JEAN BAUDRILLARD

- SOCIETATEA DE CONSUM -
INTRODUCERE:
 În prefața cărții, Ciprian Mihalț spune că existența
umană o găsim în trei niveluri: în raport cu sine, în
raport cu ceilalți și în raport cu lucrurile.

 Relația cu sinele constă în căutarea fericirii, dreptul

la diferență, la libertate, la suveranitate.
 Corpul - îmbrăcat în mitul plăcerii, trupul a ajuns
obiect al mântuirii și a înlocuit în întregime sufletul.

 Relația socială- Omul consumator se consideră un

fel de supus-plăcerii, supus-fericirii, pierderea relației
umane fiind adevărul fundamental al societății
noastre (consumul relațiilor).

 Relația cu lucrul este una ludică. Ludicul devine

tonalitatea dominantă a habitusului nostru cotidian,
tocmai în măsura în care totul, obiectele, bunurile,
relațiile, serviciile devin gadget.
I. LITURGHIA FORMALĂ A OBIECTULUI
 ,, Tot așa cum copilul-lup devine lup dacă-și duce viața în
pădure și noi devenim fucționali aidoma obiectelor din
preajma noastră. Trăim timpul lor, mai precis trăim după
ritmul și conform succesiunii lor nesfârșite. Noi suntem cei
care asistăm astăzi la nașterea , desăvârșirea și moartea lor,
în timp ce, pe vremuri, obiectele erau cele care- fie ele
instrumente sau monumente perene- supraviețuiau
generațiilor de oameni. Astăzi, într-un digest universal,
nu mai poate fi vorba despre sens.”

 Puține obiecte sunt oferite astăzi singure, de obicei acestea

sunt organizate în panoplie, în colecție ( ,, Frumusețea
învelișului este prima condiție pentru a trăi fericit.”).
STATUTUL MIRACULOS AL CONSUMULUI:
 Miracolul de la televizor trebuie să fie
permanent înfăptuit fără a înceta să fie
un miracol tocmai datorită tehnicii care
șterge în conștiința consumatorului
însuși principiul realității sociale,
procesul social de producție care duce la
consumul de imagini.
 Mitul cargoului este cel care vorbește
despre abundența trăită ca miracol
cotidian. Consumul generalizat de
imagini și de informații vizează
conjurarea realului în semnele
nulului, a istoriei în semnele
schimbării.
 Ceea ce caracterizează societatea de
consum este universalitatea faptului divers
în comunicarea de masă:
,, Orice informație politică, istorică,
culturală este primită sub acceași formă
miraculoasă a faptului divers. Este în întregime
actualizată, adică dramatizată în mod
spectacular- și în întregime neactuală, adică
distanțată prin intermediul comunicării și redusă
la semne. Faptul divers nu este o categorie printre
altele, ci categoria cardinală a gândirii
noastre magice, a mitologiei noastre.”

Relația consumatorului cu lumea reală,

cu politica, cu istoria, cu cultura nu este aceea a
responsabilității asumate, dar nici a indiferenței
totale, ci este aceea a curiozității.
RISIPA:
 Jean Baudrillard spune că la un moment
dat, s-a vorbit despre civilizația pubelei
și a fost proiectată chiar o sociologie a
acesteia: ,, Spune-mi ce arunci ca să-ți
spun cine ești!”
 Risipa, spune acesta, este un fel de
nebunie, de demență, de disfuncție a
instinctului care consumă rezervele de
energie ale omului și-i compromite, printr-o
practică irațională, condițiile de
supraviețuire.
 Astfel, aveam o definiție a consumului ca
epuizare, ca risipă productivă, bazată pe
necesitate, pe acumulare și pe calcul, unde
superfluul precede necesarul, iar
cheltuiala precede ca valoare acumularea.
II. TEORIA CONSUMULUI
EGALITATEA:
 Deși se promovează egalitatea , oamenii nu
sunt egali în fața obiectelor de consum care au
o semnificație economică. Acest lucru este
posibil datorită puterii de cumpărare dar și
educației.

 Obiectele în sine sunt cele care simulează

statutul persoanei care le deține sau le
cumpără.

 Astfel, consumul apare ca proces de

semnificare și comunicare, dar și ca proces de
clasificare și de diferențiere socială.
ABUNDENȚA
 Vânătorii- culegători au parte de
adevărata abundență care e generată
de transparența și reciprocitatea
reporturilor sociale care în societățile
moderne lipsesc cu desăvârșire.

 Ei nu posedă nimic, sunt obsedați de

lucrurile lor, vânează și culeg după
plac, împart totul între ei neavând
nimic de-a face cu calculele
economice, sunt obsedați de raritate
și lipsiți de încredere.
PUBLICITATEA

 Publicitatea, după Jean

Baudrillard, nu acordă
importanță bunurilor, ci mai mult
sistemului care are nevoie de ele
și astfel se induce o nevoie
artificială care nu poate fi decât în
beneficiul producătorilor.

 Omul consumator e supusul

plăcerii și al satisfacției. Omul
modern acordă mult timp
producerii și reinventării
propriilor nevoie și evită producția
prin muncă.
CONSUMUL
 În societatea de consum, consumul se învață.
Este o societatede dresaj colectiv în vederea
consumului. Creditul în sine este un dresaj
socio-economic sistematic în vedere economisirii
forțate a calculului economic la care sunt supuse
generații de consumatori. ,, Este un proces
disciplinat de șantaj al economisirii de
regularizarea a cererii.” Abundența și
consumul sunt trăite simultan ca mit și
suportate ca un proces obiectiv de adaptare la un
nou tip de comportament colectiv.
 Consumul este văzut și ca obligație civică.
Pentru creștere economică ești obligat să cumperi.
Sistemul are nevoie de oameni ca muncitori, surse
de economii, dar mai ales în calitate de consumatori.
Consumul este o muncă în folosul comunității.

Reizman spune că obiectele reprezintă un

mijloc de a intra într-un mod optim în contact cu
ceilalți. Obiectele culturale și-au pierdut orice
semnificație umană: posesorul le transformă în niște
fetișuri care-i permit să aibă atitudine.

Modelul feminin și masculin funcțional

ordonează consumul. Masculinul reprezintă exigența
și alegerea, iar femininul cere satisfacerea plăcerilor,
însă, în timpul modern, modelul feminin se extinde
la întregul câmp al consumului.
III. MASS-MEDIA, SEX ȘI DIVERTISMENT

RECICLAREA CULTURALĂ:
După Jean Baudrillard, reciclarea culturală înseamnă
pentru fiecare-n parte, dacă nu vrea să fie îndepărtat sau
descalificat, necesitatea de a-și aduce la zi cunoștințele,
competențele, în general bagajul său operațional de valorificat pe
piața muncii. Are un caracter profund constrângător, iar ca
sancțiune presupune reușita sau eșecul social.

Acest principiu de orgnizare guvernează astăzi întreaga

cultură de masă. Dreptul de care beneficiază astăzi toți indivizii nu
este dreptul la cultură, ci dreptul la reciclare culturală. Este
dreptul de a fi la modă, de a ști ce se face, de a aduce la zi propria
panoplie culturală. Înseamnă să suporți această constrângere ca și
moda, care este inversul absolut al culturii.
CEA MAI MICĂ CULTURĂ COMUNĂ ( C.M.M.C.M.)
 C.M.M.C.M. ajută consumatorul mediu să
ajungă la rangul de cetățean al societății de
consum.

 C.M.M.C.M. definește cea mai mică panoplie

comună de ,, răspunsuri corecte” pe care e
rezonabil să credem că le posedă individul în
vederea obținerii brevetului de cetățenie
culturală.

 Cei mai mici multipli comuni redevin obiectul

unei piețe negre și al unei speculații paralele:
naivitatea vicleană a producătorilor și
creatorilor.

 Cultura devine obiect de consum în măsura în

care poate fi înlocuită și echivalentă ( deși
ierarhic superioară) cu alte obiecte.
KITSCH-UL
 Kitsch-ul, o categorie majoră a obiectului
modern, este echivalentul clișeului în discurs.

 Kitsch-ul opune esteticii frumuseții și

originialității o estetică a simulării: reproduce
peste tot obiecte mai mici sau mai mari decât
în natură, imită materiale, maimuțărește
forme sau le combină disparat, repetă moda
fără s-o fi trăit.

 Există o relație între kitsch și snobism. Dacă

snobismul e legat mai degrabă de procesul de
aculturație aristocrație/ burghezie, kitsch-ul
izvorăște în esență din pătrunderea claselor ,,
de mijloc” într-o societate burgheză
tradițională.
POP-UL: O ARTĂ A CONSUMULUI?
 Arta pop se vrea arta banalului ( de aceea se
numește și artă populară). Obiectul nu e banal
decât în întrebuințarea lui, în momentul în care
servește. Obiectul încetează să mai fie banal de
îndată ce semnifică, iar ,, adevărul” obiectului
contemporan nu mai este acela de a servi la ceva,
ci de a semnifica, nu de a fi manipulat ca
instrument, ci ca semn. Reușita artei pop ar fi, în
cel mai bun ca, să ni-l arate așa cum este.

 Viața cotidiană sfârșește prin a fi replica

modelului.
CEL MAI FRUMOS OBIECT DE CONSUM:
CORPUL
 Când vorbim despre corp, vorbim de mitul
plăcerii care-l îmbracă. Trupul a ajuns
obiect al mântuirii și a înlocuit în întregime
sufletul.

 Se dorește împăcarea fiecărui individ cu

propriul trup ( ,, Corpul dumneavoastră este
în același timp limita dumneavoastră și cel
de-al șaselea simț.”).

 Ca instrument al plăcerii și ca însemn de

prestigiu, corpul devine obiectul unei
investiri ( solicitudine, obsesie), care
constituie un demers alienat într-un mod
mult mai profund decât exploatarea corpului
ca forță de muncă.
FRUMUSEȚEA FUNCȚIONALĂ:
 Frumusețea și erotismul instituie noua etică a
relației cu corpul.

 Frumusețea a devenit pentru femeie un imperativ

absolut, religios. A fi frumoasă nu mai e doar un efect
natural, nici un supliment adăugat calităților morale,
este calitatea fundamentală a acelora care-și îngrijesc
părul și silueta la fel de devotat ca sufletul.

 În privința bărbatului, civilizația modernă îl obligă să

rămână tânăr. Burta, odinioară simbol al reușitei
sociale, este acum sinonimă cu decăderea, cu ieșirea pe
tușă. Toți îl judecă după calitatea și stilul
vestimentației , după cât de suplu și zvelt îi este
trupul. Dacă ieri eficiența îi era încă de ajuns pentru a
fi apreciat la locul de muncă, astăzi i se cere să fie în
aceeași măsură elegant și în bună formă fizică. Neo-
narcis al timpurilor moderne, îi place să se ocupe de el
însuși, caută să fie plăcut, își savurează regimul,
medicamentele, dificultatea de a abandona fumatul.
PRINCIPIUL PLĂCERII ȘI FORȚA
PRODUCTIVĂ:

 Corpul vinde. Frumusețea vinde. Erotismul

vinde. Ceea ce se întâmplă astăzi cu corpul, s-a
întâmplat mai demult cu forța de muncă: trebuie
să fie eliberat, emancipat pentru a putea fi
exploatat rațional în scopuri productive.

 Corpul a devenit ceea ce era sufletul pe vremuri,

suportul privilegiat al obiectivării – mitul
director al unei etici a consumului.
DRAMA TIMPULUI LIBER SAU
IMPOSIBILITATEA DE A-ȚI PIERDE TIMPUL
 ,, Toți oamenii sunt egali în fața timpul și în fața
morții” supraviețuiește astăzi în mitul timpului
liber care-i face pe toți egali.

 Apollinaire spunea: ,, Când vorbesc despre timp,

înseamnă că a dispărut deja.”

 Jean Baudrillard spunea despre timpul liber:

,,Când ai timp, înseamnă că deja el nu mai e timp
liber.” Nu este vorba despre o contradincție în
termeni, ci despre una de fond în care constă pardoxul
tragic al consumului. A spune că timpul este simbolic
nu are niciun sens: el nu există, așa cum nu există nici
banii.
TIMPUL LIBER:
 Timpul liber înseamnă întreaga activitate ludică
cu care-l umplem, dar, înainte de asta, înseamnă
libertatea de a-ți pierde timpul, de a-l ,, omorî”
dacă e nevoie, de a-l cheltui în pură pierdere.

 ,, Alienarea” timpului liber e legată de însăși

imposibilitatea de a-ți pierde timpul.

 Adevărata valoare de întrebuințare a timpului, cea

pe care încearcă cu disperare să o restituie timpul
liber, este aceea de a fi pierdut.

 Divertismentul e un consum de timp neproductiv.

Timpul divertismentului, ca și cel al
consumului, devine timpul social puternic și
marcat, producător de valoare, dimensiune nu a
supraviețuirii economice, ci a mântuirii sociale.
MISTICA SOLICITUDINII:
 Societatea de consum
nu se definește numai
prin belșugul
bunurilor și al
serviciilor, ci și prin
faptul că totul este
serviciu, că ceea ce
este oferit consumului
nu se oferă niciodată
ca produs pur și
simplu, ci și ca
serviciu personal, ca
răsplată.
TRASNFER SOCIAL ȘI TRANSFER MATERN:
 Acest sistem de răsplată și solicitudine are în toate
societățile moderne un suport oficial: instituțiile de
redistribuire socială ( asigurările sociale, casa de
pensii, fel de fel de alocații, subvenții, asigurări,
burse).

 Un întreg lexic matern, protecționist, desemnează

aceste instituții: protecție socială, asigurări, protecția
copilului, a bătrânilor, alocația pentru șomaj. Această
,, caritate birocratică”, aceste mecanisme de ,,
solidaritate colectivă”, toate niște ,, cuceriri
sociale”, intervin ca mecanisme de control social.
Sistemul global de putere se întreține din această
ideologie a generozității, în care ,, binefacerea”
ascunde beneficiul.
VIOLENȚA ȘI OBOSEALA
 Societatea de consum este în același timp o societate
de solicitudine și o societate de represiune, o societate
pacificată și o societate a violenței.

 Sistemul de valori este întemeiat pe următoarea idee:

există în consumator un instinct absolut care-l poartă
către scopurile lui preferențiale - mit moral al
consumului care moștenește în întregime mitul idealist
al omului purtat în mod firesc spre FRUMOS și
BINE. Această violență ne apare inomabilă, absurdă,
diabolică. Abundența și violența merg mână-n mână.

 Atât oboseala endemică incontrolabilă, cât și violența

incontrolabilă, sunt apanajul societăților bogate, adică
niște anomalii profunde ale ,, disfuncțiilor
bunăstării”.
DESPRE ALIENAREA CONTEMPORANĂ SAU
SFÂRȘITUL PACTULUI CU DIAVOLUL

 În era consumului și a alienării sociale, omul

alienat este un om sărăcit, diminuat, răsturnat,
schimbat în rău și în dușman al lui însuși.

 Jean Baudrillard afirmă:

 ,, Așa după cum societatea medievală se

echilibra prin Dumnezeu și prin diavol,
societatea noastră se echilibrează prin consum
și prin denunțarea lui.”
 ISTORIA IDEILOR
ÎN CULTURĂ ȘI
LITERATURĂ

Profesor:
Delia- Maria Radu
Studentă:
Daiana –Mihaela Tahîș