Introducere

Îmbătrânirea este o parte a unei schimbări continui ce începe din momentul

conceperii şi se termină cu moartea. Această schimbare, deseori include un declin al
funcțiilor biologice, psihologice, comportamentale. Unele modificări sunt evidente,
altele din contra, ascunse.
O dată cu procesul de îmbătrânire întreg organismul este expus mai multor
modificări.

Sistemult Nervos Central înregistrează o pierdere progresivă a neuronilor,

epuizare a neurotransmițătorilor și degradarea treptată a funcției cognitive.

1
 ȚESUTUL NEURAL

Creierul îmbătrânit pierde treptat neuronii și susține celulele neurogliale (Fig. 1).
Între 20 și 60 de ani, creierul pierde aproximativ 0,1% din neuroni pe an, după care
procesul se accelerează. Până la vârsta de 90 de ani, masa creierului va scădea cu
aproximativ 11% în comparație cu persoanele de peste 50 de ani, ceea ce echivalează
cu o pierdere de aproximativ 150g de țesut neural.
Țesuturile neuronale îmbătrânite prezintă, de asemenea, o pigmentare crescută,
în mare parte datorită depunerii a doi pigmenți: unul maro, lipofuscină și unul negru,
neuromelanină. Lipofuscina este legată cu depunerea de proteine ​amiloide și
formarea legăturilor neurofibrilare. Aceste zone anormale ale țesutului neuronal sunt
adesea prezente în cantități scăzute în țesutul cerebral la vârstnici, chiar și în absența
bolii.
 CORTEXUL CEREBRAL

Pierderea neuronilor este cea mai evidentă în cortexul cerebral. Șanțurile care
marchează circumvoluțiunile cortexului cerebral sunt vizibil mai adânci în
creierul persoanelor în vârstă (Fig 1).
Se considera că lobii frontali erau predispuși la pierderea neuronală, dar
pierderi similare au fost observate și în alte regiuni corticale. Modificările
structurale ale lobilor frontali și parietali sunt relaționate cu pierderea memoriei.
Multe persoane în vârstă de 80 de ani au niveluri scăzute de depunere de proteine ​
amiloide și își păstrează memoria, în timp ce indivizii cu niveluri mai ridicate au o
memorie de lucru mai redusă.
 HIPOCAMPUL

Hipocampul are un rol cheie în memorie și dobândirea abilităților noi.

Odată cu înaintarea în vârsta, se pierde o cantitate semnificativă de țesut
neuronal, ceea ce explică de ce activitățile mintale devin mai dificile de
asimilat odată cu înaintarea în vârstă. Cercetări recente au indicat faptul că
navigarea într-un mediu virtual generat de computer a îmbunătățit
conștientizarea spațială și a redus contracția hipocampului, atât la persoanele
mai tinere, cât și la persoanele în vârstă. Prin urmare, programele de realitate
virtuală ar putea fi utilizate pentru a reduce contracția în această zonă vitală
a creierului.
 VENTRICULII CEREBRALI

Îmbătrânirea este asociată cu o creștere treptată în dimensiune a

ventriculilor cerebrali. Acest lucru rezultă dintr-o pierdere progresivă a
celulelor care acoperă ventriculii.
Ventriculele mărite se umplu cu mai mult lichid cefalorahidian și sunt
ușor de observat la RMN.
În medie, volumul sistemului ventricular crește cu aproximativ 2,9% pe
an; această expansiune pare să accelereze odată cu vârsta, persoanele cu vârsta
peste 70 de ani având o rată mediană de expansiune de 4,25% pe an.
 TRUNCHIUL CEREBRAL ȘI BULBUL
RAHIDIAN

Trunchiul cerebral și bulbul rahidian pierd mai puțini neuroni

decât alte regiuni ale creierului.
Trunchiul cerebral este cea mai bine conservată regiune a
creierului, care reflectă rolul său esențial în susținerea vieții:
controlează respirația, peristaltismul, ritmul cardiac și tensiunea
arterială. Cu toate acestea, funcția autonomă a creierului scade
odată cu vârsta și acest lucru poate compromite capacitatea
organismului de a răspunde rapid la schimbările de mediu interne
și externe. Ambele ramuri ale sistemului nervos autonom- ramurile
parasimpatice și simpatice - sunt compromise odată cu vârsta.
 Aceste schimbări pot afecta negativ persoanele în vârstă.
• De exemplu, deprimarea răspunsului baroreceptorilor crește riscul de
hipotensiune posturală, iar ridicarea bruscă poate duce la căderi și leziuni.
• O altă consecință negativă este pierderea treptată a controlului vezicii
urinare. Pentru a controla micțiunea, corpul se bazează pe interacțiunea
dintre receptorii de întindere senzorială și sistemul nervos autonom (care
monitorizează împreună umplerea vezicii urinare) și zonele conștiente ale
cortexului cerebral (care semnalează când vezica este plină). Pentru a iniția
micțiunea, corpul are nevoie de controlul motor al sfincterului urinar. Toate
aceste elemente funcționează mai slab cu vârsta, iar aceste modificări
legate de vârstă se combină cu cele din alte sisteme ale corpului - cum ar fi
mărirea prostatei la bărbați și slăbirea mușchilor pelvieni la femei - pentru
a reduce sensibilitatea și controlul vezicii urinare, ceea provoacă
incontinență.
 FLUXUL SANGVIN CEREBRAL.
BARIERA HEMATOENCEFALICĂ
 Fluxul sanguin cerebral scade cu aproximativ 0,38% pe an, echivalând
cu un declin de 27% pe parcursul a 70 de ani de viață. Aceasta este o
consecință directă a modificărilor legate de vârstă ale sistemului
cardiovascular și poate fi agravată la pacienții cu ocluzie aterosclerotică a
arterelor carotide.
 Integritatea Barierei Hematoencefalice ​scade odată cu înaintarea în
vârstă. Un studiu recent indică faptul că, în timpul îmbătrânirii normale,
BHE este mai întâi slăbită în hipocamp, permițând astfel substanțelor
nocive și mediatorilor pro-inflamatori să treacă în regiunea vitală a învățării
și a memoriei. Această încălcare poate contribui la contracția hipocampală
și, prin urmare, la declinul cognitiv.
 NEUROTRANSMIȚĂTORII

 Îmbătrânirea este asociată cu o scădere a producției multor

neurotransmițători: noradrenalină, glutamat, dopamină și
serotonină.
 Numărul de neuroni producători de dopamină scade ca parte a
procesului normal de îmbătrânire și acest lucru poate afecta
negativ capacitatea de a învăța din experiențele anterioare.
 Studiile recente arată că mulți oameni în vârstă care și-au
crescut nivelul de dopamină prin administrarea de L-DOPA au
învățat din nou la fel de repede ca adulții tineri.
 MĂDUVA SPINĂRII

 Modificările legate de vârstă ale neuronilor și celulelor neurogliale au

un efect redus asupra funcției măduvei spinării.


 Cu toate acestea, modificările legate de vârstă ale vertebrelor și

discurilor intervertebrale pot crește presiunea asupra măduvei spinării și a
rădăcinilor sale nervoase ramificate. Acest lucru poate încetini conducerea
impulsurilor nervoase de-a lungul neuronilor motori, contribuind la
reducerea forței musculare. Conducerea senzorială și motoră redusă va
crește riscul de rănire datorită slăbirii coordonării, echilibrului și a
motricității.
 SNP

 Odată cu înaintarea în vârstă, unii neuroni periferici prezintă o micșorarea

a lungimii axonale, pierderea mitocondriilor și o degenerare a tecilor de
mielină. Unele dintre aceste leziuni pot fi cauzate de o creștere a
concentrațiilor de mediatori proinflamatori din organism. Corpul îmbătrânit
devine mai puțin eficient în eliminarea metaboliților toxici și, deoarece nervii
periferici nu beneficiază de protecția BHE, acest lucru poate contribui la
deteriorarea nervilor periferici. Pierderea mielinei încetinește conducerea
impulsurilor nervoase periferice cu aproximativ 5-10%.
 Această reducere a conductivității cauzează puține probleme, dar la
persoanele în vârstă poate contribui la apariția diabetului sau neuropatiei
diabetice. Nervii periferici deteriorați nu sunt reparați la fel de eficient la
persoanele în vârstă ca la tineri, iar unii dintre acești nervi nu sunt niciodată
reparați. Acest lucru poate contribui la reducerea percepției senzoriale și
motore.
 CUM ÎMBĂTRÂNIREA
AFECTEAZĂ FUNCȚIA CREIERULUI

 În absența bolii, capacitatea intelectuală poate fi păstrată

pe tot parcursul vieții.
 Cu toate acestea, pierderea treptată a neuronilor,
epuizarea neurotransmițătorilor și încetinirea conducerii
nervoase pot afecta calitatea prelucrării informațiilor.
 Ca urmare, persoanele în vârstă pot avea nevoie de mai
mult timp pentru a îndeplini anumite sarcini și manifestă
următoarele schimbări.
 MEMORIE PE TERMEN SCURT ȘI
EPISODICĂ

• Pierderea memoriei pe termen scurt este cea mai timpurie

indicație a modificărilor legate de vârstă în creier. Spre deosebire
de ceea ce se întâmplă în demență, pierderea memoriei pe termen
scurt în absența bolii nu afectează abilitățile de viață (cum ar fi
capacitatea de a găti), ci se manifestă ca inconveniente (cum ar fi
uitarea unui articol din lista de cumpărături).

• Memoria episodică (adică amintirea evenimentelor autobiografice

și a datelor calendaristice și a succesiunii acestora), de asemenea,
scade treptat la mulți oameni în vârstă.
 ABILITĂȚILE DE COMUNICARE
ȘI TIMPUL DE REACȚIE

• Abilitățile de comunicare rămân, în general, puternice pe tot

parcursul vieții, dar persoanele cu vârsta peste 70 de ani pot
întîlni dificultăți în a vorbi sau a-și aminti cuvintele.

• Timpul de reactie
Pierderea progresivă a neuronilor, reducerea vitezei impulsului
și modificările minore ale măduvei spinării duc la o încetinire a
timpului de reacție. Acest lucru poate crea probleme, în special
atunci când o reacție rapidă este esențială (de exemplu, pentru a
ieși din calea traficului care se apropie).
 DEPRESIA

• Aproximativ 22% dintre bărbați și 28% dintre femeile cu vârsta

peste 65 de ani sunt afectați de depresie. În casele de îngrijire
pentru bătrâni, cifrele sunt și mai mari, cu aproximativ 40%.

• Este dificil să se determine dacă depresia la persoanele în vârstă

apare ca o consecință normală a îmbătrânirii sau ca urmare a
dezechilibrelor chimice observate în tipurile de depresie care
afectează și persoanele tinere. Concentrațiile de neurotransmițători
implicați în ridicarea dispoziției (în special serotonina) scad odată
cu vârsta și acest lucru poate contribui la declanșarea depresiei.
 REACȚIILE EMOȚIONALE

 Persoanele în vârstă sunt mai puțin predispuse la

izbucnirile emoționale decât persoanele mai tinere.
 Acest lucru poate fi legat de stabilitatea structurală relativă
a unor regiuni ale creierului legate de emoții. Majoritatea
studiilor asupra amigdalelor - care sunt puternic implicate în
comportamente impulsive și reacții emoționale - dezvăluie
puține dovezi de atrofie sau contracție într-un ritm mult mai
lent decât în ​alte regiuni ale creierului. În plus, amigdalele își
păstrează cea mai mare parte a activității funcționale la vârste
mai înaintate.
 MODIFICĂRI NORMALE VERSUS
PATOLOGICE ALE CREIERULUI

 Modul în care modificările normale ale creierului legate de

vârstă pot fi distinse de modificările patologice asociate
demenței (de exemplu, boala Alzheimer) este dezbătut în mod
aprins. Problema este că trei dintre principalele caracteristici
clinice ale bolii Alzheimer - pierderea memoriei episodice,
pierderea țesutului cerebral și depunerea amiloidului - sunt
observate și la persoanele în vârstă aparent sănătoase, cu puține
sau cu lipsa dovezilor de demență. Cu toate acestea, se
recunoaște în general că principalul factor de risc pentru
dezvoltarea demenței este înaintarea în vârstă.
 BLOLILE SN ODATĂ CU ÎNAINTAREA ÎN
 VÂRSTĂ
Confuzia- dereglare temporară şi reversibilă a funcţiei
cerebrale, secundară unei cauze organice, metabolice, toxice,
psihologice. Dispariţia cauzei ameliorează situaţia şi permite cel
mai des revenirea la starea anterioară.
Are un debut acut (de la câteva ore până la câteva zile), curs
fluctuant.
Se manifestă prin:
• lipsa atenției,
• gândire dezorganizată,
• dereglarea stării de conștiență care alterează cu perioade de
luciditate,
• agitație psihomotorică,
• dereglarea limbajului prin capacitate redusă de a-și exprima
gândurile,
 CONFUZIA. CONDUITA

 Este important de concretizat la apropiaţii pacientului despre starea

anterioară: starea cognitivă normală sau dereglări de memorie şi de
orientare aparute de câteva săptămâni, luni sau recent.

Determinarea cauzelor:
• Medicamentoase sau toxice: benzodiazepinele, anticolinergicele,
diureticele, hipoglicemiantele, alcoolul
• evenimente: demenajarea, spitalizare, doliu recent.
• stări post-chirurgicale: sindromul algic, administrarea anesteziei generale,
imobilizare dureroasă
 Infecții, cardiopatie, maladii cerebrale, dereglări metabolice, traumatisme.
 DIAGNOSTIC

Examenul clinic presupune determinarea patologiei declanțatoare:

 dehidratare,
 infecţie respiratorie,
 infarct miocardic,
 dereglare de ritm, insuficienţa cardiacă, ischemie acută,
 glob vezical, fecalom,
 deficit neurologic, AVC.

Examenele complementare:
 Examenele biologice (anemie, dereglare hidroelectrolitică, hipoglicemie, distiroidie,
hipercalciemie, hipoxie).
 EEG (încetinire difuză şi simetrică a ritmurilor de fond). Permite eliminarea epilepsiei
fronto-temporale şi a leziunii focale intracraniane.
 CT (pentru excluderea unui hematom subdural sau a unei hemoragii cerebrale).
 TRATAMENT. CONDUITĂ

• Tratamentul cauzei
• Tratamentul simptomelor caracteristice propriu-zise ale stării confuzionale. Se
recurge la neurolepticele de tip Haloperidol, Tiapride sau Risperidone ţinând cont
de reducerea dozei apoi suspendarea lor.

• Evitarea zgomotului, agitaţiei, panicii

• Medicul se prezintă înainte de a începe discuția
• Vorbește cu pacientul adresându-i-se pe nume
• O privește în ochi
• Tonalitatea vocii ramâne calmă şi raţională
• Dacă este posibil, încearcă să i se explice situaţia
 DEMENȚA

• O dereglare globală a funcţiilor cognitive la o persoană

cu stare de conştienţă normală în antecedente.
• Apariţia şi evoluţia sunt progresive.
• Dereglările sunt ireversibile.
• Este cauzat de maladiile neurologice degenerative, în
mod principal, boala Alzheimer.
 Boala Alzhaimer TIPURILE DE DEMENȚĂ
 Demența frontotemporală
 Demenţa subcorticală şi cortocosubcorticală
 Demența corpului Lewy
 Demența în cadrul maladiei Parkinson
 Demenţa paraliziei supranucleare progresive (maladia
Steele-Richardson Olszewski)
 Demenţele vasculare sau traumatice
 BOALA ALZHEIMER

Boala Alzheimer reprezintă 60-80% din cazurile de demență. Majoritatea

persoanelor primesc un diagnostic după vârsta de 65 de ani. Dacă este
diagnosticată înainte, atunci este denumită în general boala Alzheimer cu debut
precoce.

Se caracterizează printr-o pierdere neuronală predominant în cortexul

temporal şi hipocamp, degenerescenţe neurofibrilare şi plăci senile într-un număr
mare.
 
 TABLOU CLINIC

Pacienții cu boala Alzheimer prezintă anumite comportamente și simptome

în curs de desfășurare care se agravează în timp. Acestea pot include:

 pierderea memoriei care afectează activitățile zilnice

 probleme cu sarcini casnice, cum ar fi utilizarea unui cuptor cu microunde
 dificultăți în rezolvarea problemelor
 probleme cu vorbirea sau scrierea
 devene dezorientat
 Scăderea intelectului
 igienă personală scăzută
 Schimbarea stării de spirit și de personalitate
 retragerea de la prieteni, familie și comunitate
 STADIALIZARE

 Etapa 1. Nu există simptome în acest stadiu, dar ar putea exista un

diagnostic precoce bazat pe istoricul familiei.
 Etapa 2. Apar primele simptome, cum ar fi uitarea.
 Etapa 3. Apar deficiențe fizice și psihice ușoare, cum ar fi reducerea
memoriei și concentrării. Acestea pot fi observate numai de către cineva
foarte apropiat de persoana respectivă.
 Etapa 4. Alzheimer este adesea diagnosticat în această etapă, dar este încă
considerat ușor. Pierderea memoriei și incapacitatea de a îndeplini sarcini
de zi cu zi sunt evidente.
 Etapa 5. Simptome moderate până la severe necesită ajutor de la cei dragi
sau de la îngrijitori.
 Etapa 6. În această etapă, o persoană cu Alzheimer poate avea nevoie de
ajutor pentru sarcini de bază, cum ar fi mâncarea și îmbrăcarea hainelor.
 Etapa 7. Aceasta este cea mai severă și finală etapă a bolii Alzheimer.
Poate exista o pierdere a vorbirii și a expresiilor faciale.
 DIAGNOSTIC
Tactica de diagnostic în stadiul de debut sau moderat
constă în evaluarea instalării dereglărilor intelectuale ce ţin de
• memorie,
• funcţiile executive,
• cognitive,
• limbaj,
• deprinderi.
 DIAGNOSTIC

 Testul lui Folstein- măsoară și evaluează funcția cognitivă și

tulburările mintale. Existenţa simptomelor evocatorii de
instalare progresivă şi un scor de MMSE inferior la 24, evocă
un sindrom demenţial.
 Rezolvarea unei probleme aritmetice simple
 Un test de fluiditate verbală.
 testul orologiului. Pacientului i se cere să deseneze cadranul
ceasornicului şi să indice în cadran toate orele, apoi cu acul mic
şi mare să noteze ora 16 şi 45. Primele dereglări ale acestei
încercări sunt erorile poziţionării cifrelor ceasornicului, o
confuzie dintre acul mic şi mare şi o eroare de poziţionare a
acului mic (care trebuie să fie mai aproape de ora 5 decât de ora
4).
 EXAMENELE DE LABORATOR

 AGS,
 AGU,
 PCR,
 ionograma,
 glicemia a jeun,
 Probele hepatice,
 dozarea TSH, a calciemiei,
 a vitaminei B12, a folaţilor, gazele sanguine după necessitate
 CT
 EEG
Depistarea distiroidiei, anemiei semnificative, a sindromului apneii în timpul somnului,
a hiperparatiroidismului care sunt susceptibili în dereglările cognitive.
 CITERIILE NINCDS-ADRDA
ALE MALADIEI ALZHEIMER

 Posibilă
-Sindrom demenţial izolat
-Dereglări cognitive progresive
-Posibil asociate cu o altă afecţiune sistemică sau cerebrală
 Probabilă
-Sindrom demenţial clinic confirmat
-Agravarea progresivă în cel puţin 2 domenii cognitive
-Perturbarea activităţilor vieţii cotidiene şi dereglări de comportament
-Absenţa altei afecţiuni sistemice sau cerebrale
 Certă
-Probabilă, apoi confirmată histologic (biopsie sau autopsie)
 TRATAMENT

 Nu există tratament pentru boala Alzheimer.

 Sunt medicamente care pot ușura simptomele și întârzia
progresul bolii cât mai mult posibil.
 Pentru stadiile precoce-moderate sunt prescrise medicamente
care mențin niveluri ridicate de acetilcolină în creier.
(Donepezil sau Rivastigmină).
 Pentru stadiile moderate-severe, sunt prescrise medicamente ce
conțin Memantina, care poate ajuta la blocarea efectelor
excesului de glutamat.
 De asemenea, se recomandă antidepresive, medicamente anti-
anxioase sau antipsihotice pentru a ajuta la tratarea
simptomelor legate de Alzheimer.
 CUM SĂ ÎNCURAJĂM ÎMBĂTRÎNIREA
SĂNĂTOASĂ MINTAL?
 Efectuarea activității psihice pe tot parcursul vieții poate reduce
efectele vârstei asupra sistemului nervos, iar angajarea în
activitățile sociale, sportive și mentale poate încetini scăderea
performanței cognitive. Cu cât ocupația unui individ este mai
implicată din punct de vedere intelectual și mai complexă, cu
atât performanța cognitivă este mai bună în anii următori.
 Persoanele în vârstă ar trebui încurajate să se angajeze în
activități stimulatoare precum socializarea, citirea și jocurile,
care îmbunătățesc funcția cognitivă și memoria, precum și
reduc riscul de depresie. Este o concepție greșită obișnuită că
îmbătrânirea duce în mod natural la condiții precum confuzie,
demență și delir. Capacitatea integră a creierului uman îi
permite să facă față în mod adecvat schimbărilor fizice asociate
îmbătrânirii. Într-adevăr, în absența bolii, funcția mentală
adecvată poate fi păstrată pe tot parcursul vieții.