Exerciţiile fizice în Grecia antică

Obiectiv

Prezentarea concepției referitoare la exercițiul fizic în

Grecia antică

Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

Concepţia igienică asupra exerciţiilor fizice
Concepţia militară asupra exerciţiilor fizice
Concepţia idealului armonic
Concepţia platoniciană
Arta ceramică şi statuară
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ Istoricii disting în dezvoltarea societăţii

sclavagiste două etape:
■ etapa relaţiilor sclavagiste timpurii
■ etapa relaţiilor sclavagiste evoluate.
Caracteristică pentru prima etapă este istoria
popoarelor mediteraneene şi ale Orientului antic.
■ Istoria Greciei şi a Romei vechi ne înfăţişează cea
de a doua etapă. Într-adevăr, sclavagismul ajunge în
faza sa evoluată în Grecia, ţinând seama că întreaga
producţie era bazată, începând cu o anumită etapă,
pe munca sclavilor.
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ În perioada istorică la care ne referim noi, Grecia era

o ţară mică şi săracă cu un popor puţin numeros.
■ Deşi acestea erau condiţiile, grecii vechi au reuşit
totuşi să creeze o frumoasă cultură pe care o
cunoaşte şi o admiră întreaga omenire.
■ Într-unul din sectoarele acestei străvechi culturi în
educaţia fizică, grecii au atins culmi ce
stârnesc admiraţia lumii moderne.
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ Epoca preelenică zisă şi cretano-miceniană, a dezvoltat o

civilizaţie proprie, deosebită de aceea a Greciei clasice, numită
astfel pentru că teritoriul în care a înflorit au fost insulele din
Marea Egee - sau minoică (de la MINOS, legendarul rege al
Cretei).

■ Ea s-a infiltrat în Grecia continentală, unde a luat contact cu

populaţia indo - europeană a acheienilor, pe care a influenţat-o
puternic.

■ Obiectele de artă din această epocă, reprezintă reliefuri din

care se vede ca, încă din anul 2000 î.H., se practicau luptele, în
special pugilatul şi luptele cu taurii.
■ MINOS PALATUL LUI MINOS
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ Cele mai importante documente ale epocii sunt cele literare,

în fruntea cărora se află Legenda argonauţilor şi Poemele
homerice.

■ Legenda argonauţilor scrisă de Appollonius din Rodos în

secolul al III-lea î.H. povesteşte cunoscuta expediţie a lui Jason
cu corabia Argo, care avea ca misiune aducerea lânii de aur din
Colhida.

■ Argonauţii în una din escalele din Marea Egee, participa

alaturi de localnici la diferite intreceri, iar Jason , conducătorul
argonauţilor distribuie premii celor care au învins în probele de
stadion, cursele de cai, pugilat, trasul cu arcul.
■ Orfeu este premiat pentru cântecul său.
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ De o mare importanţă, ca documente ce atestă preocuparea

pentru exerciţiile fizice sunt poemele homerice, scrise de
celebrul poet grec Homer.
■ Epopeele lui Homer cuprind două pasaje importante
referitoare la practicarea exerciţiilor fizice la grecii vechi.
■ In Iliada, cu ocazia înmormântării lui Patrocle ucis de Hector, în
descrierea ritualului pentru cultul morţilor, un loc important îl
constituie descrierea întrecerilor de exerciţii fizice:
■ În întrecerea carelor câştigă Diomede.
■ Urmează o luptă de pugilat, apoi una de trântă, unde Ajax
deşi este mai puternic este învins de Ulise care a folosit piedica
şi lovitura în genunchiul adversarului.
■ La alergare, împiedicat de zeiţa Pallas Athena, Ajax alunecă,
Ulise trece înainte şi câştigă.
Atena – zeiţa înţelepciunii
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ Lupta cu sabia este oprită de Ahile, deoarece

putea să devină mortală. Întreceri s-au mai disputat
la : aruncarea suliţei, a discului şi trasul cu
arcul în porumbei vii.
■ În cartea a VIII a din Odiseea, se povesteşte
cum Ulise, aruncat de valuri pe insula feacilor,
este invitat de regele Alcinaus să asiste la întrecerile
feacilor.
■ Fiul regelui, Laodamas, îl provoacă sfidător pe
Ulise la întreceri. Acesta acceptă şi câştigă
aruncarea discului, refuzând să mai participe şi la
celelalte întreceri de alergare şi trântă ,
considerându-se slăbit din cauza călătoriei pe mare.
Penelopa Penelopa şi
Ulise
Exerciţiile fizice în Grecia preelenică

■ Una din preocupările principale ale grecilor a fost

îngrijirea atentă a trupului şi a minţii, în Grecia
preelenică şi Grecia clasică constatându-se că
preocuparea mai sus menţionată începe să fie
rezultatul unor concepţii clare, făcând parte
dintr-un sistem bine închegat şi minuţios
organizat.
■ Concepţia greacă asupra exerciţiilor fizice a evoluat în
trei direcţii:
■ igienică
■ militară
■ armonioasă
Concepţia igienică asupra exerciţiilor fizice

■ Herodikos din Selimbria, precursorul lui Hipocrate,

a conceput cel dintâi normele unei gimnastici
igienice şi terapeutice printr-o îngrijire sistematică a
corpului cu ajutorul exerciţiilor fizice.
■ Sistemul lui cuprindea atât un regim alimentar
dietetic, cât şi exerciţii corporale şi masaje, pe
care le prescria împotriva a tot felul de boli.
Hipocrate considera metoda lui Herodikos ca fiind
empirică, iar tratamentul lui ca primejdios.
■ Hipocrate (460-377 î.Hr.) denumit şi părintele
medicinei, a pus bazele medicinei sub toate aspectele
ei.
Concepţia igienică asupra exerciţiilor
fizice

Ideile de bază ale medicinei lui Hipocrat sunt:

■ susţinerea energiei individuale prin supravegherea dietei,
■ măsuri igienice individuale,
■ căutarea cauzei bolii, punând la baza oricărei acţiuni observaţia
şi experienţa, înlăturând prejudecăţile, ideile preconcepute şi
superstiţiile.
El nu s-a ocupat direct de gimnastică, dar în cadrul preocupărilor
sale despre terapeutica bolilor descrie :
■ acţiunea binefăcătoare a exerciţiilor gimnastice,
■ a masajelor ,
■ a băilor de mare, ca având o influenţă pozitivă asupra
echilibrului umoral al organismului.
Concepţia igienică asupra exerciţiilor
fizice

■ Galen ( Galenus, Galien) reprezintă momentul cuminant al

medicinei greco-romane.

■ Galen a activat un timp pe post de medic al gladiatorilor din

Roma ceea ce l-a pus în contact nemijlocit cu lumea atleţilor.
■ Pentru buna îngrijire a răniţilor din această categorie existau
spitale speciale (Valetudinaria), iar ajutoarele lor se numeau
frictores (oamenii care efectuau masajele).

■ Dintre cărţile scrise de Galen, trei dintre acestea se referă direct

la exerciţiile fizice.
■ Una dintre ele reprezintă un mic manual despre jocul cu
mingea căruia Galen îi atribuie o mare importanţă igienico-
socială, deoarece jocul este accesibil şi săracilor, pe când
vânătoarea o pot practica numai cei din clasele privilegiate.
Concepţia igienică asupra exerciţiilor
fizice

■ Filostrat, retor, a trăit cam în acelaşi timp cu Galen,

scriind o carte deosebit de importantă “De arte
gymnastica” ( despre gimnastică), în care tratează
istoricul şi tehnica exerciţiilor gimnastice.
■ Cartea sa este un important izvor de documentare
asupra concepţiilor elene despre fiziologie, igienă şi
despre influenţa exerciţiilor gimnastice asupra
sănătăţii.
■ Cât priveşte genul preferabil de exerciţii, Filostrat
apără exerciţiile atletice, a căror valoare ar fi
superioară gimnasticii igienice, recomandată de
medici.
Concepţia igienică asupra exerciţiilor
fizice

■ Antilus, celebru medic şi chirurg grec, poate fi

considerat adevăratul întemeietor al gimnasticii
terapeutice.
■ În lucrarea intitulată “Cum trebuie să se trateze
bolnavii singuri”, Antilus examinează, rând pe
rând, toate exerciţiile fizice practicate pe vremea sa şi
le arată calităţile fiziologice şi terapeutice.
■ Astfel alergarea , este un exerciţiu care are menirea
de a încălzi organismul şi de a stimula pofta de
mâncare.
■ Lupta face corpul ferm şi musculos, distruge
grăsimea şi tumorile.
Concepţia militară asupra exerciţiilor fizice
Educaţia fizică în Sparta.

■ Statul spartan a fost vestit ca mare

leagăn militar pentru vremea sa, educaţia
fizică reprezentând o preocupare de
căpetenie şi constituind o sarcină a statului.
În acest fel se explică de ce Sparta ne
înfăţişează cea mai desăvârşită imagine
a organizării şi practicării educaţiei
fizice pe baza concepţiei militare.
■ Viaţa cetăţenească în Sparta era o viaţă
de lagăr, un serviciu militar neîntrerupt din
timpul copilăriei până la bătrâneţe.
Educaţia fizică în Sparta

■ Copiii slabi , bolnavi cronici, rahitici erau duşi

pe muntele Taiget şi lăsaţi să moară.

■ Cu obligaţia de a li se da o educaţie conformă

cu principiile spartane, copiii erau lăsaţi
familiei până la 6 ani. De la 7 ani aceştia
erau încredinţaţi statului, care, prin
pedotribi, începeau aspra educaţie de
soldaţi.
Concepţia militară asupra exerciţiilor fizice
Educaţia fizică în Sparta.
■ Această educaţie tindea pe de o parte să mărească
rezistenţa psihică, supunându-l la reguli de disciplină
severă, ducând o viaţă sobră şi aspră, iar pe de altă
parte să-l pregătească pentru viitoarele lupte prin:
marşuri, călărie, înot, mânuirea armelor, lupte.
■ La 18 ani tinerii deveneau efebi şi erau
întrebuinţaţi în interior în scopuri militare. La 20 de
ani deveneau militari în adevăratul sens al
cuvântului, iar la 30 de ani erau socotiţi bărbaţi,
se puteau căsători, întemeindu-şi un cămin.
■ După acelaşi principiu erau crescute şi fetele. Ele
trebuiau să-şi întărească trupul ca prin căsătorie să
poată da naştere unor copii sănătoşi.
■ Fetele practicau alergarea, înotul, aruncarea discului
şi a suliţei, jocul cu mingea şi dansul.
Concepţia idealului armonic

■ Atena era ca şi celelalte cetăţi greceşti un stat

sclavagist militar.
■ În această privinţă Atena se aseamănă cu statul
spartan. Sunt însă multiple aspecte care deosebesc
fundamental cele două cetăţi greceşti.
■ Spre deosebire de Sparta, a cărei economie avea un
caracter eminamente agrar, Atena se manifestă ca
un stat cu întinse relaţii comerciale, care o vor
duce repede la înflorire economică şi îi vor da o
mare autoritate în politica internaţională a
vremii.
■ Ca urmare a luptei de clasă, Atena se transformă
într-o republică sclavagistă democratică, în fruntea
căreia se instalează plutocraţia, clasă cu o situaţie
economică mai înfloritoare decât a aristocraţiei
funciare.
Concepţia idealului armonic

■ Formată din comercianţi şi meşteşugari,

plutocraţia reprezintă, faţă de conservatorismul
aristocraţiei funciare, o pătură progresistă.
■ Interesele ei vitale cer întinse şi continue relaţii
comerciale şi culturale cu orientul antic.
■ Aşa se explică de ce cultura ateniană atinge
culmi impunătoare, îndeosebi în secolul al V
lea îH. sub domnia lui Pericle.
■ Ştiinţele naturii, matematicile, filozofia, istoria şi
artele iau o dezvoltare care va rămâne pentru istorie
un ideal de frumuseţe şi perfecţiune
Concepţia idealului armonic

■ În acest climat favorabil, educaţia fizică

primeşte o organizare ce se deosebeşte ca
formă şi conţinut de cea întâlnită în Sparta.
■ Faţă de spartanii aspri şi brutali în felul lor de viaţă,
moştenitori ai însuşirilor războinice ale cuceritorilor
Dorieni, atenienii, urmaşi ai Ionienilor , populaţie cu
o fire mai blândă, înclinată spre speculaţiile
inteligenţei, reprezintă o populaţie ce posedă
simţul măsurii, al frumosului şi al armoniei.
■ După atenieni fiinţa umană este apreciată ca
un lucru complex, depinzând de mai multe calităţi,
din unirea cărora trebuia să rezulte perfecţiunea.
Concepţia idealului armonic

■ Idealul de perfecţiune se putea atinge printr-o

educaţie specială ce avea menirea să dea omului
sănătate trupească, bărbăţie şi putere. Toate
acestea se întruchipau în zicala Kali kai Agathos
(om frumos şi bun).
■ Paralel cu această educaţie, trebuia să se facă şi
educaţia în filosofie, în artele libere, care
dezvoltă însuşirile intelectuale şi care trebuiau să
fie egale cu cele fizice.
■ Kaloagathia ( frumuseţe şi bunătate), reprezintă
chintesenţa omului înzestrat cu toate calităţile
fizice sufleteşti şi morale ale bunului cetăţean.
Concepţia platoniciană

■ Concepţia platoniciană despre educaţie este

pătrunsă de un puternic spirit de clasă.
■ Platon, fiind un exponent al aristocraţiei
conservatoare funciare, este un adversar
înverşunat al democraţiei sclavagiste, susţinută de
plutocraţie.
■ După Platon, individul trebuie să fie cu totul
subordonat statului şi de aceea educaţia este
prima sarcină a statului.
■ Valoarea individului este în funcţie de valoarea
sa socială. Copiii şi tinerii trebuie educaţi nu pentru
ei, ci pentru statul din care vor face parte.
Concepţia platoniciană

■ Educaţia trebuie să înceapă odată cu naşterea copilului. Ea este

accesibilă doar aristocraţilor şi cuprinde două etape.
■ Prima etapă are loc până la vârsta de 20 de ani, şi are ca
scop formarea viitorilor războinici iar cei care se disting
prin atitudini deosebite, îşi vor continua educaţia spre a deveni
magistraţi ai statului.
■ Copiii trebuie educaţi astfel încât să dobândească forţă
corporală, curaj, încredere în sine , sânge rece, disciplină,
supunere faţă de superiori, sobrietate rezistenţă la oboseală,
dispreţ faţă de primejdie.
■ Aceste lucruri trebuiau să înceapă cu exerciţii simple, până ce,
treptat, se ajunge la luptele care amintesc războaiele în vederea
cărora sunt crescuţi cetăţenii.
Concepţia platoniciană

■ A doua etapă a educaţiei are ca scop formarea

oamenilor prin muzică şi dans.
■ Prin muzică Platon înţelege întreaga activitate
spirituală, inspirată de muze: arta cântecului, poezia
şi retorica.
■ În lucrarea “legile”, Platon afirmă că după muzică ,
tineretul trebuie să fie educat prin gimnastică; el
susţine că prin muzică se educă inteligenţa , iar
prin gimnastică curajul.
Concepţia platoniciană

■ Spre deosebire de părerea medicilor, gimnastica nu

trebuie să aibă în vedere numai sănătatea, ci
să dezvolte în acelaşi timp, forţa şi frumuseţea
spre a apropia pe om de perfecţiune.
■ O activitate unilaterală, gimnastică, ar avea drept
scop sălbăticirea omului, de aceea ea trebuie
completată cu preocupări de ordin intelectual.
■ Dar şi educaţia intelectuală, practicată singură, cu
excluderea exerciţiilor fizice , ar conduce la
“moleşirea individului”.
■ Deci numai printr-o colaborare armonioasă şi
judicios proporţionată a celor două activităţi vor
putea fi câştigate virtuţile unui bun cetăţean.
Arta ceramică şi statuară

■ Ceramica şi arta statuară au găsit în forma

corpului, în atitudinile şi în mişcările lui, izvoarele cele
mai fecunde de inspiraţie.
Ceramica era cartierul olarilor din Atena. Numele acestei
arte vine de la keramos, fiul lui Bachus sau mai
probabil, de la cuvântul similar ce înseamnă argilă ,
lut.
Vasele care se fabricau din lut ars serveau ca:
■ obiecte de uz casnic sau de cult,
■ pentru ofrandele ce se aduceau zeilor,
■ pentru păstrarea cenuşii morţilor.
Arta ceramică şi statuară

■ Formele vaselor erau variate: amfore, cupe, urne, etc. Interesul

documentar stă în pictura lor exterioară.

■ Pe fondul roşu al argilei se aplica un lac negru, iar proporţia

negrului faţă de roşu determina stilul ornamentaţiei.
Vasele vechi aveau desene negre pe fondul roşu, iar după
secolul al V lea apar figuri roşii pe fond negru.

■ În ornamentaţia vaselor se pot distinge trei perioade:

■ epoca veche, dinainte de secolul VII î.H. în care stilul
ornamentaţiei era sever, cu desenele rigide, motive decorative
simple, geometrice cu o figuraţie naivă.
■ epoca intermediară este reprezentată de figuri din profil, cu
tendinţă spre policromie. Subiectele sunt luate din viaţa de
toate zilele , exerciţiile fizice formând un vast capitol de
inspiraţie.
Vase din ceramică – epoca veche
Vase ceramică – perioada intermediară şi nouă
Vase ceramică – perioada intermediară şi nouă
Arta ceramică şi statuară

■ perioada nouă a stilului ceramic se manifestă prin

perfecţiunea desenului şi a bogăţiei ornamentaţiei.
■ Ea corespunde cu epoca de cea mai mare înflorire a
artei greceşti. Sursele de inspiraţie în această
perioadă aparţin scrierilor lirice şi dramatice,
exerciţiile fizice fiind reprezentate în mai mică
măsură.
■ Urmează o epocă de decadenţă caracterizată printr-
un abuz de decoraţii în culori, urmând ca în
secolul al III lea î.H. arta ceramică să fie aproape
definitiv părăsită.
Arta ceramică şi statuară

■ Arta statuară greacă a găsit în forma perfectă a corpului un

nesecat izvor de inspiraţie.
■ Operele vechi, până în secolul al VI lea î.H. perioada aşa
numită “arhaică”, reprezintă o artă primitivă care pune mult preţ
pe forţă.
■ Frontoanele şi basoreliefurile din această epocă se referă la
lupte cu giganţi înfăţişaţi cu corpuri greoaie şi forme
schematice.
■ Treptat începe să se afirme mişcarea la nivelul braţelor şi al
picioarelor iar mai târziu la toate celelalte articulaţii.
■ Cu secolului al V lea î.H. se intră în perioada artei clasice elene.
Această epocă cultivă forţa, virilitate, seninătatea. De atunci
datează figurile de pe frontonul templului din Aegina şi statuia
lui Zeus din Olimpia.
Arta ceramică şi statuară

■ Jocul pârghiilor umane începe să fie bine studiat,

dovadă fiind luptătorul de pe frontonul Aeginei, care,
în cădere, se sprijină pe braţul stâng sau Heracle,
reprezentat ca un arcaş ce-şi întinde arcul.
■ Tot acestei perioade îi aparţin capodopere ca :
“Doriforul” sau purtătorul de lance, realizată
de Policlet şi “Discobolul” (aruncătorul de disc)
al lui Miron.
■ Discobolul este o lucrare de sculptură epocală ce
reprezintă nu numai o splendidă operă de artă, dar şi
un document sigur despre tehnica unui exerciţiu al
vechilor greci.
Discobolul Statuia lui ZEUS
Arta ceramică şi statuară

■ Epoca lui Fidias ( 500-431 î.H.) şi a

succesorilor săi culminează în arhitectura şi
sculptura Parthenonului cu celebra friză
reprezentând procesiunea panateneelor.
“Niciodată - scrie un comentator-
marmura nu şi-a îndeplinit într-un grad
atât de înalt metamorfoza sa în carne.”
■ Sub veşmântul de piatră se simte mişcarea
muşchilor , umflarea toracelui, supleţea
mişcării
Arta ceramică şi statuară

■ Perioada elenistică sau alexandrină reprezentată mai

ales prin şcolile din Pergam şi Rhodos, este o
perioadă de decadenţă. Ceea ce inspiră acum pe
artist nu mai este forţa liniştită şi seninătatea.
■ Sculptura exprimă acum mai mult neliniştea şi
suferinţa.
■ Capodoperele acestei epoci sunt “Galul
murind”, ce se găseşte în muzeul “Capitoliu”
din Roma, şi sarcofagul lui Alexandru cel Mare
din Constantinopol.
Rezumatul unităţii de curs
Istoricii disting în dezvoltarea societăţii sclavagiste două etape: etapa
relaţiilor
sclavagiste timpurii şi etapa relaţiilor sclavagiste evoluate. Caracteristică
pentru prima etapă
este istoria popoarelor mediteraneene şi ale Orientului antic. Istoria Greciei
şi a Romei vechi
ne înfăţişează cea de a doua etapă. Întradevăr, sclavagismul ajunge în faza
sa evoluată în
Grecia, ţinând seama că întreaga producţie este bazată, începând cu o
anumită etapă, pe
munca sclavilor.
Formată din comercianţi şi meşteşugari, plutocraţia reprezintă, faţă de
conservatorismul
aristocraţiei funciare, o pătură progresistă. Interesele ei vitale cer întinse şi
continue relaţii
comerciale şi culturale cu orientul antic. Aşa se explică de ce cultura
ateniană atinge culmi
impunătoare, îndeosebi în secolul al V lea Î.H.sub domnia lui Pericle.
Ştiinţele naturii, matematicile, filozofia, istoria şi artele iau o dezvoltare care
va rămâne pentru istorie un ideal de frumuseţe şi perfecţiune. În acest
climat favorabil, în special educaţia fizică primeşte o
organizare ce se deosebeşte ca formă şi conţinut de cea întâlnită în Sparta.
Faţă de spartanii aspri şi brutali în felul lor de viaţă, moştenitori ai însuşirilor
războinice ale cuceritorilor Dorieni, atenienii, urmaşi ai ionienilor , populaţie
cu o fire mai blândă, înclinată spre speculaţiile inteligenţei, reprezintă o
populaţie ce posedă simţul măsurii, al frumosului şi al armoniei.
Autoevaluare
1. Ce a reprezentat concepţia idealului armonic în Grecia antică?
2. Dar cea militară?
3. Cum privea Platon educaţia tinerilor?