Enzime 1

Enzime
 Ce sunt enzimele?
 Nomenclatura enzimelor
 Caracteristici generale ale enzimelor
 Clasificarea enzimelor
 Structura enzimelor
 Specificitatea enzimelor
 Mecanismul catalizei enzimatice
 Cinetica enzimatica
 Cofactori (coenzime, grupari prostetice).
Enzime
 Definiţie
 Biocatalizatori proteici care măresc viteza reacţiilor chimice,
dar numai pentru reacţiile termodinamic posibile
 Coordonează toate procesele metabolice

 Catalizează un număr redus de reacţii, foarte frecvent numai
una; se caracterizează printr-o înaltă specificitate
 Sunt implicate în majoritatea reacţiilor biochimice din celule,

fiind importante în diagnostic şi tratament
ai
Enzime
Caracteristici
 Au o ToC si pH optim de functionare

 Nu sunt produse sau consumate in timpul unei reactii chimice
 Nu declanseaza o reactie chimica ci intensifica viteza reactiei
chimice
 Enzimele modifica viteza reactiei dar nu constanta de
echilibru a reactiei catalizate.
Enzime
 Nomenclatura
 2 denumiri:
 A. Denumirea recomandată sau comună
1. “- ază “ la numele substratului reacţiei

Ex.: glucozidază, urează sau
2. la formula care descrie acţiunea desfăşurată
Ex.: lactat dehidrogenază, adenilat ciclază
Există enzime care îşi păstrează în continuare formula

originală, istorică, neavând legătură cu reacţia catalizată
Enzime
 B. Denumirea ştiinţifică sau sistematică

 IUBMB (Uniunea Internaţională de Biochimie şi Biologie
Moleculară): 6 clase de enzime, fiecare cu mai multe
subclase
 Sufixul “- ază “ este ataşat unei formule descriptive

complete a reacţiei chimice catalizate, incluzând denumirea
tuturor substraturilor
 Ex. D-gliceraldehid 3 fosfat: NAD+ oxidoreductaza

 Denumire prea complexa pt a fi utilizata in practica uzuala
Enzime- clasificare
 1) Oxidoreductazele
 - enzime ce catalizează reacţiile de oxidoreducere ce au loc
în organismele vii;
 Lactat dehidrogenaza
Piruvat Lactat
Enzime- clasificare
 2) Transferazele
 - enzime ce catalizează
reacţii de transfer ale unor
grupe de atomi (C-, N-, P-) Metilen
ce pot fi şi grupări Serin-hidroximetil THF
funcţionale de la un substrat transferaza
la altul, fără ca aceste THF
grupări să existe libere în
timpul procesului;
Enzime- clasificare
 3) Hidrolazele
 - enzime ce catalizează scindarea diferitelor legături covalente
din molecula substratului cu participarea moleculelor de apă;
+ HOH ---- CO2 + NH3
ureaza
UREE
Enzime- clasificare
 4) Liazele
 - catalizează clivarea Piruvat

legăturilor de tip C-C, decarboxilaza
C-S, C-N cu rearanjarea
ulterioară a valenţelor;
Enzime- clasificare
 5)Izomerazele
 - enzime care catalizează diferite reacţii de izomerizare a
substratelor;
Enzime- clasificare
 6)Ligazele sau sintetazele

 - enzime ce catalizează formarea unor noi legături chimice C –
C sau C– O, S, N în majoritatea cazurilor utilizându-se energia
stocată în legăturile macroergice ale moleculelor de ATP.
Piruvat carboxilaza
Enzime
Structura enzimelor
 2 categorii:
 1. formate numai din AA; structură exclusiv proteică. Ex
proteaze, lipaze, ribonucleaze
 2. componenta proteică sau APOENZIMA + componenta
neproteică sau COFACTOR; majoritatea enzimelor
 COFACTORI:
 A. Gruparea prostetică
 Componenta neproteică legată de apoE prin legături ferme,
stabile, neputându-se desprinde de aceasta. Ex FMN, FAD
Structura enzimelor
Structura enzimelor
 COFACTORI:
 B. Coenzima
 Derivat al unei vitamine, componenta neproteică legată de

apoE prin legături labile
 Poate trece uşor de la o apoE la alta
 NAD+; NADH, H+; NADP+
Structura enzimelor
Structura enzimelor
 COFACTORI:
 B. Ionii metalici
 Sunt necesari pentru pentru activitatea a numeroase enzime.
După modul de legare a şi rolul ionului metalic, enzimele sunt:
 - metaloenzime ce conţin o cantitate bine definită de ion

metalic funcţional, fiind strâns legat de apoE
 - enzime metaloactive, a căror activitate creşte în prezenţa

ionului metalic, care leagă metalul slab, iar cantitatea acestuia
nu este strict delimitată
Structura enzimelor
 COFACTORI:
Metaloenzime:
- Fe-enzime: grup prostetic hem (citocromi, catalaze,

peroxidaze);
- Cu-enzime: citocromoxidaza, superoxid-dismutaza, tiroxin-
hidroxilaza;
- Mn-enzime: peptidaza, arginaza, izocitrat-dehidrogenaza;
- Co-enzime: cobalamin-enzime;
- Se-enzime: glutationperoxidaza
Structura enzimelor
Structura enzimelor
 Unele enzime necesită pentru a fi active prezenţa coenzimelor,

altele a gruparilor prostetice sau a ionilor metalici
 In reacţiile catalizate de enzime ce necesită prezenţa

coenzimelor, acestea sunt considerate al doilea substrat, fiind
numite cosubstrat
 Modificările pe care le suferă coenzima contrabalansează

exact modificările de la nivelul substratului
Cofactori enzimatici
Structura enzimelor
 Regiunea din enzimă unde se fixează moleculele substratului

şi se produc reacţiile chimice care transformă aceste molecule
se numeşte centru activ.
Centrul activ al enzimelor
 O regiune a componentei proteice în care resturile de AA sunt
aranjate astfel încât să permită o interacţiune adecvată cu
substratul, numit la modul generic ligand
 Complexul ES de la nivelul centrului activ este stabilizat prin:
 Atracţii electrostatice
 Legături de hidrogen
 Interacţiuni hidrofobe
 După fixarea S la centrul activ al E numeroase resturi laterale

ale AA din vecinătatea ligandului catalizează transformarea
acestuia.
 Centrul activ cuprinde resturi de fixare a S cât şi resturi
catalitice
 Centrul activ ocupă o porţiune mică din enzimă şi este o

entitate tridimensională
 Cofactorii joacă un rol important atât în fixarea S cât şi în

procesul catalitic
 S trebuie să aibă o formă potrivită pentru a pătrunde în centrul

activ al unei E
 1890
 Fisher propune Fisher
modelul “broască-
cheie”:
 S trebuie să se
potrivească perfect la
centrul activ pentru a
suferi procesul
catalitic
 1958
 Koshland susţine
că centru activ al
enzimei nu este
rigid
 Forma acestuia se
modifică în
momentul legării
S= recunoastere
dinamica a S de
catre E
S se leagă de E prin forţe relativ slabe; complexul ES

care se formează trece în produşii de reacţie cu
eliberarea E sau poate reface S iniţial
 Apare sub forma unei despicături în apoE căptuşită cu AA

hidrofobi , apa fiind exclusă în mare parte
 Conţine şi aa polari esenţiali în procesul de cataliză

 Pe lângă resturile catalitice aflate în centru activ, care participă
direct la transformarea S, apoE conţine şi aşa-numitele resturi
de specificitate, unde sunt prezenti aa cu rol în recunoaşterea S
 Ex. ribonucleaza scindeaza ARN

 Centrul activ prezinta: resturi catalitice (His 12 si His 119) si
resturi de specificitate: intre aa 31-41 exista 5 aa bazici care
recunosc ARN cu caracter acid
 Contine: Ser, Cys, His, Tyr, Lys
 Enzimele alosterice contin pe langa

centrul activ si centrul alosteric;
 Aici se fixeaza efectorii alosterici

care nu intervin direct in cataliza, dar
pot influenta procesul catalitic prin
modificarea conformatiei spatiale a
enzimei
Specificitatea enzimelor
 Specificitate de substrat: absoluta, Arg

relativa si stereochimica Lys
 specificitate de legatura:
 enzimele recunosc un anumit tip de
legatura chimica
Esterazele recunosc legaturile de tip

esteric
Tripsina recunoaste legatura dintre
Arg-Lys
Trombina recunoaste legatura dintre
Arg-Gly
 Alte exemple:
 Chimotripsina actioneaza asupra legaturilor peptidice la care

participa AA aromatici
 Carboxipeptidazele scindeaza legatura peptidica cea mai

apropiata de capatul C-terminal, daca ultimul AA este
aromatic
 Glicozidazele scindeaza legaturile glicozidice si sunt specifice

unei monozaharide particulare: glucozidaza, galactozidaza etc
 Acetilcolinesteraza hidrolizeaza
esterul acidului acetic cu colina
 Substituirea radicalului acetil

din S cu alt radical alifatic
diminua mult activitatea
enzimatica (cu cat radicalul este
mai lung
 Butirilcolina este hidrolizata cu

o viteza de 100 ori mai mare ca
acetilcolina
 1. Specificitate de substrat relativa
 Enzimele actioneaza asupra unui grup de substraturi cu
structura asemanatoare
 ADH (alcool dehidrogenaza) transforma toti alcooli cu nr mic

de atomi de C
 1. Specificitate de substrat relativa. Alte exemple
 2. Specificitate de substrat absoluta
 O enzima actioneaza asupra unui singur substrat
 Ureaza, arginaza
 2. Specificitate de substrat absoluta

 3. Stereospecificitate
 Specificitatea stereochimica. Existenta unor compusi biologici
sub forma de izomeri determina posibilitatea actiunii selective
a unor enzime asupra unuia dintre ei
 Enzima leaga substratul pe baza complementaritatii intre

centrul activ si un fragment din molecula, respectata numai in
cazul unuia dintre izomeri
 Celalalt izomer avand o dispozitie spatiala diferita nu se poate

lega de enzima.
 Stereospecificitate
 Enzimele pot sa determine:
 transformarea unui anumit izomer geometric (cis

sau trans);
 formarea unui anumit izomer geometric sau
optic;
 transformarea unui substrat apartinand unei
anumite serii sterice D sau L.
 Lactat dehidrogenaza (LDH) este o enzima care determina
transformarea acidului L-lactic dar nu si pe cea a acidului D-
lactic
 Determina transformarea unui compus optic inactiv, acidul

piruvic, intr-un compus optic activ, acidul L-lactic, realizand o
sinteza asimetrica
 L-aminoacid oxidaza care catalizeaza reactiile de dezaminare

a L-aminoacizilor si D-aminoacid oxidaza care transforma D-
aminoacizii;
 Succinat dehidrogenaza (SDH) catalizeaza preferential

dehidrogenarea acidului succinic cu formarea acidului fumaric
(izomerul trans).
 Specificitate de actiune
 Enzimele catalizeaza un anumit tip de reactie, in functie de

modul de actiune asupra substratului
 Acest tip de specificitate sta la baza clasificarii enzimelor si

este datorat cofactorului care guverneaza tipul de reactie in
care se va angaja substratul.
De exemplu, un anumit α-aminoacid

poate fi substrat pentru mai multe enzime
care au cofactori diferiti.
Mecanismul de actiune al enzimelor
 Intr-o reactie S  P, la un moment dat un anumit numar de

molecule de substrat au energia necesara sa atinga o stare
reactiva, denumita stare de tranzitie, intermediara intre S si P
si instabila
 Aceasta poate fie sa se transforme in produsul P fie sa

reformeze substratul si se situeaza la punctul maxim al
diagramei energetice ce caracterizeaza relatia intre S si P
 Reactia se desfasoara cu o viteza proportionala cu concentratia

moleculelor de substrat ce au energia necesara pentru a realiza
tranzitia
 Cu cat este mai mare aceasta energie fata de energia medie cu

atat sunt mai putine molecule capabile sa realizeze tranzitia si
reactia se desfasoara mai greu
 Bariera de energie dintre energia starii de tranzitie si energia

libera medie a lui S se numeste energie de activare.
 Enzimele actioneaza prin scaderea energiei de activare si nu

prin cresterea energiei reactantilor, combinandu-se cu
substratul astfel incat sa permita trecerea acestuia in starea de
tranzitie
 Complexele formate ES si EP sunt intermediari avand energia

punctelor minime in diagrama variatiei energiei dintre S si P
 Energia de activare este o bariera energetica pentru reactiile

chimice, moleculele cu o energie de activare mare fiind mai
stabile. Fara aceasta bariera energetica complexele
macromoleculare ar reveni spontan la moleculele simple ce le
compun si nu ar putea sa existe procesele metabolice si
structurile ordonate.
 Enzimele nu acţionează toate după un singur mecanism de

reacţie universal valabil
 Dintre numeroasele mecanisme de acţiune propuse, cele mai

importante sunt:
 cataliza acido-bazică,
 cataliza covalentă
 cataliza prin ioni metalici
 cataliza prin distorsiune.

 Cataliza prin ioni metalici

 Cataliza acido-bazica
 Este cel mai frecvent mecanism întâlnit în cataliza enzimatică

 Consta in procese de transfer de protoni intre gruparile acido-
bazice ale enzimei si cele ale substratului
 În calitate de catalizatori acido-bazici generali pot funcţiona

grupările carboxilice sau aminice libere ale resturilor
aminoacizilor acizi sau bazici; gruparea tiol a cisteinei,
gruparea imidazol a histidinei şi gruparea hidroxil a tirozinei.
 Cataliza acido-bazica
 Viteza reactiilor catalizate de acizi sau baze este influentata de

doi factori importanti:
 Taria acizilor sau a bazelor: gruparea imidazol a histidinei are

pka=6, actionand ca donor/acceptor la pH fiziologic
 Viteza cu care acidul sau baza cedeaza/accepta protoni; si din
acest punct de vedere este eficienta His
 In chimotripsina, aminoacizii Asp 102 si His 57 functioneaza

ca grupe cu caracter acid si, respectiv caracter bazic.
 Cataliza covalenta
 Formarea complexului enzimă-substrat presupune formarea
unei legături puternice, de tip covalent (punere in comun a
electronilor), între S şi E
 In acest tip de cataliza, atacul unei grupe electrofile sau

nucleofile din situsul activ al enzimei asupra substratului
determina atasarea acestuia prin legaturi covalente la enzima.
 Multe enzime formeaza legaturi covalente cu substratul,

labilizandu-l fata de cel in forma nelegata
 Cataliza covalenta
 Serin proteazele (tripsina, chimotripsina, trombina) actioneaza

dupa acest mecanism.
 Inainte de a se lega la enzima, substratul adopta o stare de

tranzitie caracterizata prin entropie scazuta, pentru care
enzima are afinitate mai mare
Enzime care actioneaza prin cataliza covalenta
 Cataliza prin distorsiune
 Se aplică în special la enzimele hidrolitice
 Accelerarea vitezei de reacţie prin acest mecanism s-ar datora

inducerii unei tensiuni în molecula substratului, ceea ce ar
determina “activarea” sa.
 Se presupune astfel că legarea specifică a substratului de

molecula enzimei induce apariţia unei tensiuni sau a unei
deformări în legătura ce urmează a fi scindată
 Deformarea survenită permite complexului enzimă-substrat să

fie mai reactiv decât substratul singur şi să se transforme mai
rapid în produşii de reacţie.
Cinetica enzimatică
 pH-ul
 Pentru enzimele din organismul uman, pH-ul optim

de actiune este pH-ul normal al mediului in care ele
isi manifesta actiunea catalitica
 Centrul activ al enzimelor contine grupe ionizabile,

acide sau bazice, deci modificarea pH-ului are ca
efect modificarea gradului de disociere si, implicit,
modificarea vitezei de reactie.
 Pentru enzimele din organismul uman pH-ul optim este intre

5-9, dar exista enzime ce actioneaza si in afara acestui interval.
De exemplu, pepsina actioneaza la pH 1,5-2, fosfatazele
alcaline la pH 9-10, iar fosfatazele acide la pH 4,5-5.
Pepsina Colinesteraza
Tripsina
 Temperatura
 Efectul temperaturii asupra activitatii enzimelor este rezultanta
actiunii a doi factori opusi, cresterea vitezei de reactie cu
temperatura si denaturarea termica a enzimelor
 Activitatea oricarei enzime variaza cu temperatura
 Temperatura optima pentru enzimele din organismul uman

este 37-400C, la plante 50-600C, iar pentru cele din
microorganismele din apele termale este 80-1000C
 Determinarea activitatii unei enzime trebuie sa se faca la o

temperatura intre 25-37C.
 Concentratia substratului
 In reactiile cu un singur S, mentinand constanta [E], cresterea

[S] determina marirea vitezei de reactie pana cand se atinge o
valoare maxima peste care oricat ar creste concentratia
substratului viteza reactiei enzimatice ramane nemodificata
 La concentratii mici de S, viteza de reactie este proportionala

cu [S] (reactii de ordin1)
 La concentratii mari de S, viteza de reactie devine

independenta de concentratia substratului (reactii de ordin 0),
enzima saturandu-se cu S.
 Concentratia substratului
 L. Michaelis si M. Menten au propus o teorie generala de

actiune a enzimelor bazata pe ideea ca enzima si substratul se
asociaza reversibil pentru a forma complexul ES.
 Ecuatia exprima faptul ca viteza unei reactii enzimatice este

determinata de concentratia de substrat la acel moment si de
constantele Km si vmax.
 Aspectul curbei descrise de ecuatia Michaelis-Menten este

hiperbolic
 Semnificatia Km si vmax
 Daca v = vmax/2 , inlocuind in ecuatia Michaelis-Menten se

deduce faptul ca Km = [S], deci constanta Michaelis poate fi
definita drept concentratia de substrat la care viteza de
reactie este jumatate din viteza maxima
 Constanta Michaelis, Km, este un indice al afinitatii enzimei

pentru substrat, variind invers proportional cu aceasta
Enzime michaeliene  Zona “a”- v
creste
c proportional cu
[s]
b
 Zona “b” –
cresterea v cu
[s] nu este
proportionala
a
 Zona “c” – este

atins Vmax la
[s] infinita
 Pentru orice E se poate defini, alaturi de Km si v max,
numarul de turn-over al enzimei, ca fiind numarul de
molecule de S convertite in produs de reactie pe molecula de E
in unitatea de timp, atunci cand E este saturata cu S
 Ecuatia Lineweaver-Burk
 Deoarece reprezentarea ecuatiei Michaelis -Menten este curba
a carei interpretare este dificila, s-au realizat reprezentari
liniare ale dependentei vitezei de reactie de [S], folosite la
interpretarea datelor experimentale:
 reprezentarea Lineweaver-Burk, reprezentarea Hanes-Woolf,
etc.
Reciproca ecuatiei
Michaelis-Menten
 Enzimele alosterice sunt alcatuite din mai multe subunitati
 curba prezinta un aspect sigmoid
 Influenta efectorilor enzimatici
 Efectorii enzimatici sunt substante cu structuri chimice

variate care aduse in mediul de reactie pot influenta activitatea
enzimei care catalizeaza reactia
 Efectorii enzimatici pot fi activatori sau inhibitori.

zimogen
 Activatorii enzimatici sunt

compusi care stimuleaza activitatea
enzimelor. Acestia pot fi: Proteaze
activator Clivare
S
 Activatori ai unor proenzime
 Forma inactiva a enzimei se

numeste proenzima sau zimogen,
in care centrul activ al enzimei este
mascat
 Prin eliminarea unei parti din

molecula, centrul activ este
demascat, enzima devenind activa
Proenzime sau zimogeni
Inhibitorii enzimatici
 Inhibitorii enzimatici sunt compusi care influenteaza negativ

activitatea enzimelor pe care o pot anula definitiv sau
temporar
 Ei pot afecta situsul catalitic al enzimei sau orice alta regiune a

moleculei, astfel influentand legarea substratului de enzima
 Actiunea inhibitorilor enzimatici este importanta pentru

controlul proceselor biochimice, pentru a intelege
mecanismele de actiune a unor medicamente, droguri,
otravuri, pentru a urmari etape dintr-un proces metabolic.
 Inhibitia enzimatica
 Inhibitia enzimatica a fost clasificata in moduri diferite:
 Inhibitie ireversibila, ce se manifesta prin alterarea de durata

a structurii enzimei ca urmare a unor legaturi mai puternice.
 Inhibitie reversibila, fiind determinata de compusii care

interactioneaza cu enzima prin interactii necovalente care
poate fi:
 competitiva
 necompetitiva;
 Inhibitie ireversibila
 Se formeaza un complex EI stabil, nedisociabil
 E+I EI (reactie ireversibila)
1.Inhibitia se accentueaza progresiv pana la inlaturarea
completa a activitatii enzimatice si nu poate fi anulata prin
indepartarea I
2. se datoreaza unor modificari covalente, permanente ale
gruparilor functionale necesare catalizei, transformand E in
molecule inactive;
3.la inceput inhibitia este incompleta, dar creste pe masura ce
apar modificarile chimice respective
 Inhibitie ireversibila
 Exemple de inhibitori ireversibili: substantele toxice, acidul
iodacetic, metalele grele, compusii arsenicali
 Acestia interactioneaza cu radicalii aa din centru activ al E,

esentiali pentru structura si functia acesteia
 Acidul iodacetic este inhibitor al ribonucleazei la pH=5,5; se
obtine un produs alchilat al His 119 sau al His12 si o forma in
care ambele histidine sunt alchilate
 Ionii metalelor grele ca Hg2+, Pb2+ sunt I irev pentru E ce
contin sulf in centrul activ
 Inhibitia reversibila
 1.Intre E si I se formeaza un complex EI care poate regenera E
 E + I EI
 Se defineste o constanta de inhibitie, Ki ca fiind constanta de
disociere a complexului EI
 Ki = [E] x [I]/ [EI]
 Inhibitia reversibila poate fi:

 competitiva, uncompetitiva si necompetitiva
Inhibitori competitivi
I competitiv prezinta analogie structurala cu S, avand astfel

afinitate pentru situsul catalitic al E
Apare o competitie intre E si S pentru ocuparea situsului

catalitic. Legatura prin care se leaga I este de aceeasi natura cu
cea prin care se leaga S. Reactiile care au loc in acest caz sunt
urmatoarele:
Ks
Ki
 Este o inhibitie reversibila, deoarece prin cresterea [s] se

indeparteaza I competitiv de la situsul catalitic, legarea I
competitiv la E fiind reversibila
 Viteza de reactie atinge Vmax ca si cum I nu ar fi prezent,

daca se mareste suficient de mult [S]
 I competitivi cresc panta curbei, deci Km creste, scazand

afinitatea E pentru S
 Adaugarea I competitiv nu modifica Vmax, dar creste mult

Km
 Exemple de I competitivi:
 Succinat dehidrogenaza enzima ce transforma acidul succinic

in acid fumaric, este inhibata competitiv de acizii
dicarboxilici: acid malonic, acid malic, acid oxalic,
asemanatori structural cu substratul acestei enzime;
 Sulfanilaminda isi exercita actiunea bacteriostatica prin

inhibitie competitiva. Sulfanilamida este asemanatoare
structural cu acidul p-aminobenzoic, pe care il poate inlocui in
timpul sintezei acidului folic de catre bacterii pentru care este
factor de crestere. In lipsa acidului folic bacteriile mor.
 In terapia cancerului se utilizeaza analogi structurali ai bazelor
purinice si pirimidinice, ce inhiba sinteza acizilor nucleici,
impiedicand diviziunea celulara care este mult mai rapida la
celulele tumorale = antimetaboliti
 De exemplu, metotrexatul este antagonist FH2 pentru

dihidrofolat reductaza
 Biosinteza prostaglandinelor este inhibata de anumiti acizi

grasi, inhibitori competitivi ai acizilor cu 20 atomi de carbon
folositi ca substrat.
 Aminele cuaternare inhiba competitiv acetilcolinesteraza, E ce

hidrolizeaza Ach
 Actiunea unor medicamente se datoreaza faptului ca sunt

inhibitori competitivi
Exemple de I comp
Inhibiţie uncompetitiva
 I nu se combina cu E libera si nu
afecteaza relatia sa cu S
 I se combina cu complexul ES formand
un complex ESI ce nu poate genera P
dorit
 Reducerea [ES] creste afinitatea
aparenta e E pt S
 Inhibitorii uncompetitivi sau
anticompetitivi scad Km si Vmax
 Inhibitia uncompetitiva functioneaza cel
mai bine cand [S] este mare, iar I nu tb
sa fie asemanator S
Inhibiţie necompetitiva
 Inhibitorul necompetitiv nu se leaga la acelasi situs cu

substratul, nu prezinta asemanare structurala cu acesta, deci
efectul acestuia nu poate fi inlaturat prin cresterea
concentratiei de substrat
 Inhibitorul necompetitiv interactioneaza cu complexul ES sau

si cu complexul ES si cu enzima. Reactiile care au loc in acest
caz sunt urmatoarele:
ESI nu se poate
Scinda pt a
Forma P
Vmax
Km = ct scade
 In cazul inhibitiei necompetitive, I chiar daca nu se leaga la

centru activ al E actioneaza asupra acesteia deformand-o incat
nu mai poate forma cES la viteza normala,
 iar cES format nu se mai descompune cu viteza normala pt a

forma P
 Inhibitia nu poate fi inlaturata prin cresterea [S]

 Tipuri de inhibitori necompetitivi:
 ioni sau molecule ce actioneaza la nivelul cofactorilor: CN-

CO; pentru citocromi I intervin in lnatul resp. mitoc
 inhibitori ai grupelor -SH libere ale enzimei: acid iod acetic, p-
clormercuribenzoat;
 metale grele: argint, mercur, plumb, ce actioneaza la nivelul
grupelor -SH ale enzimei;
 agenti de chelatare: EDTA.
Efectul inhibitorilor asupra vitezei de reactie
Enzime alosterice. Efectori alosterici
 Sunt proteine oligomere alcatuite din mai multe subunitati

identice sau diferite, in numar par
 Reactiile catalizate sunt endergonice si ireversibile; imprima

sensul unic al cailor metabolice din care fac parte
 Intervin in prima etapa a unui lant de reactii, asigurand

controlul intensitatii procesului si ireversibilitatea lui
 Fiecare monomer poseda un centru activ; fixarea S pe una din

subunitati influienteaza legarea lui pe celelalte prin fenomenul
de cooperativitate
Enzime alosterice. Efectori alosterici
 Pe langa centri activi, monomerii prezinta si centri alosterici

de care se vor lega efectorii alosterici
 Efectorii alosterici sunt compusi cu masa moleculara mica,

fara analogie cu S si care activeaza reactiile enzimatice
(efectori pozitivi) sau le inhiba (efectori negativi)
 Efectorii alosterici sunt prezenti la locul de actiune al E

variind doar concentratia lor
 E alosterice sunt inhibate de produsul de reactie prin

retroinhibitie sau inhibitie feedback
Efectori alosterici
Reglarea activitatii enzimatice
 Enzimele modulate prin fosforilare-defosforilare
 Trec din forma activa in inactiva si invers prin procese de

fosforilare-defosforilare la nivelul gruparilor OH ale unui rest
de serina, mai rar treonina sau tirozina (nu fac parte din centrul
activ)
 Fosforilarea se realizeaza pe seama ATP, care transfera un

singur rest de acid fosforic, cu participarea unor kinaze
 Trasnformarea inversa are loc prin hidroliza cu participarea

unor fosfataze specifice
 Enzimele modulate prin fosforilare-defosforilare:
 Glicogenfosforilaza, citratliaza active in forma fosforilata si

inactive in forma defosforilata
 Glicogensintetaza, piruvatdehidrogenaza,
acetilCoAcarboxilaza active in forma defosforilata si inactive
in forma fosforilata
 Proteoliza incompleta: pepsina, chimotripsina, tripsina,

carboxipeptidazele
 Reglarea activitatii enzimatice prin activarea zimogenilor sau

a proenzimelor la locul de actiune (stomac, intestin subtire)
sub actiune aunor factori locali (pH, enzime) sau autocatalitic
 Transformarile sunt unidirectionale, neexistand posibilitatea

refacerii zimogenului din enzimele active
 Proteoliza incompleta. Importanta:
 Sinteza E la locul de actiune ar fi mult mai lenta

 Sintetizate in forma activa, ele si-ar putea manifesta activitatea
imediat, la locul de sinteza, determinand aparitia unor boli
grave
 Transportul lor de la locul de sinteza la locul de actiune in
forma activa ar putea avea consecinte grave
Izoenzime
Izoenzime
Izoformele lactat dehidrogenazei
Izoenzime
Izoenzime
Izoenzime
Izoenzime

Enzime 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Enzime 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Enzime

 Coordonează toate procesele metabolice

 Sunt implicate în majoritatea reacţiilor biochimice din celule,

 Au o ToC si pH optim de functionare

 A. Denumirea recomandată sau comună

1. “- ază “ la numele substratului reacţiei

Există enzime care îşi păstrează în continuare formula

 B. Denumirea ştiinţifică sau sistematică

 Sufixul “- ază “ este ataşat unei formule descriptive

 Ex. D-gliceraldehid 3 fosfat: NAD+ oxidoreductaza

+ HOH ---- CO2 + NH3

 - catalizează clivarea Piruvat

 6)Ligazele sau sintetazele

 Derivat al unei vitamine, componenta neproteică legată de

 - metaloenzime ce conţin o cantitate bine definită de ion

 - enzime metaloactive, a căror activitate creşte în prezenţa

- Fe-enzime: grup prostetic hem (citocromi, catalaze,

 Unele enzime necesită pentru a fi active prezenţa coenzimelor,

 In reacţiile catalizate de enzime ce necesită prezenţa

 Modificările pe care le suferă coenzima contrabalansează

 Regiunea din enzimă unde se fixează moleculele substratului

 Complexul ES de la nivelul centrului activ este stabilizat prin:

 După fixarea S la centrul activ al E numeroase resturi laterale

 Centrul activ ocupă o porţiune mică din enzimă şi este o

 Cofactorii joacă un rol important atât în fixarea S cât şi în

 S trebuie să aibă o formă potrivită pentru a pătrunde în centrul

S se leagă de E prin forţe relativ slabe; complexul ES

 Apare sub forma unei despicături în apoE căptuşită cu AA

 Conţine şi aa polari esenţiali în procesul de cataliză

 Ex. ribonucleaza scindeaza ARN

 Contine: Ser, Cys, His, Tyr, Lys

 Enzimele alosterice contin pe langa

 Aici se fixeaza efectorii alosterici

 Specificitate de substrat: absoluta, Arg

Esterazele recunosc legaturile de tip

 Chimotripsina actioneaza asupra legaturilor peptidice la care

 Carboxipeptidazele scindeaza legatura peptidica cea mai

 Glicozidazele scindeaza legaturile glicozidice si sunt specifice

 Substituirea radicalului acetil

 Butirilcolina este hidrolizata cu

 ADH (alcool dehidrogenaza) transforma toti alcooli cu nr mic

 2. Specificitate de substrat absoluta

 Enzima leaga substratul pe baza complementaritatii intre

 Celalalt izomer avand o dispozitie spatiala diferita nu se poate

 Enzimele pot sa determine:

 transformarea unui anumit izomer geometric (cis

 Determina transformarea unui compus optic inactiv, acidul

 L-aminoacid oxidaza care catalizeaza reactiile de dezaminare

 Succinat dehidrogenaza (SDH) catalizeaza preferential

 Enzimele catalizeaza un anumit tip de reactie, in functie de

 Acest tip de specificitate sta la baza clasificarii enzimelor si

De exemplu, un anumit α-aminoacid

 Intr-o reactie S  P, la un moment dat un anumit numar de

 Aceasta poate fie sa se transforme in produsul P fie sa

 Reactia se desfasoara cu o viteza proportionala cu concentratia

 Cu cat este mai mare aceasta energie fata de energia medie cu

 Bariera de energie dintre energia starii de tranzitie si energia

 Enzimele actioneaza prin scaderea energiei de activare si nu

 Complexele formate ES si EP sunt intermediari avand energia

 Energia de activare este o bariera energetica pentru reactiile

 Enzimele nu acţionează toate după un singur mecanism de

 Dintre numeroasele mecanisme de acţiune propuse, cele mai

 cataliza prin ioni metalici