Cuplarea in paralel a generatoarelor

sincrone

Prezentare realizata de:

Toader Dragos
Ungurean Adrian
Cuprins
1. Introducere
2. Regimuri de functionare
3. Conditii de cuplare
4. Metode de cuplare
5. Concluzii
 1.Introducere
 In centralele electrice sunt instalate de obicei mai multe generatoare sincrone,
destinate pentru a functiona in paralel, pentru a debita energie electrica intr-un
sistem electroenergetic de putere mare, in comparatie cu puterea nominala a
fiecarui generator.

 Functionarea a doua sau mai multe generatoare sincrone în paralel pe aceleasi

bare de distribuire a energiei electrice impune o circulatie a curentilor de la
generatoare spre retea sau invers dar niciodata între generatoare (curent de
circulatie). Existenta unui curent de circulatie de la un generator la altul
conduce la o încarcare suplimentara a înfasurarilor uneia dintre ele cu efecte
termice neplacute ducând la perturbarea functionarii acestuia.

 Functionarea in paralel a generatoarelor sincrone genereaza doua categorii de

probleme:
1. legat de efectuarea operatiei de cuplare in paralel
2. referitoare la functionarea efectiva a generatoarelor cuplate in paralel.
 2. Regimuri de functionare
 În situaţia în care un generator sincron este conectat la
o reţea la care sunt cuplate şi alte generatoare, se spune
că generatorul respectiv funcţionează în paralel cu
celelalte. Dacă reţeaua la care sunt cuplate
generatoarele sincrone îşi menţine tensiunea şi
frecvenţa constantă la variaţia sarcinii atunci reţeaua se
consideră de mare putere (se utilizează şi termenul
reţea de putere infinită). Un al doilea regim de
funcţionare al generatorului sincron este regimul
autonom în care generatorul sincron funizează energia
receptoarelor printr-o reţea proprie la care nu mai sunt
conectate şi alte generatoare
 3. Conditii de cuplare
Dupa ce generatorul sincron a fost pornit cu ajutorul motorului
primar si a fost adus la o turatie apropiata de cea sincrona , pentru
a-l conecta in paralel cu barele centralei fara a interveni procese
tranzitorii care in general perturba functionarea masinii trebuie
indeplinite urmatoarele conditii:
a) tensiunile generatorului sa fie egale cu tensiunile retelei ;
b) frecventa f a masinii sa fie apropiata de cea a tensiunii
retelei ;
c) in momentul conectarii generatorului la retea tensiunile la
bornele omoloage ale generatorului si ale retelei trebuie sa fie in
faza ;
d) ultima conditie impune si coincidenta ordinei de
succesiune a fazelor generatorului si a fazelor retelei .
 3. Conditii de cuplare
 Daca conditia d) nu este indeplinita , conectarea in paralel nu este posibila .
Daca nu sunt indeplinite conditiile a) si c) cuplarea la retea este insotita de fenomene
tranzitorii , care sunt cu atat mai puternice cu cat diferenta tensiunilor omoloage in
faza si amplitudinii este
mai mare. Diferenta mare intre frecvente la conectare duce la oscilatii puternice ale
rotorului masinii sincrone care pot fi formate de iesirea din sincronism.

 Operatia de identificare a succesiunii fazelor la generatoarele fixe se face o

singura data , la montarea generatorului. La efectuarea sincronizarilor ulterioare se
urmareste numai indeplinirea primelor trei conditii. Conditiile de tensiune si de
frecventa (a si b) se controleaza cu ajutorul voltmetrelor si al frecventmetrelor.
Uneori se folosesc in acest scop aparate „duble`` cu doua indicatoare alaturate , care
usureaza observarea indeplinirii conditiei de egalitate ale marimilor
corescpunzatoare generatorului cu cele ale retelei.
 4. Metode de cuplare
a) Metoda voltmetrului zero. La aceasta metoda se masoara diferenta dintre tensiunile fazelor omoloage ale generatorului si
retelei, cu ajutorul unui voltmetru conectat pe bornele intreruptorului cu ajutorul caruia se face cuplarea in paralel. In acelasi
timp se mai sunteaza, prin elemente de rezistenta egala cu cea a voltmetrului si celelalte doua contacte ale intreruptorului. La
trecerea prin zero, sau printr-un minim, a tensiunii indicate de voltmetru, tensiunile fazelor omoloage ale generatorului si
retelei coincid (desigur, daca este satisfacuta si conditia succe-siunii fazelor).
b) Metoda sincronoscopului cu lampi. La aceasta metoda se foloseste un sincronoscop cu lampi, care consta dintr-un sistem
de trei becuri cu incandescenta montate intr-o cutie, in varfurile unui triunghi echilateral si conectate electric intre cele doua
sisteme. Conectarea se poate face in montajul cu “foc invartitor” sau cu “foc stins – aprins”. In schema cu “foc invartitor” una
din lampi, L1, este conectata intre fazele omoloage, iar celelalte doua incrucisat. Coincidenta tensiunilor fazelor omoloage este
marcata, in aceasta schema, prin stingerea lampii L1 si o luminozitate egala a lampilor L2 si L3. La inegalitatea frecventelor
generatorului si retelei, lampile se aprind si se sting succesiv creand iluzia unui foc invartitor a carui viteza indica gradul de
abatere a celor doua frecvente. Schema verifica si sensul de succesiune a fazelor generatorului cu cel al retelei: la coincidenta
succesiunii focul este invartitor, altfel se sting si se aprind, succesiv, toate lampile odata. In schema cu “foc stins – aprins”,
toate becurile sunt montate intre bornele omologe. Identitatea succesiunii fazelor este indicata de faptul ca becurile se sting sau
se aprind toate odata, iar diferenta dintre frecvente este data de frecventa stingerii si aprinderii lampilor.
 4. Metode de cuplare
c)Metoda sincronoscopului cu camp invartitor. La aceasta metoda se foloseste un dispozitiv electromecanic analog cu motorul asincron bipolar,
cu rotorul bobinat. Infasurarea statorica este alimentata de la retea (prin intermediul unor transformatoare reductoare), iar infasurarea rotorica de
la bornele generatorului sincron. In aceasta situatie, rotorul sincronoscopului se va roti cu o viteza determinata de diferenta dintre pulsatiile celor
doua sisteme.In general, metodele de sincronizare fina, daca sunt bine aplicate, asigura cuplarea la retea in cele mai bune conditii. Ele prezinta
neajunsul ca nu se pot face suficient de rapid si uneori deloc, in cazul in care in sistemul energetic exista variatii de tensiune si frecventa (in urma
unor avarii).
d)Metoda autosincronizarii. Aceasta metoda nu necesita un aparataj special, dar poate fi folosita numai daca reteaua este suficient de puternica
si daca, in prealabil s-a identificat succesiunea fazelor generatorului ce urmeaza a fi cuplat. Generatorul sincron neexcitat si avand infasurarea de
excitatie conectata pe o rezistenta corespunzatoare, este adus (cu ajutorul motorului sau de antrenare) la o turatie apropiata de turatia de
sincronism. La masinile mari, turatia poate diferi de cea de sincronism cu cel mult 3%, iar la cele mici cu maximum 5%. Cand se ating aceste
turatii generatorul se cupleaza la retea. Imediat dupa cuplare se alimenteaza infasurarea de excitatie cu un curent corespunzator functionarii in
gol, dupa care, intr-un interval de timp foarte scurt, generatorul intra in sincronism. Uneori, metoda autosincronizarii se aplica intr-o varianta care
prevede aplicarea tensiunii de excitatie simultan cu cuplarea la retea a generatoarelor. In acest caz socul de curent este mare, dar durata
fenomenului scade, fapt cu o importanta majora in situatia in care, interventia rapida a unui nou generator este strict necesara. In centralele mari
exista dispozitive care efectueaza automat toate operatiile de sincronizare si controleaza indeplinirea conditiilor de cuplare la retea a generatorului
sincron.
 5. Concluzii

 Desi generatoarele sincrone au probleme in

conectarea cu reteaua si cu pastrarea lor in
functiune in raport cu sarcina variabila, este
cea mai utilizata metoda de producere a
energiei electrice, cu o pondere de 97% in
raport cu celelalte forme de producere a
energiei electrice. In ciuda conditiilor de
functionare, e o metoda relativ simpla de
producere a energiei electrice in cantitati mari
si foarte mari.