ANALIZE CHIMICE DE

FLUIDE BIOLOGICE
Draghin Andreea
Teliban Catalina

SEMNIFICATIA ANALIZELOR DE
SANGE
Analizele de sange reprezinta o modalitate
foarte importanta pentru a spune un diagnostic
si aduc informatii semnificative in legatura cu
starea noastra de sanatate. Un profil biochimic
este un set de analize de sange care evalueaza
functiile organelor interne, masoara electrolitii
din organism (precum potasiul) si identifica
nivelul de enzime circulante. Intelegerea
profilului biochimic poate fi dificila, insa aduce
multe informatii referitoare la starea de
sanatate.

 Biochimia sangelui uman este alcatuita din diferitele substante si nivelul acestora pe care sangele le transporta.
Daca medicul va arata un buletin de analize biochimice, in acesta se pot intalni urmatoarele elemente, cele mai importante fiind:
Hemoglobina (Hg) - este o substanta pigmentara ce se gaseste in fiecare globula rosie. Aceasta permite transportarea
oxigenului de la plamani la tesuturi, precum si a dioxidului de carbon din tesuturi catre plamani. Nivelul hemoglobinei variaza
intre 12 si 16 grame la 100 ml, iar la barbati nivelul este mai crescut comparativ cu femeile. Un nivel scazut al acesteia poate
indica o anemie.
Leucocitele (globulele albe) - intervin in sistemul de aparare a organismului. In mod normal, numarul lor variaza intre 4.000 si
10.000 pe milimetru cub si creste in cazul unei infectii. Este importanta cunoasterea cantitatii de celule din fiecare familie de
globule albe.

De exemplu, limfocitele - (valori normale: 1.200 - 2.400 pe milimetru cub) pot creste in caz de infectie virala, iar eozinofilele
(valori normale: 100-200 pe milimetru cub), in caz de alergii. Valori crescute ale bazofilelor (valori normale: 0-200 pe milimetru
cub) se intalnesc in anemie, inflamatii, alergii sau chiar leucemie. Cresterea monocitelor (valori normale: 0-1000 pe milimetru
cub) poate indica: afectiuni inflamatorii cronice, parazitoze, colita ulceroasa, ciroza hepatica, tuberculoza sau chiar neoplasm.

Creatinina - reprezinta un martor important al functiei rinichilor. Creatinina provine in mod firesc din metabolismul muschilor
si este eliminata pe cale urinara. Pornind de la valoarea ei, se poate stabili (in functie de varsta, sex si greutate) functia renala
prin calcularea clereance-ului la creatinina; o valoare scazuta a acestuia indica functionarea deficitara a rinichilor. In mod normal,
valoarea creatininei este mai mica de 13 miligrame pe litru. Peste aceasta cifra, se poate vorbi de insuficienta renala.
Colesterolul determinarea nivelului de colesterol este foarte importanta, mai ales daca se suspecteaza afectiuni
cardiovasculare. In cazul in care nivelul acestuia este crescut, exista un risc major de boli cardiovasculare, precum angina
pectorala, infarctul miocardic si accidentul vascular cerebral. Colesterolul are doua componente: HDL (colesterolul bun, 35-100
mg/dl), cat si LDL (colesterolul rau, 50-150 mg/dl). Cea mai importanta este valoarea LDL, ce depinde si de factorii de risc asociati
fiecarei pesoane in parte (fumat, obezitate, diabet).

ANALIZA SALIVEI
Asemntoare testului de sarcin, analiza salivei poate
indica dac o persoan este predispus ctre o anumit
afeciune cronic sau dac sufer deja de o boal.
Astfel, cercettorii de la Universitatea de Sntate i
tiin din Oregon, SUA, au descoperit c saliva conine
1.166 de proteine, adic mai mult cu o treime dect se
gsesc n snge. Iar majoritatea proteinelor din saliv
fac parte din sistemul central al reaciilor corpului la boli.
Testul de saliv este o metod de diagnostic considerabil
mai simpl, mai economic i mai puin invaziv
comparativ cu analiza sngelui. Aceasta const n
prelevarea de saliv din interiorul cavitii bucale, ce se
aplic apoi pe tester pentru a indica prezena sau
absena unei patologii. Testul se face atunci cnd exist
suspiciunea unei anumite afeciuni n urma consultului
medical sau poate fi folosit ca test screening (preventiv)
pentru
anumite
patologii
precum
cancerul.

 Predispoziia ctre cancer, diabet sau ctre boli de inim poate fi stabilit printr-o simpl
msurare a pH-ului din gur. Specialitii spun c, dei metoda este nc nou, pentru a
se putea stabili cu certitudine un diagnostic, precizia testelor de saliv deja utilizate
este foarte mare.
Trei boli depistate prin analiza de saliva sunt:
Atacul de cord. Proteinele ce se gsesc n saliv sunt un indiciu pentru un potenial atac
de cord, arat un studiu realizat la Universitatea din Texas, SUA. Potrivit cercettorilor,
testul de saliv este o metod rapid de a afla dac o persoan tocmai a suferit un
infarct sau dac se va confrunta cu o astfel de problem n viitorul apropiat.
Cancerul. Studii recente au demonstrat c testul de saliv poate detecta cancerul
cavitii bucale sau poate indica riscul de a dezvolta cancer mamar, colorectal sau
pancreatic. De asemenea, printre proteinele care se gsesc n snge i n saliv se
numr i cele care joac un rol important n depistarea diabetului, dar i n
diagnosticarea unor tulburri neurologice precum maladia Alzheimer, Huntington sau
boala Parkinson.

Bolile degenerative. Specialitii spun c toate bolile degenerative, inclusiv

osteoporoza, artrita, calculii renali i biliari, dar i cariile dentare sunt asociate cu un

ANALIZA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN

Lichidul cefalorahidiancare circula in jurul creierului si in jurul coloanei
vertebrale, este recoltat prin procedura numita punctie lombara. In timpul
acestei proceduri doctorul specialist va introduce cu grija un ac in zona
lombara si va colecta astfel o mostra de lichid cefalorahidian. Mostra va fi
supusa unor investigatii medicale care vizeaza culoarea, numarul de celule
sangvine, proteine, glucoza, si alte substante prezente in lichidul
cefalorahidian. Mostra mai poate fi asezata intr-un mediu favorabil dezvoltarii
bacteriilor (procedeu numit cultura de lichid cefalorahidian) pentru a se
descoperi daca in lichidul cefalorahidian exista bacterii sau ciuperci. In timpul
recoltarii mostrei de lichid cefalorahidian se analizeaza si presiunea acestuia
din urma.

DE CE SE FACE TESTUL?
Punctia lombara se efectueaza in urmatoarele cazuri:
cand pacientul prezinta simptome indicatoare de: meningita, cancer, inflamare,
sangerare in zona din jurul creierului sau din jurul coloanei vertebrale.
pentru a se diagnostica conditii medicale ale creierului sau coloanei vertebrale (de ex:
scleroza multipla, sindromul Guillain-Barr).
pentru a se masura presiunea lichidului cefalorahidian.
pentru a injecta anestezice sau medicamente in lichidul cefalorahidian. Acest procedeu
se executa cand pacientul sufera de leucemie sau de anumite tipuri de cancer.
pacientul trebuie supus unei investigatii cu raze X si in acest scop un colorant este
injectat in lichidul cefalorahidian.
in cazuri rare, se executa punctia lombara pentru a se reduce presiunea lichidului
cefalorahidian asupra creierului.

RISCURI
General vorbind, punctia lombara efectuata pentru a se recolta o mostra de lichid cefalorahidian este o procedura
considerata sigura pentru pacient. Exista unele riscuri totusi implicate in aceasta procedura:
dureri de cap in urmatoarele zile.
senzatie de oboseala si dificultati in a adormi.
leziune minora a nervului (la 1 din 1,000 pacienti) care se va vindeca de la sine in timp.
infectarea pacientului cu meningita.
sangerare in canalul vertebral.
leziuni ale cartilajului dintre vertebre.
pacientii care urmeaza tratament cu anticoagulante au sanse mai mari sa sangereze dupa efectuarea punctiei
lombare.
punctia lombara nu este indicata pentru pacientii care prezinta: presiune ridicata la nivelul creierului datorita unei
tumori, un abces (infectie) la nivelul creierului, sangerare la nivelul creierului.
Este foarte important ca dupa efectuarea testului sa luati legatura cu medicul specialist in cazul in care prezentati
una dintre simptomele:
febra sau frisoane;
gat amortit.
supurarea sau sangerare in locul unde a fost efectuata punctia.
dureri foarte puternice de cap.
amorteala sub locul punctiei.

CE POATE AFECTA TESTUL?

Punctia lombara poate fi afectata de urmatorele:
pacientul nu poate sta nemiscat in momentul recoltarii lichidului
cefalorahidian.
obezitate, deshidratare, artrita acuta, leziune recenta a coloanei vertebrale.
hemoragie la nivelul lichidului cefalorahidian.
doctorul nu poate sa recolteze o mostra de lichid cefalorahidian.

Punctia lombara nu se va efectua

daca:
pacientul este suspect de tumoare la
nivelul creierului, sau daca pacientul
prezinta o umflatura sau presiune
ridicata la nivelul creierului.
este prezenta o infectia la nivelul
pielii in zona unde trebuie efectuata
punctia. In aceste conditii, daca se va
efectua o punctie lombara, infectia se
poate raspandi in canalul vertebral.

Rezultate normale ale punctiei lombare, in urma analizei

lichidului cefalorahidian:
Aspect:

transparent, fara culoare.

Presiune:

pentru adulti -intre 50 si 180 milimetri (mm) apa;

pentru copii -intre 10 si 100 mm apa.

Proteine:

adulti -15-45 mg/dL (miligrame pe decilitru);

copii si batrani -15-70mg/dL.

Glucoza:

40%-80% din nivelul de glucoza din sange. Nivele mai mari se

depisteaza daca pacientul a mancat inainte de efectuarea
testului.

pacientul are probleme de coagulare

a sangelui.

Numarul celule sangvine:

nu se depisteaza celule rosii;

celule albe 0-10 celule pe milimetru cubic.

Alte rezultate:

nu se depisteaza prezenta bacteriilor, ciupercilor, virusurilor

sau altor microorganisme.

nu se depisteaza prezenta unei tumori.

ANALIZA SPUTEI
Examenul sputei este un test folosit pentru identificarea bacteriilor sau
ciupercilor care infecteaza caile respiratorii. Sputa este un lichid vascos produs
in plamani si caile respiratorii care duc in plamani. O proba de sputa este
asezata intr-un vas Petri care contine substante adjuvante in dezvoltarea
bacteriilor sau ciupercilor. Daca din aceasta proba nu se dezvolta nici o
bacterie sau ciuperca, examenul este negativ. Examenul este pozitiv daca in
vasul Petri se dezvolta culturi bacteriene sau micotice. Tipul bacteriei sau
ciupercii va fi identificat cu ajutorul unui microscop sau altor teste cu substante
chimice. Proba folosita in efectuarea acestui test este obtinuta prin
expectoratie. Pentru pacientii care nu pot produce suficienta sputa pentru
efectuarea examenului bacteriologic, medicul va folosi un aerosol care va
provoca pacientului o senzatie coplesitoare de a expectora.

DE CE SE FACE TESTUL?
Examenul bacteriologic al sputei se efectueaza pentru:

a indentifica prezenta si tipul bacterei care reprezinta cauza unei infectii a

plamanilor sau cailor respiratorii (cum ar fi penumonia sau tuberculoza).
Simptomele asociate cu o infectie a aparatului respirator includ respiratie greoaie,
durere in timpul respiratiei sau tuse care produce o sputa de culoare maro-verde
sau care contine sange.

a indentifica cel mai eficient antibiotic pentru tratarea infectiei;

a monitoriza eficienta tratamentului impotriva infectiei.

 De regula, proba de sputa se colecteaza dimineata inainte ca pacientul sa fi mancat sau sa

fi baut ceva. In cazul in care pacientul sufera de tuberculoza, vor trebui recoltate trei sau
mai multe probe de sputa. Pacinetul trebuie sa-si clateasca gura cu apa, sa inspire adanc si
sa tuseasca adanc pentru a produce o proba de sputa. Medicul care colecteaza proba
poate ajuta pacientul sa produca o proba de sputa prin lovirea usoara a pieptului acestuia.
Daca pacientul nu reuseste sa produca o proba de sputa, va fi rugat de medic sa inhaleze
un aerosol pentru a provoca tusea.

O proba de sputa se mai poate colecta, in cazul unor pacienti, printr-o procedura numita
bronhoscopie, in cadru careia un tub subtire (bronhoscop) este introdus pe nas sau pe gura
in caile respratorii care duc spre plamani. In prealabil, medicul va administra pacientului un
anestezic local pentru amortirea gatului sau nasului, facand astfel procedura mai
confrotabila pentru pacient. Proba poate fi obtinuta in doua moduri prin aspiratia sputei
sau prin folosirea unei perii de mici dimensiuni.

 O alta metoda de colectare a sputei este o procedura care implica aspiratia. In cadrul acestei
proceduri, un tub moale si flexibil (cateter nasotraheal) este introdus prin nas ajungand apoi in
plamani unde prin aspiratie se colecteaza proba de sputa. Aceasta metoda este folosita in cazul
in care un pacient este grav bolnav sau in stare de inconstienta.

In cazuri mai rare, o proba de sputa poate fi obtinuta cu ajutorul unui ac introdus direct in trahee,
procedura numita apiratie transtraheala. Inainte de efectuarea aspiratiei transtraheale, un
anestezic local este injectat in locul in care va fi introdus acul. Aceasta metoda este de
asemenea folosita pentru pacientii grav bolnavi care se afla in spital.

Odata ce proba de sputa este recoltata aceasta se aseaza intr-un vas care contine substante ce
ajuta la dezvoltarea bacteriilor sau ciupercilor. O bacterie are nevoie de 2-3 zile pentru a se
dezvolta pe cand o ciuperca are nevoie de mai mult de o saptamana. Bacteria care cauzeaza
tuberculoza se dezvolta in 6 saptamani. Orice bacterie sau ciuperca va fi identificata cu ajutorul
microscopului sau testelor chimice.

ANALIZA SUCULUI GASTRIC

Sucul gastric este secretat de stomac, fiind compus din apa, acid clorhidric, pepsina
(enzima), mucus si minerale. El contribuie la digestia alimentelor din stomac, in
special a acelora care contin proteine: carne, lapte, oua. In mod normal sucul gastric
este acid. In gastrita cronica, pelagra, in unele anemii, in tumorile stomacului,
aciditatea gastrica este scazuta sau chiar lipseste. Scaderea aciditatii gastrice se
intalneste si la unele persoane sanatoase, mai ales dupa varsta de 60 ani, dupa un
stres care poate opri secretia gastrica etc. Un suc gastric cu aciditate scazuta nu
mai are capacitatea de a digera suficient alimentele care contin proteine. Acestea
trecand nedigerate in intestin produc o serie de tulburari digestive (enterocolita).
Cresterea aciditatii gastrice (hiperaciditate) care se intalneste in gastritele acute, in
ulcerul gastroduodenal precum si la persoanele sanatoase, dupa o alimentatie care
excita secretia acida a stomacului (condimente, alcool, cafea) sau dupa tutun.

 Pentru aprecierea gradului de aciditate se dozeaza acidul clorhidric din sucul

gastric. Sucul gastric se recolteaza dimineata cu un tub subtire de cauciuc
care se inchide de catre bolnav pana ajunge in stomac (tubaj gastric).
Bolnavul nu trebuie sa inghita saliva caci se amesteca cu sucul gastric iar
daca are o proteza dentara mobila trebuie sa o scoata (pericol de inecare). De
asemenea, inainte de recoltare nu se vor consuma alimente, bauturi, nu se
vor lua medicamente si nu se va fuma. Pentru a se produce o secretie
gastrica mai mare i se da persoanei respective sa bea o solutie slaba de
alcool sau i se injecteaza o fiola de histamina. Sucul gastric se extrage cu o
seringa si se analizeaza.
Aciditatea sucului gastric se exprima in grame de acid clorhidric la litru sau in
ml hidroxid de sodiu normal pe 10 ml. Acidul din stomac poate fi in stare
libera sau legat de alte substante.

ANALIZA LICHIDULUI PLEURAL

Toracocenteza este o procedura prin care se extrage lichid din spatiul pleural situat
intre plamani si cutia toracica. Aceasta procedura se realizeaza cu ajutorul unui ac
(uneori se mai foloseste si un cateter de plastic) care este introdus prin spatiul
intercostal. Lichidul pleural se trimite apoi la un laborator pentru a se determina din
ce cauza acesta se acumuleaza in spatiul pleural.
In mod normal in spatiul pleural nu se gaseste decat o cantitate mica de lichid.
Acumularea in exces a lichidului pleural poate fi cauzata de foarte multe afectiuni
precum infectiile, inflamatiile, boli cardiace sau cancer. Prezenta unei cantitati mari
de lichid poate cauza pacientului probleme de respiratie. Prezenta lichidului pleural
in exces se poate descoperi in timpul unei examinari obisnuite si apoi se poate
confirma prin o radiografie toracala.

Toracocenteza se efectueaza in urmatoarele cazuri:

descoperirea cauzelor pentru care se acumuleaza lichid pleural in exces;

pentru a ajuta pacientul sa respire si a-i reduce disconfortul cauzat de
acumularea lichidului pleural.

 Toracocenteza poate fi realizata in cabinetul medicului, in sectia de radiologie a

spitalului, in sectia de urgente a spitalului sau pe patul din salonul in care sunteti
internat. De obicei in timpul procedurii medicul este ajutat de o asistenta. Pacientul
trebuie sa stea in pozitie sezanda si cu mainile sprijinite pe un suport deasupra
nivelului capului sau cu trunchiul flectat anterior si coatele sprinjinite pe genunchi
(pentru a degaja spatiile intercostale) se efectueaza asepsia zonei in care se va
practica punctia si anestezia locala. Se repereaza cu indexul marginea superioara a
coastei inferioare din spatiul intercostal ales si se introduce acul prin piele, muschii
intercostali, fascia endotoracica si pleura parietala (3-4 cm). Acul se introduce
perpendicular, razant cu marginea superioara a coastei subiacente din spatiul
intercostal respectiv (pentru a evita lezarea pachetului vasculonervos intercostal). Pe
masura patrunderii acului se va aspira continuu, pentru a verifica patrunderea in
spatiul pleural.Dupa introducerea acului se va atasa un tub de dren conectat la un
recipient de colectare Se poate practica si drenaj aspirativ. Dupa evacuarea cantitatii
de lichid stabilite, se va retrage acul si se va masa zona punctionata cu un tampon cu
alcool si se va pansa. Pentru investigatii diagnostice este suficienta prelevarea a 30ml
de lichid pleural. In scop terapeutic este permisa evacuarea a maxim 1,5 in 30 de
minute.

 Toracocenteza este o procedura usoara ce nu implica riscuri majore. De obicei, dupa

interventie se recomanda efectuarea unei radiografii pentru a confirma faptul ca nu
exista complicatii precum:

lezare a parenchimului pulmonar (depasire a pleurei viscerale);

edem pulmonar acut (declansat de evacuarea prea rapida sau a unei cantitati prea
mari de lichid);

infectarea revarsatului pleural (prin nerespectarea tehnicilor de asepsie), se va

practica punctie pleurala pentru evacuarea puroiului si se va initia tratament antibiotic;

embolie gazoasa (prin punctionarea accidentala a unor vase superficiale sau a pleurei
viscerale), pentru evitarea patrunderii aerului n circulatia coronariana sau cerebrala
pacientul va fi asezat cu membrele inferioare deasupra capului, culcat pe partea stanga.

 Rezultate normale:

prezenta unei cantitati mici de lichid pleural (de obicei mai putin de 20 ml), fara culoare sau de culoare
galben deschis in care nu se gasesc urme de infectie, inflamatie sau cancer.

Rezultate anormale:

prezenta unei cantitati mari de lichid;

lichidul este clasificat ca fiind transudat sau exudat, diferenta dintre acestea doua provenind de la
cantitatea de proteine sau alte substante descoperite in lichid;

transudat: contine un nr. redus de celule albe, cantitati mici de proteine si lactat dehidrogenaza si poate
fi cauzat de ciroza, afectiuni cardiace, sindrom nefrotic;

exudat: poate fi cauzat de infectii (pneumonie), cancer, pancreatita, boli autoimune, embolie pulmonara;

in cazul in care este prezenta o infectie, exudatul va contine un nr. ridicat de celule albe, nivel ridicat de
proteine, lactat dehidrogenaza si bacterii;

in cazul cancerului, exudatul va contine un numar ridicat de celule albe, nivel ridicat de proteine, lactat
dehidrogenaza dar si celule cu o dezvoltare anormala;

in cazul emboliei pulmonare, exudatul va contine un numar scazut de celule albe si un numar, ridicat de
celule rosii.