Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

I. Definiția poeziei

Poezia este o formă specială de comunicare a emoției, imagine a lumilor interioare : “înger palid cu
priviri curate”. Poezia e chipul sufletului, o revărsare de sentimente, o stare de spirit. Ea reunește
tendințele unei epoci, împărtășind principii estetice similare curentului literar.

II. Curent literar-modernism

Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică, apărută ca reacție împotriva tradițiilor
academice și istorice caracterizată prin introducerea unor idei și concepții noi asupra expresiei artistice.

Eugen Lovinescu este, în literatura română, cel care teoretizează modernismul ca doctrină estetică și ca
manifestare artistică. El introduce principiul sincronismului, teoria imitației și cea a mutației valorilor
estetice.

III. Universul operei lui Lucian Blaga

În peisajul literaturii române interbelice, Lucian Blaga este filosoful, alături de Tudor Arghezi
“meșteșugarul de cuvinte” și de Ion Barbu – poetul.

Opera acestui om de cultură pentru care “destinul omului este creația” se creionează în funcție de
cele 2 preocupări constante: poezia și filosofia. Astfel, filosofia sa este poetică, iar poezia filosofică.

Universul poeziei cuprinde numeroase volume, începând cu “Poemele luminii” și continuând cu “Pașii
Profetului”, “În marea trecere”, “La cumpăna apelor” și “Mirabila sămânță”. Evoluția poetului este una
atipică în sensul că prima parte a creației sale este marcata de modernism, iar a doua reprezintă
întoarcerea spre tradiționalism.

Opera blagiană se întregește cu studii de filosofie, estetică, aforisme și pagini de memorialistică.

IV. Apariție și geneză

Textul intitulat “Eu nu strives corolla de minuni a lumii” a fost inclus la începutul volumului de debut
“Poemele luminii” apărut în anul 1919.

V. Tema

Tema acestui poem o constituie concepția despre poezie și despre rolul poetului în societate, fiind o
artă poetică. Blaga prezintă poezia ca pe un mijloc de cunoaștere a lumii făcând referire la 2 concepte
filosofice ce se referă la două tipuri de cunoaștere : una paradisiacă, specifică oamenilor de știință și alta
luciferică specifică sensibilității poeților.
 VI. Titlul

Pornind de la aceste noțiuni filosofice, titlul poeziei conține metafora “corola de minuni” care
semnifică misterele lumii, pronumele personal “eu”, simbol al eului liric si verbul “nu strivesc” care
exprimă dorința poetului de nu reduce misterul, ci de al adânci. Astfel, titlul sintetizează ideea
cunoașterii luciferice, idee filosofică pusă în evidență de întregul discurs liric.

VII. Compozițional

Din punct de vedere structural, se observă ca poezia are 3 secvențe. Prima dintre ele conține 5
versuri și începe cu versul titlu cu valoare de incipit. Se pune de la început în evidență dorința poetului
de a nu distruge tainele lumii alcătuite din “flori, ochi, buze și morminte”. Enumerația de metafore
surprinde pe rând frumosul și natura înconjurătoare (flori), universul uman și cunoașterea (ochi), iubirea
și comunicarea (buze) și moartea (morminte). Opțiunea poetului este pentru cunoașterea luciferică
exprimată prin verbele la forma negativă “nu strivesc”, “nu ucid”.

Cea de-a 2 -s secvență, cea mai extinsă este alcătuită din 16 versuri și prezintă comparativ opoziția
dintre cele două forme de cunoaștere reprezentate prin metaforele “lumina altora” și “lumina mea”.
Lumina altora sugrumă vraja, iar lumina ființei poetice îmbogățește misterul sugerat prin “”taină” ,“taina
nopții”, “întunecata zare”. Apare o comparație dezvoltată cu referire la lună. Poetul sporește taina
“”întocmai cum cu razele ei albe, luna/nu micșorează ci / mărește si mai tare taina nopții”.

Ce a de-a 3-a parte este construită din ultimele 2 versuri fiind o propoziție cauzală ce exprimă o
concluzie: extazul în fața tainelor lumii este posibil nu mai prin iubire: “căci eu iubesc”. Versul final reia
enumerația metaforică din prima secvență a poeziei , ceea ce conferă o structură circulară discursului
liric.

VIII. Particularități stilistice, prozodie

O trăsătură a imaginarului poetic este cultivarea cu preferință a metaforei, aparținând câmpului

semantic al misterului : “corola de minuni”, “adâncimi de întuneric”, “lumina mea”, “lumina altora”.
Apar, de asemenea, antiteze, enumerația “flori, ochi, buze și morminte”, o comparație amplă sau
epitete: “raze albe”, “întunecata zare”, “largi Fiori de sfânt mister”.

La accentuarea trăirilor contribuie și aspectul liber al versificației, lipsind măsura și rima. Aceasta este
o particularitate a moderismului ca și prezența ingambamentului (continuarea ideii în versul următor).

IX. Concluzie

Întregul poem pune în discuție problema existenței universului și relația dintre poet și lume, pe de o
parte, și dintre poet și creație pe de alta parte, apelând la o diversitate de procedee artistice.