Determinarea O si CO in aerul expirat

Aerul pe care il respiram este un amestec de gaze format din azot (aproximativ 79%), oxigen (21%), cantitati variabile de vapori apa si cantitati neglijabile de dioxid de carbon si gaze inerte. Fiecare component determina o anumita presiune partiala, care, conform legii Dalton, este egala cu produsul dintre concentratia gazului si presiunea totala a amestecului. Cum la nivelul marii presiunea atmosferica este de 760mmHg, inseamna ca presiunea partiala a oxigenului in aerul atmospheric este de 0,21x760 = 159 mmHg. In timpul unui inspire linistit, un individ inspira aproximativ 500 ml aer (VC). Doar o parte a sa (cca 350ml) ajunge in teritoriul de schimb, si anume in acinii pulmonary formati din toate alveolele si ductile alveolare care deriva dintr-o bronhiola terminal. Volumul de aer care ramane in arboreal bronsic si care nu participa la schimburile gazoase se numeste spatial mort anatomic (aproximativ 150ml). Spatiul mort anatomic are rolul de a purifica, incalzi la 37C si de a satura cu vapori de apa aerul inspirit pe masura ce acesta trece prin caile aeriene. Partea de aer inspirit care ajunge in teritoriul de schimb participa la improspatarea aerului alveolar. Prin aerul alveolar se intelege volumul de aer din plamani la sfarsitul expirului linistit, adica in pozitia de repaos respirator. El are o compozitie diferita de cea a aerului atmospheric sau inspirit deoarece se afla in echilibru cu gazele sanguine, oxigenul fiind continuu preluat din alveole in sange, iar dioxidul de carbon eliminate in alveole. Daca cu fiecare respiratie ajunge in alveole un volum de aer de aproximativ 350ml, acest lucru semnifica faptul ca la fiecare respiratie se improspateaza aproximativ 1/7-1/8 din aerul alveolar. Inlocuirea lenta a aerului alveolar are mare importanta deoarece previne schimbarile brutale ale concentratiei de gaz in sange, realizeaza un control mai stabil al oxigenarii tisulare, indepartarii dioxidului de carbon si mentinerii pH-ului din mediul intern. Compozitia aerului alveolar este: -O are concentratia mai mica decat cea din aerul expirat, deoarece este preluat continuu prin difuziune: concentratia sa este de 14%, ceea ce corespunde unei presiuni partiale de 100mmHg=14/100 x (760-47). -CO are concentratia mai mare decat in aerul inspirat datorita productiei sale continue si difuziunii din sangele pulmonar in alveole. Astfel concentratia sa este de 5,6%, ceea ce corespunde unei presiuni partiale de 40mmHg=0,056 x (760-47). -N , care nu participa la schimburile gazoase ale organismului are aceeasi concentratie ca si in aerul inspirat, dar este diluat de vaporii de apa cu care este saturat aerul alveolar. -vapori de apa, care la temperature de 37C au o presiune partiala de 47mmHg. Aerul expirat este un amestec de aer alveolar si aer provenit din spatial mort anatomic. Compozitia sa este determinate de raportul celor doua component: cu cat se recolteaza aer de la inceputul expirului, deci mai mult aer din caile respiratorii, concentratia

de CO este mai scazuta iar cea de O este mai crescuta. Daca recoltarea se face de la sfarsitul expirului cantitatea de aer alveolar este mai mare si compozitia aerului expirat este mai apropiata de cea a aerului alveolar. In medie, aerul expirat contine: -O = 16%, cu o presiune partiala corespunzatoare de 114mmHg; -CO= 4%, cu o presiune partiala corespunzatoare de 28mmHg.

Tehnica dozarii

1)Recoltarea aerului - se poate face in baloane de cauciuc, se respira de la inceput in balon aerul, nefortat; pentru aerul alveolar se recolteaza ultima parte a unui expir nefortat. Dezavantaje: CO difuzeaza repede prin peretele de cauciuc ; presiunea aerului din balon este ceva mai mare decat presiunea atmosferica. 2)Dozarea se realizeaza cu ajutorul aparatului Orsat sau Haldane. Aparatul Orsat este format dintr-un cilindru gradat de 100cm aflat intr-un alt cilindru cu apa pentru amortizarea variatiilor mari si bruste ale temperaturii mediului; in partea inferioara cilindrul comunica cu un vas de nivel care contine un amestec de apa si acid lactic ce impiedica solubilizarea CO. In partea superioara cilindrul se continua cu un tub de sticla orizontal din care se desprind mai multe ramuri: doua ramuri prin care se comunica cu exteriorul, din care una prevazuta cu un robinet, o ramura care comunica cu un vas ce contine o solute de KOH si o ramura ce comunica cu un vas cu pirogalol, ambele ramuri fiind prevazute cu un robinet. Vasele continu numeroase tuburi de sticla cu rolul de a mari suprafata de contact intre aer si solutii. Solutia de KOH are rolul de a fixa CO, iar Solutia de pirogalol fixeaza O. Se aduce nivelul de KOH si cel de pirogalol la semn prin deschiderea robinetilor celor doua vase si coborarea vasului de nivel. Se inched cei doi robineti ai vaselor cu KOH si pirogalol. Se goleste aparatul de aer prin deschiderea ultimului robinet si ridicarea basului de nivel pan ace apa ajunge in dreptul tubului orizontal, apoi se inchide robinetul. Se recolteaza aerul in balonul de cauciuc, iar acesta se conecteaza la ultimul tub. Se deschide robinetul si se aspira prin coborarea vasului de nivel 100 ml aer. Operatia se poate repeat dupa golirea cilindrului, astfel ca in tot aparatul sa nu existe decat aerul pe care dorim sa il analizam (aer expirat sau alveolar). Se trece aerul din cilindru in vasul cu KOH prin deschiderea robinetului sau si ridicarea vasului de nivel. Se barboteaza aerul in vasul cu KOH de 5-6 ori prin ridicari si coborari ale vasului de nivel, apoi se readuce nivelul de KOH la semn, se inchide robinetul si se coboara vasul la pozitia initiala. Datorita dioxidului de carbon fixat de solutia de KOH, volumul de aer ramas in cilindru va fi mai mic. Se noteaza diferenta, care va reprezenta volumul de CO fixat de solutia de KOH, volumul de aer ramas in cilindru va fi mai mic. Se noteaza diferenta care va reprezenta volumul de CO din proba de 100 ml aer expirat sau alveolar.

Se trece aerul din cilindru in vasul cu pirogalol prin deschiderea robinetului sau si ridicarea vasului de nivel. Deoarece O este mai greu difuzibil fata de CO, numarul de ridicari si coborari ale vasului de nivel va fi mai mare pentru a prelungi contactul aerului cu pirogalolul ( de 15-20 de ori). Se aduce pirogalolul la semn, se inchide robinetul si se coboara vasul de nivel la pozitia initiala. Din nou se noteaza diferenta intre volumul de aer inainte si dupa contactul cu pirogalolul. Diferenta reprezinta volumul de O din proba de 100 ml de aer. Dozarea prin metoda Haldane se bazeaza pe acelasi principiu. Dozarea gazelor respiratorii in aerul alveolar si expirat ofera posibilitatea determinarii: Presiunilor partiale ale acestor gaze; Volumului spatiului mort anatomic si ventilatiei alveolare.

Volumul spatiului mort anatomic se poate determina prin Metoda Bohr, prin care cantitatea de CO din aerul expirat este egala cu cantitatea de CO din aerul alveolar plus cea din caile respiratorii: FE CO x VE = FACO x VA + FSMCO x VSM
-

FE CO - concentratia in aerul expirat (4%)

- VE volumul de aer expirat intr-un expir linistit (~500ml)

-

FACO - concentratia in aerul alveolar (~5,6%)

- VA volumul de aer din volumul curent care ajunge in alveole - FSMCO - concentratia din spatiul mort anatomic, este aceeasi cu cea din aerul atmosferic asa ca este un parametru neglijabil - VSM este volumul spatiului mort anatomic