SINDROMUL PARANEOPLAZIC

A EFECTUAT: BOLDURESCU PAVEL

CHIRIAC ION
JOSAN DUMITRAȘ
CONDUCATOR: SANGHELI MARINA, CONFERENȚIAR UNIVERSITAR
• Sindromul paraneoplazic este un termen colectiv care se refera la
toate tulburarile dezvoltate pe fondul actiunii substantelor
secretate de celulele canceroase in organism.

• Statistic, circa 8% din pacientii diagnosticati cu cancer dezvolta

sindroame paraneoplazice, ce afecteaza diverse sisteme organice.

Prima referire la acest sindrom este atribuita medicului francez M.

Auche, care a descris pentru prima oara, in anul 1890, implicarea
sistemului nervos periferic in evolutia cancerului.
ETIOLOGIA ŞI PATOGENEZA SINDROAMELOR
PARANEOPLAZICE:
Sindroamele paraneoplazice pot avea următoarele mecanisme:
1. tumora pune în libertate proteine active biologic sau polipeptide,
precursori hormonali, factori de creştere, citokine, prostaglandine,
proteine fetale (ACE, AFP) sau imunoglobuline şi enzime produse şi
eliberate de tumoră;
2. fenomene autoimune sau producerea de complexe imune şi supresie
imunologică;
3. producţia de receptori ectopici sau sinteza de hormoni biologic inactivi;
4. realizarea unor contacte „interzise” prin ruperea unor structuri sau
bariere anatomice, permiţând reacţii antigenice neadecvate;
5. cauze necunoscute
 CAUZE:
• Potrivit studiilor recente, tumorile canceroase elibereaza anumite
substante (hormoni, peptide etc.), care afecteaza sistemele
organice si cauzeaza sindroamele neoplazice.
• Secretiile unei tumori canceroase afecteaza functionarea sistemului
imunitar, care ataca celulele normale ale organismului,
confundandu-le cu cele canceroase. De pilda, tumorile maligne
contin anumite proteine care imita antigenii neuronali ai sistemului
nervos. Acesta din urma ataca atat tumora, cat si sistemul nervos.
Astfel pot sa apara simptomele neurologice ale sindromului
paraneoplazic.
TIPURI:

• Sindroamele paraneoplazice sunt de mai multe tipuri, diferentiate

prin sistemele organice pe care le afecteaza. Natura simptomelor
difera si ea de la un pacient la altul, in functie de regiunile
anatomice afectate de secretiile tumorilor maligne.
• - Sindromul
paraneoplazic endocrin.
Este asociat cu
hipercalcemia,
hipocalcemia, sindromul
Cushing, sindromul SIADH
(de secretite inadecvata
de vasopresina),
sindromul carcinoid etc.
- Sindromul
paraneoplazic
dermatologic si
reumatologic. Este
asociat cu urmatoarele
afectiuni cutanate
acanthosis nigricans,
eritrodermie, pemfigus
paraneoplazic, vasculita
leucocitoclastica, eritem
migrator necrolitic
si dermatomiozita. Unele
dintre cele mai frecvente
probleme reumatologice
cauzate de tumorile
canceroase sunt osteo-
artropatia hipertro-
ficasi polimialgia reumatica.
• - Sindromul paraneoplazic
hematologic. Prin
comparatie cu alte afectiuni
paraneoplazice, cele
hematologice sunt rare si
intalnite indeosebi in
stadiile avansate ale
cancerului. Printre acestea
se numara
eozinofilia, trombocitoza,
granulocitoza, endocardita
noninfectioasa, policitemia,
aplazia pura a celulelor
rosii etc.
• Sindroamele
paraneoplazice
cardiovasculare
Sunt reprezentate în
special de
tromboflebitele
paraneoplazice şi
sindroamele carcinoide
în general foarte rare,
dar întotdeauna
paraneoplazice.
• Sindroame paraneoplazice neurologice:
SP neurologice sunt numeroase, variate şi se întâlnesc cu o frecvenţă de 4-14% din
cancere. Pot afecta toate structurile nervoase periferice sau centrale.
Fiziopatologia acestora nu este deplin cunoscută, fiind discutate mecanisme autoimune
şi/sau infecţii virale. Caracterul paraneoplazic al manifestărilor neurologice în sensul strict al
definiţiei este adesea discutabil.
• Pentru diagnosticul SP neurologice se vor avea în vedere cele 4 criterii de definiţiei:
a) frecvenţa asociaţiei sindrom-neoplazie, statistic superioară sindromului (ca
frecvenţă în populaţia generală) este dificil de apreciat;
b) excluderea altor cauze de sindrom neurologic: localizările metastatice
(responsabile de peste 75% din semnele neurologice la neoplazici), complicaţii iatrogene
(ex.după chimioradioterapie, radioterapie), complicaţiile infecţioase (leucoencefalopatia
multifocală progresivă, considerată înainte de 1965 ca sindrom paraneoplazic este astăzi
definită a fi o encefalită virală), complicaţiile metabolice şi carenţiale, boli necanceroase
(diabet, HTA, etilism cronic, ateroscleroză);
c) paralelismul evolutiv relativ; SP neurologice nu regresează decât rar după
tratamentul neoplaziei datorită caracterelor definitive ale leziunilor neurologice;
d) evidenţierea de autoanticorpi antinucleari neuronali (anticorpi anti-HU) în ser şi
LCR-ul pacienţilor atinşi de encefalomielită. Aceşti anticorpi sunt foarte specifici pentru
encefalomielitele paraneoplazice.
• Manifestările neorologice se pot împărţi în:
• Neuropatii senzitive subacute şi encefalomieloneurite, mai frecvent asociate cu
cancerele bronho-pulmonare microcelulare ( SCLC), poate afecta sedii multiple în
interiorul sistemului nervos central şi periferic.
• Encefalita limbică- perturbări de memorie, agitaţie şi convulsii ( diagnostic diferenţial
cu encefalita herpetică), majoritatea cazurilr sunt asociate cu SCLC.
• Neuropatia autonomă- tulburări urinare, intestinale, vezicale şi hipotensiune posturală.
• Degenerararea cerebeloasă progresivă- dificultate progresivă la mers, diplopie şi
vertije.
• Pierederea de vedere paraneoplazică- perturbări retineiene cu hiperpigmentare
retinianăasociată cu melanoame sau adenocarcinoame de intestin subţire.
• Opistotonus-mioclonus – perturbare de motilitate oculară şi mioclonus focal descrisă
iniţial la copii cu neuroblastom.
• Tulburări de neuron motor periferic paraneoplazice ( în limfoamele maligne
hodgkiniene şi non hodgkiniene.
• Neuropatii sensomotorii periferice, cu piederea sensibilităţii distale progresivă la
nivelul membrelor inferioare ( SCLC, prostată, endometru, limfoame şi carcinom
renal)
• Dezordini ale joncţimunii neuro-musculare- sindromul miastenic Lambert Eaton,
frecvent în SCLC.
• Sindroame paraneoplazice asociate cu rigiditate musculară- neuromiotonia
paraneoplazică, sindrom de contracurii spontane şi continuui cu origine periferică.
• Sindroame dermatomiozitice- asociată cu cancere mamare la femei, cu cancere
bronho-pulmonare şi gastro-intestinale la bărbaţi.
• Tulburări de mişcare – sindroame predominent hiperkinetice, chorea ( SCLC, LLC,
carcinom renal şi limfom Hodgkin).
• Dintre SP neurologice mai frecvente în practică sunt:
A. Neuropatia senzitivă Denny-Brown:
Este o afecţiune rară (36 cazuri publicate până în 1977), cauzată de atingerea
ganglionilor şi a cordoanelor posterioare medulare şi reprezintă un SP autentic.
Tabloul clinic este marcat de:
- tulburări senzitive progresive la nivelul membrelor inferioare cu caracter
pseudotabetic. Sensibilitatea superficială este perturbată, cu topografie metamerică.
Reflexele osteotendinoase sunt abolite.
Sindromul este asociat frecvent unui cancer bronho-pulmonar cu celule mici. Evoluţia
neuropatiei tinde să se stabilizeze în decurs de câteva luni.
Corticoterapia este ineficace şi tratamentul este exclusiv simptomatic (antalgice majore,
sedative, terapie de suport).
Neuropatia senzitivă este o formă de encefalomielită paraneoplazică, cu prezenţa de
anticorpi anti-HU (autoanticorpi antineuronali) în serul pacienţilor.
• B. Sindromul pseudomiastenic Lambert-Eaton
Este un sindrom rar ce se datorează unui bloc neuromuscular presinaptic cu mecanism
autoimun, asociat foarte frecvent unui cancer.
Se manifestă prin dureri musculare pe un fond de astenie generală predominent la
nivelul porţiunii proximale a membrelor, ptoză palpebrală, diplopie şi tulburări de deglutiţie.
Semnele neurologice constau din abolirea reflexelor osteotendinoase (ROT), tulburări
senzitive de tip parestezic distal, peribucal, tulburări vegetative şi uscăciunea gurii. Acest
sindrom, frecvent paraneoplazic este asociat unui carcinom bronşic cu celule mici. Evoluţia sa
este dominată de prognosticul neoplaziei: rareori, blocajul neuro-muscular poate dispare.
Tratamentul esenţial este reprezentat de guanidină.
C. Degenerescenţa cerebeloasă subacută
Degenerescenţa cerebeloasă subacută apare datorită pierderii celulelor Purkinje din
cortexul cerebelos şi se manifestă prin pierderea acuităţii vizuale, vertij, ataxie de trunchi.
Este asociată cu adenocarcinomul glandei mamare şi mai rar cu cancerele endometriale,
de ovar.
Cancerul pulmonar microcelular este asociat rareori cu acest sindrom, dar în acest caz
există frecvent semne de encefalită sau neuropatii periferice.
• Idei-cheie
• Sindroamele paraneoplazice sunt numeroase şi variate, frecvent, apariţia unui
asemenea sindrom este independentă de stadiul evolutiv al bolii; din punct de
vedere practic, este de multe ori dificil a se afirma caracterul paraneoplazic al
unui sindrom.
• Sindroamele paraneoplazice sunt dificil de diagnosticat dar prezintă un interes
practic major deoarece permit:
- depistarea unui cancer într-un stadiu precoce, deci curabil;
- urmărirea evoluţiei bolii sub tratament;
- detectarea eventualelor recidive.
În cazul tumorilor maligne incurabile, tratamentul simptomatic al sindroamelor
paraneoplazice reprezintă cea mai bună alternativă.
TRATAMENT:

• In majoritatea cazurilor, administrarea tratamentului pentru tipul de cancer de

care sufera pacientul atrage dupa sine si tratarea simptomelor sindromului
paraneoplazic. Imunosupresia este o alta metoda terapeutica folosita in
controlul manifestarilor acestor sindroame, avand efectul de a reduce din
raspunsul autoimun.
• Imunosupresia functioneaza cel mai bine in tratarea sindroamelor
paraneoplazice neurologice, reumatologice si hematologice. In cazul celor
endocrine, tratamentul vizeaza reechilibrarea electrolitica si hormonala.
• Simptomele asociate cu unele afectiuni paraneoplazice pot fi ameliorate cu
ajutorul plasmaferezei, un proces prin care anticorpii sunt eliminati in mod
controlat din fluxul sanguin.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
• 1. Boziadyis M, Liberman FS, Geskin LJ, Foon KA. Paraneoplastic syndromes. In DeVita Jr, VT,
Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman, and Rosenberg’s
Cancerprinciples and practice of oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins,
Philadelphia 2008: 2343-2362.
2. Miron L. Sindroamele paraneoplazice In: Miron L(ed). – Oncologie generală. Editura. Egal – Bacău,
2000: 9- 132.
3. Gherman G. - Paraneoplaziile. Editura Dacia, Cluj-Napoca ,1986.
4. Căinap C. Sindroamele paraneoplazice. In Nagy V (ed): Principii de cancerologie generală, ediţia a
doua,Ed Medicală Universitară „ Iuliu Haţeganu” Cluj-Napoca 2007: 89-97.
5. Lotholary A, Cossee M, Gamelin E, Larra F. - Les syndromes paraneoplasiques (1-ére et 2-éme
partie),Bull Cancer 1993,(80): 280-293, 177-191.
6. Richardson GE, Johansson BE- Paraneoplastic sindrom in lung cancer – Opinion in oncology 1992, 4:
323-333.
7. Galuşca B Sindroamele endocrine paraneoplazice. In Zbranca E (ed) Endocrinologie Ghid de
diagnostic si tratament. Editura Polirom, Colectia Bios Iasi 2007: 433 -438.
8. Stephens FO, Aigner KR (eds) Basics of oncology. Springer-Verlag Belin Heidelberg 2009: 55-58.