Caria dentară este un proces destructiv cronic al ţesuturilor dentare dure, fără caracter
inflamator, producând necroza şi distrucţia acestora, cu formarea ulterioară a unei cavităţi
coronare sau radiculare.
Caria se dezvoltă numai pe dinţii în contact cu mediul bucal şi niciodată pe dinţii complet
incluşi sau foarte bine izolaţi de mediul bucal.
Procesul carios este specific doar organismelor vii. Bronner evidenţiază că cel mai dur ţesut
din organism este susceptibil distrucţiei numai în cursul vieţii, rămânând aproape neafectat
după moarte.
In concepția școlii bucureștene de stomatologie caria dentară reprezintă un proces patologic fără
analogie în restul organismului, și nu poate fi încadtrată în nici una din entitățile patologice
cunoscute. (Gafar si col.)
În opinia lui Harndt, care a dat definiția clasică a cariei, caria dentară este ”un proces destructiv
cronic, care evoluiază fără fenomene inflamatorii tipice, provocând necroza țesuturilor dure
dentare și în final, infectarea pulpei”.
FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE
În prezent, caria
dentară este privită ca
un proces dinamic
desfăţurat la interfaţa
dintre placa bacteriană
şi suprafața dentară.
TIMPUL
Studiile clinice și exprimentale din SUBSTRATUL ALIMENTAR
DIETA CARIOGENICĂ
ultimele decenii acreditează ideea că un fenomen
atât de complex cum este caria dentară depinde de
factori cauzali multipli, care trebuie să acționeze
simultan pentru declanșarea procesului de
îmbolnăvire, ceea ce conduce la ipoteza unei
triade de factori etiologici (Keyes):
CARIA
- terenul, DENTARĂ
- flora microbiană,
- alimentația cariogenă.
Prin teoria multifactorială, în producerea
cariei dentare se incriminează interacțiunea GAZDA (SMALȚUL
factorilor cariogeni, care trebuie să SUSCEPTIBIL) PLACA BACTERIANĂ
existe/acționeze împreună în anumite perioade de
timp.
FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE
TIMPUL
SUBSTRATUL ALIMENTAR
SUSCIPTIBILITATEA SMALȚULUI ȘI DIETA CARIOGENICĂ
MEDIUL BUCAL
Rezistenţa smalţului dentar faţă de carie
este, în mare parte, condiţionată de structura sa,
care este determinată, la rândul ei, pe de o parte de
influenţele ce s-au exercitat asupra dintelui în
perioada de dezvoltare, iar pe de altă parte de CARIA
influenţele exogene şi endogene exercitate asupra DENTARĂ
dintelui adult.
Instalarea unor tulburări metabolice
produse de o alimentaţie neraţională, discrinii sau
boli intercurente, influenţa unor factori nocivi,
poate avea o serie de repercusiuni asupra
germenului dentar în formare la făt, în cazul GAZDA (SMALȚUL
SUSCEPTIBIL)
gravidei, sau asupra dezvoltării şi mineralizării PLACA BACTERIANĂ
Rolul fluorului. Captarea fluorului de către smalţ are drept urmare reducerea
solubilităţii în soluţie acidă, deci creşterea rezistenţei la carie.
Carenţa în vitamina D duce la structurarea unui smalţ hipoplazic, ceea ce
favorizează apariţia cariilor.
Dereglările hormonale afectează creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor dentare,
ceea ce influenţează în special erupţia dentară. Creşterea frecvenţei cariilor apare
secundar, datorită modificărilor de vâscozitate a salivei.
FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE
Lichidul bucal poate interveni în prevenirea sau favorizarea cariilor dentare printr-o
serie de mecanisme chimice care constau în activitatea sa enzimatică, capacitatea de
tamponare a acizilor organici produşi de microorganismele bucale precum şi de
posibilitatea de remineralizare a leziunilor carioase incipiente.
De menţionat rolul vâscozităţii salivare, deoarece o salivă foarte vâscoasă
favorizează reţinerea şi aderarea resturilor alimentare pe suprafaţa dintelui, generând
astfel condiţii optime debutului proceselor carioase. Saliva umană are un potenţial
deosebit de remineralizare a smalţului cariat, potenţial destul de constant la acelaşi
individ, dar diferit de la unul la altul. Mecanismul constă în precipitarea ionilor de
calciu şi fosfat din lichidul bucal sub forma unor fosfaţi de calciu insolubili care se
încorporează în smalţ, desfiinţând defectele incipiente apărute prin demineralizări
incipiente.
FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE
Testarea salivei stimulate se face prin alte două teste succesive, după cum
urmează:
1. Testul 4 presupune evaluarea cantitativă a salivei după stimulare. Testul
include o bucăţică de parafină. Pacienţii sunt instruiți să mestece bucata de
ceară pentru a stimula fluxul salivar. După 30 de secunde pacientul
colectează saliva în recipientul special şi fără a înghiţi saliva, continuă să o
colecteze la intervale regulate de 5 minute. Cantitatea de salivă poate fi
măsurată prin verificarea în mililitrii de pe pahar. Fluxul normal de salivă
stimulată poate varia între 3ml/minut şi 1,6ml/minut conform indicaţiilor
testului.
2. Testul 5 presupune evaluarea capacităţii tampon a salivei cu ajutorul unor
paşi specifici menţionaţi în instrucţiunile testului şi prin aplicarea benzilor de
testare a capacităţii tampon salivare.
FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE
Placa bacteriană
Constituie un sistem ecologic microbian TIMPUL
SUBSTRATUL ALIMENTAR
viguros, cu o activitate metabolică intensă, DIETA CARIOGENICĂ
bine adaptat mediului său. Ea apare sub
forma unui agregat de microorganisme unite
între ele şi de suprafaţa dintelui sau a altor
structuri din cavitatea orală prin intermediul
unei matrice organice. Prin numeroase
cercetări s-a demonstrat că în apariţia cariei
dentare rolul primordial îl au bacteriile, în CARIA
special Streptococcus mutans, care iniţiază DENTARĂ
caria, iar Lactobacilii influenţează
progresarea procesului carios. Asemenea
bacterii ca Veillonela, Staphylococcus,
Neisseria şi alte tipuri de Streptococcus au
un rol mai puţin important în evoluţia cariei
dentare. GAZDA (SMALȚUL
SUSCEPTIBIL) PLACA BACTERIANĂ
FACTORII DE RISC AI CARIEI DENTARE
Placa bacteriană
Una din condiţiile necesare este prezenţa în placa TIMPUL
SUBSTRATUL ALIMENTAR
bacteriană a substratului nutritiv, de fermentaţie, DIETA CARIOGENICĂ
necesar pentru activitatea bacililor. În experienţe pe
animale s-a demonstrat că la prezenţa unui număr
mare de germeni ca Str. Mutans, Lactobacillus etc.
fără prezenţa glucidelor caria nu apare. Pe de altă
parte, caria n-a fost depistată la animalele la care
germenii lipseau (în condiţii sterile) şi care erau
alimentate cu cantităţi impunătoare de glucide.
Potenţialul cariogen înalt al Streptococcus
Mutans se explică prin: CARIA
1. Str. Mutans produce suplimentar polizaharidul DENTARĂ
zaharoza din glucoză. Placa se inserează de
suprafaţa dintelui, iar Str. Mutans este legat cu toate
straturile ei.
2. Str. Mutans sintetizează un polizaharid
suplimentar din fructoză, care se formează din
zaharoză.
3.Str. Mutans produce acizi organici (în special GAZDA (SMALȚUL
acidul lactic) din zaharoză, ceea ce duce la SUSCEPTIBIL) PLACA BACTERIANĂ
demineralizarea rapidă a smalţiului.
FACTORII PREDISPOZANȚI AI CARIEI DENTARE
B. Perioada postnatală.
În primul an de viaţă:
- igiena orală precară;
- tipul şi caracterul alimentaţiei (naturală, artificială, mixtă);
- frecvența alimentației (creșterea necontrolată a numărului de mese crește riscul carios);
- maladiile generale ale tractului gastro-intestinal; malnutriția, hipovitaminosele; rahitismul
ş.a;
- eruperea precoce sau tardivă a dinţilor;
- hipoplaziile smalţului sau defectele de dezvoltare a țesuturilor dure dentare;
- conţinutul scăzut de F în apa potabilă etc
FACTORII PREDISPOZANȚI AI CARIEI
DENTARE
La copii şi adolescenţi:
- igiena bucală precară;
- conținutul scăzut al F în apa potabilă;
-experiența carioasă anterioară;
- anomaliile de poziţie a dinţilor, a ocluziei, aparate ortodontice etc.;
- hipoplaziile dentare sau defectele de dezvoltare a țesuturilor dure dentare;
- eruperea precoce sau tardivă a dinţilor;
- hiposalivaţia, mediul acid al lichidului bucal;
-carenţa ionilor de Ca, P, F ş.a., a fermenţilor, a imunoglobulinelor etc;
- maladii generale ale diferitor sisteme: tractului gastro-intestinal, endocrin, cardio-vascular,
etc;
- alimentaţia iraţională: surplus de glucide, insuficienţa proteinelor, a vitaminelor A, D, C, gr. B
ş.a.
FACTORII PREDISPOZANȚI AI CARIEI DENTARE
Metoda de realizare: se înlătură placa bacteriană şi se izolează de acţiunea salivei dinţii frontali
superiori, apoi pe suprafaţa vestibulară uscată a unui incisiv superior central, la distanţa de 2 mm
de la marginea incizală, în zona centrală, se aplică cu ajutorul unei pipete o picătură de soluţie de
HCL- 1 mol/l cu diametrul de 1,0 - 2,0 mm. După 5 secunde suprafaţa dintelui se spală şi se usucă.
Pe suprafaţa gravată se aplică o picătură de soluţie de 1% de albastru de metilen, intensitatea culorii
se compară cu cheia de 10 culori (fiecare nuanţă se notează cu 10 puncte),
Metodele de prognostic a cariei dentare
1. Metoda de apreciere a rezistenţei funcţionale a smalţului la acţiunea
acizilor (Okuşko V. P., 1980)
Pacientul B
Pacientul C Pacientul D
Pacientul A
C
C A
C A P
AC
C 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4
6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5 5 6
5 6 6
6 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4
6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5
6 5 4 3 2 1 1 2 3 4 5 5 6
5 6 6
6 C
OA
C C
AO
O
COA
COA = 5 C3 O1 COA = 4
=0 COA = 4 C2
A1 C4
În notarea indicelui de intensitate pentru dentiția temporară se folosesc literile mici co sau cr
(carie, reconstructie), df –decay, filling.
Dinții extrași din cauza rezorbției radiculare inaintea substrituirii lor cu cei permanenți nu se
Pacientul A 5,5 ani notează. Pacientul C 3 ani
c o c c o Pacientul B 3 ani c c c
c V IV III II I I II III
V IV III II I I II III c c c c c IV V
IV V c c c V IV III II I I II III
V IV III II I I II III V IV III II I I II III IV V
IV V IV V pt
c c a a V IV III II I I II III c p
c c IV V
co =8 c=8
co = 6
co = 10 c=8 o=2 c=6
În notarea indicelui de intensitate pentru dentiția mixt ă se folosesc literile mari COA sau COE
(carie, obturație, absent sau extras) pentru dinții permanenti si literile mici pentru dintii
temporari (c,o)
Pacientul B ? ani
Pacientul A ? ani
C c
C c
c c o
p P
6 V 4 III 2 1 1 2 III
6 V IV III 2 1 1 2 III
IV V 6
IV V 6
6 V IV III 2 1 1 2 III IV
6 V IV III II 1 1 2 III
V 6
IV V 6
O
a
C
O
COA +co=7
COA +co= 5 C2 +O1+c2=5
C2+O1 +c3+o1=7
In cazul in care procesul carios afectează cateva suprafețe ale
aceluiași dinte se folosește unul din indicii COAs sau cos, DMFs, dfs. Se
sumează numarul de suprafețe cariate, obturate și numărul dinților absenți
sau extrași.
COAd =6 (C 6) (28-32) COAs=18 (C18) (148)
sau cod=6 (c5 o1) (20) cos=27 (c25,o2) (88)
OMS a propus urmatorele niveluri de intensitate a cariei
dentare la copiii de 12 ani:
- foarte joasă (0-1,1)
- joasă (1,2-2,6)
- moderată (2,7-4,4)
- inaltă (4,5-6,5)
- foarte inaltă (6,6 și mai mult)
Exemplul nr. 1
Clasa 7 A total 14 copii
8/14=0,57x100%=57%
Frecventa cariei dentare in clasa 7A=57%
8/18=0,44x100%=44%
FRECVENTA CARIEI DENTARE IN CLASA 7B=44%
8/18=0,44x100%=44%
FRECVENTA CARIEI DENTARE IN CLASA 7C=44%
10/16=0,62x100%=62%
Frecventa cariei dentare in clasa 7C=62%
REZULTATE
7A=57%
7B=44%
7C=62%
Scopul ?????
Clasa 7 A Total 14 copii Clasa 7 A Total 14 copii
1.COA=0 1.COA=1 C1
2.COA=2 C1 O1 2.COA=5 C4 O1
3.COA = 3 C2 O1 3.COA = 4 C2 O2
4.COA=0 4.COA=1 C1
5.COA= 6 C2 O5 A1 5.COA= 8 C2 O5 A1
6.COA=3 C3 6.COA=3 C3
7.COA=1 O1 7.COA=2 C1 O1
8.COA=2 O2 8.COA=3 C3 O2
9.COA=3 C3 9.COA=4 C3 O1
10.COA=0 10.COA=0
11.COA=4 C1 O1 A2 11.COA=5 C1 O1 A3
12.COA=2 C2 12.COA=2 C2
13.COA=1 A1 13.COA=1 A1
14.COA=4 C4 14.COA=4 C4
Indicile de intensitate in clasa 7A= Indicile de intensitate in clasa 7A=
0+2+3+0+6+3+1+2+3+0+4+2+1+4=31/ 1+5+4+1+8+3+2+3+4+0+5+2+1+4=43/1
14=2,21 4=3,07
C=16 C=27
Clasa 7 B Total 18 copii Clasa 7 B Total 18 copii
1.B-COA=2 C1 O1 1.B-COA=2 O2
2.A- COA=2 O2 2.A- COA=2 O2
3.C-COA = 3 C1 O1 A1 3.C-COA = 3 O2 A1
4.D-COA=0 4.D-COA=0
5.E-COA= 6 C2 O5 A1
6.F-COA=3 C3
5.E-COA= 7 C1 O6
7. G-COA=1 O1 6.F-COA=3 O3
8.H-COA=2 O2 7. G-COA=1 O1
9.I-COA=3 C3 8.H-COA=2 O2
10.J-COA=0 9.I-COA=3 C3
11.K-COA=4 C1 O1 A2 10.J-COA=0
12.L-COA=2 C2 11.K-COA=4 O2 A2
13.M-COA=1 A1
14.N-COA=4 C4
12.L-COA=2 02
15.O-COA=7 O7 13.M-COA=1 A1
16.P-COA=3 O1 A2 14.N-COA=4 O4
17.Q-COA=4 A4 15.O-COA=7 O7
18.R-COA=0 16.P-COA=3 O1 A2
17.Q-COA=4 A4
Indicile de intensitate= 18.R-COA=0
Pentru practicieni este esențială înțelegerea importanței evaluării riscului carios individual și a înterpretării
valorilor acestuia în scopul prevenirii apariției bolii carioase.
Procedurile de evaluare a riscurilor utilizate în practica medicală, oferă date suficiente pentru a
determina sensibilitatea la boală a unei persoane și permit realizarea unor măsuri preventive. Deși datele
evaluării riscului la carie nu sunt suficiente pentru a cuantifica modele, procesul de determinare a
riscurilor ar trebui să fie o componentă importantă în procesul de luare a deciziilor de evaluare clinică,
deoarece:
- implica proceduri de prevenire a bolii în loc de tratarea rezultatului bolii
- oferă o mai bună înțelegere a factorilor de risc și vine în ajutorul practicianului
în individualizarea discuțiilor preventive
- individualizează, selectează, și determină frecvența ședințelor de tratament preventiv și tratament
restaurativ.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Evaluarea riscului la carie este indicată în cazul tuturor pacienților, urmând ca prin aplicarea
unor măsuri de înlăturare a cauzelor să anticipăm apariția leziunilor carioase ireversibile. Este
necesar de a diferenția "evaluarea riscului carios" de "testarea activității carioase".
Evaluarea riscului carios are ca scop estimarea probabilității de apariție a unor noi
leziuni carioase într-o anumită perioada de timp, precum și estimarea probabilității de
schimbare a dimensiunilor sau activității leziunilor carioase existente. Evaluarea riscului
carios, de asemenea, mai stabilește și intervalul de timp necesar repetării examenului clinic:
- o dată pe an la pacienții cu risc carios mic,
- de două ori pe an la pacienții cu risc carios moderat,
- o dată la 3 luni la pacienții cu risc carios crescut.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Modelele de evaluare a riscului carios implica în prezent o combina ție de factori, inclusiv
dieta, expunerea la fluoruri, rezistența țesuturilor dure dentare, microflora oral ă care
interacționează cu o varietate de factori sociali, comportamentali și culturali.
Evaluarea riscurilui carios, este de fapt determinarea riscului de inciden ță a cariilor (de
exemplu, numărul de leziuni noi atât cavitare, cât și incipiente ) într-o anumit ă period ă de
timp sau probabilitatea că vor exista modificari în dimensiunile sau activitatea leziunilor deja
prezente. Se cunosc mai multe clasificări ale factorilor de risc și ai celor de protec ție.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Factori Factori de risc Factori de protecţie
Fizici Modificări de structură ale smalţului, gropiţe şi fisuri Dispensarizare frecventă şi sigilări (dacă este posibil)
adânci, zone anatomice susceptibile
Reflux gastric Supravegherea condiţiilor favorizante
Nivel crescut de Streptococus mutans Reducerea nivelului de Streptococus mutans
Nevoi speciale de sănătate Intervenţii preventive pentru reducerea efectelor
Experienţa carioasă trecută Creşterea frecvenţei vizitelor pentru control
Federaţia dentară Carii de biberon în antecedente Creşterea frecvenţei vizitelor pentru control
I. Leziuni carioase cavitare sau incipiente Absenţa leziunilor noi 1 sau 2 leziuni noi 3 sau mai multe leziuni
(evidente vizual sau radiologic) sau restaurărilor în carioase sau restaurări în noi sau restaurări în
ultimii 3 ani ultimii 3 ani ultimii 3 ani
II. Dinţi absenţi datorită cariilor în ultimii 3 ani Nu Da
III. Placă vizibilă Nu Da
IV. Morfologie dentară neobişnuită Nu Da
V. Restaurări interproximal -1 sau mai multe Nu Da
VI. Suprafeţe radiculare expuse Nu Da
VII.Restaurări debordante sau cu percolări Nu Da
marginale
VIII. Aparate ortodontice (fixe sau mobile) Nu Da
IX. Xerostomie Nu
TOTAL:
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Această fişă de evaluare include toţi factorii ce pot fi observaţi cu uşurinţă sau
descoperiţi în timpul unei examinări orale de rutină. Pentru evidenţierea mai bună a gradului de
risc, sunt folosite cele trei culori: verde, ce indică un risc scăzut; galben, risc mediu şi rosu, risc
crescut pentru caria dentară. Pentru fiecare factor, se completează în ultima coloană din dreapta
„riscul pacientului“ valoarea atribuită, 0 (pentru risc scazut), 1 (risc moderat) şi 10 (risc
crescut). Se însumează valorile din coloana „riscul pacientului“ şi se interpretează astfel:
valoarea 0 indică un risc scăzut,
valori între 1-10 plasează pacientul în grupa de risc moderat,
iar peste 10 în grupa de risc crescut.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Această evaluare este indicată în şedinţa initială şi repetată la fiecare şedinţă de control/
intervenţie preventivă, pentru a observa scăderea riscului carios în urma intervenţiilor
terapeutice şi modificărilor comportamentale ca urmare a motivării şi educării pacientului.
În literatură există numeroase studii publicate despre necesitatea diferențierii
managementului leziunilor carioase în funcție de riscul carios evaluat.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Pacienţii din grupul de risc scăzut prezintă o istorie săracă în leziuni carioase active,
extracţii sau restaurări. Strategia de management pentru pacienţii din acest grup este
menţinerea balanţei în favoarea factorilor de protecţie şi să fie con ştien ţi de posibilitatea
modificării în timp a riscului lor la carie. Dacă factorii patogeni sau cei protectori pentru carie
se vor modifica semnificativ, ei pot deveni susceptibili la apari ţia acestei afec ţiuni. Periodic, la
fiecare şedinţă de control, este nevoie să fie reevaluate riscul carios datorită unei posibile
schimbări în igiena orală, nivelurile bacteriene, dietă, flux salivar, folosirea fluorurilor. Orice
combinaţie ar avea nivelul bacteriilor orale, obiceiurile de igien ă orală, dieta, utilizarea
fluorurilor sau conţinutul salivar, aceasta i-a protejat de apari ţia cariei şi este foarte probabil s ă
îi protejeze şi pe viitor, însă nu există nici o garanţie a acestei premise. La pacien țiii din acest
grup frecvenţa vizitelor la cabinet şi a examinării radiografice este scăzută și se reduce la o
singură vizită la fiecare 12 luni.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Încadrarea pacienţilor în grupul de risc moderat este mai dificilă decât în celelalte două grupuri,
fiind bazată pe o analiză a balanţei între factorii identificaţi în evaluarea riscului carios. Pacien ţii din acest
grup de risc, prin definiţie, sunt expuşi mai multor factori de risc decât cei din grupul de risc sc ăzut, îns ă nu
prezintă semne ale unei activităţi carioase continue, ca cei din grupul de risc crescut. De asemenea, este
posibil ca o persoană care nu prezintă nici o leziune carioasă cavitară, îns ă este expus la mai mult de doi
factori de risc, poate fi plasat în grupa de risc crescut. Managementul clinic al acestor pacienți se constituie
din:
- periaje profesionale periodice;
- consiliere pentru o dietă necariogenă;
- terapia de fluorizare poate fi adaugată pentru a fi siguri că balanţa se înclină către oprirea evolu ţiei bolii
carioase (clătiri orale);
- dispensarizare cu evaluarea radiografică pentru activitatea carioasă mai frecvent decât pentru cei din
grupul de risc scăzut, aproximativ o dată la 18-24 luni se recomand ă efectuarea rx cu film mu şcat. Perioada
fiind stabilită în funcţie de factorii de risc prezenţi şi evaluarea clinicianului;
educaţie pentru sănătate, în vederea schimbării atitudinilor şi practicilor de igienizare personal ă favorabile
sănătăţii dentare.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Pacienţii care prezintă curent leziuni carioase active, cel mai des de tip cavitar sunt
incluşi în categoria pacienţilor cu risc crescut. Prezenţa leziunilor carioase detectabile clinic, de
exemplu, este un indicator al bolii, fiind un indiciu foarte puternic c ă afec ţiunea va progresa
către apariţia mai multor cavităţi carioase, cu excepţia situaţiei în care se intervine prin terapie
chimică pentru a reduce atacul microbian şi a stimula remineralizarea. Este posibil ca cineva
care nu prezintă leziuni cavitare, însă este expus la mai mulţi de doi factori de risc sa fie inclus
în acest grup de risc, în acest caz atenţia trebuie îndreptată c ătre eliminarea sau reducerea
posibilităţii de apariţie a noilor leziuni carioase.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Pacienţii din grupa de risc extrem. Aceştia sunt reprezentaţi de pacienţii cu risc crescut care
prezintă suplimentar nevoi speciale sau prezintă afectare salivară de tip hiposaliva ţie sever ă. Ace şti
pacienţi trebuie urmăriţi şi conduşi mai insistent decât cei din grupa precedent ă. Pentru ace şti
pacienţi se pune accent pe refacerea capacităţii tampon salivare şi a rezervei de calciu şi fosfa ţi
necesare remineralizării leziunilor necavitare, iar adiţional sunt recomandate terapii de cl ătiri orale
cu rol de tampon (de exemplu cu bicarbonat de na) pentru refacerea şi purificarea func ţiilor
tampon salivare şi paste de dinţi cu calciu şi fosfaţi pentru înlocuirea componentelor salivare
normale necesare remineralizării structurii dentare după produc ţia de acid rezultat ă ca urmare a
ingestiei alimentare.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Cariograma este un mod nou de evaluare a riscului carios, care ilustrează foarte elocvent interacțiunea
factorilor declanșatori ai cariei dentare. Acest program educațional, interactiv a fost creat pentru o mai bună
înțelegere a aspectelor multifactoriale a leziunilor carioase și de a acționa ca un ghid în încercările de a
estima riscul cariilor. Acest program poate fi utilizat într-un protocol clinic sau pentru diferite scopuri
educaționale.
Scopul principal al cariogramei este demonstarea grafică a riscului carios, exprimată prin "șansa de a evita
cariile noi" în viitorul apropiat. Demonsrează de asemenea, în ce măsură diverși factori afectează această
"șansă". Un alt scop al acestui program este de a încuraja aplicarea măsurilor preventive, înainte ca caria să
apară. Obiectivele unei cariograme sunt:
- ilustrează interacțiunea factorilor cauzali ai cariei dentare;
- ilustrează șansa de a evita carii;
- exprimarea grafică a riscului carios;
- recomandări vizavi de acțiunile preventive;
- poate fi utilizat in clinică în cadrul protocoalelor de tratament;
- poate fi folosit ca un program educațional.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Acest program nu poate înlocui analiza personală profesională asupra riscurilor carioase
efectuate de examinator. Cu toate acestea, ea poate oferi indicii valoroase și poate chiar
servi ca bază pentru discuții cu pacientul în ceea ce privește factorii de risc ai cariei
dentare și strategiile de prevenire a acesteea. Cu alte cuvinte, ea nu preia
responsabilitățile examinatorului , dar poate servi ca un instrument valoros în luarea
deciziilor clinice.
Modelul este prezentat sub forma unei diagrame (cariogramă), realizată cu ajutorul unui
program pentru PC Windows.
EVALUAREA RISCULUI CARIOS
Rezumând, cariograma arată fiecărui pacient dacă riscul său carios este mare,
intermediar sau scăzut şi care dintre factorii etiologici sunt considerabil
responsabili de acest risc. Rezultatele obţinute indică ce acţiuni profilactice
trebuie aplicate pentru a îmbunătăţi situaţia.