la microscopul optic, cu structură celulară completă ( nucleu, citoplasmă,
membrană citoplasmatică și perete rigid ), dotate cu ambii acizi nucleici, cu echipament enzimatic și energetic suficient
pentru a le asigura existența și reproducerea de sine stătătoare pe medii organice moarte ( ceea ce justifică clasificarea
lor ca organisme procariote).

• Sunt extrem de variabile ca : formă, dimensiuni, dispunere, metabolism aerob sau anaerob, colorabilitate gram,
capacități fermentative,etc.

• Dimensiunea bacteriilor se exprimă în microni (1µ=10⁻ᶾmm) și variază între 115µ. Cele mai mici bacterii sunt cele din
genul Mycoplasma, cu diametrul de 0,20,3µ pe cand cele mai mari spirochete (genul Borellia) ajung la o lungime de
1015µ. Formele filamentoase reprezentate de actinomicete pot ajunge la 500µ, care se fragmentează însă cu ușurință.
Aprecierea dimensiunii, a formei și a dispunerii bacteriilor se realizează în mod curent la microscopul optic.

Forma bacteriilor- deosebim în raport cu forma lor 4 categorii de bacterii: rotunde(cocii), alungite (bacilii),
încurbate(spirilii, spirochetele,vibrionii) și filamentoase (actinomycetele).

• Dispunerea bacteriilor-poate permite recunoașterea genului sau chiar a speciei, prin examinarea la microscopul optic a
frotiurilor colorate efectuate din culturi sau din produsul patologic recoltat de la pacient. Astfel, Cocii se dispun: izolați,
în perechi, în tetrade,în lanțuri,în cuburi(cate 8)așezați tridimensional,în grămezi.

Bacilii se așează: cel mai frecvent izolați, grupați cate doi sau în lanțuri scurte, dispuși în lanțuri, dispuși în mod
caracteristic sub forma unor majuscule sau litere chinezești, în palisade.
• Peretele celular rigid este format dintr-un strat bazal, asemănător la toate bacteriile și un strat extern, foarte
diferențiat, în funcție de care bacteriile manifestă caractere tinctoriale diferite: bacterii gram-pozitive, gram-negative și
acid-alcoolrezistente.

Ca agenți infecțioși, bacteriile sunt înzestrate cu un grad de agresivitate asupra organismului gazdă prin patogenitate,
virulență, invazivitate, toxigeneză, antigenitate, adaptabilitate.

• Caracteristică bacteriilor, cu mari diferențe între specii și tulpini, este sensibilitatea la antibiotice.

• Clasificarea bacteriilor-International Comitee on Systematic Bacteriology revizuiește periodic lista bacteriilor întalnite
în infecțiile umane ( peste 2500 de specii ). Ele se împart în BACTERII AEROBE și BACTERII ANAEROBE.

În cadrul BACTERII AEROBE avem: COCI GRAM-POZITIVI

a. Catalazo pozitivi,

b. Catalazo negativi, COCI GRAM-NEGATIVI, BACILI GRAM-POZITIVI ( Bacili fermentativi, Bacili nonfermentativi),
Coccobacili gram-negativi. În cadrul BACTERII ANAEROBE avem: Bacili gram-negativi, Bacili gram-pozitivi nesporulați,
Bacili gram-pozitivi sporulați, Coci gram-pozitivi.

FUNGII

• O categorie specială de microorganisme, care se deosebesc de bacterii prin prezența sterolilor în structura peretelui
rigid. Aceasta le conferă proprietăți biologice și patogene deosebite și rezistență la acțiunea antibioticelor obișnuite.
Sunt sensibili la acțiunea unor preparate speciale (antimicotice) capabile să penetreze prin peretele sterolic.

• Patogenitatea fungilor este mult mai redusă, este o patogenitate condiționată: dacă la omul cu o capacitate de
apărare normală fungii determină infecții de suprafață- ale pielii și mucoaselor, pe măsură ce scade capacitatea de
apărare și direct proporțional cu severitatea scăderii, fungii pot produce infecții invazive, pană la forme sistemice, de o
severitate deosebită, letale în absența unui tratament corespunzător.

PROTOZOARELE

• Microorganisme evoluate, unicelulare mari-de mai mulți microniadaptate la parazitare intracelulară (plasmodium ) sau
extracelulară ( Toxoplasma, Giardia, Trichomonas ).

• O poziție particulară o are Pneumocistis carinii-clasificat ca fung-, care determină ca și fungii o infecție invazivă
pulmonară în condițiile unei scăderi mari a capacității de apărare (cazul infecțiilor avansate cu HIV)

• Protozoarele sunt sensibile la preparate din categoria antibioticelor și chimioterapicelor.

METAZOARELE

• Sunt organisme pluricelulare mari, din categoria viermilor rotunzi (helminți) sau plați (tenii) sau organisme mai mici
( strongiloides stercoralis, fasciola hepatica, trichinella spiralis).

• Determină frecvent infestări asimptomatice sau oligosimptomatice și, mai rar, fenomene clinice de boală acută severă-
în pofida parazitismului foarte răspandit. Printre cele mai redutabile îmbolnăviri, chiar cu letalitate 5-15%, se remarcă
trichineloza.

• Tratamentul este dificil, cu chimioterapice , fiind obligați de multe ori să repetăm dozele din cauza reinfestărilor
frecvente.