Sunteți pe pagina 1din 30

Ştiinţa activităţilor

corporale
Denumirea de ştiinţă a
activităţilor corporale
 a fost propusă de M. Epuran (1969),
apoi utilizată, preluată de majoritatea
specialiştilor
 argumentul care stă la baza acestei
denumiri - scopul acestui domeniu de
activitate
 optimizarea activităţilor corporale, cu
efecte formative caracteristice
Forme ale activităţilor
corporale
 Activităţi corporale ludice (de joc);
 Activităţi corporale agonistice (de luptă, întrecere);
 Activităţi corporale gimnice (de orientare spre
autoperfecţionare);
 Activităţi corporale de loisir (caracter recreativ);
 Activităţi corporale compensatorii
Caracteristici ale ştiinţei
activităţilor corporale
 obiectul ştiinţei activităţilor corporale - motricitatea
omului

 ştiinţă de graniţă, între ştiinţele biologice şi


sociale

 Face parte din sistemul ştiinţelor acţiunii, alături


de ştiinţele educaţiei, instrucţiei

 obiect şi domeniu proprii de cercetare, care nu


fac obiectul studiului pentru nici o altă ştiinţă,
Cercetarea domeniului

 Se pot cerceta următoarele fenomene:


 mişcarea corporală
 adaptarea la efort
 dezvoltarea şi perfecţionarea anatomo-
funcţională
 învăţarea tehnicii şi tacticii
Tipuri de cercetări în domeniul
activităţii de educaţie fizică şi
sport
 a) cercetări unidisciplinare, din punctul de vedere al
unei ştiinţe

 b) cercetări multidisciplinare, în care fenomenul este


cercetat simultan, dar paralel de către reprezentanţi ai
mai multor ştiinţe

 c) cercetări interdisciplinare, în care investigaţia se


adresează unor aspecte variate, prin metode complexe,
în final realizându-se o sinteză în care fiecare ramură
ştiinţifică contribuie cu specificul său
Concluzie

 Prin natura domeniului pe care îl slujeşte,


specialistul în educaţie fizică şi sport
trebuie să adopte un punct de vedere
multilateral în investigaţia ştiinţifică
Metodele gândirii logice

După sensul de mişcare a gândirii, se


diferenţiază:
 raţionamentul inductiv (de la particular la
general)
 raţionamentul deductiv (de la general la
particular)

pe baza unor reguli stabilite se urmăreşte


obţinerea de noi cunoştinţe
Inducţia

 calea prin care cunoaşterea trece de


la reflectarea individualului la cea a
generalului
 formă de raţionament care surprinde
regularitatea și cu ajutorul căreia se
obţine o concluzie generală dintr-o
multitudine de cazuri particulare
Inducție
 Ion, George şi Mihai au înălţimea de peste 1,70 m
 Ion, George şi Mihai sunt studenţi la Educaţie Fizică şi
Sport
 Toţi studenţii la educaţie Fizică şi Sport au probabil
înălţimea de peste 1,70m

 Schema de raţionare este următoarea:

 S1, S2,S3….posedă P
 S1, S2,S3….aparţin lui M
 M posedă (probabil) P
Inducția
   Universitatea A are studenţi străini
   Universitatea B are studenţi străini
   Universitatea C are studenţi străini
   Universităţile A, B şi C (şi numai ele)
sunt toate universităţile oraşului
București
  Prin urmare, universităţile oraşului
București au, probabil, studenţi străini.
Metode inductive de
cercetare
 Observația

 Experimentul
Exemplu de experiment
 Proba de control: 50m ASP T.F.
 Proba de control: 50m ASP T.I.
 S1..........................7.0
 S1.........................7.1
 S2..........................6.9
 S2.........................7.0
 S3..........................7.1
 S3.........................7.3
 Sn..........................n
 Rezultă concluzii:
 în urma aplicării programului de
 Program de antrenament:
pregătire bazat pe metoda
 2x30m; 2x50m; 2x30m repetărilor s-a obținut o
 P între repetări 2, 5, 2min. îmbunătățire a performanțelor
 P între serii 10min. obținute la proba de control
 Astfel, s1 a progresat de la ....
 S2............................
Exemplu de observație

 Activitatea sportivă din parcul


”Subarini„
 S1 aleargă

 S2 pedalează

 S3 role

 Sn

 concluzii
Deducţia
 derivarea unei propoziţii cu caracter
general din alte propoziţii cu caracter
particular (premisele)
 silogismul - tipul fundamental al
deducţiei în care concluzia rezultă din
premise
Exemplu de raționamente
deductive

 P1: Sportivii de performanță fac câte


două antrenamente pe zi
 P2: X este sportiv de performanță

 Concluzie: X face câte două


antrenamente pe zi
 P1: pregătirea pentru maraton
presupune 30km al. Pe zi
 P2: X este maratonist

 C: X aleargă 30 km pe zi
Analogia

 al treilea tip de raţionament


 din asemănarea a două obiecte în unele
privinţe, conchide asemănarea lor şi în
alte privinţe
 în raţionamentul prin analogie, concluzia
are un caracter probabilistic
ANALOGIA
 se refera la transferarea unor informatii si
intelesuri particulare, de la o anumita notiune,
fenomen, situatie la o alta notiune, fenomen,
situatie.

 Exemplu de analogie:
• Forța explozivă reprezintă pentru aruncători
ceea ce detenta reprezintă pentru săritori
Etape în procesul de
cunoaştere
 Analiza - descompunerea raţională a întregului
şi desprinderea însuşirilor sale caracteristice

 Sinteza - operaţia inversă de refacere a


întregului din părţile sale componente

 Ambele operaţii pot fi aplicate atât în plan real


cât şi în cel mental
ANALIZA
 însuşirile unui obiect sau ale unei clase de
obiecte sunt separate,ordonate – în minte
– după anumite criterii
 este precedată de un demers anticipativ,
de un numit proiect, schemă de lucru, deci
nu se desfăşoară la voia întâmplării
 permite delimitarea esentialului de
neesential, a necesarului de intamplator 
SINTEZA

 recompunerea mintală a obiectului


din însuşirile lui iniţiale
 coreleaza componentele obiectului
pentru a ajunge in final la redarea
acestuia ca intreg
Principiile logice ale
gândirii

 precizia gândirii se realizează prin acţiunea


comună a legilor
• identităţii,
• necontradicţiei
• terţiului exclus
1. Legea identităţii

 a păstra, acelaşi înţeles ideilor pe tot


parcursul procesului gândirii
 putem avea un act de gândire corect
numai dacă păstrăm în cursul aceluiași act
de gândire același înțeles al unui cuvânt
2. Legea noncontradicţiei

 nu pot fi adevărate în acelaşi timp două judecăţi dintre care


una confirmă şi cealaltă neagă aceeaşi afirmaţie

 Un lucru ori este ori nu este, în același timp.

 Suntem obligați să nu ne contrazicem pe noi înșine când gândim


sau eventual când comunicăm
3. Legea terţiului exclus

 Conţinutul ei a fost formulat de către Aristotel:

 nu poate fi nimic intermediar între două judecăţi


contradictorii; să se afirme sau să se nege (sau ...
sau, al treilea nu există)
4. Legea raţiunii suficiente

 orice idee adevărată trebuie să


fie întemeiată
 Cerinţa acestui principiu este de a ne
fundamenta, întemeia, justifica
susţinerile
 Principiul ne constrânge să dăm curs
întrebării: pe ce te bazezi?
Paralogisme şi sofisme
 erori generate de nerespectarea acestor principii
elementare ale gândirii
 paralogismele sunt involuntare, ele decurgând
din neatenţia sau ignorarea normelor logice
 sofismele sunt, dimpotrivă, intenţionate şi scopul
lor nu este adevărul, ci inducerea în eroare a
celorlalţi sau, eventual, un succes de moment
Verificaţi-vă cunoştinţele:

 Ce reprezintă inducţia în cercetarea


ştiinţifică:
 Tip de raţionament;
 Acţiune motrică;
 Capacitate motrică.
 Ce este deducţia şi ce se înţelege prin
analogie?
 Enumeraţi principiile logice ale gândirii!
TEMĂ REFERAT

Prezentaţi exemple de:


 raţionamente inductive şi deductive

 silogisme, analogie

 generalizare, abstractizare,

utilizând concepte din terminologia


educaţiei fizice şi sportului.