UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”

GALAȚI

FACULTATEA DE
DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPTUL FAMILIEI

LOGODNA

PROF. COORDONATOR/ÎNDRUMĂTOR:
PROF. UNIV. DR. NADIA CERASELA ANIȚEI

STUDENT: FLOREA
ALEXANDRU-ȘTEFAN
ANUL: III
GRUPA: I
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IFR, BUZĂU

1
NOUTATEA REGLEMENTĂRII. NATURĂ JURIDICĂ

Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută – de

regulă – într-un cadru festiv. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu
este de conceput existenţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie. Altfel spus, libertatea de a se
căsători, prin componenta ei - dreptul de a nu se căsători – face imposibilă o asemenea
obligaţie juridică.
Vechile noastre legiuiri, Codurile Calimach, Caragea şi Donici au reglementat logodna
ca un contract (antecontract) care obliga la încheierea căsătoriei. Ulterior, Codul civil (după
modelul Codului civil francez) şi apoi Codul familiei n-au mai reglementat logodna, din
dorinţa de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă. Noul Cod civil consacră Capitolul I
al Titlului II „Căsătoria” din Cartea a II-a logodnei, pe care o reglementează ca o situaţie
juridică premergătoare căsătoriei.
Este de remarcat faptul că logodna este expres prevăzută în unele legislaţii, precum
Codul civil german1 şi Codul civil elveţian.2
Într-adevăr, din punct de vedere sociologic, logodna reprezintă o perioadă
preparatorie, în vederea viitoarei căsătorii. În practică, promisiunile de căsătorie sunt adeseori
dublate de convieţuirea viitorilor soţi, un fel de „pre-mariaj” sau „căsătorie de probă”. Deşi,
din punct de vedere juridic, simplele promisiuni de căsătorie sunt suficiente pentru a ridica
probleme de calificare juridică şi responsabilitate, nu există un contencios relevant în această
materie, astfel încât, de regulă, eventualele litigii se plasează mai ales pe planul raporturilor
patrimoniale dintre concubini şi al stabilirii paternităţii din afara căsătoriei, în cazul în care au
rezultat copii.

NATURA JURIDICĂ A LOGODNEI ESTE CONTROVERSATĂ ÎN

DOCTRINĂ
Astfel, s-a considerat că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care
poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi
abuzive. Aceasta este teza cea mai răspândită.
Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei, considerându-se
că este contrar realităţii psihologice şi sociale să se nege aspectul său contractual. Dar acest
contract nu are conţinutul unui antecontract de căsătorie, astfel încât părţile nu s-ar obliga să
încheie căsătoria (obligaţie de rezultat), ci s-ar obliga doar să încerce în mod loial să
stabilească o asemenea relaţie de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie de
mijloace). Libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, deoarece oricare dintre părţi poate denunţa
unilateral „contractul” oricând, răspunderea sa neputând fi antrenată decât în caz de denunţare
abuzivă. Astfel înţeles, „contractul” de logodnă conduce la aceleaşi consecinţe practice ca şi
calificarea logodnei ca un simplu fapt juridic.
Deşi noul Cod civil nu califică expres logodna ca fiind un contract, din ansamblul
reglementării s-ar putea desprinde această concluzie. Astfel, art. 266 defineşte expres logodna

1
Codul civil german din 1900 (art. 1297-1302) dispune că, în baza logodnei, nu se poate formula o acţiune
pentru a obliga la încheierea căsătoriei, însă dezicerea nejustificată de logodnă dă dreptul fiecărui logodnic la
restituirea cadourilor ce şi le-au făcut în temeiul logodnei şi la repararea prejudiciilor cauzate prin dezicere.
2
Codul civil elveţian (art. 90-93) prevede expres că logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, dar în caz de
rupere a logodnei, foştii logodnici au dreptul la restituirea cadourilor, în natură sau în echivalent potrivit regulilor
prevăzute pentru îmbogăţirea fără justă cauză. De asemenea, logodnicul care a făcut, cu bună-credinţă, cheltuieli
în vederea încheierii căsătoriei sau riscă să sufere o pierdere prin ruperea logodnei, are dreptul la despăgubiri, în
mod echitabil, potrivit circumstanţelor.

2
ca fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria”. Textul se referă expres la „încheierea
logodnei”, respectiv la condiţiile de fond şi formalităţile logodnei.

ÎNCHEIEREA LOGODNEI. EFECTE

Potrivit art. 266 din noul Cod civil: „(1) Logodna este promisiunea reciprocă de a
încheia căsătoria. (2) Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt
aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de
tutelă. (3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice
mijloc de probă. (4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. (5)
Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie.”
Din cuprinsul acestui text rezultă că, în ceea ce priveşte încheierea logodnei, condiţiile
de fond sunt următoarele :
a) diferenţa de sex (ca şi în cazul căsătoriei);
b) îndeplinirea celorlalte condiţii de fond cerute la încheierea căsătoriei. În cazul
minorilor nu se cere însă avizul medical şi încuviinţarea instanţei tutelare;
c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea logodnei. Dovada se poate face
cu orice mijloc de probă.
În ceea ce priveşte efectele logodnei, potrivit alin. 3 al art. 266, căsătoria nu este
condiţionată de încheierea logodnei, a cărei încheiere constituie, aşadar, doar o facultate
pentru viitorii soţi.
De asemenea, potrivit art. 267 alin. 1 logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, în
sensul că logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. Se conservă
astfel libertatea oricăruia dintre viitorii soţi de a se căsători sau nu.

RUPEREA LOGODNEI

1. Condiţii
Oricare dintre logodnici poate rupe logodna, ceea ce echivalează cu o denunţare
unilaterală a logodnei. Potrivit alin. 3 al art. 267, ruperea logodnei nu este supusă niciunei
formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. De asemenea, ca şi o garanţie a
libertăţii matrimoniale, potrivit alin. 2 al art. 267, clauza penală stipulată pentru ruperea
logodnei este considerată nescrisă.

2. Efecte. Restituirea darurilor. Răspundere. Prescripţie

Faptul că logodna poate fi oricând denunţată (ruptă) în mod unilateral nu înseamnă că
nu se pot produce şi anumite consecinţe juridice.
Art. 268 şi art. 269 reglementează două asemenea efecte.

2.1. Restituirea darurilor

Potrivit art. 268, “(1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care
logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei,
cu excepţia darurilor obişnuite. (2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este
cu putinţă, în măsura îmbogăţirii. (3) Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat
prin moartea unuia dintre logodnici.”
Soluţiile sunt fireşti. Darurile manuale, făcute pentru a respecta un obicei social şi care
au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului nu se restituie. Cadourile cu
valoare mare, făcute în considerarea căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. Cu toate

3
acestea, dacă ruperea logodnei a fost abuzivă, ele pot fi păstrate cu titlu compensatoriu, în
contul despăgubirilor care s-ar cuveni părţii obligate la restituire.
În doctrina franceză, în ceea ce priveşte bijuteriile de familie, s-a considerat că acestea
au un regim special: ele nu au fost remise cu titlul de donaţie (daruri manuale), ci cu titlul de
împrumut de folosinţă şi deci trebuie restituite pentru a fi menţinute în familia respectivă.

2.2. Răspunderea pentru ruperea logodnei

Chiar şi în lipsa unei reglementări exprese, în jurisprudenţa veche, anterioară anului
1948, sub imperiul Codului civil de la 1864, s-a considerat că temeiul îl constituie regulile
dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale – art. 998-999 C.Civ.
Soluţia ar fi aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria contractualistă asupra logodnei,
răspunderea nefiind contractuală, ci tot delictuală, dacă se constată că denunţarea - ca
manifestare unilaterală de voinţă - a fost abuzivă. Temeiul răspunderii nu este deci actul
logodnei, ci ruperea abuzivă, nejustificată a logodnei.
În general, ceea ce se sancţionează este modalitatea în care s-a produs ruperea
unilaterală a logodnei (intempestivă, brutală, incorectă, injurioasă).
Noul Cod civil reglementează expres răspunderea pentru ruperea logodnei în art. 269,
astfel: “(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru
cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu
împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. (2) Partea care, în mod culpabil,
l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în condiţiile alin.
(1).”
Reclamantul trebuie să dovedească, aşadar, caracterul abuziv al ruperii logodnei, culpa
logodnicului pârât, precum şi prejudiciul cauzat.
Referitor la prejudiciu, întrucât textul nu distinge, poate fi reparat sub forma
despăgubirilor atât prejudiciul material, cât şi cel moral.
În sfârşit, potrivit art. 270 din N.C.civ., dreptul la acţiune, atât pentru restituirea
darurilor, cât şi în cazul răspunderii pentru ruperea logodnei se prescrie în termen de un an de
la ruperea logodnei.

În contextul evoluției juridice și sociale, logodna continuă să reprezinte o instituție importantă

din dreptul familiei, chiar și în absența reglementării sale ca un contract formal, așa cum era
în trecut. Noul Cod Civil al României a consacrat logodna ca o „promisiune reciprocă de a
încheia căsătoria” (art. 266), reglementându-o ca o situație juridică premergătoare căsătoriei,
fără a impune formalități speciale pentru încheierea acesteia.
Deși logodna nu mai are valoare de contract obligatoriu, existența sa poate influența relațiile
dintre logodnici și poate produce efecte juridice, în special în cazul ruperii abuzive. În această
direcție, legislația română protejează libertatea individuală de a alege în mod liber partenerul
de viață, fără a impune constrângeri sau obligații legale, dar recunoaște, totodată, importanța
unui cadru juridic echilibrat pentru a preveni abuzurile.
Totodată, din punct de vedere sociologic, logodna rămâne un act de natură simbolică, ce
reflectă un angajament public și privat față de viitorul relației. În multe cazuri, logodna se
transformă într-o perioadă de adaptare socială și emoțională, în care viitorii soți își testează
compatibilitatea înainte de a face pasul final în căsătorie. Astfel, chiar dacă nu mai există
obligația legală de a încheia căsătoria după logodnă, aceasta are un impact semnificativ asupra
statutului social și asupra percepției publice a relației. Cu toate acestea, în ciuda acestor
avantaje, logodna poate crea uneori tensiuni între părți, mai ales în cazul unei ruperi
premature sau abuzive, ceea ce poate avea consecințe asupra psihicului și stabilității celor
implicați.

4
De asemenea, în contextul evoluției societății moderne, unde conviețuirea fără acte legale este
tot mai frecventă, logodna poate să nu mai fie privită cu aceeași importanță ca în trecut, dar
rămâne totuși un act juridic semnificativ, ce impune o reglementare atentă și echilibrată din
partea legiuitorului, pentru a reflecta realitățile sociale actuale și pentru a proteja drepturile
individuale ale cetățenilor.

Bibliografie

1. Codul Civil al României, actualizat 2025.

2. I. Radu, Drept civil. Partea specială, Editura C.H. Beck, 2021.
3. V. Stoica, Drept civil. Familie și căsătorie, Editura Hamangiu, 2020.
4. Nicolae Popa, Dreptul familiei în noul Cod Civil, Editura C.H. Beck, 2018.
5. Alina M. Călian, Logodna în dreptul român și în drept comparat, Editura Universul
Juridic, 2020.
6. Articole de specialitate în revista Dreptul despre modificările aduse de Noul Cod civil
în domeniul logodnei și căsătoriei.
7. Codul Civil german, art. 1200-1203 (referință comparativă).
8. Codul Civil elvețian, art. 90-92 (referință comparativă)