Ştiinţa activităţilor

corporale
 Denumirea de ştiinţă a
activităţilor corporale
 a fost propusă de M. Epuran (1969),
apoi utilizată, preluată de majoritatea
specialiştilor
 argumentul care stă la baza acestei
denumiri - scopul acestui domeniu de
activitate
 optimizarea activităţilor corporale, cu
efecte formative caracteristice
 Forme ale activităţilor
corporale
 Activităţi corporale ludice (de joc);
 Activităţi corporale agonistice (de luptă, întrecere);
 Activităţi corporale gimnice (de orientare spre
autoperfecţionare);
 Activităţi corporale de loisir (caracter recreativ);
 Activităţi corporale compensatorii
 Caracteristici ale ştiinţei
activităţilor corporale
 obiectul ştiinţei activităţilor corporale - motricitatea
omului

 ştiinţă de graniţă, între ştiinţele biologice şi

sociale

 Face parte din sistemul ştiinţelor acţiunii, alături

de ştiinţele educaţiei, instrucţiei

 obiect şi domeniu proprii de cercetare, care nu

fac obiectul studiului pentru nici o altă ştiinţă,
 Cercetarea domeniului

 Se pot cerceta următoarele fenomene:

 mişcarea corporală
 adaptarea la efort
 dezvoltarea şi perfecţionarea anatomo-
funcţională
 învăţarea tehnicii şi tacticii
 Tipuri de cercetări în domeniul
activităţii de educaţie fizică şi
sport
 a) cercetări unidisciplinare, din punctul de vedere al
unei ştiinţe

 b) cercetări multidisciplinare, în care fenomenul este

cercetat simultan, dar paralel de către reprezentanţi ai
mai multor ştiinţe

 c) cercetări interdisciplinare, în care investigaţia se

adresează unor aspecte variate, prin metode complexe,
în final realizându-se o sinteză în care fiecare ramură
ştiinţifică contribuie cu specificul său
 Concluzie

 Prin natura domeniului pe care îl slujeşte,

specialistul în educaţie fizică şi sport
trebuie să adopte un punct de vedere
multilateral în investigaţia ştiinţifică
 Metodele gândirii logice

După sensul de mişcare a gândirii, se

diferenţiază:
 raţionamentul inductiv (de la particular la
general)
 raţionamentul deductiv (de la general la
particular)

pe baza unor reguli stabilite se urmăreşte

obţinerea de noi cunoştinţe
 Inducţia

 calea prin care cunoaşterea trece de

la reflectarea individualului la cea a
generalului
 formă de raţionament care surprinde
regularitatea și cu ajutorul căreia se
obţine o concluzie generală dintr-o
multitudine de cazuri particulare
Inducție
 Ion, George şi Mihai au înălţimea de peste 1,70 m
 Ion, George şi Mihai sunt studenţi la Educaţie Fizică şi
Sport
 Toţi studenţii la educaţie Fizică şi Sport au probabil
înălţimea de peste 1,70m

 Schema de raţionare este următoarea:

 S1, S2,S3….posedă P
 S1, S2,S3….aparţin lui M
 M posedă (probabil) P
Inducția
   Universitatea A are studenţi străini
   Universitatea B are studenţi străini
   Universitatea C are studenţi străini
   Universităţile A, B şi C (şi numai ele)
sunt toate universităţile oraşului
București
  Prin urmare, universităţile oraşului
București au, probabil, studenţi străini.
 Metode inductive de
cercetare
 Observația

 Experimentul
 Exemplu de experiment
 Proba de control: 50m ASP T.F.
 Proba de control: 50m ASP T.I.
 S1..........................7.0
 S1.........................7.1
 S2..........................6.9
 S2.........................7.0
 S3..........................7.1
 S3.........................7.3
 Sn..........................n
 Rezultă concluzii:
 în urma aplicării programului de
 Program de antrenament:
pregătire bazat pe metoda
 2x30m; 2x50m; 2x30m repetărilor s-a obținut o
 P între repetări 2, 5, 2min. îmbunătățire a performanțelor
 P între serii 10min. obținute la proba de control
 Astfel, s1 a progresat de la ....
 S2............................
Exemplu de observație

 Activitatea sportivă din parcul

”Subarini„
 S1 aleargă

 S2 pedalează

 S3 role

 Sn

 concluzii
 Deducţia
 derivarea unei propoziţii cu caracter
general din alte propoziţii cu caracter
particular (premisele)
 silogismul - tipul fundamental al
deducţiei în care concluzia rezultă din
premise
 Exemplu de raționamente
deductive

 P1: Sportivii de performanță fac câte

două antrenamente pe zi
 P2: X este sportiv de performanță

 Concluzie: X face câte două

antrenamente pe zi
 P1: pregătirea pentru maraton
presupune 30km al. Pe zi
 P2: X este maratonist

 C: X aleargă 30 km pe zi
 Analogia

 al treilea tip de raţionament

 din asemănarea a două obiecte în unele
privinţe, conchide asemănarea lor şi în
alte privinţe
 în raţionamentul prin analogie, concluzia
are un caracter probabilistic
 ANALOGIA
 se refera la transferarea unor informatii si
intelesuri particulare, de la o anumita notiune,
fenomen, situatie la o alta notiune, fenomen,
situatie.

 Exemplu de analogie:
• Forța explozivă reprezintă pentru aruncători
ceea ce detenta reprezintă pentru săritori
 Etape în procesul de
cunoaştere
 Analiza - descompunerea raţională a întregului
şi desprinderea însuşirilor sale caracteristice

 Sinteza - operaţia inversă de refacere a

întregului din părţile sale componente

 Ambele operaţii pot fi aplicate atât în plan real

cât şi în cel mental
 ANALIZA
 însuşirile unui obiect sau ale unei clase de
obiecte sunt separate,ordonate – în minte
– după anumite criterii
 este precedată de un demers anticipativ,
de un numit proiect, schemă de lucru, deci
nu se desfăşoară la voia întâmplării
 permite delimitarea esentialului de
neesential, a necesarului de intamplator 
 SINTEZA

 recompunerea mintală a obiectului

din însuşirile lui iniţiale
 coreleaza componentele obiectului
pentru a ajunge in final la redarea
acestuia ca intreg
 Principiile logice ale
gândirii

 precizia gândirii se realizează prin acţiunea

comună a legilor
• identităţii,
• necontradicţiei
• terţiului exclus
 1. Legea identităţii

 a păstra, acelaşi înţeles ideilor pe tot

parcursul procesului gândirii
 putem avea un act de gândire corect
numai dacă păstrăm în cursul aceluiași act
de gândire același înțeles al unui cuvânt
 2. Legea noncontradicţiei

 nu pot fi adevărate în acelaşi timp două judecăţi dintre care

una confirmă şi cealaltă neagă aceeaşi afirmaţie

 Un lucru ori este ori nu este, în același timp.

 Suntem obligați să nu ne contrazicem pe noi înșine când gândim

sau eventual când comunicăm
 3. Legea terţiului exclus

 Conţinutul ei a fost formulat de către Aristotel:

 nu poate fi nimic intermediar între două judecăţi

contradictorii; să se afirme sau să se nege (sau ...
sau, al treilea nu există)
 4. Legea raţiunii suficiente

 orice idee adevărată trebuie să

fie întemeiată
 Cerinţa acestui principiu este de a ne
fundamenta, întemeia, justifica
susţinerile
 Principiul ne constrânge să dăm curs
întrebării: pe ce te bazezi?
 Paralogisme şi sofisme
 erori generate de nerespectarea acestor principii
elementare ale gândirii
 paralogismele sunt involuntare, ele decurgând
din neatenţia sau ignorarea normelor logice
 sofismele sunt, dimpotrivă, intenţionate şi scopul
lor nu este adevărul, ci inducerea în eroare a
celorlalţi sau, eventual, un succes de moment
Verificaţi-vă cunoştinţele:

 Ce reprezintă inducţia în cercetarea

ştiinţifică:
 Tip de raţionament;
 Acţiune motrică;
 Capacitate motrică.
 Ce este deducţia şi ce se înţelege prin
analogie?
 Enumeraţi principiile logice ale gândirii!
 TEMĂ REFERAT

Prezentaţi exemple de:

 raţionamente inductive şi deductive

 silogisme, analogie

 generalizare, abstractizare,

utilizând concepte din terminologia

educaţiei fizice şi sportului.